FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
substanța D
Text postat de Leonard Ancuta
am stat unul în fața celuilalt cu ochii ferecați ca niște celule
în care sunt ascunse cele mai mari primejdii am stat față în față
și ne-am privit direct cu sufletul și ne-am vorbit de parcă am fi
citit istoria universală a literaturii

de război și de dragoste unul în mintea celuilalt și eram fericiți.
am stat fiecare cu umbra peste celălalt ca două ceasuri solare
arătînd începutul și sfîrșitul eternității, cînd am fost singuri în tot
universul și nu ne-a durut.

am stat unul în fața celuilalt cu gurile distruse, creierii măcinați,
gîndurile golite de orice licărire și am așteptat să fim despicați
de vise să naștem substanța ce ne împleticește pașii
pe un sigur drum și ne transformă-n mahmuri cu un singur vis.

am stat unul în fața celuilalt și la jumătatea privirilor s-a născut
substanța care îți copiază liniile din palmă în palma mea
substanța care adună gîndurile tuturor oamenilor de zăpadă
într-o ninsoare din soare

substanța care și-a adăugat la profilul ei de pe facebook sau
de aiurea toți oamenii din univers, substanța care poate
spune lucrurilor ce-ți vorbesc fără oprire în minte să tacă,
și-o face mai convingător decît moartea.

am stat unul în fața celuilalt ani-dorință în care sîngele
a străbătut distanțe impresionante dar nu ne-a atins,
am stat unul în fața altuia și am vorbit nenumărate ore
dezvoltînd un simț atît de adînc al confesiunii încît am ajuns
doar să clipim din ochi și tristețile ne năpădesc
mai tare decît buruienile o cale ferată dezafectată.

am stat unul în fața altuia și ne-am pustiit reciproc
mîngîierile, emoțiile, durerile și am ajuns atît de slabi
și lipsiți de putere că aerul se împotrivea respirației.
o, eram atît de cuprinși de dorință încît ne-am legat fără teamă
de ultimul vagon al lunii și ne-am lăsat tîrîți spre cer
într-un urlet de hienă înfometată,

atît de halucinați de substanță că trotuarele se întorceau invers
să le pășim pe ambele părți și casele își arătau subsolurile
cînd treceam asemenea fetelor din cartierul roșu,

o, și mai presus de atît am avut viziuni supernaturale cu substanța D
cînd eram ușori și feerici ca luminile unui oraș plutind pe un lac
cînd puteam sta în lotus pe patru fire de iarbă să-i ascultăm durerea
cînd ne împreunam mîinile într-o schemă atît de complicată
încît era nevoie să ne mușcăm la sînge să ne putem desface.

noi eram cei care adunau lumina de pe stradă și-o întorceam
înapoi în felinare cînd ne sărutam, noi am fost cei care înveleau ceața
în hîrtie de ziar și-o puneam la păstrat în frigider pentru că ne plăcea
s-o avem cu noi după dragoste.

noi am fost cei care plîngeau împreună cu trenurile în gări
părăsind oameni, părăsind vremuri bune și născînd atîta substanță
ca o mamă născătoare de criminali în serie, noi

am fost cei ce s-au dezbrăcat pînă la os și s-au așezat în sicrie
în locul sinucigașilor din dragoste și tot noi am fost aceia
ce s-au împerecheat dezmățat cu vinul, țigările, filmele deocheate
cu dorințele stranii ale oamenilor din jur și i-am făcut să simtă
substanța,

pofta nebună de a-și scurta zilele cu tot ce-a mai rămas neconsumat
din dragoste după ce-am trecut noi.

și cîte altele n-am făcut din substanța D! cîte nopți n-am colorat case
parcuri, străzi și oameni cu instrumentele pline de tenebre și de viziuni
ultime ale existenței și conștiinței pînă am reușit să-mi transform
întregul univers într-un vers al substanței

căci m-am născut din dorință și în ea voi sfîrși

pentru că sunt suficient de puternic să fug dincolo de mine
împins de sentimente care mi se potrivesc natural, într-o locomotivă
cu aburi avînd puțin praf de cărbune sub ochi
și un singur chibrit.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Nu cred că v-ar conveni?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 23:32:49
         
 
  Introul comentariului "Că nu-ți place un poem," face trimitere la subiectul comentariului respectiv poemul. Un alt element de context îl reprezintă topicul, respectiv poemul și subsolul având comentarii. Textul de mai sus este un altfel de text în raport cu gusturile domniei voastre. Care intră în categorema altor tipuri de texte, în raport textele agreate de către domnia voastră. Iar domnia voastră negați textul, autorul și comentatorii, care se referă la text și care au alte gusturi, respectiv gustă și altfel de texte. Contestați, așadar, totul referitor la poem. Că mai contestați și multe, extrem de multe, altele este plus la ados. Dar aceasta, un fel de mizantropie peiană, este altă problemă! În concluzie, neînțelegerea nu înseamnă contradicție.

PS. Când veniți cu mielul?
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2012-02-01 23:03:59
         
 
  Așa o fi, poet transoceanic, mare cît o epigrămuță, că prea zici cu foc!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 22:16:42
         
 
  “Însă de aici și până la a nega totul, ba, mai mult, până la a-i acuza, in corpore, pe aceia care gustă și ALTFEL de TEXTE POETICE,…” (EL DiStefano) (subl. mea)

…”contextual reiese că "totul" se referă la tot ce ține de poemul în discuție adică, text, comentarii cu privire la text și comentatori. Însă tehnica eschivei…” (El DiStefano)

Mai devreme nu am fost atent la aceste două afirmații.
Dar, revenind, iată cum cade doamna criticistă în porpria-i plasă argumentativă…!

Oare "totul" se referă la “tot ce ține de poemul în discuție” cînd afirmi, mai ‘nainte, că:
“…acuza, in corpore, pe aceia care gustă și ALTFEL de TEXTE POETICE…” ?

Păi, cum să fie referința NUMAI la poemul în discuție, dacă face vorbire clară despre cei care “gustă și ALTFEL de TEXTE POETICE”?

Dar probabil că textele e mai puține dă cinci, ca-n armata lu ceaușescu, atunci cînd se făcea apelul, dacă eram mai mult de cinci… se folosea pluraul, altfel nu!

PS: Repetiția, în tehnica frazării, are rolul ei... oratoric, ca să zic așa. Nu... melițoratoric!!
Melițoratoria este apanajul celor care aruncă vorbe ferhezuite cu droaia și nu rostesc nimica-nimicuța.

 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 22:15:39
         
 
  Radu, trebuie sa iti dau dreptate: poezia n-are nicio legatura cu peia. Si invers...

 
Postat de catre General Motors la data de 2012-02-01 21:57:42
         
 
  oameni buni, vă rog mutați polemica sub alt topic. poezia asta chiar n-are nicio legătură...  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2012-02-01 21:19:56
         
 
  Cu ce ocazie, nene?
Cine te plătește pt asta și de ce?
Udreasca, din ugerele ei generoase?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 21:12:45
         
 
  Peia,
- Da-mi un citat in care eu l-am facut mare pe Basescu.
- N-am insultat niciun roman, doar m-am intrebat unde-s aia 92% porniti sa ii ia capul lui Basescu fiindca abia daca vezi 2-3 prin piata.
- Nu-l cunosc personal pe Leonard Ancuta, pe tine da.
- Ai ceva poezii bune sa te public si pe tine?
- Curentul Internatioanl este un ziar nationalist care promoveaza Romania si poporul roman.
- Eu, personal, promovez peste tot Romania si romanii.

 
Postat de catre General Motors la data de 2012-02-01 21:05:34
         
 
  Nu ai striogat? Zău? Da' cînd ți se umflară venele de la gît, făcîndu-l geniul tutelar al poporului, nu strigași?
Da' când insultași cele 92% diun români, care îi vor capul, nu strigași?
Te-ai "luat" de el? Nu, ai o mică greșală de exprimare: te-ai luat după el! Acu, dacă tot te-ai luat, du-te pîn' la capăt. Ce calibru preferi?

Că l-ai publicat pe ancuța să fii sănătos!
Da', de pupat, l-ai pupat?
Că voi, secureii, aveți reflexe din astea, abrupt intimiste.

Deci tu te ocupi cu promovarea chilabalelor autohtone pe acolo, prin Patagonia!
E, se explică și steluțele de pe umeri.


 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 20:57:48
         
 
  “Întrebarea noastră este una simplă: ce se întâmplă dacă la intrare creierii sunt ferfeniță?” (El Stefano)

Cum ce se-ntîmplă? Uite, scrii poezele:

“am stat unul în fața celuilalt cu gurile distruse, creierii măcinați,” (ancuța)

 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 20:48:44
         
 
  peia, eu nu am strigat niciodata: Sus Basescu! Ca el e oricum acolo, sus.
Din contra, m-am luat de viata lui.

Cat despre Leonard Ancuta, l-am si publicat in ziarul meu din SUA, la rubrica de care ma ocup personal. Iar asta se intampla acum vreo doi ani.

 
Postat de catre General Motors la data de 2012-02-01 18:52:57
         
 
  Nu ancuța, poet Universal 650U, care tracta pe vremuri pluguri, semănători, combine, secerători, freze și alte chestii, - nu e penibil!
Așa îți pare ție, de acolo, din zona 90% etilic, dar, de aici se vede taman corect.

De ce te-oi fi tras la față așa din pricină că ți-am zis eu - un nesănătos la cap! - că scrii cu malaxorul?
Căz, doar, cu atîția admiratori în tranșee, poți cîștiga orice bătălie purtată pe suavele fronturi ale poezelei ancuțucuțiene!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 18:24:06
         
 
  epilică,
Lasă pe oricine altcineva să vorbească despre poezie.
Tu ai treabă cu chestiile alea micuțe, compuse la ocarină, pe nume epigrame. Epi... grame, adică, într-o etimologie ad-hoc: ceva de pe de lături, care are atîta consistență precum păsărica aia cît o muscă, numită colibri!
Fâl-fîl!
Padp, se întîmplă că ceea ce-mi place mie, nu prea se potrivește cu gusturile tale. Va' zică, nu ajunge la năsucul tău de făcător de cimilituri colibristice!

Cît privește forța mea de persuasiune, păi, în cazul în care băsescu se înalță cînd strig eu pă invers, atunci, certamente, tu, epigrantule, care musai că ai aceeași forță de persuasiune, dacă nu chiar mai multă, atunci când strigi "sus băsescu" și ești căzut în limbă de adorație, parcă și văd cum ăsta se dă de-a berbeleacul!
E o chestie care merită a fi studiată.

PS: Ca să nu-ți compromiți statutul de pupingurist, ar trebui să-l și pupi pe ancuța, nu numai să-l gîdili la naturel!

Poate că îi și mărturisești că, după ce l-ai lecturat în integralitatea lui antologică (oare i-ai citit mai mult de două, trei manufacturi lirice, de te declari așa de încîntat?), l-ai și copiat în stillll! Epigon mic și vesel!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 18:18:01
         
 
  Batrane Tragator, hai sa iti fac o marturisire: auzisem de tine, dar mai mult in treacat, eu fiind mai mult focusat pe poetese, nu pe poeti.
Pana intr-o buna zi, cand am citit tot aici pe europeea un articol in care ioan peia te facea praf. Luase un poem de-al tau si il intorsese pe toate fetele, il demontase cum fac copii mici cu masinutele. Si nici nu l-a mai pus la loc.
Atunci mi-am zis: ia sa vad eu cine e Ancuta asta, ca uite, in sfarsit exista unul care scrie mai rau ca mine! Cand colo: surpriiizeee!!!

Concluzia este ca publicitatea negativa facuta de indivizi ca el e mai tare decat orice. Degeaba ai apela la firme profesioniste de advertising, peia prin zbaterile sale dintr-un colt intr-altul le intrece pe toate.
E suficient ca insul asta sa mai strige de doua ori: Jos Basescu! si marinarul o sa creasca din nou in sondaje si au sa planga romanii dupa ce nu va mai fi presedinte ca fanii la moartea lui Michael Jackson.


 
Postat de catre General Motors la data de 2012-02-01 17:27:40
         
 
  mai ioan peia, da' suparat mai esti tu pe lumea asta in care traim! E ceva care sa iti placa totusi pe planeta nostra, vreun loc, vreo pasare, vreo floare, vreun animalut mic, vreun cantec stravechi, ceva?
De oameni nu zic, fiindca sunt convins ca in primul rand te urasti pe tine...

 
Postat de catre General Motors la data de 2012-02-01 17:15:35
         
 
  sunt absolut convins ca aveti dreptate: toti cei care ma lauda se prefac, fie ca mi-au oferit premii in bani, fie ca mi-au publicat carti pe banii lor. pur si simplu nu aveau ce sa faca cu banii si atunci s-au gandit sa-i cheltuie cu mine, ca sa ma gadile in talpi. nu-i asa ca-i putin cam penibil ce spui dle peia?  
Postat de catre Leonard Ancuta la data de 2012-02-01 16:37:42
         
 
  "viziunea auctorială" și "viziunea lectorială", carele se intersectează ele ca nește supernove ideatice, dă face: poc! și gata: intertcsstulismu lu pește oceanic apare pă ștrase!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 16:34:40
         
 
  ți-am spus doar două lucruri absolut corecte:
ăi foarte veseli
"...acă iau în seamă că mai tot timpul ești luat - nu te mai trezești niciodată,...", atunci nu mai încape îndoială: ești ceea ce arăți!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 16:32:23
         
 
  gică poețel,
eu nu te-am făcut "nesănătos la cap", pt că nu pot ști sigur dacă un îndelung și sușinut consum de spirtoase te duce în pragul demenței, deși am văzut cazuri. ți-am spus doar două lucruri doar absolut corecte:
1. bei și mai ieși și la interval, să te afișezi, hîc! cu nonșalanța globtrotteristului de tomberoane.
2. scrii excrescent, ca o conopidă injectată cu azot;
3. cei ce te laudă, se prefac;

De ce ți-ai permite să mă trimiți la nebuni pentru aste trei lucruri?
Pentru că te jenează pe tine?
Te-o fi, dar dacă iau în seamă că mai tot timpul ești luat - nu te mai trezești niciodată, degeaba zici că da, se vede după felul cum glosolalezi. Numai ăi foarte veselii capătă gust de lălăitură incontinentă, atunci cînd nu-și mai dezlipesc organul lirico-secretor de paharul ademenitor!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 16:29:26
         
 
  Cînd aud de interteccssstualismu ăsta, îmi vine să-l scol din groapă pă urmuz!
Nu, nu pentru că era intertextualist, ci pt că a făcut cel mai fin mișto de poezie!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 16:16:47
         
 
  Erată: "interjecționist onomatopeic"  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2012-02-01 15:17:52
         
 
  Domnule Peia (în grafia domniei voastre "peia") probabil că ați "păpat" fără vreun triferment ori colebil ceva acolo. Nu-i așa? Cu vorbele vii sunt de acord. Dar cu trimitere la text, în legătură cu textul și reverberațiile textului în perceția dumneavoastră și, mai ales, privind ori înțelegând textul, în ceea ce trebuie înțeles și, ceea ce din păcate, domniei voastre îi displace. Adică, în relațiile de intertextualitate care se stabilesc între vizunea auctorială și cea lectorială. Cam pe aici a ajuns evaluarea critică. A depășit de muuult, de foarte de mult, stadiul descriptivist ori, cum vă spuneam altă dată, interjecționist metaforic. Și mișcarea este veche.

"Dacă m-aș apuca să fac un pic de mișto ..." Faceți. Miștoismul peian. De când așteaptă critica literară un asemenea curent. Succes.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2012-02-01 15:16:36
         
 
  Dacă m-aș apuca să fac un pic de mișto de lucrătura de mai sus, ar ieși un haz homeric, cu reverberații de bolte!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 15:07:59
         
 
  deci e clar, suferi de grandomanie, esti singurul detinator al sceăptrului adevarului si al bunei masuri si toti cei care ma apreciaza sunt lingai, sunt abjecti care rod si ei un os poetic, ca sa te citez. esti dus, maestre peia. esti dus, ci crede-ma ca am mai nadajduit ca poate iti revii la cap, dar e prea mult asta. da, maestre, eu beau, ma imbat si apoi ma trezesc din betie, dar se pare ca din meteahna dumitale nu-s sanse sa scapi.  
Postat de catre Leonard Ancuta la data de 2012-02-01 15:07:52
         
 
  El Stefan, doamna,
Crede-mă, că am păpat atîta "critică... criticistă", făcută la compresor, adică rotunjită cu vorbe amportante și găunoase, că mi se face lehamite să mai răspund.
Concluzionînd: vorbele trebuie să fie vii, ca frămîntarea asta universală, care nu poartă mănuși albe, frac și joben, ca la balul-mascat al mimesisului, ci îmbrăcăminte zdrențuită, de condamnat la luciditate.


 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 15:05:35
         
 
  "Stimate domn poet Universalmente Acceptat,

A veni mangă într-o adunare, că abia te țineai pe picioare, încai să mai și îngaimi vreo două-trei vorbe, și asta la un eveniment special, care te evidenția și pe tine, nu ține nici de literatură, nici de evalure critică.
ȚINE DE BUN SIMȚ, - nu de "judecată pripită", nici de resentiment, nici de subiectivism și nici de nu'ș ce "canoane" suave, pe care le invoci! Să vii "direct din cîrciumă" la o astfel de adunare – magnetizat, ca-n “carnaval” – precum ai veni din Biblioteca Națională și să încerci să te scuzi, ascunzîndu-te, în felul ăsta, după degetuțul popularității, care, chipurile, te-ar absolvi de orice păcat, de orice tip de atitudine, pen'că ești ditamai poetul sau așa te consideri matale… să faci asta și, culmea? să mai și afirmi cu nonșalanță că asta-i fefe normal, apoi asta te califică definitiv.
Și, alo! nu-s “problemele” mele “vechi”, ci problemele matale eterne! Mie puțin îmi pasă că o ții tot așa – probabil pt a-ți restimula glandele poeticopare! Dar asta poți s-o faci numai în intimitatea dumneatale lirico-spirtualică, în cuhnia-ți inspiratoare, dar nu în public, ofensîndu-mi mie (și nu numai mie… mai fuseră și alții care se simțiră jenați de prestația matale “elegantă”, da’ nu ți-au spus în față, cum îți spun eu acum), ofensîndu-mi mie, zic, spiritul civic. Păi, în clipa în care faci asta, poți fi sigur că eu, care nu am nici un motiv să-ți înghit hachițele, te porcăi de nu te vezi. Ca să-ți intre bine-n cap că așa ceva nu se face, oricît de talentos te-ai da. Și de… “scriitor”, vai, atît de consacrat, care nu prea știe să scriește corect românește.

Ai “luat premii”? Foarte bine.
Ai “încasat bani”? Iarăși bine. (mă-ntreb dacă nu i-ai sorbit pe toți!...)
Te apreciaz㠓zeci, daca nu sute”, - tot așa de bine.
Dar ai o problemă. Cu mine.
Și asta te roade la naturel.
Vrei s-o dai pe resentimentul pe care-l am față de tine, ca persoană.
Că, adică, iaca de ce te neg, ca poet, scriitor sau ce vei fi crezînd tu că ești.
Fratello, nu unul ca tine, nu doi, nu trei, nu zeci sau sute, dacă ar scrie la fel, tuturor acestora, și care, în plus, să nu aibă nici măcar metehnele tale poetico-stimulative, - ei bine, tot așa le-aș spune. De curiozitate, încearcă, sub pseudonim, să te etalezi cu un text. Vei vedea aceeași judecată.

Dar de ce mă întorc și împotriva falșilor evaluatori, pe care-i crezi cititorii tăi iubiți?
Te-nșeli amarnic, poețele! Nu mai sunt citiți poeții adevărați, de forță, darmite excursioniști turmentați prin literatură! Ăștia care se prefac că rod și ei un os lyric, ca să se dea cunoscători, te mint cu nonșalanță, pentru a se grozăvi și ei un pic, atîrnîndu-se de mitul comun, ca ciulinii de oaie! Iar pe tine te gîdilă sub gușă ca să-i crezi.

Ce spui? C㠓mi-aș dori o prestanță”? (Ce expimare scriitoricească!).
Nu, nu-mi doresc, cu nicio stanță, vreo prestanță!
Nu cred prea tare în chestia asta de-i zice “poezie”. E un fel de evadare din lumea reală, de instituire a unei granițe extramundane, care nu aduce nimănui niciun folos real. Platon avea dreptate. Cei ce fug de realitate, în confuzia generală, peste o astfel de graniță, sunt niște lași egolatri.
Dar chiar de ar fi să-i luăm în seamă, din motive pur exotice, aceștia sunt, foarte puțini – “demoni” de profesie, le-aș zice. Eu nu am astfel de apetențe. Deci, ce “prestanță”? În fața cui? A limitei submicronice a materiei, a falșilor zei, a neantului?

Și nici chiar tu, aureolatule, nu poți căpăta o astfel de prestanță? Chiar și un sfînt fiind.

Dar ce comic și ridicule e să îmi dai mie lecții de “sobrietate”!
Hîc!


PS: Avînd în vedere conținutul "ideatic" al pohemului, eu i-aș fi dat titlul: "Sub Tanța, de"!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 14:57:41
         
 
  Repetarea melițată, "fals", "fals","fals", un fel de scuză apriorică argumentului, nu face afirmația credibilă. Ba, dimpotrivă. Iar când inapetența textuală mai este dublată și de vindicativism, valoarea unei astfel de opinii nu mai este ZERO, ci mult sub zero. Vindicatism decelat ca act ratat din propriu-i comentariu. Un fel de răzbunare a subconștientului.

Iată, pe fond, motivația comentariului negativ și apoi netam-nesam, malaxarea criticoidă a acelora care au altă viziune asupra unui text: "ce ai îndrăznit să faci într-o respectabilă adunare, în care, culmea! ți se ofrea un premiu!" Ca și cum eu aș judeca valoarea unui text semnat de Ioan Peia prin prisma amabilităților dintre domnii cioacă și peia.

Etică, printre altele, înseamnă și respect pentru opinia altora și, mai ales, pentru opiniile contrare.

PS. Fiecare dintre elementele "contrareplicii" distinsului Ioan Peia, denotă fie neînțelegere fie lipsa bunei credințe: Voi exemplifca doar câteva pentru că a le demonta pe toate este așa de ușor pentru oricine încât ar fi pierdere de timp.

""Însă de aici și până la a nega totul," (El Ștefan)" contextual reiese că "totul" se referă la tot ce ține de poemul în discuție adică, text, comentarii cu privire la text și comentatori. Însă tehnica eschivei este cunoscută. Pui în gura preopinentului ceva ce nu a afirmat, acel ceva trebuie să nu fie adevărat și apoi combați acel ceva.

"“Întrebarea noastră este una simplă: ce se întâmplă dacă la intrare creierii sunt ferfeniță?” (El Stefan)

- Fals!"

Adică ce este fals? Întrebarea? Păi, dacă este pusă și există ca atare, cum să fie falsă? Faptul că "Ar urma o întrebare absolut firească: ce creier lucid ar putea reacționa la atare situație? Ce creier ajuns în stadiul “chisăliț㔠ar mai putea emite vreo formă de judecată?"? Etc. Se observă inconsistența afirmației "Fals" și a argumentelor care o însoțesc. Întrebarea mea, subtil ironică, era simplă. Și i s-a încercat tot un răspuns eschivă melițat!

Mă opresc aici urându-i distinsului, corectului, imparțialului, eticului și atoateștiutorului membru europeic Ioan Peia (ioan peia, în grafie proprie), o după-amiază liniștită!
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2012-02-01 12:26:13
         
 
  uite cum sta treaba: problemele tale mai vechi, faptul ca te roade o anume situatie si ca tu-i dai o anume intelegere este cu siguranta problema ta cu tine, felul in care te raportezi tu la cei din jur si felul in care intelegi lumea e ala prin care crezi ca si tu la rindul tau esti inteles. FALS, nimic mai fals, sa te grezi sinjurul judecator, e ca si cum ai spune ca daca Nichita bea isi dispretuia cititorii, sau prietenii sau ma rog. deci argumentul dumitale ca eu mi-as dispretui publicul venind sa ridic doua premii literare direct din carciuma mi se pare fals. pe de alta parte afirm cu toata taria ca dispretuiesc oamenii care ma judeca pripit si dupa canoanele pe care si le autoimpun si care incearca apoi sa arate tuturor ca altii sunt asa si pe dincolo, ca sunt umflati cu pompa, impaunati etc etc etc. astia sunt cei mai jalnici oameni si pe astia ii dispretuiesc cel mai tare, si din pacate aveti toate sansele sa va ofer premiul dispretului meu, maestre peia, fiindca propriile naravuri v-au orbit si ati inceput sa judecati totul prin prisma patimilor sau a temperamentului lucruri care intra in sfera altor canoane, bunaoara literatura. am luat cateva premii literare dle peia, am incasat ceva bani in urma acestora, am publicat carti si urmeaza sa mai public, am oameni care ma citesc zilnic si nu-s putini. in ce priveste poemul de fata a fost apreciat de zeci, daca nu sute de oameni. ce vreti sa spuneti dle peia ca toti acestia care se invart in jurul meu sunt prosti si numai dumneavoastra vedeti adevarul? vreti sa spuneti ca am reusit sa insel atatia oameni si numai pe tine nu? cred ca ai o atitudine exagerata dle peia si e timpul sa incerci sa adopti macar o pozitie sobra in ceea ce te priveste, fiindca ai o varsta, iti doresti o prestanta, vrei sa ai o anume credibilitate si astea nu se pot obtine daca improști cu noroi pe toata lumea.  
Postat de catre Leonard Ancuta la data de 2012-02-01 11:53:21
         
 
  leonard ancuța,
că am oarece obiecții etice, vizavi de persoana ta, nu încape îndoială.
le-am exprimat și nu le retrag pînă nu ajung la concluzia că nu e o regulă ceea ce ai îndrăznit să faci într-o respectabilă adunare, în care, culmea! ți se ofrea un premiu!
eu am văzut în asta un imens dispreț la adresa celor de acolo.
dar asta nu prea are legătură cu multele, prea multele, excesiv de multele tale vorbe, răsturnate otova pe sute, poate chiar mii, de titluri, care nu-s altceva decît o explozie necontrolată de cuvinte, care se reproduc, prin sciziparitate, ca bacilul lui koch. vreau să zic, că, la un moment dat, suprasaturația asta agresivă te îneacă în propria-ți magmă tipologică.

bun.
acum, dacă tu și restul supăraților aveți impresia că modul în care tratez unele - multe, din păcate - "producții" literaturnice, doar din plăcerea sadică de a macera, malaxa, confuziona e treaba voastră.
dacă sunteți gata să afirmați că nu am gusturi și nu mă pricep deloc, numai pentru că vă contest - unora - minima credibilitate scriitoricească, iarăși e treaba voastră.
dar dacă ajungeți, așa cum s-a mai făcut, să mă banați - adică să-mi interziceți dreptul de a spune ce cred, fără să pup mînuțele damelor lirice sau să mîngîi, amical, pe umăr, domnii cu talente - atunci dați următorul anunț special atunci cînd postați: "accesul în incintă numai adulatorilor și criticilor spilcuiți"!
adică "distinși"!

ironia dură își are rostul ei.
sterililzeză cu mai multă eficiență.

 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 11:36:58
         
 
  1. "Însă de aici și până la a nega totul," (El Ștefan)

- Fals!
Citat edificator, care contrazice net afirmația “distinsei”:
"De aceea și sunt atît de puțini inspirați, care reușesc să însemne major altceva decît toată plethora de făcători de vorbe, care a împînzit internetul. Ei, aceea, rari, numărabili pe degete, găsesc cheia codului. Îi citești și te minunezi că o fac cu atîta ușurință." (ioan peia)

2."Iată o afirmație care nu are nimic în comun cu literatura, estetica, etică și chiar cu educația."

- Fals!
- Despreliteratură fac vorbire, iar nu despre cultura barabulelor, mai exact, O ANUME literatură: anume, cea abundentă, stridentă, incontinentă, redundantă pînă la demență, complet lipsită de substanță, rezumată în șiecspiiiriiianu: word, words, words!

Etică? Estetică?... Sunt noțiuni cu un conținut atît de relativ, încît distinsa criticistă ar trebui să reparcurgă, - dacă o fi tatarkiewicziat ceva pînă acum – istoria esteticii.
Cealaltă componentă adusă în discuție, anume etica, are prea multe variabile ca să mai poată fi fixată în cine știe ce formulări memorabile, imuabile, eco/cantabile.
Asta, of course, dacă nu vine distinsa să ne demonstreze că ea ȘTIE.
Mare specialistă în tot soiul de substanțe: acum și în substanța D, apostolico-ecoliteraturnică.

3. "Sigur, în stilul cunoscut, strict impresionist, fără argumente de niciun fel, distinsul Ioan Peia (ioan peia, cum grafiază domnia sa) crede că anihilează un text, foarte bun de altfel, printr-un "comentariu" de tip nihilist!"

- Fals!
Mie-mi lipsesc argumentele, dar iată copleșitoarele argumente ale “superdistinei” El Ștefan, cum se auto/grafiază, în cea de-a patra FALSĂ identitate: "crede că anihilează un text, foarte bun de altfel,"!!
Mulțumesc, pot face și eu o astfel de critică, înlocuind, simplu, sintagma valorizatoare "un text, foarte bun de altfel,", cu " un text, foarte PROST de altfel,".

“Stil cunoscut, strict impresionist”!(El Stefan)
- Fals!
- Cine-și poate exprima părerile “strict extra/impresionsit”?
Poate o mașinărie super/obiectivă, - un android elenștefănesc, par ex.
Dar să nu uităm că și jucăreaua asta e făcută tot de oameni.
Subiectivi, și ei. Adică… impresionabili!

5. “tot ce nu poate intra în procesul de malaxare trebuie descalificat, aneantizat ori patologizat.” (El Stefan)

- Fals!
- Tot ce intră în procesul de “malaxare” se regăsește, odată executate operațiunile de amestec și compactizare, în alt stadiu. Nu-i vorba nici de descalificare, nici de aneantizare și nici de patologizare. Chiar și conștiința umană suferă o trecere – eventual, plus calitativ – odată trecută printr-un astfel de proces tehnico-metaforic.

6. “Întrebarea noastră este una simplă: ce se întâmplă dacă la intrare creierii sunt ferfeniță?” (El Stefan)

- Fals!
- Ar urma o întrebare absolut firească: ce creier lucid ar putea reacționa la atare situație? Ce creier ajuns în stadiul “chisăliț㔠ar mai putea emite vreo formă de judecată? Niciunul. Dar ce creieri ar fi acela, aflat dimpotrivă, morbidamente vorbind? Evident, tot unii făcuți ferfeniță. Adică, unii care s-ar preta la următoarea parafrază latină: “fiat ecoliteratorum, pereat stefanorum”!


PS: PS. Prezentul comentariu reprezintă o contra/replică. Întrucât am făcut un comentariu depreciativ la adresa textului iar elenștefanoidul ecoliteraroid a încercat să mă includă într-una din categoremele procustiene ale domniei sale.


(pps): Adresarea “distinse” este una specific prețioasă, FALSĂ și, desigur, de tot rîsul!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 11:14:51
         
 
  in primul rand vreau sa multumesc mult tuturor comentatorilor, ei imi arata prin cuvintele lor ca textul meu inseamna ceva, chiar daca unii dintre ei (sau unul) nu gusta ceea ce scriu, arata totusi interes si pana la urma confera valoare. intotdeauna valoarea nu sta numai in felul in care sunt apreciate textele ci si in vehementa sau adancimea critica a celor care combat. din pacate ioan peia nu este dintre aceia care fac acest lucru constient si obiectiv, el nu are convingeri de ordin literar, el este doar unul care ataca oamenii indirect prin textele lor pentru ca lui nu-i plac decat oamenii care il plac pe el. lasand asta la o parte, ma bucura mult faptul ca am reusit a starni o mica polemica, asta dovedeste inca o data ca sunt texte pe langa care nu poti trece pur si simplu.  
Postat de catre Leonard Ancuta la data de 2012-02-01 10:23:55
         
 
  Lui "word count tool" i s-a blocat contoarul pe comul de mai jos.
Îl ajut: cam fro 562 de vorbe spilcuite ale criticistei Elena Ștefan (după cum se auto/ortografiază, la a patra carte identitate falsă afîndu-se).

 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 10:16:08
         
 
  Malaxor criticoid și fragilitate textuală,

Că nu-ți place un poem, că nu înțelegi un poem, că ai alte gusturi literare, etc. reprezintă dreptul oricui de a avea astfel de opinii. Însă de aici și până la a nega totul, ba, mai mult, până la a-i acuza, in corpore, pe aceia care gustă și altfel de texte poetice, este cale lungă. Iată o afirmație care nu are nimic în comun cu literatura, estetica, etică și chiar cu educația. "Poate cîțiva masochiști sau susținători confuzi ai acestui supermarket, care comercializeză bricolaje noționale, – inși falși, care se fac că rezonează la orice le pică sub neuron." Mai vecheiul dicton „cine nu e cu noi e împotriva noastr㔠devine, iată, adaptat „ cine nu e cu mine ori ca mine e masochist, susținător confuz ori ins fals”

Sigur, în stilul cunoscut, strict impresionist, fără argumente de niciun fel, distinsul Ioan Peia (ioan peia, cum grafiază domnia sa) crede că anihilează un text, foarte bun de altfel, printr-un "comentariu" de tip nihilist! Comentariu impresionist rural[1] care începe, ex abrubto, cu o „sentinț㔠"Ce delirium verbal, neică!" Poate ar fi fost suficientă această "sentință" și cititorii ar fi înțeles poziționarea comentatorului față de text și, subiacent, ar fi putut să-și facă o idee despre gusturile literare ale sale. Însă malaxorul comentaroid al domnului în cauză, începând a funcționa, pare a prinde gust și pornește să amestece peltaua cu baloții, cu limba, creierii înfierbântați, subsatnțele halucinogene, neuronii și câte altele. Adică, asemeni oricărui malaxor, nu diferențiază ce intră în proces ci doar deformează și uniformizează literaturoid totul. Și, de parcă acest malaxor a reprezenta justiția eternă în materie de gusturi și judecăți literare, tot ce nu poate intra în procesul de malaxare trebuie descalificat, aneantizat ori patologizat. Un fel de "fiat malaxorum, pereat mundus" în variantă peiană! Adică cine nu are gusturile mele nu-i demn să trăiască! O asemenea abordare este în afara unui cadru civilizat de percepție și comentare a unui text literar. Din educație și decență, nu vom proceda la calificarea extraliterară a autorului, așa cum își permite, cu o insolență greu de întâlnit în lumea normală, distinsul domn (auzi, "cîțiva masochiști sau susținători confuzi ai acestui supermarket, care comercializeză bricolaje noționale, – inși falși, care se fac că rezonează la orice le pică sub neuron" ci, ne vom mărgini a supune atenției următoarea întrebare pornind de la o ipoteză contară aceleia avansate de către distinsul domn. Ipoteza domniei sale sună așa "Spune și zice, și iar spune și repetă, și răs/repetă, că dacă ți-ai pune mintea să urmărești totul, de la cap la coadă, ai ieși cu creierii făcuți ferfeniță din bîzîitul ăsta infernal." și se referă la starea creierilor la ieșirea din ceea ce domnia sa numește " bîzîitul ăsta infernal”. Întrebarea noastră este una simplă: ce se întâmplă dacă la intrare creierii sunt ferfeniță?

PS. Prezentul comentariu reprezintă o replică. Întrucât am făcut un comentariu apreciativ la adresa textului iar malaxaroidul criticoid a încercat să mă includă într-una din categoremele procustiene ale domniei sale.

[1] adresarea neică este una specific rurală.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2012-02-01 09:33:56
         
 
  "Ce delirium verbal, neică!" (Ioan Peia)

word count tool zice că, de fapt, ți-au trebuit 528 cuvinte să exprimi asta...

"Cine credeți că a avut răbdare să parcurgă cu paciență tot foietajul ăsta de vorbe supra/etajate?"

gura păcătosului :)

 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2012-02-01 08:32:08
         
 
  Da, intr-adevar, este unul dintre cele mai bune poeme citite de mine in ultimul timp. E carnos, plin de substanta si emotie, dar ceea ce mi-a placut cel mai mult a fost ingenuitatea minciunii strecurata din ultima strofa "pentru ca sunt suficient de puternic .." Votez.
Zexe
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-01-31 17:53:41
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Ce delirium verbal, neică!
O peltea liricoidă, lungă, lată, îndesată, care poate concura cu glossolaliile produse de către substanțele halucinogene pe care le mestecă șamanii unor triburi. Cu scopul de a invoca spiritele confuze ale creierului, creier care a luat-o razna, prin desiș. În unele situații, précis determinate, substanțele excitante sunt alcooloizii și derivatele lor sintetice.
Spune și zice, și iar spune și repetă, și răs/repetă, că dacă ți-ai pune mintea să urmărești totul, de la cap la coadă, ai ieși cu creierii făcuți ferfeniță din bîzîitul ăsta infernal.
De ce vor fi crezînd unii că, vîrînd la greu baloți în tocătoarea de paie a limbii, chiar glăsuiesc?! Dom’le, o poezie este, de regulă și prin definiție, un mod concentrat și sugestiv de a exprima o stare. Atît de concentrat, încît, deseori, dificultatea de a surprinde glasul de dincolo de lucruri este insurmontabilă. De aceea și sunt atît de puțini inspirați, care reușesc să însemne major altceva decît toată plethora de făcători de vorbe, care a împînzit internetul. Ei, aceea, rari, numărabili pe degete, găsesc cheia codului. Îi citești și te minunezi că o fac cu atîta ușurință. Și, de regulă, folosesc un discurs laconic, extrem de penetrant și, în același timp, eficient în raportul vorbe per sugestie. Și, iarăși, de regulă, nu prea mai dai de ei prin talciocul internetului.

Dacă, însă, în poezie, începi să clevetești, să spui și să răspui, țăcănind ca o mitralieră cu arcul de armare înțepenit la foc automat, sleiești complet sentimentul pe care vrei să-l transmiți, stîlcești atenția cititorului, i-o învîrți pe fus pînă i-o faci chisăliță. Cine credeți că a avut răbdare să parcurgă cu paciență tot foietajul ăsta de vorbe supra/etajate? Poate cîțiva masochiști sau susținători confuzi ai acestui supermarket, care comercializeză bricolaje noționale, – inși falși, care se fac că rezonează la orice le pică sub neuron. Și care insistă să se autoconvingă că așa e, așa e, așa e, dom’le, eu cumpăr nemăsurat și mestec cu pasiune!

Sunt vreo mie și mai bine de cuvinte în liricodromul de mai sus, o avalanșă de vorbe, care de care mai căutate, mai împreunate, mai întortocheate, mai zgomotoase și mai inutile. Căci, după ce ai citit unul, două, trei versuri, gata! ai priceput, ajunge! Dar… nimic, creierul poetic, supra/stimulat de sinteticele de care am pomenit mai sus, se urcă în șaua ATV-ului glagolitic, accelerează la blană și nu se mai oprește decît cînd s-a uscat rezervorul de sintetice.

Nene, dacă dragoste cu sila nu se poate, apoi poezie cu ghiotura nici atît!
Chiar dacă sunt destui exersanți pe domeniu, care au cam prins șpilul manufacturării ei, aceștia nu poezie produc, ci praf de vorbe învărtejite.

Ca și chestia de mai sus.

 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-31 17:06:37
         
 
  Iată cum poate arăta un poem valoros prin sine și nu prin șocul pe care unele cuvinte (neecoliterare) îl pot provoca în percepția lectorului,adesea snob și înscris în ceea ce am putea denumi "curentul dezinhibiționist", curent considerat "trendy" în vremurile noastre.

"Substanța D" este acea substanță unică și eternă care pare a da ori chiar dă sens existenței. Este acea substanță pe care Apostolul Pavel o considera "cea mai mare" dintre cele trei sentimente umane, credința, nădejdea și dragostea. "Iar mai mare dintre acestea este dragostea." spune în Epistola întâia către Corinteni Sfântul Apostol Pavel Cap.13.13. Și care înseamnă necondiționare iar în planul concret poate fi percepută ca dorință. Din care ne naștem și în care vom sfârși cum frumos remarcă, pentru sine, autorul: "căci m-am născut din dorință și în ea voi sfîrși" La nivelul discursului, avem de-a face cu o încercare de a privi lucid, cât poate fi lucid cineva aflat în imperiul acestei subsatnțe, gesturi, acte și fapte, adică devenirea cuiva, sub acest semn unic și repetabil care este eterna substanță D.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2012-01-31 10:31:55
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE