FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Pasarea Phoenix-p 2
Text postat de florin ispas
.Cu sîngele șiroind pe frunte am ajuns la ușă .Unul din bătrînii de 70 de ani se ridică foarte greu iar gardienii sar pe el pînă plămînii ies prin pielea uscată.Ajungem la camioane acoperite cu prelate și înainte de a urca patul de armă lovește fără milă.Mergem la gară și trenul de vite e garat undeva spre marginea stației.Paie ude.Omniprezenta tinetă lipită de oala cu apă de băut, înghesuială de morți vii care nu știu ce soartă îi așteaptă.Stăm ca sardelele și aerul e irespirabil, tineta e plină și se revarsă peste cei care nu apucă să stea la picătura de aer.Nu știu cît am mers.Destul că la un moment dat trenul a oprit și ușa s-a deschis cu zgomot iar gardienii au tras afară pe cei morți.Din nou la drum.Două zile și două nopți ne-am tot oprit prin gări mici unde ne aruncau bucăți reci de mămăligă .Ca să ne facă viața și mai amară au pus apa de băut în tineta pentru nevoi.
Se aude vîntul lovind cu furie în lemnul cariat al vagonului și cineva cîntă.Cîntăm cu glasul înnecat și căutăm să facem haz de necaz, cineva vine cu ideea unui concurs de rețete culinare dar nu mergem pe ideea lui.
-Jos! Jos! Nu vă uitați în față!
Bătaie.De pe terasamentul căii ferate direct în noroi pînă în gît.apoi suflați de vîntul turbat ne deplasăm pînă dăm de Dunăre.Un vas negru și pîntecos ne înghite și coborîm în beznă.Dormim o noapte pe niște saltele umplute cu paie și dimineața la ora 5 ne trezim.Cu un cosor în mînă trebuie să tăiem trestie.
Joi ora 8.
Apa e rece și mîinile sîngerează .Dinții tremură și ochii imploră cerul.Tai trestie, faci snop și apoi trebuie cărat cu spatele.Simt că mor și rog divinitatea să mă ierte de păcate.În 5 zile din 60 de oameni rămînem 20, apoi sunt aduși alții, un malaxor teribil, o gură ce înghite hulpav , fără milă.
Foamea.E prima dată cînd mănînc broaște și serpi de prin bălți.În trecere spre bac găsim napi sălbatici si dacă gardienii sunt mai omenoși uneori cu noi avem masa mai bogată.Aud că unii au prins cîini și i-au mîncat .Stomacul este al doilea creier.Cînd rabzi luni întregi fără mîncare devii mai atent și uneori te gîndești că poate Dumnezeu a vrut așa.
Se revarsă apele furioase ale Dunării și bacul nostru e săltat ca o jucărie și aruncat în mal.Fără să se grăbească prea tare ne evacuează și o vreme stăm într-un staul dezafectat.Acoperișul e îndoit de la jumătate și cînd plouă toate bunurile noastre se udă.Plutim într-o supă murdară, tremurăm dar am învățat toate poeziile lui Eminescu.Seara se discută teme de filozofie, istorie și literatură iar uneori chiar și teme de chimie și matematică.Sunt oameni de la sat care învață cu sîrg și demonstrează o inteligență ieșită din comun.Suferința trezește în oameni sentimente de umanitate.
Sărbătorile pascale le așteptăm cu mare nerăbdare și atunci cînd vin e sărbătoare mare în suflet.Preoții fac slujba așa cum scrie la carte și fiecare în parte suntem atinși de divinitate.În noaptea de Înviere, cerul e plin de stele și nu bate nici măcar un strop de vînt.Am impresia că suntem singuri pe lume undeva la un colț de eternitate.Am trecut prin bătăi crunte, prin umilințe greu de imaginat.
Hristos a Înviat !
Adevărat a înviat !
Trăiesc ! Încă Dumnezeu nu și-a încheiat socotelile cu mine , cu viața mea.Mi-am jurat că dacă scap de aici voi fi mai bun, mai drept cu cei din jurul meu.Am atîtea lucruri pe care vreau să le fac !.Mie dor să umblu pe cîmp, să simt pămîntul cu iarbă verde sub tălpi, să beau apă de la fîntîna noastră !.
Hristos a înviat ! Adevărat a înviat !
Hristos a înviat și a coborît de pe cruce pentru noi , pentru noi cei de pe urmă.A coborît în fiecare dintre noi și ne dă puterea de a merge înainte.De a nu ceda presiunilor..
CUMPLITUL CANAL
În anul 1949, la îndemnul URSS și pentru a putea extermina un număr cît mai mare de deținuți politici, statul român hotărăște construirea canalului Dunăre –Marea Neagră după exemplul sovietic Volga-Don.Sunt aduși din penitenciare peste 10.000 de deținuți politici împreună cu oameni care sărăciți de război vedeau o sursă bună de îmbogățire.Un iad pentru care Scaraoschi ar fi fost invidios deoarece aici termenul viață și grad de omenie s-a redus la o cantitate neglijabilă.Oameni bătrîni de 70-80 de ani, oameni care fuseseră ținuți închiși trebuiau să lucreze ca niște sclavi moderni ai secolului XX.Cu partidul nostru –n floare, ducem Dunărea la mare ! Canal, mormînt al burgheziei reacționare.Construim canalul fără burghezie și împotriva Burgheziei !
Direcția de securitate a statului trebuia să primească rapoarte detaliate despre cum dispar burghezii și intelectualii, iar ritmul să fie accelerat.
Din nou în tren ca niște animale înghesuite, acum vremea e superbă, soarele mîngîie cu razele sale natura și avem speranța ca poate va fi mai bine.Trenul se oprește brusc și ușa se deschide ca să golească tineta.Cu mîinile afară ne rugăm de gardieni să mai lase cîteva minute ușa deschisă.Tot ce se vede e un cîmp infinit , cu ciulini și un copil murdar ce se uită speriat la noi.Copilul se șterge la nas cu mîneca pulovărului și căciulița de un alb murdar alunecă pe fruntea îngustă.În mînă ține o bîtă mică pe care o scapă la vederea gardianului ce se strîmbă la el.Ușa se închide cu zgomot și gata ! Mai departe !
Trenul intră într-un triaj și suntem dați jos în bătaie.Trebuie să alergăm mînați de ei, au cîini care mușcă fără milă și pînă la intrarea în lagăr ne trec toate apele.Poarta imensă de lemn se deschide și suntem aruncați înăuntru.
-Jos ! Jos ! Jos mă n-auzi ? Morții mamii voastre de reacționari !
Comandantul lagărului e gras ca un butoiaș și are niște picioare subțiri pe care se balansează tunci cînd vorbește.Pare o bute cu cîrlige iar cînd deschide gura e peltic și se exprimă foarte greu.E iute la mînie și nu ezită să lovească.Lîngă el apare un țigan negru ca smoala si foarte solid ce ne privește cu foarte mare ură.Are în mînă un bici și pocnește după pofta inimii din el.
Stăm jos îngrămădiți unul în altul în vreme ce peste noi plouă cu bîte și lovituri de bici.Nici un fir de iarba, doar pămînt gol, vom locui într-un saivan imens cîte 300-400 de oameni iar masa vine adusă de un DDC cu o căruță.Comandantul ne privește cu ochii săi porcini apoi face semn ajutoarelor sale să ne împartă pe echipe.O mare de zdremțuiți , galbeni, slabi ca niște schelete vor lucra pe viață și pe moarte pentru bunăstarea țării.
Joi ora 5.-15
Sună goarna prelung, e prima zi de lucru iar eu sunt în schimbul 1.Mi se dă o roabă și mă deplasez spre frontul de lucru, trebuie să car materialul pînă la terasamentul de cale ferată, apoi din nou.O imensă groapă se cască în fața ochilor în care se trăiește și se moare.Palmele devin repede niște răni vii iar greul abia începe.Fiecare mișcare înseamnă zeci de cuțite ce îmi trec prin corp, fiecare gest este o durere vie în sine.Soarele fierbinte arde trupul ca într-o tigaie încinsă iar biciul și bîta se lipesc pe pielea goală cu sunet sec.Brigadierul are o lopată mereu cu el și dacă te oprești lovește cu sete.Doctorul Caspian, un maestru al anesteziei,un doctor cu mii de oameni salvati pe front, se oprește cîteva secunde ca să își șteargă năduseala.Brigadierul vine în spatele lui și rînjind lovește de două ori.Nu se oprește decît atunci cînd omul e mort.Ca el sunt sute.Îi vezi cărînd roabele grele sau săpînd cei 2 mc de pămînt, norma iadului.Ca să scape de durere și corvoadă , unii se aruncă între tampoanele vagoanelor care trec nepăsătoare, unii refuză să mai mănînce și își taie venele cu ce găsesc.Mîncarea vine pe la ora 15 și ne îngrămădim ca să primim porția de zeamă chioară în care plutește o boabă sau două de fasole.Șobolanii sunt foarte gustoși și curînd organizăm o adevărată vînătoare.După o zi de stat în soare, fața mea e tumefiată, umflată și abia mai văd.Mîinile s-au umflat iar prin bășicile mari cît pruna curge sînge.Are loc încolonarea și intrarea în lagăr.Trebuie să stăm ordonați, să cîntăm și să raportăm dacă ne-am făcut norma.Cum nu am reușit sunt oprit împreună cu alți nefericiți și închis într-o baracă micuță unde suntem dezbrăcați la piele.25 de bice pe spinare.Atît ! 25 de bice pe spinare, biciul șuieră crud, sîngele iasă cu putere iar aerul din plămîni se comprimă într-un vaiet, sau mai multe.
Luna a ieșit de mult și se arată goală ca o femeie minunată pe care cu toții o visăm.Turtoiul e tare ca piatra și oricum abia pot mînca.Cînd abia m-am întins pe partea mea de paie, unul din gardieni îmi face semn să ies afară :
-Hai bă ! ai treabă !
Îmi face semn către o șaretă pe două roți de lemn și mă duce lîngă infirmierie unde mă opresc.
-Pune-i sus ! Te duci cu ei unde îți arată doctorul !
Morți, sute de morți.Trupuri aruncate în baia care ține loc de infirmierie.Încarc cadavre și plîng.Fac drumul de 10 ori și de fiecare dată am sentimentul că mă îngrop pe mine de viu.Mîini inerte, mîini și trupuri aruncate în groapa comună ce se umple rapid.Un buldozer nivelează locul iar eu revin de fiecare dată.Doctorul tremură și vomită ca un apucat iar ochelarii săi murdari de sînge devin roșiatici.
-O să murim cu toții aici ! Dumnezeule unde ești ? De ce dormi Doamne ?
Dumnezeu e undeva acolo sus și privește.Privește și rabdă în bunătatea lui tot ce se întîmplă.Corpurile cad în groapă și eternitatea cade peste ei cu durere.
MIERCURI ORA 23
Prelungire de linie ferată.Șinele grele sunt duse cu spatele de 10 robi și așezate pentru a fi strînse în buloane.Cerul e acoperit de nori și vîntul nu ne slăbește deloc timp de 5 ore.Bate atît de tare încît noi, scheletele ambulante trebuie să ne ținem unul de altul pentru a nu cădea.Primii picuri mari de ploaie izbesc cu furie solul nisipos transformînd în mocirlă totul.Rămînem pe loc sub biciul naturii și adormim cu moartea aproape.Dunărea se înfurie și năvălește ca o turbată întorcînd pe dos tot frontul de lucru.Locomotiva aflată mai în față este răsucită și băgată sub apele care vin furibunde, vagoanele și oamenii sunt înscriși spre iadul care se cască evident.Dumnezeu a fost acolo.Pentru mine cel puțin a fost acolo.Nu știu cum am scăpat și de ce.Știu doar că m-am trezit pe un mal de pămînt.Singur.La cîțiva metri cadavre plutind pe apa neagră.Lopeți rupte alături de roabe lovite de mal ritmic de către apa în retragere.Puteam să fug dar n-am făcut-o.Stăteam acolo ca un mort viu și priveam aiurea golul ce se căsca în fața mea.De ce eram viu ? De ce nu murisem ? De ce n-am fugit ? Sau unde să fi fugit cînd nu aveam decît cîmp gol înaintea mea.
Luni dimineața ora 7
Pătura neagră de nori acoperă cerul și s-a lăsat frigul tăios.Mi-am făcut un jug din cîrpele ce le port pe mine și l-am agățat de gît.E o metodă de a mai odihni mîinile pline de răni care supurează.Dimineața abia pot descleșta degetele și trebuie ceva vreme pînă îmi trec durerile.Noroiul omniprezent, brigadierul care rîde și loveste cu lopata, oamenii ce își doresc să moară sau își doresc să trăiască.Mi-am făcut un prieten imaginar cu care vorbesc mereu.Îl întreb cîte ceva și mă străduiesc în timpul lucrului să îl fac să vorbească cu mine.Mă rog la Dumnezeu, vorbesc cu el și îl întreb unde este sau cînd voi muri.Mușchii gîtului se încoardă iar roaba începe să urce spre terasament încet cu scîrțîieli de roată .Pe lîngă mine trec oameni sau gardienii ce au puștile mitraliere gata mereu de tragere.Sunt destui oameni în vîrstă care sunt împușcați de gardieni.Sau oameni care în disperare vor să fugă undeva.Nu ai unde fugi.Toată țara este o imensă închisoare.Un lagăr care cuprinde 20 de milioane de oameni.Sau dacă nu se obosesc să tragă cu arma dau drumul la cîinii dresați în acest scop.Ce ușori poți muri aici ! Viața are valoarea unei cepe degerate, muncește sau crăpi ! Dă-i înainte! Asta e lozinca folosită foarte des și atunci cînd e bine și cînd lopata sau bastonul sau biciul se agață de trupul bolnav.
Masa de prînz
Căruța hodorogită se oprește pe un dîmb mai înalt și deținutul de drept comun începe să toarne în gamele zeama suspectă pe care o așteptăm de cîteva ore.Nu e timp de măsurat, sau de obiectat ceva.5 minute în care el sau eu, sau tu avem să mîncăm.Dacă ai făcut greșeala să scapi gamela rabzi.Cîteodată deținutul de drept comun , cu accordul gardianului șicanează pe cel politic luîndu-i din porție sau turnînd pe lîngă gamelă.Viața e dură și cei de drept comun sunt învățați de la arestare că noi suntem foarte periculoși, suntem violenți legionari care ucidem fără milă.Mîncarea se compune în mare parte din arpacaș, uneori ca supliment avem dimineața un bob de dulceață iar seara lături de porci, resturi aruncate de la popota ofițierească.Fluierul sună și în fuga mare dăm gamelele înapoi ca să fim în frontul de lucru.Cine rămîne pe urmă și nu a luat roaba de coarne sau tîrnăcopul e bătut pe loc cu brutalitate.
Ziua de lucru durează 12 ore, zi lumină, linia ferată trebuie adusă la zi iar în anumite locuri ne băgăm în apă pînă la mijloc ca să smulgem iarba.Ce ușoară e moartea ! Ce dulce e ea cînd ne scapă de suferință.
Vreau să trăiesc ! Mi-am pus în gînd să trăiesc și să le demonstrez că nu mă pot doborî așa ușor.Seara revenim în formație și cu cîntec intrăm pe poarta lagărului.
-Formație stai!
Ne oprim și se face numărătoarea.Apoi percheziția.Apoi vine momentul cînd brigadierul raportează cine si-a făcut norma de lucru și cine nu.
-Ieși bă aici în față să te vedem, futuți mama în cur de legionar. !
Nefericitul poate are o vîrstă , sigur e bolnav grav și abia se mai mișcă.Iasă în față și asteaptă ca alți nefericiți să apară lîngă el.Și apar.10. 15, 20.
-Tov comandant s-au căcat pe ei !
Prin hainele zdremțuite bate vîntul disperării iar cei puși deoparte știu că vor fi bătuți rău de tot.Soldații sar cu cizmele pe ei, îi joacă în picioare și lovesc peste tot pe unde se poate.Ghemuit omul nu poate decît să se roage sau să zbiere.De obicei cînd se termină treaba murdară 7-8 nu se mai ridică de jos.Lîngă ei sîngele se absoarbe rapid în pămînt și creierii împrăștiați îi mănîncă cîinii paznicilor.Nici noi nu scăpăm ieftin.Motive sunt mereu, stăm acolo ca niște statui inerte așteptînd ceva sau pe cineva.Gheorghe țiganul ne înjură pe limba lui, apoi ca să arate comandantului că îi este fidel ne ține într-un picior.Stăm așa o veșnicie apoi cînd se întîmplă să cădem de oboseală ne taie porția de mîncare.Se aude că de dimineață a aruncat în cuptorul cu var un pilot ce a îndrăznit să îl înfrunte.Cum nu este mulțumit de felul nostru de a fi , ne va ține în picioare mult peste ora de stingere sau vom trece la carceră.Carcera este o cutie de tablă de dimensiunile unui om mijlociu, înconjurată cu sîrmă ghimpată.Cel închis acolo nu primește apă și hrană pe un număr de ore iar cînd iasă e terminat de căldură sau frig după caz.
Seniorul
Rar mi-a fost dat să întîlnesc oameni care orice le-ai face să zîmbească și să meargă înainte fără a prostesta deloc.O formă de rezistență pasivă foarte dureroasă pentru care îți trebuie multă rezistență fizică, psihică și spirituală.Mănîncă foarte calm, lucrează în ritm cu noi deși se vede pe el că nu este doar un simplu arestat.I-am văzut zîmbetul amar și ochii care încă mai luceau puternic cînd vorbea de țară , de rege.
- E omul lui Maniu.Omul lui de încredere…
Joi ora12
Ore de îndoctrinare politică.Ore de reeducare în care trebuie să demonstrăm că ne lepădăm de trecut.Ofițerul politic face apel la conștiința noastră, promite scăderea zilelor de pedeapsă dacă trecem în tabăra lor.Să te vinzi la diavol, să te arunci din disperare în brațele lui așteptînd ca el să te scape din iad.E o amăgire.Constați că drumul spre iad e pavat cu bune intenții.O vreme o duci bine chinuindu-i pe alții, maltratîndu-i ca apoi să se întoarcă roata cu 180 de grade.Odată ce ai pășit pe acel drum numai este cale de întoarcere.Satana te răsucește, te joacă pe degete așa cum pisica se joacă cu șoricelul și te abandonează în neagră disperare.Deținutul X, i se promite marea cu sarea și faptul că dacă îi va chinui cît mai tare pe restul, va primi o reducere a pedepsei la jumătate precum și mîncare.Iar el zelos se pune pe treabă.Uită toate suferințele îndurate, uită că a împărțit durere și lacrimi cu restul colegilor, devine o unealtă docilă în mîna sistemului.Mănîncă mai bine decît noi, doarme pe un pat adevărat și porția de lucru e redusă la jumătate.Zîmbește ca apoi să primească porția dublă sau triplă.Călăul, călăilor se plimbă călare pe un cal alb printre deținuți și trage cu pistolul din dotare în cei care nu lucrează cum trebuie.Glonțul se lovește de craniul individului care explodează ca un pepene copt și sîngele se împrăștie cu viteză pe pămînt și pietrele apropiate.Mortul cade cu mîinile înainte și peste el se aruncă pămînt.Cine se oprește și se uită riscă să ocupe groapa care urmează.Lîngă mine sapă un deținut de 60 de ani.Vorbim despre istorie, geografie,despre muzică pînă în momentul în care mi-a zis că nu mai poate respira.Se ține cu mîinile de gît, de piept tocmai cînd comandantul trece pe acolo și oprește calul.
-Reacționarule ! De ce te-ai oprit ?
-E bolnav.De ce nu-l lăsați la infirmierie ?
-Bolnav ? Dumnezeii mamii lui de bandit ! Bolnav, pe măsa !
Întîi lovește cu biciul apoi văzînd că nu are efect trage cu pistolul.Calul se sperie, se ridică în 2 picioare și-l doboară spre hazul nostru.Se ridică cu greutate și face semn să fim închiși la carceră.
Irecuperabil, face propagandă împotriva regimului, nu se încadrează în planul de lucru.Cerem să fie trimis într-un penitenciar de maximă securitate.Este foaia mea de observație.Sunt un personaj periculos care poate produce panică și haos.
Carcera atît de mică încît nu pot să îmi întind picioarele aerul e irespirabil și parcă suntem în cuptor.
-O să ieșim plăcinte de aici, am zis încercînd să respir.
Mă întorc și observ cu durere în suflet că a murit.A murit fără lumînare, fără nimic creștinește.Cu un ultim gest îi ating pleoapele și ochii i se acoperă pe vecie.Bat ca un nebun cu picioarele în ușa de lemn și tablă dar nu se sinchisește nimeni să vină acolo.Poate înnebunesc și urlu ca un lup flămînd la luna rotundă, sau din cauza căldurii leșin de cîteva ori pînă gardianul deschide ușa.
-Nu ți-e bine tîlharule ?
În timp ce întreabă mă lovește cu bastonul și cad în tărînă.Cu ultimele puteri mă ridic și îl privesc în ochi gata să îl înfrunt cu orice risc.Ochii se întîlnesc și o secundă sau două ne privim cu ură, cu resentimente, cu teamă.Ridică bastonul și rămîne cu el în aer parcă o veșnicie.Putea să mă omoare, eram pregătit.Poate singura dată cînd am fost pregătit să mor cu adevărat.Dar încă odată nu mi-a fost să mor.
S-a întors cu spatele înjurînd apoi nu m-a mai băgat în seamă.
Munceam ca un apucat și mă rugam în gînd să pot scăpa de infern, pluteam între viață și moarte, între renegare și credință.
MIERCURI
Azi am găsit niște viermi și rîme în balta murdară și mă grăbesc să îi mănînc fără nici o ezitare.Sunt pînă la brîu în apă și noroi unde trebuie să sap.Din groapa mea se vede cerul pătat cu nori și am impresia că sunt undeva pierdut, scăpat de sub observație , zîmbesc tîmp iar picioarele joacă pe pămîntul moale , mai prind o broască, mai un vierme.Am masa asigurată.Pe lîngă turtoi și zeamă , mai pot adăuga cîte o bucățică delicată sau o pot schimba pe o țigare , pe o bucată de săpun.
-Hai bă! Încolonarea!
Ies din apă și fluierînd mă așez în spatele colegilor mei apoi cu cîntec ne deplasăm spre lagăr.Vremea e superbă, adie vîntul și îmi verific trofeele prin buzunare.Broasca a murit și acum atîrnă inertă cu lăbuțele afară iar viermii și rîmele s-au amestecat cu pămîntul de prin buzunarele mele.
-Te rog , împărțim broasca?
1951

Mă uit la preotul din fața mea și încremenesc pentru cîteva secunde. Omul pe care îl credeam mort, era viu.Preotul Antohie.Era viu.O umbră a omului solid de altă dată dar măcar în viață.S-a uitat la mine și pe fața suptă și-a făcut loc o lacrimă care a căzut moartă în pămînt.
-Iartă-mă ! Iartă-mă dar m-am întors din morți.Iartă-mă că am fost așa de slab! Iartă-mă!
Fața plină de lovituri, o tăietură adîncă ce traversa partea stîngă pînă sub bărbie și mîna dreaptă tremurînd ușor.Hainele care flutură peste cadavrul viu altă dată corpolent și plin de viață, ticul din colțul gurii, umbra unui spirit ce supraviețuise unui experiment de care nu știam.
-Ăștia vin de la Pitești.Uită-te la ei !
-E al doilea lot.Uită-te ce fețe trase au.
REEDUCARE..
Reeducare.Din nou.Toată mizeria și disperarea iasă la suprafață ca uleiul deasupra apei.Colegul, fratele își distruge psihic fratele, acum se încearcă cu cei veniți de la Pitești și Aiud.Părintele Antohie se ocupă de lotul nostru.Uimire cînd spune că este ateu.Uimire și durere cînd lovește cu pumnul prima dată.Suflet frînt cînd decide să fie călăul barăcii.În rarele momente de luciditate plînge și refuză masa.Apoi, într-o joi cu soare îmi sărută mîna și cu lacrimi în ochi pornește către gardul ce închide perimetrul.Se agață de sîrma ghimpată și gloanțele mușcă din el făcîndu-l să cadă pe pămîntul nisipos.O pată de sînge negru ce pornește din dreptul brațului drept și scaldă mijlocul și piciorul.Îl urc pe targă cu încă un viețaș apoi la groapă.Cadavre vii, dizinterie și mirosul de putrefacție ce este peste tot.Viețașul cu dizinterie se miscă greu iar pantalonii îi sunt mereu plini de rahat roșiatic cu firicele de sînge ce miroase groaznic.Gardienii se feresc cît pot și întorc capul de cîte ori apare un nefericit în acea stare.
Vara mori de cald asudînd la lopată, roabă sau tîrnăcop,cazi sub loviturile cazmalei sau te împușcă comandantul de pe calul său alb.Toamna vin ploile și se instalează tuberculoza cavernoasă .Iarna aduce frigul, degerăturile și moartea pe care o cunosc prea bine de pe front.Nu e zi în care să nu apară unul sau mai mulți care să nu cadă în brazdă pentru totdeauna.’’Cu partidul nostru tare, tragem Dunărea la mare’’
65 de km de moarte, Dunărea e plină de lacrimi și cadavrele curg pe acest drum fără praf.Dealuri cu piersici, piersici mari cît pumnul , dulci ca mierea, dealuri sub care dorm somnul de veci sute de osîndiți ai soartei.Mi-am jurat ca niciodată să nu mai calc pe litoralul romînesc.
În decembrie 1952 ne aflăm în frontul de lucru prinși într-o ceață lăptoasă.Ca un făcut , bate vîntul și soldații se înghesuie unul în altul ca să mai prindă o picătură de căldură.Ne adunăm și noi grămadă suflînd în pumni destul cît să nu realizăm pericolul ce ne paște.Se aude un șuierat sinistru și din ceață apare locomotiva ce trage de obicei după ea vagoanele pline cu calcar.Corpurile lovite sunt aruncate în toate părțile iar cei ce au ghinion nimeresc chiar sub roți.O baie de sînge, vaiete și disperare , minune că încă odată am reușit să fentez moartea .George, are 19 ani și a venit la Canal pentru că din teribilismul tinereții , din dorința de a fi liber într-o țară liberă.Acest lucru l-a costat 3 ani de temniță grea și faptul că locomotiva i-a tăiat picioarele de la genunchi în jos.Incapabil să fac ceva anume , privesc membrele amputate cum stau aruncate în noroi și nu zic nimic.Pur și simplu privesc prin golul ce se cască în ochii mei , sîngele ce se scurge inexorabil pătînd cu roșu decorul negru cenușiu.
Ne adunăm ca niște oi speriate și pornim către lagăr mai mult din inerție, din moartea care s-a ferit de cei cîțiva norocoși.
Peste 2 zile sună goarna prelung , sfîșîietor.La apel apar o mulțime de soldați și pornim spre triajul de unde ne îmbarcăm.Nu știu unde, nimeni nu are nici o idee precisă, doar că trenul se urnește cu mare greutate și țurțuri mari de gheață se formează pe la colțuri..Șuieră locomotivă și du-mi dorul departe… Șuieră și du-mi durerea către marginile de lume, către eternitate..

Celula 3.Coridorul e mut, nu se aude decît sufletul pereților de închisoare, apa de ploaie ce se infiltrează de sus pînă jos.Din cînd în cînd cîte un tușit enigmatic , o adiere de vînt, un pas de gardian adormit.Nimic.Tăcerea e maximă și pot să îmi aud gîndurile cum aleargă nebune prin cotloanele minții.Ating bobul minuscul de apă și el se lipește tandru de degetul meu arătător ca să mi se lipească de buze apoi.Mîngăi peretele și măsor distanța dintre firul de păr și urechea dreaptă apoi din nou și din nou.Deplasez în gîndul meu minute, ore, ceasuri, mă gîndesc că Dumnezeu e ocupat pe undeva pe aici, aștept ca prietenul meu imaginar să iasă din zeghe și să spună ceva.
Noaptea coboară tăcută și întunericul se așează cuminte peste celulă iar lumina neonului e chioară.Se aude un bîzîit de bondar și umbra urcă pe perete pînă undeva sus către geamul zidit.
Sunt scos la baie și gardianul mă privește cum îmi fac nevoile apoi mă împinge cu bastonul peste tinetă și mă umplu din cap pînă în picioare de rahat și urină.Gînduri care zboară dincolo de gard, dincolo de închisoare.Îl văd cu ochii minții cum deschide porți altfel imposibil de deschis, îl văd cum aleargă liber pe cîmpii.
Cît am rămas acolo ? Cîte gînduri mi-au murit și au înviat acolo ? Cîte lacrimi am întins între 4 pereți ?.Sufletul meu s-a rătăcit acolo , a scris fiecare secundă , fiecare minut ce a ținut un secol.
Dumnezeu și omul.Diavolul și Dumnezeu iar între ei mereu omul.Lumina și întunericul , binele și răul.Un simplu muritor cu zeghe lanțuri la picioare.Pieptul ce se zbate ca un ciocan pneumatic, vrabia sub formă de inimă cu lacrimi de sînge ce curg și nu se mai opresc.Sufletul curat nu poate fi îngenuncheat nici de anchete , nici de diavoli cu bocanci militari, nici de mizerabila viață pe care a dus-o fiecare osîndit în Romania anilor 46-64.Mi-am desenat pe suflet flori și grădinile suspendate din Babilon, m-am căsătorit sau am iubit de mii de ori fecioare, am murit sau am înviat.Știu doar că uneori o lumină albă cobora peste creștetul meu și ceva cald mă mîngîia tandru.
8ani.Opt ani în care m-am căsătorit cu lumina și întunericul mi-a fost ibovnică, mamă, tată.Secundele pat și pămînt moale iar gîndurile șine de cale ferată ce pluteau etern înainte.Din păr mi-am împletit stelele iar ochii s-au scurs printre zăbrele pînă acolo unde nimeni și nimic nu putea să ajungă.Omul cu cît urcă mai sus cu atît coboară mai jos.Am urcat pe scara umilinței, am coborît în bezna sufletului și mi-am căutat mereu direcția.Cîte nopți m-am trezit în sudoare ? Cîte cuvinte am înghițit înainte să absorb alfabetul ? Un om închis la izolare totală are șanse foarte mari să se rătăcească în viața lui, să uite de sine, să urle , să își strige durerea mută și grea.Am traversat punți între nebunie și dorința de a muri, m-am aruncat în abis ca să revin pe cei cîțiva metri pătrați ai celulei mele.Uneori, mi-am impus eu propria mea celulă, propria mea evadare.
AFARA
Ușa celulei s-a deschis cu zgomot și gardianul m-a poftit să îl urmez .Nu m-a lovit , nu mi-a mai pus ochelarii de cal ,ci s-a rezumat să îmi arate drumul.Comandantul a întins niște foi albe pe care le-am privit suspect :
-Semnează acolo că ai fost tratat bine și că nu vei divulga nimic din cele văzute și trăite.Altfel… te întorci la noi.Astea îs hainele tale.Biletul de tren spre Deva.
Am semnat cu stîngăcie și apoi m-au scos afară.Lumea se schimbase mult iar cînd ușa penitenciarului s-a închis în urma mea am avut un șoc.
-De două ori pe săptămînă te prezinți la miliția Deva.Să nu lipsești că vei avea de furcă cu noi.
Din nou în tren.Hainele miros a stătut și două doamne corpolente mă privesc cu suspiciune înainte de a-și relua discuția despre zacuscă, flori și noile prețuri la haine.Din cînd în cînd își vorbesc în șoaptă iar cea mai în vîrstă ascunde cu stîngăcie geanta mare și neagră. La Brașov, miliția apare și sunt cercetat din cap pînă în picioare ca un adevărat criminal în serie.Pe lîngă ce am trecut , asta e o nimica toată îmi zic și zîmbesc candid.
Deva.Orașul e în schimbare totală,se construiesc blocuri,copiii se joacă în părculețe noi iar tinerii dansează pe muzica noului val.Realizez că nu mai am pe nimeni aici, nici măcar fosta mea școală care a fost demolată.La cine să mă duc ?.Părinții mi-au murit cu ceva ani în urmă și vecinii mă privesc cu suspiciune.Vechea casă a fost dată altcuiva și o doamnă între două vîrste mă amenință cu miliția dacă mai stau pe acolo.Plec spre Blandiana unde mătușa Cristina,sora din partea tatălui mă primește cu lacrimi în ochi.E puțin cam surdă dar ne înțelegem și am măcar unde dormi.Unchiul Laie, e tractorist dar datorită relațiilor sale mă bagă și pe mine la grajdurile C.A.P.ului ca să am grijă de viței.Cît e ziulica de mare mă plimb prin hală cu găleata de orz și sacul de făină după progeniturile bovine pe care trebuie să le hrănesc.
Luni mă duc la Deva la miliție.Acolo un căpitan de securitate mă bagă într-o cameră separată :
-Hai !Am niște treabă pentru unul ca tine.Uite, trebuie doar să ne spui , acolo unde ești sau pe unde umbli despre ce discută oamenii.Nu e greu.Ặștia de la țară îs mai proști și imediat pică la cutie.Țac !.Dar nu pe ei am eu parapon.Primarul, vicele,.. ăștia care au funcții înțelegi ? Hai ! Te gîndești si ne spui dacă vrei să ne ajuți.
-Mulțumesc dar mă văd nevoit să vă refuz.Nu mă vînd
-Te ții curat.Îmi place.Te ții corect și bun.Dar nu ești.Ești doar unu’ care abia s-a întors de acolo cu mari șanse de a se întoarce acolo.Tu crezi că nu stim ? Știm tot.Știm că visezi încă la tîrfa imperialistă,că ai planuri de viitor.Planurile de viitor ți le facem noi ! Acum poți pleca.Dar vei reveni cu gînduri mai bune.Afară !
Ies pe ușă dar sunt chemat din nou.
-Bă ? nu avem niște bude de desfundat ? Avem omul să lucreze la ele.E profesor !
Trei zile la rînd trebuie să desfund toalete, să fac curățenie și să stau la cheremul lor.
-Dacă semnai, acum te lăsam în pace.Dar cum tu te dai mai corect decît alții…
Mă reîntorc la fermă dar peste alte cîteva zile mi se spune că nu mai pot lucra acolo din cauza trecutului meu pătat.Cioban la oi,ciurdarul satului pentru o perioadă , oriunde altundeva mă duc să mă angajez sunt respins pe motiv că vin din pușcărie.Ce e de făcut ?.Dorm prin grajduri cu vitele și o idee îmi străfulgeră prin cap ca glonțul.Eu am fost profesor de istorie dar de multe ori citeam și hărți geografice.Prin podul casei mătușii mele am găsit o hartă cu Dunărea ,mă bate gîndul să fug dincolo.Dar cum ? E foarte greu să plec din județ fără să fiu urmărit.Cu puțin noroc și trudă ajung pe malul Dunării în iulie , mai exact la Drobeta Turnu Severin.Șansele mele sunt foarte mici dar nu mă dau bătut cu riscul de a muri.O vreme o pierd cu memorarea traseului și toate detaliile necesare apoi revin acasă.Filajul se strînge ca lațul și în seara zilei de 25 iulie unchiul meu intră în cameră foarte agitat :
-Trebuie să pleci ! Am trecut azi pe la primărie și cineva a scăpat porumbelul.Vei fi arestat din nou.Fugi ! Fugi unde poți ca să nu ajungi iar acolo !.
Gîtuit de emoție și frică îmi iau hainele , rucsacul și dispar în prima fază la deva.Apoi Craiova.Spaimă.Inima care bate mereu de frică.Trebuie să fug din lagăr !Din Craiova la Turnu Severin unde ajung pe data de 1 august.La miezul nopții sunt decis să dau lovitura.Trenul care merge spre Timișoara e un tren de noapte și odată pornit ceasul meu începe să numere.
Ora 23.
Miroase a cărbune și locomotiva trage din greu, sunt singur în compartiment iar bezna mă acoperă total.Mai am 3o de minute calculate pînă ating zona de unde voi sări.Dacă sar în zona mai lată a Dunării sunt șanse foarte mari ca să nu fiu prins de patrule pînă pe malul sîrbesc.
Ora 23,20.
Lumini de lanterne care caută.Mai am zece minute.Mă apropii de ușă și o deschid cu teamă.Am făcut traseul și știu că va reduce din viteză mult.Luminile care se apropie tot mai mult.Le simt răsuflarea dar nu mai pot da înapoi.Trenul încetineste și zbor.Din noroc ajung în apă și mă scufund în abisul lichid.În cădere mi-am fracturat umărul și totul devine foarte greu.Înnot cu o singură mînă, de multe ori mă las dus de apă și uneori mă gîndesc că moartea mă așteaptă de prea multă vreme.O rog să vină, o implor dar e ocupată.La 4 dimineața ating malul sîrbesc .Razele soarelui usucă noroiul de pe mine și ochii sorb malul rămas în urmă.Epuizat dorm sub o tufă apoi găsesc o căsuță cu flori la geam și păsări în curte.Doi copii blonzi se uită ca la urs iar proprietarul stă cu pușca pregătită să tragă.Mă prăbușesc și poate doar bunătatea copiilor nu mă face să fiu vîndut pe un sac de sare înapoi în Romania.
O vreme sunt internat în lagăr apoi trimis în Germania.Libertatea.Plîng cînd ajung în Berlinul de vest.Leșin de bucurie cînd Irina mă așteaptă la Londra ca să zburăm cu un avion particular în Statele Unite ale Americii..
……………….SFIRSIT…………(oare ?)




Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Buna documentarea.
Am cunoscut si am scris si eu despre un poet care spunea ca "Dunarea se varsa in mare prin trei brate si inca unul de sange". Andrei Ciurunga.

Cred ca ar fi timpul sa cunoastem si pe poetii inchisorilor...
Florin Ispas, salut dorinta ta de a (ne) restitui acel timp al "lagarului socialist", spor la scris!

finalul e cam prea rapid si prea fericit...
la redactare si punctuatie sigur vei mai lucra...
oricum, eu nu sunt un specialist...
 
Postat de catre iulia ralia la data de 2010-05-18 23:20:41
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  eu iti multumesc pentru critica.E foarte greu de scris un text pe tema asta fara a participa in sistemul concentrationar al anilor 49-64.Stiu ca uneori e ca o nuca fara miez dar cineva trebuie sa scrie si pentru acei care si-au lasat oasele in tarina romaneasca.
Iti multumesc si tie Goodnight.Va multumesc pt curajul de a citi.
 
Postat de catre florin ispas la data de 2010-05-18 20:50:26
         
 
  Multumesc, Florin. Tocmai ce ti-am vazut si blogul.  
Postat de catre . solitaire la data de 2010-05-18 20:29:08
         
 
  solitare, textul nu este gata el este inca in lucru.La final va arata altfel.Experienta nu am cum ai zis deoarece tot ce e scris aici e din documentatie si ideile din capul meu  
Postat de catre florin ispas la data de 2010-05-18 19:54:31
         
 
  18:09:35
mirobolant discurs...
inspirati adanc si numarati pana la 5

 
Postat de catre Dan Marcu la data de 2010-05-18 19:26:38
         
 
  Pentru ce sunt luata la bani marunti, ma rog? Nu am tras nicio concluzie. Am spus ceea ce am vazut legat de soseaua suspendata a nimanui.
Se vede foarte bine ca banii nu sunt un suport convingator pentru a munci cu drag ci e nevoie si de un ideal/ideologie/orice legat de partea spirituala ceea ce in democratia de azi lipseste cu desavarsire oricat l-am pune pe dumnezeu in fata. Templele si alte constructii marete cum s-au facut? Tot cu sacrificii umane enorme. Priveste in jur si vezi diferenta intre ceea ce e facut de mantuiala( cum ar fi bancile si tot ce e legat de finante si impozanta la sosea) si ceea ce presupune o investitie sufleteasca cel putin daca nu si un ideal sau un sacrificiu.
Imi e rastalmacit comentariul si nu stiu pentru ce. Fiind un site literar, este evident ca am facut aluzie la partea literara a lucrarii si nicidecum la valoarea ei emotionala care isi are locul ei. Dpdv literar textul nu sta in picioare. Daca nu am cunoaste noi, cititorii, istoria, multe amanunte raman suspendate iar personajele slab creionate. Sub aspectul acesta am spus ca poate fi un gest egoist sa te apuci sa faci analiza pe text si mai ales daca autorul nu se vrea a fi un scriitor de marca sau nu isi vrea opera un al doilea `jurnal al fericirii`, ci doar sa atentioneze, si spunand acest lucru nu cred ca am jignit pe nimeni.
Si la o adica nu cred ca autorul de fata, cu o asemenea experienta in spate, ar avea nevoie de un avocat.
Puteai foarte bine Goodnight Carecasazica sa iti exprimi parerea legata de text independent de parerea mea. Si era mult mai ok.
 
Postat de catre . solitaire la data de 2010-05-18 18:09:35
         
 
  Se vrea cu disperare o constructie a sufletelor uratite de frica. Un fel de „civilizatie” in care omul trebuie sa se distanteze de Dumnezeu. Notiunile de bine si rau nu mai sunt clare. Din pacate.  
Postat de catre Dan Marcu la data de 2010-05-18 05:46:53
         
 
  solitaire, adicatelea ce ai vrut sa zici cu:

„e greu de presupus la ce fel de comentarii se asteapta un astfel de autor care isi varsa oful cautand sa iasa din anonimat si sa atentioneze.”?

„un astfel de autor”???

apoi mai adaugi oleaca de continut din colecist:

„e destul de dureros si egoist sa faci analiza pe text a unei asemenea povestiri daca autorul nu e pregatit sa o infrunte/ sa si-o asume.”

si din nou:

„de cate ori am trecut pe acolo, nu munceau. cei care au muncit la canal vorbesc de sange si chinuri insuportabile insa canalul este astazi o realizare.”
vaaaaaiiiiiiii aceste cuvinte ne doare!
Ipocrizie, rautate, obtuzitate. Rusinica!

 
Postat de catre Dan Marcu la data de 2010-05-18 05:45:11
         
 
  Florin Ispas,
:) Bine ati venit pe Europeea! Am citit cu mare interes si placere textele dvs.
Foarte bine scris. Va felicit!




.
 
Postat de catre Dan Marcu la data de 2010-05-18 05:43:45
         
 
  o poveste grea, foarte grea insa bine cunoscuta de multi dintre noi prin memorialul durerii realzat de televiziune. caci si aici, in aceste doua parti, putem vorbi de un memorial, redactat pe alocuri foarte succint folosindu-se memoria bruta si cu prea putine valente literare. valoarea lui este asemanatoare cu a unei pagini de jurnal caci se urmareste doar firul narativ al unei experiente triste comuniste. e greu de presupus la ce fel de comentarii se asteapta un astfel de autor care isi varsa oful cautand sa iasa din anonimat si sa atentioneze. e destul de dureros si egoist sa faci analiza pe text a unei asemenea povestiri daca autorul nu e pregatit sa o infrunte/ sa si-o asume.
dar, plecand de la povestea din text cu canalul de la dunare, imi amintesc cum tocmai zilele trecute am trecut pe sub scheletii asa zisei sosele suspendate din bucuresti unde oamenii liberi, democrati, angajati, povesteau si duceau scule incolo si icoace in dorul lelii muncind la o sosea democratica si nu ls un canal comunist. si ma intrebam, oare va fi gata aceasta sosea vreodata? la televizor nu ajunge la noi decat povestea despre lipsa banilor. dar oamenii, de cate ori am trecut pe acolo, nu munceau. cei care au muncit la canal vorbesc de sange si chinuri insuportabile insa canalul este astazi o realizare. totusi. nici pe departe nu sunt adepta a ceea ce s-a intamplat acolo insa e de reflectat la ceea ce inseamna azi simtul civic. si muncitorul democratic.
 
Postat de catre . solitaire la data de 2010-05-17 19:05:13
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23879
Comentarii: 120199
Useri: 1418
 
 
  ADMINISTRARE