FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
La ceruri
Text postat de Florentin Sorescu
La ceruri

Se făcuse târziu și noaptea îl găsise pe Gheorghe tot pe prispa casei, tot frământînd între degete o țigară. Unde mai pui că începuse să bată un vânt rece, de-ți intra până la oase, semn că primăvara nu reușise încă să-și intre în putere. Niște câini se auzeau în depărtare lătrând fără prea multă convingere și asta îl făcu pe Gheorghe să-și amintească de bătrânul dulău pe care nu-l mai auzise de nici el nu știa când.
„O fi murit, săracul”, se trezi spunând cu voce tare, că de la un timp se deprinsese să vorbească de unul singur, ca și cum ar mai fi stat cineva lângă el.
„Ei, uite că tot mai trăiește, pezevenghiu’”, spuse după ce se duse și îl văzu dormitînd pe lângă cușcă. Stelele răsăriseră una câte una iar acum erau așa o puzderie, că ai fi văzut și o furnică la lumina lor.
„N-o mai duce nici el mult”, se surprinse gândind, de data asta fără a o mai spune cu voce tare, ca și cum i-ar fi fost teamă c-ar putea înțelege dacă l-ar auzi. Își aminti că n-a mai văzut așa mulțime de stele cine mai știe de când. „Poate de când mi-a murit baba”, se auzi spunând, iar amintire asta îl făcu pe Gheorghe să se zgribulească și mai mult în cojocul lui. „Nu-i vorbă, m-am cam întunecat eu oleacă de când s-a dus, parcă ochii ăștia ai mei nu mai văd la fel de limpede”.
Noaptea îi părea însă clară acum, de-ai fi zis că e făcută din sticlă, iar luna nu i se mai părea ca în alte dăți, revărsată ca un ochi de apă, ci rotunjoară cum nici el nu știa să zică, așa, ca un guguloi, că-l poți frământa în palme și să dai cu el de-a dura.Chiar și stelele nu mai păreau a fi puse toate la un loc, de-a valma, ci altcumva, ca și cum unele ar fi mai aproape, de să-ți intre în ochi, iar altele hăt, departe, că nici cu gândul nu te poți apropia de ele.
Asta îl făcu pe Gheorghe să se simtă și mai înfrigurat astfel încât se hotărâ să-și aprindă țigara pe care o tot frământase între degete, că aproape nu mai rămăsese nimic de ea.
Se gândi ce-ți mai e și cu viața asta, cum se duce fără să apuci să bagi de seamă. Acu’ ești tânăr și ți se pare că ai în fața ta un drum lung, de nu ai cum să-i dai de capăt, acu’ te uiți în urmă și vezi așa, ca la o potecuță, de te și miri cum de-ai încăput în ea.Nu-i treabă, nu putea spune că nu e mulțumit. Nu făcuse umbră pământului ăsta degeaba. Drept e că nici nu-i plăcuse să-și încerce norocul prin alte părți, ca alții, care se lăudau la lume cu grozăviile pe care le-au văzut.Lui Gheorghe îi plăcuse să rămână aici în sat, la ai lui, de-i știa pe toți pe nume, de la nepot la bunic. Dacă ieșise de vreo două-trei ori din sat ca să se ducă pe la vreun târg și atunci atât de urât i s-a făcut că nu știuse cum să facă mai repede cale întoarsă. Unde poate fi mai bine decât la casa ta unde știi totul. Abia când ești cu ai tăi te simți în largul tău, îți știi și tu rostul. Nu, hotărât lucru, nu i-ar fi plăcut să stea printre străini. Încă o țață din sat îi și strigase odată din urm㠄 Duceți-vă , maică, să vedeți și voi lumea, că și eu am văzut la viața mea multe străinătăți: am văzut Titu, Găești...”, dar Gheorghe nu s-a lăsat convins. L-a-ntrebat el odată pe-un nepot cum e cu Găeștiu’ ăsta, ce grozăvii sunt pe-acolo, da nepotu s-a pus pe râs. „Tot ca pe-aci e, tăicuță, numa o țâră mai mare”.
S-a mirat el Gheorghe că satul ista al lui i se părea atât de larg că te puteai și încurca printre ulițe. Ce să mai cauți prin alte părți. Nu-i vorbă, dac-ar fi fost iac-așa, cât-un cătun, atunci da, treacă meargă, că doar ce rost are să te calci pe degete. Dar așa?...
„Dar așa?”, se trezi Gheorghe spunând. „Cum o fi fost să mă trezesc acu’, la bătrânețe, singur printre străini?”.
Se uită încă o dată la cer și-i păru că stelele s-au făcut și mai multe de câte erau. „Pe unde-o fi baba mea”, se gândi. Știa el că sufletul i se urcase la ceruri, nu fusese femeie rea. „Tot acolo o să mă duc și eu”, își spuse, simțind că ceva din adâncul lui nu-i dădea pace. „Mare mai e și cerul ăsta de încap atâtea suflete în el. Unde mai pui că vin alții și alții. Că asta ne e nouă felul. Trăim cât ne-o fi dat și apoi ne ducem la ceruri”.
Se gândi ce-o face băbuța lui, cum s-o fi descurcând ea acolo, singură, fără el. „Cine-o mai ajută să care gălețile cu apă, sărăcuța de ea...”.
„Da morții ăia din Găești nu tot acolo se duc?” se trezi spunînd. „Și toate sufletele ălora de-au fost pe lumea ista?”.
Simți dintr-o dată cum îl apucă urâtul. Stelele străluceau de-ai fi zis că sunt făcute din gheață. Iar cerul părea a fi atât de mare, c-ar fi putut înghiți pământul cu totul.
„Ce-o să mă fac”, se trezi spunând, „Ce-o să mă fac când o fi să-mi vină vremea. Drept e că mai sunt pe-acolo și de-ai tăi, creștini cu care ai mâncat și ai băut, dar cât amar de lume necunoscută... Atât de mulți că cine știe cât îți trebuie să vezi și tu unul din cei cu care ai fost”.
Se ridică în picioare. Totul amuțise în jurul lui. Nu se mai auzeau nici lătrăturile câinilor din depărtare. În casă era încă cald, deși focul din sobă apucase să se stingă.
„Tot nu-i ca acasă”, se gândi, ghemuindu-se sub cuvertură. „O fi sus, la ceruri, grozav cum se zice, dar tot nu-i ca acasă unde știi totul pe nume”. Nici gândul ăsta nu-l mai spuse cu voce tare. Ca și cum i-ar fi fost teamă c-ar putea înțelege dacă l-ar auzi.

Și, înainte de a închide ochii, își auzi dulăul cum începe să urle prelung la cerul nesfârșit.

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Mulțumesc, Intergalacticule!  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2019-03-06 11:19:17
         
 
  Vot.  
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2019-03-05 15:31:13
         
 
  Adrian Mihai, este un text de-acum câțiva ani pe care efectiv îl pierdusem. Mi-am amintit de el văzând o postare de pe FB și cu mare greutate l-am găsit intrucât nu-i mai știam nici măcar titlul. L-am găsit atașat de un e-mail trimis acum vreo 4-5 ani, așa că imaginați-vă, m-am și grăbit să-l postez ca să nu-l pierd din nou. Pentri mine Europeea servește și ca arhivă, am avut câteva texte pierdute pe care le-am mai găsit doar aici. Mulțumesc apăsat pentru un vot apăsat.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2019-03-05 15:01:20
         
 
  pentru abordarea unghiului introspectiv prin care e privit omul simplu, de la țară, las un vot! aș fi dat stea, dar ați făcut greșeala, dle sorescu, de a posta foarte repede, unul după altul, cele două texte, așa că, pentru mine, cel puțin, tentația de a le privi comparativ a fost una foarte mare.

dar și votul de față e unul apăsat, să știți, nu unul oarecare!
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2019-03-05 14:38:52
         
 
  Plăcut spiritului !  
Postat de catre Mihail Buricea la data de 2019-03-05 13:31:28
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23861
Comentarii: 120182
Useri: 1417
 
 
  ADMINISTRARE