PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Pasarea Phoenix Text postat de florin ispas Anul 1939.Mă găseam la venerabila vîrstă de 28 de ani, profesor obscur într-o şcoală la fel de obscură cu gîndurile pierdute undeva la vacanţa ce se retrăgea timid către uşa uitării..Nucul din curte îmi arunca cite o frunză pe geamul mare parcă voind să mă anunţe că toamna e în drum şi nu acceptă amînare. Cu creionul între dinţi căutam să ghicesc momentul cînd tăcuta mea prietenă maronie veveriţa avea să apară la vasul cu nuci şi alune pus de mine pe pervaz.Am auzit o bătaie uşoară în uşă şi m-am ridicat oarecum mirat.Toată vara nu mă căutase nimeni, dar nici eu nu am dorit să fiu băgat în seamă de cineva. În uşă stătea o domnişoară care m-a privit mirată şi chiar a căutat cu privirea peste mine, pesemne că nu eram eu cel dorit. -Domnul profesor Ionel Florescu ? Unde l-aş putea găsi ? -Eu sunt. -Aşa tînăr ? -Vă mulţumesc domnişoară pentru complimente dar eu sunt unicul , irecuperabil profesor Ionel Florescu. -V-am crezut m-ai în vîrstă.Păreţi un copil abia ieşit de pe băncile şcolii. Am poftit-o înăuntru şi s-a aşezat cuminte pe scaunul liber de lîngă geam.Mirată a urmărit dansul veveriţei apoi s-a întors către mine : -Mă numesc Irina Calomfirescu.Sunt viitoare profesoară la această şcoală şi am fost repartizată în urma examenelor la dumneavoastră. Am lăsat-o să vorbească în vreme ce îi urmăream chipul încadrat de un păr castaniu si ochii verzi culoarea smaraldului.Un inel rotund se odihnea pe deget iar hainele scumpe arătau că personajul vine dintr-o lume aparte.Ceea ce m-a frapat.Cum poate o domnişoară de bani gata să vină la o şcoală , nu foarte bine văzută de lumea mondenă. ? Mi-a întins o mapă cu tot felul de documente şi recunosc ca am rămas foarte plăcut impresionat, examene luate la renumite şcoli germane şi englezeşti,referinţe peste referinţe, demne de o şcoală centrală. -Mă frapează dorinţa dumneavoastră de a lucra tocmai aici , dar, nu mă pot opune mai ales că ducem lipsă de persoane competente. -Cînd pot începe ? -Începe şcoala curînd şi entuziasmul dumneavoastră va fi pus la muncă. -Am condus-o pînă la uşă si m-am uitat fascinat la cum păşeşte pe treptele de piatră.Ceva de la fata asta mă atrăgea deşi nu vroiam să admit. Aşa au trecut 5-6 zile în care m-am ocupat cu plimbările la ţară şi poate uitam dacă nu găseam pe masa de la Şibot o scrisoare învelită în hîrtie albastră frumos mirositoare : Domnule profesor Stimata dumneavoastră colegă, Irina Calomfirescu , are onoarea să vă invite la o petrecere dansantă , pe data de 16 septembrie, vă vom anunţa din timp locul unde se va desfăşura petrecerea şi modul cum veţi ajunge acolo. Scrisoarea era semnată cu litere mici citeţe şi avea un miros de parfum fin şi scump. La acea vreme locuiam în diferite locaţii după cum îmi dicta starea emoţională deoarece eram mereu un îndragostit iar de situaţia financiară nu mă puteam plînge fiindcă primisem o moştenire generoasă din partea unei mătuşi ce locuia peste Canalul Mânecii.Posedam o maşină Fiat destul de scumpă iar viaţa mea era foarte liniştită. În fine, pe data de 14 am primit încă o scrisoare iar pe data de 16 am fost luat de o maşină de culoare albă şi dus la petrecere.O vilă imensă se afla agăţată pe virful unui deal verde iar treptele luminate erau pline de invitaţi.La intrare, domnişoara Irina , foarte elegant îmbrăcată m-a primit cu o farfurioară plină ochi de prăjituri şi un pahar de şampanie făcîndu-mi semn cu ochiul să nu dispar. Sala imensă, decorată cu draperii albastre si flori la fiecare geam , candelabre strălucitoare cu braţe poleite în aur, mesele pline ochi cu bunătăţi apetisante ce se odihneau cuminţi pe farfurii , pahare de vin pe picioruşe delicate, la capăt un purcel rumenit ce trona peste tot alaiul datornic de a sătura şi cel mai flămînd mesean. Cum nu cunoşteam pe nimeni m-am plimbat stingher printre meseni apoi cineva m-a luat de braţ : -Domnule profesor, de ce vă ascundeţi de mine ? Veniţi să vă prezint asistenţei. La prima masă, deja se aşezaseră 3 persoane : un bătrînel cu figură simpatică îmbrăcat în uniforma armatei, o doamnă plinuţă ce mereu răsucea un evantai si un domn între doua virste , evident tot în haină militară ce o urmărea pe Irina cu nişte ochi mici, duşmănoşi. -Papa, domnul profesor Ionel Florescu, my love Titus Coriolan, ofiţer activ în armata a 4-a a Transilvaniei, distinsa doamna Teleki din partea consulatului maghiar. -Încîntat de cunoştinţă. -Domnule profesor, ce părere aveţi dumneavoastră ca şi intelectual despre situaţia actuală în care ne aflăm ? a întrebat generalul în vreme ce turna generos în pahare. -Germania e deja de 2 săptămîni în Polonia, mă gîndesc că pînă la Crăciun vor ajunge la Varşovia..apoi…mai departe.. -Doamna Teleki, spunea că armata germană nu poate fi oprită pînă dincolo de munţii Ural ,fratele dînsei este colonel în armata maghiară, a zis şi ofiţerul Titus apoi muzica s-a pornit. -Imi acordaţi primul dans domnule profesor ? -Cu plăcere domnişoară.Deşi nu sunt un bun dansator, sper să nu vă dezamăgesc. -Iubesc tangoul domnule profesor.Are ceva atrăgător în el, ceva pasional, ameţitor, fierbinte. -Argentina e o ţară prin definiţie fierbinte, cu oameni pasionali, oameni care iubesc cu patimă. Privirea mi-a fost atrasă de acelaşi ofiţer Titus Coriolan ce se apropiase de noi dar nu avea curajul să intervină. -Domnişoară, mi se pare mie sau vom avea un conflict cu armata română a -4-a ? -Aaa ! Titus, Titus e un îndrăgostit notoriu, mă vrea de nevastă ori eu nu îl pot iubi.Nu pot iubi un bărbat doar pentru cariera sa în plină dezvoltare, un bărbat rece si crud .Are inima unui gheţar. -Vă iubeşte , se vede pe el, pe chipul lui. -Nici el nu ştie pe cine iubeşte şi pe cine nu.Probabil că dacă situaţia noastră financiară nu va fi mai bună mă văd nevoită să mă căsătoresc cu el. Simţeam trupul ei tînăr cu palpită şi venele mele s-au aprins pline de sîngele ce fierbea, eram dispus să o devorez acolo, pe loc dar mi-am dat seama că aşi fi un clovn prost. -Mulţumesc pentru dans domnişoară. -Eu vă mulţumesc domnule profesor. -Aşi dori să îmi spuneţi simplu Ionel .Sunteţi domnişoară încîntătoare.Sper că vom mai avea ocazia de a discuta împreună. -Sunt sigură de asta. -Mergem la masă ? am întrebat-o oarecum îmbătat de parfumul ei natural. -Da, ar fi cazul.Doamna Teleki s-a săturat să îi tot explice tatălui meu cum că Ardealul aparţine de fapt Ungariei mari. -Tatăl dumneavoastră sperăm că ştie să o tempereze pe doamna Teleki.Nu am vrea să avem din nou un conflict diplomatic tocmai acum. -Fiţi sigur de asta ! Tatăl meu e un vulpoi trecut prin multe lupte, o va trece şi pe aceasta. Seara ar fi trecut liniştită dar domnul ofiţer văzînd afinitatea mea pentru domnişoara Irina trecu la atac.Trecu la atac şi prima dată o luă deoparte pe juna fată , într-una din camere apucînd-o brutal de braţ : -Nu te voi lăsa să mai ai de a face cu ţărănoiul acela ! Eu am tot dreptul să fiu onorat ! -Onoarea nu include şi bătaia domnule ofiţer ! Eu nu sunt un soldat pe care dumneata îl disciplinezi cu bătaia ! -Vei fi soţia mea ! Eu am tot dreptul de a te poseda ! -Mai bine mor aici, pe loc decît să fiu soţia unei brute ! Se smulse de lîngă el şi porni spre invitaţi cu lacrimile curgînd şiroaie pe obraji. -Irina s-a întîmplat ceva ? am întrebat privind către Titus. Ar fi meritat o corecţie mi-am zis în sinea mea dar ne fiind un foarte mare curajos am cedat impulsului. -Domnule profesor, vreau să mă conduci la reşedinţa mea ! -Cum doriţi dumneavoastră ! -Nu pleci nicăieri cu acest domn ! Îţi interzic să pleci cu acest domn ! La un moment dat, cînd eram la ieşire, m-a prins de guler zicîndu-mi pe un ton şuierat şi ameninţător : -Nu se termină aici treaba asta ! Te voi urmări pînă în pînzele albe ! O să regreţi pînă mori ! Nu aveam să ştiu atunci dar evenimentele ulterioare urmau să mă arunce în situaţii din care cu greu am putut ieşi.Eram tînăr, îndragostit iar sîngele dicta în faţa raţiunii.Mă poţi condamna pentru că iubeam ? Am condus-o pîna la reşedinţa ei şi tot drumul a plîns pe bancheta din spate.Conduceam prin noapte trăgînd cu coada ochiului la fata care îşi plîngea nefericirea.Într-un final ne-am oprit şi a zîmbit zicînd : -Îmi pare rău pentru cele întîmplate.Sper să mă ierţi. -Nu e nimic.Sper să treacă această problemă. -Şi eu sper să se rezolve cumva.Deşi nu stiu cum. Din acea noapte am început să o caut tot mai des aşa cum lupul caută prada neajutorată, trăiam ca să o văd deşi nu îndrăzneam să o ating cu un deget.Tînjeam după privirea ei şi duceam o luptă crîncenă cu Titus pentru inima ei.Luptam aşa cum înnecatul luptă ca să ajungă la mal dar malul meu era foarte departe.Iarna a trecut cuminte iar faptul că lucram împreună la şcoală m-a mai domolit puţin.O vedeam zilnic, mă adăpam cu lumina ochilor ei şi cerşeam o atenţie cît de mică, cerşeam iubirea ei. Poate, cine ştie ? ea era aproape dar eu nu ştiam acest lucru.Într-o seara de mai a anului 1940, ne-a prins ploaia pe bulevard şi am fugit de mînă pînă unde locuiam eu. -Trebuie să ne schimbăm de hainele astea.O să răceşti dacă stai aşa. O secundă m-a privit speriată apoi s-a dezbrăcat încet lăsînd hainele ude să cadă cu foşnet pe podeaua tăcută.O vedeam prin întuneric cum se schimbă de haine şi am mulţumit cerului pentru aceste momente deşi nu făceam ceva special.Tăcerea era încărcată pînă la refuz cu feromoni fierbinţi iar mintea îmi bubuia la cote maxime. -Dormi în camera aceea, eu stau pe divan.Noapte bună. Nu a zis nimic preţ de cîteva secunde apoi m-a luat tandru de mînă. -Vreau să mă iubesti ! Vreau să îmi iubeşti trupul aşa cum luna iubeşte noaptea ! S-a întins în pat cu picioarele strînse iar cămaşa îi acoperea trupul pînă genunchii mici .Lumina lunii pătrundea perversă , luminînd patul în care urma să ne consumăm prima şi singura noapte de dragoste.Tremurînd am ridicat cămaşa si i-am sărutat picioarele şi coapsele fierbinţi apoi m-am jucat o vreme prin părul moale al triunghiului femeiesc.Gemea uşor , iar părul ei bogat se revărsase ca un fluviu uriaş peste patul moale.Buzele noastre s-au întîlnit pe o stradă a iubirii patimaşă , mîinile ei m-au luat în braţe căutînd ajutor în faţa uraganului ce avea să vină, suspine neliniştite ce se pierdeau undeva spre neant.A gemut tare şi apăsat iar ochii i s-au umplut de lacrimi dar nu m-a lăsat să mă opresc.Trăiam secunda , trăiam clipa cu inconştienţa unui condamnat la moarte, muream cu timpul nopţii în vine.Cînd totul s-a terminat, am adormit amîndoi epuizaţi şi mă rugam cu lacrimi în ochi să trăiesc acest vis mereu.Ştiam însă că visele mor la apusul nopţii iar eu sunt doar un călător într-o gară mică şi goală. -O să ne mai vedem ? am întrebat-o dar nu mi-a răspuns.A zîmbit tandru, m-a mîngîiat pe creştet apoi a zis pierdută : -A izbucnit războiul.Probabil o să pleci pe front.Probabil că voi fi nevoită să mă mărit cu Titus. -Aşa simplu ? Iar între noi nu a fost nimic ? -Între noi a fost ceva irepetabil de frumos.Timpul va spune ce a fost aici.Doar timpul. Partea a doua… batalion disciplinar.. Cu inima rănită mi-am primit ordinul de încorporare prin luna iunie a anului 1940.M-am prezentat cu valiza de lemn la poarta unităţii din Alba Iulia, vînători de munte.Sute de tineri, copiii de 18 ani intrau într-un malaxor din care foarte puţini aveau scăpare.Titus a apărut în faţa mea şi a zîmbit larg : -Vezi ? Dumnezeu nu bate cu bîta dar eu bat ! Ca să îmi arate mi-a dat un pumn peste faţă şi am căzut în nisip plin de sînge. -Sus ! Sus răcane ! M-a ţinut o vreme numai în pumni şi în picioare apoi băteam paşi de defilare prin faţa geamului unde Irina locuia cu el, trebuia să privesc la geam atunci cînd mă umilea, să nu uit că el dicta totul acum. Totul.. Totul pînă într-o seară cînd nu am mai suportat umilinţa.L-am aşteptat şi cu sete l-am bătut măr.Eram la mîna destinului iar destinul m-a aruncat în batalionul disciplinar.Batalionul disciplinar în vreme de război înseamnă mai ales moarte, suferinţă, degradare umană.O mînă de nefericiţi aruncaţi la mîna celui de Sus. -Băiatule, ai nimerit cît se poate de prost.Dacă nu eram eu te împuşcau cu prima ocazie, mi-a zis maiorul Lungu cînd a venit prima dată în inspecţie.Aşa, zi mersi că Hitler are nevoie de carne de tun şi ţine-te tare ! Cu aceste cuvinte mi-am început practic odiseea pe frontul celui de al doilea război mondial.Un an de zile am făcut instrucţia de front trecînd prin toate stările posibile şi imposibile : am urît, m-am bătut cu oricine îmi ieşea în cale, am iubit fiecare femeie ce semăna cît de cît cu Irina, am încercat să o uit prin toate barurile şi cafenelele ce apăreau în calea mea, am dus o viaţă la limita de jos pînă cînd ne-au anunţat : -Plecăm pe frontul de est.Batalionul 1 compania a 3-a gata de frontul de est.Plecăm să distrugem bolşevismul alături de marea armată germană !! Încolonaţi pe 4 rînduri am defilat prin faţa marelui stat major apoi un tren pufăind nervos ne-a cules din gara de vest a oraşului Baia Mare.Înainte !Înainte ! Va ordon treceţi Prutul ! Partea a treia.. Trenul muşca din noaptea neagră iar noi mergeam către est cu visele spulberate la fiecare kilometru ce ne depărta de casă.La trecerea graniţei trenul s-a oprit brusc iar noi am rămas în cîmp.O linişte de mormînt s-a aşternut iar preţ de cîteva zeci de minute am stat ca morţi. -Uite bădie ce de iepurime ! -Pfiuuuu ! Facem un grătar clasa a-1-a din şosoii ăia ! Într-adevăr, cîmpul era plin de iepuri ce se hîrjoneau nestingheriţi şi căpitanul ne-a făcut semn să ne facem rost de masa de seară : -Nu ştiu cît vom sta aici dar cu siguranţă trebuie să mîncăm ! Cu arma la ochi s-a improvizat o linie de tragere şi curînd 20-30 de urecheaţi erau întinşi pe piatra terasamentului de cale ferată. -Ionele, pun pariu cu tine că eu fac rost de nişte ouă şi ceva lapte. -Numai cîmp gol.Iepuroaice de muls nu sunt.De unde bunul Dumnezeu găseşti aşa ceva ? -Vino cu mine ! M-am luat după el şi curînd am lăsat în spate trenul şi coloanele armatei ce se scurgeau ca un şarpe către est.O casă micuţă înconjurată de iarbă şi un hambar sărăcăcios în care am găsit o vacuţă costelivă şi doi copii lăsaţi de izbelişte. -Şi de la ei vrei să iei lapte ? E vai mama lor ,nu vezi ? Copilul mai mare a întins mînuţa şi s-a uitat în ochii mei cerînd ceva de mîncare.Fata , căci era şi o fată a zis ceva pe moldoveneşte apoi s-a retras în dosul unui braţ de lemne privind cu ochii mari la noi : -Să mulgem vaca ! Tacticos, olteanul a pus găleata între picioare şi laptele a început să curgă alb frumos mirosind.Cum stăteam aşa pierduţi, uşa hambarului a fost dată în lături şi un ofiţer german s-a oprit lîngă noi : -Jude ! Juden ! -Ce dracu zice ăsta ? -Zice că sunt evrei.Dacă îl omorîm pe el, ne paşte tribunalul militar , dacă omorîm copii ne paşte iadul.Ce facem ? Neamţul a scos pistolul şi mi-a făcut semn să mă dau la o parte , apoi s-a apropiat de cei doi cu un zîmbet cinic, un zîmbet de diavol.Poate îi împuşca dacă olteanul nu arăta speriat către mîinile fetei pline de bube.Ofiţerul a făcut ochii mari bîjbîind ceva în română apoi a dispărut ca vîntul : -Ce i-ai făcut ? -I-am arătat că are holeră.Hai să plecăm de aici pînă nu vine tot regimentul german. -Copile, ţine laptele , pînă data viitoare ! Trenul a pornit într-un final iar noi cîntam marşuri războinice pe măsură ce înaintam în Moldova.Peste tot erau urmele lăsate de armata sovietică în retragere : tancuri carbonizate, căruţe abandonate, arme împrăştiate , case distruse. La Chişinău ne-au primit cu braţele deschise si trei zile am mîncat şi am băut ca nişte apucaţi. Cum stam aşa, într-o seară, ne-a chemat maiorul Dragnea la raport : -Vreau în noaptea asta să facem rost de nişte hărţi sovietice.Am nevoie de 3 oameni iuţi care să intre în liniile lor şi să aducă hărţile.Vom forţa Nistrul curînd şi trebuie să ştim efectivele, poziţiile de tragere.Executarea ! La miezul nopţii, cu pistolul şi cuţitul am ieşit din oraş către teritoriul inamic.Am profitat şi de noaptea neagră ca smoala şi de faptul că armata germană făcuse breşe uriaşe în corpul de armată sovietic. -Ce pustiu e aici, unde naiba e restu lumii ? a întrebat Timaru, un bănăţean iute la nervi şi la mînă.Olteanul de care mă lipisem de la o vreme i-a făcut semn să tacă arătîndu-i pumnul. La mai puţin de 20 de metri o rachetă de semnalizare s-a ridicat spre cer iar noi ne-am făcut una cu pămîntul. -E un post de observaţie aici.Anihilăm gărzile apoi mai departe ! Mi-am scos cuţitul din mînecă şi m-am lăsat pe vine pînă în buza tranşeului.Lipsit de griji un soldat dormea învelit cu foaia de cort iar colegul lui trăgea din greu dintr-o sticlă de vodcă.I-am omorît unul cîte unul dar inima mea era plină de regrete.Nu sunt şi nu am fost un criminal sadic.În vreme de război însă primează cel ce observă mai repede de unde vine moartea. Cu sînge pe mîini m-am ridicat în picioare tocmai cînd bănăţeanului i-a venit ideea să tragă un vînt zgomotos şi rafalele de mitralieră au început să se abată furios asupra noastră : -Eşti tîmpit ? Vrei să ne omori ? Pfiuu ce urît miroase nebunule !! -Am mîncat fasole la prînz, ce să fac ? Să îmi bubuie maţele ? -Oltene scoate puşca mitralieră !.Rafale scurte, ca să nu se prindă rusul că te joci cu mitraliera !.Ai grijă la grosul trupei, să nu ajungă la noi ! Clădirea părea scufundată în tăcere dar amîndoi ştiam că tăcerea înseamnă capcane, moarte, mai rău, captivitate, tortură. Am urcat încet scara şi Eremia s-a postat la prima treaptă cu grenada pregătită.Sus la etaj se auzeau plînsete înfundate şi cîteva ţipete , oftaturi. -Oamenii şi-au tras ceva local.Să le stricăm puţin petrecerea ! Am dat cu piciorul în uşă şi apoi cu o rafală de pistol automat am curăţat camera.I-am făcut semn sergentului că e liber şi m-am dus mai sus.La un moment dat s-a auzit o pocnitură şi unul din ruşi s-a prăvalit pînă la baza scării scăpînd grenada din mînă : -Suntem f…t..ti, l-am auzit pe sergent apoi parcă s-a prăvălit lumea peste noi. -Pune mîna pe hărţi şi hai să ieşim de aici ! Ruşii năvăleau din toate părţile şi trebuia să ne batem cu fiecare în parte.M-am trezit cu o namilă roşcată ce încerca să mă împungă cu baioneta şi citeva secunde eram ca mort dacă nu l-ar fi lovit Eremia cu lopata lineman. -Dormi ? Vrei să te car şi pe tine în spate ? Hai ! Te-am învăţat cum să lupţi ! Roteam arma ca o măciucă şi curînd s-a făcut în jurul meu. -Se aude olteanul.Să mergem, vine cavaleria sovietică ! -Hărţile ! Le-ai luat ? -Nu avea grijă ! Vezi să nu mori ! Trebuie să ajungem acasă ! Plini de sudoare şi sînge am pătruns in zona neutră dintre linii iar Grigore s-a bucurat ca un copil cînd ne-a văzut întregi. -Credeam că nu mai ajungeţi.Hai să ne întoarcem la noi ! Maiorul ne-a felicitat apoi a dat ordin să ne odihnim cît putem.Urma curînd să forţăm Prutul şi aveam nevoie de odihnă -Fiţi cu ochii în patru ! Forţăm Prutul şi mă aştept la rezistenţă serioasă din parte lor.Corpul 2 german va executa un foc de baraj exact la ora 03.00, apoi vom urma noi.5 intr-o barcă, omul la mitralieră şi servantul iar ceilalţi 3 vîslesc cu putere.Menţineţi linia, nu vă speriaţi de apă ! Cine poate dormi înainte de bătălie Eu nu.Nu am putut niciodată cît am fost pe front.Eremia,sau Grigore,sau Vasile, dormeau ca nişte copii eu nu.La ora 03.00 pămîntul a început să se cutremure iar linia sovietică era pulverizată metru cu metru de aruncătoarele germane.Copaci întregi aruncaţi în aer, maluri de pămînt răsucite şi oameni ce se făceau praf pe măsură ce obuzele loveau tranşeele. -Nu aşi vrea să fiu în pielea nefericiţilor ălora. -Ne vine rîndul stai liniştit, a zis Vasile , un caporal de pe lîngă Craiova. Ne vine rîndul şi va fi vai de pielea noastră ! -Linia 1 ! Gata de acţiune ! În bărci ! Eu, Vasile, Eremia, Grigore şi un copil de 19 ani pe nume Ion.Barca s-a lipit de pînza apei şi încet am pornit.Eram întins pe burtă iar Grigore servantul la mitralieră, ceilalţi vîsleau în tăcere iar liniştea nu era spartă de nimic. -Ajungem la mal ! Atenţie la lunetişti ! Malul de pămînt era plin de materiale împrăştiate, arme abandonate, ca şi pînă acum armata sovietică fugea în dezordine.Surpriza avea să vină puţin mai încolo deoarece am găsit întinse pe jos 30 de femei împuşcate în cap. -NKVD-ul a trecut pe aici.Pentru colaborare cu inamicul , un glonţ în cap. Soldatul din linia 1.Un simplu pion gata oricînd să fie sacrificat.Eşti pe front, eşti în linia întîi şi trebuie să ataci la baionetă.Inima ţi se strînge într-o menghină dureroasă iar nodurile în gît devin tot mai mari pînă la punctul de a te sufoca.Strîngi patul armei în mînă şi şuvoaie de transpiraţie te trec dincolo de orice închipuire.O să mor ? Ajută-mă Doamne să mai prind o zi ! Ajută-mă Doamne ! Mamă ? Unde eşti mamă ? Fiecare soldat atunci cînd e rănit grav îşi cheamă mama.Cînd e pe moarte singura alinare e mama.Dar mama e departe şi nu te poate auzi.Te aude doar sanitarul sau tancul ce trece nepăsător peste tine.Cînd eram copil visam să cuceresc cazemate , să cuceresc castele şi inimi de domnişoare, să stau singur pe o redută cucerită şi să arăt lumii ce erou sunt.Eroismul copilariei a dispărut brusc atunci cînd în jurul meu au început să moară oameni, cînd în jurul meu bombele cădeau cu nemiluita şi doar providenţa ma salvat în multe momente. Te ridici la ordin, ochii se strîng preţ de o secundă şi o rugăciune gîtuită se aude dintre buzele tale vineţi.Tremuri de frică iar mîna se agaţă de scara pe care vei ieşi la un moment dat să îţi înfrunţi destinul.Îţi vezi colegii înghesuindu-se să iasă, auzi gloanţele cum sună, vezi corpuri care se răsucesc într-un dans mortal , eşti împins afară, alergi urlînd prin fum, explozii, loveşti ca un orb în stînga şi dreapta, te prăbuşeşti plîngînd cînd totul s-a terminat.Ne luptăm pentru fiecare bucată de pămînt blestemat, pentru fiecare casă, fiecare oraş sau stradă, arde cerul, zăpada e amestecată cu sînge şi cadavre , aerul miroase a moarte şi praf de puşcă iar Dumnezeu şi-a întors faţa de la oameni.Fiecare secundă trecută înseamnă pentru mine o gură mare de aer, o trecere spe momentul cînd o strîngeam în braţe, fiecare moment în care mişc mă face să mă gîndesc la buzele ei moi , la trupul acela de femeie copil. Am păstrat de la ea o batistă de care nu mă despart niciodată, mirosul parfumului mai persistă în inima mea şi de fiecare dată cad în visare.Din cînd în cînd mai primesc o scrisoare de la ea şi parcă zbor.Îmi spune că e singură şi că Titus a dispărut brusc lăsîndu-i inelul de logodnă pe pragul de la uşă, spune că îi este un dor teribil şi că se roagă în fiecare seară să vin acasă.Acasă…. Căpitanul a îmbătrînit cu cîţiva ani şi mîneca dreaptă îi flutură stingheră acolo unde şi-a pierdut braţul încercînd să iasă dintr-un tanc în flăcări.Se uită la fiecare soldat rămas şi înghite în sec de foame, de durere, de dor.Eremia avea să îl scoată nu peste multă vreme din sîrma ghimpată aproape mort cărîndu-l în spate ca pe un copil pînă în tranşeul nostru. Sîrma ghimpată..Moarte oribilă a celor prinşi în ea.Unii mor imediat, unii strigă neîncetat înnebunindu-ne pe noi şi pe nemţi.Lupta corp la corp, frigul , foamea, lipsa somnului, sunt doar unele din momentele prin care trecem zi de zi, noapte de noapte. Santinela de la ora 0. Frontul s-a liniştit oarecum iar la orizont se văd lumini ale bătăliilor ce se duc , cu capul lipit de patul mitralierei încerc să văd dincolo de zona neutră , în linia sovietică.Ştiu din experienţă că vecinii nu dorm şi abia aşteaptă să prindă dormind cîte un soldat neatent.Gerul îmi bate în obraz iar vîntul tăios se plimbă peste corpurile îngheţate.Sunt mii de cadavre rămase la mila cerului , unele cu mîinile întinse către infinit aşteptînd un miracol ce nu va mai veni niciodată. Cu urechea ciulită captez fiecare zgomot şi e destul să simt cea mai mică mişcare ca să declanşez iadul.Siluete întunecate se aruncă în tranşeu iar grenadele zboară.Exploziile sunt uriaşe şi aerul parcă se goleşte din plămînii dornici să respire.Întorc arma şi trag rafală după rafală fără să mai ţin cont de nimic.Căpitanul mă bate pe umăr şi întoarce cu piciorul scîrbit un cadavru, apoi altul : -Dacă dormeai, erai dus.. ăştia îs siberieni.Cei mai ai dracului ! -Ionele, tocmai cînd dormeam mai bine şi visam o masă bogată ? a sărit Vasile scotocind prin buzunarele rusnacilor. -Săracilor ! Nu aveţi şi voi ceasuri de aur, dinţi de aur, numai de fier, sărăcie goală ! Încet, încet ofensiva sovietică începe să îşi facă simţită prezenţa iar noi suntem cel mai prost echipaţi.Tunurile antitanc ni le-au luat nemţii iar acum trebuie să facem ce putem cu ce dispunem. -În 2 zile începe atacul sovietic.Îl simt,o să ne fure dracu pe aici. -Dacă aude căpitanul te împuşcă pentru defetism, taci din gură ! Această discuţie are loc cu cîteva zile înainte ca linia noastră să fie pulverizată de contraatacurile duse de batalionul 3 de gardă sovietic.Totul începe cu o pregătire de artilerie asupra poziţiilor germane si romăneşti care sunt măcinate bucată cu bucată.Cu capul între picioare si ghemuit cît mai mult mă rog să scap , mă rog la Dumnezeu, la toţi sfinţii, la cine mai este în cer la acel moment.Valuri de pămînt se ridică şi îngroapă suflete nefericite, corpuri aruncate care încotro, membre smulse, răniţi care mor în lipsa unor medicamente banale, sanitarul care aleargă disperat încercînd să salveze ce mai este de salvat.Apoi ca la semnal se face linişte.Doar vîntul şi gemetele înfundate ale muribunzilor.Urechile ţiuie tare de tot şi o perioadă vomit tot ce am mîncat la ultima masă. -E slab de înger, după atîta vreme tot mai dă afară ca un boboc, zice Eremia aşezîndu-se pe un cadavru cu gamela plină de ciorbă. -Cum poţi mînca tocmai acum ? -Să vezi cum f.t pe vreme de asta.Parcă îmi pasă de ceva.Oricum o să murim cu toţii.Tu crezi că vom scăpa de aici ? Dacă scăpăm de ei, ne halesc lupii. -Pregătiţi-vă ! Vecinii vor ataca la baionetă ! Luăm grenade, armele pregătite şi inima care aşteaptă goală, aşteaptă moartea. -Vin ! O mare dezlănţuită de oameni şi tancuri se aruncă peste noi şi ne înghite cît ai clipi. -Cocteil molotov ! Altfel nu facem faţă tancurilor ! Sticlele cu benzină aprind tancurile iar tanchiştii îşi strigă disperarea prinşi în iad.Moartea tanchistului, dură, oribilă,sfîşîietoare.Mirosul de carne arsă mă va însoţi multă vreme după ce lupta se va fi terminat.Ne retragem cu pierderi uriaşe şi haosul e deplin.Coloane de refugiaţi, răniţi care rămîn în urmă,atacuri şi contraatacuri de multe ori făcute la baionetă.Haina îmi este plină de sînge,ochii sunt umflaţi de nesomn şi barba nu a mai cunoscut briciul de multă vreme.De cînd n-am mai făcut o baie ! Sunt plin de păduchi şi picioarele îmi sunt umflate de la frig iar foamea, foamea mă taie ca un cuţit fin ce răsuceşte lama adînc în măruntaie. Printre cei rămaşi circulă un zvon , Vasile mă bate pe umăr şi zice şoptind : -La noapte ne retragem , cine doarme rămîne în urmă ! Ai grijă ! Lucrurile se precipită odată cu un atac aerian care aruncă în aer toată bruma de organizare ce mai rămăsese.Tancurile germane se retrag peste trupele de infanterie italiene, române, maghiare, căruţe se răstoarnă prin nămeţii de zăpadă, ordine sunt date şi contramandate, oameni care rămîn în urmă şi se roagă să nu fie lăsaţi pe mîna ruşilor.Am noroc cu Vasile care mă împinge într-un camion apoi cu Eremia se aruncă peste mine aproape strivindu-mă. -Grigore ? Unde e Grigore ? Ca un turbat se repede din maşină şi îl reperează pe uituc scotocind prin lucrurile aruncate pe drum : -Tîmpit, cretin, idiot ! Crezi că a doua oară te mai scot de aici ? -O să vrei să mănînci deseară.Dacă nu fac eu rost de potol atunci cine ? -Fuga după camion ! Dacă rămînem aici ne halesc ruşii ! Parcurgem 2 nopţi cu camionul pînă aproape de graniţa cu Ucraina apoi trebuie să îl abandonăm.Suntem o mînă de oameni prinşi în viscol, o mînă de suflete abandonate în stepa rusească.Cu greu găsim o cujbă în care ne înghesuim ca sardelele şi 2 zile nu mişcăm de frica gerului şi lupilor. Lupii siberieni sunt mari şi răi iar poveştile despre ei ne îngheaţă sufletele.Desigur ,Grigore dispare la puţin timp după ce viscolul se mai potoleşte şi multă vreme nu ştim ce face şi pe unde este sau dacă mai este viu.Apare după 3 zile zîmbind ca un om beat şi se lasă pe spate pufăind dintr-un trabuc : -Am găsit un depozit de alimente şi băutură ! Ne repezim intr-acolo şi aproape murim din cauza cantităţii pe care o înghiţim cu nemiluita, bem, mîncăm, ne batem cu haleală , dormim pe resturi pînă căpitanul se hotărăşte să ne deplasăm : -Avem în faţa noastră un detaşament sovietic bine organizat.Se pare că ne-au reperat şi vin spre noi ! Vom face o linie de trăgători ! Ruşii vin pe sănii şi peste cîteva zeci de minute gloanţele şuieră pe lîngă noi.Am încărcat mitraliera şi aştept semnalul, mîna se plimbă nervoasă pe patul armei apoi degetul apasă furibund trăgaciul.Primii schiori se prăvălesc în zăpadă iar ceilalţi vin peste ei înfioraţi şi mai ales miraţi de forţa cu care le răspundem.Curînd cadavrele lor pătează zăpada iar Grigore vomită din cauza mirosului de sînge şi urină.Printre cei ucişi găsim şi cîteva femei şi o vreme ne uităm scîrbiţi la cadavrele care sunt îmbălsămate de frigul omniprezent. -Le luăm hainele că sunt mai groase.Avem noroc. -Noroc care nu poate ţine mult, putem fi împuşcaţi dacă ne văd aşa. Ai prefera să mori aici în stepa asta nenorocită ? -Lăsaţi gargara şi luaţi mai repede hainele ! Ne-am îmbrăcat rapid şi am pornit la drum prin zăpada ce ameninţa să ne înghită de vii.Pe parcursul drumului am mai pierdut din oameni dar se adăugau mereu alţii ce încercau să iasă din încercuirea sovietică.Din cînd în cînd ne oprim ca să ne tragem sufletul şi să mai privim înapoi.Imensă pustietate ! Cerul, pămîntul, totul e imens şi alb.Maică Rusie, loc de veci pentru mulţi ! -Uite o gară ! Uite o gară ! strigă Eremia fugind ca un apucat într-acolo.Fugim după el şi cădem sfîrşiţi la marginea liniei ferate.Vagoane aruncate ca nişte jucării contorsionate, clădirea gării arată ca o cutie de cadouri ruptă în sute de franjuri, nimic altceva în jur. -Nimic.Aici nimic. Aici o să murim , la capătul ăsta de lume.Nimic. -Totuşi ar mai fi ceva de scăpat de aici. Ne uităm lung la Vasile care se scarpină de zor şi arată către ceea ce fusese depoul de locomotive. -Şi ca printr-o minuneee, găsim o locomotivă şi plecăm acasăăă ! -Şi acasă ce ne aşteaptă ? am fugit de ruşi , ne vor trimite iar la luptă.Suntem scursurile armatei, nu eroi. Într-adevăr găsim o locomotivă aproape distrusă şi cu mare greutate reuşim să o punem pe picioare.Suntem foarte fericiţi deşi această fericire va fi de foarte scurtă durată.Locomotiva ne duce undeva spre nicăieri plutind parcă în oceanul alb infinit apoi se strică de tot.Dăm peste o jumătate de unitate germano română şi calvarul o ia de la început pentru o vreme .Sau aşa credeam în acele momente.Momentele de linişte sunt distruse complet de ordinul ca să ne grupăm şi să susţinem un atac spre Kursk chiar dacă echipamentele noastre nu reuşesc să ţină pasul cu cele germane. Cu ultimele puteri reuşim să respingem atacurile avangardei sovietice dar temperatura îşi face de cap şi coboară pînă la -40 de grade.Caii se sting în picioare şi efectiv îi vedem cum cad în zăpada tot mai deasă, oamenii ce reuşesc să se ascundă pe undeva mor îngheţaţi şi iadul alb a înghiţit totul. Prin gropile făcute de obuze, Grigore caută disperat de mîncare adunînd tot ce poate fi adunat. -Nu m-ar mira să mănînc vreun rus sau vreun neamţ, zilele astea, zice Vasile frecîndu-şi ciotul unde pînă ieri avea degete. -Dacă miroase a vodcă ştii sigur că e rus. Un avion german survolează zona apoi dispare lăsîndu-ne să visăm la case şi neveste.Ca un făcut , artileria sovietică ne taie răsuflarea cu bombele cu oxigen lichid făcîndu-ne să tuşim şi să cerşim cîte o gură de aer preţios ca aurul.Tot ce îmi mai amintesc din acel moment al iadului alb a fost brandul ce a explodat între noi aruncîndu-mă în braţele morţii.Aveam să aflu mai tîrziu că toţi camarazii mei muriseră ceva mai tărziu şi că datorită lor am scăpat cu viaţă.Deschideam ochii să văd cum sunt dus de pe o targă pe alta şi mi se pare că la un moment dat eram chiar mort.Dumnezeu însă are cutia destinului în mînă şi alege moartea şi viaţa.Am stat aproape 9 luni pe patul de spital între viaţă şi moarte apoi m-am ridicat.Era primăvară şi cei de la spital mi-au spus că pentru mine războiul era încheiat şi că sunt un mort viu. -Matale, ai scăpat la o liniuţă de moarte.Nu ştiu pe cine sau cine te iubeşte aşa tare dar hmm, ai avut noroc cu carul, mi-a spus doctorul arătîndu-mi că eram ca un sac de oase ciuruit cînd m-au adus. Am pornit spre Deva şi după 2 zile de stat prin gări am ajuns acasă.Curtea mea era înflorită iar mama a căzut în genunchi mulţumind cerului că am scăpat cu bine. -E viu Ionel ! S-a întors Ionel acasă! Ce frumoasă e primăvara! Ce simţămînt al renaşterii este ea ! M-am aruncat în iarbă şi m-am tăvălit cu furnicile şi violetele, am sărutat fiecare copăcel, fiecare bucată de piatră, eram viu, renăscusem ! Irina… -Te-am aşteptat aşa cum pămîntul aşteaptă ploaia. Am luat-o în braţe şi am sărutat-o pe buze iar ea s-a cuibărit în braţele mele.Totuşi se simţea o răceală stînjenitoare şi m-a împins uşor: -Sunt o femeie măritată.. -Cu Titus.. -S-a întors acasă după o perioadă şi m-a rugat în genunchi să îl primesc… sunt o proastă dar să ştii că tu ai fost primul om din viaţa mea… -Nu mă ajută cu nimic treaba asta,eu tot singur dorm.. -O să vin la tine, o să facem dragoste.. -Şi el ? El ne va supraveghea timid şi tandru ? -El a plecat aseară la Podul Iloaiei.S-a mutat cu batalionul acolo.Cine ştie cînd revine ? Am urcat la etaj şi nu am mai aşteptat mult pînă să o devorez pur şi simplu. -O să stăm aşa pînă la adînci bătrîneţi ? I-am mîngîiat sînii apoi m-am ridicat încet privind-o cu dragoste dar ştiam că viaţa nu e dreaptă.Stătea întinsă pe patul alb , goală privind în tavan la două musculiţe ce se zbenguiau liniştite : -Aşa suntem şi noi, două musculiţe care ne zbenguim în viaţa asta.Hai în pat şi lasă prostiile ! Un an de zile după asta am locuit împreună, ne vedeam mereu , făceam dragoste acolo unde apuca dorul, trăiam clipele , lunile , verile şi iernile lungi.Făceam parte din trupul ei , iubeam fiecare părticică de piele, fiecare părticică de viaţă, pluteam cu ea şi prin ea. Lumina si intuneric…Romania sicriu de piatra… Dar totul s-a încheiat în anul 1947 odată cu instaurarea comunismului, Titus s-a întors alături de măreaţa armata sovietică şi a trebuit să plec la ţară în judeţul Alba.Pe Irina am văzut-o ultima dată în aprilie cînd a pus capăt căsătoriei cu un scandal ce a şocat lumea mondenă apoi pur şi simplu a dispărut din viaţa mea.Eram singur din nou şi o vreme am preferat să stau ascuns de lume.Vizitam pădurea de 3-4 ori pe zi pînă într-o zi cînd m-am pomenit cu o vizită : -Tu ai fost pe front în Rusia ? Era un bărbat înalt îmbrăcat în haine de piele şi o pălărie neagră pe cap iar mîinile şi le ţinea în buzunar. -Da.Am fost în Rusia.. -Bine.Ne mai vedem.Să stai prin zonă.O să te căutăm noi cît de curînd. A plecat la fel de misterios şi mama s-a uitat lung către drumul prăfuit : -Ionele, nu miroase a bine mamă.E ceva cu omul ăsta, l-am mai văzut prin sat. Uliţa şerpuieşte printre dealuri iar rîul micuţ se strecoară din piatră în piatră spre hulpavul Mureş într-o lentoare de mii de ani.Un perete de piatră cu zimţuri ciudat de frumoase aruncă umbre şi copăcei singuratici peste valea satului Blandiana .Biserica o găsim ceva mai sus cu părintele Antohie străjiund în fiecare duminică la intrare povăţuind blînd fiecare suflet ce trece pragul casei Domnului.Părintele are 58 de primăveri este foarte bine construit prin voia celui de Sus, are doi ochi ca mura şi o barbă pe care şi-o aranjază mereu înainte de fiecare eveniment important.Sîmbătă seara , după ce clopotele bat agale vine la noi şi se opreşte abătut pe prispă : -Ionele, adă nişte vin şi vino în grădină sub nucul cel bătrîn. Nucul e acolo de pe vremea cînd bunica Achachia era doar un copil şi de multe ori în viaţa mea sau cînd momentele o cereau ne retrăgeam sub ramurile lui uriaşe : -Copile drag, treburile mă împing să iau măsuri disperate dar nu înainte de a duce pe drumul gîtului acest vin dumnezeiesc. Picături mari şi negre se abat pe barba lui deasă în vreme ce mărul lui Adam se plimbă neobosit pe melodia vinului ce curge, curge. -Aaaaaa ! Doamne, îţi las ţie paharul ăsta gol şi nevrednic să îl mai umpli după cum ai umplut cănile şi farfuriile în Cana Galilei. Liliana, fata din casă pune ştergar pe măsuţa geluită şi imediat un pui pîntecos şi obez este aruncat cu neruşinare în untul alb şi pur. -Ionele, tu ştii că nu mai sunt foarte tînăr iar Emilia fiică-mea nu dă semne că ar vrea să se aşeze la casa ei, mă gîndeam mai ieri : am pămînt, am acareturi, fată faină am, tu eşti un om la casa ta, aşa cum mi-am dorit, de ce nu o rostuieşti şi pe nepricopsita aia ? -Adică să o iau nevastă ? -Aşa mă ştiam eu că nu eşti bleg decît pe jumătate.Eu mînc cu voi acu, mă îmbăt niţel şi o să trimită Maria după mine tunînd şi fulgerînd.Fata vine şi o învîrţi tu cum ştii mai bine -Ăsta e un tîrg , fata crezi că va fi de accord ? -Lasă măi băiatule treaba asta.Ce te doare pe tine ? Eu mă pun de a curmezişul şi curînd punem nunta. M-am uitat la mama şi am văzut că aprobă tacit iar tata îşi freca mîinile ca după o afacere bună.Zis şi făcut ! Preoteasa trimite furioasă fata după tartorele cel bătrin şi sfîrşeşte prin a veni şi ea la un mic preambul înainte de nuntă.Trec cîteva zile apoi ne mutăm cu tot cu bagaje la stîna din deal împinşi de o întîmplare ce ne va marca viaţa tuturora.A doua zi după micul preambul, în vreme ce coboram către oraş,mă opreşte o femeie în vîrstă care e plînsă toată iar basmaua e udă ca după un potop teribil : -Leliţă, ce ai de plîngi aşa ? -Ionele, Ionele, viaţa mea , Costică, l-au luat la revărsatul zorilor.L-au luat şi dus a fost.. Costică luptase la Stalingrad şi a venit acasă decorat de 2 ori , cine să îl ia mă gîndeam eu.Atunci refuzam să cred că partidul comunist va avea atîta putere să conducă o ţară ca Romania dar m-am înşelat amarnic. -De ce l-au luat ? -Nu ştiu, au zis doar că trebuie să meargă pînă la sediul poliţiei şi nu a mai venit de o săptămînă. Poate atunci nu am băgat de seamă dar curînd au început să mişune prin sat pentru ca oamenii să intre la colectiv, la început timid apoi tot mai agresiv, tot mai puternic la intimidare şi primele arestări.Joi dimineaţa pe la ora 11, au intrat 3 bărbaţi în curtea bisericii şi unul a zis : -Popă, trebuie să vii cu noi, să declari la sfatul popular acareturile pe care le deţii, moşiile pe care ani de a rîndul le-ai luat de la clasa ţărănească. -Ce să declar Doamne apără şi păzeşte ? Tot ce e aici e făcut pentru satul ăsta.Acareturi ? Moşii ? Mă oameni buni,eu ce am am în slujba lui Dumnezeu. -Chiabur nenorocit ! O să te joc în picioare ! zice unul dintre bărbaţi ridicînd o bîtă deasupra capului.Spre uimirea sa, Antohie îi prinde calm bîta şi o aruncă cît colo. -Nimeni nu m-a atins în 58 de ani, nici nu o va face pînă mor ! Cei trei se retrag pentru o vreme ca să vină cu forţe proaspete şi să încerce să îşi impună punctul de vedere.Tocmai coboram de la stînă cînd în faţa mea se opreşte o maşină de culoare neagră : -Credeai că scapi de braţul lung al justiţiei, criminal de război ce eşti ! Titus, mai îmbătrînit cu 2 ani , Titus de care se pare că nu pot scăpa sub nici o formă,iar ce e mai rău urmează. -Arestaţi-l ! Sunt împins în maşină şi plimbat vreme de cîteva ore prin sat.Mereu, unul din agenţi îmi cere să semnez o foaie prin care admit că sunt un criminal de război.Se fac presiuni cu închisoarea, mi se spune că e păcat de tinereţea mea.Într-un final , bine scuturat sunt lăsat pe o uliţă lăturalnică cu promisiunea că finalul meu este aproape.Dorm 2 nopţi în fînărie aşteptînd momentul inevitabil apoi fug cu părintele Antohie la stînă. Prin sat încep patrulele să confişte bunurile oamenilor iar cei ce nu ascultă sau se opun dispar subit în noapte.Stăm ca pe ghimpi şi baciul Alexe, stăpînul de drept al stînii, veghează orice mişcare ar veni de jos.O vreme,stăm cu inima în dinţi dar se pare că timpul a încremenit.Miercuri dimineaţa am dat la oi de mîncare cînd au început cîinii să bată a lătra către Mureş.Parintele Antohie care curăţa în grajd a ieşit afară şi apoi s-a întors rapid către casă fluierînd.Semnalul nostru că suntem în pericol.10 militari conduşi de un gradat urcau rapid cărarea iar cîinii i-au simţit. -Pune mîna pe armă şi hai pe culme către Acmar ! -Lăsăm femeile singure ? -Femeile s-au ascuns déjà ! Fugi ! Cu frica în spate am pornit spre partea nordică a pădurii şi nu m-am oprit decît cînd am simţit că trebuie să iau o gură de aer proaspăt.Securiştii s-au învîrtit vreme bună apoi s-au lăsat pe părău la vale prin spatele drumului ce ducea direct în sat.Părintele Antohie a iesit din marginea pădurii şi s-a aşezat cuminte pe primul smoc de iarbă care i-a iesit în cale: -Trebuie să ieşim din zonă.Trebuie să găsim o cale să fugim de aici! -Poate vor veni americanii şi ne vor salva. -Poate ăla e destul de departe.Iar ei sunt departe, noi suntem aici, mi-a zis părintele armînd puşca.Trebuie să ajungem cumva la partizanii din munţi ! Speranţa a încolţit auzind de partizani şi gîndurile mele erau canalizate spre atingerea ţelului propus.Eram decişi că dacă nu putem ajunge deloc la ei să luptăm cu arma în mînă . Vineri dimineaţa ora 4. Cîinii bat dinspre vale şi nu am putut închide un ochi.Fiecare zgomot mă face să tresar gata de luptă.Antohie şi ceilalţi aşteaptă un semnal de la Iliuţă ca să dispărem în pădure. -A întîrziat prea mult. -Mă tem să nu fi căzut în mîinile lor.Luăm armele şi ne ducem încet către rîpă. Cu roua în picioare urmărim cărăruia micuţă apoi ca la semnal ne oprim: -Ne-au înconjurat.Au venit din ambele părţi şi mă tem de ce e mai rău. Zice părintele lovindu-se peste genunchi.Să încercăm să le facem faţă cumva ! Cu arma la piept prin tufele verzi urmărim mişcarea soldaţilor ce sunt mai mulţi ca niciodată.Părintele, un munte de om la propriu şi la figurat se tîrăşte admirabil pînă în apropierea lor apoi începe să lovească în ei.Surprinşi de lovituri şi mai ales că sunt foarte multi tineri o rup la fugă încercînd să se regrupeze ceva mai încolo.Profităm de micul nostru succes şi îi împingem spre Acmar ca să vină tot mai mulţi.Devenim celebrii în 2 sate mai ales după ce băieţii baciului atacă la lăsarea serii o maşină a securităţii şi fură din arme. Duminică.Soarele este răpus de o armată mare de nori iar pădurea freamătă în aşteptarea unei furtuni ce se arată mînioasă , neagră.Ne-am aşezat tabăra în pestera Iorgovanului şi mi-a venit rîndul să fac pază.Plouă tare de tot şi mă gîndesc că viaţa mea sa schimbat enorm în ultimii ani, am devenit un proscris, un om fără prea mare viitor.Sunt conştient că liniştea nu va dura mult iar moartea ne va da ocol iar. -Nu fi disperat.Dumnezeu vede şi apără pe cei buni.Ne va apăra şi pe noi cumva de urgia asta, zice Emilia aşezîndu-se pe piatră. -Trebuie să găsim o cale de a pleca de aici.Trebuie ! Baciul Alexe apăru din firida în care stătuse de ceva vreme apoi zise: -Eu mă duc cu băieţii în sat să facem rost de hrană şi ceva arme.Mi-au distrus stîna dar eu mai am surprize neplăcute pentru ei. Am hotărît să merg cu ei şi cînd întunericul s-a asezat ne-am văzut de drum.Luna se zbate galbenă pe cer şi ramurile copacilor îmi ating faţa tandru.Ajungem în spatele bisericii ce a devenit tăcută , tristă. -Au interzis mersul la biserică. Nu mai au nici un Dumnezeu. Drumul e pustiu şi picurii de ploaie cad cu sufletele lor singuratice peste praful din drum.Vîntul împinge crengile copacilor înainte şi înapoi ca într-un joc plictisitor. -Mergem prin grădină.Altfel riscăm să avem cine ştie ce surprize. Ne strecurăm prin grădini apoi baciul arată cu degetul spre casa luminată , aflată ceva mai jos : -Acolo avem ceva treabă.Încet să nu ne simtă cîinii ! Împinge uşa cu forţă şi năvălim peste un căpitan de securitate, cîteva fete şi surpriză mare, Titus.Întins în pat, dezbrăcat pe jumătate , profită din plin de o masă bogată alături de prietenii săi : -Bine te-am găsit ! îi zic lovindu-l în stomac cu arma.Am auzit că o duci foarte bine pe spatele altora. -O s-o plăteşti din greu pentru neruşinarea ta! -Ştiu.Dar mai întîi , mă bucur de viaţă ! -Hai să luăm cele de trebuinţă ! Tu, Ioniţă, leagă-i bine ! Căpitanul de securitate e legat primul apoi Titus care mă priveşte cu ură nedisimulată în timp ce Ioniţă îl leagă strîns. -O să te omor cît de curînd ! Voi dansa pe cadavrul tău ! -Nu te obosi.Dacă ne mai întîlnim odată s-ar putea să nu mai fiu aşa îndurător cu tine. -Mi-ai furat femeia, mi-ai distrus căminul şi vrei să te iert ? Vrei să uit ? -Ideea ta de a ţine o femeie cu forţa, de a brutaliza , de a ţine cu mînă de fier o familie.Eşti dus rău ! Ia-l de aici ! Apropo… să vă temeţi de noi de acum înainte ! Recolta e bogată, cîteva arme automate, saci de făină, carne uscată, mălai, plecăm iute şi nu ne oprim decît în coama dealului. Din păcate, a doua zi , din cauza noastră au loc arestări şi sunt trimise cîteva plutoane de securitate să ne găsească. Marti. Vremea s-a îmbunat iar acum putem usca haine şi pregăti ceva de mîncare.O femeie în vîrstă vine tiptil pe lîngă pădure şi se aşează la picioarele părintelui : -Părinte, e urgie mare.Ne-au scos cu vitele la marginea satului şi ne-au luat carele şi boii.Murim de foame părinte ! -Mergi cu Dumnezeu femeie şi o să primeşti un semn de la mine ! Femeia porneşte la vale nu înainte de a lăsa o desagă cu alimente şi un pistol german.Prin sat e prăpăd mai ales că se fac arestări iar cei se opun fie fug în pădure fie sunt arestaţi.Dintr-o maşină de culoare neagră sunt aruncate cîteva corpuri şi sătenii sunt obligaţi să îi privească : -Aşa vor păţi toţi care se opun regimului ! Luaţi aminte ! Corpurile sunt lăsate acolo şi lumea e obligată să treacă şi să ia aminte. -Déjà încep să trimită trupe după noi.Gîndeşte-te că foarte mulţi au trecut în păduri .Ce facem ? -Ne armăm şi le răspundem ! zice baciul la întrebarea pusa de Emilia.Curînd vor veni americanii ! Trebuie să îi aşteptăm aici ! -Părinte tu ce zici ? -Pfff.Grea întrebare.Să rezistăm aici sau să ajungem cumva la prietenii de dincolo. -Sau să trecem graniţa.Să scăpăm de ei astfel , să anunţăm lumii ce a devenit ţara asta.Să nu ne lăsăm ! JOI dimineata Plouă din nou şi am rămas fără doi oameni.Ioniţă şi baciul Alexe au dispărut de cîteva ore bune.Mă tem de ce este mai rău şi trimit femeile să se ascundă prin satele vecine.Părintele Antohie şi cu mine ne facem drum prin cărarea plină de apă, prin ploaie.Lîngă noi mai apar doi săteni şi fără să băgăm de seamă intrăm în capcana întinsă de securitate.Cu ultimele resurse răsturnăm om după om dar sunt prea mulţi.Preotul e ca o fiară turbată, loveşte în dreapta şi în stînga , refuză să cadă în mîna lor.Se aude un pocnet de pistol şi cade cu faţa în noroi spre disperarea mea cruntă.Din păcate sunt luat pe sus ca un sac şi aruncat într-o maşină apoi dus către arest.Miroase pe coridor a sînge şi urină iar eu nu stiu unde sunt dus.Iau pumni în cap şi bîte peste spate înainte de a mă lăsa jos.Îl găsesc pe baciul Alexe bătut măr iar deasupra ochiului are o vînătaie mare.Ioniţă e adus pe braţe şi cămaşa e ruptă franjuri iar buzele îi sunt vineţi. -Părintele ? -E mort.L-au împuşcat nenorociţii ! -Pe noi ne paşte moartea.Măcar dacă aş putea face ceva !Nu putem muri aici ! -Dumnezeu a vrut aşa.Măcar să mor demn ! zice baciul încercînd să se ridice.Îl ajut şi ne apropiem de uşa de lemn.S-a lăsat liniştea şi auzim doar inimile bătînd şi gîndurile. Marţi ora 7 seara. Maşina securităţii.Lanţuri la picioare.Bîte peste cap, pumni.Înjurături de mamă.Bătaie cu patul armei.Drumul disperării care începe aici şi va dura mai bine de 15 ani.Sunt culcat pe podeaua udă a maşinii militare iar unul din securişti îmi ţine o armă lipită la cap.Tîrziu în noapte suntem opriţi într-o gară mică iar trenul negru tras la linie ne face cu ochiul morţii.Suntem pierduţi, pierduţi in Romania de piatră! ROMANIA INCHISOARE… LUNI ora 5 dimineaţa. Mi se pun lanţuri grele la picioare şi sunt nituite ca să nu am scăpare.Cum nu mă pot mişca prea mult , trebuie să îndur loviturile gardianului care are grijă de mine.Mă loveşte cu piciorul în stomac , după cum are starea de bună dispoziţie. -Banditule eşti terminat.O să mori bă ! O să mori bă jigodie ! Trenul e construit special pentru a duce deţinuţi iar eu sunt unul din sutele ce vor călători cu el.Fiecare ins e legat de o ţeavă groasă iar uşa de fier se închide cu zgomot.Ne punem în mişcare şi vîntul şuieră flămînd prin găurile neacoperite ale vagonului.Dacă la ora 5-6 e răcoare, la ora 12 e foarte cald şi abia pot respira.Probabil îmi pierd cunoştinţa de cîteva ori căci sunt momente cînd simt cum ies din trupul încătuşat.Spre seară, trenul se opreşte şi suntem daţi jos.Cu bîtele şi păziţi de gardieni cu mitraliere ne deplasăm spre camioanele ce ne vor duce la închisoare. JILAVA FORTUL 13. Jilava care înghite sute de lacrimi şi suflete ! Jilavă haină ! Cum iei tu floarea ţării ! Fortul 13 ! Îngropat de viu.Celula e plină cu nefericiţi iar eu fac cunoştinţă cu încă 60 de vieţaşi.Toţi au dorinţe, vise spulberate între gratii, copii ce au rămas departe în cealaltă ţară.Pe jos ciment, o tinetă în colţ, saltele de paie ude şi trupuri ce îşi frămîntă durerea , disperarea. -Stingerea ! Prima noapte în închisoare e cruntă.Te simţi zdrobit de pereţii pe care apa se scurge necontenit, de lumina care nu se stinge niciodată, de gîndul că familia ta e undeva la zeci de kilometrii distanţă.Apoi ancheta.Ochelarii de cal. -Hai bă ! Stai pe scaun ! Mă aşez speriat şi lumina lămpii mă zgîrie pe ochi.Vreau să pun mîna la faţă dar primesc un pumn peste gură şi mă dau deoparte într-un gest de apărare : -Te fereşti ai ? Lasă că îţi dăm noi fereală ! Ca să fie mai concis mă loveşte cu pumnul peste gură de fiecare dată apoi cînd dau semne că voi leşina mă stropeşte cu apă. -Scrie ! Împinge o foaie albă sub ochii mei şi cu răbdare aşteaptă să scriu. -Ce să scriu ? întreb eu ca tîmpitul. -Legăturile cu armata americană, cine e în spatele tău , tot! Mă uit ca viţelul la poarta nouă dar nu pot scrie mare lucru deoarece habar n-am ce vorbeşte. -Nu ştiu nimic despre ce doriţi dumneavoastră.Nu cunosc nici un american, n-am văzut unul singur în viaţa mea. -Mai gîndeşte-te ! Avem timp.Nu ne grăbim .Aşa că scrie ! Din nou mă uit la hîrtia albă dar nu am ce scrie.Ce vor să scriu ? Ce americani ? -Scrie despre imperialista aia cu care ai fost legat o vreme.Calomfirescu. -Păi ce legătură are cu America ? -Din cercetările noastre rezultă că vreme de un an şi ceva această infractoare foarte periculoasă a trimis în Romania arme şi echipamente de război.Tu ai fost receptorul.Scrie unde , cînd primeai materialele, unde le depozitai,oamenii de legătură. Evident că nu am putut zice nimic şi s-a înfuriat la culme.Cu ranga a început să mă lovească peste spate pînă oboseala îsi spuse cuvîntul. Înapoi în celula înghesuită.Toţi sunt bătuţi, chinuiţi, înfometaţi.Nu e voie să stăm pe paturi decît la stingere, trebuie să ne plimbăm sub privirea discretă a gardianului şi cînd ora mesei vine am un adevărat şoc.Este foarte puţină, miroase îngrozitor şi cineva îmi spune că varza murată, papricaşul şi turtoiul sunt adevărate delicatese aici. -E rîndul doctorului Samoilescu să profite de plinul gamelei. Doctorul şterge cu patos gamela şi se linge pe buze ca după un ospăţ grozav. -Nici cînd nu am mai mîncat o aşa bună mîncare, zice el întinzîndu-se. Liniştea e spartă de uşile ce se închid şi se deschid şi de zornăitul cheilor. -Mergem la anchetă.Ţineţi-vă tare ! Tu , ăsta nou, cînd te vor bate să nu te abţii, să zbieri ca un apucat.Altfel te vor bate pînă la moarte. Ochelarii de cal şi pumnii în spate apoi loviri intenţionate la cap pînă sus la anchetă.Mi se scot ochelarii şi aruncat pe scaun şi chinul o ia de la început doar că puţin altfel.Anchetatorii se schimbă mereu între ei, sunt nervoşi, joacă teatru, fac presiuni ca să cedez. -Uite, ce e.Tu ai fost profesor.Semnezi ce trebuie şi nu te împuşcăm.În noul regim avem nevoie de oameni care să educe masele.Trebuie doar să scrii acolo.Scrie ! Oricum noi avem martori, ştim totul, nu poţi scăpa. -Nu scriu nimic din ce nu ştiu.Mai bine mor. -O să mori bă ! O să mori că aşa vrei! Îmi dau drumul pe mine de durere.Cînd termină, aruncă o găleată de apă puturoasă peste picioarele mele ca să o luăm de la capăt. Leşinat, sunt tîrîit pe coridor pînă la celulă şi lăsat jos pe cimentul rece.Urmează alţii şi alţii iar curînd podeaua e plină de rahat şi de sînge. Miercuri ora 12 Program de scos tineta afară.Puterea mă lasă şi din cînd în cînd gardianul împinge cu bocancul în spatele meu ca să mă grăbesc.Împing butoiul şi golesc rahatul apoi mă întorc în celulă. -Azi mîncăm fazan la grătar, zice doctorul iar restul îl acompaniază cu bătăi uşoare din palme. -Un vin bun vrea cineva? -Un vin bun şi o plimbare cu barca în Cişmigiu. -Eu aşi prefera o bere la Capşa. -Gata cu gălăgia ! Gardianul intră în celulă şi aplică cîţiva pumni şi bîte apoi ne face semn să ieşim pe coridor la comanda lui.Acum văd cum pe stînga şi pe dreapta sunt aliniaţi gardieni iar noi trebuie să trecem printre ei.Evident au bîte cu care lovesc fără milă. Duminică ora 2 noapteasperă Stau cu mîinile perfect aliniate pe lîngă corp şi fixez peretele de un alb murdar.Îngropat de viu ! Bătut, umilit.Se aude doar pasul măsurat al gardianului, ceasul timpului ce sa pierdut undeva în timp.Cît este ceasul ? Ce zi este afară ? Este noapte ? Ce s-a întîmplat cu ceilalţi ? Ce se va alege cu viaţa mea ? Tic-Tac, tic –tac ! se surpă secunde peste mine iar eu nu pot decît să mor îngropat de viu aici.Tic-Tac, Tic-Tac.. timpul se surupă peste mine ! Sforăituri, gemete, oameni care plîng în somn, oameni care visează, oameni care speră. O nouă zi.Anchetă.Bătaie la fund.Bătaie peste piept cu bîta.Bătaie cu ranga, cu parul, cu capul de pereţi.Tic-Tac, Tic-tac… Condamnat la moarte Pentru uneltire , sunt pasibil cu moartea.O ştiu şi eu, o stiu si ei.Mă bagă într-o celulă foarte mică singur.Din cînd în cînd sunt vizitat de gardieni sau de doctor.Mă dor picioarele şi singurul loc unde pot dormi e un colţ cu paie.Tineta miroase groaznic ,lumina e slabă şi mie foame .Speranţe? Vise? Rugăciuni.Întîlnire cu Dumnezeu. Trec zile prin mine.Nimic.Sunt parcă uitat undeva la capătul lumii.Gardianul bagă pistolul prin vizetă şi se face că trage.Sau sunt dus către locul de execuţie unde se simulează moartea mea.Ca să fiu pregătit.Ca să mă sperie şi să cedez uşor.Ca să mor aşa cum o fac alţii.Exterminare tacită, lentă.Totul devine o rutină.Totul ca o roată ce se învîrte mereu , paralel, fără oprire.O roată ce provoacă durere, lacrimi. Procesul vine după 7 luni de izolare.Trei zile sunt pus la îngrăşat şi nu mai iau bătaie.Haine frumoase capăt şi mi se spune să nu întorc capul nici spre dreapta nici spre stînga.Gardianul mă predă unor soldaţi şi după un drum cu maşina intrăm în sala de judecată.Cu coada ochiului văd oameni adunaţi, am impresia că părinţii mei sunt acolo.Au loc discuţii, monoloage ale acuzării care cere pedeapsa capitală.Avocatul apărării mă acuză şi el de acţiuni subversive iar în mintea mea se conturează moartea.Cu mine mai sunt adusi 7 vieţaşi dintre care 6 vor fi condamnaţi la moarte.Printr-un miracol primesc muncă silnică pe viaţă.Voi trăi.Cel puţin o perioadă.Confiscarea averii,deportarea familiei. AIUD Trenule, trenule! cîte suflete desparţi tu! Trenul penitenciar spre inima de sîrmă ghimpată a Ardealului.Celula are geamul acoperit şi pot doar să ghicesc dacă este soare sau este noapte.O lumină micuţă se strecoară prin firida geamului şi zîmbesc amar.Nu au reuşit să îmi fure partea mea de lumină. 13 noiembrie 1948 Sute de secunde de chin şi suferinţă.Stau în celulă cu un preot şi un avocat din Baia Mare.Dumnezeu se lasă pe fruntea mea şi îmi spune să cred în el.Părintele e foarte bătrîn şi se roagă de fiecare dată.Se roagă cînd e bătut crunt, cînd e pus să urineze pe biblie sau cînd e pus să se masturbeze cu crucea în mînă.Îşi poartă durerea cu demnitate iar de multe ori în momentele disperate înalţă cîte o cîntare către cer. -Dumnezeu e aici în celulă.E cu noi şi împarte durerea şi credinţa cu noi.Să ne rugăm ! Decembrie… Miercuri ora 13. Am fost băgat la carceră.Pe jos curge apa rece ca gheaţa şi mişună şobolani.Stau cît pot de sus şi chiar adorm într-o poziţie imposibilă.Rîd de mine şi ca un apucat dansez prin apă pînă nu îmi mai simt picioarele.O visez pe Irina goală, visez cum făceam dragoste în patul mic de la etaj, încerc să îmi amintesc mirosul de trup feminin, număr pînă la 100.Cînt.Mă gîndesc la grădina de acasă, la toate fetele cu care am făcut dragoste. Anchetă.Căpitan subţire ca un fir de pai mănîncă liniştit la o masă plină cu bunătăţi.Plescăie cu satisfacţie şi din cînd în cînd îşi trece pe la nas o ţigare sau o bucăţică de ciocolată.Uitasem ce frumos miroase ciocolata !Mă ţine acolo 3 ore în picioare apoi face semn gardianului să mă ducă jos la celulă.A murit preotul.L-am găsit cu faţa în jos ţinînd strîns un crucifix de lemn.Pare aşa de mic ! O furnică îsi face curaj şi traversează celula grăbită iar eu mă feresc să nu o deranjez din drumul ei.Apoi se întoarce din nou la fel de hotărîtă să ajungă undeva.Avocatul tuşeste din greu şi de multe ori vorbele sale sunt scuipate cu sînge.Cînd nu delirează, povesteşte de fetele lui, de casa de la ţară, de Margareta ce a iubit-o mult de tot. Doarme foarte puţin şi în timpul acesta scrie pe un perete cu un ac.Vorbeşte cu pereţii, cu vopseaua scorojită, cu neputinţa.Doctorul vine şi îl vizitează ca apoi să îl ducă sus la infirmierie.Singur.Număr cîte secunde au avut loc de cînd furnica a traversat podeaua apoi mîngîi şi eu peretele.Are o textură ciudată şi mă gîndesc să împart bobiţele minuscule de vopsea. Seara mi se aduc alţi colegi.Din nou preoţi şi un universitar.Se uită la mine ciudat , speriati.Le este teamă.Hainele lor încă mai păstrează mirosul de liber, mirosul magnific de libertate.Nu discutăm o vreme despre nimic doar ne privim pe sub gene, ne studiem reciproc.Unul din preoţi, mă atinge uşor cu cotul şi clipeşte iar cînd profesorul se întoarce cu spatele îmi face semn să tac.Omul e pus acolo ca să spioneze. Uşa se deschide cu zgomot şi gardianul arată către mine să îl urmez.Îmi pune ochelarii şi păşesc cu capul între umeri ghidat de el căci nu pot vedea nimic.Din nou anchetă.Confruntări cu X care spune că am primit materiale de război de la americani.Nu-l cunosc şi refuz din nou să colaborez.Mi se întinde hîrtia ca să recunosc că voi colabora dar fac pe prostul.Chiar nu mai îmi pasă ! Rîd cînd sunt bătut, le spun că sufletul nu mi-l pot cumpăra aşa cum vor ei. -Dezbracă-te ! Arunc hainele şi gardianul mă împinge sub o masă de unde trebuie să ies cînd mă cheamă el.Inutil de spus că imită chemarea unui purcel iar eu trebuie să vin la comandă. Apoi, vădit satisfăcut, îşi lipeşte bastonul de spatele meu pînă urlu aşa cum trebuie. Mîncare fierbinte mîncată de pe burtă.Mîncare foarte sărată fără să pot bea nici o picătură de apă.Legat de o ţeavă fierbinte , sau stropit cu furtunul de apă rece.Înfundat cu capul în tinetă, sau un şobolan mort în gamelă. 25decembrie.. Leru-i ler… Colinde de Crăciun.Raţiile sunt reduse la jumătate iar la ore regulate suntem scoşi afară şi bătuţi.Spiritul Crăciunului în temă stalinistă. Astăzi s-a născut Christos… Mesia cel luminos…. Prin tuse reuşim să ne urăm Crăciun fericit şi aflăm că zăpada e destul de bogată anul acesta.Primul Crăciun departe de casă.Cîntăm colinde, la început şoptit apoi tot mai tare, ceilalţi îşi înving teama şi curînd ne simţim liberi.Gardienii intră cu bîtele şi lovesc fără milă de teamă să nu iasă o răzmeniţă. Domn, Domn să-nălţăm.. Domn Domn să –nălţăm.. Am reuşit să sfidăm sistemul.E un lucru mare, e ceva care ne ridică deasupra mizeriei. Din turtoi facem mici cadouri sub forma unor globuri iar apoi depănăm amintiri.E frig şi hainele noastre rupte de postav nu ţin de cald. Anul Nou Cîtă suferinţă poate aduna un om într-o secundă de viaţă amară ? Cîte lacrimi curg atunci cînd te gîndeşti la cei rămaşi acasă sau deportaţi ?. Am slăbit 15 kilograme poate chiar mai mult.Îmi număr coastele şi mă uit la pielea galbenă ca pergamentul.Sunt o umbră vie.Un mort cu ochii verzi ce refuză să moară. -Cine este la porţia de bătaie ? întreabă gardianul rîzînd timp în care roteşte bastonul înainte şi inapoi.Azi suntem miloşi, vă batem mai încet.Hai ! Cine vrea ? Ca la un semn ne ducem toţi şi rămîne blocat cîteva secunde.Se dă doi paşi înapoi parcă cu frică apoi bîlbîie cîte cuvinte şi dispare.Anul nou.. oare ce făceam de Anul Nou ? Iubeam ? Citeam ceva de Dostoievski ?.Mă plimbam de mînă cu Irina şi îi şopteam cuvinte dulci,ne băteam cu zăpadă, un pahar de vin la gura sobei şi trupul ei sub pătura albă cu dungi albastre.Trupul ei, beteala şi mirosul de cetină. O, brad frumos.. Ce sfînt erai în altă sărbătoare Mă văd copil cu păr bălai Şi ochii de cicoare. Revăd un scump şi drag cămin Şi chipul mamei sfinte… Mama, Doamne unde e mama în noaptea asta ? Simt depărtarea ca un cuţit înfipt în piept şi frigul deschide o rană adîncă de care nu cred că voi putea scăpa vreodată.Mama care mereu de Crăciun făcea cozonaci , mirosul de brad…lacrimile care curg valuri pe obrazul scorojit şi galben. In bezna temniţei mã frâng sub grele lespezi mute, şi-mpovãrat de doruri plâng pe amintiri pierdute. Omãtul spulberat de vânt se cerne prin zãbrele şi-mi pare temniţa mormânt al tinereţii mele... -Nu te uiţi în dreapta ! Nu te uiţi în stînga ! Cine nu ascultă va fi pedepsit drastic ! Suntem scoşi zilnic 10 minute la aer.Capul trebuie ţinut în jos iar în minutele astea ne rotim într-un cerc al disperării .Trag adînc aer în piept , fur o geană de cer şi cenuşiul zidurilor mă deprimă. -Mai repede ! Parcă sunteţi morţi ! Mişcă reacţionarule ! Banditule ! Se moare de foame, de frig, din cauza bătăilor , din cauza anilor ce se prăvălesc peste noi.Nu există medicamente, nu există alinare decît prin rugăciune şi speranţă.Moartea stă la căpătîi de furibunzi şi scrie în catastiful ei negru nume după nume.Tot ce rămîne în urmă e un sac de oase şi o mînă ce se lasă inertă în afară. Groparii sunt doi DDC care duc amorţiţi spre gropile comune trupurile golite de viaţă , golite de substanţă. Dragul meu copil. Să nu plîngi, să nu mă uiţi.Să o iubeşti pe mama şi să ai mare grijă de ea.Tu eşti stîlpul casei acum.Ştergeţi lacrima ! Fii bărbat ! Eu am murit aici sub piatră pentru tărişoara noastră scumpă.Eu mi-am lăsat oasele pe pardoseala de ciment din Zarca Aiudului, în celulele din Gherla, Jilava, Malmaison.Să nu mă răzbunaţi ! Să nu mă răzbunaţi dar să le amintiţi celor ce vin că eu, că noi ne-am unit cu Dumnezeu, cu cerul, că ne-am iubit ţara pînă la moarte. Puiule , să dormi în pace şi visele cu îngeri să îţi fie căpătîi.Tata nu mai vine.S-au rupt veacuri peste el şi lanţurile grele taie în carne vie.Să ştii că inima mea a trecut peste gratiile grele şi te veghează ca să creşti mare. Nani, nani dormi copilul mamii.. A plecat şi ultimul lăstun Ruginiră plopii şi tufanii, Si din temnita ce-i surpă anii.. Nu s-a mai întors tăticul bun… Dormi copilul mamei toamna plînge, Dezvelindu-şi umărul rănit. Orice frunză-i lacrimă de sînge Şi tăticul nu a mai venit. Nani , nani, mîini de crin plăpînde La fereastră vînturi bat şi ploi, Lupii beznelor pîndesc la pînde, Tara –i toată temniţe flămînde, Iar tăticu’-i dus de lîngă noi. Gerul e cumplit şi aburii vieţii iasă la fiecare răsuflare.Ne îngrămădim cum putem dar cu o floare nu se poate face primăvară.Pătura de postav e aspră ca peria şi ochii cercetează fiecare picătură de apă ce se scurge pe peretele rece. Învăţăm poezii, bucăţele de săpun pe care scriem versuri sau versete din biblie.Cu degetele descărnate pînă la os desenez un Isus chinuit pe o cruce deasupra celulei. -Auziţi clopotele ? Bat clopotele ? Au venit americanii ? Ciulim urechile şi odată cu vîntul prindem un sunet slab . Poate au venit americanii, poate speranţa nu a murit ucisă de cizmele armatei sovietice.Poate vor veni mamele şi copiii noştri ca să ne redea lumina eliberării.Zilnic se sinucide cîte un suflet nefericit.Au pus plasă între etaje dar oamenii îşi iau viaţa odată ajunşi la un capăt de drum. Gerul sparge secunde peste noi luînd cu el speranţe şi vise de scăpare. Cu bacul pe Dunăre În martie, după ce frigul s-a mai domolit,eram în camera 16 alături de alţi colegi de suferinţă cînd a început să sune alarma lung.În cîteva minute uşile s-au deschis brusc şi 4 gardieni au năvălit cu armele gata de tragere: -Culcat! Culcat mă că trag! Culcat! Cătuşe la picioare nituite.La mîini lanţuri.Şuturi în fund şi pumni în coaste pînă am reuşit să ne ridicăm.Am căzut de 3 ori pînă să pot să mă ridic şi de fiecare dată cizma soldăţească m-a pocnit în cap ca un ciocan.Cu sî Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   am postat si partea a 2-a   Postat de catre florin ispas la data de 2010-05-16 20:37:04               nu e terminata postarea."cu sî"   Postat de catre iulia ralia la data de 2010-05-16 20:01:57 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE