FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Leana
Text postat de Florentin Sorescu
Leana era nebuna satului, avea o
dambla a ei, stãtea pe prispa casei și scria cât e ziulica de lungã, treaba e cã nimeni nu pomenise sã fi învãțat vreodatã carte, fusese mai sãrãcuțã la minte, deh, când încã era întreagã, dar sufletul îl avea mare, se zvonea cã odaia ei e plinã ochi de luminã așa cum afli doar în sãrbãtorile cele mari, când se pogoarã Dumnezeu pe pãmânt, "Ce-o fi scriind, maică, acolo?" se întrebau femeile din sat după care oftau din toți rărunchii, noi, copiii, rânjeam fasolele ca la o prostie, "Păi ce să scrie, fa! Iaca, niște mâzgăleli, pãi știe ea carte? Că nu știe! O fi luat-o razna de atâta singurătate, rău e să nu ai copii, da și mai rău e când ai avut și ți i-a luat Cel de Sus" se trezea câte una vorbind, avea Leana o durere a ei pe care doar cei bătrâni o știau, numai ce-și aminteau puțin și imediat se puneau pe plâns, "Sunt dureri care nu au cum să nu te miște chiar și din piatră să fii, dureri dintre cele mari, așa că de Leana ce să mai vorbim, te miri cum de mai trăiește chiar și așa, nebună, păi cum să nu-ți zboare mințile când vezi cum se duc, cum să nu ți se ducã, păcatele mele?" zicea Ioana a lui Marin, dascãlul satului, "Șase copii a avut, unul mai frumos decât altul, parcă-i văd și acum cum aleargă prin bătătură, și simțiți cum nu s-a mai văzut, nu ca voi, niște proști, ăia din săru' mâna nu te scoteau, copii deosebiți, de, poate de-aia a și vrut Dumnezeu să-i ia la El, că se purtau cuviincios și pe lumea ailaltă e un lucru care contează, nu poți să stai pe lângă îngeri așa, necioplit, da' poate c-ar mai fi trebuit să-i lase puțin, ce rost are să-i mai naști dacă ți-i ia așa de mici, dar astea sunt socoteli pe care noi nu le putem pătrunde, știe El, Dumnezeu, mai bine, da' cum să-i explici asta lui Leana? că n-ai cum! Când i-a murit și ăl mic, atât a spus: S-a dus și Farfuz! Îmi venea mie să urlu, nu alta, dar Leana n-a mai zis nimic, nimicuța n-a mai zis, nici să plângă n-a mai putut, cum s-a întors de la cimitir s-a pus și pe scris, sãrãcuța de ea, cât e ziulica de mare stă acolo, pe prispa casei, și mâzgălește, cred că lui Ăl de Sus îi scrie ea, i-o fi cerând socoteală, ce, ca să vorbești cu Dumnezeu îți trebuie carte? știe El să citească, doar ți se uită puțin în suflet și vede totul crestat adânc, cuvânt cu cuvânt.








































































Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  O secvență descriptivistă a unui fapt de viață ușor ciudat dar, textual, valid.  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-10-04 06:49:50
         
 
  Doar numele lui ala micu , dus ultimul, ma zgaraie pe timpan. In rest pictura este, tabloul exista, culorile strivesc retina.

'poate de-aia a și vrut Dumnezeu să-i ia la El, că se purtau cuviincios' mostra de autentic! - tot paragraful... Felicitari!
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2016-10-01 22:58:45
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23865
Comentarii: 120183
Useri: 1417
 
 
  ADMINISTRARE