FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Despre pachetul de legi ale justiției sau întoarcerea la minister
Text postat de Florentin Sorescu
Mare agitație mare într-o judecătorie dintr-un mic orășel. Nici n-ai fi zis că în acel lăcaș în care domnea pacea și ordinea lucrurile au luat o întorsătură atât de cumplită că însuși președintele instanței s-a coborât din sferele înalte în care obișnuia să plutească pentru a lua măsuri. Ba  încă un lucru și mai înfiorător s-a petrecut, pe care doar o privire experimentată îl putea observa, și anume a fost pentru prima dată când nu a mai atenționat pe nimeni că nu se cade să calce încălțat pe covorul cumpărat din banii publici în urmă cu câțiva ani și pe care, vai, acum toți îl terfeleau cu încălțările în lung și lat.
O, nu vă imaginați că domnul președinte făcea parte din acea tagmă de oameni ajunși care se poartă cu angajații statului ca și cum ar fi servitorii lui, doar ne aflăm într-un loc unde legea este la ea acasă  și cei care o aplică în niciun caz nu pot fi subordonați, dar buna creștere cere să păstrezi un lucru curat și pe cât posibil cât mai nou, cel puțin așa îi învățase mama lui când îl explicase încă de mic că nu este frumos să intri în casă încălțat. Și el era cel dintâi care respecta cu sfințenie regula pe care tot el o instituise și anume aceea că, înainte da a intra în birou, își dădea jos încălțările pe care le așeza frumos lângă ușă, lucru pe care îl pretindea și de la ceilalți angajați. O singură dată se întâmplase ca o domnișoară magistrat să se opună cu îndârjire unei așa rânduieli, dar lucrurile au luat-o în cele din urmă pe calea cea bună, căzând de acord să se întâlnească în alt birou când aveau neapărat  ceva de discutat.
Dar ce să se fi întâmplat de lucrurile luaseră o asemenea întorsătură? Nicidecum o inspecție, nu vă îngrijorați, astea erau anunțate cu multă vreme înainte și invariabil sfârșeau la restaurant. Nici vreun șef dintre cei mari nu-și anunțase venirea inopinată.
Pricina era un nenorocit de telefon, iar secretara a fost cea dintâi care a aflat și a început să alerge disperată la unul dintre grefieri, cu care gurile rele spuneau că împărțea în timpul liber același pat, care la rândul lui s-a dus într-o fugă la primul-grefier, o femeie trecută de șaizeci de ani și care era cea mai veche din instituție, pentru a o anunța tot un tremurat că a sunat  de la minister.
- Cum, de la minister? repetă înmărmurită și prima grefier lungind cuvintele parcă pentru a le pătrunde mai bine înțelesul și a înțelege ce se ascunde în spatele lor -  Chiar de la minister, ești sigur?
- Da, sunt cât se poate de sigur,  au sunat de la minister și se interesează de un dosar.
Și, pentru a nu mai exista niciun dubiu, o chemă de îndată pe Flori care reproduse cu lux de amănunte cum, în timp ce pregătea cafeaua,  a sunat cineva de la minister vrând să afle detalii despre un anume dosar.
- Uitați aici numărul lui, l-a notat Flori pe carnețelul ei, spuse greflierul nostru. Și, numaidecât îi întinse un carnet de notițe plin de înflorituri.
Doamna prim-grefier i-l smulse energic  din mână și fuga la președinte să-l informeze ce și cum, care domnul președinte o chemă și el pe Flori ca să-i reproducă cuvânt cu cuvânt ce i s-a spus la telefon, ba o rugă să-i dea detalii și despre intonație, dacă cumva cuvintele fuseseră rostite mai mult sau mai puțin apăsat, și biata Flori trebui să se maimuțărească în toate felurile dar nicidecum nu reușea să redea  intonația acelui bărbat, cu siguranță însă era un ton foarte, foarte grav, și imediat fu instituită o celulă de criză prin care fiecare primi sarcini precise și anume fu anunțat arhivarul să se prezinte de îndată cu dosarul în dinți, care arhivar veni tremurând tot și spuse că dosarul nu se găsește în arhivă întrucât cu siguranță este la unul dintre judecători, care judecător fu chemat de urgență de-acasă întrucât avea prostul obicei de a întârzia, ba, pentru a nu pierde prea mult timp, trimiseră șoferul cu mașina instituției să-l ia de-acasă, care judecător le spuse la rândul lui tremurând că dosarul nu mai este demult la el, ci la domnișoara Camelia, care din nenorocire se nimerise să fie tocmai cea care nu voia cu niciun chip să se desculțe când intra în biroul domnului președinte.
- Ei, ce naiba este cu dosarul ăsta? spuse ea nelăsând să se vadă cât e de speriată. Niște prostii, mă mir că se interesează cineva tocmai de la minister. Sper că nu vor să pună vreo pilă...
Și atunci domnul președinte o luă de după umeri și îi spuse părintește:
-  Nu fi îngrijorată, draga mea, așa sunt cei de sus: Îi mai apucă. Nu ne punem noi cu ei... Tu ești mai tânără, dar o să te obișnuiești. Totul e să nu-i contrazici. Te învăț ca și pe fiica mea. Acum du-te, te rog, la Flori, i-au zis că o să revină cu telefonul într-o oră și tu ești cea mai în măsură să le explici ce și cum. Sunt sigur că o să fie bine.
Nici nu apucă bine să termine ce avusese de spus, că se și auzi un țârâit strident în toată instituția. Din biroul lui Flori, bineînțeles. Cu toții simțiră cum le trec niște fiori de gheață prin șira spinării și o urmăriră cu privirea pe domnișoara Camelia cum se duce ca un condamnat pe ultimul drum, ba li se ivi și o lacrimă în colțul ochiului, și domnișoara Camelia ridică telefonul demnă ca un erou tragic și spuse, "Alo, da!" și de la celălalt capăt  firului se auzi o voce bărbătească spunând cu  voce inflexibilă "Sun de la minister, ați reușit să vedeți ce e cu dosarul de care v-am rugat?", "Dar ce anume vă interesează? întrebă ea cu un ton din care nu voia să transpară nicio urmă de teamă", "Păi aș vrea să știu în ce stadiu se află. Știți, pârâtul este cel mai bun prieten al meu, adăugă el cu o voce mai joasă. Să nu mă-nțelegeți greșit, dar aș vrea să știu... .", "Ce să știți? întrebă ea prinzând dintr-o dată mai mult curaj, dosarul se află în curs de judecată, ați putea să-mi spuneți cu cine am onoarea?"...
Și dintr-o dată se lasă o tăcere apăsătoare în care toți, absolut toți privesc la tânăra magistrat ca la o ființă moartă, nimic nu poate fi mai grav decât să-ntrebi pe cineva de la minister cine e, "Păcat de tinerețea ei, își spuse președintele în gând, se vede că este la început de drum și nu știe cum merg  lucrurile pe-aici", "Păcat de ea, își spuse și greflierul iubăreț, ar fi putut face o carieră frumoasă", doar Flori nu mai era în stare să spună nimic, ea era dintre toți cea mai moartă,
- Cu cine am onoarea? repetă domnișoara magistrat și mai hotărât observând ezitarea de la celălalt capăt al firului...
- Mă scuzați, vă rog! se auzi vocea bărbătească din ce în ce mai slabă. Eu sunt portarul de minister. Voiam să știu dacă s-a dat pronunțarea.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Judecătorii și procurorii nu fac, nu trebuie să facă și nu trebuie lăsați să facă legi. De la Montesquieu, se cunoaște, sistematizat, că într-un stat de drept există separația puterilor în stat. Puterea judecătorească NU FACE LEGI. Doar le aplică. Exclusiv, pentru legile justiției, dau un aviz, consultativ.  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2017-11-10 17:37:21
         
 
  că veni vb de legile lu kalakis jordaș:
AVIZ NEGATIV pe Legile justiției, în linie cu DNA și Parchetul General. Șefa ICCJ: Oficialilor de la Bruxelles li s-a prezentat ALT PROIECT!!!
(BREAKING NEWS)
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2017-11-10 14:10:56
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  eu unul vad aici ceva intre Karel Capek si Cehov, misto. steluta.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2017-11-10 09:34:06
         
 
  este luat de un "dosar" in loc de un "doar" (in final)  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2017-11-10 09:17:15
         
 
  Iată cum, noian de dezbateri din spațiul public, poate fi explicitat artistic și convingător. O lume ”special㔠o castă inexpugnabilă pentru muritorii de rând, cu habitudini și ”legi” locale proprii, poate fi penetrată și, cel puțin, pentru câteva momente, îngenuncheată!

Autorul narează într-un stil descriptivist, ușor ironic, o întâmplare care ar fi putut fi banală. Dacă încărcătura conotativă a mediului, respectiv incertitudinea cu privire la cine se află la capătul celălalt al unei convorbiri telefonice, nu ar induce în cei implicați, proporții apocaliptice cu privire la conținutul interesului pe care l-ar putea avea convorbirea telefonică. Aceste proporții, probabil, sunt generate de culpabilitățile și fricile individuale. Ca urmare a unor fapt și gesturi anterioare. Care sudează casta și o fac de necucerit.

Finețea observației și aplecare spre detaliul semnificant, oferă textului valențe artistice demne de mari înaintași. Modul în care ”prompterul” auctorial baleiază spațiul instituțional, luat sub observație, amintește, pe undeva de Caragiale. Cu celebra situație în care cineva pusese o ”pil㔠pentru o loază, dar, din nefericire, în acel lanț al slăbiciunilor, se rătăcise bilețelul cu numele pentru care urma să se facă favorul. Evident, mutatis mutandis, locul loazei este luat de un ”doar”.

Un text bine scris.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2017-11-10 07:05:03
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23783
Comentarii: 120440
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE