FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Țara cu un singur locuitor
Text postat de Florentin Sorescu
Într-o zi am să mă trezesc singur
în această țară
mă voi duce ca de obicei să colind
pe străzi
doar că nu va mai exista acea mulțime
de oameni
prin care să te pierzi
parcurile vor fi la fel de pustii
ca atunci când cade o ploaie
rece de toamnă
și te pătrunde până la oase
poate singurele ființe pe care le voi mai întâlni
vor fi haitele de câini
alergând fără țintă de la o casă la alta
și scormonind pământul
ca să-și scoată de-acolo
stăpânii
îngropați adânc










































































Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  erată: ce va fi până la urmă înlocuit  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-10-10 08:51:46
         
 
  Niciodată spațiul virtual nu va putea înlocui comunicarea directă. De ce? Psihologia spune (și eu, deocamdată, tind să o cred) că, în procesul comunicării, cea verbală ocupă doar un mic spațiu, cea non-verbală fiind preponderentă. Ca urmare, d-le Sorescu, refuzând contactul direct cu cititorii, pierdeți cea mai mare și cea mai importantă parte a comunicării. Din punctul meu de vedere, acest tip de comunicare numit ”virtual” este doar un moft, o modă pasageră ce va fi până la urmă cu comunicare directă și clasică, cea cu care ne-am născut și cu care vom muri și învia. De aceea afirm, cu toată convingerea, că cenaclurile nu au murit, doar sunt într-un proces de renaștere și regenerare.  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-10-10 08:50:40
         
 
  Mulțumesc pentru invitație, domnule Cristescu, dar pe mine nu mă mai interesează cenaclurile literare. Cred că vremea lor a apus demult. Se poate comunica la fel de bine în spațiul virtual cum, de altfel, o și facem.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2016-10-09 23:15:26
         
 
  Vă fac invitația de a citi din creațiile dumneavoastră la una dintre ședințele cenaclului.  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2016-10-09 01:07:04
         
 
  Vă fac invitația de a citi din creațiile dumneavoastră la una dintre ședințele cenaclului.  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2016-10-09 00:50:50
         
 
  Domnule Kosta Vianu,

Vă amintiți că aveați un "Avertisment"

În comentariul de mai jos ați încălcat garv Regulamentul comițând un grosolan atac la persoană. Prin urmare, pentru o lună de zle veți avea nivelul 10.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2016-10-07 23:17:32
         
 
  Asa cum m-am pronuntzat in legatura cu plecarea meteleului, exprimandu-mi neincrederea sub forma "n-avem noi norocul asta!", iata ca viatza, parsiva si rea cum o stim, ma confirma: meteleul s-a intors si e exact ce-a fost, ba, chiar mai mult decat atat: aceeasi musca-n lapte, ba chiar nuca-n perete, neintelegand, neacceptand, contrazicand si, evident, contrariind! O plaga, o pacoste, odata instalata, nu se ia cu una - cu doua! Raia, boala rea, cancerul, paduchii lati, odata agonisite, greu mai scapi de ele. eu l-as soma pe acest autostiutor literat de periferie sa prezinte dovada ca n-a fost niciodata client al vreunui psihiatru, Doamne fereste! Daca n-o poate face, atunci, il inteleg.  
Postat de catre sters sters la data de 2016-10-07 11:32:21
         
 
  Toți, domnule MTL, suntem supuși bioritmului circadian. Nu aceasta este problema. Ci scrisul. Se pare că unii scriu în somn. Sau în "trezie". Bine ar fi să o facă după trezire!  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-10-07 11:02:21
         
 
  Și eu sunt un ”arhetip” de trezie și somn. Din fericire și așa cum este normal... nu simultan.  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-10-07 08:55:01
         
 
  Scriind, ne descriem sau cum devenim victime ale propriilor noastre vulnerabilitități

Cu bold aserțiunile distinsului domn, Marian Tudorel Lazăr
D-voastră, doamnă Elena, vedeți peste tot dispariția acestei țări.

O afirmație complet gratuită. Puteți produce probe? Sau scrieți așa, să scrieți? Pot să vă prezint texte de-le mele în care cred că România este vie, că trăiește, că se va revigora, că sunt soluții, etc. Prin urmare „nu văd peste tot” „dispariția acestei țări”! Am văzut-o, motivat și argumentat, în acest text. Și, deși nu este obligatoriu și nu este o regulă, chiar textul vorbește de așa ceva. Și autorul. Pentru că, în ziua în care se va trezi „singur în această țar㔠chiar aceasta denotează: că dispărând oamenii, țara va fi fost dispărută!

”Luciditatea, raționamentul și disperarea” sunt de fapt propriile sentimente, așa cum vi le autopercepeți.

Dacă din textele mele percepți luciditate și raționalitate este în regulă. Mi le asum și-mi fac un titlu de glorie. Disperare? Afirmație gratuită, fără niciun suport logic sau faptic. Trecând peste acestea, discuția era bine să se rezume la text și nu la mine. Pentru că, polemic, aceasta înseamnă cel puțin o imprudență și o vulnerabilitate pentru dumneavoastră. Mă tem că nu veți înțelege de ce! Dar nu mai insist!

Pentru că, în realitate, luciditatea și disperarea nu pot coexista.

Ce spuneți distinse domn? Realizați măcar acum enormitatea? Credeți că degeaba spun eu aici c㠄scriind ne descriem”? Făcând această afirmație dumneavoasră ne spuneți că, fie nu ați citit, fie nu ați asimilat, concepte și opere fundamentale. Ca de exemplu, Anna Karenina, arhetip de luciditate și diasperare. Să mai continui?

„Și cum sunteți convinsă că cititorul este suveran în interpretarea textului și este liber să înțeleag㠔tot ce vrea mușchii lui”,

Altă prostie. Nu, cititorul nu este suveran în interpretarea textului. Cititorul este „ținut” de text. Textul este suveran. Pornind de la text și bazat pe text cititorul poate propune variante interpretative care, chiar dacă sunt „re-creații textuale” cu anumită autonomie, sunt subsecvente textului. Se află, mutatis mutandis, sub „suzeranitatea textului”

„păreți convinsă că acestea sunt și sentimentele autorului.”

Nici vorbă. Eu fac referire la text. La ce rezultă din text. Sau despre ce vorbește textul. Sigur, putem analiza și componenta biografismului auctorial. Dar acesta este un alt subiect. Care nu a făcut obiectul intervenției mele!

Eu nu vă contrazic, dar nici nu sunt de acord.

Curat murdar, cu spunea, cu tâlc, cineva!

Spun doar că ar trebui să vă mai gândiți și să analizați (și autoanalizați) ceva mai profund...

Față de ce ați comis în doar câteva rânduri, din care, după cum vedeți, nu mai rămâne nimic, recomandările pe care mi le faceți, vă exced. Depășiți stadiul de afirmații, de simple afirmații lipsite de argumente și substanță. Și după aceea mai vorbim. Și, mai târziu, mult mai târziu, după ce veți parcurge mai multe etape, vă puteți lua libertatea de a face recomandări!
Și, poate, pe viitor, veți fi mai exigent cu ceea ce scrieți dumneavoastră.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-10-07 08:42:55
         
 
  D-voastră, doamnă Elena, vedeți peste tot dispariția acestei țări. ”Luciditatea, raționamentul și disperarea” sunt de fapt propriile sentimente, așa cum vi le autopercepeți. Pentru că, în realitate, luciditatea și disperarea nu pot coexista. Și cum sunteți convinsă că cititorul este suveran în interpretarea textului și este liber să înțeleag㠔tot ce vrea mușchii lui”, păreți convinsă că acestea sunt și sentimentele autorului. Eu nu vă contrazic, dar nici nu sunt de acord. Spun doar că ar trebui să vă mai gândiți și să analizați (și autoanalizați) ceva mai profund...  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-10-06 14:39:32
         
 
  Strigăt, da. Dar motivația este cu totul alta, domnule MTL. Nu angoasa singurătății este cauza. Ci luciditatea, raționamentul și poate chiar disperarea. Care provin din percepția acută a modului în care încet, încet din ticăloșie, nepăsare sau prostie dispare o țară! Care o fi aceea? "Această țară" ne spune dintru început autorul!  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-10-06 05:00:00
         
 
  Un strigăt al omului chinuit de angoasa singurătății sufletești într-o lume în care doar câinii te mai bagă cu adevărat în seamă, în timp ce stăpânii lor sunt morți, treziți doar din când în când la realitate, dezgropați de patrupezii lor.
Vot.
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-10-05 21:42:24
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23773
Comentarii: 120431
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE