PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
... Text postat de Sava Nick Cap. 1 ÃŽn care Pãcalã moºteneºte o vacã Trãia odatã ca niciodatã, într-un mic sat, nici bogat, nici sãrac, un sat adicã aºa ca pe la noi, o familie de þãrani. Nici bogaþi dar nici sãraci de tot, nici frumoºi dar nici urâþi de tot, nici harnici dar nici trândavi de tot, nici isteþi dar nici proºti de tot, adicã aºa ca tot omul, ca mine ºi ca tine, bunãoarã; român, într-un cuvânt. Ba, sã avem iertare, unul din feciori era Pãcalã. Pentru cã þãranului nostru i se prãpãdise muierea, lãsându-l cu trei feciori, care se potriveau întrutotul descrierii noastre, mai puþin mezinul. Acesta era poate mai trândav decât fraþii lui, mai isteþ decât aceºtia, mereu vesel ºi cu un cântec pe buze, gata oricând sã facã vreo pãcãlealã vreunui sãtean, sau numai vreunui frate mai mare. Aºa cã lumea din sat îl poreclise Pãcalã, ºi cu timpul toþi i-au uitat numele de botez, pânã ºi tatãl ºi fraþii lui îl numeau acum aºa. Sã nu mã întrebaþi care era numele lui adevãrat, cãci nu ºtiu. Poate era Ion, sau poate Gheorghe, sau poate Toader, sau ªtefan... ca pe mine sau pe tine, bunãoarã; nume de sfânt, cã aºa este datina la români. ªi iatã cã, într-o zi, bãtrânul þãran nu se simte prea bine ºi, pânã sã bage cineva de seamã, picã la pat. Cheamã el pe cei trei fii în jurul patului. - Mãi, feciorii tatii. Eu cred cã mã duc, se pare cã mi-am trãit traiul dat mie de Sfântul Dumnezeu. Eu nu vã las avere multã, dar atâta câtã vã las, împãrþiþi-o frãþeºte, sã nu ajungeþi de râsul satului. Sã vã iubiþi ºi sã vã ajutaþi, ca fraþi adevãraþi ce sunteþi, ºi atunci ºi Dumnezeu vã va sta alãturi. ªi astea fiind zise, dãdu bãtrânul ochii peste cap ºi trecu la dreapta Domnului. ÃŽl plâng cei trei fraþi, rãmaºi de acum orfani singuri pe lume, îl plânge tot satul, cãci fusese om gospodar ºi trãise în bunã înþelegere cu toþii. ªi dupã ce îl plâng cei trei fraþi cât îl plâng, bagã ei de seamã cã viaþa merge înainte ºi trebuie sã dea la animale de mâncare, sã le adape, sã vadã de munca pe ogor, cãci timpul trece ºi viaþa þãranului nu are hodinã pânã nu dã zãpada, ºi nici atunci... Aºa cã ei se ºi hotãrãsc sã împartã toatã averea rãmasã de la bãtrânul lor tatã. - Cum o facem? întrebã unul din fraþii mai mari. Dacã împãrþim totul, rãmânem cu mai nimic... - Nici nu ar fi drept, zise celãlalt frate mai mare. Unii au muncit din greu sã þinã averea, alþii au cam tãiat frunze la câini. Zicând acestea, privi cu înþeles spre Pãcalã. - Ba sã împãrþim frãþeºte, cã aºa ne-a învãþat tãtuca, sãri Pãcalã de colo. Ce-o sã zicã el de dincolo, dacã nu-i respectãm dorinþele? Aºa ºi fãcurã pânã la urmã, deºi fraþii mai mari se scãrpinau în creºtet ºi mormãiau, nemulþumiþi. ÃŽncepurã de la câmp: - Locul ãsta þie, ãsta mie, ãsta lui Pãcalã. - Frãþeºte, cum o zis tãtuca! completã Pãcalã mulþumit, fãrã sã parã a bãga de seamã cã locul lui se nimeri mai pe coastã, iar cel al fraþilor mai pe luncã. - Locul ãsta mie, ãsta þie, ãsta lui Pãcalã... Ce facem cu bucãþica asta, a rãmas singurã? - O împãrþim frãþeºte, cum o zis tãtuca! sãri Pãcalã de colo. O împãrþirã frãþeºte. Se aleserã fiecare cu o unghie de pãmânt, dar cel puþin Pãcalã era mulþumit. Trecurã la livadã. - Mãrul ãsta þie, ãsta mie, ãsta lui Pãcalã, cum o zis tãtuca. Ceilalþi fraþi încuviinþau, îndeplinind cu sfinþenie porunca pãrinteascã. Un pãr mie, unul þie, unul lui Pãcalã; un prun mie, unul þie, unul lui Pãcalã... Se oprirã încurcaþi în faþa nucului. Era un singur nuc, mare ºi frumos... Ce sã facã cu el? Cum sã îndeplineascã porunca pãrinteascã? Se uitau unul la celãlalt, negãsind rãspuns. - ÃŽl tãiem, hotãrî Pãcalã. Se puserã cu topoarele pe el ºi îl tãiarã. ÃŽmpãrþirã butucii ºi apoi vreascurile, frãþeºte, în timp ce tot satul îi privea, dând a lehamite din cap. Noroc cã stupii se împãrþirã taman-taman, cãci cine ºtie ce soluþie mai gãsea Pãcalã. Trecurã la curþi. - O odaie mie, una þie, una lui Pãcalã. - Frãþeºte, cum o zis tãtuca. Asta fusese uºor. ÃŽmpãrþirã animalele: cei trei cai, trei vaci, cei trei purcei, cele câteva oi, gãinile, raþele... O gãinã singuraticã sfârºi în oalã, spre bucuria tuturor, dupã care trecurã la împãrþit sacii, lãzile, cutiile... Pânã mai spre searã împãrþirã totul! Mai puþin o vacã. Acum trebuie sã vã spun câteva cuvinte despre vaca aceea. Aþi vãzut vaci mari ºi frumoase, roºii cu pete mari, albe, cu coarne frumos încovoiate, cu ugerul dolofan atârnând plin cu lapte pânã aproape la pãmânt? Vaci care dau câte o gãleatã plinã ochi cu lapte la fiecare muls? Câte un viþel sau doi în fiecare primãvarã, frumoºi, sãnãtoºi, de mai mare minunea? Gândiþi-vã la ce aþi vãzut pânã acum ºi pe urmã gândiþi cã nu aþi vãzut încã nimica! Vacã precum vaca aceea nu era nici una în sat, dar ce zic eu „în sat”? - în toatã lumea! Nici mãcar lui Pãcalã nu-i trecuse prin cap sã o taie, când ajunseserã la împãrþirea ei. Oamenii din sat veniserã sã-i roage sã le-o vândã lor, pe oricât, decât s-o vadã prãpãditã. Aºa cã se duserã ei la culcare, gândindu-se cum ºi ce sã facã pentru a împãrþi minunea de vacã. Se foirã aºa mai toatã noaptea, somnul refuzând sã li se anine de pleoape ºi, într-un târziu, Pãcalã spuse: - Mãi fraþilor, ºtiþi voi ce m-am gândit eu? - Ce te-ai gândit? întrebarã fraþii cam cu teamã în glas. Gândurile lui Pãcalã se lãsau de obicei cu urmãri neplãcute pentru ei. - Ce ar fi sã ne facem fiecare câte un grajd, coºar, ceva, pentru cã oricum ne trebuie câte un grajd la fiecare, sã ne punem vitele împãrþite. ªi în care grajd o intra vaca mai întâi, a aceluia sã fie! Stãturã fraþii cei mari cu ochii holbaþi în întuneric, întorcând ideea lui Pãcalã pe o parte ºi pe cealaltã. O fi vreo pãcãlealã la mijloc? Umblã miºelul de mezin sã-i înºele din nou cu ceva? Pânã la ziuã se foirã ei fãrã somn, ascultând sforãitul liniºtit al fratelui mai mic. Spre ziuã se convinse fiecare cã nu e loc de pãcãlealã, cã pânã la urmã asta este singura soluþie posibilã - dacã vor sã pãstreze vaca în viaþã fãrã a o vinde. Aºa cã sãrirã din pat ºi se repezirã sã îºi înalþe fiecare un grajd minunat, care sã le aducã mult doritul câºtig. ÃŽl lãsarã pe Pãcalã sã doarmã, zâmbind cu rãutate pe sub mustãþi. Dormi Pãcalã liniºtit, pânã spre prânzul cel mare. ÃŽl sculã mai ales foamea ºi bocãnitul care venea prin ferestre dinspre curte. Când ieºi afarã, fraþii lui munceau cu spor, construind care mai de care un grajd mai grozav. Fratele cel mare înãlþase deja pereþii din chirpici a unui grajd minunat, grajd cum nu mai era altul în sat. Acum se apucase de acoperiº, din þiglã roºie, frumoasã. Fratele mijlociu, mai puþin priceput, înãlþa un grajd mai puþin arãtos, dar frumos nevoie mare: din trunchiuri frumos geluite, mirosind a lemn proaspãt ºi rãºinã, cu ºindrilã nouã pe acoperiº. Vaca era dusã la ciurdã, ca în fiecare zi, dar celelalte animale, mai ales gãinile, se uitau prostite la forfota din curte. - Tu ce faci, nu-þi construieºti grajdul? îl întrebarã fraþii pe Pãcalã, zâmbind cu rãutate. - Ba da, nici o grijã. Am timp... Acestea zise, se puse Pãcalã de mâncã liniºtit, bãu o canã cu apã proaspãt scoasã din fântânã, se puse la umbra unui prun ºi cântã din fluier vesel, pânã îl furã din nou somnul... Razele soarelui cãzând spre apus îl trezirã, aºa cã socoti el cã venise timpul sã-ºi construiascã ºi el grajdul: tãie la repezealã niºte copãcei mai tinerei, cu trunchiul subþirel ºi înalt, plini de frunze verzi ºi proaspete, iar din ei construi un umbrar verde ºi rãcoros. - Iac-aºa! zise Pãcalã mulþumit, admirându-ºi grajdul. - Bãi frati-miu, nu e dreaptã întrecerea, zise unul dintre fraþii mai mari. Hai sã te mai lãsãm o zi, sã îþi înalþi ºi tu un grajd ca lumea. - Nuuu, nu vã faceþi griji, dãdu Pãcalã liniºtit din mânã. Sã lãsãm vaca sã aleagã. Nu-i nici un bai dacã nu alege grajdul meu, o fi vaca vreunuia din voi. Rãmâne în familie, cum se zice. ªi le zâmbi vesel. - Cum vrei tu, frate al nostru. Numai sã nu ne scoþi vorbe cã te-am pungãºit! ªi îºi dãdeau fraþii cei mari coate, fãcându-ºi unul altuia cu ochiul, ºmechereºte. Dar iatã cã se auzi cornul vãcarului ºi începurã sã aparã vacile pe uliþã, în drumul lor cãtre casã. Deschiserã fraþii larg poarta spre uliþã, sã poatã intra vaca, ºi aºteptarã cu nerãbdare apariþia vacii cu pricina. Apãru în curând ºi aceasta, nãduºitã ºi plinã de praf, ºi întrã în curte, rumegând liniºtit. Acolo se opri uimitã, vãzând douã grajduri nou-nouþe în locul vechiului grajd în care îºi dusese veacul. ªi un umbrar verde ºi rãcoros! Se aºezarã fraþii pe lângã propriul grajd ºi începurã sã îndemne vaca sã intre înãuntru. Dar animalul stãtea þeapãn, mirosind nehotãrât când spre zidurile proaspãt spoite cu var, când spre lemnul proaspãt geluit. ÃŽntr-un târziu, dând din coadã dupã muºte, se îndreptã hotãrâtã spre frunzele verzi ºi proaspete ºi spre umbra deasã a umbrarului construit de Pãcalã. Pãscând din frunze, intrã sub poala umbrarului, la adãpost de zãduf ºi de muºte... - Apoi, mãi fraþilor, nu vã supãraþi pe biata vitã! le spuse Pãcalã mucalit fraþilor, care priveau holbaþi la vaca dispãrutã sub umbrar. Minte de animal, ce sã ºtie el ce înseamnã grajd frumos? Plecarã fraþii înjurând cu nãduf. Iar Pãcalã moºteni o vacã. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Povestile cu Pacala le-am citit si eu demult. Intimplarea face ca nu le-am uitat de tot. La un moment dat am avut nevoie de povesti scurte (care se preteaza unei reviste la 'pagina pt. copii', si pentru ca nu am vrut sa fie "nemuritoare" (din folclorul altor popoare, am hotarit a fie Pacala. Dar, iarasi, pentru ca nu aveam nici o carte cu peripetiile lui Pacala, am inceput sa le repovestesc asa cum imi mai staruiau in minte, la aproape 40 de ani din momentul citirii lor. Deci, aceasta povestire (si celelalte 29) sunt prelucrari personale a unor povestiri cititie (sau auzite). Ilustratiile au aparut in acelasi context. Cum aveam nevoie de ilustratii la 'articolul' Pacala, si nu am avut pe nimeni la indemina, am purces la exemplificarea fiecarei povestiri cu o ilustratie. Si pentru ca aparitia povestirilor in revista a incetat dupa numai sapte episoade (copiii romanilor din Diaspora NU il mai inteleg pe Pacala...), am pus povestirile intr-un volum si l-am dat copiilor din tara. Sper sa va bucurati si voi de ele:-)   Postat de catre Sava Nick la data de 2004-11-18 03:03:55               Un text foarte frumos si bine scris insa nu mi-e clar daca e original. Povestile cu Pacala le-am citit demult, le-am si uitat intre timp, insa, nu stiu de ce, imi pare cunoscuta si actiunea si desfasurarea...Deci? E o repovestire? E o povestire originala si mi se suprapun mie diverse informatii in minte? Pictura este extraordinara. Si iar imi marturisesc ignoranta: cine e autorul?   Postat de catre teea mirescu la data de 2004-11-17 18:25:48 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE