FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Din nou despre ”funcționabil”
Text postat de Emanuel Cristescu
Existența, definibilă ca mulțimea tuturor formelor de existare reale sau imaginare, în principiu, este accesibilă oricui la nivel individual sau colectiv. Ea, existența, generează o altă mulțime existențială, integrabilă și aceasta Existenței. Este vorba mulțimea cuvintelor. Numărul cuvintelor diferă de la o limbă la alta. După unele surese limba engleză ar avea cca. 1.025.109 cuvinte, franceza 1.022.000 iar româna 170.000 de cuvinte.

Îndrăznim să credem că ”fondul principal de realitate primară” nu ar trebui să fie așa de diferit astfel încât să fie reflectat în, de șase ori mai multe cuvinte în limbile engleză și franceză, în raport cu limba română. Atunci de unde ar putea proveni această imensă diferență? Avansăm, ca ipoteză, ideea că nuanțele lingvistice sunt acelea care fac diferența.

Mă număr printre aceia care cred în nuanțe, nuanțare și îmbogîțirea permanentă a vocabularului. Vocabularul nu este și nu trebuie să fie ceva pietrificat, imuabil, încremenit în proiect. Și aceasta, cel puțin din două motive: devenirea și schimbarea eternă a omului în raport cu stadiile anterioare ale acestuia și, al doilea, pentru evitarea plictisului, a clișeului a tocirii cuvintelor de prea multă utilizare. Ne-am putea situa în faza în care un disc, o placă de înregistrare face șanț. Iar acul rămâne definitiv în acest șanț redând, la infinit, aceleași și aceleași vorbe. De aceea, în limba adevărată, în limba vie, cuvintele intră în vocabularul limbii, sunt utilizate, generează alte și alte cuvinte apoi, unele dintre ele, ies din acest vocabular și sun date uitării.

Mărturisec faptul că sunt un optimist, un incurabil în ceea ce constituie novativitatea limbajului (în creația poetică faptul trebuie să fie unul de fond, esențial), cuvintele, asociațiile de cuvinte și idei. Probabil ține de modul meu de comportare. De exemplu, dacă trebuie să merg, cu mașina, undeva, merg o dată, de două ori pe aceeași rută după care, obligatoriu, explorez și alte posibilități și alte rute. Ca atare, cred eu, gândirea statică, pietrificarea, încremenirea în proiect, statu-quo-ul limbajului, îmi sunt, cred eu, străine. Mă gândesc că, de pildă, acest aspect ține și de optimismul meu funciar. Care, în orice situație, oricât de dificilă, găsesc ori mă străduiesc să descoper și fațetele, oricât de mici, bune, favorabile ale acelei situații grele. Uneori chiar dureroase, dacă nu cumva dramatice.

Pot admite că, uneori, înșel. Nimic din ce este omenesc nu-mi este străin. Pot admite că greșesc. Și, de cele mai multe ori, am capacitatea să recunosc greșeala ba, chiar, să-mi prezint scuze. De aceea m-am format un anumit tip, prudent, de reacție față de stimulii ori provocările realității. Ale mediului, mai mult ori mai puțin proxim, cu care interelaționez. Și, în reacțiile mele, raționalitatea și argumentele prevalează. Încerc, pe cât posibil, să evit reacțiile de tip exclusiv emoțional. Cele bazate pe irațional, pe vindicatism și ranchiună. Despre invidie, aproape că nu știu ce este, raportată la propria mea persoană.

Însă, recunosc, atunci câd am argumente, când cred în ele, cu toate îndoielile și cu toată prudența de care dau dovadă, sunt de o tenacitate la care nu am renunțat niciodată.

Un exemplu recent, de pe Europeea, îl constituie imputarea care mi s-a făcut, în termeni, cel puțin neeleganți, asta ca să dau dovadă de educație, cu privire la cuvântul ”funcționabil” intrat, bine, în uzul limbii române. Firesc, la asemenea acuze de tip părerologic, nu ar trebui să dau importanță. Argumentele pe care le-am adus nefiind în nicun fel contraargumentate. Ci doar contrate cu opinii personale. Care nu au nicio relevanță științifică.

Evident, le resping și mai ales, resping limbajul în care sunt făcute acele imputări.

Mai adaug câteva citate, mai jos, dintre cele peste 160.000 de utilizări ale cuvântului, pe care dr. Google le consemnează. Cu precizarea că, iată, mă pot înșela eu. Dar că, odată cu mine, se mai îșeală, alte sute de mii de oameni.

Rămân la ideea, că, deși, în prezent, cuvântul se află într-un singur dicționar, noile ediții vor consemna și acest cuvânt, ”funcționabil” a cărui legitimitate este acum contestată de către unii.

”Sustenabil mai poate fi folosit şi cu sensul de funcţionabil. Un sistem este sustenabil atunci când consumă mai puţin decât este disponibil sau atunci când există resursele necesare pentru funcţionarea sa optimă.”

”Radu Constantin: On encule les mouches DAR: se poate spune! Atata ca e prea laborios. Ar fi gerunziul lui ,,sermonner,, daca n-ar avea o silaba in plus (,,iz,,). Aceeasi adaptare pe picior ca la ,,functionaBIlitate,, in loc de ,,functionalitate,,. In plus, ca si in acest caz (functional - functionabil) se lasa si cu o mica anapoda: ,,sermonizant,, este cel care ii ,,sermonizeaza,, pe ceilalti, care devin ,,sermonizati,,. Pare sa fie un atribut cu care Gadea isi doteaza victimele (sermonizatii Antenei 3). Vorba isi schimba directia: ne trimite nu spre Gadea, ci spre ,,sermonizati,, (Asa cum ,,functionabil,, este ceva ce poate fi parte a unei functiuni, in vreme ce ,,functional,,, care functioneaza). Acuma: nimeni nu sta sa analizele lucrurile asa. Dar oricine realizeaza efortul de a epata, intr-o limba pe care n-o simte de fapt. (Pe cat poate fi de just intre maslinute grecesti, braga si carnaciori, pe atat de contrafacut, in franceza).”

”Secţiunea a IX-a a lucrării de faţă va chestiona viabilitatea ontologiei (sau a ontologiilor) deleuziene, funcţionabilitatea sistemului în măsura în care acesta este confruntat cu viziunile filosofice clasice (şi care-i servesc drept model, dar şi ca obiect al criticii).”

”În continuare analizăm câteva dintre conceptele centrale ale deleuzianismului, specificând că, aici, acestea nu sunt testate sub aspectul funcţionabilităţii sau al coerenţei reciproce. Mai întâi, conceptul diferenţei, pentru că deleuzianismul este considerat – în primul rând şi mai ales – o „filosofie a diferenţei”;”
Rusu Ștefan, CRIZA POSTSTRUCTURALISTĂ A SUBIECTULUI. CERCETARE ASUPRA FILOSOFIEI LUI GILLES DELEUZE, Rusu Ștefan, CRIZA POSTSTRUCTURALISTĂ A SUBIECTULUI. CERCETARE ASUPRA FILOSOFIEI LUI GILLES DELEUZE

” Experții ONU recunosc modalitățile tipice de ripostă a statelor bogate și industrializate în relațiile cu țările în curs de dezvoltare sau sărace, între care se enumeră și modalități folosite în cadrul organizațiilor internaționale: dreptul de veto al marilor puteri; majoritatea automată a statelor industrializate și politica de club restrâns, a clubului marilor puteri, a directoratelor, încă funcționabilă în plin secol XXI (de la formațiunile de tip G7, la cele din cadrul forumurilor de discuție, precum Davos sau Evian sau la cele concretizate de facto- ca ”nucleul dur al organizației, nucleul decizional”-în cadrul organizațiilor internaționale, precum UE). A se vedea Mohammed Bedjaoui, op. cit., pg. 160-162.”

MĂDĂLINA VIRGINIA ANTONESCU, NEO-COLONIALISMUL ÎN ORDINEA GLOBALISTĂ: AMENINȚARE LA ADRESA SECURITĂȚII STATELOR MICI ȘI MIJLOCI

”Alt savant, Nikolas Tesla, a realizat invenţii importante, care stau la baza electronicii de astăzi. El proceda astfel: cînd îi venea o idee nouă, lăsa imaginaţia să construiască liber pe acel subiect, ştiind că subconş-tientul îi va revela tot ceea ce lipsea pentru ca noul dispozitiv să poată fi materializat. Realiza mental toate îmbunătăţirile posibile, corecta 107 greşelile şi oferea tehnicienilor schema dispozitivului perfectfuncţionabil. Obişnuia chiar să spună: “Întotdeauna invenţia mea funcţionează aşa cum mi-am imaginat. În 20 de ani nu a fost nici măcar o excepţie.””
Joseph Murphy, PUTEREA EXTRAORDINARÃ A SUBCONŞTIENTULUI TÃU,
Joseph Murphy, PUTEREA EXTRAORDINARÃ A SUBCONŞTIENTULUI TÃU

Citatul, de mai jos, l-am prezentat deja.
eșafodare sf [At: PERPESSICIUS, M. III, 114 / Pl: ~dări / E: eșafoda] 1 Asamblare între ele a pieselor unui eșafodaj, pentru a forma un tot (funcționabil). 2(Rar) Eșafodaj (4).
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  E clar. Discutăm de pomană. Vă tot ascundeți după boscheței.
În momentul în care ați scris ce ați scris, ați comis un pleonasm. Punct. Lăsați jongleriile hermenăuce!

Nu mi-ați dat titlu de carte care, din pricina diferenței surclasante dintre fondul de cuvinte, lucrarea, tipăritura, tratatul, cartea, discursul, scriitura, aventura, tura-vura nu a putut fi echivalentă cu originalul ălei/ălora traduse. Deci, iar viraje în jurul boschețeilor!

Acum, din aceeași tendință de a explica în plus ceea ce nu e de explicat, îmi furnizați o lecție complet inutilă de gramatcică. Aveți impresia că nu știu deosebirea dintre adverbul ”demult” și locuțiune? Păi, eu v-am semnalat povestea. Deci, vorbirăți ca să aflați în treabă.
Asta-i una.
Acum, veți vrea să pretindeți că în formularea: //”Funcționabil” este, demult, intrat în uzul limbii române.//, folosibil este adverbul?
Că asta nu ați lămurit și asta vă reproșam io.
Că tocmai o dedurăți iar de gard!? Acu ar fi culmea să pretindeți că da!!!!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2019-04-10 00:06:31
         
 
  ”Și veniți cu varianta: //Viziune provincială. Limes, periferie.//”

În momentul în care am scris, am avut în minte ”centrul” în raport cu periferia, cu granița. Pentru a sublinia complexul provinciei raportat la centru. Centrul lumii! Roma, evident. De aceea am făcut recurs la ”limes”! (În comuri nu se poate interveni pentru a schimba ceva. Mereu și mereu procese de intenție!)

” Și, totuși, nu mi-ați dat un titlu de ce doriți dv: carte, tratat, scriere, nescriere, operă, operetă, etcetera, care să nu fi avut un echivalent traductibil în ”amărâta noastră de limbă”!”

Am dat suficiente explicații, în comentariul meu, pentru a se înțelege răspunsul. Însă dacă văd că, totuși, sunt dificultăți, revin și precizez: TOATE traducerile, domnule Peia! Toate traducerile au sau pot avea un echivalent ”tradus”. Atenție, nicio Traducere nu a fost, nu este și nu va putea fi identică originalului. (ca operă, ca fapt literar, nu comunicațional, în sensul transmiterii de informații riguroase) Din aceleași motive pentru care, vă spuneam altădată, putem vorbi de un adevărat triumf al lecturii și lectorului asupra textului. Dinamica semantică este dată de dinamicile lectoriale, auctoriale (mai puțin, odată ce textul a fost publicat), temporale, contextuale și de limbaj. Prin urmare, traductibilitatea este o funcție asimptotică pentru sensul ori sensurile textuale.

PS.

DEMÚLT adv. Cu mult timp înainte, de multă vreme. Iar mama mea a murit demult. SADOVEANU, D. P. 67. ◊ Loc. adj. De demult = din trecut, de altădată. Sindipa l-a îndemnat să asculte o poveste ciudată a altui om de demult. SADOVEANU, D. P. 176. Căci astăzi dacă mai ascult Nimicurile-aceste, Îmi pare-o veche, de demult Poveste. EMINESCU, O. I 188. În vremea de demult, dobitoacele toate, De împăratul leu sătule, dezgustate Își aleseră lor Un alt stăpînitor. ALEXANDRESCU, P. 126. ◊ Loc. adv. Mai demult = odinioară.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-04-09 23:28:47
         
 
  Dom-le, să încep cu ceea ce este o încercare evidentă,din partea domniei voastre serenissime, de a drege busuiocul. O dedurăți în gard și încercați să reinterpretați ceea ce, în mod evident, este doar o explicație penibilă. Din context, e clar că formularea este cea inițială, anume:

//Spuneți nedrept și complexat: ”amărâta noastră de limbă, surclasată de către valoroasele limbi occidentale.” De ce amărâta? De ce surclasată? Viziune provincială. Limes periferic.//

Și veniți cu varianta: //Viziune provincială. Limes, periferie.//

Ei, aș! Ce caută ”limesul” în desfășurarea logică a frazei? În înțelesul ei? Nici măcar pur metaforic nu-și are sens. Plus că gestica frazală este clar modelată după sintagma anterioară: ”viziune provincială”. Pe cine vreți să păcăliți? Pe mine nu, în orice caz. Mai bine ați fi lăsat-o cum a picat. În plus, dacă nu mă înșeală memoria, parcă era scris ”limex”. Se pare că ați intervenit în com și ați schimbat.

Mă tot bateți la cap, și nu numai pe mine, cu marota asta: ”funcționabil”. Pandant, cu ”teoria derivării”.
Dom-le, pe mine, care am în sânge limba română și o vorbesc și scriu în mod natural, nici că mă interesează, măcar cât negru sub unghie, poveștile dv. hermenăuce. Nativitatea bate la fund orice gen de teorie – nu te face nimeni scriitor dacă în sânge nu ai fir de simț estetic al limbii. Poți, cel mult, deveni un grămătic uscat, pedant, livresc, gargaragiu.
Altcum, nici eu nu-s prizonierul unui dat, oricare ar fi acela, în cazul de față al unui vocabular strict determinat de anume formă sacrosanctă a cuvintelor. Inventez și eu, de multe ori. Dar, atenție... dacă începi s-o lălăi științifico-fantastic și să te joci anapoda cu noțiunile, supunându-le unei contorsiuni scrâșnite, absolut inadecvate decenței expresive a limbii, se cheamă orice altceva, în afară de o posibilă contribuție la remodelarea și îmbogățirea lexicului. Povestea asta are în subtext un anume simț special, pe care nu oricine îl posedă. Unii au darul de a convinge că reformulările sau invențiile lor au acel ceva special, surprinzător, greu de definit, care seduce aprecierile lectorului. În schimb, cei care forțează limitele firescului se numesc simplu: stricători de limbă. Nu pot să nu-mi aduc aminte de epoca chicoș/rostoganismelor, de câte ori văd astfel de manifestări, cică de natură creativă. Aș, e pur destructivă, compromițătoare! Ca exemplu, cele 32 de invenții ale domniei voastre serenissime sunt caraghioase rău. Sunt un atentat la curăția limbii. Zo! Să moară calu lu Calache! Și n-o spun doar de dragul de a vă contrazice: pur și simplu mă oripilează numai vederea lor, darmite și pronunția. Acest caraghiozlâc lexical e tipic patimei domniei-voastre spectaculare de a vă freca oltenește, dupe ureche, crezând că dacă veți împăna discursul cu radicalisme, în felul ăsta veți convinge lectorii că rostiți adevăruri profunde. Ei, nu. În spatele discursului scorțos nu se află decât banalități răsuflate, de cele mai multe ori, împopoțonate cu expresii de avangardă gratuită.

Acu, ce să zic, chestia cu ”funcționabil”, ca nuanță la ”funcțional”, mie mi se pare logică, fie și dacă termenul nu e trecut în dicționar. Mă și mir de ce, dar poate că întocmitorii lui nu au stat să consemneze toate variantele posibile, nu numai ale acestui cuvânt, ci ale alte ”n” posibile, judecând după aceeși regulă teoretică. Mă rog, nu mă prea frământă chestiunea, devreme ce eu nu prea am nevoie de dicționare ca să-mi controlez ținuta expresivă.
Pdap, o astfel de dispută chiar că nu merită atât zbatere, fie și dacă ați fi descoperit gaura de la macaroana limbii.

Restul pledoariilor din discurs, în care încercați să demonstrați că nimica mișcă și că noi suntem niște ageamii parașatuați pe aici din greșeală, iarăși mă distrează, căci, așa cum am mai spus, sunteți o ființă distractivă.
Zo!

PS: Și, totuși, nu mi-ați dat un titlu de ce doriți dv: carte, tratat, scriere, nescriere, operă, operetă, etcetera, care să nu fi avut un echivalent traductibil în ”amărâta noastră de limbă”! Căci o logică ementară stă la baza insistenței mele: dacă alte limbi au un lexic de șase ori mai bogat decât al nostru, rezultă, indubitabil, că majoritatea tipăriturilor din limbile alea grozave nu au putut fi traduse. Poate cu excepția cărților pentru copii! Atunci cum de citii eu Dickens, Jerome k. Jerome, Houxley, Joyce, Beckett (ce nume înzorzonate au ăștia!), ba chiar Shakespeare (care nu-mi place nici să mă-mpuști!), H. Miller, Zweig, Mann Th., Hugo, Zola, Rolland R., Sartre, Bruckner etc? Poate prin telepatie?
A?

PS: Și vedeți că preocuparea intensă, vizavii de cestiunile alambictate ale limbii, vă făcu să confundați chestiunile elementare, anume: ”demult” (echivalent: cândva) cu ”de mult (timp)”, în formularea:
//”Funcționabil” este, demult, intrat în uzul limbii române. O căutare pe Google, pe care o poate face oricine, vă va da următoarele rezultate://
 
Postat de catre ioan peia la data de 2019-04-09 13:07:16
         
 
  Fandați sofistic și deturnați, arborescent, subiectul, domnule Peia. Subiectul este acesta: este o greșeală sau un procedeu de îmbogațire a vocabularului prin derivarea cu un sufix folosirea cuvântului ”funcționabil”? față de acest subiect aveți vreo opinie, un punct de vedere. Evident, cu argumente?

Trecând la comentariul dumneavoastră, din care aflăm cum puteți fi ”distractivizat”, am, la rândul meu, tot de amorul artei, ca mai jos, următoarele comentarii;

Inițial ați cerut ”scriitură” și v-am dat 8 exemple de ”scriitură”. Ori cuvintele nu sunt scriitură? Opt! Aș putea să vă dau mii. Potrivit raționamentului inductiv, inferența, la îndemâna oricui, este următoarea: dacă există cuvinte intraductibile, atunci și textele care conțin astfel de cuvinte sunt ori pot fi intraductibile la modul absolut. Spun la modul absolut, înțelegând prin aceasta, traducerea cu ajutorul unui minim de cuvinte echivalente. De preferat unu la unu. Pentru că, la modul relativ, în principiu, orice poate fi tradus. Cu un mai mare sau mai mic efort, cu folosirea mai multor cuvinte, fraze, paragrafe, pagini etc. (expozeuri, spuneam eu), cu note de subsol, cu trimiteri la tomuri întregi, la sisteme filosofice, psihologice etc. Ori astfel de texte constituie ”scriitura” la care ați răcut referire calchiată după ”écriture” Prin urmare, v-am dat exemple? V-am dat! Că nu le înțelegeți sau că nu vreți să le înțelegeți nu mai este problema mea. Oricum, vă cunosc stilul: nu veți recunoaște niciodată ceva ce nu vă convine oricât de corect ar fi argumentul.

Apoi, probabil, realizând vulnerabilitatea solicitării ați trecut la ”carte” V-am semnalat că și această formulare este imprecisă. (scrisoare, carte de joc, volum etc. dicționarele actuale dau vreo 48 de sensuri termenului) Subtextul era acesta: cuvântul ”carte” în limba română acoperă o foarte mare varietate de ”realități” Realități care, probabil (atenție o spun ca ipoteză) în limbile cu un fond lexical mult mai mare decât româna vor fi fiind individualizate. Pentru a fi ușor decelabile unele de altele. Firește, și în acele limbi, cu siguranță, va fi existând polisemantism.

Dar, distinse colega, aceste ”cereri” (de ”scriitură” , ”carte” sunt, de fapt, nerelevante pentru subiectul topicului. Sunt deturnări arborescente de la subiect. Le-am dat curs așa, de amorul artei!

În concuzie demonstrația a fost făcută! Mi-ați cerut ”Dați-mi un singur exemplu de scriere care nu a putut fi tradusă în românește, în toate nuanțele ei izvorâte dintr-un milion de cuvinte. Oricât ar fi fost scrierea aia de sofisticată.” V-am dat opt exemple individuale simple. Pot să vă dau mii. Exemple care, prin combinatorică, stilistică, story etc. și cu ajutorul talentului pot conduce la texte, opere capodopere etc. Însă NICIODATĂ, prin traducere, acestea nu vor putea conduce la similare identice. Traducerile vor putea, cel mult, să se apropie asimptotic de original.

”dacă ați dat-o pe „polisemantism”, nu puturăți decât, involunatr să-mi dați dreptate”

Sofism.De unde până unde ”polisemantismul” poate fi premisă pentru a concluziona că aveți dumneavoastră dreptate! Cine a spus că limba română NU reușește prin polisemantism performanțele la care faceți referire?

Am remarcat și ușoara ironie amară din ”amărâtă” de limbă, carele fu ”surclasată”! Însă formularea dumneavoastră ” în amărâta noastră de limbă, surclasată de către valoroasele limbi occidentale.” se percepe și cu un mare grad de acceptanță a ceea ce spuneți. Singurul cuvânt care induce componenta ironică este ”valoroasele” . Care și acesta este, oarecum, îndoielnic în a denota o ironie. Măcar dacă l-ați fi pus în ghilimele!

” Adică și anume ce să individualizeze?” Conținuturile diferite. De exemplu, să existe pentru fiecare dintre cele 48 de sensuri ale cuvântului ”carte” un cuvânt care să denomineze acel sens. Probabil engezii au astfel de cuvinte. Poate ne ajută cei care stăpânesc această limbă. Oricum, NIMENI nu poate contesta faptul că limba engleză are peste un milion de unități semantice! Iar româna doar cca. 170.000!

PS. ”Limes periferic” Da, mi-a scăpat. Formularea corectă era ”Limes, periferie!”
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-04-09 08:48:34
         
 
  nen-tu mitică, așteptăm cu larg interes, din partea mata, și niște considerații pertinente și competente pe tema cosorului lui moceanu...

văd că te pricepi!
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2019-04-08 21:29:02
         
 
  'Nu pot să cred că, strict tehnic, acele echipamente nu erau agresate. Sau măcar nu aveau loc tentative de agresare a lor. Evenimente care, desigur, trebuia să fie anihilate."
(domnul profesor Emanuel Cristescu)

Domnule profesor,
Asa cum stie orice dac veritabil si actual, dea lungul istoriei orice echipament tebnic nou inventat
a fost agresat. Sa va dau un exemplu: nimeni nu mai contesta astazi faptul ca primul cutit de bucatarie a fost inventat de un om de stinta dac la ordinul consoartei sale de pe timpul marelui rege Buerebista. Si cum orice inventie pentru a fi facuta trebuie sa asculte de renumitul proverb dac "not macht erfinderish" ("nevoia te face inventiv" in daca noua) si cutitul dacademicianului buerebistian a fost inventat nu pentru a imbogatii marea cultura a stramosilor nostri cu inca un patent ci pentru a rezolva o problema legata de cea mai tare si consistenta mamaliga din lume, mamaliga de mei mioritic. Cand se racea aceasta delicatese carpatina putea sa invinga orice sfoara care incerca sa o faca bucati. Dupa aparitia cutitului dacic, cel mai pasnic cutit din lume,
s-au auto-inventat cutitasii daci care au agresat utilajul de impartit frateste mamaliga silindu-l sa participe la actiuni varsatoare de sange nevinovat, deci criminale. Acelasi lucru s-a intamplat cu invetia altui mare dac, e vorba de Aurel Vlaicu, care a inventat aeroplanul numai pentru placerea de a plana cu el prin aer, asa cum se poate observa si daca citim cu atentie numele de botez al acestei zburatoare inventii, si nu pentru a-l face avion de bombardament sau de vanatoare asa cum a purces in a-l face monstruasa coalitie a marilor puteri inca de pe timpul primului razbel mondial. Deci domnule profesor, aproape ca nu este inventie pe lumea asta care sa nu fie agresata, dar asta nu inseamna ca ele nu mai trebuiesc facute si intretinute in buna stare de fuctionate de oameni de talia domnului Adrian Mihai; findca
numarul oamenilor care au suferit intepaturi grave din partea custurii dace este infim in comparatie cu numarul aplicatiilor pasnice a aceleiasi unelte.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2019-04-08 21:19:03
         
 
  Și mai e eceva: Hai că noțșiuni precum: Card, Airbag, Cyborg, Harddisk, E-mail, On-line, Hacker le folosești că nu ai încotro, sunt de uzanță cotidiană. Chiar și Europeea este oareșcum inevtabil folsită ca națiune impusă mai mult decât zilnic și justificată d e circumstanțe clare. Și comestibile.
Dar cine mama dreaqs-apucă să folosească bazaconii precum:

2. catifelac
3. intelecton
4. ecoliteratura
5. semnificanță
6. funcționabil
7. Higssdream
8. soroscultism
9. validabil
10. antiregulamentarism
11. contraproverb
12. reformnomie
13. oenolector
14. ierarhizabil
15. aglutinanţă
16. neofariseism
17. infracturism
18. n-plicitar
19. nonpudoare
20. dezinhibiţionism
21. rectangulian
22. mahaleea
23. conflictoman
24. autogenialism
25. ecomaculatură
26. revoltism
27. facilitism
28. nonvalorism
29. desființatoriu
30. ecoîndreptare
31. ignocrat
32. demagocrat

Aiasta sluțire de limbă se numește și nimic altceva.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2019-04-08 17:18:56
         
 
  Dom-le, reușiți să fiți extrem de distractiv. Pe cuvântul meu! Iată o calitate pe care sunt nevoit să v-o recunosc...
Eu am obiceiul – aș zice, sănătos – de a fi foarte atent la amănuntele unor afirmații, făcute de oarecine. Sunt... acribic (împrumutai de la lingva francă!)
Căci mă scot foarte tare din sărite cei ce citesc pe deasupra și înțeleg ce vor ei. Sau, deși au varianta clarissimă, privind problema pusă în discuție, trag de volan unde le convine. În șanț, eventual!
Păi, s-o luăm băbește în cazul școală aplicat pe domnia voastră – nu zic universitară, ca să nu vă ofensez!

Deși aveți varianta mea mai proaspătă care agrăiește astfel:
”V-am cerut să-mi dați exemplu de o carte, fie ea și sofisticată, precum un tratat de filosofie”, distinsa-vă persoană se face că nu pricepe și apelează la termenul de ”scriere”, folosit în comul anterior de către mine (și acela cu sens barthesian, de ”scriitură”, ca să ne dăm cioclopedici, cum ar veni!).

Dar e probabil că vă conveni mai mult în a face demonstrații sălcii de ”știință”, dând, drept par egzamplu, taman expresia mai subțire teoretic, folosită de către mine. Va zică, eu, nepriceputul, vorbesc de ”scriere” și nu mai venii cu o mie de vorbe lămuritoare în plus (deși, repet: în comul următor, făcui precizarea necesară).
Consecința nedorită a fosta aceea că, vai, vai, ”remarc(arăți) imprecizia termenului folosit (cratimă sau virgule) ”scriere” (cratimă au virgule), ca urmare a polisemantismului acestuia.”

Dom-le, dacă ați dat-o pe „polisemantism”, nu puturăți decât, involunatr să-mi dați dreptate, în sensul că limbra română reușește, prin polisemantism – asta însemnând integrarea într-o noțiune a mai multor înțelesuri, adică esențializare, adică rafinare, ceea ce nu reușsc ălelalte limbi guralive, care au nevoie de o sută de vorbe ca să exprime adevăruri ce pot fi spuse în mult mai puține. Vorbim, deci, de stilizare a limbii acesteia românești pe care, culmea! o lăudai și eu, dar, cum citiți pe deasupra, vă legarăți aiurea de afirmația: ”amărâta noastră de limbă, surclasată de către valoroasele limbi occidentale.”, fără să puteți observa ironia cuprinsă în ele și lauda, prin negație aparentă a acesteia. Aiasta vrând a spune, onorabile dom universitar, cum că, iată, o ”amărâtă” de limbă, carele fu ”surclasată” de băblăiala lexicală a altora, în raport de 1/6 fond lexical, reușește, totuși să le coprindă și exprime înțelesurile, fie ele și diseminate în nenumărate nuanțe. Am adus, deci, un omagiu limbii române, dacă nu ați observatără. Dealtfel, mă iesprimasem dăstul dă clar mai jos. Dar v-a lipsist bunăvoința lecturii, cum ar veni.

”Polisemantismul, da, acoperă multe nuanțe dar nu le individualizează. Înțelegeți? Nu sunt traducător și nici lingvist. Dar sunt vorbitor de limbă română, gândesc și utilizez logica. De aceea, nu mă pronunț sentențios.” (E. Cristescu).

Adică și anume ce să individualizeze? Dacă spun o mie de vorbe, care bat câmpiile semanticii cu elucubrațiile lor apoase, iar eu pot foarte bine să le fasonez elegant, în mai puține și limpezi vorbe, asta înseamnă că sufăr de lipsă de polisemantie, vai mie? Haideți, lăsați, domnu! Că sunteți, nu sentențios, ci foarte sentențios.
De aceea, atenționarea domniei-voastre, distine și onorabile, cum că eu desconsider limba română, e complet lipsită de sens – o retorică gratuită, un discurs gonflat, făcut de amorul artei retoricești.

Dar apropo de... polisemantism, cred că ați comis o mică eroare non/semantică... dăloc, cât privește expresia ”limes periferic”! Să-i zicem: un frumos pleonasm?

”V-am oferit cele opt împrumuturi cu titlu exemplificativ. La rigoare ele pot fi mult, mult mai numeroase. Acestea, cum am precizat, mai sus, nu știrbesc cu nimic, prestanța și integritatea limbii române.”(Em. Cristescu)

Nu mi-ați oferit nimic, în afară de niște amărâte de vorbe șchioape, cu pretenția că acestea suplinesc un întreg univers lingvistic. Deși spuneți undeva, mai sus, că ”gândiți și utilizați logica”, cred că sunteți complet deficitar la capitolul ăsta! Îmi serviți câteva picăturele noționale într-un ocean de informație și, de aici, extindeți raționametul la nivel de generalitate? Fals, domnu, fals! Înseamnă că nu ați priceput nimica-nimicuța din argumentația mea, limpede ca apa de izvor. Încă nu mi-ați indicat, poftim: cartea, tratatul, discursul, în fine capodopera care nu a aputut fi transpusă den acele limbe, cu enșpe mii de vorbe, în simpla și luminoasa noastră limbă românască.

Restul pledoariei ”înălțării limbii românești„ este o inutilă și emfatică demostrație de nimic, încercând a credita ideea că eu tocmai ce denigrai limba română, iar domnia voastră, marele retor și apărător al acesteia, mă puneți la zidul infamiei, pentru crima de lez/lingvistică!
Ai bre, lasă-ne cu monologurile matale ex-cathedra!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2019-04-08 17:10:38
         
 
  ”Cu speranța că nu supăr pe nimeni” argumentele nu ar trebui să supere pe nimeni. Ele pot fi contraargumentate, pot fi nuanțate, detaliate contrazise etc. Problema apare când lipsa de educație își face ”prezența” Și cel care intervine se dă ”Dumnezeu” califică pe alții, acuză de ”prostie”, ”făcut de râs” și alte mizerii de acest gen.

Bunul simț ne spune că trebuie să fim politicoși chiar și când preopinentul greșește.

Corectă, poziția dumneavoastră, domnule Adrian Mihai.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-04-08 15:06:47
         
 
  *regionalisme, deși cred că se înțelesese...  
Postat de catre adrian mihai la data de 2019-04-08 13:53:12
         
 
  Cu speranța că nu supăr pe nimeni, îndrăznesc să avansez și eu propria-mi părere, fără argumente științifico-lingvistice, însă bazată pe constatări concrete, (din teren, de la firul ierbii, ca să zic așa).

Dicționarele de bază nu consemnează o mulțime de cuvinte, fie pe motiv că au căpătat patina timpului (devenind arhaisme), fie că sunt reginalisme, fie că, pur și simplu, colectivele redacționale ale dicționarelor nu au auzit de ele.

Motivul neconsemnării în dex, doom, dlrm, mda, dlrlm etc nu îi va determina niciodată pe teleormănenii mei, de exemplu, de a folosi, frecvent, în limba vorbită, termenii regionali sinonimi ciormoacă și ciorofleacă (zloată, amestec de zăpadă cu noroi). Și nici pe noi, cei de aici, din Europeea (deși extinterea e mult mai mare) de a uzita ultramodernul termen de haștag, haștagi (sensul e binecunoscut, nu insisit, cu această ocazie mitingist devenind – ce interesant! - un arhaism extrem de timpuriu).

Eu cred că un cuvânt se impune sau nu în limbă indiferent de partizanatul sau opoziția oricărui lingvist, indiferent de consemnarea sau neconsemnarea lui în vreun dicționar. Pur și simplu poporul e acela care determină, cu autoritatea sa de necontestat de păstrător și vorbitor de limbă vie, punerea în circulație și răspândirea acestuia, ori, dimpotrivă, înmormântarea lui încă înainte de a se naște...
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2019-04-08 13:50:56
         
 
  Cartelă! Poate cel mai apropiat cuvânt românesc. În fapt ”cartelă perforată” Dar nu numai că este impropriu, ci este total impropriu.

În rest, da avețți dreptate. Aceasta este viziunea corectă. Tot ce este necesar trebuie acceptat și integrat în limbă. Că nu ne cad galoanele. Iar în astfel de situații, nici măcar nu avem ”gât legăul” de care să ne înecăm precum înecatul de pai.

Sigur, est modus in rebus! Dar nu trebuie să uităm că oamenii sunt unici și se vor și ambițioși, personali și inventivi.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-04-08 13:14:09
         
 
  domnule Cristescu, dacă termenul CARD poate fi înlocuit (parțial și oarecum impropriu) cu CARTELĂ, există o mulțime de termeni tehnici din sfera IT care nu au corespondent în limba română, dintr-un motiv foarte simplu, anume că s-au născut odată cu computerele, iar computerele nu s-au prea născut aici, ci dincolo. a încercat regretatul George Pruteanu cu ȘORICEL în loc de MOUSE să demonstreze că se poate, dar n-a reușit. la fel, au intrat în limbajul curent o grămadă de barbarisme din sfera business, dacă lucrezi într-o multinațională și nu le ai le deștu mic, ești pierdut. există o sumedenie de termeni împrumutați din alte limbi care merg, și care, de voie de nevoie, sunt adoptați, adică devin funcționabili, ca să citez un clasic în viață, există termeni sau expresii care nu merg, care scuipă limba română și-o calcă pe cap, dar care sunt folosiți cu obstinație de tot felul de semidocți caraghioși care se dau scule de bascule. situațiunea e complexă.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2019-04-08 12:09:34
         
 
 

Domnule Peia,
Vă înscrieți și dumneavoastră în categoria acelora care, neputând oferi argumente, recurg la părerologie și simpla lor opinie?

Mi-ați cerut ”Dați-mi un singur exemplu de scriere care nu a putut fi tradusă în românește, în toate nuanțele ei izvorâte dintr-un milion de cuvinte. Oricât ar fi fost scrierea aia de sofisticată.”

”card” nu este o scriere? Nu este destul de sofisticat conținutul acestui concept intrat în uz public și devenit, prin utilizare, banal? A putut fi el tradus în limba română printr-un cuvânt echivalent care să cuprindă toată sofisticăraia din spatele său? Evident, nu. Și, atunci, limba română, o limbă vie, deschisă, care nu suferă de orgolii prostești, ce a făcut? L-a respins pentru că nu figura în dicționare? Pentru a-și apăra ”puritatea” încremenirea în proiect și prostia unui astfel de comportament? Nici vorbă. Pragmatica ne arată că s-a folosit de acest termen, l-a împrumutat și l-a integrat vocabularului său. Și o astfel de dinamică lingvistică, firească, a fost aplicată și va fi aplicată pentru numeroase alte cuvinte, sintagme, concepte.

Spre a vă oferi propriul dumneavoastră exemplu, remarc imprecizia termenului folosit ”scriere” ca urmare a polisemantismului acestuia. V-am dat un exemplu de necombătut.

Nu mi-ați cerut un exemplu de o ”carte”! Și această cerere este imprecisă. Abia din context, deci, adăugând alte și alte cuvinte, tratat, filosofie, tradusă, lectorul se poate lămuri ce ați fi vrut să cereți. Aceasta pentru că expresia folosită nu surprinde, individual, nuanțele. Polisemantismul, da, acoperă multe nuanțe dar nu le individualizează. Înțelegeți? Nu sunt traducător și nici lingvist. Dar sunt vorbitor de limbă română, gândesc și utilizez logica. De aceea, nu mă pronunț sentențios. Ci o fac prudent spunând, iată, avansez ipoteza că, probabil, limba engleză are astfel de cuvinte care exprimă multe situații particulare și care reduc în acest mod posibilele confuzii.

Spuneți nedrept și complexat: ”amărâta noastră de limbă, surclasată de către valoroasele limbi occidentale.” De ce amărâta? De ce surclasată? Viziune provincială. Limes periferic. Nu domnule coleg, limba română nu este amărâtă deloc. Și nu este deloc surclasată de alte limbi. De unde ați scos-o?

Limba română este marele și frumosul nostru monument de viață și cultură. Care rezistă, a făcut și face față, cu brio, necesităților noastre comunicaționale de-a lungul vremurilor. Prin ”ingerarea” și integrarea organică a cuvintelor și expresiilor provenite, inclusiv, de la dușmanii ori vremelnicii noștri ocupanți. Sunt limbi care, din prostia unor închistați, au dispărut. Ea, această frumoasă, melodioasă plină de armonie (iată, cad într-un ușor patetism) și de dulceață, limbă dovedește că ”strategia„ sa a fost și este corectă. Își păstrează fondul principal, structura și regulile și asimilează fără prejudecăți ori complexe tot ce devine necesar. Fiind flexibilă și sincronizându-se cu vremurile, cu epocile, cu stăpânirile cu evoluțiile științifice și tehnice. Este o limbă coerentă, cursivă și suficient de bogată pentru a nu se simți compexată și cu nimic mai prejos față de limbile ”mai bogate” în cuvinte. Este posibil ca, uneori, efortul explicativ să fie ceva mai mare. Dar tocmai el, acest efort, îi dă savoare și oferă posibilitatea surprinderii a orice, oricât și oricând. Da, nu cred că poate exista ”realitate” obiectuală, emoțională ori conceptuală care să nu poată fi surprinsă de cuvintele limbii române. Și de către nuanțele acestora. Nu mai vorbesc despre comorile de înțelepciune de spontaneitate și incantație ale limbii noastre. Sonoritatea și prospețimea expresiilor fac din limba noastră un monument de care suntem ori ar trebui să fim mândri. Și, nu în ultimul rând, trebuie să apreciem deschiderea acestei limbi către nou, către calambur, nou, neologisme către îmbogățirea permanentă a vocabularului său.
Și aș mai adăuga lipsa barierelor dialectale. Care, în alte limbi, chiar ”titrate” fac să nu se înțeleagă între ei toți cetățenii vorbitori ai acelor limbi. La noi, nu! Ca exemple ar fi italienii, francezii și chiar englezii. Nu sunt bine documentat pe temă dar așa mi-au rămas în minte, din cultura generală și din frânturi de observații, aceste aspecte.

V-am oferit cele opt împrumuturi cu titlu exemplificativ. La rigoare ele pot fi mult, mult mai numeroase. Acestea, cum am precizat, mai sus, nu știrbesc cu nimic, prestanța și integritatea limbii române.

Ce mă miră pe mine este că pornindu-se de la un fapt firesc, banal ”îmbogățirea vocabularului prin derivare”, în cazul în speță-derivarea cu sufixul ”-abil” (proprietatea de fi capabil şi disponibil pentru a realiza ceva: o calitate, un defect, o funcţionalitate” prin aruncarea unei pietre în baltă și încercarea unora de a o scoate, s-a ajuns, doamne ferește!, la ”amărâta de limbă română” și ”surclasarea” ei de către nu știu ce limbi.



 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-04-08 11:23:27
         
 
  Și pentru că tot veni vorba de cuvinte căpiate, poate ne iesplică și noo petialistu în Naum ce e aia ”placarditate„, că niciun dicșoner nu s-a obosit să o consemneze.  
Postat de catre ioan peia la data de 2019-04-08 11:14:47
         
 
  Dom-le, gargară! O mie de vorbe, un ban nu fac. V-am cerut să-mi dați exemplu de o carte, fie ea și sofisticată, precum un tratat de filosofie, care să nu a putut fi tradusă în amărâta noastră de limbă, surclasată de către valoroasele limbi occidentale. Altcum, ar fi extrem de greu de explicat cum mama dracului, la un raport de 1/6 cuvinte disponibile, în dreptul limbilor ălora, totuși, noi găsirăm resurse să le echivalăm înțelesurile! Chiar și pe șeikspir îl găzduirăm în săracul graiul nost, carele șiekspir era destul de bizar în dealect!
Avem un nenea p-acilica care s-a încumetat în atare tentativă. Cât i-o fi fost de greu în a-și plia limba natală pe dealectu magistrului seu, nu ne spuse, dar cică ar fi de excepție, depășidu-i cu mulț pe ceilalți vreo șapte-opt încercători întru aceeași lucrare.
Așadar, cum iesplicați fenomenu, distinse?

PS: Iar dacă încercați să mă convingeți cu cele opt împrumuturi de mai jos, slabe speranțe. Mă mir că nu adăugați și numele ciudate de scriitori sau omini de știință, ca drept cuvinte împrumutate, pătrunse în vorbirea noastră, a unora.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2019-04-08 08:23:09
         
 
  Domnule Peia,

Aveți idee de ce este acceptată sintagma ”traduttore-traditore”?

Vereți un exemplu? Vă pot da nenumărate: toate cuvintele intrate în limba română din necesitate în diverse domenii: tehnic, economic, financiar, sportiv etc.

O să postez câteva cu rugămintea de a-mi oferi echivalența neaoșă a cuvântului.

Card
Airbag
Cyborg
Harddisk
E-mail
On-line
Hacker

Și multe altele. De ce vor fi intrat aceste cuvinte în limba română? Pentru că nu există cuvinte echivalente care să surprindă conținutul și nuanțele acestor cuvinte. Să amintesc și snobismele? Și multe altele?

Ori, dacă există cuvinte care nu pot fi traduse prin cuvinte echivalente ci, eventual, prin adevărate expozeuri care și ele fac trimitere la alte cuvinte etc. în pragmatismul ei, limba preferă să se îmbogățească și să își consolideze dicționarele. Soluția încremenirii în proiect ar transforma limba într-o limbă care, mai devreme ori mai târziu, și-ar da duhul.

Așadar, dacă avem cuvinte intraductibile vom avea, desigur, și texte intraductibile sau care, cu greu ar putea să se apropie de sensul princeps din limba din care provin.

Demagocrat? Mai încercați. Poate vă apropiați de sensul pe care am vrut să-l induc. Nu că ar fi greu de dedus. Ci pentru că patima orbește!

PS. Deloc nu mă laud. În context, am dat aceste cuvinte ca exemple, ca argumente privind propensiunea mea pentru astfel de, să le spunem, inovații lingvistice. Adică, de cuvinte care, deocamdată, nu apar în dicționare.


 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-04-08 00:58:11
         
 
  Vă lăudarăți că ați inventat 32 de cuvinte, dom Cristescu.
Așa o fi.
Cel mai interesant mi se pare ”demagocrat”.
Vise potrivește de minune!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2019-04-07 22:13:28
         
 
  Chiar cuvantul "trainuirea" utilizat mai jos de catre un coleg, arata ca limba romana este perfectionabila. In fond, cum am fi putut spune ca ne-am cumparat calculator? Mi-am cumparat socotitor?
Cu alte cuvinte "functionabil" mi se pare a fi un cuvant corect, care va intra curand in DEX.
 
Postat de catre Adrian Master la data de 2019-04-07 18:39:34
         
 
  dle profesor, echipamentele deținute anterior de m.a.i. erau, într-adevăr, vulnerabile, expuse la tendințele de interceptare a comunicațiilor. cu titlu de anecdotă (deși e caz absolut real), vă pot spune că am găsit, in teren, taximetriști care erau acordați pe frecvențele poliției și care ascultau convorbirile agenților din stradă.

ei bine, cele despre care v-am vorbit în comm-ul anterior au un soft de criptare atât de bine pus la punct, încât interceptarea lor a devenit imposibilă, secretizarea convorbirilor fiind asigurată total.

mai mult, dacă un astfel de echipament este pierdut sau furat, există posibilitatea blocării (sau chiar a distrugerii) acestuia de la distanță, de la administratorul de sistem, condiția fiind aceea de a se raporta imediat evenimentul, bineînțeles.

ceea e nu e rău deloc, zic eu...
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2019-04-07 18:27:53
         
 
  Mr. Cristescu,
Vorba-i vorbă, ciorba-i ciorbă!
Dați-mi un singur exemplu de scriere care nu a putut fi tradusă în românește, în toate nuanțele ei izvorâte dintr-un milion de cuvinte. Oricât ar fi fost scrierea aia de sofisticată. Că să scoatem exclamații retorice și să ducem în derizoriu tema, putem oricare.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2019-04-07 18:26:53
         
 
  Fericit trebuie să mai fie MAI dacă de-alde Crucifer nu sunt interesați de sistemele sale de comunicare. Mailurile Corinei Crețu, care ne-au devoalat un Colin Powel destul de expansiv, de către cine trebuia să fie apărate?  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-04-07 17:59:33
         
 
  nu, nu erau! nu intru în detalii, însă aparatura este una cu compatibilitate nato, făcând obiectul unei facilități schengen pentru m.a.i., ceea ce presupunea o grijă mare a noastră față de echipamente, dublată de un control mai mult decât draconic al celor din vest privind modul de exploatare și întreținere a aparaturii pusă la dispoziție...

cine greșea, plătea de se usca, mai pe românește!
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2019-04-07 17:50:16
         
 
  Nu pot să cred că, strict tehnic, acele echipamente nu erau agresate. Sau măcar nu aveau loc tentative de agresare a lor. Evenimente care, desigur, trebuia să fie anihilate.  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-04-07 17:44:11
         
 
  *funcție
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2019-04-07 17:41:09
         
 
  din păcate, dle profesor, faceți apel la ceva ce nu stăpânesc absolut deloc! am avut, în cadrul poliției capitalei, funție strict tehnică și administrativă, nicidecum pe linie (contra)informativă.

m-am ocupat de trainuirea utilizatorilor de aparatură, de instalări, programări și reparații ale echipamentelor de comunicații (radio și telefonie), dar și de achiziții ale acestora (licitații), în condițiile legii.

așadar...
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2019-04-07 17:40:42
         
 
  Atunci de ce și cine a sunat la 112 anunțând Scufundeea? Sau mi se trage, mie, de la pachetele eșuate pe plaja de la Mamaia? (cele care produc voioșenii)  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-04-07 17:38:56
         
 
  Situația e sub controlul dvs, dvs Cristescu.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2019-04-07 17:34:28
         
 
  In timp ce Constantinopolul era atacat din toate partile, si de pe mare si de pe uscat, intr-una din salile cetatii avea loc o disputa fulminanta despre sexul ingerilor.

 
Postat de catre Adrian Master la data de 2019-04-07 17:28:48
         
 
  Domnule Ștefănescu, am sau aveam percepția că situația este sub control.

Domnule Mihai, de 16 ani, sunt voci, mai mult ori mai puțin, casandrice care văd în Europeea Titanicul. Nu ca grandoare ci ca scufundare. Din fericire viața nu le dă dreptate.

PS. O fi fost infiltrat cineva pe aici cu scopul de a ne destabiliza? Mă adresez profesionistului în anihilarea de diversiuni din dumneavoastră! Poate aveți vreo idee. Mulțumesc.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-04-07 17:28:04
         
 
  Ha, ha, ha. Ce ilogică aveți domnule Peia! În ilogica dumneavoastră ar trebui să ne mulțumim cu ”vorbitul” cu mâinile! Care sintetizează, la maxim, ideile. Dimineața, la B1 TV, după intelectualul Radu Banciu, urmează un program de știri în care, într-o fereastră, o doamnă ”traduce” cu mâinile pentru cei cu disabilități. Să înțelegem că Ombilimia sau Ombiliceea del Mondo ar fi mai potrivită, ca denumire, pentru România?  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-04-07 17:22:20
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  e o imagine parcă în oglindă a traediei scufundării titanicului în acorduri sublime de orchestră...  
Postat de catre adrian mihai la data de 2019-04-07 17:13:24
         
 
  Au mai multe cuvinte pentru că-s primitivi, căci tribalii, pentru felurite tipuri de mers, au felurite cuvinte. Asta denotă incapacitate de sinteză, de generalizare. Cu cât simți nevoia să aduci mai multe vorbe în sprijinul a ceea ce ai de spus, cu atât mai mult dovedești că ești incapabil să exprimi esențialul. Mai multe cuvinte nu înseamnă mai multe idei, ci, sclifoseală ideatică, bla-blau-ri insipide, glossolalie. Chiar sărăcie de idei.
Mai multe noțiuni nu înseamnă că realitatea a devenit mai complexă și că are nevoie de o lărgirea a bazei de corespondențe lingvistice. Realitatea a fost și a rămas una și aceeași. Numai cei ce nu au reușit să o pătrundă, în elementele ei esențiale o bâjbâie vocabularistic. Cu mici excepții, legate de tehnologie, dar numărul noilor expresii este nesemnificativ procentual, în raport cu vocabularul de bază. Și-apoi câți utilizatori de gen sunt?
Dacă lexicul limbii române ar fi fost insuficient pentru a exprima realitatea, atunci ar fi fost imposibile traducerile din alte limbi. După câte știu, însă, sunt traduse și cele mai sofisticate tratate filozofice.
Prin urmare, ideea că bogăția lexicului unei limbi e o dovadă a superiorității ei, este complet falsă. Este, cum am mai spus, o dovadă a primitivismului acelei limbi.
Limba română e crăiasa tuturor graiurilor, iar frumusețea ei, inegalabilă. Nu e nevoie, deci, să fie scălâmbăită de tot felul de inventici ridiculi.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2019-04-07 17:01:35
         
 
  domnule Cristescu, dacă polemica declanșată pe marginea utilizării lui "funcționabil" vi se pare importantă, dacă vi se pare că merită să cheltuiți cantități impresionante de timp și energie pentru a o întreține cu noi argumente, în situația în care mahalageala pe site a atins cota de avarie, aș zice că greșiți.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2019-04-07 16:42:56
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23773
Comentarii: 120431
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE