FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Despărțiri, reîntâlniri…
Text postat de Veronica Pavel
A revenit primăvara și din ramurile salciilor au izbucnit cu timiditate mâțișorii firavi care, în climatul răcoros al Canadei, au apărut dupa Florii. Începutul primăverii aduce uneori cu sine despărțiri, unele temporare, altele definitive, dar nu de puține ori ele sunt însoțite și de reversul lor, ca și când legea acțiunii și reacțiunii a lui Newton s-ar aplica nu numai materiei, ci și evenimentelor din viața noastră. Legea sună asa: oricărei forțe exterioare care se exercită asupra unui corp i se opune o forță egală și de sens contrar. Aplicând acest principiu la cotidian, fiecare durere legată de o despărțire ar fi compensată de satisfacția unei întâlniri, care ne-ar da o stare de confort.

Despărțirile pe care le-am trait de-alungul vieții mi-au fost prilej de suferință, fie că era vorba despre prieteni, locuri îndrăgite sau obiecte. Cu cât timpul petrecut cu o persoană sau obiect era mai îndelungat, cu atât despărțirea devenea mai grea și perioada pâna la revenire mai întinsa. Spune vulpea din “Micul Print” de Saint Exupery : “C’est le temps que tu as perdu pour ta rose qui fait ta rose si importante” (temps perdu aici cu sensul de timp petrecut împreuna).

Am observat totuși că aici oamenii nu suferă când schimbă ambianța. Fără a fi indiferenți, bucuria de a întâlni un loc nou depășește tristețea despărțirii de cele lăsate în urmă. Cum altfel s-ar explica ușurința cu care își părăsesc casele, vând mobila și se mută în alt loc, alt oraș, de multe ori chiar alta parte a continentului? Această usurință îmi pare de neconceput mie, născută la București în casa în care am locuit pâna la plecarea din țară.

Cred că sunt doi factori care contribuie la flexibilitatea nord americanilor. Primul factor este educația. Mi s-a părut protectoare metoda folosită la școala din Montreal unde a învațat fiul meu. La începutul fiecarui an, clasele și profesorii se redistribuiau astfel încât nici colegii, nici profesorii nu se mai regăseau. Prieteniile din clasa întâia se topeau în favoarea formării altora în clasa a doua și așa mai departe. Această rotație mi s-a parut revoltătoare la început, mai ales că eu am rămas pâna astăzi prietenă cu foștii colegi de școală. Cum fiul meu părea indiferent la aceste schimbări, i-am cerut o explicație. “E foarte bine așa, mi-a spus, am ocazia să cunosc o mulțime de copii”. “Dar nu te poți împrieteni cu nici unul ca lumea” am replicat eu. “Ce importanță are, a răspuns el, n-am nevoie să mă împrietenesc prea tare, în schimb în câtiva ani ajung să-i cunosc pe toți colegii de la clasele paralele”. A trebuit cu timpul să recunosc că dinamismul acestui continent impune asemenea viziune și că eu, nostalgică dupa prietenii profunde și legături statornice, eram în afara obiceiurilor acestei societăți.

Al doilea factor care provoacă ușurința detașării de persoane, locuri și obiecte este supremația valorii financiare. În America de Nord mai binelea cumpara mai ieftin sau a vinde cu un profit crescut. Si cum economia se bazează pe vânzari-cumpărări, bucuriile legate de afaceri contrabalansează latura nostalgică a vieții. Așa s-ar explica și surprinzătoarea semnificatie pe care o capătă aici noțiunea de loyalitate. Iată un exemplu: când locuiești într-un apartament închiriat, chiria acestuia crește anual cu un procent limitat, controlat de un organism municipal. Dacă stai mai mulți ani, chiria mărită anual nu egalează valoarea pe care proprietarul ar putea-o obține de la niște locatari noi. Interesul proprietarului este deci ca locatarul vechi să elibereze apartamentul care ar putea fi închiriat la un preț mai bun, în timp ce interesul locatarului este exact opus. Proprietarul urăște loyalitatea, care devine, în aceste conditii, un defect.

Alt exemplu: se știe că politica unui angajat pentru ca să urce treptele ierarhice ale companiilor private în vederea obținerii unor măriri considerabile de salariu este ca el să se mute la fiecare trei-patru ani de la o companie la alta. Pe plan social deci, loyalitatea unui angajat care lucrează la aceeași companie douăzeci de ani și care deci nu ajunge la salariile omologilor ce și-au schimbat jobul se transformă dintr-o calitate în defectul de lipsă de flexibilitate.

Găsesc totusi că există și o doză de întelepciune în dinamismul nord americanilor. Poate că seninătatea cu care ei privesc noul și felul în care se feresc a prinde rădăcini prea adânci în același loc oferă confort psihologic. Cum îmi spunea odată un prieten, pentru ca să nu fim triști trebuie să acceptăm schimbările. Și ce altceva ar fi mai potrivit pentru a confirma spusele prietenului meu decât aceste minunate versuri ale lui Eminescu?

Cu mâine zilele-ti adaogi
Cu ieri viața ta o scazi
Și ai cu toate astea-n față
De-a pururi ziua cea de azi.

Când unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El și răsare undeva.

Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-același vad,
Se pare cum că-i alta toamnă,
Ci-n veci aceleași frunze cad.
……….



Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
 
Amelia,

Iata o alta reintalnire foarte agreabila. Imi pare bine ca ma citesti si ca-ti place. Si cand te gandesti ca nu prea am curajul sa postez din cauza exigentzei fatza de mine insami...

Multumesc,

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-05-25 17:30:49
         
 
  Mă bucur să mai citesc un text de-al tău. Foarte interesant atât în ce privește conținutul cât și forma, stilul. Faci foarte bine că scrii, de mult doream să îți pot spune acest lucru.  
Postat de catre Amelia Mociulschi la data de 2010-05-25 15:08:12
         
 
  Iata o "reintalnire" care ma bucura fantastic, cea cu tine...Si culmea este ca ma gandeam la tine zilele astea cu ocazia unui eveniment cultural in limba franceza in care sunt implicata...

Multzam pentru lectura si frumoasele cuvinte. Chiar mi-a fost dor de cativa "useri"...:))

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-05-24 02:18:06
         
 
  ...le temps perdu avec ta rose...

o gandire deschisa, simt al amanuntului semnificativ, o exprimare sensibila si inteligenta...
iata-te, Veronico,

:)
 
Postat de catre iulia ralia la data de 2010-05-23 23:56:40
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  "Infine, asa am vazut aici, in Canada, unde marea majoritate sunt imigrantzi."

Da, in acest caz, ai dreptate. In fraza scrisa de mine, era vorba despre persoane care s-au nascut si trait in tara respectiva( nu numai in Canada, dar si in alte tari). Si am spus la un moment dat ca, in principiu, sunt aceste trasaturi.
 
Postat de catre Vasilica Ilie la data de 2010-05-22 19:28:49
         
 
  Tea,

Uite, intr-un rand si jumatate ai spus ESENTZA: da, despartzirile cer, revenirile dau...Exceptionala sinteza, mi-a placut!

Ma bucur mult ca te-ai oprit si ca mi-ai lasat si un semn, pentru care iti multumesc.

Dar cel mai mult iti multumesc pentru randul acela si jumatate care spune TOT!

Cu dragul "reintalnirii",

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-05-22 18:12:05
         
 
  Vasilica,

Multumesc pentru lectura si aprecieri. Nu am avut ocazia sa dau peste acel gen de "straini" neospitalieri de care vorbesti, ba dimpotriva! Cat despre parinti care-si lasa copiii la 14-15 ani sa-si castige viatza singuri, nici asta n-am vazut. Studentii au "job de vara" si sunt fericiti sa faca un ban, dar parintii nu se sustrag de la datoriile lor. Infine, asa am vazut aici, in Canada, unde marea majoritate sunt imigrantzi.
Sistemul politic si economic e foarte diferit de al Romaniei, de aceea multi dintre cei care n-au petrecut multa vreme in afara granitzelor ei nu il pot intzelege. Eu descriu in textele mele ceea ce m-a frapat si cum mi-am explicat diferentzele observate de mine. Nu ironizez, nu critic, caut sa intzeleg multiplele fatzete ale lumii. Pentru ca numai intzelegand, cred eu, pot trece peste dificultatile pe care viatza de oriunde ni le impune....

Vero.
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-05-22 18:08:42
         
 
  Vero, si "despartirile " si "revenirile" nu-s pe gratis, nu?
Platim fara alegere, zic eu, dar despartirile par a cere pe cand revenirile au ceva generozitate.

Bine scris, transmiti intensitatea emotionala care te caracterizeaza.....

drag,
calvar *
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2010-05-22 16:23:17
         
 
  erata:despartirtirilor = despartirilor  
Postat de catre Vasilica Ilie la data de 2010-05-22 16:04:29
         
 
  Veronica, poate nu ma crezi, dar eu ti-am "simtit" lipsa de pe Europeea. Ma intrebam ce este cu tine, daca ti s-a intamplat ceva.

Referitor la textul tau care face parte din panoplia textelor personale in care iti descrii trairile si unele impresii: mie, sincer, imi place acest gen de scrieri.

Am aflat din introducere cat de tarziu vine primavara in Canada, iar, apoi, trairile despartirtirilor de pesoanele dragi, din viata ta.

In cuprinsul textului ai descris diferenta dintre simtamintele despartirii de cei dragi ale canadienilor in comparatie cu cel al romanilor (in principiu, ca nu toti sunt la fel, adaug eu)si aici ai pus accent pe educatia lor.Mi-a placut ca ai scris despre fiul tau ca a "deprins" aceasta educatie, nu din familie ci de la scoala.

Da, este foarte adevarat tot ce ai scris,(despre migrarea lor in alte orase, schimbarea periodica a locului de munca, etc). Acest lucru eu il stiam dinainte de anul 1989 (ca, apoi acest "curent" sa ia amploare si la noi, dupa revolutie)din calatorii, citit, spusele fostului sot care a calatorit in toata lumea si isi facuse o impresie despre lumea de "dincolo" de granitele noastre.

Era bine daca scriai si despre copiii care devin "majori" la o varsta destul de frageda, care muncesc din timp ca sa isi plateasca studiile sau cheltuielile personale, cum parintii "iau" mana de pe ei si ii lasa sa se descurce singuri de la varsta de 12-14 ani, ii invata de mici sa pretuiasca atat munca cat si banul.

Apoi, ca ei nu sunt ca noi, asa de ospitalieri si cand te duci in vizita iti toarna un degetar de whisky in pahar si "pupi" paharul ala cateva ore, pana pleci.
Dar cand vin ei in vizita si nimeresc la cate o familie de romani, primitoare, mananca si bea pana "crapa". :)) Asa-i?

Veronica, bine ai revenit!
 
Postat de catre Vasilica Ilie la data de 2010-05-22 14:52:13
         
 
  Radule,

Cum vezi, n-am reusit sa-i imit pe cei despre care scriu :)

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-05-21 23:29:08
         
 
  Ma bucur ca te-ai intors, Vero!  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-05-21 21:08:12
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23879
Comentarii: 120199
Useri: 1418
 
 
  ADMINISTRARE