FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
stele căzătoare
Text postat de Cristian Lisandru
cerul era o pasăre
zbura pe deasupra lumii
dinspre fiat lux către the rest is silence
ultimii poeți
(rămășițe versificate
ale unei caste aflate în pragul dispariției)
își numărau în gând zilele rămase
fără să știe ce li se pregătea din înalturi

cântau cerul
cântau pasărea
cântau lumea care îi privea cu silă nedisimulată
versurile lor verzi
miroseau a iarbă răvășită de trupuri dezgolite
a declarație de dragoste iluzorie
a despărțire intrinsecă

pasărea zbura
plângea cu stele căzătoare
un poet nebun le prindea cu mâinile goale
apoi făcea tumbe
prin grădina nesfârșită a unui azil cât o lume
sub privirile condescendente ale unor cinici
(imagine retro
mustăți răsucite
briantină
doar halatele albe există atemporal)
râdea
râdea
râdea
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  una din caracteristile de bază ale anteniștilor e robustețea metafizicii, construită pe principiul tot ce nu e antenist e băsist, și invers.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2016-02-22 16:05:59
         
 
  confuza, nu "confurza" , am o tastatura mica si degete cam mari, aterizeaza aiurea. asemenea si "plangea" in loc de "plangera", care e aiurea scris.
Ma intelegeti, sper, cand ma inerfez, nu mai stiu pe ce sa apas mai iute.
 
Postat de catre sters sters la data de 2016-02-22 15:53:43
         
 
  Eu as putea trai si fara antene, dar basistii fara basaescu crez ca cam nu. Sau, puteti?  
Postat de catre sters sters la data de 2016-02-22 15:51:17
         
 
  Oui, d'accord, "PASAREA ZBURA" mi se pare si mie, intr-un fel, desi nu in acelasi fel. Exista si alte doua-trei stangacii, care se vad mai usor la altii, of course, dar, asa cum si altii au spus, poietria aceasta "spune destul" ca sa stea in picioare. Acum, in prima "strofa", ma rog, primul grupaj lexical, sau cum vreti sa il mai numiti, cuvantul "zbura" nu poate fi eliminat fara a se produce o exprimare confurza, nelamurita, hilara. eU (DAR, CINE-AS FI EU, VA INTREB?) as fi zis, poate, "cerul era ca o pasare deasupra lumii, trecand dinspre ...", dar unde dracu ar fi mai fost exprimarea poetrica? Chiar daca "pasarea plangera cu stele cazatoare..." ar fi mai de acceptat, eu nu-mi permit sa sugerez nimic. Intr-adevar, exista multe feluri in care aceste asa-zise "adevaruri poetice" ar putea sa fie exprimate. Autorul asa a vrut. N-avem nimic cu el, merita sa reflecteze, sa modifice, sa rescrie, dar EL, cu mana lui, daca ma intelegeti. Daca nu, nu si gata, chiar daca imi veti da "block" pe fatza bucii. Ma doare undeva de fatza de buca si de postalaii de acolo, daca e s-o spui pe-a dreapta. De Radu Stefanescu imi pare insa sincer rau, parea om normal, abia acum vaz cat de basist este. Sa fie sanatos, eu, unul, nu. Si nici pesedist, sau comunist, sau antenist, daca ma intelegeti. Dar sa fii destept, sa scrii poietrii, si sa mai fii si basist, ar fi nonsens...De aci si durerea mea, daca se poate intelege ceva.  
Postat de catre sters sters la data de 2016-02-22 15:49:15
         
 
  Neobosită (nu în sensul de neobosită suficient, ci de inepuizabilă) doamnă, și eu îmi aduc aminte cu nostalgie de vremurile alea. Și tot ca atunci trec peste (pe sub, pe lângă, printre, etc) argumentele dvs, precum poetul printre stele sau alte obiecte îndeobște căzătoare (pietre, amintiri de la guguștiuci, frunze, castane, găleți cu apă, etc)... Farmecul e că și invers.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2016-02-22 10:52:15
         
 
  "Ce înseamnă ultimii poeți, cine sunt ei? Ce-au făcut foștii lor colegi, cei care au dispărut, abandonându-i condiției de "rămași"?"

Ehee, domnule coleg! Eheee! Fie și numai invocarea acestui concept "ultimii poeți" și aceasta ne spune foarte multe. Nu oricui, este adevărat.

Nu este simetrică observația. Dumneavoastră ați invocat propria oboseală. Eu nu am invocat nimic. Așa că trec iar, cu aceeași serenitate și peste acestă coptă lirică. (aceea cu odihnitul prea mult)
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-02-22 10:18:27
         
 
  Textul domnule, Cristian Lisandru, textul este foarte bun. Altfel nu-mi răpeam din timp. Iar intervenția colegului nostru mi-a oferit prilejul unui studiu de caz. Am văut rolul nefast al oboselii asupra perceperii unui poem. Ceea ce mă surprinde este că deși cunoaștem cu toții dictonul latin "Erare humanum est!" unii dintre noi perseverează!  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-02-22 10:13:35
         
 
  Venerabilă doamnă Ștefan, ca să vă răspund în același registru, ok, eu m-am obosit excesiv, dumneavoastră v-ați odihnit prea mult... Ce înseamnă ultimii poeți, cine sunt ei? Ce-au făcut foștii lor colegi, cei care au dispărut, abandonându-i condiției de "rămași"? Asta nu vom ști niciodată, dar eu cred că, probabil, au intrat în polemici cu un hermeneut, apoi și-au făcut seppuku.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2016-02-22 10:09:27
         
 
  În fine, văd că insistați. Atunci bine. George Dandin tu l'as voulu!  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-02-22 10:04:49
         
 
  Mărturisesc că citesc cu aviditate comment-urile dumneavoastră, aducându-mi aminte cum (acum destui ani) cineva îmi vorbea în termeni laudativi despre Europeea și despre ceea ce el numea "spiritul Europeea". E palpabil acest spirit, iar interactiunea ideilor - pro sau contra - oferă satisfacții neanticipate. Mă bucur că sunt aici.  
Postat de catre Cristian Lisandru la data de 2016-02-22 10:03:31
         
 
  Distinse domnule Ștefănescu,

Faptul că aseară ați fost obosit reprezintă o excelentă scuză. Lăsați-o așa. Altfel, sunteți pe un drum greșit și într-o totală eroare. Românii au o vorbă "fiecare pasăre pre limba ei piere" De ce vreți să vă faceți rău?

Așa d'un par @eczamplu"

"ultimii poeți
(rămășițe versificate
ale unei caste aflate în pragul dispariției)"

În versurile de mai sus nu există nici urmă de pleonasm.
Dacă ar fi fost "ultimii de la urmă" da, ar fi fost pleonasm. Sau "rămășițe rămase" etc.

În versurile de mai sus sunt trei planuri distincte. Aflate în interrelație dar, ideatic, distincte. Adică se referă la trei idei. Diferite. Planul unu. Sunt invocați "ultimii poeți" Pur și simplu sunt invocați ultimii poeți. În ideea că nu mai sunt și alți poeți. Ce înseamnă ultimii poeți? Care se află la urmă într-o serie, care se află la sfârșit sau chiar ce a rămas dintr-o categorie de ceva. Planul al doilea caracterizează acești "ultimi poeți". Adică ne spun ce sunt ei. În afara registrului de serie temporală sau serie topologică din planul I. Ei bine, acești "ultimi poeți" sunt "rămășițe versificate". De unde? Ni se răspunde în planul al III-lea. Dintr-o castă și ea, casta pe cale de dispariție. Prin urmare unde vedeți dumneavoastră similitudini cu vreunul dintre pleonasmele cunoscute sau imaginabile? Vă scapă din vedere o trăsătură fundamentală a pleonasmului. Și anume, că acele cuvinte alăturate, redundante repetă aceeași idee. Aici avem trei idei diferite. Le reiau.
1. Ideea de ultimi poeți.
2. Ideea de ce sunt acești "ultimi poeți"? Sunt rămășițe. Ce fel de rămășițe? Versificate. (corect spus)
3. Cui aparțin acești ultimi poeți? Aparțin unei caste. Ce fel de caste? Pe cale de dispariție.

În concluzie vă rog, vă sugerez, rămâneți la ideea cu oboseala. Vă protejează.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-02-22 10:00:08
         
 
  următorul contraexercițiu de lectură, ceva mai târziu  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2016-02-22 09:45:32
         
 
  Cu "cântau cerul/cântau pasărea" ne-am lămurit, nu ne înțelegem. Dvs vorbiți de complementaritate, eu vorbesc de identitate. Dar ce ne facem cu "iarbă răvășită de trupuri dezgolite"? Ce pot face în iarbă trupurile dezgolite, în afară de plajă? Dragoste, evident. Ce sens mai are atunci să mi se deseneze "declarație de dragoste"? Ce caută academicele "intrinsec" și "nedisimulată" aici, langă liricul "iarbă răvășită de trupuri dezgolite"? Nu mergea mai bine așa:


cântau pasărea
și oamenii care nu-și ascundeau dezgustul
versurile miroseau a iarbă răvășită de trupuri dezgolite
și-a despărțire
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2016-02-22 09:44:28
         
 
  Exercițiu de lectură

Poemul ca o pasăre

Motto
„Materia, in trecerea-i de om,
E-o pasare ce plange intr-un pom.”
Marin Sorescu


Pasarea, ca motiv poetic recurent, a fost este și rămâne un referențial în creația literară. Cu semnificații polisemantice exploatate textual, contextual și intertextual de către autori, conceptul „pasăre-idee” fiind unul excesiv de generos interpretativ. Din multitudinea de teme care pot reverbera având ca tonalitate fundamental㠄pasărea” putem aminti: zborul, devenirea, perfecțiunea geometrică a aripii, absolutul, transcendentul, destinul și câte altele. Sigur, impactul comprehensiv major asupra unui subiect care, lectorial sau nu, interrelaționează cu stimulul „pasăre” conduce la ideea de zbor. Însă ar fi un mod reducționist de limitare la aceasta. Prblema de fond, ca de fapt în cazul utilizării oricăror cuvinte într-un text poetic, este și în acest caz, originalitatea utilizării. Care generează apoi sens, sensuri.

În poemul „stele căzătoare” câmpul polsemantic al „păsării” se îmbogățește cu o viziune nouă, originală, într-un poem care pare a se înscrie într-o spirală virtuoasă poetic. De regulă, până acum, zborul păsării se desfășoar㠄pe cer” sau „în cer” cerul incluzând, practic, pasărea. În acest poem cerul însuși devine pasăre, se transfigurează în pasăre. Obligându-ne să intrăm în spațiul metafizicii și să imaginăm un potențial, iterativ, „meta-cer”. În care, cerul de ordinul I, cerul pasăre, evoluează deasupra lumii între „Început” (fiat lux) și „Sfârșit” (silence) într-un fel de zbor globalizator, poate uniformizator, însă în orice caz, un zbor cu o anume putere de decizie asupra lumii, conotativ sugerată dar, cu siguranță, asupra poeților, de fapt a „ultimilor poeți”, explicit exprimată textual „ce li se pregătea din înalturi”. Acest „ce li se pregătea” este vag, neprecizat. Poate numai sintagmele „ultimii poeți” și „își numărau în gând zilele rămase” să ofere piste de percepție. Imaginația intertextuală a lectorului poate conduce la variante interpretative. Cert, poetic, este faptul că acești „ultimi poeți” au un fel de conștiință a misiunii lor, pe de o parte, și a unei posibile finalități temporale sugerată de „zilele rămase” Până când? Până la sfârșitul lor lumesc? Până la sfârșitul finalizării a ceva, a unei creații? A unei epoci? Ori până la „ce li se pregătea din înalturi? Oricum, cu toată această aprehensiune, ei, ultimii poeți își vedeau de rostul lor. Cântau. Idee reluată ravelian și accentuată prin repetiția „cântau” asignat㠄cerului real ”, „cerului de ordinui I” adică păsării (cerului real devenit de ordinui I, adică, pasăre) și lumii. O lume ostilă lor, poeților, pentru care „versurile lor verzi” (și aici se pot decela câteva piste interpretative – oscilăm între „de neînțeles” și „care generează un fel de migrenă hermeneutică”, precum comentariile domnului RȘ) conțin secvențe de viață dominate de aprehensiunea menționată mai sus.

Spirala virtuoasă reține, mai apoi, interelaționarea „pasăre” (cer devenit pasăre) cu poetul. Unul nebun sau perceput ca nebun. Și care prinde lacrimile „stele căzătoare” simbol oximoronic al „efemerității eternității stelare”, Poet care „face tumbe” posibil a fi interpretat gestul ca fiind unul creativ dar greșit înțeles de referențialul „lume ostil㔠devenită azil, care, neînțelegând creația „versurile verzi” se rezumă a-l considera ebun „sub privirile condescendente ale unor cinici”
Flash-ul retro sugerează clivajul dintre lume și poet pentru care râsu, acel celebru „ridendo” reprezintă viziunea sa critică și salvatoare.

Iată, argumentată, textual, o cheie de lectură. Nu este singura. Cum spuneam și altă dată, parteneriatul autor-lector este ori ar trebui să fie unul interpretativ și creativ dinamic. Acest parteneriat generează prin intertextualizare variante perceptive ca rezultante ale interrelaționărilor text, Marele Text, context și concepția filosofico-existențială a lectorului. Prin urmare, la limită, pot rezulta atâtea variante interpretative câți lectori interrelaționează cu textul. Condiția este ca aceste variante să fi valide. Adică să constituie un corpus ipotetico-deductiv coerent și unitar în care nimic să nu pară izolat, arbitrar fără sens.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-02-22 09:28:38
         
 
  Și acum, distinsă hermeneută, să trecem la pleonasme. Ce pot fi "ultimii" altceva decât "rămașii", adică rămășițele? Trec peste "versificate" - un nonsens de proporții (aseară eram prea obosit să-l mai semnalez), cu oarece sens era "versificante", și ajung la "castă aflată în pragul dispariției" care nu face decât să repete ideea, probabil să-mi intre bine-n cap. Adevărat, "zilele rămase" virează în registrul temporal, dar, sincer, nu vi se pare prea stufoasă această înghesuială de precizări lipsite de orice efect stilistic? Și cum puteți vorbi aici de consacrare? Prin disoluție, neantizare? Nu mergea oare mai firesc așa:

câțiva poeți
ultimii reprezentanți ai castei
își numărau în gând zilele rămase ?

va urma
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2016-02-22 09:26:16
         
 
  Bună dimineața tuturor, departe de mine gândul de a fi impacientat, ba chiar mă bucură dezbaterea indusă de acest poem - tocmai de aceea postăm, de altfel, pentru a ne privi creațiile, bune sau mai puțin bune, prin ochii celorlalți. Concluziile sunt binevenite, iar autorul se poate apleca peste ele, dând la o parte inerentul subiectivism care, de cele mai multe ori, e ca o bilă legată de propria creație.
Vă mulțumesc amândurora pentru răbdare și atenție, sunt onorat.
 
Postat de catre Cristian Lisandru la data de 2016-02-22 09:04:22
         
 
  Distinsă doamnă Elena Ștefan, într-adevăr, dacă ne gândim bine, multe alte chestii minunate poate face o pasăre în scurta ei viață: să uguie, să cânte cucurigu, să ciugulească un viermuș, un peștișor, o gâză, să se ouă, să cadă cloșcă, să ne lase un găinaț pe parbriz, să sară gardul la vecini, etc. Dar trăsătura ei definitorie, ceea ce o deosebește în mod esențial de noi, singura acțiune de care noi oamenii nu suntem capabili, pentru care o invidiem și pe care o exploatăm poetic, rămâne zborul. Mă refer la zborul fără motor, desigur. În alegoriile menționate de dvs mai sus, dacă schimbăm "pasăre" cu "câine", credeți că se supără Nicolae Manolescu? Cistelecan? Da de unde. Credeți că un câine nu poate albi de nesomn? În calitate de membru simpatizant al Uniunii Scriitorilor, vă pot întoarce oricând un ghiocel sub brazdă, un măcănit în rață, o conservă în pește, etc. Ba chiar și-o ploaie în apa de ploaie, dacă mă-ncordez puțin. Voi reveni.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2016-02-22 07:11:22
         
 
  Domnule Cristian Lisandru, nu vă impacientați. Textul pe care l-ați postat este, cum v-am spus, un text foarte bun. Dacă voi avea timp, poate voi face și un comentariu aplicat.

Până atunci am niște contra comentarii la comentariile distinsului coleg Radu Ștefănescu. Ale cărui intervenți m-au surprins profund. Cu bold, comentariile distinsului coleg. Fără, ale mele.


- ce poate face o pasare in poezie altceva decat sa zboare?


Multe poate face o pasăre în poezie domnule coleg. De exemplu „să strige” „să țipe” „să se întoarcă în pește” „să albească de nesomn” etc. Etc. Multe, extrem de multe. Chiar și în logică pasărea poate face mai multe decât să zboare Vreți exemple?

primele 2 versuri probabil ar trebui reformulate
- multiplul pleonasm contextual "ultimii poeti" versus "ramasite", "pragul disparitiei" si "zile ramase"



Sunt eronat percepuți „ultimii poeți” versus "ramasite", "pragul disparitiei" Nici în planul logicii curente nu există acest pleonasm contextual. D’apoi în plan poetic. Recitiți. De exemplu „ultimii poeți pot fi rămășițe de idei, rămășițe de curente, rămășițe osificate etc. Casta aflată în pragul dispariției, la fel. Deși sunt invocați „ultimii poeți” casta poate fi incompletă, în curs de sacralizare, de descompunere, de consacrare etc. Mă miră percepția domniei voastre. Atât în spațiul logic dar, mai ales, în spațiul hermeneutic!


- idem "cantau cerul" versus "cantau pasarea" din moment ce cerul e pasare


Nici vorbă de pleonasm, nici vorbă de adversitate, de „versus” cum spune domnia voastră. Aici este vorba de adiționarea diversității, de o complementaritate bazată pe un procedeu stilistic denumit „repetiție” care potențează efectul acțiunii.


- pasarea care zboara din nou in versul 16 e un reminder inutil


La fel, pasărea care „zbura” este o repetiție, o reluare ușor raveliană a motivului poetic pentru a-i conferi noi valențe.


- "cazatoare" e in plus, se intelege ca ploaia cade, chiar si-n poezie; mai cade si-n titlu.

Sintagma „căzătoare” nu este deloc în plus. Este chiar bine plasată, ingenios spusă și cu sens poetic. Este chiar de remarcat!


- "gradina nesfarsita" "cat o lume". aici trebuie sa te hotarasti. daca admitem ca lumea e infinita, e pleonasm. daca nu, e o contradictie in termeni, azilul fiind finit, nu poate avea o gradina infinita. sper ca m-ati inteles.


În planul logicii poetice „grădina nesfârșit㔠a unui azil spune cu totul și cu totul altceva unui degustător de poezie decât unui brigadier care măsoară cu pasul ori compasul niște lungimi și lățimi.


Cu regret, domnule coleg, îmi este greu să înțeleg aceste comentarii care s-ar potrivi poate la un ansamblu bielă manivelă, în niciun caz la un text poetic. Am citit și m-am crucit. Atâta inadecvare perceptivă a unui text nu am mai întâlnit de la intervențiile onomatopeic interjecționiste ale unui domn, care a evoluat pe aici și care avea știința, poate intuitivă, a creației dar care, la fel ca în comentariile domniei voastre, nu avea capacitatea hermeneutic-perceptivă a apropierii față de un text literar.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-02-22 00:39:39
         
 
  am si eu cateva observatii, iata
- ce poate face o pasare in poezie altceva decat sa zboare? primele 2 versuri probabil ar trebui reformulate
- multiplul pleonasm contextual "ultimii poeti" versus "ramasite", "pragul disparitiei" si "zile ramase"
- idem "cantau cerul" versus "cantau pasarea" din moment ce cerul e pasare
- pasarea care zboara din nou in versul 16 e un reminder inutil
- "cazatoare" e in plus, se intelege ca ploaia cade, chiar si-n poezie; mai cade si-n titlu.
- "gradina nesfarsita" "cat o lume". aici trebuie sa te hotarasti. daca admitem ca lumea e infinita, e pleonasm. daca nu, e o contradictie in termeni, azilul fiind finit, nu poate avea o gradina infinita. sper ca m-ati inteles.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2016-02-21 23:43:54
         
 
  Mulțumesc, doamnă Elena Ștefan, modficările se impun, așa este, văd poemul cu alți ochi acum. Gânduri bune tuturor!  
Postat de catre Cristian Lisandru la data de 2016-02-21 10:26:45
         
 
  Cu două excepții, poemul este foarte bun. Dacă "verzi" din sintagma "versurile lor verzi" reprezintă o noutate și, prin urmare, se justifică, "albastră" din versul "cerul era o pasăre albastră" este truism, redundanță.

"prin grădina nesfârșită a unui azil cât o lume
și
sub privirile condescendente ale unor cinici"

"și" nu-și are rostul.

În concluzie, fără "albastră" și fără "și" poemul este foarte bun.

Am să-l și înstelez.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-02-21 04:01:55
         
 
  Toate cele bune, domnule Mihai Buricea, mulțumesc pentru vizită și lectură.
 
Postat de catre Cristian Lisandru la data de 2016-02-19 15:54:54
         
 
  Superb poem, m-a rascolit profund, felicitari !
 
Postat de catre Mihail Buricea la data de 2016-02-18 23:52:18
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23783
Comentarii: 120440
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE