FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Despre plagiat și nu numai
Text postat de Emanuel Cristescu
Cu regret constat incapacitatea unor polemici de idei. Ce relevanță pot avea conceptele "haită" "maidanezi" etc. în contextul unei acuze ca aceea de plagiat?

Plagiatul poate fi dovedit simplu. Se pune pe o coloană textul original iar pe cealaltă textul reclamat ca fiind plagiat. Cu referințele documentare necesare. În rest păreri, opinii, percepții adică subiectivism sau chiar ignoranță ori rea credință. Istoria literară cunoaște un denunțător celebru: Caion!

Eu aș fi văzut aici un prilej de a dezbate problematica impusă de „plagiat” și diferențierea conceptului de altele ca de exemplu, inspirație, pastișă, epigonism, interpretare, parodie, viziune, colaj, intertextualitate și câte altele. Cu argumente pro și contra, cu exemple, etc. Insă fără jigniri. În respectul reciproc al participanților. Evident pot fi ironizări, șfichiuiri, etc. însă cu spirit, cu rafinament, noblețe, inteligență, stil, conotații, etc.

Cărțile din cărți se scriu, se afirmă adesea. Iar Ecleziastul surprinde perfect această ipostază "nimic nou sub soare". Inspirația poate veni din lectura unei cărți, dintr-un gând, dintr-o observație, etc. Modul cum este realizată o creație diferențiază originalitatea creației.

Violența naște violență iar spațiul public irascibilizează. Pe de altă parte, am mai spus-o, Europeea reprezintă un "extract" un eșantion din viața reală. Crede cineva că dacă un cititor care are în mână o carte și care își face o părere bună sau sau rea despre această carte va renunța la părerea sa dacă va fi jignit? Aici din fericire există posibilitatea feed back-ului. Adică există posibilitatea unor clarificări.

Eu pornesc de la ideea că d-l Recheșan este onest și de asemenea cel care l-a acuzat este onest. Așadar problema poate fi tranșată prin demonstrare sau clarificare. Inspirația, o altă viziune, o nouă intrepretare, o nouă tratare a unei situații nu înseamnă plagiat. Și poate, cu detașare, calm, înțelegere i se putea explica tânărului contestatar diferența dintre plagiat și viziunea colegului nostru. Evident dacă tânărul nu putea face el dovada plagiatului.

De ce trebuie creată o falie artificială între generații? De ce trebuie umblat cu securea la brâu într-un spațiu cultural? De ce trebuie văzut în orice gest un scenariu, o conspirație? ( de multe ori mă gândesc la faptul că înțelepciunea populară potrivit căreia hoțului de hoț i-e frică este perfect justificată!)

Am citit cu ceva timp în urmă un text al d-lui Recheșan. „Oala” dacă-mi amintesc. Stilistic bine realizat însă ca story mi-a adus aminte de o piesă de teatru, parc㠄Soția anticarului”. Care exploata magistral motivul. Puteam să-l acuz de plagiat? În nici un caz. Mental, am realizat similitudinea și m-am gândit că fie nu cunoaște piesa, fie și-a propus o nouă viziune, care însă este departe de tratarea din piesa sus amintită. Riscurile creației. Pentru că, faptele de viață fundamentale sunt cam aceleași de mii de ani. Diferă doar tratarea lor. Mutatis mutandis, despre bancuri se și spune: bancu-i vechi doar ascultătorul este nou!

Cu privire la ridicarea nivelului: cei care respectă regulile de postare, au postat un număr de texte și comentarii, demonstrând astfel că nu încalcă aceste reguli, așadar că se poate conta pe ei dându-le dreptul de a-și posta textele direct, în sensul că nu vor posta trivialități pe site, trebuie să-mi trimită pe adresa [email protected] coordonatele, ca să-i pot contacta și le ridic nivelul. Nivelul, am mai spus-o, și scrie și în regulament, nu reprezintă vreo ierarhizare valorică ci accesul la anumite facilități ale site-ului.

Celor care îmi fac procese de intenție că nu aș fi echidistant le adresez rugămintea de a face și demonstrația. Poate greșesc însă eu sunt și îmi propun să fiu de bună credință.

În rest am și eu timpul pe care îl pot dedica Europeii extrem de limitat așa că nu pot răspunde tuturor. Oricum acolo unde este evidentă rea credință, unde mi se atribuie tot felul de maniheisme, unde se operează cu prezumția de vinovăție, nu voi intra în dialog. Voi continua să ignor.



Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Aș!
Pledoarie cam debilă.
Nemîncată, vreau să zic.
Totuși, e de preferat o ciorbă reîncălzită, decît o supă fiartă.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-09 18:44:46
         
 
  Te salut și eu, Ioane.

Subiectul s-a răcit. Și, după cum nici ciorba reîncălzită nu are gust...

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-02-09 18:11:41
         
 
  "Tot românul se pricepe la agricultură, fotbal și, mai nou, la drept" (Liviu Bordaș)

Din inteligenta sintagmă este exclusă priceperea la literatura, limitată, desigur, la un număr privilegiat de indivizi. Or fi și juriștii (toți) printre aceia?

Ce drept... la drept se pricep numai cei care-i apără pe găinari în instanță!
Unii care se pricep mai puțin la slalomul printre legi, nu ar face asta.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-09 17:35:41
         
 
  am laudat lucrurile bune si am criticat de multe ori opacitatea si ipocrizia, scriind
sub divese pseudonime si de la niveluri diferite (putini sunt cei care stiu). am incercat sa dau de macar o parte din radacinile denaturarii, multe si prea bine intretinute, pentru a le pune in evidenta pentru toti cei care urmaresc situl. desigur, unele sunt destul de evidente.

in sfarsit, am facut propuneri clare si explicite
pe o cale alternativa.
rezultat a fost incredibil : nimic.

azi am trecut pe aici intamplator. o sa-mi interzic si intamplarile.

.



 
Postat de catre definitiv retras la data de 2009-02-09 15:16:52
         
 
  Sandra Filimon, m-ar intrista mult sa abandonati pozitia din care puteti cel putin incerca sa sustineti ceea ce considerati ca este corect. Va rog , mai ganditi-va. Va rog ca pe un om care nu pe mine in mod special m-a sustinut(mai ales ca nu aveam habar ca ati facut asta)- ci niste principii care apara, atat cat se mai poate, imaginea sitului. Ceea ce , zic eu, este si in interesul tuturor. Va asigur de toata aprecierea mea, oricare ar fi decizia pe care o veti lua.  
Postat de catre . Fiinta la data de 2009-02-09 15:10:01
         
 
  S-a terminat! Gata.  
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-09 14:39:32
         
 
  Citatul exact era :"scrii ca un transexual", venea pe pagina mea,după acel"scrii ca o muiere" și era anterior "bombei"...Credeam că s-a terminat!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-02-09 14:26:26
         
 
  iubita mea priveste - si acum....  
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-09 14:12:27
         
 
  Domnule Florin Rotaru,

afirmatia domniei voastre
"nu vreți să luați în considerare lucruri de bun simț si de natura evidenței." per a contrario pare a induce ideea ca interventiile mele n-ar fi fost de bun simt. Ce ati zice daca tot asa global as uza si eu de dreptul de a face aceeasi observatie referitoare la interventia domniei voastre?

Argumentati concret unde nu am fost de bun simt, asteptati si replica mea si apoi mai vedem. Eu am convingerea ca am procedat corect si de bun simt. Si am argumentat.

 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-02-09 14:10:53
         
 
  Sandra Filimon, nu reiei conflictul, il intretii. Hai sa explicam usor, pe indelete. Ai enuntat cuvantul scuze in mai multe randuri, considerand totodata ca sunt necesare in astfel de cazuri. Perfect adevarat. Ipotetic vorbind, la rece, eu am lansat o acuzatie catre un text al domnului Gheorghe Rechesan. Corect? Mai mult sau mai putin adevarata! E adevarat, o acuzatie destul de grava. Dar, pentru ca exista un dar de fiecare data, vin acum si intreb - chiar asta sa fi fost modul in care trebuie sa-i raspunzi cuiva car, probabil, nu intelege ceea ce spune? Eu, asa am crezut. Am inteles, ulterior, ca nu poti plagia un film.Intre scenarii, oricum, au fost mari asemanari. Nu asta conteaza. Eu am ramas la aceeasi concluzie, chit ca va dau castig de cauza. Au existat doua posibilitati - prima ar fi fost cea normala - Reche` ar fi putut foarte frumos sa imi explice, fara injurii, gravitatea acuzatiei pe care am lansat-o, sa imi arate ca gresesc si as fi ridicat mana sus, recunoscand fara nici un fel de probleme ca m-am inselat. Ei bine, el a ales a doua varianta! M-a numit si circar si transexual. De tinut minte - transexual! Cum va suna asta? Transexual! Adica daca cineva ma judeca nefondat, am dreptul sa il jignesc in asa fel? Nu cred. Eu nu am facut decat sa ripostez. Dupa parerea dumneavoastra, eu ar fi trebuit sa ma conving singur ca gresesc, sa nu raspund nici unei insulte, desi iubita mea priveste mirata adancimea barbara in care coborasem, si tot eu - deci - tot eu, sa imi cer scuze! Va rog sa imi raspundeti sincer, ce ati fi facut in locul meu? Va asigur ca acelasi lucru!

Va prezint scuzele mele pe aceasta cale, si nu imi doresc, repet, nu imi doresc sa parasiti functia de editor al site-ului!

Razvan Sarbu
 
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-09 14:10:22
         
 
  Label Black, am impresia că e nevoie de câteva precizări.

1. Nici ca user și nici ca editor nu am dreptul să cer scăderea de nivel a nimănui. Scăderea de nivel este decisă de către administratorul sitului, de regulă pentru abateri repetate de la regulament. Tot ce pot face este să-i semnalez aceste abateri și decizia finală îi aparține.
2. Pot propune mărire de nivel pentru unii useri care, din varii motive, nu au solicitat ei înșiși acest lucru, însă din toată activitatea de până acum reiese seriozitatea și bunele lor intenții. Și în acest caz, decizia de a da sau nu curs acestor propuneri aparține tot administratorului.
3. Așa cum am mai spus, activitatea ta literară pe Europeea justifică solicitarea și acordarea unui nivel mai mare. Singura obiecție a fost cea legată de momentul în care s-a făcut acest lucru, anume acela când ai lansat o acuză nedovedită de plagiat. Dacă retragerea acuzei de plagiat ar fi fost făcute înainte de mărirea nivelului, aș fi salutat "evenimentul" în aceiași manieră în care am făcut-o pentru Adriana Giurcă.

Sper că după toate astea ți-e limpede că nu e vorba de orgolii rănite sau alte asemenea. Valabil și pentru domnul Cristescu. Pur și simplu nu suport nedreptatea, indiferent împotriva cui s-ar îndrepta. Ipotetic vorbind, dacă userul Label Black ar fi fost victima unei astfel de acuze, reacția mea de a cere dovezi acuzatorului ar fi fost la fel de promtă și de fermă. Nu ți-aș dori să simți vreodată, pe proprie piele, cât de tare "ustură" o astfel de acuză, știindu-te nevinovat.

Nu am de gând să reiau conflictul, cu atât mai mult cu cât ai realizat că nu se poate plagia un film într-un text, fiind două genuri diferite. Totuși, cel puțin la nivel teoretic, lucrul acesta nu ar fi tocmai imposibil, deoarece orice film are la baza un scenariu, care este tot un text. Prin urmare, există un numitor comun.

Într-un mediu literar vigilența este obligatorie, pentru că au existat și vor exista mereu cazuri de plagiat. Nu cu mult timp în urmă chiar Europeea a constatat la propriu acest adevăr. Atâta doar că acuza de plagiat trebuie să fie întotdeauna însoțită de dovezile plagiatului în momentul în care este făcută publică. Prin urmare nu ar trebui să te mire reacțiile dure ale celui în cauză și nici ale altora.

Mi-ar fi plăcut să aud din partea ta, în afara recunoașterii greșelii, scuzele adresate în primul rând lui Recheșan, dar și celorlalți membrii care, prin intervențiile lor, nu au făcut altceva decât să apere un principiu: libertatea personală se termină acolo unde aduce atingere drepturilor și libertăților altei persoane (înțelegându-se aici toate drepturi, inclusiv dreptul la propria imagine). Dacă mai pun la socoteală faptul că aceștia din urmă au cel puțin dublul vârstei tale, merită scuze pentru lipsa de respect și de politețe cu care i-ai tratat.

Din punctul meu de vedere subiectul este închis.

Domnule Cristescu, reiterez cererea de reducere a nivelului editor. Motivele sunt aceleași cu cele din emailul pe care vi l-am trimis la inceputul lunii decembrie. Speram să se schimbe ceva în bine, dar probabil că doar spiritul Crăciunului a fost "de vină" pentru perioada de acalmie.


 
Postat de catre Sandra Filimon la data de 2009-02-09 13:07:03
         
 
 
Domnule Cristescu, de aici de unde privesc eu PARE că sunteți complet rupt de realitate. PARE că, din considerente care imi scapă, nu vreți să luați în considerare lucruri de bun simț si de natura evidenței. Așa PARE. De aceea cred (rețineți - CRED) că este in zadar, așa cum, SE PARE, crede și Eugenia Reiter.

 
Postat de catre Florin Rotaru la data de 2009-02-09 13:05:43
         
 
  "De ce trebuie creată o falie artificială între generații? De ce trebuie umblat cu securea la brâu într-un spațiu cultural? De ce trebuie văzut în orice gest un scenariu, o conspirație?"

LB este un tânăr inteligent. A făcut "denunțul" expunându-se, ca fiind o stare de revoltă personală însă l-a făcut cu sinceritate. Așa credea el. Dacă i s-a explicat a înțeles. Și sunt sigur că va avea tăria să-și prezinte și scuze.

Însă nu pot asista impasibil ca neprietenii Europeea să alunge toți tinerii de pe site. Aici este un laborator iar cei mai cu experiență ar trebui să transmită ceva tinerilor din experiența lor. Aroganța, parul și altele nu pot avea ca efect decât alungarea valorilor tinere de pe site. Ceea ce este inacceptabil.

Europeea merge mai departe. "Cărăbănirea" nu poate afecta valorile site-ului.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-02-09 11:17:44
         
 
  Și intențiile contează însă cel mai mult contează efectelele. Iar gândul trebuie să preceadă fapta.

Distinsă AA v-aș ruga să fiți mai ponderată în acuzații. Și mai ales în acuzații tranșante și nefondate. Afirmațiile domniei vostre reprezintă opinii și le respect ca atare însă le resping ca valoare de adevăr.

"destrabilizarea site-ului si manifestarea simpatiei fata de Sandra Filimon, pe care, observ ca, in final, o scoateti si vinovata de relansarea conflictului:"ei bine, domnia voastră relansează conflictul. Motivul? Orgoliul domniei voastre"!"

"O confirma deciziile pe care le luati si modul jalnic in care intelegeti sa va pastrati oamenii care si-au sacrificat timpul pentru ca europeea sa nu devina locul de desfasurare al tuturor mediocritatilor!"

"O fraza care mi se pare de un cinism greu de acceptat!"

Dacă ați fi mai detașată ați putea observa că, din punct de vedere al valorii de adevăr, sunt pe aceeași linie cu acuzația de "plagiat" a lui LB. Nimic din ceeace ați afirmat mai sus nu puteți argumenta. Mă văd obligat să constat, cu părere de rău, că domnia voastră pare a nu fi înțeles nimic din această polemică. Observați diferența? Am spus "pare". Mă neliniștește "siguranța" de care dați dovadă în postura de acuzator public. Dacă într-o cauză interpretabilă, în care, cum ați văzut, sunt variate opinii procedați așa, ce s-ar întâmpla dacă efectiv aș greși?

Luatul jucăriilor și plecatul într-un anumit fel ar crea un precedent periculos. Mâine cineva m-ar putea condiționa, de exemplu, în ceea ce vă privește. Ceea ce ar fi incorect. Polemica de idei este una, condiționarea este alta.

Domnule Liviu,

Nu voi șterge textul și comentariile deoarece (pentru prietenii Europeea) din cauză (pentru neprietenii Europeea) nu doresc să spună nimeni că este cenzurat și apoi că explică multe și cine vrea poate înțelege situația. Oricum mulțumesc pentru sprijin și implicare.



 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-02-09 11:09:08
         
 
  Ioane, scrie în regulament. Citește-l și tu, înainte de a mă "gratula".

Una e libertatea de exprimare, cu totul alta e libertatea de a înjura. Iar posibilitatea de a posta nu aduce după ea obligativitatea acceptării oricăror mizerii. Mai ales cînd icrele sunt, de fapt, ouă clocite.

Crezi că replicile și contrareplicile pot continua? Mai au vreun rost?

Gheorghe a înțeles. Sper că va posta în continuare.

Poți să-mi precizezi "șulfă"? Are cam multe înțelesuri în dicționar.

Ziceam...

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-02-09 10:58:13
         
 
  Anda, draga mea, nu te mai enerva ca e in zadar.
crede-ma
 
Postat de catre eugenia reiter la data de 2009-02-09 10:51:43
         
 
  ...ziceai...  
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-09 10:48:02
         
 
  Acu se poate, Bordașe, să apese maestrul pe butonul de radiere? Parcă zicea că nu, că cine și-a lăsat icrele pe aici, aici să rămînă!
Frate, și tu ești o mare șulfă!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-09 10:47:45
         
 
  Anda,
Singura soluție este să ne cărăbănim dracului de pe aici toți cei care ne spargem pieptul degeaba și, în schimb, suntem luați la mișto. Cică din ăla subtil, de catedră!
Mai vorbim în privința asta și propunerea mea este să luăm serios, în calcul, o astfel de alternativă. Să rămînă ei, cu jucăria lor și să se bucure de zile senine și fericite!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-09 10:45:43
         
 
  Deci asta ati inteles domnule Cristescu! Ca atitudinea unora dintre noi, a avut drept miza, destrabilizarea site-ului si manifestarea simpatiei fata de Sandra Filimon, pe care, observ ca, in final, o scoateti si vinovata de relansarea conflictului:"ei bine, domnia voastră relansează conflictul. Motivul? Orgoliul domniei voastre"!
Nu pot decat sa ma crucesc cand vad una ca asta, notiuni ca principii, onestitate si altele asemenea, si-au pierdut continutul. O confirma deciziile pe care le luati si modul jalnic in care intelegeti sa va pastrati oamenii care si-au sacrificat timpul pentru ca europeea sa nu devina locul de desfasurare al tuturor mediocritatilor!

"În rest vă mulțumesc pentru sprijin și să auzim de bine." O fraza care mi se pare de un cinism greu de acceptat!

Ultimul meu comentariu pe aceasta tema si ultima mea luare de pozitie la vreo decizie a domniei voastre.
Voi ramane, in continuare, adepta teoriei lui Camus care spunea ca "libertatea este dreptul de a nu minti"! se poate extrapola si in privinta dreptului la libera exprimare!


 
Postat de catre Anda Andries la data de 2009-02-09 10:25:15
         
 
  Emanuel Cristescu, colegul Gheorghe Recheșan a postat un text menit să stingă diferendul. Nu pot decît să-i apreciez maturitatea.

Aveți la îndemînă butonul care ar putea aneantiza toate textele în care se face referire la conflict. Plîngeri, enunțuri, denunțuri și așa mai departe. Fără suportul lor, nici polemicile nu mai pot continua.

Mai sunt și alte texte care, nereprezentînd ceea ce se numește literatură, nu prea au ce căuta în pagină. Sau texte care nu aparțin userilor de pe Europeea, postarea lor avînd, în mod limpede, scopul de a escalada disputele. Nimic nu vă oprește să procedați la fel și în privința acestora. O spun cu riscul de a mă vedea "gratulat", așa cum vă temeați într-un alt comentariu.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-02-09 10:23:33
         
 
  Doamnă(domnișoară)Sandra Filimon,
Vă rog să reveniți asupra deciziei de a demisiona și să vă continuați munca de editor. Într-un fel mă simt implicat și vinovat de felul în care a decurs conflictul; vă asigur că vă înțeleg argumentele și probabil că aș fi procedat într-un mod similar!
cu stimă și aprecieri pentru obiectivitatea și echidistanța probată
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-02-09 10:22:16
         
 
  Așadar distinsă colegă Sandra Filimon, domnia voastră ar avea dreptul să ia o decizie eu nu am acest drept!

Însă întrebarea viza alt aspect. Conflictul fusese aplanat. Poate discutabilă soluția găsită de mine. Însă repet conflictul fusese aplanat. Sigur nu fusese administrată dreptatea absolută. Fiecare rămăsese cu o nemulțumire însă aveau probabil și câte o mulțumire. Se demonstrase imposibilitatea lui LB de a proba "plagiatul" ba sper că reușise să înțeleagă faptul că viziunile stilistice ori de gen artistic diferite nu pot fi considerate plagiat, subtil îi sugerasem și la ce se expune cineva dacă face un denunț neprobat (trimiterea la Caion) Gh R a înțeles pledoaria mea și chiar dacă probabil mai avea vreo strângere de inimă cred că era mulțumit. Onoarea îi fusese salvată prezumția de onestitate și expunerea clară tranșantă a modului cum ar trebui probată acuzația de plagiat, pe care sunt sigur, LB nu are cum să o producă îl scosese din cauză (o probă serioasă nu s-ar putea produce decât dacă scenariul după care a fost făcut filmul a fost publicat, fiind astfel protejat prin copyright putând fi astfel pus pe o coloană iar textul colegului nostru pe o alta, ambele coloane fiind identice!). Că rămăseseră sechele sunt sigur. Că scrisul "ca o muiere" poate încă îl rodea încă pe GH. Recheșan nu mă îndoiesc. Însă nici el nu rămăsese dator dăduse o replică cu mult mai țâfnoasă și mai dură "scrii ca un transexual" parcă scrisese. Și îl gratulase și cu termenul „calomniator ordinar” Așadar cu eforturi se ajunsese la o oarecare pace. Nicio pace nu poate fi expresia dreptății ci numai a unui "compromis" negociat fie spre binele părților fie spre binele mediului. În cazul nostru "mediul" este Europeea. Și, gândeam eu, poate fiecare parte lăsase ceva de la sine întru "binele comun" care îmi imaginez eu, este, în acest caz, Europeea. Ei bine când liniștea părea că se instalase în lavra sinilie, domnia voastră are un puseu de orgoliu. (Vreți să credeți sau nu abia acum am citit decizia domniei voastre.) Așadar cu toate că mi-am exprimat regretul pentru situația în care veți abandona munca de editor, așadar un mod elegant de a vă prezenta scuze dacă vă voi fi ofensat, evident fără intenție, cu toate că v-am spus că sper să nu fi luat atitudinea mea ca pe o ofensă personală și, mai mult, cunoscând mai bine decât mulți alții realitățile europeice, ei bine, domnia voastră relansează conflictul. Motivul? Orgoliul domniei voastre. Adică vezi doamne mi-am permis să iau decizia de a-i mări, la cerere și motivat, nivelul userului LB într-un moment în care, posibil ne-am fi aflat într-un conflict decizional! Așadar, deși ați declarat contrariul, în final ați interpretat totuși decizia mea ca pe o ofensă personală. Păcat. Recunosc poate fi și așa. Ca urmare a deciziei mele, însă fără voia mea și fără nicio intenție, din acest punct de vedere, puteți fi cu adevărat o victimă colaterală. Vă prezint încă o dată, public, scuze pentru acest incident. Însă nu pot să nu observ că gestul domniei voastre a dus la o recrudescență a conflictului prin antrenarea și a altor "forțe" care, firesc, vă simpatizează. AA și CV și probabil vor mai fi fiind și alții. De ceea întrebarea mea, din păcate rămasă retorică, "Mulțumiți?" Adică, mulțumiți de rezultatul obținut pentru „binele comun” ? Adică pentru Europeea? Pentru că, de bine de rău, pentru binele părților, se ajunsese la o anumită înțelegere.

Dreptatea în alb și negru, de cele mai multe ori, nu există. Iar dreptatea impusă cu ghilotina este greu de acceptat. Mai ales pe terenul interpretativ și, de cele mai multe ori subiectiv, al creației.

Eu mai fac un ultim apel la domnia voastră pentru reevaluarea situației și pentru a continua munca de editor.

În rest vă mulțumesc pentru sprijin și să auzim de bine.

Între timp Gh. Recheșan a pus punctul pe i: "miza nu e dacă iarba e verde, ci dacă europeea mai poate continua să funcționeze în limite normale!" escaladând astfel de conflicte, aș spune eu!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-02-09 09:31:08
         
 
  Label,
Mai clar de atît nu se poate:
"Proba unui plagiat se poate face detașat, cu luciditate și argumentat, punand textele pe două coloane textul original și textul care reprezintă plagierea. Cu indicarea precisă și documentată a surselor.

Poate cineva să producă o astfel de probă? " (Emanuil Cristescu)
Limitele sunt impuse doar de proprietarul sitului...crezi că eu nu aș putea posta texte să le zicem eufemistic "neecoliterare"?
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-02-09 09:31:00
         
 
  Reche`, limitele normale sunt acelea impuse de voi! orice deraiere, orice deviere e considerata nebunie! Erezie! Daca ar fi sa arda Europeea, cu siguranta va fi din cauza acestor idei special construite pentru distrugere!  
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-09 09:20:33
         
 
  Domnisoara/Doamna - sandra filimon - incepusem sa va port un respect strain, fara sa vreau. Nu cunosc inceputul lui. Cu fiecare comentariu pe care il postati si cum e firesc, il citesc ( daca as fi lipsit de respect nu as face asta - probabil o indiferenta ar fi cea mai cuvenita) imi dau seama ca va doriti dinadins scaderea nivelului meu. Nu vedeti problema asa cum ar trebui, cum e normal si corect. Credeti ca timpul meu e chiar atat de vast pentru a-l arunca pur si simplu pe prostii? Conflictul asta fusese stins - eu, personal, ii dadusem castig de cauza lui Reche! Am lasat-o asa, realizand ca o demonstratie este inutila, pentru ca in conditiile nominalizate de Gheorghe Rechesan nu aveam cum sa merg mai departe! Ce a facut dumnealui? - simplu - s-a batut cu pumnii in piept, ca daca voi demonstra " ca iarba e verde" el se va retrage! ori eu imi voi pierde nivelul! De ce aceasta mascarada iefina? De ce? Dvs. chiar credeti ca in aceasta poveste eu am urmarit ridicarea nivelului? Nu! Ar fi fost mult mai simplu sa ii trimit un mail, domnului Cristescu, fara sa intru in acest scandal! Care ar fi fost reactia, atunci, daca nu aceeasi!? Greselile pe care Traian le-o fi facut pe site, nu ma privesc! Eu pur si simplu raspund la atac prin atac! Ori dvs. nu ati citit insultele distinsilor colegi la adresa mea? V-am intrebat acest lucru de miliarde de ori! Ii propusem aseara lui Reche` un pact! In conditiile in care nu voi putea prezenta o dovada clar-literar a plagiatului, imi voi cere scuze public - pe prima pagina pentru eroarea comisa! Va las sa ghiciti raspunsul lui - cu toate ca vi l-am spus inainte! Ulterior am vorbit cu Peia - reiese din comentariile de dedesuptul acestuia. E clar, peia a avut dreptate,iar eu m-am inselat cand am spus plagiat! - nu era termenul potrivit! Nu poti plagia un film, cum nu poti compune o manea dupa o balada rock! Acestea fiind zise eu termin orice dialog cu dvs. Nu imi doresc sa parasiti functia de editor, sau sa plecati de pe site. E o alegere personala si oricare ar fi ea - nu trebuie sa ma condamne - dar santajul la care ati coborat lasa urme si da de inteles!!  
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-09 09:18:00
         
 
  IBG& ECS
Cleveteala voastră e fără rost

"Un copil de 24 de ani, a dovedit contrariul. Plagiatul este o infractiune greu de probat juridic. Intre noi userii ea a fost probata fara echivoc."

"Copilul"n-a dovedit nimic; poate doar că e mitoman, ranchiunos și reacționează disproporționat la zeflemea.
Între noi userii? Care useri..tu și Traian? Să fim serioși, știți și voi că intrați în orice controversă doar să vă mai remarce lumea...Nu cred că ați citit nici textul,n-ați văzut nici filmul și n-ați urmărit nici opiniile Andrei,Sandrei, ale lui AAA, Liviu și ale multor alți colegi.
E frumos că îl apărați pe cel slab, mai ales dacă vă e amic; dacă vrea să renunțe, îl scuz...oricum, enormitatea acuzei depășește cadrul oricărei argumentații, e doar un atac fără acoperire, dublat de o încăpățănare stupidă; miza nu e dacă iarba e verde, ci dacă europeea mai poate continua să funcționeze în limite normale!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-02-09 08:32:00
         
 
 
Domnule Cristescu,

După ultimele "declarații", nu am niciun motiv de mulțumire, ba dimpotrivă.

Vă propun să revedeți toate comentariile de la textul unde a început povestea cu plagiatul.

http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=32454

Acolo am luat o decizie cu care L.B. a fost de acord. Eventuala argumentație că n-ați fi văzut acele comentarii nu stă în picioare, la fel cum în justiție necunoașterea legii nu poate fi invocată în apărare. Dacă doreați să luați o decizie care se vrea obiectivă și imparțială, trebuia să cunoașteți toate detaliile care țin de acest subiect.

Nu contest faptul că Label Black postează pe Europeea de mult timp și că, în principiu, i se poate mări nivelul. Singura mea obiecție este momentul când s-a făcut acest lucru, timingul. Mult mai judicioasă mi s-ar fi părut soluția de amânare a acordării nivelului 100 până când lămurește, într-un fel sau altul, acuzațiile grave pe care i le-a adus lui Recheșan. Mai mult ca sigur că această amânare l-ar fi determinat să acționeze fie prezentând probe, fie prezentând scuze. Vâzându-se cu sacii în căruță, mă îndoiesc că va rezolva vreodată problema pe care a generat-o, mizând pe trecerea timpului.

Eu nu mă număr printre persoanele care destabilizează saitul, deși uneori așa pare. Dacă e să fac o comparație, mi se pare mult mai "destabilizantă" decizia domniei voastre de a acorda la momentul respectiv nivel userului L.B. și nu la o dată ulterioară, așa cum am arătat mai sus.

Cred că acum am adus suficiente argumente, drept pentru care vă rog ca primul lucru pe care îl faceți, după citirea acestui comentariu, să fie aducerea la nivel 10 a contului "Sandra Filimon". A rămâne în continuare editor ar însemna să girez, fie și indirect, acțiuni nefinalizate precum cea inițiată de Label Black, lucru cu care nu pot fi de acord.
 
Postat de catre Sandra Filimon la data de 2009-02-09 03:30:00
         
 
  Va imbracati in slipi de culoare rosie, stimate user?

Ok, Razvan, Vorbim...

Stam sa-l culcam pe revolutionar...

hi nhi hi
 
Postat de catre I BG la data de 2009-02-09 02:10:46
         
 
  Noapte buna, nea peia! Somn usor, vise placute!  
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-09 02:02:15
         
 
  Și ce spuneați?
Că vi s-a redat nivelul pentru că... așa și pe dincolo?...
Pa!
Sunteți mai mici decît piticul din sălașul roșu!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-09 02:01:53
         
 
  Nu te culci, stimate user?

Mai ai a ne delecta Gerovital si maine...


hi hi hi

hi hi hi
 
Postat de catre I BG la data de 2009-02-09 02:01:22
         
 
  Tot n-ați priceput, bebelușilor, că mintea nu crește-n Pantelimon așa, ca ciulinii pe Bărăgan!
Hai că tu, ai biberonul la gură, ești puiuț, dar fomeia aia de aproape juma de secol?
Nici ea, desigur, că atunci cînd s-a născut tocmai s-a întîmplat fenomenul ăla Tungusk și i-a rămas mintea oablă și teșită, ca pădurea aia.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-09 01:59:28
         
 
  hi hi hi

Am cunoscut, la o deshumare a unui hot din CAP, un mormant. Era profanat. Securisti fiind am fost chemati la fata locului. O groapa plina de viermi. Am scormonit prin ea. O scrisoare. ,, Tigore, lasa-te dracu de poezie si apuca-te de tarnacop...Ce mesaj cifrat. Am descoperit si arma crimei a constiintei lui. O coada de tarnacop - care acum e la British..Pe ea scria...ISBN ...

Cineva il dezgropa pe Ramaru...

Nu l-am mai vazut de trei ani, spuse o psihanalista....

Literatura ...
 
Postat de catre I BG la data de 2009-02-09 01:59:14
         
 
  Eu nu pot sa cred cat de obsedat este un om in varsta! Delirezi, nea Peia! Cand te arzi cu ciorba sufli si-n iaurt, eu cred, dar nu e cazul!  
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-09 01:58:55
         
 
  Mai zi, mai zi!
Că nu mai ai mult și-ți dai complet masca jos!
Iote-l pe ecsintescuuuuu, care se da labelescuuuu!
Stimați spectatori, sub un tur același...!
N-am găsit altă rimă!...
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-09 01:55:44
         
 
  Boxul e un sport dificil, nea peia! Tyson, cand a furat-o, s-a apucat de mancat urechi si nu-l mai oprea nimeni, nici ceasul ala al lui cu diamante, in valoare de un milion de dolari. Iti dai seama?  
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-09 01:54:06
         
 
  Vezi c-ai dat drumul la bandă și rîde în locul babei!
Prăpăditule!
N-am citat din nimeni!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-09 01:53:06
         
 
  UPS AM DAT REFRESHE
 
Postat de catre I BG la data de 2009-02-09 01:52:28
         
 
  hi hi hi
Cu cine te bati ma amaratule

Citat din Descult de Zaharia Stancu
 
Postat de catre I BG la data de 2009-02-09 01:52:07
         
 
  hi hi hi
Cu cine te bati ma amaratule

Citat din Descult de Zaharia Stancu
 
Postat de catre I BG la data de 2009-02-09 01:51:03
         
 
  Sau bătrînețea ta, madam!
Ți-e rușine să spui?
Ia zi, cîți anișori îi pui pe ochișori iubitului?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-09 01:50:58
         
 
  Ravane,
Iarta-l, si asa trebuia sa fie demult la somn.

 
Postat de catre I BG la data de 2009-02-09 01:50:05
         
 
  Băi, mă bat cu voi trei (doi), cu mîinile legate și vă las fără grai! Doar ce mai dați și voi din mînuțe, ca țața Safta care-a văzut avioane trecînd pe deasupra ogrăzii ei și le face semne de salut!  
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-09 01:49:32
         
 
  Veronica,
A fost un timp in care gandeam la fel ca tine. Stii ca te respect. Insa cred ca nu este o solutie sa batem mereu in retragere in fata ipocriziei, a sulfanelii si a spiritului de haita.
Indivizii astia au crezut si cred ca detin adevarul literar absolut. Un copil de 24 de ani, a dovedit contrariul. Plagiatul este o infractiune greu de probat juridic. Intre noi userii ea a fost probata fara echivoc. De ce sa-si ceara scuze. Pentru ca a dovedit talharia? Ce vina are Razvan ca nu are etatea lui Rechesan sau batranetea lui Peia? El e tanar, invata de la noi.
Uite, iti cerem noi scuze in numele lui ca sa respectam cutuma asta, pe care Traian, o considera tembela.
 
Postat de catre I BG la data de 2009-02-09 01:49:02
         
 
  inca o data imi permit sa te contrazic. Eu nu am copiat nici un scenariu. Chiar lasasem un comentariu, nevalidat, bineinteles, in care te rugam sa imi prezinti o eticheta a filmului despre care spuneai ca l-ai vazut si are cam aceeasi idee cu textul meu! Pentru ca, scenariul meu nu e nici pe departe din Saw, filmul caruia i-am facut reclama. Si mocca pe deasupra!  
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-09 01:48:33
         
 
  Vorbeam de tine, labele!
Disperat mai ești să racolezi binevoitori!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-09 01:47:09
         
 
  Poftim exemplu! Ce-ti spuneam, Veronica?  
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-09 01:44:35
         
 
  Las-o-n păpușoi!
O ții ca gaia mațu'!
Repet: mie povestea mi se pare complet lipsită de sens. Nu este vorba de nici un plagiat, pentru că dacă ar fi așa, adică eventualitatea unei copieri de scenariu s-ar fi produs, atunci intri și tu exact în aceeași oală.
Degeaba o dai cotită!
Realitatea e alta și nu cea de care te-ai cramponat tu, ca brotacul de frunză!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-09 01:44:22
         
 
  Nu, Veronica, nu ești naivă.
Dar habar nu ai cu cine stai de vorbă!
Ăștia sunt în stare să-ți intre pe geam, să te scuipe-n față și apoi să strige: bagabonțiiii!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-09 01:39:13
         
 
  De ce mascarada, nea peia? De ce prefacatorie, cand stim atat de bine cand stim atat de bine ca nu bate mistralu` si nu bem absint? Cand cineva iti taie onestitatea ca si cum ti-ar taia capul, iti zic io, nu-ti mai arde de cerut scuze! Plus ca , sa fim seriosi, tu le gandesti pe-astea, chiar crezi ca dupa ce as fi venit cu demonstratia pusa la punct, Reche ar fi recunoscut ceva? S=ar fi facut ca ploua si-a ramas fara umbrela!  
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-09 01:38:21
         
 
  Ioana,
Nu stiu sigur daca label Black avea dreptate, acuzarea de plagiat e ceva jignitor, si nu sunt sigura-sigura ca GR a "copiat" din alta parte exact, mot-a-mot ce a scris altcineva. Infine, nu vreau sa continui prea mult discutia, dar eu cred ca, daca Label Black a renuntzat la acuzatiile lui (sau la a dovedi ce acuza), normal e sa zica : "ma retrag, va rog sa ma iertati". Asa cred eu ca era logic si elegant. Nu-i vorba de varsta, e vorba de o anumita "tzinuta", pe care, cand un tanar o are, impune respectul celor mai in varsta (si viceversa e valabila de asemenea).

Ioana, crezi ca sunt prea idealista?...Tea asa-mi zice uneori...

VPL.
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-02-09 01:34:11
         
 
  teatrul este o forma de a evada din cotidian. Il fac frustratii. O forma de vodevil: sunt tristic dar tigoarea imi spune, baga mana, baga mana, poate din joben e el ( Doctorul Aumadoare)  
Postat de catre I BG la data de 2009-02-09 01:32:53
         
 
  Ce mascaradă!
Ce prefăcătorie!
Ce teatru ieftin, jucat de cabotini!
Cică... "așa ar fi elegaaaant"!
Vai, vai, vai, nene șecspire/ unde mi te afli, sire/ și nu vii să te inspire/ un oedip și-a lui "iubire"!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-09 01:29:57
         
 
  Bine, asta in cazul in care as fi esuat. dar.. greu de crezut!  
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-09 01:26:11
         
 
  Veronica nu ne putem spala cu apa murdara. Reche` nici n-a vrut sa auda de posibilitatea scuzelor. Ori acum, s-au batut cuiele. Contractul a fost anulat si...  
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-09 01:25:21
         
 
  Veronica, de ce sa-si ceara scuze? Asa trebuie invatati tinerii scriitori? Sa-si ceara scuze chiar si atunci cand au dreptate?
 
Postat de catre I BG la data de 2009-02-09 01:23:40
         
 
  Dar...cum ramane cu cerutul scuzelor? Ma bucuram citind mesajul anterior (imi spuneam "iata un tanar plin de bun simtz!") si cand l-am terminat am ramas uimita. Lipsea incheierea. Lipseau cele cateva cuvinte finale: "...asa ca as dori sa cer scuze celui pe care l-am acuzat."

Asa ar fi fost elegant. Dar, din pacate, cerutul scuzelor lipseste. Poate ca e o simpla omisiune, Label Black s-o fi gandit ca afirmatia "ramanerea lui Reche' este cea mai importanta pentru mine" include si scuzele. Asa sa fie?

Cu stima,
VPL.

 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-02-09 01:20:02
         
 
  In urma discutiei telefonice pe care tocmai am terminat-o, cu Traian si cu Ioana, am decis ca nu mai are nici un rost sa continui aceasta mascarada ieftina pe care mi-a cerut-o indelung, prietenul Reche`! Pe scurt, am fost convins sa nu inaintez in acest conflict,deoarece, nici unul dintre noi nu doreste abandonarea site-ului de catre Distinsul Domn - Gheorghe Rechesan! - de unde reiese faptul ca demonstratia, intre ghilimele, a faptului ca iarba e verde, nu-si are rostul! O fac dar ce rezolv? Pentru mine, repet, ramanerea lui Reche` pe site este cea mai importanta!  
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-09 00:49:24
         
 
  Domnule Corbu, ati scos din context. Traian se referea clar la stilul ..eco..al lui Solomon...

Atentie la neatentie!
 
Postat de catre I BG la data de 2009-02-09 00:29:56
         
 
  Liviu,
Iar am fost prea subtili. Pornisem de la o diligenta facuta de marele nostru conducator vis a vis de schimbarea Constitutiei. Era impanata cu citate din M.K. Tu fiind ardelean cu baie de la 1848, glumim acum, nu prea le prinzi.
Am vrut sa spunem doar atat. Nu intoarcem niciodata celalalt obraz. In rest, arbitraj placut.

Razvan, crezi ca merita sa demonstrezi ca iarba e verde?

off topic intra si tu pe mess sau suna la 0769/ 855 964
 
Postat de catre I BG la data de 2009-02-09 00:28:41
         
 
  Liviule, ador textele la 40 de grade. Sa fie clar pentru toata lumea. Nu cred ca a fost vorba despre inspiratie ci mai degraba despre dependenta de stil, care in mod evident se modifica din zi in zi.  
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-09 00:28:36
         
 
  "Vă credeți Solomon, dle Cristescu?" (ecsintescu)
"Vă credeți Solomon, dle Cristescu?" (I Peia)

Iată-vă consonanți.

Răspunsul l-am dat: "mamă și tată" pentru Europeea și voi reacționa la orice încercare de-a domniilor voastre de a destabiliza site-ul.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-02-09 00:26:02
         
 
  Liviule, nu-mi plac arbitrii. Deci, nu! Nu doresc retragertea lu` Reche` de pe site. Plus ca e total inutil.
Ioana/Traian, doar ce am terminat de citit! Stiam despre Badea ca e magar. I-am observat schimonoselile in fiecare emisiune. Zici ca nu e nevoie de o demonstratie? Innebuneste Reche daca ma razgandesc inca o data :)
 
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-09 00:22:06
         
 
  I BG, un pic de gaz pe foc nu strică niciodată, nu? Cunosc. Sau să-ți spun ecsi? Ca să știu și eu cu cine am onoarea.

Axioma lui Răzvan e cam șubredă. O putem accepta ca teoremă, dacă e demonstrată. Pînă atunci e sub beneficiu de inventar. L-aș putea acuza și eu că se inspiră din niște texte la patruzeci de grade. N-o fac. Pentru că nu a plagiat. S-a inspirat doar, așa cum orice artist se inspiră din ceea ce trăiește, din ceea ce vede, din ceea ce visează.

Ai dreptate. Prea mult arbitrariu strică. De aceea e nevoie, uneori, de arbitraj.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-02-09 00:20:00
         
 
  Domnule Corbu si noi tinem la Europeea.

Razvan, citeste articolul semnat de I.T.Morar, l-am postat pana la urma. Fireste ca ai dreptate. Te rog sa nu-ti mai pierzi vremea ca sa demonstrezi axiome.

Liviu Bordas, prea mult arbitrariu strica... Credem noi...

 
Postat de catre I BG la data de 2009-02-09 00:11:43
         
 
  Io zic să bateți labele - na, ce-a ieșit, ptiu - și s-o lăsați baltă. Nu iese nimic de aici.

Black are cîteva zile. Eu zic trei. Miercuri seara prezintă dovada. E concludentă - bine. Nu e - stă două luni la +10. Fără drept de apel, fără drept de a cîrcoti.

Io-s arbitru. Unic și de necontestat.

OK?

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-02-09 00:04:39
         
 
  Ei, asta asteptam, domnule Cristescu. Sa operati cu aceeasi unitate de masura. Iar ma cenzurati...  
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2009-02-09 00:03:18
         
 
  Eu țin la Europeea. Pentru mine este ca un copil distine "prieten" al acestui site Ioan Peia.

Considerați că mâna mea întinsă a obosit și că încercările domniei voastre de a destabiliza acest site vor fi oprite. În limita și în spiritul regulamentului.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-02-09 00:00:59
         
 
  Dar eu am acceptat, liviule. Nu am ripostat in nici un fel. A fost doar un exemplu. Nu mai imi amintesc infinitele canale prin care am fost tarat..  
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-08 23:59:08
         
 
  D-le Cristescu,
Eu știam pilda biblică cu o sabie! Ce să mai înțeleg?Să îl iert în avans pe tînărul label care în înfierbîntarea vărstei ( parcă e o scuză vîrsta pentru o delațiune)a greșit confundînd cauza cu efectul?
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-02-08 23:59:03
         
 
  De un geniu in viata, Razvan..
 
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2009-02-08 23:58:09
         
 
  Peia, esti obsedat de un personaj! Stim cu totii care!
Despre plagiat, ai dreptate! Eu am trantit un termen nepotrivit. Dar ce-ar insemna sa trantim pe foi tot ceea ce vedem la tv? Mie tare mult mi-ar placea sa descriu serialul Seinfeld...
 
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-08 23:57:12
         
 
  In spatele lui Rzvan se afla Noua Ordine Mondiala a Tinerilor Virili...

Ce te faci, mare maestre?
 
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2009-02-08 23:56:47
         
 
  Vă credeți Solomon, dle Cristescu?
Sau sunteți mamă de copil?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-08 23:56:34
         
 
  Nu se mai poate. Labella , laba neagra, razdivan srbov si toate astea, iti anuleaza acum dreptul de a-mi cere acest lucru!

Nu toate, Label. De exemplu, razdivan srbov nu anulează nimic. Face parte dintr-un gen literar care nu poate jigni și nu poate produce reacții de acest fel. Face parte din regulile jocului. Că e epigramă, că e pamflet, că e satiră, trebuie acceptat.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-02-08 23:55:49
         
 
  Am cerut cateva zile. Repet. Prefer sa fiu retrogradat decat sa te retragi. Trebuie sa recunosc - ar fi un minus pentru site! Nu doresc asta!

Eu nu am zis ca m-ai poreclit tu, doar ca asa mi te-ai adresat de nenumarate ori! Eu din cate am vazut scria Srbov!
 
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-08 23:53:33
         
 
  Atunci să faci și demonstrația prin care, în textul tău, ai copiat un film de la miezul nopții. Cu toate că eu, chiar dacă cineva își anunță intenția de a reinterpreta (mai ales cu mijloace atît de diferite) o anume viziune, prezentă pe alt palier, nu consider a fi un plagiat.
Dealtfel, hai să apelăm la dicționar:

PLAGIAT: Operă literară, artistică sau a altcuiva, însușită (integral sau parțial) și prezentată drept creație personală.

Ei bine, ați făcut, Recheșan sau tu, vreun film cu același conținut? Nu. Poți, cel mult, să spui, - dacă tot ți se părea că existau anume similitudini - că l-a reprodus întocmai, fără nici un pic de originalitate. A fabricat, cu alte cuvinte, un rezumat ieftin.
Te-ai ambalat degeaba!

Dar problema nu e asta, dragilor, în fapt.
Ci falsa identitate a individului care se ascunde în spatele textului labelian.
Și care încearcă să ne prostească, pînă își face jocul pe care-l urmărește...
Că fraieri om fi noi!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-08 23:53:05
         
 
  Minți și în lucruri mărunte...labella și laba neagra te-a poreclit Peia, iar Radzivan Labov( nu srbov) numele unui personaj!Noapte bună și apucă-te de scris probatoriul...deși eu zic să o lași balta!(am văzut și eu ieri 5 minute din film)  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-02-08 23:51:27
         
 
  Nu sunteti Solomon domnule Cristescu. Solomon era complet non-eco.
Cenzurati-ma...
 
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2009-02-08 23:50:26
         
 
  Reche, e inutil. Prefer sa accept retrogradarea decat sa te retragi. Miza nu e aceeasi. E necesara radicalitatea ta?  
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-08 23:49:17
         
 
  Mulțumiți? Adresez întrebarea doamnei Anda Andrieă, Sandrei Filimon și domnului Cristi Vasiliu.

Când în fața celebrului Solomon s-au prezentat două femei fiecare susținând că ea este mama unui bebeluș soluția a fost următoarea: desenați o linie, așezați copilul pe linie și apoi trageți de mâini și de picioare și care va reuși să-l treacă de partea ei al ei să copilul. Una dintre femei a renunțat. Vă imaginați care?
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-02-08 23:49:09
         
 
  Nu se mai poate. Labella , laba neagra, razdivan srbov si toate astea, iti anuleaza acum dreptul de a-mi cere acest lucru!  
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-08 23:46:48
         
 
  Mizerie mai mare decît acuza ta nu s-a scris pe această temă; repet: demonstrezi clar și fără artificii negru pe alb, SCENĂ CU SCENĂ; IDENTIC, mă retrag! Nu faci nicio demonstrație, accepți retrogradarea!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-02-08 23:46:16
         
 
  Ar fi de apreciat să îmi ortografiezi numele corect și să nu mai comunicăm nimic pe această temă!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-02-08 23:43:03
         
 
  P.S. Apelez din nou la răbdarea domnului Cristescu să parcurgă în paralel,așa cum ți-a indicat textul meu și filmul povestit de tine!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-02-08 23:41:38
         
 
  Reche, nu e nevoie de mizerii. In cazul in care nu imi voi demonstra acuzatia literar, o sa-ti prezint scuzele mele, mare - pe prima pagina!  
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-08 23:40:29
         
 
  Pentru că ai întîrziat cu probarea, fabrică-ți demonstrația, dar de data sta pretind ca în cazul în care NU demonstrezi ceea ce ai afirmat, că am plagiat filmul scenă cu scenă, IDENTIC, să ți se retragă nivelul proaspăt acordat; în cazul contrar eu mă voi retrage de pe sait!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-02-08 23:37:05
         
 
  Reche, eu nu am atacat niciodata primul. Daca tu intelegi prin opinii - injurii, e doar problema ta. Numai eu stiu prin ce-am trecut cu Baby cand a citit comentariu lu` kosta gavras. Sau comentariile tale. Spui erori! Eu incetasem conflictul. Intelesesem parerea voastra, ai vazut, majoritatea membrilor ti-au dat dreptate. Felicitari! Acum, m-am razgandit. Voi face pana la urma acea demonstratie, pe care ai cerut-o cu surle si trambite, nelinistit - de fapt - de linistea mea!  
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-08 23:33:21
         
 
  Anda Andrieș, Nu ați argumentat de ce LB este mincinos. El, la 24 de ani așa a perceput și a fost revoltat. Eu i-am explicat, i-am spus (vezi mai sus) cum se probează un plagiat. Oamenii trebuie ajutați să înțeleagă. Ghilotina este barbară.
Postat de catre Emanuel Cristescu

Din punctul meu de vedere, domnule Cristescu, atata vreme cat cel ce a acuzat, fara a putea dovedi, nu-si cere scuze, public, omului pe care a incercat sa-l descalifice, ramane un mincinos sau mai rau un calomniator luat sub protectia domniei voastre!
Determinati-l sa-si ceara scuze si vom considera ca la cei 24 de ani, cat spuneti ca ar avea, inca mai poate invata sa respecte valoarea si, eventual, pe apartinatorii altor generatii.
 
Postat de catre Anda Andries la data de 2009-02-08 23:28:59
         
 
  typo: FAPTUL  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-02-08 23:28:11
         
 
  label,
Sunt convins că nu ești atent nici la cele pe care le-ai afirmat despre plagiere,nici despre ce scrii aici. Tam-tam-ul și circul tu l-ai stîrnit, făcîndu-mă hoț! Pentru că nu ai dovedit clar nimic din cele afirmate,domnul Cristescu apelînd doar la paleative care să mai aline orgoliile, te consider repet, UN CALOMNIATOR!Fpatul că i-ai atacat pe cei care au avut opinii sincere și obiective te face cu atît mai ignobil.
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-02-08 23:27:49
         
 
  PS. Din punctul meu de vedere, răscolirea acestui conflict aplanat, seamănă cu nobila intenție a unor pompieri de serviciu de a stinge un început de incendiu cu o canistră de benzină.

Că neprietenii Europeea își doresc din toate puterile subminarea acestui site este firesc. Mă surprinde atitudinea unora pe care îi apreciam a fi fiind prietenii Europeea.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-02-08 23:26:48
         
 
  Corect ceea ce zici, Liviule! Pentru mine, filmul - in sine, a fost cea mai mare dovada.  
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-08 23:26:03
         
 
  Domnule Cristescu, o sa arat literar de ce am numit acel fragment, plagiat. Am nevoie doar de cateva zile, pentru a revedea filmul si a lua in calcul mai multe aspecte! Multumesc!  
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-08 23:24:41
         
 
  Label Black, trebuia s-o ai gata făcută atunci cînd ai produs acuzația. Așa mi se pare a fi corect. Sau, dacă n-o aveai, să mai fi adăstat cu acuzele pînă cînd le puteai dovedi.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-02-08 23:24:15
         
 
  Stai cumintica, Anda! Maine dimineata la prima ora voi incepe lucrarea intitulata - Demonstratie - plagiat - Rechesan! Si o voi face pana la urma!  
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-08 23:21:54
         
 
  Cristi,

Ce este scandalos? Că am aplanat un conflict în care doi useri amenințau că se retrag?

Eu am lăsat editorii pradă? Ia vezi ce zice IP despre miruna și cum am procedat eu!

"ca nu intelegeti foarte bine notiunea de libertate" Păi ce ai zice dacă un user care nu are aceleași opinii cu tine ar zice mâine să-ți reduc nivelul?

Acolo unde, vorba lui A.A.A. rațiunea ajunge la limită singura soluție o reprezintă principiul. Pe care, dacă-l dinamităm declanșăm haosul.

Eu am explicat în textul de mai sus ceea ce era de explicat. Cred că nu ai înțeles sau dacă ai înțeles nu te poți detașa. Recitește-l și spune-mi ce este scandalos.

Anda Andrieș, Nu ați argumentat de ce LB este mincinos. El, la 24 de ani așa a perceput și a fost revoltat. Eu i-am explicat, i-am spus (vezi mai sus) cum se probează un plagiat. Oamenii trebuie ajutați să înțeleagă. Ghilotina este barbară.

Recitiți pasajele "Eu pornesc de la ideea că d-l Recheșan este onest și de asemenea cel care l-a acuzat este onest. Așadar problema poate fi tranșată prin demonstrare sau clarificare. Inspirația, o altă viziune, o nouă intrepretare, o nouă tratare a unei situații nu înseamnă plagiat. Și poate, cu detașare, calm, înțelegere i se putea explica tânărului contestatar diferența dintre plagiat și viziunea colegului nostru. Evident dacă tânărul nu putea face el dovada plagiatului.

De ce trebuie creată o falie artificială între generații? De ce trebuie umblat cu securea la brâu într-un spațiu cultural? De ce trebuie văzut în orice gest un scenariu, o conspirație? ( de multe ori mă gândesc la faptul că înțelepciunea populară potrivit căreia hoțului de hoț i-e frică este perfect justificată!)"


 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-02-08 23:20:45
         
 
  nea peia, din cate stiu nu fumezi. sa-ti spun un secret - detest tot ce e ieftin!  
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-08 23:20:20
         
 
  Tinere, niste scuze, adresate domnului Rechesan, te-ar fi salvat de la o sintagma care se va pastra mult timp in mintea celor care ti-au detectat "capacitatile"! Eu nu te vreau pus la zid, am oroare de insecte si de insectare!  
Postat de catre Anda Andries la data de 2009-02-08 23:20:11
         
 
  Manevră ieftină, label!
Le cunoaștem, le-am fumat, nu mai stărui.
Îi convingi - dacă îi mai convingi! - doar pe naivi.
Anda a pus puncul pe "I".
Și a căzut taman pe capetele voastre.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-08 23:15:22
         
 
  Cu siguranta Anda Andries ma doreste pus la zid. Si nu e singura! Nu-mi place cum suna - Cine va fi urmatoarea victima.... Daca Reche a fost victima, atunci noi toti ceilalti cum sa ne numim?
Eu am trecut peste acest conflict. Nici Reche, nici Peia nu au creat atat tam-tam pe cat Anda Andries!
 
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-08 23:12:30
         
 
  În fine, cusătura se vede cît de colo.
Domnul Cristescu are simpatii.
Fii risipitori și fiice iubitoare.
Domnul Cristescu a recurs la o manevră "abilă" - din păcate, cam greu de menținut în limitele credibilității - manevră prin care speră să împuște doi iepuri: să-și păstreze simpatiile în funcții și să-i convingă pe naivi că lucrurile s-au schimbat oleacă în bine.
Fiasco!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-08 23:12:23
         
 
  dle Cristescu,
Este scandalos...
Inteleg libertatea dar (am mai spus-o si anul trecut!) trebuie admis ca libertatea unui individ se intinde pana cand intalneste libertatea altui individ. La granita libertatilor indivizilor trebuie sa existe un regulament si un sistem punitiv.
Ati lasat intotdeauna editorii prada indivizilor cu potential conflictogent de pe sait in numele libertatii...
Incep sa cred ca nu intelegeti foarte bine notiunea de libertate sau, mai bine spus, ca va trebui sa introduceti aici si notiunea de dreptate... Libetatea si dreptatea merg impreuna...

Cristi
Cristi
 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2009-02-08 22:49:11
         
 
  Nu pot sa cred!!! Dupa dumneavoastra, acuzatia de plagiat pe care a facut-o domnului Rechesan, a fost dovedita, si, in consecinta, userul in cauza este curat ca lacrima! Nu-i mincinos, e doar veninos fara motiv, asa, din naivitate!
Ma tem ca nu am nici o sansa sa va fac sa-mi intelegeti punctul de vedere, asa ca renunt!
Cine va fi urmatoarea victima (a simpaticului L.B.) careia ii veti recomanda, parinteste, sa nu puna la inima asa "mici rautati" neesentiale?

Traiasca libertatea de exprimare, fara asumare!
 
Postat de catre Anda Andries la data de 2009-02-08 22:35:38
         
 
  "userului mincinos"

Eu nu am cunoștință. Detaliați!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-02-08 22:28:51
         
 
  Domnule Cristescu,

Nici dumneavostra, probabil, n-ati citit ce-am spus, reformulez: chiar puteti alege (in acest context) s-o pierdeti pe D-ra Filimon din echipa editoriala, de dragul de a oferi userului mincinos "libertate de exprimare"? Pentru ca, iertata fie-mi malitiozitatea, dar nu cred ca regretul dumneavoastra o va convinge pe Sandra sa-si decline decizia, si ea (presupun eu), si noi, (ne asteptam de la dumneavoastra sa luati o masura inteleapta si onorabila in interesul site-ului!).

Va doresc toate cele bune si nutresc speranta ca veti mai analiza decizia pe care ne-ati comunicat-o!
 
Postat de catre Anda Andries la data de 2009-02-08 22:26:08
         
 
  Anda Andries

Apreciez onestitatea punctului de vedere.

Însă probabil nu ați citit mai jos:

"Regret, în acest incident, un singur lucru: abandonarea funcției de editor de către Sandra Filimon. Mi-a trimis și un e-mail în acest sens. Sper să revină. Nimeni nu este perfect. Eu cu atât mai puțin. Însă editoarea Sandra Filimon cunoaște, mai mult decât oricine greutățile cu care mă confrunt. Și de care nu mă plâng.

Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-02-07 21:29:09"

Și eu regret dacă, eu sper să nu se întâmple, Sandra Filimon ar abandona. Pe de altă parte nu am făcut o crimă acordând, în spiritul regulamentului, această facilitate userului LB, așa cum am procedat și cum voi proceda cu toți userii care vor solicita ridicarea nivelului de acces și vor îndeplini condițiile. Am spus-o de mai multe ori că, pentru mine, valoarea fundamentală, care prevalează chiar valorii literare, o reprezintă libertatea de exprimare.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-02-08 22:12:51
         
 
  Domnule Cristescu,

Imi permit rar sa iau atitudine vis a vis de deciziile domniei voastre in privinta administrarii site-ului, cred ca mi-am spus parerea o singura data pina acum, de data aceasta, cu riscul de a va ofensa, va spun ca ma dezamagiti!
Nu stiu cine este d-ra Sandra Filimon, spre ruginea mea nu i-am citit nici un text, dar nu pot sa nu-i admir pozitia fara echivoc de care da dovada in aceasta situatie discutabila, aceea a acordarii nivelului de acces al userului Label Black. Observ ca preferati sa pierdeti un editor care are coloana vertebrala si sa castigati un user imprevizibil, decat sa aplicati dictonul "Noaptea e un sfetnic bun" si sa va mai ganditi daca ati procedat corect. Spuneti ca nivelul de acces nu-i un premiu obtinut de userul in cauza? Probabil ca asa o fi fiind, de unde trag concluzia ca atunci cand copii dumneavoastra spargeau geamurile vecinilor cu mingea, le aduceati o inghetata, pentru ca reuseau sa va convinga ca n-au facut-o cu intentie!

Sandra Filimon,
Toata admiratia si respectul meu! Mi-as dori sa am colaboratori ca tine, m-as stradui sa nu-i pierd niciodata!
 
Postat de catre Anda Andries la data de 2009-02-08 21:55:31
         
 
  Pentru Sandra Filimon,

parafrazând o celebră piesă de teatru spun și eu ținând seama de ora 01.04 "Ziua e un sfetnic bun"
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-02-08 01:05:03
         
 
  Sandra Filimon,
Atitudinii dumneavoastră îi acord 3 stele. Dacă toți de aici ar gîndi așa, nu ar mai fi nevoie de niveluri, editori și zeci de comentarii of topyc; buricea ar înjura pînă s-ar plictisi, label ar plagia orice film văzut în week-end, fără să-l întrebe nimeni, iar domnul Peia ar scrie liniștit doar poeme, domnul Cristescu ne-ar vizita doar să ne anunțe apariția următorului bilunar, ia eu probabil aș povesti cum se pupă lupii cu mieii în lavra albastră!
Pînă atunci ne descurcăm cum putem și regretăm motivele care vă fac să plecați, transformîndu-le dacă putem în literatură, căci doară, să plagiez un titlu celebru: " Suntem copii unui dumnezeu mai mic". Dacă vă răzgîndiți și reveniți în calitate de user, vă așteptăm în "haită"!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-02-08 00:42:26
         
 
  typo: armistitiul  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2009-02-08 00:35:46
         
 
  nu cred ca sunt in stare sa semnez armistiul-test

cand o citesc pe doamna Preoteasa, cad in pacat mai mult ca sigur, macar cu gandul, dar cica si gandul se pune
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2009-02-08 00:34:56
         
 
  Desiiiiguuur! Făpturi ale domnului fură securiștii care extirpară fără milă fibra inteligentă nației!
Vă amintesc o zicere a lui IORGA: "Cine uită, nu merită!"
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-08 00:33:36
         
 
 
Scuze pentru repetiția "Mai demult, cu ceva timp în urmă...". Ora târzie e de vină.

 
Postat de catre Sandra Filimon la data de 2009-02-08 00:33:34
         
 
  Domnule Cristescu,

Nici vorbă de ofensă personală.

Cei mai vechi își amintesc că am luat atitudine, cu circa un an în urmă, împotriva unei acuze de plagiat. Nici atunci, nici acum, nu au fost prezentate dovezi de netăgăduit. Singurul "succes" a fost cel mai înalt rating din istoria Europeea.

De-a lungul timpului, am invalidat multe texte și comentarii care nu respectau regulamentul, indiferent de către cine ar fi fost postate. Din acest punct de vedere nu am simpatii sau antipatii.

Recent v-am solicitat, pe proprie răspundere, acordarea de nivel 50 pentru doi useri. Vă mulțumesc că ați dat curs acestei solicitări și sunt absolut convinsă că aceștia nu vor abuza de dreptul primit. Mai demult, cu ceva timp în urmă, am cerut același lucru și pentru Adriana Giurcă. Mă bucură faptul că măcar acum s-a reolvat problema dumneaei.

Cu Label Black nu am absolut nicio problemă personală, ci îl judec exclusiv după ce a postat aici. Faptul că a acuzat un user de plagiat fără a aduce dovezile incontestabile și faptul că persistă în a ataca pe cei care îl contrazic mă face să cred că va fi un caz "problemă" în viitor. În plus, după cum bine știți, nivelul 100 permite setarea la 20 a celor cu nivel 10 și invers. Pentru postare directă era suficient un nivel de 50, la care, momentan, nu aș fi avut nimic de obiectat.

În condițiile date, cu tot regretul, îmi mențin decizia de a părăsi definitiv echipa de editori.

Radu, îți mulțumesc pentru susținere, însă cu o floare nu se face primăvară.
 
Postat de catre Sandra Filimon la data de 2009-02-08 00:28:40
         
 
  Haiideți să vedem. Scrieți texte și comentarii și nu vă mai referiți la "puii de securiști" la "hiene" etc. Doar toate sunt făpturi ale Domnului. Cândva, noi învățam că pentru a studia influența unui factor trebuie să-i menținem pe ceilalți constanți. Haideți să vedem cine și de ce vă atacă, în decurs de o săptămână, dacă nu veți da ocazia, dacă nu-i veți provoca, dacă nu veți face trimitere directă la cei care în accepțiunea domniei voastre vă atacă. Vă propun acest armistițiu test.  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-02-08 00:19:43
         
 
  Rulea Drulea!  
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-08 00:13:11
         
 
  "Nu le mai dați curs, eventual nu-i mai provocați câteva zile. Dacă vor fi excesivi ori vor încălca regulamentul vor răspunde. Așa? "Cimilitură cu strigături și final neașteptat"

Păi au chiar fost.
Și ce dacă am scris "cimilitura" aia?
Îi doare-n cot!
Mîine seară, dacă nu chiar în seara asta, vor proceda la fel.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-08 00:10:43
         
 
  typo: "il tin minte"  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2009-02-08 00:08:35
         
 
  Si eu il tin minte pe Catuneanu... pacat ca s-a dus. Din pacate il minte si pe Rulea.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2009-02-08 00:08:15
         
 
  Iar cînd ajung și ei să se vadă în fruntea bucatelor, se poartă ca niște vechili!
Nu am chef să-l trimit la culturalizare pe un astfel de vechil, pentru că nu va înțelege niciodată care-i diferența dintre semeția lui veninoasă și principialitatea pe care o așteptăm de la el.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-08 00:07:38
         
 
  Un tigru - căci spiritul unor animale ne locuiește! - nu se poate înțelege cu o hienă, în veci!
De mii de ani a fost nevoie ca să îi ținem la respect pe mărunțeii care, frustrați, dau cu cocoloașe de humă peste gard.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-08 00:04:36
         
 
  Ioan Jorz, nu limbile diferite reprezintă cauza neînțelegerii! Poate mentalitățile și destinele. Moise, se spune, ar fi rătăcit 40 de an prin pustiu, nu pentru că nu ar fi știut drumul ci pentru înlocuirea mentalității supunerii față de faraon cu libertatea gândului noilor generații.

Cândva m-am îtâlnit cu un prieten, pe care, întrebându-l ce face fiul său, mi-a spus că nu știe, că este supărat că nu l-a mai sunat de mult timp. L-am întrebat de ce nu-l suni tu? Ba am insistat să o facă chiar atunci. Și a făcut-o și a fost superb.

Vanitatea și lipsa de comunicare pot produce adevărate catastrofe existențiale.

 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-02-07 23:56:23
         
 
  Domnilor, vorbiți limbi diferite! Din păcate!  
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2009-02-07 23:46:23
         
 
  Nu le mai dați curs, eventual nu-i mai provocați câteva zile. Dacă vor fi excesivi ori vor încălca regulamentul vor răspunde. Așa? ""Cimilitură cu strigături și final neașteptat" Este om și are dreptul să se simtă jignită. Faceți domnia voastră un pas spre bună pace și înțelegere. Ori înțelegeți gestul ca o pierdere de galoane? Îmi spuneați cândva că ne vom fi intersectat totuși pașii pe holurile blocurilor A și B pe vremea domnului Cătuneanu (mare om. Dumnezeu să-l ierte. Îmi amintesc cum ne-a scos într-o noapte de la poliție că, vai, tulburasem liniștea publică,făcusem figurație în Ciprian Porumbescu și nu aveam cu ce să ne întoarcem în Regie!). Nerelevant pentru acest site însă probabil vom fi având vârste apropiate. Să nu fi înțeles noi până acum că nu "parul" ci "puntea" reprezintă preambulul păcii? Să nu fi înțeles noi oare că violența naște violență? Să nu putem da oare sens deșertăciunii? Ioan Peia, sunteți un om inteligent. Ridicați-vă. Cât mai sus. De acolo vi se va releva o altă perspectivă. De jos, orice produce suferință.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-02-07 23:42:49
         
 
  Cum e cu "cacamița"!?
Dar cu: "te las să te masturbezi"?
E eco/editorial?
Dacă vorbeam eu așa, un amărît de user, ce mi se întîmpla?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-07 23:32:44
         
 
  Și e cineva care s-a recunoscut în textul meu "Cimilitură cu strigături și final neașteptat"?
Dacă da, să ridice două dește!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-07 23:30:24
         
 
  Nu are Europeea administrarea dreptății, drept scop?
Dar comportarea abuzivă a editorilor miruna și sabina, da?
Dar partipriul nerușinat, practicat în văzul tuturor, de către aceleași, da?
Dar grohăitul semeț al unur țînci cu aere de genii, da?

 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-07 23:28:53
         
 
  Erată:

"la da USA" - "de la USA"
"de e și cum,"- "de ce și cum"
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-02-07 23:27:48
         
 
  "Cimilitură cu strigături și final neașteptat"

reprezintă atât vorbe cât și fapte. Este suficient să vezi o singură lebădă neagră pentru a fi sigur că nu toate lebedele sunt albe.

Înainte de a vă întreba ce vă oferă Europeea întrebați-vă ce oferiți Europeii ( am preluat întrebarea la da USA)

Haideți să depășim aceste puncte critice, de care oricum eu sunt singurul vinovat, Radu Ștefănescu poate demonstra și dacă este trezint din cel mai dulce somn de e și cum, și să ne concentrăm asupra textelor. Singurele importante de alt fel.

PS. Europeea nu are printre misiuni, viziuni, scopuri ori obiective administrarea dreptății. Ci texte de calitate și opinii inteligente.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-02-07 23:23:18
         
 
  Iar acum, la vîrsta asta, cum ziceți, de parcă ar trebui să-mi comand deja un tort de grîu! - mă simt de o mie de ori mai obligat să iau atitudine împotriva bunului plac al cuiva care, noapte de noapte, nu e lucid și practică partipriul nerușinat!
Vai, a venit vechilul cu jalba-n proțap la boier și i s-a plîns de răzvrătire, iar boierul, drăguțul de el, a mîngîiat-o părintește și i-a zis: "Nu băga e seamă, fata tatii! Mai bine ia o cinzeacă și privește la lună!"
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-07 23:18:54
         
 
  Desigur, nu faptele, ci vorbele șăgalnice și mincinoase ale unui editor contează.
Și supremația bunului plac.
Ați întrebat-o de ce aseară mi-a radiat textul, numai și numai ca să-mi demonstreze că e șmekeră?
Nu, căci e ea are totdeauna dreptate.
Cun seamănă poveste asta cu ceaușescu & ciracii!...
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-07 23:13:37
         
 
  Iată ce îmi scrie un editor, care, efectiv își pierde nopțile, veghind la regulamentul Europeii. Pe care cu regret, constat, Ioan Peia nu-l respectă!

"Cimilitură cu strigături și final neașteptat

autor Ioan Peia


si eu stau fizic, ore-n sir sa impac/ neimpacand autorii sitului.

Si sincer spus, textul lui I.Peia, ma jigneste.

Gand bun,

Gina Goia"

Distinse Peia, Nu sunteți Lacrima Cristi. Aveți o vârstă când ați putea oferi exemple de pace și înțelepciune, nu de vrajbă, acuzați și planuri diabolice.

Știu că orice aș răspunde tot peltea biblică va fi în opinia domniei voastre. Eu v-am întins mâna și o mențin întinsă întru pace nu întru sabie. Domnia voastră alege.






 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-02-07 22:55:37
         
 
  Și fu dimineață și fu seară și fu ziua a șasea!  
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-07 22:47:30
         
 
  Căci întreb și întreb și întreb:

"Problema e alta și întreb: dacă un editor, asupra căruia este de presupus că aveți o oarecare autoritate (sau nu?) și ale cărui fapte vă angajează responsabilitatea, ei bine, dacă acest editor comite repetate abuzuri care îl descalifică... net, considerați că ar fi cazul să interveniți și să-i luați din mîini jucărioara cu care-și satisface orgoliul mărunt de slujitoare a bunului-plac.
Dacă-mi veți mai răspunde cu o altă peltea biblică, având caracter mai degrabă liturgic, decît administrativ, mai bine lipsă!
Postat de catre Ioan Peia la data de 2009-02-07 13:15:33 "
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-07 22:46:44
         
 
  "Am vrut doar să mă asigur că înțelegi că pe Europeea trebuie respectat un regulament. Atât. Și am vorbit cu fiecare user în parte din Australia până în Canada pe această temă." (Em. Cristescu)

Vedeți că ați uitat tărîmul de dincolo de canal!
(Apropo: unuii editori pot fi considerați useri, sau ei fac abstracție de la dixtracție și pot să-și permită orice, al orice oră, în orice condiții?!)
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-07 22:44:45
         
 
  Am spus-o și eu. Ar fi o pierdere importantă. Sper să nu se materializeze. Sandra Filimon a dat întotdeauna dovadă de raționalitate. Și nu cred să perceapă ridicarea nivelului userului label black ca pe un afront personal. Pur și simplu mi-a trimis un e-mail solicitând ridicarea nivelului, l-am sunat, am avut o convorbire telefonică extrem de civilizată și i+am ridicat nivelul. Cum am făcut-o cu toți aceia care s-au aflat în situații similare.  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-02-07 22:11:26
         
 
  dupa parerea mea, plecarea doamnei/domnisoarei Sandra Filimon e o pierdere importanta

editorii ramasi intra sporadic, si valideaza cam tot ce misca

- cu delay-ul de rigoare, sigur -

iar la vreme de noapte, incepe teatrul de papusi
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2009-02-07 22:02:37
         
 
  Distinse Rechesan,

Dacă ai curiozitatea, vezi te rog, numai în prima pagină, câte acuze și procese de intenție mi se fac. Și sunt proprietarul site-ului. Și mi-ar fi ușor să invalidez, să reduc niveluri etc. Nu o fac și nu o voi face. Mă repet, cu siguranță: când se aruncă cu noroi tu luminează și el se va preface în praf, pe care îl va spulbera vântul. Aceasta când te știi curat și având conștiința împăcată.

Tânărul coleg nu a fost premiat. Nivelul nu reprezintă o premiere. Probabil că îți vei fi amintind conversația telefonică atunci când ți-am ridicat nivelul. Am vrut doar să mă asigur că înțelegi că pe Europeea trebuie respectat un regulament. Atât. Și am vorbit cu fiecare user în parte din Australia până în Canada pe această temă.

Eu cred că label black este de bună credință, cel puțin în conversația telefonică mi-a lăsat această impresie. Așa percepe el. A făcut o acuză. Așa a înțeles sau înțelege el plagiatul. Însă pare un om rațional. Ori produce dovada ori va da explicațiile necesare și-și va prezenta, probabil, sper, scuze. ( Precizez, ridicarea nivelului, nu-l obligă nici pe el, cum nici pe oricine la niciun fel de concesie în raport cu propriile-i convingeri)

Domnia voastră a scris un text. Un membru Europeea v-a acuzat dar nu a putut produce dovada. Mai mult. Ați avut adeziunea mai multor membri. Ce vreți mai mult? Ascultați-mă: unanimitățile sunt expresia mentalităților. Să fiți fericit că un membru v-a contestat fără să producă dovada.

Nu mi-a plăcut că ați încercat să dovediți că nu ați cunoscut filmul. Este posibil. Însă chiar dacă l-ați fi cunoscut, ce importanță ar fi avut? Filmul însuși "plagiază" comportamente care în studenția noastră ne amuzau. ( profesori de anatomopatologie care pun un deget pe cadavru și apoi, asemeni prestidigitatorilor, pare că îl bagă în gură în timp ce studenți mai slabi de înger leșină, organe sexule decupate din cadavre și introduse în buzunarele halatelor studentelor sau studenților, etc. sunt "șotiile" eterne ale studenților de la medicină. Nimic nou sub soare)

Nu credeți în creația domniei voastre? Aceasta este rău. În rest vuiască valurile mării.

EU NU-MI PROPUN CA PE ACEST SITE SA REDUC LIBERTATEA DE EXPRESIE SI GÂNDURILE MEMBRILOR LA ACELAȘI NUMITOR! Însă îmi doresc din suflet ca toți aceia care activează aici să fie de bună credință. Chiar și când greșesc.

Ați remarcat comportamentul Alinei Ungureanu când a fost dovedită că a plagiat? Și-a șters textele și a fugit. Forța Europeii stă în valoarea membrilor, în valorile la care ei aderă, și în libertatea de expresie.

Regret, în acest incident, un singur lucru: abandonarea funcției de editor de către Sandra Filimon. Mi-a trimis și un e-mail în acest sens. Sper să revină. Nimeni nu este perfect. Eu cu atât mai puțin. Însă editoarea Sandra Filimon cunoaște, mai mult decât oricine greutățile cu care mă confrunt. Și de care nu mă plâng.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-02-07 21:29:09
         
 
  D-le Cristescu,
Aceste reacții nu vă pun pe gînduri? Credeam în echidistanța și consecvența dumneavoastră! Gestul de a-i ridica nivelul unui user care m-a calomniat, neprezentînd încă dovezile pe care i le-ați solicitat mă face să mă îndoiesc.. de "premierea" făcută...sau cel puțin așa arată gestul făcut public
Iată ce clama tînărul label:

"Trebuie sa specific! In cazul in care am avut dreptate in ceea ce priveste plagiatul, doresc si eu marirea nivelului de acces la 100. Mi se pare logic si cat se poate de normal!
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-04 22:31:44

Trag concluzia că plagiatul a fost dovedit, în concepția dumneavoastră și că părerile lui Adrian Aghiorghiesei, Andrei Andrieș, Liviu Bordaș, Al Trep, Amelia Cojocaru, Ioan Jorz, Kosta Vianu, Ioan Peia care susțin că acuza e o calomnie sunt apă de ploaie!
Poziția Sandrei Filimon îmi întărește convingerea că ați greșit; nici bine nu s-a uscat cerneala pe diploma proaspătului "decorat" și acesta își împroașcă opozanții cu remarcabile mostre de limbaj ecoliterar...
Iată o mică parte din ele:
Reche` arzi! desigur, cu arsenalul complet urli cat te tin plamanii!
Exact! nu te poti autointitula "nemaipomenit de demn"
"Dupa acest comentariu al Vianului Kosta Gavras nu pot decat sa afirm ca acest individ este unul Nemaipomenit de prost! Fara doar si poate!
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-06 22:59:21
și lista poate continua...
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-02-07 20:42:52
         
 
  Sandra filimon, habar nu am cine esti! TU ai citit ce au spus acesti indivizi despre mine? Ai avut macar curiozitatea sa afli ce m-a facut sa vorbesc asa? Eu cred ca tu esti cea care se pripeste! Daca tot te pricepi sa invalidezi comentarii, de ce nu i-ai invalidat lu` peia cand m-a numit labareala neagra!? Stii de ce? Pentru ca ti-a fost frica sa nu care cumva sa deranjezi, altfel, cine te-ar mai fi scos din gura lupului?  
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-07 18:58:04
         
 
  Sandra Filimon, va multumesc pentru increderea acordata.  
Postat de catre . Fiinta la data de 2009-02-07 18:50:52
         
 
  "Ca o consecință a paragrafului privind ridicarea nivelului, doi tineri membri Europeea, aș zice glumind, deranjant de tineri, au solicitat ridicarea nivelului. Este vorba Label Black și Adriana Giurcă. I-am contactat pe amândoi și în urma convorbirii telefonice mi-au confirmat adeziunea lor la valorile Europeea și au promis că vor respecta aceste valori."
(Emanuel Cristescu)

Adriana Giurcă, felicitări și la cât mai multe postări pe Europeea.

În privința userului Label Black, consider că v-ați pripit.
După ce că a acuzat, fără să prezinte nicio dovadă, un autor al acestui spațiu virtual, mai și postează comentarii ce contravin regulamentului. Spre exemplificare, voi pune aici doar ultimul comentariu eco-literar al susnumitului, pe care l-am invalidat astăzi dimineață:


imperfecțiune (text PLAGIIIIAAATTT! ... săriți, lumeee!) 2009-02-07 09:04:08

Gavras`` n-ai treaba? Poate te retinem si nu stim! Te-ai bagat ca musca-n c... v... Pe care plan te priveste corespondenta mea cu reche`` (
:)reche - e la moda, se poarta.)? Suferi de nebagare in seama, observ eu!



În aceste condiții, cer public retragerea nivelului de editor. Vă voi trimite și un email în acest sens.

Numai bine.
 
Postat de catre Sandra Filimon la data de 2009-02-07 18:44:17
         
 
  Nu e ciudat, desigur, că sunt promovați și cei,- sau, mai ales - cei care au bube-n cap?
Nu, nu e.
E firesc.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-07 18:14:48
         
 
  Label black,
Dincolo de ambiguitatea exprimării, nu se ascunde decît satisfacția că ai primit ceea ce ai solicitat, ca răsplată pentru demascarea mea. Deoarece nu ai putut să faci probarea solicitată și nu e vorba, așa cum te ascunzi după piersic, de legătura filmului Pathology cu textul meu ci de afirmații clare "fraudă...scenariu contrafăcut...plagiat...identitate...scenă cu scenă.
Dacă ești așa de convins că ai dreptate, de ce nu descrii în cuvinte acele scene, niciunul dintre cei care au văzut filmul nu te crede.
Pentru mine rămîi un calomniator ordinar!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-02-07 18:02:02
         
 
  Domnule Corbu- n-am facut un secret din faptul ca sincer consider ca datorez foarte mult acestui site. Pur si simplu am primit pareri pertinente. Si le multumesc tuturor care si le-au exprimat. Motivele pentru care am solicitat acces mai mare la facilitatile sitului tin de nevoia mea de libertate de exprimare, sau poate pur si simplu sunt intr-un punct in care am nevoie de o dovada clara de incredere. Inteleg ca acesta implica o responsabilitate mai mare si oricat de tanara ar fi vocea mea va asigur ca sunt in stare sa imi asum cu maturitate raspunderea.
Va multumesc pentru dialog, urari si chiar va rog sa imi reduceti nivelul daca uit de buna cuviinta, daca uit sa fiu un om onest care se straduieste sa se exprime decent.
 
Postat de catre . Fiinta la data de 2009-02-07 18:01:35
         
 
  Ca o consecință a paragrafului privind ridicarea nivelului, doi tineri membri Europeea, aș zice glumind, deranjant de tineri, au solicitat ridicarea nivelului. Este vorba Label Black și Adriana Giurcă. I-am contactat pe amândoi și în urma convorbirii telefonice mi-au confirmat adeziunea lor la valorile Europeea și au promis că vor respecta aceste valori. Ca atare în cel mai scurt timp le voi ridica nivelul. Evident vor putea evolua aici cum cred de cuviință, au libertatea, ca oricare alt membru, de a intra sau nu în polemici, de a contesta sau nu, de a răspunde sau nu. În fapt au libertatea pe care vor fi capabili să și-o gestioneze. I-am atenționat pe amândoi că spațiul public nu este presărat cu petale de trandafir.

Sunt conștient că scenarismul atavic îmi va aduce inimaginabile atacuri și acuze. Eu v-am spus cu toată sinceritatea exact ce s-a întâmplat. Asta nu înseamnă că dacă vor încălca regulile voi avea vreun complex în a le reduce nivelul.

Le doresc succes și sper să nu cadă în niciun fel de extremism adică nici să se lase intimidați nici să nu nege totul. Și sper ca dacă vor greși și voi fi obligat să le reduc nivelul să nu mă acuze, cum o face acum ecsintescu virtual, că îi cenzurez la sânge.

 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-02-07 17:29:25
         
 
  Stimate si poate chiar stimabile Emmanuel, dumnezeu cam mititel
In postarile pe care, cu o viteza demna de secolul in care traim, onorata (si dece nu onorabila) duduie - cu accent pe cel de-al doilea "u" - Minciunica Dima si-a permis "cu de la sine voie, aiurea si obraznic(a)" sa le aneantizeze, nu iti aduceam nicidecum acuze de maniheism, asa cum te indignezi. Imi exprimam (pana cand, excedat de insistenta mea ca site-ul Europeea sa fie unul al valorii si nu al lipsei acesteia imi vei sterge contul sau imi vei scadea nivelul)dezamagirea ca o editoare cu talent de infractoare, data de mai multe ori in vileag de Peia si de mine cum ca ar fi din grupusculul de tembeli care il sustin si il aproba pe Insultescu Sexual, isi face de cap nepedepsita de nimeni. Adica sterge texte, anuleaza comentarii, interzice postari sau le ignora ore bune, asa cum reclama destui. Ca esti de o parere cu ea demonstreaza cu varf si indesat faptul ca nu ai luat masuri impotriva ei sau a VINOVATULUI, DACA EA E INOCENTA. Ce te marginesti dumneata a face, seniorial si dictatorial, "cum prea bine i se sede" unui patron de bordel cultural cum a ajuns sa fie Europeea? Ignori! Pe cine? Si pe ea si pe ceilalti, multumindu-te sa consideri, ca si Ixulescu, precum ca noi n-am fi decat o gasca de mosnegei frustrati, incapabili a intelege libertatea de exprimare si marinimoasa dumitale ingaduinta. Ingadui insa rautatea numai impotriva unora. De ce? De ce ar fi aceasta semnalare a unui fapt una demna de dispret din partea zeiestii dumitale persoane? De-aia, pare sa spuna articolul de mai sus, cu alte cuvinte, "asa vrea muschii mei", adica exact pe tiparul binecunoscut "eu v-am facut, eu va omor". Te rog inca odata, respectuos si plin de recunostinta pentru tot ce ai facut pentru mine pana acum sa dispui stergerea definitiva a contului Kosta Vianu de pe acest site, asa cum te-am mai rugat odata, mai demult. Daca n-o vei face, imi rezerv neplacerea de a mai comenta ireverentios multiplele dumitale derapaje etice. Eventuala scadere a nivelului meu n-ar face decat sa-ti confirme complicitatea. Si duplicitatea. Si, desigur, nici atunci n-ai fi dumneata vinovat. K
 
Postat de catre sters sters la data de 2009-02-07 17:05:42
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  naiba... mă rog  
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-02-07 16:54:07
         
 
  S-o fi dat și lege, Ioane, nu zic ba, dar mai cred că nu interesează pe cineva taman lavra cu muri sinilii a Evropeii, vorba lui Gheorghiță Recheșan. Ce naiva să spioneze pe aici, cînd totul e la vedere? Poate tainele prozodice ale lui Buricea? Sau gîlceava Cristinicăi cu lumea?

Zici că mă dau pe tobogan spre derizoriu?

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-02-07 16:53:28
         
 
  Cred că am priceput ce se petrece pe aici și la multe ciudățenii mi-am răspuns, luînd în calcul alternativa.
Spre un par egzamplu: tu de ce crezi că sunt ținuți unii pe schemă, în calitate de mînuitori de botoane, cu orice preț?
Vrei să știi numele de cod al mirunicii?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-07 16:08:48
         
 
  Nu măcăne deloc, Liviule.
Uite că eu știu ceva mai mult și mai aplicat decît știi tu.
Mai pe lîngă capitală, deh.
Și nu coborî în derizoriu, că încep să cred altăceva.
Mai deunăzi și dedură și lege, taică.
În domeniul pe care nu-l pea puteau supraveghea după pohta inimii lor celei curioase!
Ori ești naiv, ori...
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-07 16:06:08
         
 
  No, Ioane, hai că asta-i tare de tot:

Simplu: aceste saituri încă sunt sub supravegherea securiștilor. Cooperativa "ochiul și timpanul" nu s-a desființat.

Parcă-i văd pe securiști cu ochii cît cepele pe epigramele lu' Genu, pe îmbîrligramele madamei Preoteasa și pe kilogramele lui Buricea (ălea de versuri, bineînțeles).

Cam măcăne, Ioane. Chiar de i-ai spune pamflet.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-02-07 15:58:46
         
 
  hai sa venim si cu exemple, ca prea se vorbeste asa, eteric:) un plagiat clar e o bucata din cartea lui ruse, sony. are partea de inceput si de sfarsit din trainspotting, trasa de coada pe cateva pagini. cand l-am auzit citind in club A partea aia, m-a apucat rasul. copiase tot si o lungise la nesfarsit:) in rest, ca te inspiri, ca tra la la, e firesc, n-are nicio legatura cu plagiatul, cum se spunea in text.  
Postat de catre Alexandru Muja la data de 2009-02-07 15:52:04
         
 
  Si uniti si bataiosi - Tot ramaneti mincinosi!  
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-07 15:41:59
         
 
  Gheorghe Recheșan,
Pe scurt: stilul ăluia care face pe label e clar, de hăt-vreme, stil de pui de securist, care și-a însușit, prin transbord lactat, metodele ălora care-l păzeau cu strășnicie pe ceaușescu, atîta vreme cît ăsta îi răsplătea regește pentru asta. (Pînă l-au vîndut!)
Și anume: scot de la cutiuța cu maimuțe o minciunică, o acuză oarecare și o difuzează cu tam-tam în piața publică, potrivit principiului "calomniază, calomniază, tot rămîne ceva", după care, dacă protestezi, este evident că o scaldă pînă la Sf. Așteaptă, nepăsîndu-le de faptul că o parte a asistenței s-a prins de ticăloșia lor. Daaar... rămîne o parte credulă, vulnerabilă care nici nu poate verifica veridicul din zvon, nici nu-și permite deranjul de a gîndi. Ei bine, partea aia de asistență e ținta lor. La partea aia se zbat ei din răsputeri să facă lobby. De ce sunt sprijiniți? Simplu: aceste saituri încă sunt sub supravegherea securiștilor. Cooperativa "ochiul și timpanul" nu s-a desființat. Și-a mutat, doar, taraba, adaptîndu-se iute-iute la economia mamei ei de piață fals-capitalistă.
Prin urmare, noi nu ne putem permite naivități, gen poeți cu mintea-n bagdadie, ci oameni care, la o adică nu uităm cine ne-a ascultat ani buni și cine continuă să ne asculte și să ne supravegheze, rîzîndu-și în barbă de eficacitatea metodelor lor profesioniste, în comparație cu protestul nostru dezlînat, nesolidar.
De-aia zic, iarăși:
"Doar uniți și bătăioși, vom scăpa de ticăloși!"

(Notează încă o lozincă, Liviule...)
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-07 15:26:27
         
 
  Reche` , nu inteleg deloc gresit exemplul cu Sotia anticarului. E un bun exemplu dat de domnul Cristescu, asta daca ar fi fost corecta varianta explicativa a ta. Ca nu e plagiat. Daca pentru ceilalti textul tau este intr-adevar fara nici un fel de legatura cu filmul Pathology, nu am nimic de obiectat. Pentru mine este! Punct. Se poate incheia conflictul chiar acum. Dar nu e chiar asa, pentru ca tu nu iti doresti decat sa continui aceasta polemica, sa mai arunci niste injurii, sa mai rascolesti.  
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-07 15:23:47
         
 
  D-le Cristescu,
Bine intenționat acest articol, dar tot nu lămurește și tranșează problema mea; am fost acuzat de plagiat, probele userului label au constat în invitarea de a viziona un film ( Pathology)e atît de sigur de valabilitatea argumentelor încît afirmă:"fraudă...scenariu contrafăcut...plagiat...identic..scenă cu scenă" I-am prezentat în articolul meu "Concluzii" cerințele minime de demascare ale unui plagiat..cele sugerate de dumneavostră și aștept reația sa...dacă va avea una.
Din punctul meu de vedere, onest ar fi să-și scuze greșeala, aș înțelege impulsivitatea sa, mă tarează și pe mine, dar lucid, acum cred că numai așa vom putea continua amîndoi să scriem aici, fără a purta stigmatul de plagiator sau calomniator!
P.S. Nu am citit sau vizionat " Soția anticarului", dar mă tem că exemplul dat nu va fi înțeles corect de label, ceea ce nu va face decît să pună gaz pe foc...
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-02-07 14:36:32
         
 
  serviciu  
Postat de catre Bun Tare la data de 2009-02-07 14:11:29
         
 
  erată: "jucărioara cu ajutorul căreia își satisface orgoliul mărunt de slujitor al bunului-plac."
în subsidiar, era vorba de miruna duma...
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-07 13:17:49
         
 
  Ați pierdut nepermis de mult timp pentru o problemă minoră!
Cine știe ce-i acela un plagiat, știe. Nu face afirmații hazardate doar de dragul de a se băga și el în seamă. După cunoștința mea, pe aici e doar unul, care ia diferite chipuri, favorizat de facilitățile acestui sait și, ofticat pe faptul că nu prea e băgat în seamă așa cum ar dori el, acuză pe cilalți,- fie că au comis cine știe ce plagiate, fie că-i vetust în scriere, fie că altea alea - păsărici!

Problema e alta și întreb: dacă un editor, asupra căruia este de presupus că aveți o oarecare autoritate (sau nu?) și ale cărui fapte vă angajează responsabilitatea, ei bine, dacă acest editor comite repetate abuzuri care îl descalifică... net, considerați că ar fi cazul să interveniți și să-i luați din mîini jucărioara cu care-și satisface orgoliul mărunt de slujitoare a bunului-plac.
Dacă-mi veți mai răspunde cu o altă peltea biblică, având caracter mai degrabă liturgic, decît administrativ, mai bine lipsă!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-02-07 13:15:33
         
 
  Postați-l la editorial.

Oricum scuzele care tronează acolo de ceva vreme și-au epuizat valențele.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-02-07 11:56:39
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23785
Comentarii: 120440
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE