FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Festival liric
Text postat de Gheorghe Rechesan

Toamnă spre iarnă. Satul Țărmureni, județul Giurgiu, pe la orele prînzului. Cerul mohorît, cu nori denși și cenușii se întinde pînă la orizont, sporind, parcă, nemărginirea și pustietatea cîmpiei. Plouă mărunt și apăsat, iar din țarina înmuiată iasă aburi groși cu damf de bălegar,ca o răsuflare a pămîntului. Printre casele joase din paiantă, vopsite în culori vesele, galben, portocaliu, verde ca lămîia, cu acoperișuri din tablă zincată imitînd șindrila, se învîrteau cîțiva pui de găină rebegiți. O pisică cocoțată pe uluci își lingea blana udă, în rest nicio mișcare sau suflare de om, de parcă satul ar fi părăsit.
Pe șoseaua udă și plină de mîzgă înainta un logan alb cu inscripția „presa” vopsită pe portiere. Autoturismul opri în dreptul unei case mai răsărite, cu poarta din tablă și cerdac cu stîlpișori din beton, spoiți în alb. Bărbatul de la volan coborî și bătu cu palma în poartă strigînd:
„ E cineva acasă?”
Dinăuntru îi răspunse un hămăit gros și agresiv, iar insul repetă întrebarea. După un minut-două în cadrul porții apăru un puști de 15 -16 ani, înțolit într-o jachetă de fîș liliachie și pantaloni de trening de culoare carmin. Părul ridicat în creștetul capului și ras pe tîmple era vopsit în nuanța morcovului, iar pe nas purta o pereche de ochelari de soare din plastic negru, în ciuda faptului că prin pătura mohorîtă de nori nu răzbătea nicio rază.
„ Hai, intră, că nu mușcă decît țiganii!”
Bărbatul privi curios peste umărul lui:
„ Se ține aici, în casa asta, un festival de poezie?”
„ Se ține, da de ce-ntrebi?”
„ Sunt reporter și caut material despre satele din lunca Dunării...să zic drept, mi se pare nemaipomenit că la țară se organizează asemenea manifestări cultural-artistice!”
Puștiul făcu o figură plictisită:
„ Îmi dai zece lei și intri la festival!”
Omul își scoase portmoneul, îi întinse o bancnotă cu portretul lui Grigorescu tînăr și intră. În curtea năpădită de buruieni crescute pînă la genunchi se învîrteau trei rațe mute și o mîță borțoasă. Dulăul care-l lătrase adineauri se așeză resemnat lîngă uluci, cu botul pe labe, priponit într-un lanț.
Reporterul se zgîi curios spre tinda casei unde pe un mindir umplut cu paie sta ghemuit un moșneguț ciolănos și răpănos. Purta un fel de suman din aba cenușie, peticit la coate cu mușama și-și clatina continuu tidva cheală înconjurată de smocuri rare și cîlțuite de păr ca lîna unei oi aninate-n scaieți. Mîinile lui uscate și deformate de reumatism frămîntau pe podea un material cleios și maroniu.
„ Bună ziua, bade!” îl salută el, înclinîndu-se cu respectul cuvenit vîrstei.
„ Nu te aude, e cam surd în ultima vreme!” îi explică puștiul și apucă un laptop cu carcasa crăpată. Apăsă cîteva taste la repezeală și pe ecran apăru poza unei femei languroase, complet dezbrăcate care-și împingea pieptul enorm și țuguia buzele în direcția privitorilor.
Bărbatul clipi agasat, se pare că nu-i împărtășea preocupările pornografice.
„ Ăla de-acolo, de pe prispă, e bunicul tău?”
„ Nu,îs vecin cu casa și-mi dă primarele două sute de lei pe lună să am grijă de el...mare scofală nu-i, de-abia ce-mi ajung de țigări!”
Nedumerit, reporterul privi spre odaia mare, de dincolo de tindă, unde se zăreau mormane de ziare și un raft mare, proptit de perete, plin cu cărți.
„ Ce-i cu festivalul de poezie, a început?”
„ De alaltăieri...dar n-ai pierdut nimic că ține o lună-ntreagă pîn la Ignat...îi zice Sărbătoarea meșterului condeier Nelu Peiușescu!”
„ Cine-a fost Nelu Peiușescu că eu, unul, n-am auzit de el?”
Băiatul zîmbi misterios:
„ Unu de-aci, de la noi din Țărmureni...scria pe vremuri la gazetă, s-a luat în gură și cu Iliescu, făcea și versuri, fel de fel, cu schepsis...”
Pisica borțoasă se apropie prudentă și-i adulmecă nădragii de trening.
„ E frumos că-i comemorați amintirea după ce-a plecat la ceruri!”
„ Păi, n-a plecat nicăerea...uite-l colea, pe prispă!” zise puștiul întinzînd arătătorul în direcția moșneagului.
„ El e poetul celebrat?”
Puștiul rîse:
„ Cum mă vezi și cum te văd!”
„ Și ce muncește acolo?”
„ Își face și el de lucru...mai nou, cică, ar studia tainele fizicii nucleare. Îi dau niște tizic și toată ziulica frămîntă biluțe pe care le rostogolește pe prispă zicînd c-a descoperit bosonii lu Igs!”
Reporterul își roti ochii prin ogradă destul de dezamăgit de toată atmosfera serbării.
„ Și...vine multă lume la festival să-l vadă?”
„ Nu prea...ăia cu care a băut prin cîrciumi și s-a dat boem ori au murit toți, ori n-au ochi să-l mai vadă...cîte-un turist rătăcit, dar și ăla caută alte ocazii de îndistrare!”
„ Dar poezii mai scrie?”
„ Numai cînd se duce la privată...stă pe budă cu ceasurile și mîzgălește cu o carioca un sul întreg de hîrtie...din păcate nu prea poți citi ce-a scris că-i tremură rău mîinile, iar unele litere le face de-a-ndoaselea!”
„ Văd că are multe cărți!”
„ Zece metri, numai de poezie...cică le-a citit pe toate...dar îs numai fleacuri comuniste de-ale lui Beniuc, Breslașu și Ion Brad!”
Reporterul își scoase telefonul mobil:
„ Pot să-l filmez cinci minute pentru un reportaj?”
„ Dacă-mi dai zece lei te las să îi scrii și o poezie că tot e festival de poezie!”
Celălalt făcu o grimasă:
„ Nu prea mă pricep la versuri, dar am să încerc!”
Puștiul îi întinse laptopul:
„ Nu contează...oricum nu-i plac decît alea scrise de el!”
„ Poți să-mi dai una, s-o public în ziarul la care-s angajat?”
„ Imposibil, le ține sub cheie mai ceva decît damigenele cu țuică, zice că nu vrea să-i fure nimenea talentul!”
Bătrînelul părăsi mormanul de tizic și se ridică cu greu făcînd cîțiva pași tîrșîiți în direcția lor. Reporterul lăsă telefonul și scrise pe laptop cîtva rînduri. Puștiul le citi peste umărul său și urlă în direcția lui Peiușescu:
„ Tataie, ascultă cilea-șa una buca dă poizie făcută dă domnu dă la ziar:

Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă,
Socoate cănile din zori - și după
Să-mi spui cu rouă câte-s pline,
Și dimineața cît se-ntinde -
Cînd doarme țesătoarea - cine
Mai țese pînzele senine!

Bătrînul își duse palma pîlnie la ureche, apoi zbieră împroșcînd stropi mari de salivă pe la colțurile gurii:
„ Sic-tir, sic-tir garoi, hușșș, cîr-cîr, lă-lă-lă, hă-hă-hă!”
Reporterul ridică din umeri:
„ Ce-a zis?”
„ A zis că nu-i place, că ești cam brunet la moacă și-ai scris o lălăială și-o tîmpenie de tot rîsul!”
„ N-am scris-o eu, e de Emily Dickinson, o poetă americană foarte cunoscută pe mapamond!”
Peiușescu apucă un toiag și-l vîntură amenințător continuînd să urle ininteligibil. Puștiul îi luă bățul din mînă și-l împinse ușurel spre mindirul umplut cu paie.
„ L-ai înfuriat rău că nu-i plac străinii...acu tre să-i pisez trei fenobarbitaluri în blidul cu ciorbă ca să se liniștească!”
„ Îmi pare rău...uite încă zece lei, donație pentru festival...sau ce-o fi!”
Reporterul aruncă o ultimă privire spre locul desfășurării serbării vestitului condeier. Puștiul îl însoți pînă la poartă și, în timp ce îi deschidea larg canatul șopti încruntat:
„ Nene, să-ți spui drept mi-e frică că n-o mai duce mult!”
„ Asta-i viața, nimeni nu e nemuritor, c-o moarte toți suntem datori...parcă Coșbuc a zis-o...”
„ Nu, nu m-ai înțeles...nu mi-e frică că moș Peiu dă ortu-popii, că oricum a trăit destul, mi-e frică să nu-i bage ăștia de la învățămînt poeziile pe care le-a scris în manualul de română, să trebuiască să le-nvăț pe dinafară!”

N.A. Acest text este un pamflet inspirat din trista realitate cotidiană.

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Maestrul Rechesan,chiar daca a dat cu barda in mine cand l-am suparat,ramane un spirit viu,inteligent,un prozaTor de senzatie, respect.

RUDY
 
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2018-12-12 16:47:31
         
 
  mersi, meștere! sper să-i placă și bătrînului condeier!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-12-12 12:35:33
         
 
  dar corecteaza aici

Părul ridicat în creștetul capului și ras pe tîmple era vopsit în nuanța morcovului și purta pe nas o pereche de ochelari de soare negri, deși prin pătura mohorîtă de nori nu răzbătea nicio rază.

se înțelege că părul purta ochelari... deși... :))
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2018-12-12 12:28:34
         
 
  :))))))  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2018-12-12 12:27:16
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23783
Comentarii: 120440
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE