FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Ciorile
Text postat de Gheorghe Rechesan
CIORILE
Venise vremea friguroasă și, odată cu gerul, stoluri mari de ciori și stăncuțe se abătură peste sat. Picase un pospai de nea, iar negrele zburătoare aterizară în grădină cu zecile, scurmînd în țărînă ori așteptînd cocoțate pe crengile înghețate ale pomilor o pradă comestibilă. Ion Jumate își luă o pufoaică cîrpită la coate, își îndesă pe cap o căciulă veche de astrahan, roasă de molii și ieși în bătătură. Cocoțat chiar pe stîlpul pridvorului un corb mare, cu penele negre-albăstrii îl măsură curios, cu un ochi rotund și sticlos clămpănind din pliscu-i curbat. Ca și cum prezența omului i-ar fi stîrnit neîncrederea scoase un croncănit de avertizare și, deodată, la acest semnal, tot stolul se ridică în zbor.
„Dracu să te ia de cioroi, fir-ar să-ți fie blestemat tot neamul tău ciorditor!” sudui omul mîniat de învîrtejirea zgomotoasă a negrelor zburătoare.
Intră în casă și se întoarse cu o carabină veche vînătoare Z.B. , cu două țevi, de fabricație cehoslovacă. Încărcă arma cu două tuburi pline cu alice și se puse pe așteptat. Ciorile se rotiră deasupra capului său, în cercuri tot mai largi, apoi se lăsară din nou peste copaci și pe acoperișul casei. Ion Jumate duse arma la ochi, ținti scurt prin cătare și apăsă cocoșul trăgaciului. Se auzi un pocnet puternic, care plesni în țăndări liniștea ogrăzii, apoi ciorile se împrăștiară speriate dar niciuna nu pică lovită în zăpadă. Mai trase o salvă ca să le sperie și se întoarse în casă. Înteți focul într-o plita roasă de rugină și așeză o căldare de tuci pe ea. Cînd apa dădu în clocot, presără doi pumni de mălai vînăt-alburiu în căldare și amestecă fiertura cu un linguroi de lemn. După ce mămăliga se întări, o răsturnă pe un fund de lemn și începu să hăpăie lacom cu lingura. Mălaiul era muced și plin de gîngănii iar mămăliga ieșise amară și plină de cocoloașe, dar lui îi chiorăiau mațele de foame și o mîncă pînă la ultima îmbucătură. Iarna îl prinsese pe nepregătite, fără provizii și de o săptămînă încheiată se hrănea doar cu mămăligă și ceapă degerată.
„ Ce bună ar fi fost coleașa amestecată cu oleacă de telemea ori c-o ciozvîrtă bine unsă!” își zise ștergîndu-se la gură cu mîneca.
Nu mai mîncase carne de la sfîntul Dumitru cînd tăiase ultima curcă din bătătură. Celalalte muriseră lovite de gripa aviară, aveau carnea puturoasă și nu pusese gura pe ea.
Șterse ocheții de-o palmă ai ferestrei și privi peisajul hibernal. Ciorile se întorseseră, parcă mai numeroase, mai zgomotoase decît înainte de a slobozi încărcătura de alice. Larma lor îl sîcîia la culme, mai ales că nu mai avea decît două cartușe și se gîndi ce-ar fi de făcut.
Ura ciorile de cînd se știa. Copil fiind, păzea porumbiștea de stolurile care veneau la furat. Le alunga zvîrlind cu pietre ori rotind un retevei, fiindcă momîia îmbrăcată în zdrențe și ridicată într-un par ca să aducă a ființă omenească nu le mai speria. Alte necazuri îi aduceau „ciorile pe două picioare.” Cetele de șătrari care treceau prin sat oferind băștinașilor oale, lighene și cazane din aramă în schimbul unei găini sau a unui săcui cu mălai îi stîrneau spaima. De mic copil auzise amenințarea „dacă nu ești cuminte, te dau la țigani” și tremura la gîndul că țiganii veniți cu miloaga l-ar fi putut răpi și-ar fi fost silit să trăiască printre „ciori”. Cînd ajunse flăcău a avut parte de multe experiențe pline de semnificații cu ginta nomazilor. Plecînd la oraș, curiozitatea l-a împins să viziteze într-o duminică un parc de distracții, un bîlci cum se numeau pe-atunci astfel de locuri. Se dăduse în carusel, deși era ditamai vlăjganul, trăsese la țintă cu o pușcă cu aer comprimat, mîncase vată de zahăr pe băț și băuse o sticlă de limonadă sălcie, colorată cu chimicale. La intrarea într-un cort peticit, o femeie ridată și foarte brunetă îmbrăcată în fuste multicolore, cu o salbă de arginți la gît îi aținuse calea îmbiindu-l:
„Hai la baba să-ți ghicească, frumosule...de noroc, de bani, de dragoste, mînca-ț-aș sufletul tău!”
El se codise puțin, prezicătoarea aceea oacheșă nu-i inspira deloc încredere dar, pînă la urmă o urmase în cort. Piranda se ghemuiese pe pămînt și-i luase palma dreaptă între mîinile ei murdare. Cercetîndu-i liniile din palmă ea îl lămurise așa: „Ți s-arată c-ai să trăiești noăuș nouă de ani și c-ai să ajungi om mare...avere ai să strîngi destulă dar nu ți-i scris să te bucuri de bani...în dragoste n-ai noroc fiindcă ți-s legate cununiile!
Se lăsase prins de scornelile ei și-o întrebase:
„ Și ce-i de făcut ca să le dezleg?”
În loc să-i răspundă direct, țiganca trecuse la alt ritual misterios. Îi smulse cîțiva peri de păr din chică, îi frămîntă cu un boț de ceară în formă de păpușă, îl puse să sufle asupra ei, apoi îi dădu foc și aruncă ceara topită într-un blid cu apă. Își dăduse , apoi, ochii peste cap și bolborosise:
„ Văd o gagică ochioasă, oacheșă, tare bengoasă, cu țîțele mari și un benghi roșu în frunte...ea ți-i ursită!”
El se lăsase prins în plasa scornelilor ei și-o întrebase ațîțat:
„ Cum o cheamă și cum dau de ea?”
Prezicătoarea întinsese mîna și înșfăcase iute suta de lei zicîndu-i:
„ Numele ei e Vandana și trăiește departe-departe, hăt către soare-răsare...dar dacă vrei să iei de nevastă du-te pe urmele ploii și-a vîntului c-ai s-o găsești!”
De-abia după o lună, trecînd prin fața unui cinematograf și văzînd un afiș viu colorat pe care scria cu litere mari, roșii sub poza din profil a unei fete brunete „ Vandana, cu Sadhana Shivasani” pricepuse că a fost escrocat. Ura sa împotriva neamului nomad, emigrat ca ciorile, din lunca Gangelui pînă pe plaiurile carpato-dunăreano-pontice se întețise ca focul din spuză pe care torni o litră de gaz. I se năzărea că oriunde se îndrepta numai de balaoacheși murdari, șmanglitori și netrebnici dădea. După ce se angajase în fabrica de tricotaje și țesături primind și o cameră într-un cămin de nefamiliști se înființase dinaintea secretarului b.o.b. al p.c.r. pe fabrică, unul Stelian Cioară cu o cerere prin care solicita buletin de oraș. Cioară ăsta, care-și merita din plin numele fiind țigănos, buzat, burtos și ciupit de vărsat ca un bulibașă îi rupse cererea tacticos rînjind:
„ Bă, țărane, ce aia mă-tii vrei? Ia auzi la el,încă i se vede țărîna sub unghii, nu i s-a șters de tot farba de mămăligar și vrea boletin ca orășenii?”
Ion Jumate văzuse negru dinaintea ochilor și-i venise să-l strîngă de beregată dar înghițise insulta știind că, orice ar fi cu partidul nu te poți pune.
Croncănitul dușmănos al stolui îi întrerupse șirul amintirilor. Ieși afară suduind cu nesaț, cum nu-și permisese pe vremuri să-l înjure pe secretatul b.o.b. cu toată nația lui de balaoacheși:
„ Huooo, cioară, lovi-te-ar benga, pîrli-ți-ar focul aripele, trăzni-te-ar Dumnezeu să te trăznească, pieri-ți-ar neamul tău croncănitor și șmanglitor, că de la voi ni se trag toate belelele de pe lume, fi-v-ar rasa a dracului să vă fie, cioclovine și spurcăciuni prădătoare!”
Ca și cum ar fi priceput vorbele, cioroiul din capul stolului făcu o voltă elegantă survolîndu-l și lepădă din zbor un găinaț păstos care-l nimeri între ochi.
Ion Jumate se hotărî să adopte altă tactică împotriva ciorilor și să anihileze, așa cum se procedează în orice conflict, pe șeful armatei adverse. Confecționă un laț din sîrmă și, ca să momească corbul să pice în cursă se crestă în palmă, picură sîngele pe o bucată de zdreanță și o piti bine în zăpadă. Se puse apoi pe așteptat, lîngă vatră dar veni și-nserarea și blestemata de cioară nu se abătu asupra capcanei. Se culcă flămînd, învelit într-un țol care mirosea tare a găinaț de curcă și dormi chinuit pînă cînd se făcu ziuă.
Ieși în bătătură și găsi corbul în laț, cu ghearele-n sus spre cer și ochii încremeniți.
„ Ha-ha-ha, urlă Ion Jumate fără să-și ascundă satisfacția, nu mai faci cra-cra-cra, ți-am venit de hac, cioara dracului, ți-am luat gîtul și ți-au rămas pirandele văduve!”
Scoase trupul înghețat al păsării din laț, cîntărindu-l în palme. Măsura cît o curcă tînără și cam anorexică. Luă o custură, îi tăie capul și ghearele și începu să-i smulgă penele. După ce o jumuli bine, îi scoase măruntaiele, îi înfipse trupul într-o țepușă și-l fripse pe îndelete la flacără potrivită pînă cînd pielea vînătă se rumeni umplînd casa cu șfară de friptură. Adulmecînd mirosul de cioară perpelită, cu gura plină de salivă, Ion Jumate murmură fericit că se afla în vîrful piramidei trofice autohtone:
„ Te-am halit, garoiule, da, te-am halit, fir-ai a dracului să fii cu neamul tău cu tot!”




Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  nene domn Buricea, iarăși ai încurcat sticluța de trascău cu cea de haloperidol!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-05-15 18:18:01
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Zbierasane esti penibil, ai ramas cu mintea in porumbiste si cu dintii infipti in ioan jumate !  
Postat de catre Mihail Buricea la data de 2018-05-15 12:52:49
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23773
Comentarii: 120431
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE