Curând, vom fi vagi urme decrepite, de-un vaier fără gură amintind
VAIER
Împarte-o mână darnică aramă
Atinși ca de un Midas mult prea trist,
Ne-nveșmântăm nu-n aur, ci în dramă,
Noi, victimele-acestui alchimist.
În ochi, împuținează-se lumina
Cu un ecou prelung și ruginiu,
Arama sună-n noi cum sună vina
În condamnați, și vântul în pustiu.
Eu clopot sunt. Te-aud. Și tu ești clopot
De azi, suntem agonicii prelați
Ce liturghia desfrunzirii n-o pot
Rosti decât așa, înfrigurați,
Cu glasuri tot mai stinse,-acoperite
De-o ploaie sură,-ntruna șiroind.
Curând, vom fi vagi urme decrepite,
De-un vaier fără gură amintind
|
|
Mariana Ghicioi
|
