FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Colocviu Sentimental (traducere dupa Paul Verlaine)
Text postat de Veronica Pavel
În parcul bătrân, înghețat, solitar,
Două fantome din ceață apar.

Ochii li-s morți, buzele moi
Vorba li-i șoaptă, pomii sunt goi.

În parcul bătrân, înghețat și tăcut
Două spectre se privesc în trecut.

-Îți amintești extazul nostru de-altadat’?
-De ce mi-aș aminti neapărat?

-Mai bate-ți inima când numele-mi auzi?
Mai simți în vise suflu-mi? –Nu. Refuz.

-Unde sunt zilele de bucurii nespuse
Când buzele ni se-uneau? –Acestea-s duse.

-Ce-albastru era cerul, speranța cât de mare!
-Ea-a fugit, învinsă, spre cerul fără soare.

Așa pășeau cei doi pe drum nebun în noapte,
Iar bezna asculta ascunsele lor șoapte


Colloque Sentimental


Dans le vieux parc solitaire et glacé
Deux formes ont tout à l’heure passé.

Leurs yeux sont morts et leurs lèvres sont molles,
Et l’on entend à peine leurs paroles.

Dans le vieux parc solitaire et glacé,
Deux spectres ont évoqué leur passé.

-Te souvient-il de notre extase ancienne?
-Pourquoi voulez-vous donc qi’il m’en souvienne?

-Ton cœur bat-il toujours à mon seul nom?
Toujours vois-tu mon âme en rêve? –Non.

-Ah, les beaux jours de bonheur indicible
Où nous joignions nos bouches! –C’est possible.

-Qu’il était bleu le ciel et grande l’espoir!
-L’espoir a fui, vaincu, vers le ciel noir.

Tels ils marchaient dans les avoines folles
Et la nuit seule entendait leurs paroles.




Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  RK, ce bine ca ai poposit si tu in parcul cu copacii goi! Multzam, precierea ta inseamna mult pentru mine!

Cristi S, cum as fi fost si eu la lansarea Elenei T. daca eram acolo! V-am urmarit pe toti cu gandul, dar....nu e acelasi lucru....
M-a surprins placut lumina ta, prietene, si am fost, de fapt, trista ca n-am putut posta decat o traducere, nu o poezie originala. Uneori insa, sufletul e la fel de inghetzat ca parcul lui Verlaine! Dar caldura unor prieteni ca tine si ca RK, si ca ceilalti, il pot dezmortzi!

Cu aprecieri voua,
Vero

 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2007-10-22 14:40:31
         
 
  O traducere aproape că nu o poți comenta!
Aprecierile vin de la sine prin efortul pe care traducătorul l-a depus!
Hm!
Parcă sufletul tău ar fi căutat acest text...
De care avea nevoie!!
Cuvintele trecutului în imaginile prezentului!!!
Am citit cu plăcere această traducere!

Printre altele...
Îți mulțumesc pt. comentariu!
Am fost plecat la dubla lansare de carte a Elenei Toma.
Au mai fost și alți autori de pe Europeea!!
De vis...
Acum te las!!
Nu înainte de *
Cu bine, dragă prietenă!!

Cristi-Călătorul printre cuvinte!!!
 
Postat de catre Cristi Stanculeasa la data de 2007-10-22 00:53:40
         
 
  - Vero dragă,

- felicitări pentru traducere!

- vot cu drag,

r.k.
 
Postat de catre Rudolph Kuttesch la data de 2007-10-21 20:48:36
         
 
  Varianta Cristian Vasiliu am terminat-o acum o ora!

:)

Cristi
 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2007-10-21 16:13:33
         
 
  Cristi, multumesc pentru variantele Demetriade si C. V., ambele necunoscute mie.

Radule, si mie mi se pare ca varianta St.O.I. -Zeletin e mai reusita decat celelalte. Multzumesc pentru vot.

Nu stiusem ca atatia poeti s-au aplecat asupra acestui poem. Interesant! Pe mine m-a atras faptul ca in poem nu e nicaieri mentionat cine e el si cine ea, iar eu cred ca dialogul poate fi tot atat de bine si un monolog intre cel de atunci (cand iubea) si cel de acum (cand exaltarea s-a stins).

Personal am adaugat in versetul 4 un element al naturii - copacii sunt goi - care nu este exprimat prin cuvinte in original, dar care mi s-a parut ca rezulta din intreaga atmosfera.

Cristi, Radu, onoarata de prezentza voastra.

Cu multzumiri,

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2007-10-21 16:00:50
         
 
  Varianta Cristian Vasiliu

Prin parcul bătrân, solitar și tăcut
Fantome de ceață se-ntorc spre trecut.

Au ochii sfârșiți și cuvintele dor
Zadarnic urnite pe buzele lor.

Prin parcul bătrân, solitar și tăcut
Fantome evocă trecutul pierdut.

_Ți-amintești odinioară extazul sublim?
_De ce tocmai astăzi să ni-l amintim?

_Prin vise și inimă-ți trece mereu
Cu-aceeași putere numele meu?

_Nu! _Zilele-n care, aglutinate,
Gurile noastre cădeau? _Da! Se poate!

_Speranțele – mari și cerul integru?
_Speranțele mor și cerul e negru!

Ovăzul pe drumuri se-așterne usor
Și noaptea înghite cuvintele lor.

 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2007-10-21 14:50:26
         
 
  Veronica, felicitari pentru traducere!

As situa-o deasupra versiunii Demetriade, si nu departe de cea St.O.Iosif - Zeletin, care mi se pare cea mai reusita, dupa parerea mea

vot,
Radu
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2007-10-21 09:28:36
         
 
  Mai adaug o varianta:
de Mircea Demetriade.

În vechiul parc înghețat și tăcut
Acuma chiar două forme au trecut.

Cu ochii morți și cu buzele moi.
Abia s-aud cum vorbesc amândoi.

În vechiul parc înghețat și tăcut
Doi spectri și-au amintit de trecut?

„De-al nostru-extaz de demult ți-amintești?"
„Să-mi amintesc acum de ce voiești?"

„Palpiți și-acum la numele meu, tu?
În visul tău mai vezi sufletu-mi?" „Nu!"

„Ah ! zile-n veci mai dulci nespus ca toate,
Când ne uneam noi gurile..." „Se poate!"

„Ce-albastru cer era, speranță mare!"
„Învinsă fu, spre negrul ce «dispare»"!

Printre fâneți bogate-astfel mergeau,
Și noaptea, doar, auzi ce-și spuneau.
 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2007-10-21 09:21:22
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Cristi, multumesc pentru traducerea lui St-O. Iosif (Iosi?!) si Zeletin, nu stiusem de ea.
Tavy si Mariana, multzam pentru rabdarea lecturii si comentariu, va mai astept cu mare drag,
Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2007-10-20 21:44:10
         
 
  traducere si abandon...

:)

mi-e dare de mana si drag ghinion

:)))
cu drag te receptionez din eter
tu voce -sufix-etrier...

tavy cu drag
 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2007-10-20 19:08:28
         
 
  O adaptare reușită, Veronica. Mesajul frumos transmis. Votez. O seară fericită.  
Postat de catre Mariana Fulger la data de 2007-10-20 18:56:13
         
 
  St.O.Iosi si C.D.Zeletin

În parcul vechi și rece și pustiu,
Trec două umbre-n ceasul cenușiu.

Li-s ochii ofiliți, au buze moi
Și deslușești cu greu ce-și spun ei doi.

În parcul vechi și rece și pustiu,
Nălucile își fac trecutul viu.

− Îți amintești extazul nostru vechi ?
− Ce tot îmi torci trecutul în urechi !

− Dar astăzi mă mai strigi pe nume tu
Și-n vis îți mai răsar eu oare ? − Nu.

− Ah, zile dragi cum altele n-om ști,
Cînd gurile ni se uneau ! − O fi ...

− Ce bolți albastre, ce speranțe mari !
− Speranța-i azi prin norii funerari.

Și astfel merg stîrnind ovăzu-n drum
Și noaptea îi aude doar, prin fum...


 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2007-10-20 18:09:59
         
 
  Textul acesta a fost postat acum aptroape un an, fara insa a posta si originalul. Intre timp, un prieten mi-a trimis si alte doua traduceri anterioare, de care eu nu stiusem si pe care le voi pune aici, pentru comparatie:

Colocviu sentimental (Mihai Cruceanu)

Prin parcu-nfrigurat, batran si solitar,
Trecura doua forme, adineoarea, chiar.

Si ochii lor sunt morti si buzele muiate
Si-abia de li s-aud cuvintele schimbate.

Prin parcu-nfrigurat, batran si solitar,
Vedeniile-nviara, din nou, trecutul, iar.

- Iti amintesti extazul iubirii noastre vii?
- Sa mi-l mai amintesc, acum, dece mai tii?

- Dar inima-ti mai bate cu mine-n gand si, tu,
In visurile tale, mereu ma mai vezi? – Nu.

- Ah, zilele frumoase si fericite, toate,
Cand gura-n gura stam inlantuiti! – Se poate.

- Ce-albastru era cerul sperantei luminat!
- Speranta a fugit spre ceru-ntunecat.

Si ei mergeau asa, prin ierburi rascolite
Si noaptea doar ghici cuvintele soptite.


Colocviu sentimental (Al. Negoiță)

In parcul singuratic, batran si inghetat
Doua forme ciudate-adineaori au intrat.

Au ochii morti si buzele moi si vlaguite,
Si-abia se-aud, bolnave, cuvintele rostite.

In parcul singuratic, batran si inghetat
Doua fantome-n minte trecutul si-au chemat.

- Mai tii tu minte, oare, extazul de-alta data?
- De ce-ai mai vrea aminte sa mi-l aduc, vreodata?

- De-auzi doar al meu nume, mai simti in piept un foc?
Si ma mai vezi in vise, mereu? – O, nu, deloc!

- Ah, ce zile frumoase, cu fericiri nespuse,
Cu buzele unite in sarutari! – Sunt duse.

- Ce-albastru era cerul, speranta - ce minune!
- S-a dus speranta-nvinsa sub cerul de taciune.

Asa iși tarau pasii prin iarba incalcita,
Si le-auzea doar noaptea vorbirea lor soptita.


 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2007-10-20 17:02:07
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE