FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Marea fojgăială
Text postat de Gheorghe Rechesan
MAREA FOJGĂIALĂ (ficțiune după Kafka)

În zorii zilei de 6 noiembrie a.c. , Ionel Tîrsoacă se trezi cu fața la cearșaf. Așternuturile și pijamaua duhneau puternic a borhot. Damful de boștină, mai ales cînd amesteci în alambic tot felul de poame putrezite, este unul al dracului de persistent, mai ceva decît hidrogenul sulfurat, îți intră în țoale și-n epidermă și nu scapi de el cu una cu două. Tîrsoacă icni, stăpînindu-și voma ce-i colcăia în stomac, apoi se răsuci peste marginea patului și căzu pe podea. Spre mirarea sa căzătura fu una ușoară, ca și cum trupul i-ar fi fost ușor ca o pană. Se propti în coate căznindu-se să se ridice în picioare, dar camera se învîrti cu el și drojdiile din mațe îi răbufniră în gîtlej. Mînjit cu vomă se tîrî repede spre baie și, apucînd marginea chiuvetei, se ridică pe verticală. Amețeala i se risipi, însă, din luciul oglinzii îl privi căpățîna tronconică, împodobită cu antene subțiri, vibratile și o pereche de ochi mari, bulbucați ca niște faruri de camion, a unei arătări de coșmar. Tîrsoacă nu citise Metamorfoza lui Kafka și habar n-avea cine-i Gregor Samsa, așa că scuipă înjurînd cătrănit:
„ A dracului să fie ăla care mai pune vreodată-n gură rachiu de corcodușe!”
Întinse mîna intenționînd să răsucească robinetul de apă rece, ca să-și clătească obrazul, dar încremeni de spaimă. În loc de mînă avea un membru hidos și chitinos, terminat cu o cange acoperită cu perișori roșcați. Cu chiu cu vai, izbuti, totuși, să-și vîre capul în șuvoiul de apă și să se răcorească, dar cînd vru să se așeze pe colacul w.c.-ului, altă dandana, observă că avea patru picioare în loc de două.
„ Cine știe ce naiba a amestecat Sile în boștina aia...că-n ultima vreme orice mănînci și orice bei bagi în tine numai chimicale! ” cugetă el și o luă spre bucătărie. Gîndac-negîndac, după beția de noaptea trecută, îi chiorăiau mațele de foame. Se cățără cu mișcări iuți pe blatul mesei și ronțăi o bucată de pîine uscată, apoi sări spre găleata destinată colectării gunoiului menajer și înghiți niște coji de cartofi și trei-patru foi de ceapă. După ce linse conștiincios toate resturile lipicioase de pe podea se întoarse în dormitor. Își smulse pijamaua și se privi din nou în luciul geamului ca într-o oglindă. Ce mai încolo și-ncoace, nu mai încăpea nicio îndoială, se transformase într-un gîndac mare și roșcat de bucătărie.
Firea omenească are resurse nebănuite de rezistență în fața calamităților naturale și a nenorocirilor de tot felul. Deși fusese luat pe neașteptate, Tîrsoacă se resemnă zicîndu-și cu voce tare:
„ Asta e... musai să mă obișnuiesc...norocul meu că nu-s orb, surd sau mut, că se putea și mai rău, să mă trezesc, Doamne ferește, limbric sau vierme de bălegar!”
Se tolăni din nou în pat ca să-și limpezească gîndurile, fiindcă, în ciuda metamorfozării într-o insectă banală, mintea îi funcționa ca de obicei. Nu era el un ins cultivat, deși poseda o bibliotecă în care se lăfăiau cîteva volumașe prăfuite conținînd versuri de Coșbuc, Ion Brad, Marcel Breslașu și alți autori agreați de regimul comunist, dar de gîndit gîndea rațional și cu destulă înțelepciune.
„ Cel mai greu va fi să ies din casă, că doar n-am să zac aici la nesfîrșit, medită el, aș muri de inaniție. Va trebui să trec neobservat, să mă strecor prin mulțime și printre autovehicule fără să fiu strivit. Prima urgență ar fi să caut un spital, fiindcă nu-i normal să te culci om și să te trezești gîndac...deși nu știu dacă există vreun doctor care să mă poată ajuta...eventual un veterinar, deși veterinarii, cum le arată și numele, se ocupă în special de vite!”
Fiindcă nu putea să-și părăsească domiciliul dezbrăcat, cu exoscheletul și cu pîntecul roșu, țuguiat, la vedere își vîrî cele patru picioare chitinoase în două perechi de nădragi iar dintr-un cearșaf vechi își încropi un soi de cămeșoi în care-și strecură toracele. Renunță să se încalțe, își ascunse capul de gîndac sub un fes din lînă și ieși tiptil din apartament. De-abia ce trase ușa după el, că o voce familiară îl făcu să tresară:
– Ce faci, domn Nelu, mergi la piață?
Se întoarse și o zări pe madam Vîrtosu, vecina lui de palier. Mai exact, văzu o arătare asemenea lui, cu șase picioare, trup chitinos și cap de insectă, îmbrăcat într-o rochie neagră.
– Mda, mormăi el, la piață! dînd să se strecoare pe scări însă ea îl prinse de elitre.
– Eu vin de la biserică, c-a făcut părintele Precup-Goangă o slujbă de pomenire pentru bărbatu-miu...știi că-i anul de cînd l-a călcat autobasculanta aia încărcată cu borduri...nu vrei niște colivă de la pomană?
Realiză că madam Vîrtosu se transformase într-o „ maica-domnului” mare, roșie, stropită cu pete negre pe spinare, iar constatarea aceasta îl calmă oleacă.
– Mulțumesc, da’ nu mi-e foame și pe urmă, mă scuzați, mi-am adus aminte că am ceva urgent de făcut!
Ea nu-l lăsă cu una cu două, avea chef de conversație și începu să sporovăiască mișcîndu-și repede-repede cleștișorii mandibulelor:
– Auzi, domnu Nelu, dumneata ești un bărbat serios, trecut prin viață, că de aia te-ntreb...de ce bărbații de felul ăsta nu sunt atrași de femei singure, serioase și cu frică de Dumnezeu, ca mine? Spăl, gătesc, fac lună în casă, nu că mă laud, da-s o gospodină de nota zece, nu mă sperii de greutăți, am și pensie de urmaș, după bărbatu-miu, dar nimeni-nimeni, nu-mi calcă pragul!
– Lasă, doamnă Vio, că pînă la urmă tot găsești dumneata un bărbat cu care să-ți refaci viața! Madam Vîrtosu se lipi cu mezotoracele ei moale și bombat de mezotoracele lui suspinînd languros în timp ce antenele i se mișcau încolo și-ncoace cu vioiciune:
– Ohhh, de aș găsi unul ca dumneata...ce pereche minunată am face...
„ Da, și din împerecherea noastră ar rezulta o duzină de carcalaci de mai mare dragul” gîndi Tîrsoacă și o luă repede pe scări în jos.
La parter se ciocni de un scarabeu enorm de culoare verde metalic, mai precis de administratorul blocului, Lindinescu Gelu. Purta un halat bleumarin pătat cu vaselină și vîntura patru chei franceze, cîte una la terminația fiecărui membru.
– Asta, dacă n-o satisfaci și nu-i fertilizezi toate ouăle din abdomen, te ronțăie ca o călugăriță! rînji acesta.
– De ce n-o satisfaci, tu, Gelule, dacă ești așa fertil!?
– Nu pot, bre, că-s falit, și-așa am de plătit paișpe pensii alimentare!
– Dracu te-a pus să te cuplezi cu o profitoare din Egipt, nu-ți era îndeajuns o goangă de bălegar de pe la noi! îl repezi Tîrsoacă și se strecură prin ușa de la intrare.
Ajuns în stradă, clipi dezorientat și orbit de razele reflectate din caldarîm și de enormele suprafețe de beton cenușiu. O luă spre cea mai apropiată gură de metrou, pesemne că instinctul de conservare îi șoptea că-i prudent să se strecoare într-un tunel întunecos. Cînd ajunse în stație rămase cu mandibulele căscate. Scările, peronul și șinele erau năpădite de mii de insecte, toate de mărimea unui om.
– Unde merg ăștia toți? întrebă o rădașcă neagră, cu mutră de funcționar la fisc.
– La referendum, unde să meargă? se miră rădașca de ignoranța lui.
– Referendumul pentru familia tradițională! se băgă în vorbă o ploșniță de cîmp. Să votăm pentr ca să se scrie clar în constituție: nicio insectă să nu se împerecheze cu altă altă insectă dacă nu-i de sex opus!
– Și noi, bondarii, că unii suntem hermafrodiți, ce facem? zumzăi altă voce.
– Pe voi vă sterilizează cu insecticid și vă aruncă la păsări! clămpăni rădașca din mandibule cu dispreț.
Vîrtosu simți că-l ia amețeala și, fără vrerea lui, se lăsă purtat de valul fojgăitor spre un tub enorm care semăna perfect cu furtunul unui aspirator. Aici străjuia un scorpion negru, în uniformă bleumarin care-și agita amenințător coada înarmată cu un ac cît un iatagan.
– Nu vă îmbulziți, urlă scorpionul, după votare fiecare va primi un kil de fecale, unul de miere și unul cu făină de cantaridă!
„ Doamne-ajută, își spuse Vîrtosu, poate că după toată tevatura asta, ajung iarăși om!”
Păși încrezător spre gura pîlniei, iar vacuumul îl aspiră ca pe o păstaie uscată proiectîndu-l laolaltă cu celelalte insecte spre o groapă aparent fără fund. Mirosea familiar, a frunziș putred, a dejecții revărsate din canal și a hemolimfă proaspătă, iar o voce metalică și bubuitoare repeta în beznă :
„ Hai la lupta cea mare, goangă cu goangă ne unim, lumea artropodelor în veci să făurim...”

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23823
Comentarii: 120250
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE