PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Pasarea Phoenix-p 2 Text postat de florin ispas .Cu sîngele şiroind pe frunte am ajuns la uşă .Unul din bătrînii de 70 de ani se ridică foarte greu iar gardienii sar pe el pînă plămînii ies prin pielea uscată.Ajungem la camioane acoperite cu prelate şi înainte de a urca patul de armă loveşte fără milă.Mergem la gară şi trenul de vite e garat undeva spre marginea staţiei.Paie ude.Omniprezenta tinetă lipită de oala cu apă de băut, înghesuială de morţi vii care nu ştiu ce soartă îi aşteaptă.Stăm ca sardelele şi aerul e irespirabil, tineta e plină şi se revarsă peste cei care nu apucă să stea la picătura de aer.Nu ştiu cît am mers.Destul că la un moment dat trenul a oprit şi uşa s-a deschis cu zgomot iar gardienii au tras afară pe cei morţi.Din nou la drum.Două zile şi două nopţi ne-am tot oprit prin gări mici unde ne aruncau bucăţi reci de mămăligă .Ca să ne facă viaţa şi mai amară au pus apa de băut în tineta pentru nevoi. Se aude vîntul lovind cu furie în lemnul cariat al vagonului şi cineva cîntă.Cîntăm cu glasul înnecat şi căutăm să facem haz de necaz, cineva vine cu ideea unui concurs de reţete culinare dar nu mergem pe ideea lui. -Jos! Jos! Nu vă uitaţi în faţă! Bătaie.De pe terasamentul căii ferate direct în noroi pînă în gît.apoi suflaţi de vîntul turbat ne deplasăm pînă dăm de Dunăre.Un vas negru şi pîntecos ne înghite şi coborîm în beznă.Dormim o noapte pe nişte saltele umplute cu paie şi dimineaţa la ora 5 ne trezim.Cu un cosor în mînă trebuie să tăiem trestie. Joi ora 8. Apa e rece şi mîinile sîngerează .Dinţii tremură şi ochii imploră cerul.Tai trestie, faci snop şi apoi trebuie cărat cu spatele.Simt că mor şi rog divinitatea să mă ierte de păcate.În 5 zile din 60 de oameni rămînem 20, apoi sunt aduşi alţii, un malaxor teribil, o gură ce înghite hulpav , fără milă. Foamea.E prima dată cînd mănînc broaşte şi serpi de prin bălţi.În trecere spre bac găsim napi sălbatici si dacă gardienii sunt mai omenoşi uneori cu noi avem masa mai bogată.Aud că unii au prins cîini şi i-au mîncat .Stomacul este al doilea creier.Cînd rabzi luni întregi fără mîncare devii mai atent şi uneori te gîndeşti că poate Dumnezeu a vrut aşa. Se revarsă apele furioase ale Dunării şi bacul nostru e săltat ca o jucărie şi aruncat în mal.Fără să se grăbească prea tare ne evacuează şi o vreme stăm într-un staul dezafectat.Acoperişul e îndoit de la jumătate şi cînd plouă toate bunurile noastre se udă.Plutim într-o supă murdară, tremurăm dar am învăţat toate poeziile lui Eminescu.Seara se discută teme de filozofie, istorie şi literatură iar uneori chiar şi teme de chimie şi matematică.Sunt oameni de la sat care învaţă cu sîrg şi demonstrează o inteligenţă ieşită din comun.Suferinţa trezeşte în oameni sentimente de umanitate. Sărbătorile pascale le aşteptăm cu mare nerăbdare şi atunci cînd vin e sărbătoare mare în suflet.Preoţii fac slujba aşa cum scrie la carte şi fiecare în parte suntem atinşi de divinitate.În noaptea de Înviere, cerul e plin de stele şi nu bate nici măcar un strop de vînt.Am impresia că suntem singuri pe lume undeva la un colţ de eternitate.Am trecut prin bătăi crunte, prin umilinţe greu de imaginat. Hristos a Înviat ! Adevărat a înviat ! Trăiesc ! Încă Dumnezeu nu şi-a încheiat socotelile cu mine , cu viaţa mea.Mi-am jurat că dacă scap de aici voi fi mai bun, mai drept cu cei din jurul meu.Am atîtea lucruri pe care vreau să le fac !.Mie dor să umblu pe cîmp, să simt pămîntul cu iarbă verde sub tălpi, să beau apă de la fîntîna noastră !. Hristos a înviat ! Adevărat a înviat ! Hristos a înviat şi a coborît de pe cruce pentru noi , pentru noi cei de pe urmă.A coborît în fiecare dintre noi şi ne dă puterea de a merge înainte.De a nu ceda presiunilor.. CUMPLITUL CANAL În anul 1949, la îndemnul URSS şi pentru a putea extermina un număr cît mai mare de deţinuţi politici, statul român hotărăşte construirea canalului Dunăre –Marea Neagră după exemplul sovietic Volga-Don.Sunt aduşi din penitenciare peste 10.000 de deţinuţi politici împreună cu oameni care sărăciţi de război vedeau o sursă bună de îmbogăţire.Un iad pentru care Scaraoschi ar fi fost invidios deoarece aici termenul viaţă şi grad de omenie s-a redus la o cantitate neglijabilă.Oameni bătrîni de 70-80 de ani, oameni care fuseseră ţinuţi închişi trebuiau să lucreze ca nişte sclavi moderni ai secolului XX.Cu partidul nostru –n floare, ducem Dunărea la mare ! Canal, mormînt al burgheziei reacţionare.Construim canalul fără burghezie şi împotriva Burgheziei ! Direcţia de securitate a statului trebuia să primească rapoarte detaliate despre cum dispar burghezii şi intelectualii, iar ritmul să fie accelerat. Din nou în tren ca nişte animale înghesuite, acum vremea e superbă, soarele mîngîie cu razele sale natura şi avem speranţa ca poate va fi mai bine.Trenul se opreşte brusc şi uşa se deschide ca să golească tineta.Cu mîinile afară ne rugăm de gardieni să mai lase cîteva minute uşa deschisă.Tot ce se vede e un cîmp infinit , cu ciulini şi un copil murdar ce se uită speriat la noi.Copilul se şterge la nas cu mîneca pulovărului şi căciuliţa de un alb murdar alunecă pe fruntea îngustă.În mînă ţine o bîtă mică pe care o scapă la vederea gardianului ce se strîmbă la el.Uşa se închide cu zgomot şi gata ! Mai departe ! Trenul intră într-un triaj şi suntem daţi jos în bătaie.Trebuie să alergăm mînaţi de ei, au cîini care muşcă fără milă şi pînă la intrarea în lagăr ne trec toate apele.Poarta imensă de lemn se deschide şi suntem aruncaţi înăuntru. -Jos ! Jos ! Jos mă n-auzi ? Morţii mamii voastre de reacţionari ! Comandantul lagărului e gras ca un butoiaş şi are nişte picioare subţiri pe care se balansează tunci cînd vorbeşte.Pare o bute cu cîrlige iar cînd deschide gura e peltic şi se exprimă foarte greu.E iute la mînie şi nu ezită să lovească.Lîngă el apare un ţigan negru ca smoala si foarte solid ce ne priveşte cu foarte mare ură.Are în mînă un bici şi pocneşte după pofta inimii din el. Stăm jos îngrămădiţi unul în altul în vreme ce peste noi plouă cu bîte şi lovituri de bici.Nici un fir de iarba, doar pămînt gol, vom locui într-un saivan imens cîte 300-400 de oameni iar masa vine adusă de un DDC cu o căruţă.Comandantul ne priveşte cu ochii săi porcini apoi face semn ajutoarelor sale să ne împartă pe echipe.O mare de zdremţuiţi , galbeni, slabi ca nişte schelete vor lucra pe viaţă şi pe moarte pentru bunăstarea ţării. Joi ora 5.-15 Sună goarna prelung, e prima zi de lucru iar eu sunt în schimbul 1.Mi se dă o roabă şi mă deplasez spre frontul de lucru, trebuie să car materialul pînă la terasamentul de cale ferată, apoi din nou.O imensă groapă se cască în faţa ochilor în care se trăieşte şi se moare.Palmele devin repede nişte răni vii iar greul abia începe.Fiecare mişcare înseamnă zeci de cuţite ce îmi trec prin corp, fiecare gest este o durere vie în sine.Soarele fierbinte arde trupul ca într-o tigaie încinsă iar biciul şi bîta se lipesc pe pielea goală cu sunet sec.Brigadierul are o lopată mereu cu el şi dacă te opreşti loveşte cu sete.Doctorul Caspian, un maestru al anesteziei,un doctor cu mii de oameni salvati pe front, se opreşte cîteva secunde ca să îşi şteargă năduseala.Brigadierul vine în spatele lui şi rînjind loveşte de două ori.Nu se opreşte decît atunci cînd omul e mort.Ca el sunt sute.Îi vezi cărînd roabele grele sau săpînd cei 2 mc de pămînt, norma iadului.Ca să scape de durere şi corvoadă , unii se aruncă între tampoanele vagoanelor care trec nepăsătoare, unii refuză să mai mănînce şi îşi taie venele cu ce găsesc.Mîncarea vine pe la ora 15 şi ne îngrămădim ca să primim porţia de zeamă chioară în care pluteşte o boabă sau două de fasole.Şobolanii sunt foarte gustoşi şi curînd organizăm o adevărată vînătoare.După o zi de stat în soare, faţa mea e tumefiată, umflată şi abia mai văd.Mîinile s-au umflat iar prin băşicile mari cît pruna curge sînge.Are loc încolonarea şi intrarea în lagăr.Trebuie să stăm ordonaţi, să cîntăm şi să raportăm dacă ne-am făcut norma.Cum nu am reuşit sunt oprit împreună cu alţi nefericiţi şi închis într-o baracă micuţă unde suntem dezbrăcaţi la piele.25 de bice pe spinare.Atît ! 25 de bice pe spinare, biciul şuieră crud, sîngele iasă cu putere iar aerul din plămîni se comprimă într-un vaiet, sau mai multe. Luna a ieşit de mult şi se arată goală ca o femeie minunată pe care cu toţii o visăm.Turtoiul e tare ca piatra şi oricum abia pot mînca.Cînd abia m-am întins pe partea mea de paie, unul din gardieni îmi face semn să ies afară : -Hai bă ! ai treabă ! Îmi face semn către o şaretă pe două roţi de lemn şi mă duce lîngă infirmierie unde mă opresc. -Pune-i sus ! Te duci cu ei unde îţi arată doctorul ! Morţi, sute de morţi.Trupuri aruncate în baia care ţine loc de infirmierie.Încarc cadavre şi plîng.Fac drumul de 10 ori şi de fiecare dată am sentimentul că mă îngrop pe mine de viu.Mîini inerte, mîini şi trupuri aruncate în groapa comună ce se umple rapid.Un buldozer nivelează locul iar eu revin de fiecare dată.Doctorul tremură şi vomită ca un apucat iar ochelarii săi murdari de sînge devin roşiatici. -O să murim cu toţii aici ! Dumnezeule unde eşti ? De ce dormi Doamne ? Dumnezeu e undeva acolo sus şi priveşte.Priveşte şi rabdă în bunătatea lui tot ce se întîmplă.Corpurile cad în groapă şi eternitatea cade peste ei cu durere. MIERCURI ORA 23 Prelungire de linie ferată.Şinele grele sunt duse cu spatele de 10 robi şi aşezate pentru a fi strînse în buloane.Cerul e acoperit de nori şi vîntul nu ne slăbeşte deloc timp de 5 ore.Bate atît de tare încît noi, scheletele ambulante trebuie să ne ţinem unul de altul pentru a nu cădea.Primii picuri mari de ploaie izbesc cu furie solul nisipos transformînd în mocirlă totul.Rămînem pe loc sub biciul naturii şi adormim cu moartea aproape.Dunărea se înfurie şi năvăleşte ca o turbată întorcînd pe dos tot frontul de lucru.Locomotiva aflată mai în faţă este răsucită şi băgată sub apele care vin furibunde, vagoanele şi oamenii sunt înscrişi spre iadul care se cască evident.Dumnezeu a fost acolo.Pentru mine cel puţin a fost acolo.Nu ştiu cum am scăpat şi de ce.Ştiu doar că m-am trezit pe un mal de pămînt.Singur.La cîţiva metri cadavre plutind pe apa neagră.Lopeţi rupte alături de roabe lovite de mal ritmic de către apa în retragere.Puteam să fug dar n-am făcut-o.Stăteam acolo ca un mort viu şi priveam aiurea golul ce se căsca în faţa mea.De ce eram viu ? De ce nu murisem ? De ce n-am fugit ? Sau unde să fi fugit cînd nu aveam decît cîmp gol înaintea mea. Luni dimineaţa ora 7 Pătura neagră de nori acoperă cerul şi s-a lăsat frigul tăios.Mi-am făcut un jug din cîrpele ce le port pe mine şi l-am agăţat de gît.E o metodă de a mai odihni mîinile pline de răni care supurează.Dimineaţa abia pot descleşta degetele şi trebuie ceva vreme pînă îmi trec durerile.Noroiul omniprezent, brigadierul care rîde şi loveste cu lopata, oamenii ce îşi doresc să moară sau îşi doresc să trăiască.Mi-am făcut un prieten imaginar cu care vorbesc mereu.Îl întreb cîte ceva şi mă străduiesc în timpul lucrului să îl fac să vorbească cu mine.Mă rog la Dumnezeu, vorbesc cu el şi îl întreb unde este sau cînd voi muri.Muşchii gîtului se încoardă iar roaba începe să urce spre terasament încet cu scîrţîieli de roată .Pe lîngă mine trec oameni sau gardienii ce au puştile mitraliere gata mereu de tragere.Sunt destui oameni în vîrstă care sunt împuşcaţi de gardieni.Sau oameni care în disperare vor să fugă undeva.Nu ai unde fugi.Toată ţara este o imensă închisoare.Un lagăr care cuprinde 20 de milioane de oameni.Sau dacă nu se obosesc să tragă cu arma dau drumul la cîinii dresaţi în acest scop.Ce uşori poţi muri aici ! Viaţa are valoarea unei cepe degerate, munceşte sau crăpi ! Dă-i înainte! Asta e lozinca folosită foarte des şi atunci cînd e bine şi cînd lopata sau bastonul sau biciul se agaţă de trupul bolnav. Masa de prînz Căruţa hodorogită se opreşte pe un dîmb mai înalt şi deţinutul de drept comun începe să toarne în gamele zeama suspectă pe care o aşteptăm de cîteva ore.Nu e timp de măsurat, sau de obiectat ceva.5 minute în care el sau eu, sau tu avem să mîncăm.Dacă ai făcut greşeala să scapi gamela rabzi.Cîteodată deţinutul de drept comun , cu accordul gardianului şicanează pe cel politic luîndu-i din porţie sau turnînd pe lîngă gamelă.Viaţa e dură şi cei de drept comun sunt învăţaţi de la arestare că noi suntem foarte periculoşi, suntem violenţi legionari care ucidem fără milă.Mîncarea se compune în mare parte din arpacaş, uneori ca supliment avem dimineaţa un bob de dulceaţă iar seara lături de porci, resturi aruncate de la popota ofiţierească.Fluierul sună şi în fuga mare dăm gamelele înapoi ca să fim în frontul de lucru.Cine rămîne pe urmă şi nu a luat roaba de coarne sau tîrnăcopul e bătut pe loc cu brutalitate. Ziua de lucru durează 12 ore, zi lumină, linia ferată trebuie adusă la zi iar în anumite locuri ne băgăm în apă pînă la mijloc ca să smulgem iarba.Ce uşoară e moartea ! Ce dulce e ea cînd ne scapă de suferinţă. Vreau să trăiesc ! Mi-am pus în gînd să trăiesc şi să le demonstrez că nu mă pot doborî aşa uşor.Seara revenim în formaţie şi cu cîntec intrăm pe poarta lagărului. -Formaţie stai! Ne oprim şi se face numărătoarea.Apoi percheziţia.Apoi vine momentul cînd brigadierul raportează cine si-a făcut norma de lucru şi cine nu. -Ieşi bă aici în faţă să te vedem, futuţi mama în cur de legionar. ! Nefericitul poate are o vîrstă , sigur e bolnav grav şi abia se mai mişcă.Iasă în faţă şi asteaptă ca alţi nefericiţi să apară lîngă el.Şi apar.10. 15, 20. -Tov comandant s-au căcat pe ei ! Prin hainele zdremţuite bate vîntul disperării iar cei puşi deoparte ştiu că vor fi bătuţi rău de tot.Soldaţii sar cu cizmele pe ei, îi joacă în picioare şi lovesc peste tot pe unde se poate.Ghemuit omul nu poate decît să se roage sau să zbiere.De obicei cînd se termină treaba murdară 7-8 nu se mai ridică de jos.Lîngă ei sîngele se absoarbe rapid în pămînt şi creierii împrăştiaţi îi mănîncă cîinii paznicilor.Nici noi nu scăpăm ieftin.Motive sunt mereu, stăm acolo ca nişte statui inerte aşteptînd ceva sau pe cineva.Gheorghe ţiganul ne înjură pe limba lui, apoi ca să arate comandantului că îi este fidel ne ţine într-un picior.Stăm aşa o veşnicie apoi cînd se întîmplă să cădem de oboseală ne taie porţia de mîncare.Se aude că de dimineaţă a aruncat în cuptorul cu var un pilot ce a îndrăznit să îl înfrunte.Cum nu este mulţumit de felul nostru de a fi , ne va ţine în picioare mult peste ora de stingere sau vom trece la carceră.Carcera este o cutie de tablă de dimensiunile unui om mijlociu, înconjurată cu sîrmă ghimpată.Cel închis acolo nu primeşte apă şi hrană pe un număr de ore iar cînd iasă e terminat de căldură sau frig după caz. Seniorul Rar mi-a fost dat să întîlnesc oameni care orice le-ai face să zîmbească şi să meargă înainte fără a prostesta deloc.O formă de rezistenţă pasivă foarte dureroasă pentru care îţi trebuie multă rezistenţă fizică, psihică şi spirituală.Mănîncă foarte calm, lucrează în ritm cu noi deşi se vede pe el că nu este doar un simplu arestat.I-am văzut zîmbetul amar şi ochii care încă mai luceau puternic cînd vorbea de ţară , de rege. - E omul lui Maniu.Omul lui de încredere… Joi ora12 Ore de îndoctrinare politică.Ore de reeducare în care trebuie să demonstrăm că ne lepădăm de trecut.Ofiţerul politic face apel la conştiinţa noastră, promite scăderea zilelor de pedeapsă dacă trecem în tabăra lor.Să te vinzi la diavol, să te arunci din disperare în braţele lui aşteptînd ca el să te scape din iad.E o amăgire.Constaţi că drumul spre iad e pavat cu bune intenţii.O vreme o duci bine chinuindu-i pe alţii, maltratîndu-i ca apoi să se întoarcă roata cu 180 de grade.Odată ce ai păşit pe acel drum numai este cale de întoarcere.Satana te răsuceşte, te joacă pe degete aşa cum pisica se joacă cu şoricelul şi te abandonează în neagră disperare.Deţinutul X, i se promite marea cu sarea şi faptul că dacă îi va chinui cît mai tare pe restul, va primi o reducere a pedepsei la jumătate precum şi mîncare.Iar el zelos se pune pe treabă.Uită toate suferinţele îndurate, uită că a împărţit durere şi lacrimi cu restul colegilor, devine o unealtă docilă în mîna sistemului.Mănîncă mai bine decît noi, doarme pe un pat adevărat şi porţia de lucru e redusă la jumătate.Zîmbeşte ca apoi să primească porţia dublă sau triplă.Călăul, călăilor se plimbă călare pe un cal alb printre deţinuţi şi trage cu pistolul din dotare în cei care nu lucrează cum trebuie.Glonţul se loveşte de craniul individului care explodează ca un pepene copt şi sîngele se împrăştie cu viteză pe pămînt şi pietrele apropiate.Mortul cade cu mîinile înainte şi peste el se aruncă pămînt.Cine se opreşte şi se uită riscă să ocupe groapa care urmează.Lîngă mine sapă un deţinut de 60 de ani.Vorbim despre istorie, geografie,despre muzică pînă în momentul în care mi-a zis că nu mai poate respira.Se ţine cu mîinile de gît, de piept tocmai cînd comandantul trece pe acolo şi opreşte calul. -Reacţionarule ! De ce te-ai oprit ? -E bolnav.De ce nu-l lăsaţi la infirmierie ? -Bolnav ? Dumnezeii mamii lui de bandit ! Bolnav, pe măsa ! Întîi loveşte cu biciul apoi văzînd că nu are efect trage cu pistolul.Calul se sperie, se ridică în 2 picioare şi-l doboară spre hazul nostru.Se ridică cu greutate şi face semn să fim închişi la carceră. Irecuperabil, face propagandă împotriva regimului, nu se încadrează în planul de lucru.Cerem să fie trimis într-un penitenciar de maximă securitate.Este foaia mea de observaţie.Sunt un personaj periculos care poate produce panică şi haos. Carcera atît de mică încît nu pot să îmi întind picioarele aerul e irespirabil şi parcă suntem în cuptor. -O să ieşim plăcinte de aici, am zis încercînd să respir. Mă întorc şi observ cu durere în suflet că a murit.A murit fără lumînare, fără nimic creştineşte.Cu un ultim gest îi ating pleoapele şi ochii i se acoperă pe vecie.Bat ca un nebun cu picioarele în uşa de lemn şi tablă dar nu se sinchiseşte nimeni să vină acolo.Poate înnebunesc şi urlu ca un lup flămînd la luna rotundă, sau din cauza căldurii leşin de cîteva ori pînă gardianul deschide uşa. -Nu ţi-e bine tîlharule ? În timp ce întreabă mă loveşte cu bastonul şi cad în tărînă.Cu ultimele puteri mă ridic şi îl privesc în ochi gata să îl înfrunt cu orice risc.Ochii se întîlnesc şi o secundă sau două ne privim cu ură, cu resentimente, cu teamă.Ridică bastonul şi rămîne cu el în aer parcă o veşnicie.Putea să mă omoare, eram pregătit.Poate singura dată cînd am fost pregătit să mor cu adevărat.Dar încă odată nu mi-a fost să mor. S-a întors cu spatele înjurînd apoi nu m-a mai băgat în seamă. Munceam ca un apucat şi mă rugam în gînd să pot scăpa de infern, pluteam între viaţă şi moarte, între renegare şi credinţă. MIERCURI Azi am găsit nişte viermi şi rîme în balta murdară şi mă grăbesc să îi mănînc fără nici o ezitare.Sunt pînă la brîu în apă şi noroi unde trebuie să sap.Din groapa mea se vede cerul pătat cu nori şi am impresia că sunt undeva pierdut, scăpat de sub observaţie , zîmbesc tîmp iar picioarele joacă pe pămîntul moale , mai prind o broască, mai un vierme.Am masa asigurată.Pe lîngă turtoi şi zeamă , mai pot adăuga cîte o bucăţică delicată sau o pot schimba pe o ţigare , pe o bucată de săpun. -Hai bă! Încolonarea! Ies din apă şi fluierînd mă aşez în spatele colegilor mei apoi cu cîntec ne deplasăm spre lagăr.Vremea e superbă, adie vîntul şi îmi verific trofeele prin buzunare.Broasca a murit şi acum atîrnă inertă cu lăbuţele afară iar viermii şi rîmele s-au amestecat cu pămîntul de prin buzunarele mele. -Te rog , împărţim broasca? 1951 Mă uit la preotul din faţa mea şi încremenesc pentru cîteva secunde. Omul pe care îl credeam mort, era viu.Preotul Antohie.Era viu.O umbră a omului solid de altă dată dar măcar în viaţă.S-a uitat la mine şi pe faţa suptă şi-a făcut loc o lacrimă care a căzut moartă în pămînt. -Iartă-mă ! Iartă-mă dar m-am întors din morţi.Iartă-mă că am fost aşa de slab! Iartă-mă! Faţa plină de lovituri, o tăietură adîncă ce traversa partea stîngă pînă sub bărbie şi mîna dreaptă tremurînd uşor.Hainele care flutură peste cadavrul viu altă dată corpolent şi plin de viaţă, ticul din colţul gurii, umbra unui spirit ce supravieţuise unui experiment de care nu ştiam. -Ăştia vin de la Piteşti.Uită-te la ei ! -E al doilea lot.Uită-te ce feţe trase au. REEDUCARE.. Reeducare.Din nou.Toată mizeria şi disperarea iasă la suprafaţă ca uleiul deasupra apei.Colegul, fratele îşi distruge psihic fratele, acum se încearcă cu cei veniţi de la Piteşti şi Aiud.Părintele Antohie se ocupă de lotul nostru.Uimire cînd spune că este ateu.Uimire şi durere cînd loveşte cu pumnul prima dată.Suflet frînt cînd decide să fie călăul barăcii.În rarele momente de luciditate plînge şi refuză masa.Apoi, într-o joi cu soare îmi sărută mîna şi cu lacrimi în ochi porneşte către gardul ce închide perimetrul.Se agaţă de sîrma ghimpată şi gloanţele muşcă din el făcîndu-l să cadă pe pămîntul nisipos.O pată de sînge negru ce porneşte din dreptul braţului drept şi scaldă mijlocul şi piciorul.Îl urc pe targă cu încă un vieţaş apoi la groapă.Cadavre vii, dizinterie şi mirosul de putrefacţie ce este peste tot.Vieţaşul cu dizinterie se miscă greu iar pantalonii îi sunt mereu plini de rahat roşiatic cu firicele de sînge ce miroase groaznic.Gardienii se feresc cît pot şi întorc capul de cîte ori apare un nefericit în acea stare. Vara mori de cald asudînd la lopată, roabă sau tîrnăcop,cazi sub loviturile cazmalei sau te împuşcă comandantul de pe calul său alb.Toamna vin ploile şi se instalează tuberculoza cavernoasă .Iarna aduce frigul, degerăturile şi moartea pe care o cunosc prea bine de pe front.Nu e zi în care să nu apară unul sau mai mulţi care să nu cadă în brazdă pentru totdeauna.’’Cu partidul nostru tare, tragem Dunărea la mare’’ 65 de km de moarte, Dunărea e plină de lacrimi şi cadavrele curg pe acest drum fără praf.Dealuri cu piersici, piersici mari cît pumnul , dulci ca mierea, dealuri sub care dorm somnul de veci sute de osîndiţi ai soartei.Mi-am jurat ca niciodată să nu mai calc pe litoralul romînesc. În decembrie 1952 ne aflăm în frontul de lucru prinşi într-o ceaţă lăptoasă.Ca un făcut , bate vîntul şi soldaţii se înghesuie unul în altul ca să mai prindă o picătură de căldură.Ne adunăm şi noi grămadă suflînd în pumni destul cît să nu realizăm pericolul ce ne paşte.Se aude un şuierat sinistru şi din ceaţă apare locomotiva ce trage de obicei după ea vagoanele pline cu calcar.Corpurile lovite sunt aruncate în toate părţile iar cei ce au ghinion nimeresc chiar sub roţi.O baie de sînge, vaiete şi disperare , minune că încă odată am reuşit să fentez moartea .George, are 19 ani şi a venit la Canal pentru că din teribilismul tinereţii , din dorinţa de a fi liber într-o ţară liberă.Acest lucru l-a costat 3 ani de temniţă grea şi faptul că locomotiva i-a tăiat picioarele de la genunchi în jos.Incapabil să fac ceva anume , privesc membrele amputate cum stau aruncate în noroi şi nu zic nimic.Pur şi simplu privesc prin golul ce se cască în ochii mei , sîngele ce se scurge inexorabil pătînd cu roşu decorul negru cenuşiu. Ne adunăm ca nişte oi speriate şi pornim către lagăr mai mult din inerţie, din moartea care s-a ferit de cei cîţiva norocoşi. Peste 2 zile sună goarna prelung , sfîşîietor.La apel apar o mulţime de soldaţi şi pornim spre triajul de unde ne îmbarcăm.Nu ştiu unde, nimeni nu are nici o idee precisă, doar că trenul se urneşte cu mare greutate şi ţurţuri mari de gheaţă se formează pe la colţuri..Şuieră locomotivă şi du-mi dorul departe… Şuieră şi du-mi durerea către marginile de lume, către eternitate.. Celula 3.Coridorul e mut, nu se aude decît sufletul pereţilor de închisoare, apa de ploaie ce se infiltrează de sus pînă jos.Din cînd în cînd cîte un tuşit enigmatic , o adiere de vînt, un pas de gardian adormit.Nimic.Tăcerea e maximă şi pot să îmi aud gîndurile cum aleargă nebune prin cotloanele minţii.Ating bobul minuscul de apă şi el se lipeşte tandru de degetul meu arătător ca să mi se lipească de buze apoi.Mîngăi peretele şi măsor distanţa dintre firul de păr şi urechea dreaptă apoi din nou şi din nou.Deplasez în gîndul meu minute, ore, ceasuri, mă gîndesc că Dumnezeu e ocupat pe undeva pe aici, aştept ca prietenul meu imaginar să iasă din zeghe şi să spună ceva. Noaptea coboară tăcută şi întunericul se aşează cuminte peste celulă iar lumina neonului e chioară.Se aude un bîzîit de bondar şi umbra urcă pe perete pînă undeva sus către geamul zidit. Sunt scos la baie şi gardianul mă priveşte cum îmi fac nevoile apoi mă împinge cu bastonul peste tinetă şi mă umplu din cap pînă în picioare de rahat şi urină.Gînduri care zboară dincolo de gard, dincolo de închisoare.Îl văd cu ochii minţii cum deschide porţi altfel imposibil de deschis, îl văd cum aleargă liber pe cîmpii. Cît am rămas acolo ? Cîte gînduri mi-au murit şi au înviat acolo ? Cîte lacrimi am întins între 4 pereţi ?.Sufletul meu s-a rătăcit acolo , a scris fiecare secundă , fiecare minut ce a ţinut un secol. Dumnezeu şi omul.Diavolul şi Dumnezeu iar între ei mereu omul.Lumina şi întunericul , binele şi răul.Un simplu muritor cu zeghe lanţuri la picioare.Pieptul ce se zbate ca un ciocan pneumatic, vrabia sub formă de inimă cu lacrimi de sînge ce curg şi nu se mai opresc.Sufletul curat nu poate fi îngenuncheat nici de anchete , nici de diavoli cu bocanci militari, nici de mizerabila viaţă pe care a dus-o fiecare osîndit în Romania anilor 46-64.Mi-am desenat pe suflet flori şi grădinile suspendate din Babilon, m-am căsătorit sau am iubit de mii de ori fecioare, am murit sau am înviat.Ştiu doar că uneori o lumină albă cobora peste creştetul meu şi ceva cald mă mîngîia tandru. 8ani.Opt ani în care m-am căsătorit cu lumina şi întunericul mi-a fost ibovnică, mamă, tată.Secundele pat şi pămînt moale iar gîndurile şine de cale ferată ce pluteau etern înainte.Din păr mi-am împletit stelele iar ochii s-au scurs printre zăbrele pînă acolo unde nimeni şi nimic nu putea să ajungă.Omul cu cît urcă mai sus cu atît coboară mai jos.Am urcat pe scara umilinţei, am coborît în bezna sufletului şi mi-am căutat mereu direcţia.Cîte nopţi m-am trezit în sudoare ? Cîte cuvinte am înghiţit înainte să absorb alfabetul ? Un om închis la izolare totală are şanse foarte mari să se rătăcească în viaţa lui, să uite de sine, să urle , să îşi strige durerea mută şi grea.Am traversat punţi între nebunie şi dorinţa de a muri, m-am aruncat în abis ca să revin pe cei cîţiva metri pătraţi ai celulei mele.Uneori, mi-am impus eu propria mea celulă, propria mea evadare. AFARA Uşa celulei s-a deschis cu zgomot şi gardianul m-a poftit să îl urmez .Nu m-a lovit , nu mi-a mai pus ochelarii de cal ,ci s-a rezumat să îmi arate drumul.Comandantul a întins nişte foi albe pe care le-am privit suspect : -Semnează acolo că ai fost tratat bine şi că nu vei divulga nimic din cele văzute şi trăite.Altfel… te întorci la noi.Astea îs hainele tale.Biletul de tren spre Deva. Am semnat cu stîngăcie şi apoi m-au scos afară.Lumea se schimbase mult iar cînd uşa penitenciarului s-a închis în urma mea am avut un şoc. -De două ori pe săptămînă te prezinţi la miliţia Deva.Să nu lipseşti că vei avea de furcă cu noi. Din nou în tren.Hainele miros a stătut şi două doamne corpolente mă privesc cu suspiciune înainte de a-şi relua discuţia despre zacuscă, flori şi noile preţuri la haine.Din cînd în cînd îşi vorbesc în şoaptă iar cea mai în vîrstă ascunde cu stîngăcie geanta mare şi neagră. La Braşov, miliţia apare şi sunt cercetat din cap pînă în picioare ca un adevărat criminal în serie.Pe lîngă ce am trecut , asta e o nimica toată îmi zic şi zîmbesc candid. Deva.Oraşul e în schimbare totală,se construiesc blocuri,copiii se joacă în părculeţe noi iar tinerii dansează pe muzica noului val.Realizez că nu mai am pe nimeni aici, nici măcar fosta mea şcoală care a fost demolată.La cine să mă duc ?.Părinţii mi-au murit cu ceva ani în urmă şi vecinii mă privesc cu suspiciune.Vechea casă a fost dată altcuiva şi o doamnă între două vîrste mă ameninţă cu miliţia dacă mai stau pe acolo.Plec spre Blandiana unde mătuşa Cristina,sora din partea tatălui mă primeşte cu lacrimi în ochi.E puţin cam surdă dar ne înţelegem şi am măcar unde dormi.Unchiul Laie, e tractorist dar datorită relaţiilor sale mă bagă şi pe mine la grajdurile C.A.P.ului ca să am grijă de viţei.Cît e ziulica de mare mă plimb prin hală cu găleata de orz şi sacul de făină după progeniturile bovine pe care trebuie să le hrănesc. Luni mă duc la Deva la miliţie.Acolo un căpitan de securitate mă bagă într-o cameră separată : -Hai !Am nişte treabă pentru unul ca tine.Uite, trebuie doar să ne spui , acolo unde eşti sau pe unde umbli despre ce discută oamenii.Nu e greu.Ặştia de la ţară îs mai proşti şi imediat pică la cutie.Ţac !.Dar nu pe ei am eu parapon.Primarul, vicele,.. ăştia care au funcţii înţelegi ? Hai ! Te gîndeşti si ne spui dacă vrei să ne ajuţi. -Mulţumesc dar mă văd nevoit să vă refuz.Nu mă vînd -Te ţii curat.Îmi place.Te ţii corect şi bun.Dar nu eşti.Eşti doar unu’ care abia s-a întors de acolo cu mari şanse de a se întoarce acolo.Tu crezi că nu stim ? Ştim tot.Ştim că visezi încă la tîrfa imperialistă,că ai planuri de viitor.Planurile de viitor ţi le facem noi ! Acum poţi pleca.Dar vei reveni cu gînduri mai bune.Afară ! Ies pe uşă dar sunt chemat din nou. -Bă ? nu avem nişte bude de desfundat ? Avem omul să lucreze la ele.E profesor ! Trei zile la rînd trebuie să desfund toalete, să fac curăţenie şi să stau la cheremul lor. -Dacă semnai, acum te lăsam în pace.Dar cum tu te dai mai corect decît alţii… Mă reîntorc la fermă dar peste alte cîteva zile mi se spune că nu mai pot lucra acolo din cauza trecutului meu pătat.Cioban la oi,ciurdarul satului pentru o perioadă , oriunde altundeva mă duc să mă angajez sunt respins pe motiv că vin din puşcărie.Ce e de făcut ?.Dorm prin grajduri cu vitele şi o idee îmi străfulgeră prin cap ca glonţul.Eu am fost profesor de istorie dar de multe ori citeam şi hărţi geografice.Prin podul casei mătuşii mele am găsit o hartă cu Dunărea ,mă bate gîndul să fug dincolo.Dar cum ? E foarte greu să plec din judeţ fără să fiu urmărit.Cu puţin noroc şi trudă ajung pe malul Dunării în iulie , mai exact la Drobeta Turnu Severin.Şansele mele sunt foarte mici dar nu mă dau bătut cu riscul de a muri.O vreme o pierd cu memorarea traseului şi toate detaliile necesare apoi revin acasă.Filajul se strînge ca laţul şi în seara zilei de 25 iulie unchiul meu intră în cameră foarte agitat : -Trebuie să pleci ! Am trecut azi pe la primărie şi cineva a scăpat porumbelul.Vei fi arestat din nou.Fugi ! Fugi unde poţi ca să nu ajungi iar acolo !. Gîtuit de emoţie şi frică îmi iau hainele , rucsacul şi dispar în prima fază la deva.Apoi Craiova.Spaimă.Inima care bate mereu de frică.Trebuie să fug din lagăr !Din Craiova la Turnu Severin unde ajung pe data de 1 august.La miezul nopţii sunt decis să dau lovitura.Trenul care merge spre Timişoara e un tren de noapte şi odată pornit ceasul meu începe să numere. Ora 23. Miroase a cărbune şi locomotiva trage din greu, sunt singur în compartiment iar bezna mă acoperă total.Mai am 3o de minute calculate pînă ating zona de unde voi sări.Dacă sar în zona mai lată a Dunării sunt şanse foarte mari ca să nu fiu prins de patrule pînă pe malul sîrbesc. Ora 23,20. Lumini de lanterne care caută.Mai am zece minute.Mă apropii de uşă şi o deschid cu teamă.Am făcut traseul şi ştiu că va reduce din viteză mult.Luminile care se apropie tot mai mult.Le simt răsuflarea dar nu mai pot da înapoi.Trenul încetineste şi zbor.Din noroc ajung în apă şi mă scufund în abisul lichid.În cădere mi-am fracturat umărul şi totul devine foarte greu.Înnot cu o singură mînă, de multe ori mă las dus de apă şi uneori mă gîndesc că moartea mă aşteaptă de prea multă vreme.O rog să vină, o implor dar e ocupată.La 4 dimineaţa ating malul sîrbesc .Razele soarelui usucă noroiul de pe mine şi ochii sorb malul rămas în urmă.Epuizat dorm sub o tufă apoi găsesc o căsuţă cu flori la geam şi păsări în curte.Doi copii blonzi se uită ca la urs iar proprietarul stă cu puşca pregătită să tragă.Mă prăbuşesc şi poate doar bunătatea copiilor nu mă face să fiu vîndut pe un sac de sare înapoi în Romania. O vreme sunt internat în lagăr apoi trimis în Germania.Libertatea.Plîng cînd ajung în Berlinul de vest.Leşin de bucurie cînd Irina mă aşteaptă la Londra ca să zburăm cu un avion particular în Statele Unite ale Americii.. ……………….SFIRSIT…………(oare ?) Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Buna documentarea. Am cunoscut si am scris si eu despre un poet care spunea ca "Dunarea se varsa in mare prin trei brate si inca unul de sange". Andrei Ciurunga. Cred ca ar fi timpul sa cunoastem si pe poetii inchisorilor... Florin Ispas, salut dorinta ta de a (ne) restitui acel timp al "lagarului socialist", spor la scris! finalul e cam prea rapid si prea fericit... la redactare si punctuatie sigur vei mai lucra... oricum, eu nu sunt un specialist...   Postat de catre iulia ralia la data de 2010-05-18 23:20:41               eu iti multumesc pentru critica.E foarte greu de scris un text pe tema asta fara a participa in sistemul concentrationar al anilor 49-64.Stiu ca uneori e ca o nuca fara miez dar cineva trebuie sa scrie si pentru acei care si-au lasat oasele in tarina romaneasca. Iti multumesc si tie Goodnight.Va multumesc pt curajul de a citi.   Postat de catre florin ispas la data de 2010-05-18 20:50:26               Multumesc, Florin. Tocmai ce ti-am vazut si blogul.   Postat de catre . solitaire la data de 2010-05-18 20:29:08               solitare, textul nu este gata el este inca in lucru.La final va arata altfel.Experienta nu am cum ai zis deoarece tot ce e scris aici e din documentatie si ideile din capul meu   Postat de catre florin ispas la data de 2010-05-18 19:54:31               18:09:35 mirobolant discurs... inspirati adanc si numarati pana la 5   Postat de catre Dan Marcu la data de 2010-05-18 19:26:38               Pentru ce sunt luata la bani marunti, ma rog? Nu am tras nicio concluzie. Am spus ceea ce am vazut legat de soseaua suspendata a nimanui. Se vede foarte bine ca banii nu sunt un suport convingator pentru a munci cu drag ci e nevoie si de un ideal/ideologie/orice legat de partea spirituala ceea ce in democratia de azi lipseste cu desavarsire oricat l-am pune pe dumnezeu in fata. Templele si alte constructii marete cum s-au facut? Tot cu sacrificii umane enorme. Priveste in jur si vezi diferenta intre ceea ce e facut de mantuiala( cum ar fi bancile si tot ce e legat de finante si impozanta la sosea) si ceea ce presupune o investitie sufleteasca cel putin daca nu si un ideal sau un sacrificiu. Imi e rastalmacit comentariul si nu stiu pentru ce. Fiind un site literar, este evident ca am facut aluzie la partea literara a lucrarii si nicidecum la valoarea ei emotionala care isi are locul ei. Dpdv literar textul nu sta in picioare. Daca nu am cunoaste noi, cititorii, istoria, multe amanunte raman suspendate iar personajele slab creionate. Sub aspectul acesta am spus ca poate fi un gest egoist sa te apuci sa faci analiza pe text si mai ales daca autorul nu se vrea a fi un scriitor de marca sau nu isi vrea opera un al doilea `jurnal al fericirii`, ci doar sa atentioneze, si spunand acest lucru nu cred ca am jignit pe nimeni. Si la o adica nu cred ca autorul de fata, cu o asemenea experienta in spate, ar avea nevoie de un avocat. Puteai foarte bine Goodnight Carecasazica sa iti exprimi parerea legata de text independent de parerea mea. Si era mult mai ok.   Postat de catre . solitaire la data de 2010-05-18 18:09:35               Se vrea cu disperare o constructie a sufletelor uratite de frica. Un fel de „civilizatie” in care omul trebuie sa se distanteze de Dumnezeu. Notiunile de bine si rau nu mai sunt clare. Din pacate.   Postat de catre Dan Marcu la data de 2010-05-18 05:46:53               solitaire, adicatelea ce ai vrut sa zici cu: „e greu de presupus la ce fel de comentarii se asteapta un astfel de autor care isi varsa oful cautand sa iasa din anonimat si sa atentioneze.”? „un astfel de autor”??? apoi mai adaugi oleaca de continut din colecist: „e destul de dureros si egoist sa faci analiza pe text a unei asemenea povestiri daca autorul nu e pregatit sa o infrunte/ sa si-o asume.” si din nou: „de cate ori am trecut pe acolo, nu munceau. cei care au muncit la canal vorbesc de sange si chinuri insuportabile insa canalul este astazi o realizare.” vaaaaaiiiiiiii aceste cuvinte ne doare! Ipocrizie, rautate, obtuzitate. Rusinica!   Postat de catre Dan Marcu la data de 2010-05-18 05:45:11               Florin Ispas, :) Bine ati venit pe Europeea! Am citit cu mare interes si placere textele dvs. Foarte bine scris. Va felicit! .   Postat de catre Dan Marcu la data de 2010-05-18 05:43:45               o poveste grea, foarte grea insa bine cunoscuta de multi dintre noi prin memorialul durerii realzat de televiziune. caci si aici, in aceste doua parti, putem vorbi de un memorial, redactat pe alocuri foarte succint folosindu-se memoria bruta si cu prea putine valente literare. valoarea lui este asemanatoare cu a unei pagini de jurnal caci se urmareste doar firul narativ al unei experiente triste comuniste. e greu de presupus la ce fel de comentarii se asteapta un astfel de autor care isi varsa oful cautand sa iasa din anonimat si sa atentioneze. e destul de dureros si egoist sa faci analiza pe text a unei asemenea povestiri daca autorul nu e pregatit sa o infrunte/ sa si-o asume. dar, plecand de la povestea din text cu canalul de la dunare, imi amintesc cum tocmai zilele trecute am trecut pe sub scheletii asa zisei sosele suspendate din bucuresti unde oamenii liberi, democrati, angajati, povesteau si duceau scule incolo si icoace in dorul lelii muncind la o sosea democratica si nu ls un canal comunist. si ma intrebam, oare va fi gata aceasta sosea vreodata? la televizor nu ajunge la noi decat povestea despre lipsa banilor. dar oamenii, de cate ori am trecut pe acolo, nu munceau. cei care au muncit la canal vorbesc de sange si chinuri insuportabile insa canalul este astazi o realizare. totusi. nici pe departe nu sunt adepta a ceea ce s-a intamplat acolo insa e de reflectat la ceea ce inseamna azi simtul civic. si muncitorul democratic.   Postat de catre . solitaire la data de 2010-05-17 19:05:13	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE