FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
IONEL GURĂ-DE-FAUR (basm citadin)
Text postat de Gheorghe Rechesan
IONEL GURĂ-DE-FAUR (basm citadin)

A fost odată, demult tare, pe vremea cînd baronii locali se pupau cu opoziția, procurorii cu infractorii, minerii cu studenții, jandarmii cu protestatarii, iar Călin Popescu Tăriceanu era încă burlac convins, pe meleagurile minunatei noastre țărișoare trăia un bărbat în floarea vîrstei (un eufemism, căci petalele florii se scuturaseră fiindcă omul nostru ajunsese la pensie), de rasă caucaziană, cu vedere astigmatică, orientată puternic spre stînga și cu origine socială sănătoasă, pe numele său de botez (deși era ateu declarat), Ionel. După aceste date, conform statisticilor socio-profesionale și a analizelor antropologice ale lui Evans-Pritchard și ale lui Levy-Strauss( după toate aparențele, o pereche sioroșiștă notorie), Ionel ar fi trebuit să practice agricultura de subzistență. Cunoașteți modelul: juma de hectar arabil semănat cu păpușoi, patru-cinci găini ouătoare, doi dulăi, trei pisici, opțional o scroafă gestantă , însă aspirațiile sale l-au determinat să se îndrepte spre o meserie mult mai responsabilă, cea de cultivator de cucută. Vă întrebați, probabil, ce importanță economică ar avea cucuta...păi, să vă spun sincer, niciuna! Socrate nu mai era la modă, industria chimică autohtonă înlocuise acest alcaloid natural cu alte mișmașuri de sinteză, mult mai ieftine, nici măcar populația culturii Cucuteni n-o mai utilizau de milenii bune în tratamentul blenoragiei sau al mastitelor. În mod previzibil, afacerea aceasta a dat faliment și-atunci, eroul nostru, cuprins de o previzibilă depresie, luă coasa, o ascuți bine și intră cu ea în tarlaua cu cucută. De-abia culcă la pămînt trei brazde de cucută că-n peisaj își făcu apariția Baba Cloanța, arhetipul tradițional: păr cărunt și încîlcit, plin de lindini, nasul coroiat, maxilarele știrbe, tenul ridat și manichiura neîngrijită.
„ Ce faci, bade, acolo...păi, nu-i păcat să tai mîndrețea de cucută ?” îl chestionă cotoroanța cu nedisimulat interes, fiindcă făcea loby în domeniul utilizării pe scară largă a etnobotanicelor.
„ Nu se vede? mîrîi Ionel, îmi dau dreak afacerea că nu mi-a adus niciun sfanț!”
Cu mult tact, baba îi oferi consultanță gratuită în domeniu, însă el refuză sprijinul moral și logistic spunînd:
„ Am fost un fraier, m-a lăsat jecmănit de statul perpendicular care m-a adus la sapă de lemn cu dările lui excesive și n-am de gînd să repet isprava. Dacă vrei să mă ajuți efectiv, zi-mi, mai bine, ce-mi rezervă viitorul!”
Baba Cloanța introduse toate datele într-un pc model Altair 8800 și, după aproximativ trei zile și trei nopți, îi încredință rezultatul sesiunii de audit:
„ Ai să te confrunți cu un zmeu, unul supradimensionat, extrem de violent și de bazat fiindcă e sponzorizat de agențiile occidentale...dacă treci de el, calea spre notorietate ți-e deschisă, ai să ajungi cel mai faimos orator de pe mapamond și vei cîștiga mîna unei femei de rang princiar foarte dotate devenind, pe această cale, celebru și din calea-afară de bogat...totuși, în drumul tău ferește-te de omul spîn, de cîinele fără stăpîn, de varza creață și femeia cu mustață,dar mai ales de patronii multinaționalelor și-are să-ți fie tare bine pe lumea asta!”
Cu moralul revigorat de predicția babei, Ionel își puse în traistă un boț de mămăligă rece, două-trei cepe roșii, niscai sare amară pentru digestie, un șip cu etanol tradițional obținut din fructe de corcoduș și porni degrabă la drum. Nu merse el nici jumătate de leghe terestră, că-n cale îi ieși Zmeul, o ditamai matahala haștagistă, înarmată cu banere, drapele UE și o portavoce cît holul Palatului Parlamentului de mare.
„ Jos guvernul, scandă zmeul, nu mai vrem corupți și hoți în fruntea țării!”
Ionel îi replică cu aplomb:
„ Huooo, lichelelor, ticăloșilor și vînzătorilor de țară, lovi-v-ar pesta porcină, gripa aviară, inflația și deficitul bugetar!”
Firește, zmeul avea lecturi temeinice din Pleșu și Liiceanu, așa că nu se intimidă deloc. Își suflecă mînecile cămășii, îl prinse pe viteaz de betelia nădragilor săi din denim „made in saivan „ și-l proiectă pe verticală cu o forță ascendentă superioară celei rezultate din înmulțirea accelerației gravitaționale cu masa corporală a lui Ionel. După ce atinse amplitudinea maximă, acesta căzu, așa cum prevede legea atracției universale a lui Newton, ca un măr domnesc supradimensionat și se înfipse pînă la brîu în țărînă. Conform tiparului narativ al acestei specii literare orale, era rîndul lui Ionel să-l trîntească pe zmeu de pămînt, însă acesta, refractar oricărei convenții, îl înșfăcă încă o dată și-l înfipse în sol pînă la nivelul uvulei (popular omușor), după care plecă în treaba lui, să organizeze un miting de protest. Dificil moment pentru eroul nostru, care se smuci cît se smuci dar nu obținu niciun rezultat vizibil sau de altă natură, ba mai mult, din cauza temperaturii caniculare a aerului și a efortului fizic susținut, începu să se deshidrateze. Hazardul, sau poate intenția auctorială evidentă, făcu ca-n acest moment crucial al poveștii să apară în zbor un corb, unul respectabil, gregar, cu penaj albăstrui și o carieră didactică îndelungată.
„ Corbule-corbuțul meu, se rugă eroul, fă-mi un pustiu de bine și adu o sticlă de apă, de preferință plată, că mă usuc de sete...că și eu te-oi răsplăti și-ți voi oferi fără acciză și fără t.v.a., leșul Zmeului ca să te-nfruptezi din carnea lui!”
„ I am sorry, nu pot în ruptul pliscului, mon cher cîrîi corbul(vezi-bine, era un corb franglez, trilingv), că nu mai servesc proteine de un secol, sunt vegetarian!”
Atunci, în mod previzibil, Ionel izbucni într-un acces de furie:
„ Fir-ar a dracu să fii de cioară, moare omu de sete și ție nici că-ți pasă...că de aia evoluează viața politică în sens negativ, din cauza unor lichele ca tine!”
Nici corbul nu rămase mai prejos și argumentă ritos:
„ Vezi, onorabile și stimabile, acesta e motivul pentru care nu mai intervin în cadrul feeric prin care evoluezi dumneata...din cauză că ești superexcitabil și prezinți o labilitate lingvistică accentuată!”
Ce să mai lungim suspansul? Corvida își luă zborul spre catedra de etică aplicată unde preda , iar Ionel găsi singur rezolvarea impasului în care se găsea și începu să roadă și să sape cu dinții perimetrul de sol în care fusese plantat. Normal că-și deterioră ireversibil toată dantura dar, pînă la urmă, reuși să-și extragă corpul din pămînt. Cu toate acestea moralul său rămase intact și plecă degrabă să caute un cabinet dentar. Ca un făcut, toți dentiștii pe care-i găsi erau fie siorosiști fie haștagiști înverșunați, așa că se adresă unui tinichigiu (sinonime: fierar, covaci, faur) din Chitila, cu următoarea doleanță:
„ Bă, garoi blestemat, pune-te pe treabă și făurește-mi imediat o dantură din OL cincișdoi, care să reziste tuturor intemperiilor și solicitărilor mecanice, c-altfel ai dat de dracu !”
Faurul, ce să facă, se supuse firului narativ al poveștii și-i făuri o gură din oțel de mai mare mîndrețea, cu molari din pinioane provenind de la o betonieră rusească, incisivi din culbutoare de dacia 1310 și limba din cureaua de distribuție a unui camion roman diesel. Ionel îl plăti generos cu 0,001 % din valoarea unui bitcoin-groș și plecă nerăbdător să-și testeze noua cavitate bucală.
La primul „ huooo” prelung, repetat, trei stăncuțe care conversau pe o cracă căzură lovite de stop cardio-respirator, vacilor din ferma zootehnică aflată în proximitate le secă tot laptele, iar taurul rămase defintiv sterp. La a doua încercare, în barajul de la Vidraru apăru o fisură lungă de zece metri și-adîncă de doi, iar la a treia, în sudul județului Teleorman apăru o falie geotectonică comparabilă cu cea din San Andreas.
Cu asemenea dotare, care-i aduse cognomenul de Ionel Gură-de-Faur, eroul basmului nostru împrăștie cetele sioroșiste ce i se împotriveau, îl birui pe Zmeu silindu-l să emigreze în republica democrată coreeană, învinse opoziția parlamentară silită să tacă mîlc și cîștigă, așa cum se întîmplă în toate poveștile cu final fericit, mîna și inima Cosînzenei lui. Hai, că o cunoașteți preabine, e una bălaie, lascivă, puțin ceacîră, dar foarte-foarte înțeleaptă fiindcă a tocat timp de nouă ani paralele țării ca pe varză, la Bruxelles!
Și-au trăit ei fericiți, că-i cunună însuși Vodă poreclit Dragavei (căci îi plăcea să se plimbe, nu prin lobodă ci prin ștevie și prin tufele de măcrișu-calului) vreme de zece mandate prezidențiale, într-un concubinaj politic corect...și nu numai!
Ar mai fi ceva de adăugat? Aia cu "încălecai pe-o șa" este fumată și neadecvată, liderul partidului majoritar din tărîmul nostru de basm preferă automobilele costisitoare de fabricație germană, plătite din teșchereaua publică!

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  mulțumesc, Anghele! Acum ceva vreme scriai povestiri despre mare și pescuit, dacă nu mă înșel, de ce nu le postezi aici?  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-09-03 23:24:38
         
 
  domnule, fain tare pamfletul ăsta, cu vedere orientată puternic spre stânga, plus plus plus alte chestii mișto. duminica pe liternet vă citesc cu plăcere, și iată, aici, pamfletele aste fac tot deliciul  
Postat de catre anghel geicu la data de 2018-09-03 21:55:26
         
 
  PS. Firesc, în stil propriu, aș aștepta o replică similară/ Adică, inteligentă, sarcastică, fără grobianisme, insulte, jigniri!
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-09-03 18:09:34

sunteți optimist, domnule. replica va veni în cheia binecunoscută (țigan-securist-soroșist) sau nu va veni deloc.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2018-09-03 21:13:57
         
 
  Interesantă observația, nu m-am gîndit la acest aspect. Ideea că un text se crează autonom, iar personajele evoluează de capul lor în peisaj am întîlnit-o la Robbe-Grillet dar în ”Gumele” de exemplu mi s-a părut că contradicțiile lui auctoriale duc la dărîmarea clișeelor din scriere și rescrierea unei narațiuni aproape fără subiect, iar ambiguitatea, detaliile și suspendarea timpului creionează chiar un tablou derutant, dispersant și original și nu invers.oricum, în domeniul teoretizării mai am multe de aprofundat.  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-09-03 20:15:25
         
 
  Am spus: ”Mai remarc subtila cauzalitate a unor episoade care ar fi sorginte auctorială ori strict narativă.”

Am avut în vedere pasajele ironice și autoironice:
”Conform tiparului narativ al acestei specii literare orale, era rîndul lui Ionel să-l trîntească pe zmeu de pămînt, însă acesta, refractar oricărei convenții...”

”Hazardul, sau poate intenția auctorială evidentă, făcu ca-n acest moment crucial al poveștii să apară în zbor un corb...”

Care insectarizează procedura potrivit căreia story-ul unui text își are propria devenire și autonomie. Aproape în afara intenției autorului și în afara geneticii speciei textuale. Or, remarcile ironice de mai sus, demantelează o astfel de viziune. Și satirizează un astfel de clișeu, chipurile, generativ de text.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-09-03 19:52:40
         
 
  Mulțumesc pt observații și aprecieri! Nu mi-e prea clar ce ați dorit să spuneți în fraza ” Mai remarc subtila cauzalitat a unor episoade care ar fi sorginte auctorială ori strict narativ㔠dar cred că e de bine și-o să repet exercițiul de scriitură.  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-09-03 19:21:41
         
 
  Exercițiu de lectură,

Arta pamfletului ca sublimat textual al intenției satirice

Pamflet de foarte bună calitate. Punctează, exagerat, cum îi stă bine unui pamflet, aspecte din mediul proxim personajului. Și, pare, nimic nu scapă spiritului auctorial. Chiar și recenta ”labilitate publicistic㔠invocată, discret, într-un comentariu, face deliciul remarcilor din text. Hiperbolizarea, specifică basmului și, evident care nu trebuie să lipsească dintr-un pamflet, este excelent utilizată. Referințele (barajul, Vidraru, falia geotectonică San Teleormaneas et,) hiperbolice stârnesc atât zâmbetul cât și reflecția.

Da, iată, așa se pot spune lucruri grave, așa se satirizează, așa se combat habitudinile și moravurile. Cu inteligență și artă a scrisului precum și cu procedee stilistice originale și valide. Mai remarc subtila cauzalitat a unor episoade care ar fi sorginte auctorială ori strict narativă.

Iată, așadar, concret și literar-faptic diferența dintre artă și insultă!

PS. Firesc, în stil propriu, aș aștepta o replică similară/ Adică, inteligentă, sarcastică, fără grobianisme, insulte, jigniri!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-09-03 18:09:34
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23792
Comentarii: 120454
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE