|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
George (Dumitru) Corbeanu |
|
|
In care personajul trage o spaima sora cu moartea
Locuiam pe strada scolii. Casa noastra era ultima, chiar in capatul strazii. Apoi venea ghiolul. Tata glumea mereu cu prietenii lui:
-Daca vreau, pot sa dau la peste de pe casa!
Si asa era. Insa ii trebuia o lanseta.
Marian Georgescu, colegul meu de clasa, statea langa biserica, pe o straduta perpendiculara pe a noastra. Foarte aproape de scoala. Asa ca de obicei ajungea mult mai repede decat mine acasa.
Cum s-a intamplat si in ziua aceea. Cand i-am spart nasul cu un pumn.
Sterpelisem o bila de rulment de la atelier. Era una lucioasa, nici prea mica, nici prea mare, cum rar gaseai. Ma gandeam sa ma falesc cu ea in preajma lui Florin si a sora-mii Irina. Si sa particip la jocurile de coci pe 25 de bani cu alde Jigare si Mutu. Cu toate ca nu prea aveam sanse, Jigare era un maestru recunoscut in ale cociului. Insa cu o bila ca aceea…
Dar am facut greseala sa i-o arat lui Marian, exact cand ne apropiam de straduta casei lui.
-Ia uite ce am sterpelit! i-am zis si am scos-o. Nu e castoaca?
-Da sa vaz, imi zice si pune rapid mana pe ea. Fuiii, ce frumoasa e, fluiera admirativ. Da-mi-o mie! se intoarse brusc spre mine, hotarat.
-Nu ti-o dau, eu am furat-o. Da-o-ncoa!
-Canci, nu ti-o mai dau, zice si o ia la fuga.
Atat mi-a trebuit. Mi-am aruncat ghiozdanul si am fugit dupa el. L-am prins repede, caci eram mai rapid. Iar el nu scapase de ghiozdan. L-am pus jos cat ai clipi si am incercat sa ii desclestez pumnul in care tinea bila.
-Nu ti-o dau, nu ti-o dau, repeat rasufland greoi. Apoi nu stiu cum facu ca imi scapa din stransoare. Se ridica cu panatalonii prafuiti si o lua iar la fuga. Cand isi dadu seama ca mai aveam foarte putin sa il prind din nou, se opri prividu-ma dusmanos.
-O vrei? Na-o! zise si o arunca peste gard la nea Mitu in curte. Ia-o daca poti! Si incepu sa rada.
Mi s-a innegrit privirea. I-am ars un pumn scurt, drept in nas. Sangele a inceput sa ii curga din belsug, pe gura si barbie. M-am speriat, era cam mult sange pentru un pumn, asa ca l-am lasat in pace, chiar daca ma manca mana sa ii mai ard una. A luat-o la picior spre casa, tinandu-se de nas.
-Las ca vezi tu, incepu sa ma ameninte cand ajunse la o distanta respectabila. Vezi tu… Ti-arata el tata, imediat!
De el nu imi era frica. Dar cu taica-su era alta poveste. Lumea in sat ii zicea TaieGeam, habar nu am cum se procopsise cu porecla asta. Probabil ca inainte sa ramana fara serviciu fusese geamgiu. Se spunea ca facuse si parnaie. Iar asta chiar ca ne baga in sperieti.
Mi-am pus repede ghiozdanul in spinare si m-am grabit spre casa. Poate ta-su nu e acasa, imi ziceam din ce in ce mai speriat.
Trecusem de strada lui, insa ceva ma facea sa ma uit mereu peste umar, in spate.
Apoi l-am vazut. Ajunsesem pe la casa lui Florin, nu mai aveam mult, mai era Mamatusa, Cioculeasa si casa noastra.
Venea cu bicicleta. Pedala apasat, aplecat pe ghidon. Am iutit pasii, dar inca nu am luat-o la fuga. Mai aveam timp sa ajung.
Insa se apropia vijelios. Ca un leu paraleu, cu o falca in ceriu si una in pamant, aplecat pe bicicleta. Eu eram la Mamatusa, el la Ionut Fricosu. Cand am ajuns la Cioculeasa, el era deja la Mamatusa, facut una cu bicicleta. M-am uitat speriat peste umar si i-am vazut chipul incruntat si privirea rea. Era atat de aplecat, incat pedaland, risca sa se loveasca cu genunchii sub barbie. Mainele tineau coarnele bicicletei dintr-o parte, permitand coatelor sa se miste usor sus –jos, ca niste aripi golase. Purta o camasa fara nasturi direct pe pielea goala, bronzata si tatuata in jurul sfarcului stang, camasa care ii falfaia in vant. Era destul de frig afara, incepuse toamna, insa el era calit. Era un uliu fixat pe prada. Era un vulture in cadere libera.
Am luat-o la goana, de-a dreptul speriat.
-Dumnezeii ma-tii, il auzeam. Te omor! Bisssserica ma-tii!
In fata portii noastre nu m-am oprit. Poarta era mereu inchisa pe dinauntru cu un zavor. Trebuia sa bagi mana usor pe langa gratii si sa il dai la o parte. Dar eu nu mai aveam timp pentru asta. Aproape ca ii simteam rasuflarea haina, de zmeu, in ceafa. Am aruncat ghiozdanul peste gard, din fuga. Tot din fuga am escaladat gardul, lasand poarta inchisa. Castigasem in felul acesta timp, caci nu il vedeam sarind gardul. In timp ce alergam in curte, i-am auzit bicicleta cazand pe pietrisul din fata portii. Si-o aruncase, din goana. Insa ma mai linistisem, ajunsesem acasa.
Dar am auzit poarta deschizandu-se si pe el urland:
-Dumnezeii si Cristosii cui te-a facut! Vino incoa’, unde fugi? Te omor ma!
Am inceput sa urlu si eu, alergand
-Mamaaa, ma omoara, mamaaa!
Mama auzi taraboiul iscat si aparu precipitate in usa.
-George, ce e mama, ce e?
-Ma, o.., o.., ma , o.. am zis gafaind, cu lacrimile siroind. Vrea sa ma o…
Nu m-a intrebat cine, caci l-a vazut venind valvartej spre noi cu ochii bulbucati si negru la fata.
-Te omor! suiera in continuare.
Atunci isi puse mama mainele in solduri. Mi-o amintes perfect si acum, cu parul legat la spate cu un batic, cu lingura cu are mesteca in mancare in mana dreapta, imbracata cu o salopeta neagra, de fas, peste o bluza galbena cu gat, si extrem de furioasa.
-Ia stai ma, putin, incepu mama cu o voce autoritara. Tu nu ai pic de rusine in tine? Cine te crezi tu ma, sa dai asa buzna in curtea omului, in casa omului? Esti in stare sa vii si sa ma omori la mine in casa ma, nemernicule? N-ai pic de respect?
Atunci am crezut ca s-a zis cu ea. Mi-l imaginam iesindu-si complet din minti si sarindu-i la gat ca un caine turbat, cu camasa falfaind.
Dar nu s-a intamplat asa. Personalitatea mamei era mult prea puternica. Era zdrobitoare. Era ca un fulger.
Asa era mama.
Cainele a devenit mielusel dintr-odata, transformandu-se total, cu ochii plecati, dind din colt in colt. Nici urma de rautate sau incruntare pe chipul lui. Acum parea un copil vinovat, apostrofat de un parinte.
-De cate ori m-ai vazut tu pe mine, ma, in curtea ta, alergandu-ti copiii? Sau pe barbata-miu? Pai ce, voi sunteti oameni normali? Nu stiti decat sa injurati si sa dati cu parul! Nu am nici o pretentie de la voi, ma! Dar macar scutiti-ma de prezenta voastra!
-Sta mai asa, reusi sa spuna, stai sa vezi ce facu fi-tu. Ca abea il sculai pe al meu dupa boala, si asta ii sparse nasu! Pai tu stii acum cat timp o sa ii curga sange?
- Pai si tu te pui la mintea lor? Om in toata firea? Vrei sa moara copilul meu de frica ca esti tu turbat? Ia carelu, hai, afara din curtea mea! Hai, hai, valea.
Apoi parca isi aminti si se intoarse spre mine;
-Si pe tine ce te apuca ma sa ii spargi nasul baiatului? Voi altfel nu stiti sa va jucati?
Si imi dadu una dupa ceafa.
-Ia misca-te in casa! Azi nu mai iesi afara, esti pedepsit!
Putin imi pasa ca nu mai ieseam afara. Nici nu mai vroiam sa ies, dupa spaima pe care o trasesem. L-am urmarit pe fereastra cum a iesit din curte si a incalecat pe bicicleta. Uf, scapasem.
Noroc cu mama.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Fereasca Dumnezeu sa fi incaput omul acela in mainile unei mame care isi apara copilul! Se spune ca devin extraordinar de puternice mamele in asemenea momente.
Bine ca ai scapat cu viata ca uite ne delectezi cu istorioarele tale! :) |
|
|
|
Postat
de catre
teea mirescu la data de
2004-11-09 04:47:00 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|