PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Fantezie in roz Text postat de Luiza Negura Gorgos locuia cu nevasta lui, Grana, într-un apartament rămas moştenire de la părinţi. Aveau trei camere şi un balcon mare. Reuşiseră chiar să facă nişte mici modificări, mărind astfel bucătăria, care de altfel nu era chiar aşa mică precum aţi crede. Grana era secretară la o firmă care comercializa vopseluri, iar Gorgos fusese până de curând paznic la o fabrică de bere. Fiind prins într-o dimineaţă mahmur fu repede-repede pus pe făraş. V-aţi putea întreba „Şi ce dacă? Era de aşteptat... Cine a mai văzut paznic la o fabrică de bere care să nu bea din produsul de sub nasul lui?”. Chiar aşa...cum să fi rezistat bietul om? Devenit şomer, bărbatul se putea dedica acum pasiunii lui cele mai mari: creşterea porumbeilor. La început îşi cumpără o pereche, dând pe ei primul ajutor de şomaj: pe toţi cei 300 de lei. Când auzi Grana, fu cât pe ce să îi dea cu ei de cap. Dar el o calmă promiţând solemn că nu va mai cumpăra alţii. Credeţi că s-a potolit? Ei aş! În fiecare lună cumpăra alţii, ajungând să aibă 48. Într-o seară, la uşa lui bătu administratorul blocului, care îl înştiinţă că de acum va trebuie să plătească întreţinere şi pentru zburătoarele pe care le deţine, pentru că legea spune clar: ” Sunt scutite de la plata întreţinerii primele 47 de păsări.”. Enervat, Gorgos îi trânti uşa în nas, dar administratorul putea să fie extrem de insistent atunci când voia. Aşa se explică de ce uşa apartamentului era plină de bilete de ameninşare, ajungându-se chiar până a pune un platou mare pe care se lăfăia ca un paşă un porumbel rumen, abia scos din cuptor, pe scoarţa cu bine-cunoscutul „Welcome”. Scos din sărite cu totul, Gorgos deveni şi mai habotnic în pasiunea lui, spre disperarea vecinilor, a nevestei şi clar, a administratorului. Creştea în total 72 de porumbei, care, cu o nonşalanţă de nedescris ocupaseră apartamentul, transformându-l într-un cuib în toată regula. De la uşă şi până pe balcon, covoarele fuseseră înlocuite de pene şi de ... alte lucruri, ale căror nume nu le vom rosti din respect pentru cititor. Când până şi dormitorul deveni înaccesibil Granei, femeia plecă, rostind un foarte convins „Ori eu, ori porumbeii!”. Ce greşeală! Pentru Grana, se înţelege.... Scăpat de gura femeii, Gorgos se dedică întru totul păsăretului, care în mod inexplicabil, se făcea mai mare de la o zi la alta. Într-o săptămână porumbeii crescură cât o gaină grasă, lucru care ajunse şi la urechile administratorului. Pentru că acum nu mai comunica cu locatarul decât prin mesaje, uşa acestuia se îmbogăţi cu un nou bilet: „Pentru porumbeii graşi cât o găină, întreţinerea se calculeză după formula: un porumbel gras cât o găină=2 X un porumbel normal.”. Enervat la culme, mândrul posesor al păsărilor lăsă răspuns: „Zexe!” După această gâlceavă începură să se întâmple lucruri necurate: porumbeii fură prinşi de către Gorgos bârfindu-l pe administrator. La început crezu că e de la beţie (devenise client fidel al mărcii de bere pe care o degusta pe vremea când avea serviciu), dar o remarcă îi atrase atenţia: „Un grangur, dom-le!”. Chiar aşa...parcă aducea a grangur administratorul! Timpul trecu repede şi după vreo lună porumbeii abia se mai mişcau de graşi, crescând mari cât nişte flamingo. Cititorul ar putea să se întrebe ce treabă are flamingo în povestea noastră. Explicaţia e foarte simplă: ocupând dormitorul conjugal, descoperiră într-un sertar nişte moaţe şi un halat roz al doamnei Grana. O domniţă porumbiţă consideră că i se potrivesc de minune, iar exemplul ei fu urmat repede şi de ceilalţi locatari. Unii purtau ochelarii lui Gorgos, alţii se plângeau că le-au rămas ghetele mici, în timp ce unii, nu zicem care, puteau fi vazuţi chiar ieşind din apartament şi îndreptându-se către salonul de manichiură. Administratorul turba de furie, dar înghiţea în sec, căci fusese pus la colţ într-o zi de un porumbel îmbrăcat cu un tricou pe care scria Gangsta, şi care, nici una, nici două îi dădu un croşeu de dreapta, dezvelindu-şi braţul lucrat din greu la sală. Gorgos stătea ascuns în baie, căci păsările nu îi mai permiteau accesul în restul locuinţei. Neavând ce face toată ziua se uita în oglindă, părându-i-se că aduce din ce în ce mai tare cu un porumbel. Întâi văzu cu groază cum mainile i se făcură întâi pufoase, pentru a se acoperi apoi cu pene. Cea mai mare supărare fu atunci când în locul gurii îi crescu un cioc micuţ, care nu îl mai lăsa defel să guste din berea pusă la rece în cadă. Ruşinea atinse cote maxime odată cu dezvoltarea unei cozi de toată frumuseţea. Aceasta era utila, ce-i drept, căci o folosea pe post de evantai, fiind extrem de cald în baie. Abia atunci începu adevărata teroare. Într-o zi la uşă se auzi o hărmălaie fără seamăn. Un porumbel deschise uşa şi îi întrebă pe cei care discutau aprins cu ce îi poate ajuta. Acesta era întelectualul casei, citind tot ce ţinea de legi şi drepturi. Oamenii îl împinseră în faţă pe adminstrator, care spuse aşa: -Domnule porumbel, aşa nu se mai poate! Am consultat avocatul blocului şi legea spune clar: „La 73 de porumbei înghesuiţi într-un apartament se convoacă consiliul blocului, ce stabileşte măsurile adecvate.” . Noi am discutat şi am optat pentru evacuare! -Înţeleg. Deci trebuie să rămânem 72... -Exact! Urmarea nu e greu de ghicit. Baia fu eliberată, iar Gorgos, devenit între timp Grorgoştiuc, zbură vioi către o anume fabrică ce producea o marcă de bere cunoscută nouă tuturor. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23973 Comentarii: 120095 Useri: 1426
ADMINISTRARE