FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Al douăzeci și cincilea volum al poetului Mircea Ștefan
Text postat de Emanuel Cristescu
La editura DESTINE LITERARE, Montreal Canada a apărut volumul poetului american de origine română, Mircea Ștefan intitulat ”Starea de psoriazis”.

Vă prezint, mai jos, poemul care dă titlul volumului și un extras din prefață.

stare de psoriazis


ascultă vântul
ce strivește malul
lipsă de aer
lipsă de zbor
aici departe
nu găsesc cuvinte
deasupra
înainte
numai nor



”Volumul Starea de psoriazis, al douzeci și cincilea , scris de Mircea Ștefan, cuprinde două părți, Cutia de rezonanță și Amintiri reverberate și reunește 103 poeme.
Poemul care dă titlul volumului reprezintă un fel de anamneză a sistemului existențial (societatea) care face obiectul poemului. Aceasta, anamneza, poate fi percepută prin versurile ”ascultă vântul / ce strivește malul”. Subînțelegem de aici, din ascultarea vântului, respectiv a zvonurilor sau informațiilor pe care le poartă cu sine, că acest vânt are o forță dominatorie distructivă ”strivește malurile”, cum spune autorul. El, vântul, ține existența din spațiul pe care îl afectează / controlează (unde ”bate”) într-o stare de frustrare, suferință, nemulțumire, anormaliate, stare relevată de versurile ”lipsă de aer / lipsă de zbor”. Într-o accepțiune de ordin secund, ”stare de sufocare” pentru că o astfel de stare induce lipsa aerului. Lipsa zborului denotă lipsa liberății. Prin urmare, putem lesne concluziona că ne aflăm în fața unei stări, diagnosticate ca fiind o stare de boală. Una specială, respectiv, preluând sugestia textuală, un ”psoriazis social” pentru care organismul societal nu are – sau nu are încă – anticorpii necesari să-i asigure imunitatea. O boală, cel puțin, deocamdată, nevindecabilă complet și pentru care nu există, pornind de la exemplul medical, o cauză evidentă detectabilă și, desigur, nici tratament. Spune autorul, ”aici departe / nu găsesc cuvinte” iar conotația ar putea fi aceea că spațiul existențial în care se manifestă vântul pe care îl asculți este diferit de spațiul său de locuire (aici departe). Este un alt spațiu dar nu unul indiferent, neutru. Ci unul care îl preocupă, pentru care are anumite afinități. De care se simte legat. În care, cu o vizibilă undă de regret, constată: ”deasupra / înainte / numai nor” subtextual, numai greutăți, probleme, necazuri. Poem dens, profund având trimiteri sociale evidente. Un poem de atitudine care relevă o stare de fapt apăsătoare, tristă și care, denunțată ca fiind o boală, necesită sau ar necesita tratament. Un poem cu o mare doză de subversiv. Subversiv care se poate decela și din alte poeme ale volumului, primele zece, ale volumului, aflându-se, vizibil, sub această aură. [...]

Coperta-MIRCEA-STEFAN
up images


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE