FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
sărut
Text postat de Cristian Lisandru
în galantarul acesta găsiți de toate
sunt felii de viață suprapuse
ambalate corespunzător
marketingul a plasat tinerețea fără bătrânețe
în codul de bare

sub lumina neoanelor
până și dezamăgirile profunde par apetisante
trecutul este feliat subțire
câteva grame de amintiri nici nu îngrașă
vă rugăm să gustați
plimbați pe limbă acest prezent uscat
de la un capăt la celălalt un adevărat deliciu
ceva mai devreme au fost reduceri la iluzii
acolo în colț există și fericire porționată
grăbiți-vă
cererea e mare
oferta invers proporțională

scumpirile la vise au creat haos
cineva striga surescitat
"dragostea este expirată
miroase a patimi reîncălzite"
bucățile suculente de viitor ambiguu
- abia adus din spațiul schengen -
nu au mai tentat pe nimeni
doar doi adolescenți pistruiați
cu buzunarele goale
s-au strecurat către ieșire
sărutându-se

Cristian Lisandru
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE