prima zi a îndepărtărilor noastre
motto: "eu duc pe umeri steagul singurătății și nu-l duc spre locuri de desfătare"-Ion Mureșan
strigătul
gura cui îmi rostește cuvântul? între ziduri e seară deja trupul bărbatului meu luminează ascuns în pământuri memoria devine un câmp la marginea orașului îmbătrânesc între lucruri necunoscute
resemnarea
un animal bolnav resemnarea adulmecă nopțile noastre le îndepărtează atingeți vă rog acest exponat de muzeu el vă va fi recunoscător într-o zi va arunca peste voi năvoadele uriașe ale uitării de sine
pumnul prin zid
degete bolnave subțiri albe voi muri fără să înțeleg de ce scormoniți prin ungherele cerului prin creierul amorțit de durere prin pământurile sterpe ale nordului cum spălați voi la izvoare cămăși însângerate rufe celeste panglicile de fum ale iluziei pumnul prin zid niciodată pentru că zidul este tatăl și noaptea este pâinea copiilor săraci și orfani pentru că zidul este viața de care n-ai avut parte încă-ndeajuns ești chiar tu într-o noapte cât mai departe
o linie subțire e realitatea
aici lângă un bărbat cu nume de casă aștept încă întoarcerea fratelui din lungile sale călătorii când va ajunge palid și obosit înspre seară îl voi lua de mână și vom salva lumea știu că realitatea e doar o linie subțire dacă închizi ochii devine un punct ce hâdă e speranța ce oribilă certitudinea cât de febrilă trecerea ca o absență
somnul
vei auzi din nou vântul prin odăile albe vom porni la vânătoare în zori odată cu primele semne ale orașului unde ești tu sufletul meu în care parte a lumii și pentru cine îți tremură glasul? somnul acoperă imensele câmpuri de gheață va lăsa el tăcerea să ne îngroape singuri departe ?
așa a fost prima zi a îndepărtărilor noastre |