FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Mici tablouri de gen (3)
Text postat de Gheorghe Rechesan
EDILUL
Frumosul nostru oraș are un edil de nădejde, domnul profesor Mirel Robustu. În timpul mandatului său au fost întreprinse multe proiecte benefice pentru populație. S-au plantat în parcuri și în scuaruri peste un milion de panseluțe, au fost sterilizați cîinii vagabonzi și s-au stabilit reguli stricte de circulație a bicicletelor și a trotinetelor în spațiul public. Atunci cînd orașul a fost invadat de o puzderie de șoareci și șobolani, primarul nostru a procedat asemenea autorităților din Hameln: el a angajat un flautist al filarmonicii din Viena ca să convingă rozătoarele să sară în rîu. Pentru că șoferii s-au plîns de numeroasele hîrtoape și gropi din carosabil, Robustu a dispus ca acestea să fie astupate cu dopuri din cauciuc sau să folosească mijloace alternative pentru a circula: deltaplane, parapante, bocanci cu arcuri, elicoptere sau bărci. Orașul fiind străbătut de un rîu navigabil a fost achiziționată o flotilă de hidrobiciclete și de șalupe cu ajutorul căreia oricine se poate deplasa confortabil, nemaipunînd la socoteală avantajul că doritorii pot arunca o undiță în apă sau pot face o baie revigorantă în timpul călătoriei. Robustu s-a gîndit și la cetățenii cu posibilități materiale modeste care nu-și pot petrece vacanțele în țări exotice. În acest scop s-au importat palmieri și cocotieri din Republica Dominicană, așa că bulevardele noastre vor arăta mai ceva decît acelea din California sau de pe Riviera Franceză.
Mare om, edilul nostru, și la propriu și la figurat. E o plăcere să-l vezi cum plimbă tot timpul, vară / iarnă în haine deschise la culoare care îi pun în valoarea statura măreață și abdomenul impozant. Fiindcă orașul este împînzit de ciori, mierle și porumbei, iar excrementele lansate de sus de aceste zburătoare pot murdări țoalele trecătorilor s-a gîndit la o soluție originală, nemaiîntîlnită în alte muncipii: săparea unor trotuare subterane prin care plimbărețiii să circule în voie, fără teamă că s-ar putea trezi cu un găinaț în creștet sau pe țoale.
Ce să vă mai spun, ca să vă conving că altul ca edilul nostru nu se mai află pe mapamond ? Cred că merită să fie ales mereu în fruntea urbei, ce ziceți?

LANȚ DE NENOROCIRI (în stilul lui Daniil Harms)

S-a întîmplat o nenorocire, adminstratorul blocului nostru, Stănescu, aflat în vacanță în Grecia s-a îndopat cu fructe de mare, a făcut o toxiinfecție alimentară și a murit. L-au adus acasă în țară și l-au înmormîntat după datină. Gavrilă, vecinul de la etajul patru s-a îndopat la pomană cu colivă, colaci și sarmale și a murit. Cumnatu-su, auzind nenorocita veste, a murit de infarct. Nu i-au făcut pomană, însă nevastă-sa a murit fiindcă s-a prăbușit peste ea un colț al cavoului în timp ce depunea o coroană funerară. Zidarul care a ridicat cavoul a murit în accident de vînătoare, i-a spintecat pîntecele un mistreț. Soacra zidarului și-a pierdut mințile auzind ce-a pățit ginere-su. Au dus-o la ospiciu dar n-a mai trăit decît trei zile. A murit și Vasilescu, dar el a murit fără să mănînce fructe de mare grecești, ori colivă și nici la vînătoare nu mergea. Fiul lui Vasilescu s-a înnecat la ștrand. Fiica lui Vasilescu a dispărut fără urme, unii zic că s-ar fi sinucis, alții că s-ar fi măritat cu un musulman poligam. Ce lanț de nenorociri... și, totuși, toți erau oameni relativ sănătoși și cu mintea întreagă dar atît de fragili în fața încercărilor vieții!

PACHETUL
În familia Nistor era mare fierbere. Tocmai au fost anunțați că au primit un colect din străinătate, mai precis din Ontario, Canada. Nistor-tatăl s-a dus să-l ridice de la oficiul poștal și s-a întors cu el în brațe, cărîndu-l cu grijă, fiindcă nu se știe niciodată cît de fragil poate fi un pachet venit de peste ocean.
„ Deschide-l odată, a exclamat Nistor-mama, mor de curiozitate să văd ce e înăuntru!”
Coletul era de la un văr de-al doilea al lui Nistor, emigrat în Lumea Nouă, pe care nu-l mai văzuseră de douăzeci de ani. Au deschid coletul și au găsit înăuntru o butelcă de juma de litru și o scrisoare.
„ Eu sunt bine, sănătos, cîștig mulți money pe oră. Sper că și voi asemenea. Am aflat că v-ați mutat, așa că vă doresc multă sănătătate și vă trimit un cadou de casă nouă!” scria vărul în epistolă.
„ Ce-i în sticlă?” a întrebat Nistor-fiul agitîndu-se de nerăbdare să vadă ce cadou au primit.
„ Cred că e o băutură spirtoasă de-a lor, ceva țuică de plante din care beau ontarienii” a zis tatăl clătinînd sticla în lumină. Sticla era plină cu un lichid vîscos de culoare maronie.
„ Nu, nu cred că-i țuică, a zis maică-sa, mie mi se pare mai degrabă că-i lac de parchet ni l-a trimis să ne lustruim parchetul!”
Într-adevăr, într-o casă nouă e bine să lăcuiești parchetul, așa că era foarte posibil să primească un astfel de cadou.
„ Nu, nu e cred că lac de parchet!” a zis Nistor-tatăl.
A deschis sticluța și a mirosit-o. Mirosea înțepător a lemn și a ceva dulce.
„ Ia adu o sticlă de apă minerală să vedem ce gust are!” i-a spus neveste-sii.
Nistor a turnat un deget de licoare maronie în trei pahare, a completat cu apă minerală și au băut toți trei. Era lac de parchet.

IZOLARE
Într-o zi mohorîtă de martie, Aurelian Aurescu s-a îndreptat spre un depozit de cherestea. A cumpărat patru scînduri late, le-a luat în cîrcă și s-a îndreptat spre un magazin de fierărie. Acolo a cumpărat un ciocan, un fieresătru zis „coadă de vulpe” patru balamale din oțel și două kilograme de cuie. A plătit cu o bancnotă noi de două sute de lei și-n timp ce vînzătorul căuta mărunțiș ca să-i dea rest și-a amintit că voia și niște holțșuruburi.
„ Ce dimensiuni?” a întrebat vînzătorul.
„ Nu contează a zis Aurescu, holțșuruburi să fie!”
Și-a luat ciocanul, cuiele, șuruburile și scîndurile în spinare dar s/a întors fiindcă uitase să cumpere șmirglu și lac pentru lemn.
„ Nu vă supărați, a întrebat din nou vînzătorul, ce faceți cu scîndurile alea?”
„ Nu e treaba dumitale!” s-a rățoit Aurescu.
„ Aveți dreptate, treaba mea este să servesc clienții la fics!”
„ Uite, fiindcă insiști îți spun: construiesc un loc de izolare!”
„ Doriți și niște cîlți?”
„ Nu, mulțumesc, am terminat cumpărăturile!”
Și-a luat scîndurile în spinare și a plecat. Ajuns acasă, le-a suit pe terasa blocului în care locuia și s-a apucat de treabă. A tăiat scîndurile la lungimea potrivită, le-a bătut în cuie și le-a întărit în șuruburi la colțuri, pe scurt a confecționat o ladă lungă de doi metri și lată de unu jumate. După ce șmirgluit-o și a lăcuit-o bine i-a ridicat capacul și s-a strecurat înăuntrul ei. Cam asta e tot despre izolarea lui Aurelian Aurescu. Punct.

TARCOTUL
Domnul Vintilescu, un cetățean de vîrstă medie, de profesie contabil, a intrat într-un magazin demetalo-casnice și i-a spus vînzătorului:
„ Aș dori să cumpăr un tarcot!”
„ O teracotă? s-a mirat vînzătorul, cam tare de urechi, încercați la un depozit de cărămizi!”
„ Un tar-cot, nu o te-ra-co-tă”! a precizat Vintilescu.
„ Îmi pare rău, nu ținem!”
Vintilescu a intrat apoi într-un magazin de mobilă. S-a uitat în stînga, s-a uitat în dreapta, pînă cînd un bărbat în halat albastru l-a întrebat:
„ Doriți să cumpărați ceva?”
„ Da, aș dori să cumpăr un tarcot!”
„ Nu avem, i-a spus celălalt, încercați la textile!”
Alături de magazinul cu mobilă se afla unul cu materiale textile. Chiar din prag l-a întîmpinat o vînzătoare tînără și frumușică care l-a întrebat:
„ Cu ce pot să vă servesc?”
„ Aș dori un tarcot” a mormăit Vintilescu.
Tinerica a zîmbit:
„ Vreți să spuneți tercot...cîți metri liniari să fie!”
„ Tarcot, nu tercot” a precizat clientul.
„ Vai, mă scuzați, am înțeles greșit. Ce culoare să fie?”
Vintilescu a făcut o figură ofensată:
„ Tarcotul nu are culoare, domnișoară!”
Vînzătoarea a început să tremure, să-și frămînte palmele, apoi a izbucnit în lacrimi:
„ Mă scuzați, n-am vrut să vă supăr...știți, sunt nouă în acest raion, nu aveam de unde să știu!”
Vintilescu i-a întins o batistă:
„ Nu-i nimic...cheamă-l te rog pe șeful dumitale!”
Cînd șeful raionului a sosit, Vintilescu l-a întrebat mînios:
„ Aveți sau nu aveți tarcot?”
„ N-avem, i-a spus celălalt dar pot să vă ofer tercot, tergal, tetrapoliester și alte tipuri de textile sintetice!”
„ Nu, nu, nu, eu vreau tarcot!” a răbufnit Vintilescu și a ieșit.
În drum spre casă adunat două-trei rămurele uscate, niscai praf și pietricele, apoi folosind clei de oase, sfoară și multă imaginație și-a construit un tarcot.

VIS ÎN ALB ȘI NEGRU

Borlovan avea capacitatea destul de neobișnuită de a dormi oriunde și oricum, la orice oră din zi sau din noapte, sub plapomă, rezemat de un birou, în tren sau în avion, îmbrăcat sau chiar în picioare. Adormea repede și imediat visa cîte ceva. Așa se întîmplă și acum. Se întinse în patul confortabil, se înveli bine cu o pătură moale și adormi. Nu pică bine în brațele lui Morfeu că și visă ceva. Visă că se plimba pe un bulevard însorit și purta un costum ușor, din bumbac alb. În timp ce se plimba se apropie de el unul Kapușneak, un fost coleg de liceu, care se ținea mereu de farse. Deschise gura să-l salute, însă Kapușneak, nici una nici două, îi vărsă o sticluță de tuș pe haina albă.
„ Du-te-n aia mă-tii de dobitoc!” îl înjură Borlovan și se trezi.
În noaptea următoare visă că purta un costum negru, din lînă englezească și se așezase la o masă într-un restaurant elegant. Tocmai intenționa să ceară unui chelner meniul că iarăși apăru afurisitul de Kapușneak. Fără să mai stea pe gînduri îi vărsă pe costum o găleată cu var și plecă fluierînd.
„ Du-te-n mama mă-tii de idiot” îl înjură Borlovan și sări din somn.
Își puse în gînd să-i vină de hac cumva nenorocitului și, ca la comandă, visă că umbla complet gol prin parc. Kapușneak apăru, ca de obicei, și făcu ochii mari văzîndu-l fără veșminte.
„ Hahaha, se amuză Borlovan, la asta nu te așteptai, tîmpitule?”
„ Nu, nu m-așteptam, recunoscu celălalt și se făcu nevăzut.
Borlovan deschise ochii și constată că nu visa, se afla la serviciu înconjurat de toți colegii de birou.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Neah, îs niște umbre care bîntuie lavra bleu!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2019-02-28 17:31:22
         
 
  adrian mihai nu e un politai pedofil,e un om de mare caracter,un condei genial  
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2019-02-28 17:16:33
         
 
  oamenii lui peia sunt oamenii lui peia,atata pot :)  
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2019-02-28 17:14:59
         
 
  faptul că echipa de zgomote lasă să treacă astfel de texte spune tot despre scopul pentru care se află, de fapt, aici. plătirea de polițe mai mult sau mai puțin imaginare. ca la grădiniță.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2019-02-28 17:11:25
         
 
  mulțam...ar trebui să scriu una cu un polițai pedofil în pragul pensiei!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2019-02-28 17:10:44
         
 
  Foarte bun,ca de obicei.Vot.Desi merita minim o stelutza.Din pacate n-am.Stima.  
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2019-02-28 16:48:48
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23773
Comentarii: 120431
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE