FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de Mihai Vasile
Capitolul I

Am umblat o noapte întreagã pe strãzi, încercând sã înþeleg ce ºi, mai ales, de ce se întâmplã. Deºi am ajuns, într-un târziu, sã accept, întrucâtva, cã este dureros de real, nu mã pot abþine sã nu mã gândesc cã nu este cinstit din partea soartei, sau a lui Dumnezeu, sau a Diavolului, oricare dintre ei ar fi cel care se face vinovat pentru situaþia în care sunt. Trebuie sã mã obiºnuiesc cu ideea cã nu mai sunt ca toþi ceilalþi, sãnãtos, puternic, plin de viaþã. Sau, poate, abia acum sunt ca toþi ceilalþi, purtând pretutindeni cu mine umbra morþii, ca pe un spectru nevãzut care îmi aminteºte clipã de clipã cã totul e o iluzie, un fuior de cenuºã anonimã în bãtaia vântului.
Este o mare ciudãþenie a firii umane: niciodatã nu îþi dai seama mai bine cã ai fost fericit decât atunci când pierzi totul. Oare ce ne împiedicã sã trãim fericirea ca atare, sã trãim cu adevãrat fiecare clipã? Nu i-am auzit pe mulþi spunând: „Da, dom’le, eu sunt fericit, na!“ Mai de grabã „...mda, sunt mulþumit de viaþa mea...“ sau „mã simt bine, sunt bucuros...“, dar nu am recunoaºte nici picaþi cu cearã un moment de fericire. Oare e vorba de firea noastã veºnic nemulþumitã? Sau ne e teamã cã ne forþãm norocul, dacã zicem ºi noi o datã cã suntem fericiþi?
În zori, am primit lumina ca pe o binecuvântare. Privind în jurul meu, mi-am dat seama cã nu s-a schimbat nimic. ªi nici dupã ce nu voi mai fi eu nu se va schimba mare lucru. Pãmântul va fi acelaºi. Doamne, de unde mi-o fi venit ideea asta cã ar trebui sã se întâmple o calamitate naturalã la dispariþia mea? De când oi fi devenit atât de important pentru planetã ºi pentru umanitate, ca sã se crape cerul în douã? De fapt, de vreme ce nu voi mai ºti ºi nu voi mai simþi nimic, ar cam trebui sã-mi fie indiferent ce se întâmplã cu lumea, nu-i aºa?
ªtiu, sunt egoist, dar cine oare nu este egoist? De ce oare trebuie sã mor eu, ºi nu vecinul, sau un negru bantu în celãlalt capãt al lumii, sau un moº de 106 ani, care ºi-a trãit viaþa ºi se plânge cã moartea l-a uitat? Sau unul care se chinuieºte paralizat de ani de zile ºi nu se mai îndurã Dumnezeu de el? Oameni buni, puteþi sã mã acuzaþi de cruzime, de rãutate, de ce vreþi voi, puteþi sã aruncaþi cu pietre în mine ºi sã mã arãtaþi cu degetul, puteþi sã-mi blestemaþi sufletul sã ardã în focurile iadului pentru cã îndrãznesc sã gândesc aºa, dar tot nu o sã mã puteþi face sã vãd vreo urmã de dreptate în tot ce mi se întâmplã!
La dracu! Am douãzeci de ani! Vreau sã trãiesc, vreau sã mã bucur de viaþã, sã mã însor, sã îmi ridic o casã cu mâinile mele pentru a le-o dãrui copiilor mei, sã-mi plimb nepoþii prin parc ºi abia apoi sã pãrãsesc lumea, cât de cât împãcat, înainte de a le deveni celor dragi o povarã! Am atâtea lucruri de vãzut ºi de fãcut! Nu se poate, nu e posibil!! Trebuie sã fie o greºealã! N-am fãcut niciodatã nimãnui rãu, sau poate numai inconºtient ºi-mi cer iertare pentru asta! De ce trebuie sã plãtesc ºi cui îi foloseºte dispariþia mea? Vreau sã înþeleg, mãcar sã înþeleg! Poate îmi va veni mai uºor. Dar ce spun eu... mai uºor... La dracu, niciodatã nu o sã îmi vinã uºor sã accept gândul morþii! La dracu...

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  "Trebuie sã fie o greºealã!" asa imi spun si eu... Vreau sa vad casa cu prispa sa aud greieri sa vad stanjeneii firavi, regina-noptii inmiresmand aerul fierbinte de vara.
Nu este cinstit...
 
Postat de catre yxxx dina la data de 2004-07-18 20:57:59
         
 
 

O filã din viaþa autorului aflat între douã maluri dureros de reale. O înfruntare cu viaþa, o rãzvrãtire împotriva soartei. Autorul se aflã la malul unde îºi pune întrebãri, dar de unde ºtie sigur cã nu va primi nici un rãspuns, este malul care desparte viaþa de moarte, purtând pretutindeni cu mine umbra morþii. Opus acestuia e celãlalt mal, unde deja îºi rãspunde singur la unele întrebãri, rãspunsuri pe care le descoperã în însuºi fiinþa sa. Libetatea gândului coboarã în inimã ºi-i dã bunãtatea înþelegerii.

Personajul nostru cautã drumul ºi acest drum nu-i departe de el, ci între cele douã maluri, între care trebuie sã-ºi urmeze cursul vieþii. Trãieºte un moment al neîmplinirilor, e o luptã cu sine, dar ºi viseazã. Nimeni nu este în stare sã accepte gândul morþii - Vreau sã trãiesc, vreau sã mã bucur de viaþã sã mã însor…ºi abia apoi sã pãrãsesc lumea … Aceastã Schiþã de roman pare un memento mori. Viaþa ºi lumea concepute ca un vis. Finalul este neaºteptat, spulberând cititorului orice iluzie. La dracu, niciodatã nu o sã îmi vinã uºor sã accept gândul morþii! La dracu…



 
Postat de catre Maria Prochipiuc la data de 2004-05-27 14:28:01
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE