FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Pasarea Phoenix
Text postat de florin ispas
Anul 1939.Mă găseam la venerabila vîrstă de 28 de ani, profesor obscur într-o școală la fel de obscură cu gîndurile pierdute undeva la vacanța ce se retrăgea timid către ușa uitării..Nucul din curte îmi arunca cite o frunză pe geamul mare parcă voind să mă anunțe că toamna e în drum și nu acceptă amînare. Cu creionul între dinți căutam să ghicesc momentul cînd tăcuta mea prietenă maronie veverița avea să apară la vasul cu nuci și alune pus de mine pe pervaz.Am auzit o bătaie ușoară în ușă și m-am ridicat oarecum mirat.Toată vara nu mă căutase nimeni, dar nici eu nu am dorit să fiu băgat în seamă de cineva.
În ușă stătea o domnișoară care m-a privit mirată și chiar a căutat cu privirea peste mine, pesemne că nu eram eu cel dorit.
-Domnul profesor Ionel Florescu ? Unde l-aș putea găsi ?
-Eu sunt.
-Așa tînăr ?
-Vă mulțumesc domnișoară pentru complimente dar eu sunt unicul , irecuperabil profesor Ionel Florescu.
-V-am crezut m-ai în vîrstă.Păreți un copil abia ieșit de pe băncile școlii.
Am poftit-o înăuntru și s-a așezat cuminte pe scaunul liber de lîngă geam.Mirată a urmărit dansul veveriței apoi s-a întors către mine :
-Mă numesc Irina Calomfirescu.Sunt viitoare profesoară la această școală și am fost repartizată în urma examenelor la dumneavoastră.
Am lăsat-o să vorbească în vreme ce îi urmăream chipul încadrat de un păr castaniu si ochii verzi culoarea smaraldului.Un inel rotund se odihnea pe deget iar hainele scumpe arătau că personajul vine dintr-o lume aparte.Ceea ce m-a frapat.Cum poate o domnișoară de bani gata să vină la o școală , nu foarte bine văzută de lumea mondenă. ?
Mi-a întins o mapă cu tot felul de documente și recunosc ca am rămas foarte plăcut impresionat, examene luate la renumite școli germane și englezești,referințe peste referințe, demne de o școală centrală.
-Mă frapează dorința dumneavoastră de a lucra tocmai aici , dar, nu mă pot opune mai ales că ducem lipsă de persoane competente.
-Cînd pot începe ?
-Începe școala curînd și entuziasmul dumneavoastră va fi pus la muncă.
-Am condus-o pînă la ușă si m-am uitat fascinat la cum pășește pe treptele de piatră.Ceva de la fata asta mă atrăgea deși nu vroiam să admit. Așa au trecut 5-6 zile în care m-am ocupat cu plimbările la țară și poate uitam dacă nu găseam pe masa de la Șibot o scrisoare învelită în hîrtie albastră frumos mirositoare :
Domnule profesor
Stimata dumneavoastră colegă, Irina Calomfirescu , are onoarea să vă invite la o petrecere dansantă , pe data de 16 septembrie, vă vom anunța din timp locul unde se va desfășura petrecerea și modul cum veți ajunge acolo.
Scrisoarea era semnată cu litere mici citețe și avea un miros de parfum fin și scump.
La acea vreme locuiam în diferite locații după cum îmi dicta starea emoțională deoarece eram mereu un îndragostit iar de situația financiară nu mă puteam plînge fiindcă primisem o moștenire generoasă din partea unei mătuși ce locuia peste Canalul Mânecii.Posedam o mașină Fiat destul de scumpă iar viața mea era foarte liniștită.
În fine, pe data de 14 am primit încă o scrisoare iar pe data de 16 am fost luat de o mașină de culoare albă și dus la petrecere.O vilă imensă se afla agățată pe virful unui deal verde iar treptele luminate erau pline de invitați.La intrare, domnișoara Irina , foarte elegant îmbrăcată m-a primit cu o farfurioară plină ochi de prăjituri și un pahar de șampanie făcîndu-mi semn cu ochiul să nu dispar.
Sala imensă, decorată cu draperii albastre si flori la fiecare geam , candelabre strălucitoare cu brațe poleite în aur, mesele pline ochi cu bunătăți apetisante ce se odihneau cuminți pe farfurii , pahare de vin pe piciorușe delicate, la capăt un purcel rumenit ce trona peste tot alaiul datornic de a sătura și cel mai flămînd mesean.
Cum nu cunoșteam pe nimeni m-am plimbat stingher printre meseni apoi cineva m-a luat de braț :
-Domnule profesor, de ce vă ascundeți de mine ? Veniți să vă prezint asistenței.
La prima masă, deja se așezaseră 3 persoane : un bătrînel cu figură simpatică îmbrăcat în uniforma armatei, o doamnă plinuță ce mereu răsucea un evantai si un domn între doua virste , evident tot în haină militară ce o urmărea pe Irina cu niște ochi mici, dușmănoși.
-Papa, domnul profesor Ionel Florescu, my love Titus Coriolan, ofițer activ în armata a 4-a a Transilvaniei, distinsa doamna Teleki din partea consulatului maghiar.
-Încîntat de cunoștință.
-Domnule profesor, ce părere aveți dumneavoastră ca și intelectual despre situația actuală în care ne aflăm ? a întrebat generalul în vreme ce turna generos în pahare.
-Germania e deja de 2 săptămîni în Polonia, mă gîndesc că pînă la Crăciun vor ajunge la Varșovia..apoi…mai departe..
-Doamna Teleki, spunea că armata germană nu poate fi oprită pînă dincolo de munții Ural ,fratele dînsei este colonel în armata maghiară, a zis și ofițerul Titus apoi muzica s-a pornit.
-Imi acordați primul dans domnule profesor ?
-Cu plăcere domnișoară.Deși nu sunt un bun dansator, sper să nu vă dezamăgesc.
-Iubesc tangoul domnule profesor.Are ceva atrăgător în el, ceva pasional, amețitor, fierbinte.
-Argentina e o țară prin definiție fierbinte, cu oameni pasionali, oameni care iubesc cu patimă.
Privirea mi-a fost atrasă de același ofițer Titus Coriolan ce se apropiase de noi dar nu avea curajul să intervină.
-Domnișoară, mi se pare mie sau vom avea un conflict cu armata română a -4-a ?
-Aaa ! Titus, Titus e un îndrăgostit notoriu, mă vrea de nevastă ori eu nu îl pot iubi.Nu pot iubi un bărbat doar pentru cariera sa în plină dezvoltare, un bărbat rece si crud .Are inima unui ghețar.
-Vă iubește , se vede pe el, pe chipul lui.
-Nici el nu știe pe cine iubește și pe cine nu.Probabil că dacă situația noastră financiară nu va fi mai bună mă văd nevoită să mă căsătoresc cu el.
Simțeam trupul ei tînăr cu palpită și venele mele s-au aprins pline de sîngele ce fierbea, eram dispus să o devorez acolo, pe loc dar mi-am dat seama că ași fi un clovn prost.
-Mulțumesc pentru dans domnișoară.
-Eu vă mulțumesc domnule profesor.
-Ași dori să îmi spuneți simplu Ionel .Sunteți domnișoară încîntătoare.Sper că vom mai avea ocazia de a discuta împreună.
-Sunt sigură de asta.
-Mergem la masă ? am întrebat-o oarecum îmbătat de parfumul ei natural.
-Da, ar fi cazul.Doamna Teleki s-a săturat să îi tot explice tatălui meu cum că Ardealul aparține de fapt Ungariei mari.
-Tatăl dumneavoastră sperăm că știe să o tempereze pe doamna Teleki.Nu am vrea să avem din nou un conflict diplomatic tocmai acum.
-Fiți sigur de asta ! Tatăl meu e un vulpoi trecut prin multe lupte, o va trece și pe aceasta.
Seara ar fi trecut liniștită dar domnul ofițer văzînd afinitatea mea pentru domnișoara Irina trecu la atac.Trecu la atac și prima dată o luă deoparte pe juna fată , într-una din camere apucînd-o brutal de braț :
-Nu te voi lăsa să mai ai de a face cu țărănoiul acela ! Eu am tot dreptul să fiu onorat !
-Onoarea nu include și bătaia domnule ofițer ! Eu nu sunt un soldat pe care dumneata îl disciplinezi cu bătaia !
-Vei fi soția mea ! Eu am tot dreptul de a te poseda !
-Mai bine mor aici, pe loc decît să fiu soția unei brute !
Se smulse de lîngă el și porni spre invitați cu lacrimile curgînd șiroaie pe obraji.
-Irina s-a întîmplat ceva ? am întrebat privind către Titus.
Ar fi meritat o corecție mi-am zis în sinea mea dar ne fiind un foarte mare curajos am cedat impulsului.
-Domnule profesor, vreau să mă conduci la reședința mea !
-Cum doriți dumneavoastră !
-Nu pleci nicăieri cu acest domn ! Îți interzic să pleci cu acest domn !
La un moment dat, cînd eram la ieșire, m-a prins de guler zicîndu-mi pe un ton șuierat și amenințător :
-Nu se termină aici treaba asta ! Te voi urmări pînă în pînzele albe ! O să regreți pînă mori !
Nu aveam să știu atunci dar evenimentele ulterioare urmau să mă arunce în situații din care cu greu am putut ieși.Eram tînăr, îndragostit iar sîngele dicta în fața rațiunii.Mă poți condamna pentru că iubeam ?
Am condus-o pîna la reședința ei și tot drumul a plîns pe bancheta din spate.Conduceam prin noapte trăgînd cu coada ochiului la fata care își plîngea nefericirea.Într-un final ne-am oprit și a zîmbit zicînd :
-Îmi pare rău pentru cele întîmplate.Sper să mă ierți.
-Nu e nimic.Sper să treacă această problemă.
-Și eu sper să se rezolve cumva.Deși nu stiu cum.
Din acea noapte am început să o caut tot mai des așa cum lupul caută prada neajutorată, trăiam ca să o văd deși nu îndrăzneam să o ating cu un deget.Tînjeam după privirea ei și duceam o luptă crîncenă cu Titus pentru inima ei.Luptam așa cum înnecatul luptă ca să ajungă la mal dar malul meu era foarte departe.Iarna a trecut cuminte iar faptul că lucram împreună la școală m-a mai domolit puțin.O vedeam zilnic, mă adăpam cu lumina ochilor ei și cerșeam o atenție cît de mică, cerșeam iubirea ei.
Poate, cine știe ? ea era aproape dar eu nu știam acest lucru.Într-o seara de mai a anului 1940, ne-a prins ploaia pe bulevard și am fugit de mînă pînă unde locuiam eu.
-Trebuie să ne schimbăm de hainele astea.O să răcești dacă stai așa.
O secundă m-a privit speriată apoi s-a dezbrăcat încet lăsînd hainele ude să cadă cu foșnet pe podeaua tăcută.O vedeam prin întuneric cum se schimbă de haine și am mulțumit cerului pentru aceste momente deși nu făceam ceva special.Tăcerea era încărcată pînă la refuz cu feromoni fierbinți iar mintea îmi bubuia la cote maxime.
-Dormi în camera aceea, eu stau pe divan.Noapte bună.
Nu a zis nimic preț de cîteva secunde apoi m-a luat tandru de mînă.
-Vreau să mă iubesti ! Vreau să îmi iubești trupul așa cum luna iubește noaptea !
S-a întins în pat cu picioarele strînse iar cămașa îi acoperea trupul pînă genunchii mici .Lumina lunii pătrundea perversă , luminînd patul în care urma să ne consumăm prima și singura noapte de dragoste.Tremurînd am ridicat cămașa si i-am sărutat picioarele și coapsele fierbinți apoi m-am jucat o vreme prin părul moale al triunghiului femeiesc.Gemea ușor , iar părul ei bogat se revărsase ca un fluviu uriaș peste patul moale.Buzele noastre s-au întîlnit pe o stradă a iubirii patimașă , mîinile ei m-au luat în brațe căutînd ajutor în fața uraganului ce avea să vină, suspine neliniștite ce se pierdeau undeva spre neant.A gemut tare și apăsat iar ochii i s-au umplut de lacrimi dar nu m-a lăsat să mă opresc.Trăiam secunda , trăiam clipa cu inconștiența unui condamnat la moarte, muream cu timpul nopții în vine.Cînd totul s-a terminat, am adormit amîndoi epuizați și mă rugam cu lacrimi în ochi să trăiesc acest vis mereu.Știam însă că visele mor la apusul nopții iar eu sunt doar un călător într-o gară mică și goală.
-O să ne mai vedem ? am întrebat-o dar nu mi-a răspuns.A zîmbit tandru, m-a mîngîiat pe creștet apoi a zis pierdută :
-A izbucnit războiul.Probabil o să pleci pe front.Probabil că voi fi nevoită să mă mărit cu Titus.
-Așa simplu ? Iar între noi nu a fost nimic ?
-Între noi a fost ceva irepetabil de frumos.Timpul va spune ce a fost aici.Doar timpul.




Partea a doua… batalion disciplinar..


Cu inima rănită mi-am primit ordinul de încorporare prin luna iunie a anului 1940.M-am prezentat cu valiza de lemn la poarta unității din Alba Iulia, vînători de munte.Sute de tineri, copiii de 18 ani intrau într-un malaxor din care foarte puțini aveau scăpare.Titus a apărut în fața mea și a zîmbit larg :
-Vezi ? Dumnezeu nu bate cu bîta dar eu bat !
Ca să îmi arate mi-a dat un pumn peste față și am căzut în nisip plin de sînge.
-Sus ! Sus răcane !
M-a ținut o vreme numai în pumni și în picioare apoi băteam pași de defilare prin fața geamului unde Irina locuia cu el, trebuia să privesc la geam atunci cînd mă umilea, să nu uit că el dicta totul acum.
Totul.. Totul pînă într-o seară cînd nu am mai suportat umilința.L-am așteptat și cu sete l-am bătut măr.Eram la mîna destinului iar destinul m-a aruncat în batalionul disciplinar.Batalionul disciplinar în vreme de război înseamnă mai ales moarte, suferință, degradare umană.O mînă de nefericiți aruncați la mîna celui de Sus.
-Băiatule, ai nimerit cît se poate de prost.Dacă nu eram eu te împușcau cu prima ocazie, mi-a zis maiorul Lungu cînd a venit prima dată în inspecție.Așa, zi mersi că Hitler are nevoie de carne de tun și ține-te tare !
Cu aceste cuvinte mi-am început practic odiseea pe frontul celui de al doilea război mondial.Un an de zile am făcut instrucția de front trecînd prin toate stările posibile și imposibile : am urît, m-am bătut cu oricine îmi ieșea în cale, am iubit fiecare femeie ce semăna cît de cît cu Irina, am încercat să o uit prin toate barurile și cafenelele ce apăreau în calea mea, am dus o viață la limita de jos pînă cînd ne-au anunțat :
-Plecăm pe frontul de est.Batalionul 1 compania a 3-a gata de frontul de est.Plecăm să distrugem bolșevismul alături de marea armată germană !!
Încolonați pe 4 rînduri am defilat prin fața marelui stat major apoi un tren pufăind nervos ne-a cules din gara de vest a orașului Baia Mare.Înainte !Înainte !

Va ordon treceți Prutul ! Partea a treia..
Trenul mușca din noaptea neagră iar noi mergeam către est cu visele spulberate la fiecare kilometru ce ne depărta de casă.La trecerea graniței trenul s-a oprit brusc iar noi am rămas în cîmp.O liniște de mormînt s-a așternut iar preț de cîteva zeci de minute am stat ca morți.
-Uite bădie ce de iepurime !
-Pfiuuuu ! Facem un grătar clasa a-1-a din șosoii ăia !
Într-adevăr, cîmpul era plin de iepuri ce se hîrjoneau nestingheriți și căpitanul ne-a făcut semn să ne facem rost de masa de seară :
-Nu știu cît vom sta aici dar cu siguranță trebuie să mîncăm !
Cu arma la ochi s-a improvizat o linie de tragere și curînd 20-30 de urecheați erau întinși pe piatra terasamentului de cale ferată.
-Ionele, pun pariu cu tine că eu fac rost de niște ouă și ceva lapte.
-Numai cîmp gol.Iepuroaice de muls nu sunt.De unde bunul Dumnezeu găsești așa ceva ?
-Vino cu mine !
M-am luat după el și curînd am lăsat în spate trenul și coloanele armatei ce se scurgeau ca un șarpe către est.O casă micuță înconjurată de iarbă și un hambar sărăcăcios în care am găsit o vacuță costelivă și doi copii lăsați de izbeliște.
-Și de la ei vrei să iei lapte ? E vai mama lor ,nu vezi ?
Copilul mai mare a întins mînuța și s-a uitat în ochii mei cerînd ceva de mîncare.Fata , căci era și o fată a zis ceva pe moldovenește apoi s-a retras în dosul unui braț de lemne privind cu ochii mari la noi :
-Să mulgem vaca !
Tacticos, olteanul a pus găleata între picioare și laptele a început să curgă alb frumos mirosind.Cum stăteam așa pierduți, ușa hambarului a fost dată în lături și un ofițer german s-a oprit lîngă noi :
-Jude ! Juden !
-Ce dracu zice ăsta ?
-Zice că sunt evrei.Dacă îl omorîm pe el, ne paște tribunalul militar , dacă omorîm copii ne paște iadul.Ce facem ?
Neamțul a scos pistolul și mi-a făcut semn să mă dau la o parte , apoi s-a apropiat de cei doi cu un zîmbet cinic, un zîmbet de diavol.Poate îi împușca dacă olteanul nu arăta speriat către mîinile fetei pline de bube.Ofițerul a făcut ochii mari bîjbîind ceva în română apoi a dispărut ca vîntul :
-Ce i-ai făcut ?
-I-am arătat că are holeră.Hai să plecăm de aici pînă nu vine tot regimentul german.
-Copile, ține laptele , pînă data viitoare !
Trenul a pornit într-un final iar noi cîntam marșuri războinice pe măsură ce înaintam în Moldova.Peste tot erau urmele lăsate de armata sovietică în retragere : tancuri carbonizate, căruțe abandonate, arme împrăștiate , case distruse. La Chișinău ne-au primit cu brațele deschise si trei zile am mîncat și am băut ca niște apucați. Cum stam așa, într-o seară, ne-a chemat maiorul Dragnea la raport :
-Vreau în noaptea asta să facem rost de niște hărți sovietice.Am nevoie de 3 oameni iuți care să intre în liniile lor și să aducă hărțile.Vom forța Nistrul curînd și trebuie să știm efectivele, pozițiile de tragere.Executarea !
La miezul nopții, cu pistolul și cuțitul am ieșit din oraș către teritoriul inamic.Am profitat și de noaptea neagră ca smoala și de faptul că armata germană făcuse breșe uriașe în corpul de armată sovietic.
-Ce pustiu e aici, unde naiba e restu lumii ? a întrebat Timaru, un bănățean iute la nervi și la mînă.Olteanul de care mă lipisem de la o vreme i-a făcut semn să tacă arătîndu-i pumnul.
La mai puțin de 20 de metri o rachetă de semnalizare s-a ridicat spre cer iar noi ne-am făcut una cu pămîntul.
-E un post de observație aici.Anihilăm gărzile apoi mai departe !
Mi-am scos cuțitul din mînecă și m-am lăsat pe vine pînă în buza tranșeului.Lipsit de griji un soldat dormea învelit cu foaia de cort iar colegul lui trăgea din greu dintr-o sticlă de vodcă.I-am omorît unul cîte unul dar inima mea era plină de regrete.Nu sunt și nu am fost un criminal sadic.În vreme de război însă primează cel ce observă mai repede de unde vine moartea.
Cu sînge pe mîini m-am ridicat în picioare tocmai cînd bănățeanului i-a venit ideea să tragă un vînt zgomotos și rafalele de mitralieră au început să se abată furios asupra noastră :
-Ești tîmpit ? Vrei să ne omori ? Pfiuu ce urît miroase nebunule !!
-Am mîncat fasole la prînz, ce să fac ? Să îmi bubuie mațele ?
-Oltene scoate pușca mitralieră !.Rafale scurte, ca să nu se prindă rusul că te joci cu mitraliera !.Ai grijă la grosul trupei, să nu ajungă la noi !
Clădirea părea scufundată în tăcere dar amîndoi știam că tăcerea înseamnă capcane, moarte, mai rău, captivitate, tortură.
Am urcat încet scara și Eremia s-a postat la prima treaptă cu grenada pregătită.Sus la etaj se auzeau plînsete înfundate și cîteva țipete , oftaturi.
-Oamenii și-au tras ceva local.Să le stricăm puțin petrecerea !
Am dat cu piciorul în ușă și apoi cu o rafală de pistol automat am curățat camera.I-am făcut semn sergentului că e liber și m-am dus mai sus.La un moment dat s-a auzit o pocnitură și unul din ruși s-a prăvalit pînă la baza scării scăpînd grenada din mînă :
-Suntem f…t..ti, l-am auzit pe sergent apoi parcă s-a prăvălit lumea peste noi.
-Pune mîna pe hărți și hai să ieșim de aici !
Rușii năvăleau din toate părțile și trebuia să ne batem cu fiecare în parte.M-am trezit cu o namilă roșcată ce încerca să mă împungă cu baioneta și citeva secunde eram ca mort dacă nu l-ar fi lovit Eremia cu lopata lineman.
-Dormi ? Vrei să te car și pe tine în spate ? Hai ! Te-am învățat cum să lupți !
Roteam arma ca o măciucă și curînd s-a făcut în jurul meu.
-Se aude olteanul.Să mergem, vine cavaleria sovietică !
-Hărțile ! Le-ai luat ?
-Nu avea grijă ! Vezi să nu mori ! Trebuie să ajungem acasă !
Plini de sudoare și sînge am pătruns in zona neutră dintre linii iar Grigore s-a bucurat ca un copil cînd ne-a văzut întregi.
-Credeam că nu mai ajungeți.Hai să ne întoarcem la noi !
Maiorul ne-a felicitat apoi a dat ordin să ne odihnim cît putem.Urma curînd să forțăm Prutul și aveam nevoie de odihnă
-Fiți cu ochii în patru ! Forțăm Prutul și mă aștept la rezistență serioasă din parte lor.Corpul 2 german va executa un foc de baraj exact la ora 03.00, apoi vom urma noi.5 intr-o barcă, omul la mitralieră și servantul iar ceilalți 3 vîslesc cu putere.Mențineți linia, nu vă speriați de apă !
Cine poate dormi înainte de bătălie Eu nu.Nu am putut niciodată cît am fost pe front.Eremia,sau Grigore,sau Vasile, dormeau ca niște copii eu nu.La ora 03.00 pămîntul a început să se cutremure iar linia sovietică era pulverizată metru cu metru de aruncătoarele germane.Copaci întregi aruncați în aer, maluri de pămînt răsucite și oameni ce se făceau praf pe măsură ce obuzele loveau tranșeele.
-Nu ași vrea să fiu în pielea nefericiților ălora.
-Ne vine rîndul stai liniștit, a zis Vasile , un caporal de pe lîngă Craiova. Ne vine rîndul și va fi vai de pielea noastră !
-Linia 1 ! Gata de acțiune ! În bărci !
Eu, Vasile, Eremia, Grigore și un copil de 19 ani pe nume Ion.Barca s-a lipit de pînza apei și încet am pornit.Eram întins pe burtă iar Grigore servantul la mitralieră, ceilalți vîsleau în tăcere iar liniștea nu era spartă de nimic.
-Ajungem la mal ! Atenție la lunetiști !
Malul de pămînt era plin de materiale împrăștiate, arme abandonate, ca și pînă acum armata sovietică fugea în dezordine.Surpriza avea să vină puțin mai încolo deoarece am găsit întinse pe jos 30 de femei împușcate în cap.
-NKVD-ul a trecut pe aici.Pentru colaborare cu inamicul , un glonț în cap.
Soldatul din linia 1.Un simplu pion gata oricînd să fie sacrificat.Ești pe front, ești în linia întîi și trebuie să ataci la baionetă.Inima ți se strînge într-o menghină dureroasă iar nodurile în gît devin tot mai mari pînă la punctul de a te sufoca.Strîngi patul armei în mînă și șuvoaie de transpirație te trec dincolo de orice închipuire.O să mor ? Ajută-mă Doamne să mai prind o zi ! Ajută-mă Doamne ! Mamă ? Unde ești mamă ?
Fiecare soldat atunci cînd e rănit grav își cheamă mama.Cînd e pe moarte singura alinare e mama.Dar mama e departe și nu te poate auzi.Te aude doar sanitarul sau tancul ce trece nepăsător peste tine.Cînd eram copil visam să cuceresc cazemate , să cuceresc castele și inimi de domnișoare, să stau singur pe o redută cucerită și să arăt lumii ce erou sunt.Eroismul copilariei a dispărut brusc atunci cînd în jurul meu au început să moară oameni, cînd în jurul meu bombele cădeau cu nemiluita și doar providența ma salvat în multe momente.
Te ridici la ordin, ochii se strîng preț de o secundă și o rugăciune gîtuită se aude dintre buzele tale vineți.Tremuri de frică iar mîna se agață de scara pe care vei ieși la un moment dat să îți înfrunți destinul.Îți vezi colegii înghesuindu-se să iasă, auzi gloanțele cum sună, vezi corpuri care se răsucesc într-un dans mortal , ești împins afară, alergi urlînd prin fum, explozii, lovești ca un orb în stînga și dreapta, te prăbușești plîngînd cînd totul s-a terminat.Ne luptăm pentru fiecare bucată de pămînt blestemat, pentru fiecare casă, fiecare oraș sau stradă, arde cerul, zăpada e amestecată cu sînge și cadavre , aerul miroase a moarte și praf de pușcă iar Dumnezeu și-a întors fața de la oameni.Fiecare secundă trecută înseamnă pentru mine o gură mare de aer, o trecere spe momentul cînd o strîngeam în brațe, fiecare moment în care mișc mă face să mă gîndesc la buzele ei moi , la trupul acela de femeie copil.
Am păstrat de la ea o batistă de care nu mă despart niciodată, mirosul parfumului mai persistă în inima mea și de fiecare dată cad în visare.Din cînd în cînd mai primesc o scrisoare de la ea și parcă zbor.Îmi spune că e singură și că Titus a dispărut brusc lăsîndu-i inelul de logodnă pe pragul de la ușă, spune că îi este un dor teribil și că se roagă în fiecare seară să vin acasă.Acasă….
Căpitanul a îmbătrînit cu cîțiva ani și mîneca dreaptă îi flutură stingheră acolo unde și-a pierdut brațul încercînd să iasă dintr-un tanc în flăcări.Se uită la fiecare soldat rămas și înghite în sec de foame, de durere, de dor.Eremia avea să îl scoată nu peste multă vreme din sîrma ghimpată aproape mort cărîndu-l în spate ca pe un copil pînă în tranșeul nostru.
Sîrma ghimpată..Moarte oribilă a celor prinși în ea.Unii mor imediat, unii strigă neîncetat înnebunindu-ne pe noi și pe nemți.Lupta corp la corp, frigul , foamea, lipsa somnului, sunt doar unele din momentele prin care trecem zi de zi, noapte de noapte.
Santinela de la ora 0.
Frontul s-a liniștit oarecum iar la orizont se văd lumini ale bătăliilor ce se duc , cu capul lipit de patul mitralierei încerc să văd dincolo de zona neutră , în linia sovietică.Știu din experiență că vecinii nu dorm și abia așteaptă să prindă dormind cîte un soldat neatent.Gerul îmi bate în obraz iar vîntul tăios se plimbă peste corpurile înghețate.Sunt mii de cadavre rămase la mila cerului , unele cu mîinile întinse către infinit așteptînd un miracol ce nu va mai veni niciodată.
Cu urechea ciulită captez fiecare zgomot și e destul să simt cea mai mică mișcare ca să declanșez iadul.Siluete întunecate se aruncă în tranșeu iar grenadele zboară.Exploziile sunt uriașe și aerul parcă se golește din plămînii dornici să respire.Întorc arma și trag rafală după rafală fără să mai țin cont de nimic.Căpitanul mă bate pe umăr și întoarce cu piciorul scîrbit un cadavru, apoi altul :
-Dacă dormeai, erai dus.. ăștia îs siberieni.Cei mai ai dracului !
-Ionele, tocmai cînd dormeam mai bine și visam o masă bogată ? a sărit Vasile scotocind prin buzunarele rusnacilor.
-Săracilor ! Nu aveți și voi ceasuri de aur, dinți de aur, numai de fier, sărăcie goală !

Încet, încet ofensiva sovietică începe să își facă simțită prezența iar noi suntem cel mai prost echipați.Tunurile antitanc ni le-au luat nemții iar acum trebuie să facem ce putem cu ce dispunem.
-În 2 zile începe atacul sovietic.Îl simt,o să ne fure dracu pe aici.
-Dacă aude căpitanul te împușcă pentru defetism, taci din gură !
Această discuție are loc cu cîteva zile înainte ca linia noastră să fie pulverizată de contraatacurile duse de batalionul 3 de gardă sovietic.Totul începe cu o pregătire de artilerie asupra pozițiilor germane si romănești care sunt măcinate bucată cu bucată.Cu capul între picioare si ghemuit cît mai mult mă rog să scap , mă rog la Dumnezeu, la toți sfinții, la cine mai este în cer la acel moment.Valuri de pămînt se ridică și îngroapă suflete nefericite, corpuri aruncate care încotro, membre smulse, răniți care mor în lipsa unor medicamente banale, sanitarul care aleargă disperat încercînd să salveze ce mai este de salvat.Apoi ca la semnal se face liniște.Doar vîntul și gemetele înfundate ale muribunzilor.Urechile țiuie tare de tot și o perioadă vomit tot ce am mîncat la ultima masă.
-E slab de înger, după atîta vreme tot mai dă afară ca un boboc, zice Eremia așezîndu-se pe un cadavru cu gamela plină de ciorbă.
-Cum poți mînca tocmai acum ?
-Să vezi cum f.t pe vreme de asta.Parcă îmi pasă de ceva.Oricum o să murim cu toții.Tu crezi că vom scăpa de aici ? Dacă scăpăm de ei, ne halesc lupii.
-Pregătiți-vă ! Vecinii vor ataca la baionetă !
Luăm grenade, armele pregătite și inima care așteaptă goală, așteaptă moartea.
-Vin !
O mare dezlănțuită de oameni și tancuri se aruncă peste noi și ne înghite cît ai clipi.
-Cocteil molotov ! Altfel nu facem față tancurilor !
Sticlele cu benzină aprind tancurile iar tanchiștii își strigă disperarea prinși în iad.Moartea tanchistului, dură, oribilă,sfîșîietoare.Mirosul de carne arsă mă va însoți multă vreme după ce lupta se va fi terminat.Ne retragem cu pierderi uriașe și haosul e deplin.Coloane de refugiați, răniți care rămîn în urmă,atacuri și contraatacuri de multe ori făcute la baionetă.Haina îmi este plină de sînge,ochii sunt umflați de nesomn și barba nu a mai cunoscut briciul de multă vreme.De cînd n-am mai făcut o baie ! Sunt plin de păduchi și picioarele îmi sunt umflate de la frig iar foamea, foamea mă taie ca un cuțit fin ce răsucește lama adînc în măruntaie.
Printre cei rămași circulă un zvon , Vasile mă bate pe umăr și zice șoptind :
-La noapte ne retragem , cine doarme rămîne în urmă ! Ai grijă !
Lucrurile se precipită odată cu un atac aerian care aruncă în aer toată bruma de organizare ce mai rămăsese.Tancurile germane se retrag peste trupele de infanterie italiene, române, maghiare, căruțe se răstoarnă prin nămeții de zăpadă, ordine sunt date și contramandate, oameni care rămîn în urmă și se roagă să nu fie lăsați pe mîna rușilor.Am noroc cu Vasile care mă împinge într-un camion apoi cu Eremia se aruncă peste mine aproape strivindu-mă.
-Grigore ? Unde e Grigore ?
Ca un turbat se repede din mașină și îl reperează pe uituc scotocind prin lucrurile aruncate pe drum :
-Tîmpit, cretin, idiot ! Crezi că a doua oară te mai scot de aici ?
-O să vrei să mănînci deseară.Dacă nu fac eu rost de potol atunci cine ?
-Fuga după camion ! Dacă rămînem aici ne halesc rușii !
Parcurgem 2 nopți cu camionul pînă aproape de granița cu Ucraina apoi trebuie să îl abandonăm.Suntem o mînă de oameni prinși în viscol, o mînă de suflete abandonate în stepa rusească.Cu greu găsim o cujbă în care ne înghesuim ca sardelele și 2 zile nu mișcăm de frica gerului și lupilor.
Lupii siberieni sunt mari și răi iar poveștile despre ei ne îngheață sufletele.Desigur ,Grigore dispare la puțin timp după ce viscolul se mai potolește și multă vreme nu știm ce face și pe unde este sau dacă mai este viu.Apare după 3 zile zîmbind ca un om beat și se lasă pe spate pufăind dintr-un trabuc :
-Am găsit un depozit de alimente și băutură !
Ne repezim intr-acolo și aproape murim din cauza cantității pe care o înghițim cu nemiluita, bem, mîncăm, ne batem cu haleală , dormim pe resturi pînă căpitanul se hotărăște să ne deplasăm :
-Avem în fața noastră un detașament sovietic bine organizat.Se pare că ne-au reperat și vin spre noi ! Vom face o linie de trăgători !
Rușii vin pe sănii și peste cîteva zeci de minute gloanțele șuieră pe lîngă noi.Am încărcat mitraliera și aștept semnalul, mîna se plimbă nervoasă pe patul armei apoi degetul apasă furibund trăgaciul.Primii schiori se prăvălesc în zăpadă iar ceilalți vin peste ei înfiorați și mai ales mirați de forța cu care le răspundem.Curînd cadavrele lor pătează zăpada iar Grigore vomită din cauza mirosului de sînge și urină.Printre cei uciși găsim și cîteva femei și o vreme ne uităm scîrbiți la cadavrele care sunt îmbălsămate de frigul omniprezent.
-Le luăm hainele că sunt mai groase.Avem noroc.
-Noroc care nu poate ține mult, putem fi împușcați dacă ne văd așa.
Ai prefera să mori aici în stepa asta nenorocită ?
-Lăsați gargara și luați mai repede hainele !
Ne-am îmbrăcat rapid și am pornit la drum prin zăpada ce amenința să ne înghită de vii.Pe parcursul drumului am mai pierdut din oameni dar se adăugau mereu alții ce încercau să iasă din încercuirea sovietică.Din cînd în cînd ne oprim ca să ne tragem sufletul și să mai privim înapoi.Imensă pustietate ! Cerul, pămîntul, totul e imens și alb.Maică Rusie, loc de veci pentru mulți !
-Uite o gară ! Uite o gară ! strigă Eremia fugind ca un apucat într-acolo.Fugim după el și cădem sfîrșiți la marginea liniei ferate.Vagoane aruncate ca niște jucării contorsionate, clădirea gării arată ca o cutie de cadouri ruptă în sute de franjuri, nimic altceva în jur.
-Nimic.Aici nimic. Aici o să murim , la capătul ăsta de lume.Nimic.
-Totuși ar mai fi ceva de scăpat de aici.
Ne uităm lung la Vasile care se scarpină de zor și arată către ceea ce fusese depoul de locomotive.
-Și ca printr-o minuneee, găsim o locomotivă și plecăm acasăăă !
-Și acasă ce ne așteaptă ? am fugit de ruși , ne vor trimite iar la luptă.Suntem scursurile armatei, nu eroi.
Într-adevăr găsim o locomotivă aproape distrusă și cu mare greutate reușim să o punem pe picioare.Suntem foarte fericiți deși această fericire va fi de foarte scurtă durată.Locomotiva ne duce undeva spre nicăieri plutind parcă în oceanul alb infinit apoi se strică de tot.Dăm peste o jumătate de unitate germano română și calvarul o ia de la început pentru o vreme .Sau așa credeam în acele momente.Momentele de liniște sunt distruse complet de ordinul ca să ne grupăm și să susținem un atac spre Kursk chiar dacă echipamentele noastre nu reușesc să țină pasul cu cele germane.
Cu ultimele puteri reușim să respingem atacurile avangardei sovietice dar temperatura își face de cap și coboară pînă la -40 de grade.Caii se sting în picioare și efectiv îi vedem cum cad în zăpada tot mai deasă, oamenii ce reușesc să se ascundă pe undeva mor înghețați și iadul alb a înghițit totul.
Prin gropile făcute de obuze, Grigore caută disperat de mîncare adunînd tot ce poate fi adunat.
-Nu m-ar mira să mănînc vreun rus sau vreun neamț, zilele astea, zice Vasile frecîndu-și ciotul unde pînă ieri avea degete.
-Dacă miroase a vodcă știi sigur că e rus.
Un avion german survolează zona apoi dispare lăsîndu-ne să visăm la case și neveste.Ca un făcut , artileria sovietică ne taie răsuflarea cu bombele cu oxigen lichid făcîndu-ne să tușim și să cerșim cîte o gură de aer prețios ca aurul.Tot ce îmi mai amintesc din acel moment al iadului alb a fost brandul ce a explodat între noi aruncîndu-mă în brațele morții.Aveam să aflu mai tîrziu că toți camarazii mei muriseră ceva mai tărziu și că datorită lor am scăpat cu viață.Deschideam ochii să văd cum sunt dus de pe o targă pe alta și mi se pare că la un moment dat eram chiar mort.Dumnezeu însă are cutia destinului în mînă și alege moartea și viața.Am stat aproape 9 luni pe patul de spital între viață și moarte apoi m-am ridicat.Era primăvară și cei de la spital mi-au spus că pentru mine războiul era încheiat și că sunt un mort viu.
-Matale, ai scăpat la o liniuță de moarte.Nu știu pe cine sau cine te iubește așa tare dar hmm, ai avut noroc cu carul, mi-a spus doctorul arătîndu-mi că eram ca un sac de oase ciuruit cînd m-au adus.
Am pornit spre Deva și după 2 zile de stat prin gări am ajuns acasă.Curtea mea era înflorită iar mama a căzut în genunchi mulțumind cerului că am scăpat cu bine.
-E viu Ionel ! S-a întors Ionel acasă!
Ce frumoasă e primăvara! Ce simțămînt al renașterii este ea ! M-am aruncat în iarbă și m-am tăvălit cu furnicile și violetele, am sărutat fiecare copăcel, fiecare bucată de piatră, eram viu, renăscusem !
Irina…
-Te-am așteptat așa cum pămîntul așteaptă ploaia.
Am luat-o în brațe și am sărutat-o pe buze iar ea s-a cuibărit în brațele mele.Totuși se simțea o răceală stînjenitoare și m-a împins ușor:
-Sunt o femeie măritată..
-Cu Titus..
-S-a întors acasă după o perioadă și m-a rugat în genunchi să îl primesc… sunt o proastă dar să știi că tu ai fost primul om din viața mea…
-Nu mă ajută cu nimic treaba asta,eu tot singur dorm..
-O să vin la tine, o să facem dragoste..
-Și el ? El ne va supraveghea timid și tandru ?
-El a plecat aseară la Podul Iloaiei.S-a mutat cu batalionul acolo.Cine știe cînd revine ? Am urcat la
etaj și nu am mai așteptat mult pînă să o devorez pur și simplu.
-O să stăm așa pînă la adînci bătrîneți ?
I-am mîngîiat sînii apoi m-am ridicat încet privind-o cu dragoste dar știam că viața nu e dreaptă.Stătea întinsă pe patul alb , goală privind în tavan la două musculițe ce se zbenguiau liniștite :
-Așa suntem și noi, două musculițe care ne zbenguim în viața asta.Hai în pat și lasă prostiile !
Un an de zile după asta am locuit împreună, ne vedeam mereu , făceam dragoste acolo unde apuca dorul, trăiam clipele , lunile , verile și iernile lungi.Făceam parte din trupul ei , iubeam fiecare părticică de piele, fiecare părticică de viață, pluteam cu ea și prin ea.

Lumina si intuneric…Romania sicriu de piatra…

Dar totul s-a încheiat în anul 1947 odată cu instaurarea comunismului, Titus s-a întors alături de măreața armata sovietică și a trebuit să plec la țară în județul Alba.Pe Irina am văzut-o ultima dată în aprilie cînd a pus capăt căsătoriei cu un scandal ce a șocat lumea mondenă apoi pur și simplu a dispărut din viața mea.Eram singur din nou și o vreme am preferat să stau ascuns de lume.Vizitam pădurea de 3-4 ori pe zi pînă într-o zi cînd m-am pomenit cu o vizită :
-Tu ai fost pe front în Rusia ?
Era un bărbat înalt îmbrăcat în haine de piele și o pălărie neagră pe cap iar mîinile și le ținea în buzunar.
-Da.Am fost în Rusia..
-Bine.Ne mai vedem.Să stai prin zonă.O să te căutăm noi cît de curînd.
A plecat la fel de misterios și mama s-a uitat lung către drumul prăfuit :
-Ionele, nu miroase a bine mamă.E ceva cu omul ăsta, l-am mai văzut prin sat.
Ulița șerpuiește printre dealuri iar rîul micuț se strecoară din piatră în piatră spre hulpavul Mureș într-o lentoare de mii de ani.Un perete de piatră cu zimțuri ciudat de frumoase aruncă umbre și copăcei singuratici peste valea satului Blandiana .Biserica o găsim ceva mai sus cu părintele Antohie străjiund în fiecare duminică la intrare povățuind blînd fiecare suflet ce trece pragul casei Domnului.Părintele are 58 de primăveri este foarte bine construit prin voia celui de Sus, are doi ochi ca mura și o barbă pe care și-o aranjază mereu înainte de fiecare eveniment important.Sîmbătă seara , după ce clopotele bat agale vine la noi și se oprește abătut pe prispă :
-Ionele, adă niște vin și vino în grădină sub nucul cel bătrîn.
Nucul e acolo de pe vremea cînd bunica Achachia era doar un copil și de multe ori în viața mea sau cînd momentele o cereau ne retrăgeam sub ramurile lui uriașe :
-Copile drag, treburile mă împing să iau măsuri disperate dar nu înainte de a duce pe drumul gîtului acest vin dumnezeiesc.
Picături mari și negre se abat pe barba lui deasă în vreme ce mărul lui Adam se plimbă neobosit pe melodia vinului ce curge, curge.
-Aaaaaa ! Doamne, îți las ție paharul ăsta gol și nevrednic să îl mai umpli după cum ai umplut cănile și farfuriile în Cana Galilei.
Liliana, fata din casă pune ștergar pe măsuța geluită și imediat un pui pîntecos și obez este aruncat cu nerușinare în untul alb și pur.
-Ionele, tu știi că nu mai sunt foarte tînăr iar Emilia fiică-mea nu dă semne că ar vrea să se așeze la casa ei, mă gîndeam mai ieri : am pămînt, am acareturi, fată faină am, tu ești un om la casa ta, așa cum mi-am dorit, de ce nu o rostuiești și pe nepricopsita aia ?
-Adică să o iau nevastă ?
-Așa mă știam eu că nu ești bleg decît pe jumătate.Eu mînc cu voi acu, mă îmbăt nițel și o să trimită Maria după mine tunînd și fulgerînd.Fata vine și o învîrți tu cum știi mai bine
-Ăsta e un tîrg , fata crezi că va fi de accord ?
-Lasă măi băiatule treaba asta.Ce te doare pe tine ? Eu mă pun de a curmezișul și curînd punem nunta.
M-am uitat la mama și am văzut că aprobă tacit iar tata își freca mîinile ca după o afacere bună.Zis și făcut ! Preoteasa trimite furioasă fata după tartorele cel bătrin și sfîrșește prin a veni și ea la un mic preambul înainte de nuntă.Trec cîteva zile apoi ne mutăm cu tot cu bagaje la stîna din deal împinși de o întîmplare ce ne va marca viața tuturora.A doua zi după micul preambul, în vreme ce coboram către oraș,mă oprește o femeie în vîrstă care e plînsă toată iar basmaua e udă ca după un potop teribil :
-Leliță, ce ai de plîngi așa ?
-Ionele, Ionele, viața mea , Costică, l-au luat la revărsatul zorilor.L-au luat și dus a fost..
Costică luptase la Stalingrad și a venit acasă decorat de 2 ori , cine să îl ia mă gîndeam eu.Atunci refuzam să cred că partidul comunist va avea atîta putere să conducă o țară ca Romania dar m-am înșelat amarnic.
-De ce l-au luat ?
-Nu știu, au zis doar că trebuie să meargă pînă la sediul poliției și nu a mai venit de o săptămînă.
Poate atunci nu am băgat de seamă dar curînd au început să mișune prin sat pentru ca oamenii să intre la colectiv, la început timid apoi tot mai agresiv, tot mai puternic la intimidare și primele arestări.Joi dimineața pe la ora 11, au intrat 3 bărbați în curtea bisericii și unul a zis :
-Popă, trebuie să vii cu noi, să declari la sfatul popular acareturile pe care le deții, moșiile pe care ani de a rîndul le-ai luat de la clasa țărănească.
-Ce să declar Doamne apără și păzește ? Tot ce e aici e făcut pentru satul ăsta.Acareturi ? Moșii ? Mă oameni buni,eu ce am am în slujba lui Dumnezeu.
-Chiabur nenorocit ! O să te joc în picioare ! zice unul dintre bărbați ridicînd o bîtă deasupra capului.Spre uimirea sa, Antohie îi prinde calm bîta și o aruncă cît colo.
-Nimeni nu m-a atins în 58 de ani, nici nu o va face pînă mor !
Cei trei se retrag pentru o vreme ca să vină cu forțe proaspete și să încerce să își impună punctul de vedere.Tocmai coboram de la stînă cînd în fața mea se oprește o mașină de culoare neagră :
-Credeai că scapi de brațul lung al justiției, criminal de război ce ești !
Titus, mai îmbătrînit cu 2 ani , Titus de care se pare că nu pot scăpa sub nici o formă,iar ce e mai rău urmează.
-Arestați-l !
Sunt împins în mașină și plimbat vreme de cîteva ore prin sat.Mereu, unul din agenți îmi cere să semnez o foaie prin care admit că sunt un criminal de război.Se fac presiuni cu închisoarea, mi se spune că e păcat de tinerețea mea.Într-un final , bine scuturat sunt lăsat pe o uliță lăturalnică cu promisiunea că finalul meu este aproape.Dorm 2 nopți în fînărie așteptînd momentul inevitabil apoi fug cu părintele Antohie la stînă.
Prin sat încep patrulele să confiște bunurile oamenilor iar cei ce nu ascultă sau se opun dispar subit în noapte.Stăm ca pe ghimpi și baciul Alexe, stăpînul de drept al stînii, veghează orice mișcare ar veni de jos.O vreme,stăm cu inima în dinți dar se pare că timpul a încremenit.Miercuri dimineața am dat la oi de mîncare cînd au început cîinii să bată a lătra către Mureș.Parintele Antohie care curăța în grajd a ieșit afară și apoi s-a întors rapid către casă fluierînd.Semnalul nostru că suntem în pericol.10 militari conduși de un gradat urcau rapid cărarea iar cîinii i-au simțit.
-Pune mîna pe armă și hai pe culme către Acmar !
-Lăsăm femeile singure ?
-Femeile s-au ascuns déjà ! Fugi !
Cu frica în spate am pornit spre partea nordică a pădurii și nu m-am oprit decît cînd am simțit că trebuie să iau o gură de aer proaspăt.Securiștii s-au învîrtit vreme bună apoi s-au lăsat pe părău la vale prin spatele drumului ce ducea direct în sat.Părintele Antohie a iesit din marginea pădurii și s-a așezat cuminte pe primul smoc de iarbă care i-a iesit în cale:
-Trebuie să ieșim din zonă.Trebuie să găsim o cale să fugim de aici!
-Poate vor veni americanii și ne vor salva.
-Poate ăla e destul de departe.Iar ei sunt departe, noi suntem aici, mi-a zis părintele armînd pușca.Trebuie să ajungem cumva la partizanii din munți !
Speranța a încolțit auzind de partizani și gîndurile mele erau canalizate spre atingerea țelului propus.Eram deciși că dacă nu putem ajunge deloc la ei să luptăm cu arma în mînă .
Vineri dimineața ora 4.
Cîinii bat dinspre vale și nu am putut închide un ochi.Fiecare zgomot mă face să tresar gata de luptă.Antohie și ceilalți așteaptă un semnal de la Iliuță ca să dispărem în pădure.
-A întîrziat prea mult.
-Mă tem să nu fi căzut în mîinile lor.Luăm armele și ne ducem încet către rîpă.
Cu roua în picioare urmărim cărăruia micuță apoi ca la semnal ne oprim:
-Ne-au înconjurat.Au venit din ambele părți și mă tem de ce e mai rău. Zice părintele lovindu-se peste genunchi.Să încercăm să le facem față cumva !
Cu arma la piept prin tufele verzi urmărim mișcarea soldaților ce sunt mai mulți ca niciodată.Părintele, un munte de om la propriu și la figurat se tîrăște admirabil pînă în apropierea lor apoi începe să lovească în ei.Surprinși de lovituri și mai ales că sunt foarte multi tineri o rup la fugă încercînd să se regrupeze ceva mai încolo.Profităm de micul nostru succes și îi împingem spre Acmar ca să vină tot mai mulți.Devenim celebrii în 2 sate mai ales după ce băieții baciului atacă la lăsarea serii o mașină a securității și fură din arme.
Duminică.Soarele este răpus de o armată mare de nori iar pădurea freamătă în așteptarea unei furtuni ce se arată mînioasă , neagră.Ne-am așezat tabăra în pestera Iorgovanului și mi-a venit rîndul să fac pază.Plouă tare de tot și mă gîndesc că viața mea sa schimbat enorm în ultimii ani, am devenit un proscris, un om fără prea mare viitor.Sunt conștient că liniștea nu va dura mult iar moartea ne va da ocol iar.
-Nu fi disperat.Dumnezeu vede și apără pe cei buni.Ne va apăra și pe noi cumva de urgia asta, zice Emilia așezîndu-se pe piatră.
-Trebuie să găsim o cale de a pleca de aici.Trebuie !
Baciul Alexe apăru din firida în care stătuse de ceva vreme apoi zise:
-Eu mă duc cu băieții în sat să facem rost de hrană și ceva arme.Mi-au distrus stîna dar eu mai am surprize neplăcute pentru ei.
Am hotărît să merg cu ei și cînd întunericul s-a asezat ne-am văzut de drum.Luna se zbate galbenă pe cer și ramurile copacilor îmi ating fața tandru.Ajungem în spatele bisericii ce a devenit tăcută , tristă.
-Au interzis mersul la biserică. Nu mai au nici un Dumnezeu.
Drumul e pustiu și picurii de ploaie cad cu sufletele lor singuratice peste praful din drum.Vîntul împinge crengile copacilor înainte și înapoi ca într-un joc plictisitor.
-Mergem prin grădină.Altfel riscăm să avem cine știe ce surprize.
Ne strecurăm prin grădini apoi baciul arată cu degetul spre casa luminată , aflată ceva mai jos :
-Acolo avem ceva treabă.Încet să nu ne simtă cîinii !
Împinge ușa cu forță și năvălim peste un căpitan de securitate, cîteva fete și surpriză mare, Titus.Întins în pat, dezbrăcat pe jumătate , profită din plin de o masă bogată alături de prietenii săi :
-Bine te-am găsit ! îi zic lovindu-l în stomac cu arma.Am auzit că o duci foarte bine pe spatele altora.
-O s-o plătești din greu pentru nerușinarea ta!
-Știu.Dar mai întîi , mă bucur de viață !
-Hai să luăm cele de trebuință ! Tu, Ioniță, leagă-i bine !
Căpitanul de securitate e legat primul apoi Titus care mă privește cu ură nedisimulată în timp ce Ioniță îl leagă strîns.
-O să te omor cît de curînd ! Voi dansa pe cadavrul tău !
-Nu te obosi.Dacă ne mai întîlnim odată s-ar putea să nu mai fiu așa îndurător cu tine.
-Mi-ai furat femeia, mi-ai distrus căminul și vrei să te iert ? Vrei să uit ?
-Ideea ta de a ține o femeie cu forța, de a brutaliza , de a ține cu mînă de fier o familie.Ești dus rău ! Ia-l de aici ! Apropo… să vă temeți de noi de acum înainte !
Recolta e bogată, cîteva arme automate, saci de făină, carne uscată, mălai, plecăm iute și nu ne oprim decît în coama dealului.
Din păcate, a doua zi , din cauza noastră au loc arestări și sunt trimise cîteva plutoane de securitate să ne găsească.
Marti.
Vremea s-a îmbunat iar acum putem usca haine și pregăti ceva de mîncare.O femeie în vîrstă vine tiptil pe lîngă pădure și se așează la picioarele părintelui :
-Părinte, e urgie mare.Ne-au scos cu vitele la marginea satului și ne-au luat carele și boii.Murim de foame părinte !
-Mergi cu Dumnezeu femeie și o să primești un semn de la mine !
Femeia pornește la vale nu înainte de a lăsa o desagă cu alimente și un pistol german.Prin sat e prăpăd mai ales că se fac arestări iar cei se opun fie fug în pădure fie sunt arestați.Dintr-o mașină de culoare neagră sunt aruncate cîteva corpuri și sătenii sunt obligați să îi privească :
-Așa vor păți toți care se opun regimului ! Luați aminte !
Corpurile sunt lăsate acolo și lumea e obligată să treacă și să ia aminte.
-Déjà încep să trimită trupe după noi.Gîndește-te că foarte mulți au trecut în păduri .Ce facem ?
-Ne armăm și le răspundem ! zice baciul la întrebarea pusa de Emilia.Curînd vor veni americanii ! Trebuie să îi așteptăm aici !
-Părinte tu ce zici ?
-Pfff.Grea întrebare.Să rezistăm aici sau să ajungem cumva la prietenii de dincolo.
-Sau să trecem granița.Să scăpăm de ei astfel , să anunțăm lumii ce a devenit țara asta.Să nu ne lăsăm !
JOI dimineata
Plouă din nou și am rămas fără doi oameni.Ioniță și baciul Alexe au dispărut de cîteva ore bune.Mă tem de ce este mai rău și trimit femeile să se ascundă prin satele vecine.Părintele Antohie și cu mine ne facem drum prin cărarea plină de apă, prin ploaie.Lîngă noi mai apar doi săteni și fără să băgăm de seamă intrăm în capcana întinsă de securitate.Cu ultimele resurse răsturnăm om după om dar sunt prea mulți.Preotul e ca o fiară turbată, lovește în dreapta și în stînga , refuză să cadă în mîna lor.Se aude un pocnet de pistol și cade cu fața în noroi spre disperarea mea cruntă.Din păcate sunt luat pe sus ca un sac și aruncat într-o mașină apoi dus către arest.Miroase pe coridor a sînge și urină iar eu nu stiu unde sunt dus.Iau pumni în cap și bîte peste spate înainte de a mă lăsa jos.Îl găsesc pe baciul Alexe bătut măr iar deasupra ochiului are o vînătaie mare.Ioniță e adus pe brațe și cămașa e ruptă franjuri iar buzele îi sunt vineți.
-Părintele ?
-E mort.L-au împușcat nenorociții !
-Pe noi ne paște moartea.Măcar dacă aș putea face ceva !Nu putem muri aici !
-Dumnezeu a vrut așa.Măcar să mor demn ! zice baciul încercînd să se ridice.Îl ajut și ne apropiem de ușa de lemn.S-a lăsat liniștea și auzim doar inimile bătînd și gîndurile.
Marți ora 7 seara.
Mașina securității.Lanțuri la picioare.Bîte peste cap, pumni.Înjurături de mamă.Bătaie cu patul armei.Drumul disperării care începe aici și va dura mai bine de 15 ani.Sunt culcat pe podeaua udă a mașinii militare iar unul din securiști îmi ține o armă lipită la cap.Tîrziu în noapte suntem opriți într-o gară mică iar trenul negru tras la linie ne face cu ochiul morții.Suntem pierduți, pierduți in Romania de piatră!

ROMANIA INCHISOARE…
LUNI ora 5 dimineața.
Mi se pun lanțuri grele la picioare și sunt nituite ca să nu am scăpare.Cum nu mă pot mișca prea mult , trebuie să îndur loviturile gardianului care are grijă de mine.Mă lovește cu piciorul în stomac , după cum are starea de bună dispoziție.
-Banditule ești terminat.O să mori bă ! O să mori bă jigodie !
Trenul e construit special pentru a duce deținuți iar eu sunt unul din sutele ce vor călători cu el.Fiecare ins e legat de o țeavă groasă iar ușa de fier se închide cu zgomot.Ne punem în mișcare și vîntul șuieră flămînd prin găurile neacoperite ale vagonului.Dacă la ora 5-6 e răcoare, la ora 12 e foarte cald și abia pot respira.Probabil îmi pierd cunoștința de cîteva ori căci sunt momente cînd simt cum ies din trupul încătușat.Spre seară, trenul se oprește și suntem dați jos.Cu bîtele și păziți de gardieni cu mitraliere ne deplasăm spre camioanele ce ne vor duce la închisoare.
JILAVA FORTUL 13.
Jilava care înghite sute de lacrimi și suflete ! Jilavă haină ! Cum iei tu floarea țării ! Fortul 13 ! Îngropat de viu.Celula e plină cu nefericiți iar eu fac cunoștință cu încă 60 de viețași.Toți au dorințe, vise spulberate între gratii, copii ce au rămas departe în cealaltă țară.Pe jos ciment, o tinetă în colț, saltele de paie ude și trupuri ce își frămîntă durerea , disperarea.
-Stingerea !
Prima noapte în închisoare e cruntă.Te simți zdrobit de pereții pe care apa se scurge necontenit, de lumina care nu se stinge niciodată, de gîndul că familia ta e undeva la zeci de kilometrii distanță.Apoi ancheta.Ochelarii de cal.
-Hai bă ! Stai pe scaun !
Mă așez speriat și lumina lămpii mă zgîrie pe ochi.Vreau să pun mîna la față dar primesc un pumn peste gură și mă dau deoparte într-un gest de apărare :
-Te ferești ai ? Lasă că îți dăm noi fereală !
Ca să fie mai concis mă lovește cu pumnul peste gură de fiecare dată apoi cînd dau semne că voi leșina mă stropește cu apă.
-Scrie !
Împinge o foaie albă sub ochii mei și cu răbdare așteaptă să scriu.
-Ce să scriu ? întreb eu ca tîmpitul.
-Legăturile cu armata americană, cine e în spatele tău , tot!
Mă uit ca vițelul la poarta nouă dar nu pot scrie mare lucru deoarece habar n-am ce vorbește.
-Nu știu nimic despre ce doriți dumneavoastră.Nu cunosc nici un american, n-am văzut unul singur în viața mea.
-Mai gîndește-te ! Avem timp.Nu ne grăbim .Așa că scrie !
Din nou mă uit la hîrtia albă dar nu am ce scrie.Ce vor să scriu ? Ce americani ?
-Scrie despre imperialista aia cu care ai fost legat o vreme.Calomfirescu.
-Păi ce legătură are cu America ?
-Din cercetările noastre rezultă că vreme de un an și ceva această infractoare foarte periculoasă a trimis în Romania arme și echipamente de război.Tu ai fost receptorul.Scrie unde , cînd primeai materialele, unde le depozitai,oamenii de legătură.
Evident că nu am putut zice nimic și s-a înfuriat la culme.Cu ranga a început să mă lovească peste spate pînă oboseala îsi spuse cuvîntul.
Înapoi în celula înghesuită.Toți sunt bătuți, chinuiți, înfometați.Nu e voie să stăm pe paturi decît la stingere, trebuie să ne plimbăm sub privirea discretă a gardianului și cînd ora mesei vine am un adevărat șoc.Este foarte puțină, miroase îngrozitor și cineva îmi spune că varza murată, papricașul și turtoiul sunt adevărate delicatese aici.
-E rîndul doctorului Samoilescu să profite de plinul gamelei.
Doctorul șterge cu patos gamela și se linge pe buze ca după un ospăț grozav.
-Nici cînd nu am mai mîncat o așa bună mîncare, zice el întinzîndu-se.
Liniștea e spartă de ușile ce se închid și se deschid și de zornăitul cheilor.
-Mergem la anchetă.Țineți-vă tare ! Tu , ăsta nou, cînd te vor bate să nu te abții, să zbieri ca un apucat.Altfel te vor bate pînă la moarte.
Ochelarii de cal și pumnii în spate apoi loviri intenționate la cap pînă sus la anchetă.Mi se scot ochelarii și aruncat pe scaun și chinul o ia de la început doar că puțin altfel.Anchetatorii se schimbă mereu între ei, sunt nervoși, joacă teatru, fac presiuni ca să cedez.
-Uite, ce e.Tu ai fost profesor.Semnezi ce trebuie și nu te împușcăm.În noul regim avem nevoie de oameni care să educe masele.Trebuie doar să scrii acolo.Scrie ! Oricum noi avem martori, știm totul, nu poți scăpa.
-Nu scriu nimic din ce nu știu.Mai bine mor.
-O să mori bă ! O să mori că așa vrei!
Îmi dau drumul pe mine de durere.Cînd termină, aruncă o găleată de apă puturoasă peste picioarele mele ca să o luăm de la capăt.
Leșinat, sunt tîrîit pe coridor pînă la celulă și lăsat jos pe cimentul rece.Urmează alții și alții iar curînd podeaua e plină de rahat și de sînge.
Miercuri ora 12
Program de scos tineta afară.Puterea mă lasă și din cînd în cînd gardianul împinge cu bocancul în spatele meu ca să mă grăbesc.Împing butoiul și golesc rahatul apoi mă întorc în celulă.
-Azi mîncăm fazan la grătar, zice doctorul iar restul îl acompaniază cu bătăi ușoare din palme.
-Un vin bun vrea cineva?
-Un vin bun și o plimbare cu barca în Cișmigiu.
-Eu ași prefera o bere la Capșa.
-Gata cu gălăgia !
Gardianul intră în celulă și aplică cîțiva pumni și bîte apoi ne face semn să ieșim pe coridor la comanda lui.Acum văd cum pe stînga și pe dreapta sunt aliniați gardieni iar noi trebuie să trecem printre ei.Evident au bîte cu care lovesc fără milă.
Duminică ora 2 noapteasperă
Stau cu mîinile perfect aliniate pe lîngă corp și fixez peretele de un alb murdar.Îngropat de viu ! Bătut, umilit.Se aude doar pasul măsurat al gardianului, ceasul timpului ce sa pierdut undeva în timp.Cît este ceasul ? Ce zi este afară ? Este noapte ? Ce s-a întîmplat cu ceilalți ? Ce se va alege cu viața mea ?
Tic-Tac, tic –tac ! se surpă secunde peste mine iar eu nu pot decît să mor îngropat de viu aici.Tic-Tac, Tic-Tac.. timpul se surupă peste mine !
Sforăituri, gemete, oameni care plîng în somn, oameni care visează, oameni care speră.
O nouă zi.Anchetă.Bătaie la fund.Bătaie peste piept cu bîta.Bătaie cu ranga, cu parul, cu capul de pereți.Tic-Tac, Tic-tac…
Condamnat la moarte
Pentru uneltire , sunt pasibil cu moartea.O știu și eu, o stiu si ei.Mă bagă într-o celulă foarte mică singur.Din cînd în cînd sunt vizitat de gardieni sau de doctor.Mă dor picioarele și singurul loc unde pot dormi e un colț cu paie.Tineta miroase groaznic ,lumina e slabă și mie foame .Speranțe? Vise? Rugăciuni.Întîlnire cu Dumnezeu.
Trec zile prin mine.Nimic.Sunt parcă uitat undeva la capătul lumii.Gardianul bagă pistolul prin vizetă și se face că trage.Sau sunt dus către locul de execuție unde se simulează moartea mea.Ca să fiu pregătit.Ca să mă sperie și să cedez ușor.Ca să mor așa cum o fac alții.Exterminare tacită, lentă.Totul devine o rutină.Totul ca o roată ce se învîrte mereu , paralel, fără oprire.O roată ce provoacă durere, lacrimi.
Procesul vine după 7 luni de izolare.Trei zile sunt pus la îngrășat și nu mai iau bătaie.Haine frumoase capăt și mi se spune să nu întorc capul nici spre dreapta nici spre stînga.Gardianul mă predă unor soldați și după un drum cu mașina intrăm în sala de judecată.Cu coada ochiului văd oameni adunați, am impresia că părinții mei sunt acolo.Au loc discuții, monoloage ale acuzării care cere pedeapsa capitală.Avocatul apărării mă acuză și el de acțiuni subversive iar în mintea mea se conturează moartea.Cu mine mai sunt adusi 7 viețași dintre care 6 vor fi condamnați la moarte.Printr-un miracol primesc muncă silnică pe viață.Voi trăi.Cel puțin o perioadă.Confiscarea averii,deportarea familiei.
AIUD
Trenule, trenule! cîte suflete desparți tu! Trenul penitenciar spre inima de sîrmă ghimpată a Ardealului.Celula are geamul acoperit și pot doar să ghicesc dacă este soare sau este noapte.O lumină micuță se strecoară prin firida geamului și zîmbesc amar.Nu au reușit să îmi fure partea mea de lumină.
13 noiembrie 1948
Sute de secunde de chin și suferință.Stau în celulă cu un preot și un avocat din Baia Mare.Dumnezeu se lasă pe fruntea mea și îmi spune să cred în el.Părintele e foarte bătrîn și se roagă de fiecare dată.Se roagă cînd e bătut crunt, cînd e pus să urineze pe biblie sau cînd e pus să se masturbeze cu crucea în mînă.Își poartă durerea cu demnitate iar de multe ori în momentele disperate înalță cîte o cîntare către cer.
-Dumnezeu e aici în celulă.E cu noi și împarte durerea și credința cu noi.Să ne rugăm !
Decembrie…
Miercuri ora 13.
Am fost băgat la carceră.Pe jos curge apa rece ca gheața și mișună șobolani.Stau cît pot de sus și chiar adorm într-o poziție imposibilă.Rîd de mine și ca un apucat dansez prin apă pînă nu îmi mai simt picioarele.O visez pe Irina goală, visez cum făceam dragoste în patul mic de la etaj, încerc să îmi amintesc mirosul de trup feminin, număr pînă la 100.Cînt.Mă gîndesc la grădina de acasă, la toate fetele cu care am făcut dragoste.
Anchetă.Căpitan subțire ca un fir de pai mănîncă liniștit la o masă plină cu bunătăți.Plescăie cu satisfacție și din cînd în cînd își trece pe la nas o țigare sau o bucățică de ciocolată.Uitasem ce frumos miroase ciocolata !Mă ține acolo 3 ore în picioare apoi face semn gardianului să mă ducă jos la celulă.A murit preotul.L-am găsit cu fața în jos ținînd strîns un crucifix de lemn.Pare așa de mic !
O furnică îsi face curaj și traversează celula grăbită iar eu mă feresc să nu o deranjez din drumul ei.Apoi se întoarce din nou la fel de hotărîtă să ajungă undeva.Avocatul tușeste din greu și de multe ori vorbele sale sunt scuipate cu sînge.Cînd nu delirează, povestește de fetele lui, de casa de la țară, de Margareta ce a iubit-o mult de tot.
Doarme foarte puțin și în timpul acesta scrie pe un perete cu un ac.Vorbește cu pereții, cu vopseaua scorojită, cu neputința.Doctorul vine și îl vizitează ca apoi să îl ducă sus la infirmierie.Singur.Număr cîte secunde au avut loc de cînd furnica a traversat podeaua apoi mîngîi și eu peretele.Are o textură ciudată și mă gîndesc să împart bobițele minuscule de vopsea.
Seara mi se aduc alți colegi.Din nou preoți și un universitar.Se uită la mine ciudat , speriati.Le este teamă.Hainele lor încă mai păstrează mirosul de liber, mirosul magnific de libertate.Nu discutăm o vreme despre nimic doar ne privim pe sub gene, ne studiem reciproc.Unul din preoți, mă atinge ușor cu cotul și clipește iar cînd profesorul se întoarce cu spatele îmi face semn să tac.Omul e pus acolo ca să spioneze.
Ușa se deschide cu zgomot și gardianul arată către mine să îl urmez.Îmi pune ochelarii și pășesc cu capul între umeri ghidat de el căci nu pot vedea nimic.Din nou anchetă.Confruntări cu X care spune că am primit materiale de război de la americani.Nu-l cunosc și refuz din nou să colaborez.Mi se întinde hîrtia ca să recunosc că voi colabora dar fac pe prostul.Chiar nu mai îmi pasă ! Rîd cînd sunt bătut, le spun că sufletul nu mi-l pot cumpăra așa cum vor ei.
-Dezbracă-te !
Arunc hainele și gardianul mă împinge sub o masă de unde trebuie să ies cînd mă cheamă el.Inutil de spus că imită chemarea unui purcel iar eu trebuie să vin la comandă.
Apoi, vădit satisfăcut, își lipește bastonul de spatele meu pînă urlu așa cum trebuie.
Mîncare fierbinte mîncată de pe burtă.Mîncare foarte sărată fără să pot bea nici o picătură de apă.Legat de o țeavă fierbinte , sau stropit cu furtunul de apă rece.Înfundat cu capul în tinetă, sau un șobolan mort în gamelă.
25decembrie..
Leru-i ler…
Colinde de Crăciun.Rațiile sunt reduse la jumătate iar la ore regulate suntem scoși afară și bătuți.Spiritul Crăciunului în temă stalinistă.
Astăzi s-a născut Christos…
Mesia cel luminos….
Prin tuse reușim să ne urăm Crăciun fericit și aflăm că zăpada e destul de bogată anul acesta.Primul Crăciun departe de casă.Cîntăm colinde, la început șoptit apoi tot mai tare, ceilalți își înving teama și curînd ne simțim liberi.Gardienii intră cu bîtele și lovesc fără milă de teamă să nu iasă o răzmeniță.
Domn, Domn să-nălțăm..
Domn Domn s㠖nălțăm..
Am reușit să sfidăm sistemul.E un lucru mare, e ceva care ne ridică deasupra mizeriei.
Din turtoi facem mici cadouri sub forma unor globuri iar apoi depănăm amintiri.E frig și hainele noastre rupte de postav nu țin de cald.
Anul Nou
Cîtă suferință poate aduna un om într-o secundă de viață amară ? Cîte lacrimi curg atunci cînd te gîndești la cei rămași acasă sau deportați ?.
Am slăbit 15 kilograme poate chiar mai mult.Îmi număr coastele și mă uit la pielea galbenă ca pergamentul.Sunt o umbră vie.Un mort cu ochii verzi ce refuză să moară.
-Cine este la porția de bătaie ? întreabă gardianul rîzînd timp în care rotește bastonul înainte și inapoi.Azi suntem miloși, vă batem mai încet.Hai ! Cine vrea ?
Ca la un semn ne ducem toți și rămîne blocat cîteva secunde.Se dă doi pași înapoi parcă cu frică apoi bîlbîie cîte cuvinte și dispare.Anul nou.. oare ce făceam de Anul Nou ? Iubeam ? Citeam ceva de Dostoievski ?.Mă plimbam de mînă cu Irina și îi șopteam cuvinte dulci,ne băteam cu zăpadă, un pahar de vin la gura sobei și trupul ei sub pătura albă cu dungi albastre.Trupul ei, beteala și mirosul de cetină.
O, brad frumos..
Ce sfînt erai în altă sărbătoare
Mă văd copil cu păr bălai
Și ochii de cicoare.
Revăd un scump și drag cămin
Și chipul mamei sfinte…
Mama, Doamne unde e mama în noaptea asta ? Simt depărtarea ca un cuțit înfipt în piept și frigul deschide o rană adîncă de care nu cred că voi putea scăpa vreodată.Mama care mereu de Crăciun făcea cozonaci , mirosul de brad…lacrimile care curg valuri pe obrazul scorojit și galben.
In bezna temniței mã frâng
sub grele lespezi mute,
și-mpovãrat de doruri plâng
pe amintiri pierdute.
Omãtul spulberat de vânt
se cerne prin zãbrele
și-mi pare temnița mormânt
al tinereții mele...

-Nu te uiți în dreapta ! Nu te uiți în stînga ! Cine nu ascultă va fi pedepsit drastic !
Suntem scoși zilnic 10 minute la aer.Capul trebuie ținut în jos iar în minutele astea ne rotim într-un cerc al disperării .Trag adînc aer în piept , fur o geană de cer și cenușiul zidurilor mă deprimă.
-Mai repede ! Parcă sunteți morți ! Mișcă reacționarule ! Banditule !
Se moare de foame, de frig, din cauza bătăilor , din cauza anilor ce se prăvălesc peste noi.Nu există medicamente, nu există alinare decît prin rugăciune și speranță.Moartea stă la căpătîi de furibunzi și scrie în catastiful ei negru nume după nume.Tot ce rămîne în urmă e un sac de oase și o mînă ce se lasă inertă în afară. Groparii sunt doi DDC care duc amorțiți spre gropile comune trupurile golite de viață , golite de substanță.
Dragul meu copil.
Să nu plîngi, să nu mă uiți.Să o iubești pe mama și să ai mare grijă de ea.Tu ești stîlpul casei acum.Ștergeți lacrima ! Fii bărbat ! Eu am murit aici sub piatră pentru tărișoara noastră scumpă.Eu mi-am lăsat oasele pe pardoseala de ciment din Zarca Aiudului, în celulele din Gherla, Jilava, Malmaison.Să nu mă răzbunați ! Să nu mă răzbunați dar să le amintiți celor ce vin că eu, că noi ne-am unit cu Dumnezeu, cu cerul, că ne-am iubit țara pînă la moarte.
Puiule , să dormi în pace și visele cu îngeri să îți fie căpătîi.Tata nu mai vine.S-au rupt veacuri peste el și lanțurile grele taie în carne vie.Să știi că inima mea a trecut peste gratiile grele și te veghează ca să crești mare.
Nani, nani dormi copilul mamii..
A plecat și ultimul lăstun
Ruginiră plopii și tufanii,
Si din temnita ce-i surpă anii..
Nu s-a mai întors tăticul bun…
Dormi copilul mamei toamna plînge,
Dezvelindu-și umărul rănit.
Orice frunză-i lacrimă de sînge
Și tăticul nu a mai venit.
Nani , nani, mîini de crin plăpînde
La fereastră vînturi bat și ploi,
Lupii beznelor pîndesc la pînde,
Tara –i toată temnițe flămînde,
Iar tăticu’-i dus de lîngă noi.
Gerul e cumplit și aburii vieții iasă la fiecare răsuflare.Ne îngrămădim cum putem dar cu o floare nu se poate face primăvară.Pătura de postav e aspră ca peria și ochii cercetează fiecare picătură de apă ce se scurge pe peretele rece.
Învățăm poezii, bucățele de săpun pe care scriem versuri sau versete din biblie.Cu degetele descărnate pînă la os desenez un Isus chinuit pe o cruce deasupra celulei.
-Auziți clopotele ? Bat clopotele ? Au venit americanii ?
Ciulim urechile și odată cu vîntul prindem un sunet slab .
Poate au venit americanii, poate speranța nu a murit ucisă de cizmele armatei sovietice.Poate vor veni mamele și copiii noștri ca să ne redea lumina eliberării.Zilnic se sinucide cîte un suflet nefericit.Au pus plasă între etaje dar oamenii își iau viața odată ajunși la un capăt de drum.
Gerul sparge secunde peste noi luînd cu el speranțe și vise de scăpare.
Cu bacul pe Dunăre
În martie, după ce frigul s-a mai domolit,eram în camera 16 alături de alți colegi de suferință cînd a început să sune alarma lung.În cîteva minute ușile s-au deschis brusc și 4 gardieni au năvălit cu armele gata de tragere:
-Culcat! Culcat mă că trag! Culcat!
Cătușe la picioare nituite.La mîini lanțuri.Șuturi în fund și pumni în coaste pînă am reușit să ne ridicăm.Am căzut de 3 ori pînă să pot să mă ridic și de fiecare dată cizma soldățească m-a pocnit în cap ca un ciocan.Cu sî
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  am postat si partea a 2-a  
Postat de catre florin ispas la data de 2010-05-16 20:37:04
         
 
  nu e terminata postarea."cu sî"  
Postat de catre iulia ralia la data de 2010-05-16 20:01:57
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23878
Comentarii: 120196
Useri: 1418
 
 
  ADMINISTRARE