FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de Nina Carp
Straºnic frig! Sã crape ouãle corbului în cuibar de-atâta geruialã ºi nimic mai mult! Numai Pachiþa lui Culai Bumbu era fãcutã foc ºi parã pe omul ei, tocându-l ca pe carnea de fãcut pârjoale:
- Mai astâmpãrã-te ºi tu odatã, mãi omule; barem cât vremuieºte-afarã mai stai ºi tu pe lângã casa ta, ca omul gospodar! Nu tot umbla creanga, omule, cã nu mai ºtiu plozii ãºtia dacã au sau n-au tatã.
- Nu le duce tu grija, Pachiþã hãi! Cã amu plozii-s deºtepþi foc, nu ca pe vremea noastrã, când credeau cã copii-s aduºi de berze; ºtiu ei cã au tatã la casã, încearcã Culai o deschidere mai largã, sã aibã pe unde ieºi cu faþa curatã. Dar Pachiþa nu era dispusã sã cedeze teren.
- Apoi da! Sigur cã da! Cum sã nu ºtie plozii câte-n lunã ºi-n stele dacã toatã ziulica-s cu gura pe dânºii!? Da’ mãtãluþã, aºa, ca tatã, interesatu-te-ai vreodatã de soarta lor? Fãcuta-i tu ceva pentru dânºii? Mãcar jumãtate din câte faci pentru florile tale, dacã nu mai mult!
- Da’ cine face, Pachiþã hãi? ridicã ºi Culai tonul. Nu cumva tu, care meliþezi toatã ziua ºi vrute ºi nevrute? Ori eu, care trudesc din noapte-n noapte, ca sã am de unde le aduce tot ce le trebuie pentru a creºte frumoºi, ca florile!?
- Meliþez, ai? nu se lãsã Pachiþa. Da’ toate treburile casei cine le face, mã? Tata-mare, nu eu? ªi iaca, stau ºi de capul lor, sã nu se apuce de cine ºtie ce blãstãmãþii. Numai tu ai cam uitat cum aratã ºcoala lor pe dinãuntru.
- Chiar aºa scurt de minte mã crezi Pachiþã? Cum era sã uit, dacã as-toamnã eu am dres toate bãncile din clasã!? ªi-apoi de-atunci încoace, trec eu vreodatã pe-acolo fãrã sã intru ºi sã schimb o vorbã, douã cu diriginþii? Da’ tare mã tem, Pachiþã, cã alta-i buba ºi altceva te mãnâncã pe tine, nu grija ºcolii plozilor. Mai bine fii cinstitã ºi n-o mai lua pe dupã leuºtean ºi spune de-a dreptul cã nu vrei sã plec iarãºi de acasã.
- Ei da! Asta-i! Nu vreau sã mã mai laºi singurã. Acuºi se-ntunecã de tot, vremea se-ntãreºte ºi viscolul stã gata sã înceapã ºi tu zor-nevoie sã te duci iarãºi la florile tale, de parcã copii ãºtia n-ar fi tot florile vieþii noastre.
- Pânã sã înceapã a viscoli ca lumea, eu îs de mult acasã, Pachiþã; ba ºi cu treburile puse la punct. Aºa cã n-ai de ce sã fii îngrijoratã; mã duc. vãd ce mai e pe-acolo ºi mã-ntorc, sã ai ºi tu pe cine-þi vãrsa necazul.

Dar în uºa serei, în loc de cãldura molcomã cu care era obiºnuit îl lovi în obraz o rãcealã jilavã ºi pe geamuri zãri ace de gheaþã. “Asta ce va sã mai însemne?! se mirã Culai. De unde ºi pânã unde ace de gheaþã pe geamurile serei?!” ªi se duse întins la þevile încãlzirii centrale, erau reci la gheaþa. “Aoleu! fãcu el. Dar asta-i nenorocire curatã! Încã douã-trei ceasuri de rãcealã ºi se duce pe apa sâmbetei toatã muncuºoara noastrã!” ªi þinu tot o fugã pânã la interfonul care-l lega de centrala termicã. “Mã Valentine! Unde eºti, mã? Tu n-auzi?” “Ho! Nu zbiera aºa cã-mi spargi urechile!”, îl apostrofã o voce dogitã. “De urechile tale nu mai pot eu acum! Cã þi le rup cu totul, dacã nu dau drumul mai repede la cãldurã!” “N-are, taica, bãiete, cã þi-ar da!” îl zeflemisi vocea dogitã. “Cum n-ai, mã? Ce eºti nebun cu totul?! Cã-mi îngheaþã florile cu totul!” dacã o mai þii aºa; dã drumul la centralã ºi n-am nimic cu tine”. “Nu pot, cã e pe chituci”. “Ce mai înseamnã ºi asta?” “Cã e avarie mare, Culai, neicã”. “ªi eu ce fac cu florile mele?” “Treaba ta! Descurcã-te cum oi ºti, cã eu nu-mi vãd capul de necazurile mele, necum încã sã le mai am în grijã ºi pe ale tale”. ªi difuzorul rãmase mult. La fel ca ºi Culai, cate se temea sã-ºi închipuie cam cum are sã arate sera dupã câteva ceasuri de îngheþ straºnic. Cã ºi vremea se fãcuse afurisitã, de parcã s-ar fi supãrat pe toatã lumea! Urla viscolul de credeai cã rãstoarnã pãmântul ºi geamurile serei dârdâiau în cercevele, gata-gata sã se spargã. “Dar ºi fãrã geam spart...cam tot acolo iese treaba, dacã nu dreg ãºtia centrala mai repede. Acum trebuie cãldurã ºi nu când o fi prea târziu. Dar de unde sã le-o dau, dacã n-am nici eu?! Adicã... ºtiu eu!? Vãzând ºi fãcând poate iese ceva, cã nu picã nimic de-a gata, cu hârzobul din cer”.
Cea de-a treia noapte începuse a-ºi limpezi zarea scãpatã de sub viscolul mulcomit dincolo de lume. peisajul era mirific, încremenit în veºmânt de argint nou ºi ochii lãcrimau de-atâta luminã, dar Culai n-avea timp sã stea ºi s-o admire; cãra încã rumeguº ºi cãrbuni, cu sacul, sã îndoape sobele pe care le meºterise din niºte butoaie de tablã, rãmase de ani ºi ani de zile într-un colþ al magaziei de scule. “Aruncã hleaburile astea, nea Culai, cã încurcã locul degeaba”, îl îndemnase de mai multe ori Angelica Crinu, tehniciana horticolã. Dar de fiecare datã el se împotrivise domol ºi sfãtos, cum îi era firea. “Lasã-le, dom’ºoarã, cã nu-ncurcã cine ºtie ce ºi la casa omului prinde bine ºi-un cui”. Încãpãþânare care-l salvase ºi burlanele de la vechiul sistem de încãlzire al serei ºi uite cã îi prinseserã bine. E adevãrat, nãduºise ceva pânã sã încropeascã sobele ºi sã le puie-n funcþiune, dar ce mai conteazã o ostenealã-n plus dacã florile au scãpat cu bine ºi vor bucura atâtea suflete de om, la ceas de împlinire, sau le vor alina mâhnirile unor zile cu nori.
Soarele strãlucea orbitor ºi rece, pe un cer limpede ca cleºtarul ºi ameþitor de înalt, de parcã niciodatã n-ar fi fost umbrit de nori ºi Culai se bucura cã þevile dau semne de viaþã. L-ar fi întrebat pe Valentin dacã-i treaba-i pe bune, dar interfonul muþise, cu firele probabil câlþuite de viscol ºi Culai socoti cã dacã treaba merge tot aºa... atunci într-un ceas. ori douã, ar putea sã se ducã acasã, la moara Pachiþei, care abia p fi aºteptând sã-l ia la ferecat. Dar pe uºã nãvãli, ca o furtunã, tehniciana.
- Oh, Doamne! gemu ea lãsându-se pe banca de lângã uºã. Matale erai aici nene Culai?
- Aici, dom’ºoarã! la post; lângã florile vieþii noastre.
- Doamne ºi ce spaimã am mai tras când am auzit cã centrala termicã s-a defectat încã de la începutul viscolului; nici nu voiam sã-mi închipui ce-i aici. Da’ matale când ai venit, cã nu þi-am vãzut urmele pe zãpadã?
- De rãsalaltãieri, înainte de a începe viscolul; oleacã dupã ce s-a oprit centrala termicã.
- ªi de-atunci stai aici, nene Culai?
- Nu stau dom’ºoarã, cã nu-i vreme de stat; m-am necãjit o vreme cu butoaiele cele vechi, sã le fac sobe ºi de-atunci...tot car cu sacul, sã am a bãga în ele, sã dau florilor cãldurã.
- ªi nevasta dumitale ºtie de isprava asta a matale?
- ªtiu eu? Cred cã da! Cã doar de-acasã am plecat încoace ºi-o fi bãgat ea de seamã pânã acum sã încã n-am apãrut la apel.
- Tare mã tem cã are cu totul altã opinie! zâmbi tehniciana într-un fel anume.
- Ferit-a sfântul, dom’ºoarã, cã are sufletul bun ca pâinea caldã, chit cã-i o lecuþã cam iute de gurã.
- La aia mã gândeam ºi ei, nene Culai, cã noi, femeile, ne cam pricepem a da din gurã; ºi poate nu fãrã temei. Acum cã am venit eu aici, matale ia un buchet de flori, care or fi mai frumoase ºi du-te s-o împaci ºi sã te odihneºti, Fugi, nu mai sta!

Ca sfinþii din icoane încremeniserã cu toþii ºi nu le venea a crede cã e chiar el în prag. Dar îi încãlzi zâmbetul lui larg ºi bun, iar de sub ºubã, de lângã inimã, rãsãri buchetul de flori.
- Iaca, Pachiþã, aistea-s florile lângã care am vegheat eu tei zile ºi trei nopþi fãrã întrerupere, ca sã nu piarã de ger. Cã dacã piereau... de unde þi-aº mai fi adus eu þie semn de viaþã ºi de iubire?! De unde aº mai fi adus eu frumos florile vieþii noastre? Cã uite ce bine seamãnã copii noºtri cu florile astea!
Obrajii femeii îmbobocirã ca doi bujori atinºi de raza dimineþilor senine ºi glasul ei deveni catifelat, ca o petalã de trandafir domnesc.
- Omule, omule!... Cã multã bogãþie de frumos mai zace-n sufletul tãu! Dar ºi multã minte-þi mai trebuie!
- Frumuseþea-i în toate, Pachiþã, trebuie doar s-o vezi ºi sã te bucuri de dânsa; tu nu te bucuri Pachiþã?
- Ba da, omule ºi m-aº bucura ºi mai mult dacã te-ai mai astâmpãra ºi tu pe lângã casã, sã mai copileºti ºi florile vieþii noastre, altminteri au sã creascã sãlbatice, crezând cã nici nu mai au tatã, Culai, omule!...

VICTOR POGOR
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Bijuterii moldave, dragi sufletului meu!  
Postat de catre Ina Cirlan la data de 2004-05-24 09:19:10
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE