FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Vremurile profețite de Amos!
Text postat de Marian Tudorel Lazar
”Protestatari din toate țările, uniți-vă”...

Dar nu pentru a obține ”dreptatea” pe care o credeți, ci adevărata dreptate. Cea care spune că păcătosul mai bine ar face să tacă din gură și să nu mai strige împotriva unui păcat, când el însuși face la fel sau chiar mai rău. Pentru că au mai făcut și alții la fel, iar acum sunt împrăștiați în toată lumea, după ce au fost trecuți prin foc, sabie și ciumă.
Da, vremurile acestea, când răii și încrezuții strigă că vor dreptate, dorind ”ochi pentru ochi și dinte pentru dinte” fără a bănui măcar că-i vorba de dinții și ochii lor, au fost profețite de mult, s-au întâmplat deja și iarăși se întâmplă. Și va fi exact cum spune Amos: cine va fugi de leu, va nimeri în ghearele ursului, iar dacă va scăpa, îl va mușca vipera:

”12 Căci Eu știu că nelegiuirile voastre sunt multe și că păcatele voastre sunt fără număr, asupriți* pe cel drept, luați mită și călcați în picioare** la poarta cetății dreptul săracilor.
13 De aceea, în vremuri ca acestea, înțeleptul* trebuie să tacă; căci sunt vremuri rele.
14 Căutați binele, și nu răul, ca să trăiți și ca astfel, Domnul, Dumnezeul oștirilor, să fie cu voi, cum* spuneți voi!
15 Urâți* răul și iubiți binele, faceți să domnească dreptatea la poarta cetății, și poate** că Domnul, Dumnezeul oștirilor, va avea milă de rămășițele lui Iosif.’
16 De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeul oștirilor, Cel Atotputernic: ‘În toate piețele se vor boci și pe toate ulițile vor zice: «Vai! Vai!» Vor chema pe plugar la jale și la bocire pe cei ce fac jelanii* pentru morți.
17 În toate viile va fi bocet când voi* trece prin mijlocul tău, zice Domnul.
18 Vai* de cei ce doresc ziua Domnului! Ce așteptați voi de la ziua Domnului? Ea va fi** întuneric, și nu lumină.
19 Veți fi ca un om* care fuge dinaintea unui leu, pe care-l întâlnește un urs și care, când ajunge acasă, își reazemă mâna pe zid și-l mușcă un șarpe! (Amos, 5)

Amu, ”ursul” știe toată lumea cine este și tocmai ce-am scăpat din ghearele lui. Leul, iară toată lumea știe cine este (că-l mai avem încă pe stemă) și toți știți că am fugit de el, înainte să ne prindă ursul. Mai rămâne, deci, ”șarpele”. Dar cine-i șarpele? Veți vedea când vă va mușca și vi se va umfla mâna... Aceea pe care o ridicați, în timp ce scandați, nici voi nu știți bine ce!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  „manipulează-ți gîndurile”, bre lăzărache, că e vai de mintea ta, nici măcar un citat din Biblie nu ești în stare să interpretezi corect!  
Postat de catre Daniel Petrescu la data de 2017-02-11 01:58:14
         
 
  Să înțeleg că treaz ”gândești” așa?!  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2017-02-11 01:35:06
         
 
  Să înțeleg că treaz ”gândești” așa?!  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2017-02-11 01:35:05
         
 
  m-ai văzut tu, cu ochii tăi, albăstrei ca petlițele lu naș-tu mare, dragnea milițian de teleorman? micule profet, nici pînă la closet n-ai putea păși dacă m-ai văzut!  
Postat de catre Daniel Petrescu la data de 2017-02-11 00:26:58
         
 
  Poate formol, că spirtul l-ai băut domnia ta tot.  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2017-02-11 00:21:57
         
 
  tudorele, zău, pt binele omenirii și a progresului științelor ar fi indicat să stai la Antipa într-un borcănel cu formol...sau cu spirt, la alegere!  
Postat de catre Daniel Petrescu la data de 2017-02-11 00:13:26
         
 
  Scoate capul din nisip! Sau mai bine ți-aș spune să stai în gaura ta...?  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2017-02-11 00:03:08
         
 
  bre, metelică, dacă tăceai, rămîneai barem profețel cu carnețel sau condicuță (precum locatarele din Sărindariul de altădată) dar deschizi gurița și te dovedești un „istoric” pîrît!Pînă și-un corijent știe mai multe ca tine. de pildă, știe că fără Carol I și Ferdinand Unificatorul nu exista România modernă! era un fel de „teleorman” unde tu și nașu-tu dragnea umblați în gumari prin noroaie și șterpeleați zarzavaturi de la bulgari să dați de lucur mațului. Nici la heraldică n-ai trecut clasa fiindcă pe blazonul Casei de România se află doi lei(nu unul) și acvila domnească a Valahiei și capul de bour al Moldaviei! Să-ți mai zic că ești xenofob amărît și otrăvit de ură, că acei „nemți” pe care îi înfierezi tu, mic embrion ceaușist cu atîta determinare de om redus, sunt de o mie de ori mai români (prin faptele lor) decît tine?  
Postat de catre Daniel Petrescu la data de 2017-02-10 23:43:23
         
 
  P.D., riscul cel mare, când o faci pe prostul, este să rămâi așa. În rest, cred că pricepi prea bine ce am spus. Sau poate consideri totul o simplă coincidență și că doar din simpla întâmplare, după ce am fugit de ”leu” și am dat de ”urs”, fiind apoi mușcați de ”șarpe”, acum în toate piețele și în toate ulițele se bocește și se zice ”Vai! Vai!”? Și nu doar la noi în țară, ci în întreaga lume!
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2017-02-10 23:39:47
         
 
  er. că dacă ai fi citit o carte de zoologie...  
Postat de catre Daniel Petrescu la data de 2017-02-10 23:33:18
         
 
  tu, lazarete, nici măcar zoologia de clasa a Va n-o stăpînești, că dacă ai fi citit vreuna la viața ta ai fi știu că numai mamiferele sunt la rut, reptilele, animale cu sînge rece nu.sau poate te-i fi gîndit la Meghilat Rut? nu cred că ai citit-o nici pe aceea. oricum ești un troll care joacă un rol...dar îl joacă atît de previzibil și într-un mod atît de cabotin că mă pufnește rîsul! auzi la profețică-lăzărică:„Veți vedea când vă va mușca și vi se va umfla mâna... Aceea pe care o ridicați, în timp ce scandați, nici voi nu știți bine ce!”
ba, știu foarte bine sutele de mii de ce protestează și scandează în timp ce tu, găgăuță, știi de ce scrii? îți spun cu viitoarea ocazie!
 
Postat de catre Daniel Petrescu la data de 2017-02-10 23:32:45
         
 
  Nu-i chiar așa greu de priceput: ”leul” este dinastia de Hohenzollern (care are drept blazon leul, aflat și pe stema României). Dinastie ce are pretenția de a conduce lumea întreagă, prin regii din trecut și prin cei care încă au mai rămas în funcție (actualmente vreo șapte la număr). ”Ursul” este ”mama Rusia”. Și toată lumea știe că, în timp ce fugeam de nemți (și Hohenzollernii sunt nemți, nu-i așa?), am nimerit în brațele ”mamei Rusia”, adică a ursului. Iar șarpele, știe toată lumea, este ”diavolul” sau ”Satana”. Cel care zice c㠔nu există Dumnezeu”. Și oare nu tocmai aceasta s-a întâmplat și continuă să se întâmple? În timp ce fugeam de nemți, am dat de ruși și ne-am pricopsit cu ateii. Deci, cine îndrăznește să spună acum că Amos nu a avut dreptate? Problema cea mare este că, având Amos dreptate, acum ne paște ceea ce a proorocit el: ”În toate piețele se vor boci și pe toate ulițile vor zice: «Vai! Vai!” Dar, oare nu asta tocmai se întâmplă? Nu se bocesc, în piețele orașelor, protestatarii și nu zic ei ”Vai! Vai!”? Ba da. Dar dacă nu se vor potoli, vor zice și mai tare și, de data aceasta, vor avea și de ce...!  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2017-02-10 23:23:35
         
 
  Bat câmpii doar pentru unul care nu cunoaște istorie. Chiar nu știi cine este ”leul” și cine este ”ursul”? Ba chiar dacă te gândești bine, afli și cine este ”șarpele” și vezi că tocmai mișună cu miile printre noi, ca în perioada lor de rut!
Dar poți să te amăgești în continuare că ești deștept și eu prost. Mie îmi convine!
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2017-02-10 23:14:20
         
 
  bați cîmpii tudorele! și cum ziceai:„ de formație, eu fiind jurist...” cu diplomă-n Bălți ca Iordanke?  
Postat de catre Daniel Petrescu la data de 2017-02-10 23:02:56
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23927
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE