|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Mihai Vasile |
|
|
Marginea nopþii fãrã lunã, cãldura zilei sub tãlpile goale, îngropate în nisipul care poatrã încã sãrutul pãgân al soarelui…
ªoapta mãrii enigmatic de calme, în adâncul cãreia se ghiceºte, fierbând incandescent, iadul furtunilor viitoare…
Îndepãrtat ºi stingher, un glas de greier, mic ºi timid, speriat de îndrãzneala de a se ridica la marginea nemãrginirii…
Cortinã de întuneric de catifea veche – cerul. Marea – scenã abia bãnuitã ºi schimbãtoare, împodobitã cu înfloriri de zâmbete albe, enigmatice, ca mantiile tivite cu herminã ale reginelor apuse.
O pace ca la începuturile lumii ºi o ºoaptã plinã de mii de înþelesuri, care se insinueazã dincolo de pragurile înºelãtoare ale auzului, în sufletul ars de dogoarea vieþii…
O poveste, uneori veselã, alteori tristã, care triumfã pe creasta unui val cu personalitate, plânge în ultima mângâiere a degetelor mãrii pe obrazul þãrmului sau pluteºte pe aripa unui albatros adormit în zbor, care se viseazã zburând deasupra mãrii.
Lungi ecouri de mult uitate ºi redeºteptate de sãrutul salin al necuprinsului, într-un suflet în care necuprinsul este cuprins de hibernare.
Singurãtate paradoxalã, populatã de glasuri ºi de umbre, liniºte ºi neliniºte, durere calmã ºi binefãcãtoare… Cãldurã stranie, strãfulgeratã de fiori îngheþaþi – aripile nopþii.
Certitudinea mãrii nevãzute devine ramurã de mãr înflorit între zãpezile sufletului paralizat de gheaþa unei ierni atotstãpânitoare…
E ca ºi cum corabia rãtãcitã printre banchize polare a gãsit drumul înapoi ºi a acostat în golful mareelor calde ºi binecuvântate ale unei iluzii de o clipã…
ªi din nou ºoapte, ºoapte amãgitoare, ºoapte odihnitoare, ºoapte ademenitoare ca glasurile sirenelor.
…Lasã-mã sã împart cu tine aceastã clipã, ca ºi cum ar fi o cupã plinã de apã vie. Lasã-mã sã prelungesc, alãturi, otrava dulce a acestei clipe într-o nemurire de aur ca o lunã nouã, într-o singurã noapte eternã.
Numai cerul ºi marea. Pãmântul – la o depãrtare de galaxii întregi. O clipã în afara timpului, cu miros de alge ºi de sare.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Ascultând cântecul mãrii poþi desluºi poveºti ascunse undeva sub valuri sau deasupra necuprinsului. Frânturi de vieþi mereu îngheþate de aripile nopþii. Mã întreb ºi îmi este fricã sã-mi rãspund - nu cumva autorul în aceastã împletire de imagini ascunde o tainã doar de el ºtiutã? Curgerea povestirii este uneori delirantã între luciditate ºi tulburare; singurãtatea paradoxalã populatã la glasuri ºi de umbre, liniºti ºi neliniºti … ºi din nou ºoapte amãgitoare… cu glasul sirenelor… O clipã în afara timpului cu miros de alge ºi de soare. Chipul sãu pare mirat ºi ascunde povestea unei soapte venitã de undeva din eternitate, sau dusã spre eternitate. Aici cuvintele sunt simple vehicule ce transporta tensiunea comunicãrii spre estetic. Sufletul sãu liric reuºeºte sã ne captiveze undeva la marginea nopþii fãrã lunã...
|
|
|
|
Postat
de catre
Maria Prochipiuc la data de
2004-05-27 13:59:28 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|