FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Inocență, idealuri și dezmăț politico-manipulator dâmbovițean
Text postat de Emanuel Cristescu
Lacrimi pentru sufletul lor nevinovat. Odihnească-se în pace aceia care au pierit și însănătoșire grabnică pentru aceia care sunt în spitale. Mare păcat că niște politicieni ticăloși și veroși s-au folosit de acești oameni. Merită făcut tot efortul ca adevărul să iasă la iveală pentru că, aici, nu-i lucru curat.

Totul pare să fi fost minuțios planificat și ținut sub control. Mă tem că și concertul, ca pierdere colaterală, a făcut parte din plan. Și a condus la atingerea mai multor obiective: demisia Guvernului care, s-a văzut, nu putea fi obținută cu niciun chip. Apoi, testarea la scara 1:1 a reacției instituțiilor cu atribuții în domeniu la un dezastru real-concret, culpabilizarea partidelor și prinderea lor în offside și, bineînțeles, naivizarea naivilor.

Dacă ai dosarele incompetenților și corupților puși în funcție, aceștia vor executa orice li se cere.

Există partide mici care nu aveau nicio șansă dacă alegerea primarilor se făcea din primul tur. Și atunci cum să faci să schimbi legea? Prin negocieri politice nu aveai nicio șansă. Principalele două partide bătuseră palma să se conserve la putere. Și, cine organizează alegerile, adică, numără, câștigă și alegerile.(își împărțiseră țară aproape în mod egal) Vă amintiți ce spunea demisionatul Ponta? Mașinăria lor de vot a furat mai bine decât a noastră.

Pe un fond emoțional ridicat, realizat prin hazard sau premeditat, o operațiune specială, poate mobiliza naivi care vor ieși în piață cu nemulțumiri reale. Însă le induci ideile pe care tu vrei să le promovezi. Sigur, în aparență, se va da drumul și altora care vor veni cu alte probleme, cu adevărat grave. Vor fi ușor izolați, anihilați. Apoi spui că preiei mesajul pieței, și încerci să obligi Parlamentul să promulge legile care să-ți slujească la impunerea scopului avut în vedere și pe care, pervers, îl faci ca fiind emanația Pieții. Subtil, manipulatoriu și fără urme. Și, vezi doamne, de acum încolo, cu legitimitatea dată de "Piață"! Piață care, cum am spus își "însușise" direct sau subliminal, ideile tale pe care acum poți să spui că sunt ale ei, ale Pieții și tu doar le preiei. Genial și diabolic!

Doar că operațiunea trebuia făcută repede, cât timp partidele se aflau în corzi, sub presiunea "Pieții libere" care habar nu avea cât și cum este de manipulată. Tărăgănarea problemei în desemnarea candidatului la funcția de premier, riscă să compromită, parțial, planul. Pentru că, între timp, mulți dintre participanții, de bună credință, la protest, vor realiza manipularea și nu vor mai face jocurile păpușarilor. Astfel presiunea străzii scade și, din fericire ciclul manipulator nu mai poate fi reluat, imediat. Trebuie să mai treacă timp și lumea să mai uite. Pentru că, acum, dezamăgirea celor manipulați este imensă. Iar memoria colectivă, pe termen scurt, este încă vie și nu mai "mușcă" imediat, o nouă nadă! Însă, o parte dintre obiective a fost deja atinsă!

Șansa democrației este ca protestatarii și partidele să-și revină din acest coșmar. Rapid. Protestatarii să scape de sub control, să revină în Piață cu problemele reale și grave și cu soluții raționale și realizabile. Partidele să nu înghită tot ce se încearcă a li se băga pe gât. De exemplu să nu înghită gluma cu Referendumul pentru 300 de parlamentari. Acela nu a fost un Referendum legal și constituțional. Un Referendum nu trebuie grefat pe o altă problemă. Cum a fost atunci Adică "alegeri și sunteți pentru un Parlament de 300 de parlamentari" Am reprodus din memorie. Un referendum trebuie organizat pentru o întrebare clară, nelegată de altceva. În plus nu se face referendum pentru aspecte prevăzute în Constituție ci doar pentru revizuirea Constituției în condițiile prevăzute de Constituție.

Acuma sigur, partidele mari, vor dori să nu aprobe și alegerea primarilor din două tururi. Procedură total normală. Mă tem că nu vor avea ce face și vor trebui să o aprobe. Le va da peste cap planurile lor imorale, de a se conserva la putere, dar, dacă nu o vor face, interesul păpușarilor fiind extrem de mare pe acest subiect, vor exista noi pierderi colaterale.

Și, astfel, celebrul "pupat Peața Endependenți" va reprezenta încheierea și a acestei crize.

Cine a pierdut din tot acest dezmăț manipulator? Victimile de la concert, națiunea pe ansamblu care, iar, pentru o lungă perioadă a fost traumatizată psihic și divizată, economia, (leul a luat-o la vale), stabilitatea și imaginea țării, adică, România pe ansamblu.

Chiar dacă nu au câștigat tot ce și-au dorit, păpușarii sunt singurii câștigători. Cine sunt păpușarii? Mancurtizații vor nega cu vehemență existența lor și vor sări pe acest text. Cei care înțeleg știu. Pentru cei cărora nu le pasă răspunsul este simplu: îngerii din vis!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Interesant este ca 20.000 de oameni care au iesit in strada l-au dat jos imediat pe Ponta. Asta denota cat de subreda ii era pozitia, cat de rau a mers economia Romaniei cu el ca premier si cat de "iubit" a fost de catre popor.

Daca economia mergea asa de bine cum se lauda el, daca nivelul de trai al poporului ar fi crescut, ar fi iesit in strada 200.000 de romani ca sa il puna pe Ponta la loc.

 
Postat de catre Eu Sunt Corina la data de 2015-11-16 14:37:34
         
 
  Nu știam că purtați (în cultură și vocabular, evident), așa ceva, d-le C.T.A. ...  
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2015-11-15 08:58:27
         
 
  Dar aveți abilitatea, d-le C.T.A., de a vinde copite de cai morți!

Morți, morți, dar cu potcoave.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2015-11-15 07:56:25
         
 
  D-le profesor, tocmai scrisesem un astfel de text la adresa d-lui C.T.A., și am renunțat în ultima clipă să-l postez, tocmai din motivul invocat de d-vs.
L-ați văzut cum jubilează în ultimul său comentariu?
Știu că aveți dreptate,voi mai aștepta încă puțin...
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2015-11-15 00:40:50
         
 
  D-le profesor, tocmai scrisesem un astfel de text la adresa d-lui C.T.A., și am renunțat în ultima clipă să-l postez, tocmai din motivul invocat de d-vs.
L-ați văzut cum jubilează în ultimul său comentariu?
Știu că aveți dreptate,voi mai aștepta încă puțin...
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2015-11-15 00:40:44
         
 
  Eu sunt un optimist incurabil și din orice situație, oricât de grea, iau partea bună.

Prin urmare, dacă "pluralurile" dumneavoastră vor avea acoperirea unor alibiuri inteligente, evident că nu vor încălca regulamentul. În textul lui CTA eu nu merg sub nicio formă pe ideea că distinsul ar fi vrut să mă înjure. Pentru simplul motiv că înjurătura nu m-ar fi atins nici cât negru sub unghie ]ns[ pe domnia sa l-ar fi descalificat. Eu rămân la ideea conotației caragialiene.

Îmi vine în minte un poem al marelui sonetist M.Codreanu:

"Pierrot văzându-și draga Colombină
Plimbându-se prin parc cu-n Arlechin
Rămase impasibil și senin
În timp ce ea se scutura de vină

Mi-e văr primar chiar semănăm puțin
Îi explica spăsită și calină
Eterna creatură feminină
Ți-o jur pe sfântul Celestin

Ia las-o dragă i-a răspuns Pierrot
Nu-s supărat deloc, n-am încotro
Ori este-adevărat și-atunci e bine
Ori nu și vrei să-mi dovedești
Un lucru care totuși îmi convine
Minți ca să mă păstrezi deci, mă iubești."


Am citat din memorie și poate am făcut erori. Mi-l amintesc de pe vremea când eram militar. Adică din secolul trecut!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2015-11-15 00:21:39
         
 
  Stimate d-le profesor, de acum înainte, sper că nu-mi veți lua nici mie în nume de rău pluralele defectuoase pe care le voi mai scăpa pe ici-colo...  
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2015-11-15 00:04:03
         
 
  Domnilor, iar discutați despre sexul îngerilor?

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2015-11-14 17:38:18
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Nici eu nu cred ca domnul CTA, un om cult, a avut in vedere injuratura cu pricina, care, fiind una dintre cele mai stupide injuraturi nu a putut fi niciodata pusa in practica. De ce? Deoarece dintii pot fi o arma extrem de periculoasa pentru organul agresor.  
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2015-11-14 17:32:20
         
 
  Care este încălcarea? Dacă vă refereiți la "TENDINȚI" nu-i putem reproșa încriptata înjurătură. Are alibiul unui plural defectuos, v-am spus modelul. Dar nu cred că a avut în vedere înjurătura.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2015-11-14 13:51:42
         
 
  D-le Cristescu, nu am căzut deloc în plasa d-lui C.T.A., am vrut doar să vă atenționez respectuos că d-vs încălcați cu bună știință propriul Regulament. Este respectivul domn mai presus de el? Dacă nu, atunci de ce nu îl aplicați?
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2015-11-14 11:09:10
         
 
  Dar aveți abilitatea, d-le C.T.A., de a vinde copite de cai morți!  
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2015-11-14 11:02:18
         
 
  Cine v-a alintat cu așa ceva? Specialitatea dumneavoastră este borșul! Se simte din tastatură!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2015-11-13 18:36:10
         
 
  N-am abilitatea să vînd gogoși și minciunele.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2015-11-13 16:54:15
         
 
  De ce lumea a iesit in strada sa ceara capul lui Ponta si nu al lui Iohannis? Raspunsul e unul singur, vorba dlui Cristescu: pentru ca oamenii nu mai pot fi manipulati!  
Postat de catre Eu Sunt Corina la data de 2015-11-13 16:45:27
         
 
  Ne vedem domnule CTA. Dumneavoastră tot la borș, tot la borș?  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2015-11-13 13:04:33
         
 
  A fost, parțial, beneficiarul sumelor încasate din chirii de pe urma unui imobil obținut fraudulos? O fi aceasta complicitatew? A, da o fi fost doar șofer. Ca și în cazul copiilor. Dar, se pare, a mai pierdut un astfel de imobil.

Și iată cum în România originală sunt penali buni și penali răi! Că sunt asta este. Că au și susținere este marea mea mirare.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2015-11-13 13:03:23
         
 
  "Când există o sentință definitivă și irevocabilă privind obținerea de către numitul a unui imobil folosind acte false, când nu demisionează pentru aceasta, astfel de proteste nu numai că sunt necesare dar sunt și legitime și obligatorii."

din stirile aparute pe tema scandalului cu casa retrocedata, reiese ca falsul ar apartine sotiei, ceea ce desi pare acelasi lucru, in termeni juridici vorbind, nu e. oricum, daca se va dovedi ca falsul apartine presedintelui (i.e. "numitului"), organele competente ne vor aduce faptul la cunostinta, iar noi, prostimea, fiti sigur, vom reactiona in consecinta. sa nu ne grabim. in ce priveste protestele "obligatorii", daca va cheama si nu puteti refuza, ce sa zic, protestati...
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2015-11-13 11:22:55
         
 
  Domnule EC, ne vedem la piață. Aveți tarabă volantă sau închiriați?

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2015-11-13 10:52:24
         
 
  "daca protestele l-ar fi vizat pe Johannis"

Când există o sentință definitivă și irevocabilă privind obținerea de către numitul a unui imobil folosind acte false, când nu demisionează pentru aceasta, astfel de proteste nu numai că sunt necesare dar sunt și legitime și obligatorii.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2015-11-13 08:26:18
         
 
  Oameni mai greu de manipulat

Oameni mai greu de manipulate 2
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2015-11-13 07:47:33
         
 
  Ma intreb ce ar mai fi zis onorabilul domn Cristescu daca protestele l-ar fi vizat pe Johannis si nu pe Ponta? Haideti sa face un exercitiu de imaginatie si sa scriem un text in locul lui.  
Postat de catre Eu Sunt Corina la data de 2015-11-13 04:10:03
         
 
  "În România, lucrurile stau exact pe dos. Nu numai că Autoritățile ascund fățiș amănunte menite a explica ceea ce s-a întîmplat, dar, mai mult, ele desfășoară o vastă operațiune securistică de ascundere a datelor. Operațiunea a cuprins din start trucul folosit și-n alte împrejurări pentru a ascunde Adevărul: Trecerea Dosarului la DNA.

În regimul Traian Băsescu, prin apariția și înflorirea Binomului SRI-DNA, cea mai la îndemînă formă pentru Noua Securitate de a ascunde Adevărul a fost preluarea unui Dosar de către DNA.
Conceput ca o Poliție politică Secretă, sprijinită de Ambasada SUA la București, DNA are drept una dintre misiuni ascunderea securistică a Adevărului. Ascunderea securistică e dublată de manipularea opiniei publice prin Divizia Presă a Binomului, căreia i se dau doar anumite date (multe născocite de procurori la comandă) pentru terfelirea celor care se opun Noii Securități."


Extrasul acesta din articolul de la link-ul pe care vi l-am dat a fost rostit de omulețul verde din OZN-ul domnului Ștefănescu. Cristoiu l-a interceptat și l-a stocat în fișierul "Găina" Aceea care naște pui vii!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2015-11-13 02:37:25
         
 
  Erată:

"Sper să nu aibă" în loc de "Sper s[ nu aib["
"în articolul de mai sus" în loc de "în articolul de mai jos."
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2015-11-13 02:29:58
         
 
  "înrolat sau nu, cu soldă sau ba" CTA

Văd că în mediul proxim al domniei voastre există experiență în această zonă. Sub jurământ declar că nu am niciun fel de experiență personală în domeniu. Așa că încercarea de extrapolare a experienței personale asupra mea este sortită eșecului.


Domnule Ștefănescu în teoria dezinformării procedeul dumneavoastră se cheamă ducerea subiectului în derizoriu printr-o diversiune de tip analogic. Câți europeici credeți că au "mușcat" din această momeală? Vă învederez că aici sunt extrem de mulți oameni cu IQ peste medie.


Domnule Hurmuzache, ați căzut în plasa domnului CTA. Care, vă atenționez, nu-i deloc fraier. El doar face pe fraierul. Sper s[ nu aib[ cumva ghinion. Sigur acolo nici măcar un typo nu este. Conotația trimite la balcanismul celebrei "Pupat Peața Endependenți".


Vă mai ofer niște hinturi:

Oameni mai greu de manipulat

Cei care aveți certitudini sunteți fericiți. Nu mai faceți niciun efort. Pentru aceia care aveți îndoieli, vă surprind anumite coincidențe, vă frământă adevărul, aveți logica la dumneavoastră etc. încercați să răspundeți la câteva din întrebările puse în articolul de mai jos.

Pentru remember recomand filmul "In nome di Papa Rei"
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2015-11-13 02:25:58
         
 
  Ma intreb ce ar mai fi zis onorabilul domn Cristescu daca protestele l-ar vi vizat pe Johannis? Haideti sa face un exercitiu de imaginatie si sa scriem un text in Locul lui.  
Postat de catre Eu Sunt Corina la data de 2015-11-12 22:09:08
         
 
  dar noi stim prea bine ca vremea adevarului va veni.

Nu e exclux.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2015-11-12 21:27:16
         
 
  D-le Cristescu, citind toate comentariile de mai jos, îmi pare sincer rău că l-ați exclux pe Peia...

ps.

Din câte știu eu, ați promis să fiți exigent cu cei care încalcă, fie chiar și prin tot felul de tertipuri, cerința ecoliteraturii. Vă rog să fiți și de această dată, incriminând eu comentariul d-lui C.T.A., unde cu ,,Făcături (aparent nevinovate)", nu face decât să sublinieze ,,Sau, dacă vă place mai mult, IPOTEZE CU TENDINȚI".

p.p.s.
Desigur că va răspunde că a fost doar o greșeală de redactare...
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2015-11-12 17:31:19
         
 
  domnule Cristescu, un spirit comun, marginit si batut in cap v-ar putea combate spunand ca, din moment ce aceste teorii si dezvaluiri exceptionale n-au fost confirmate de organele competente ale statului, ele raman deocamdata niste nazbatii. din fericire, n-aveti in fata dvs unul dintre aceste specimene de doi bani, asa ca o sa va zic una si mai tare. surse demne de toata increderea relateaza despre o intalnire care ar fi avut loc in apropierea satului Lechinta, mai precis pe dealul Bobeica, intre cativa localnici si niste omuleti scunzi si parosi, care au coborat dintr-un ozeneu aterizat in puterea noptii, intre un prun si un nuc. doamna Anica Campean, care tocmai scotea apa din fantana, afirma ca din cap le ieseau niste antene, ca de bulgari. orataniile au mesterit ceva la ozeneu, apoi, vazand ca nu prea le iese, au plecat bombanind. evident, autoritatile neaga vehement aceste marturii, punandu-le pe seama halucinatiilor sau a consumului de spirtoase. dar noi stim prea bine ca vremea adevarului va veni.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2015-11-12 13:21:42
         
 
  Tare mă tem că, înrolat sau nu, cu soldă sau ba, faceți parte din tabăra care bagă fitile și lansează șopîrle. Sau, dacă vă place mai mult, ipoteze cu tendinți. Făcături (aparent nevinovate).
 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2015-11-12 10:57:19
         
 
  Oamenii vii își pun probleme, gândesc se frământă, avansează ipoteze, mai greșesc, se repliază, caută noi căi, adică trăiesc.

Mancurtizații vegetează. Ei primesc apa și sărurile minerale pe care le "înghit" pe nemestecate. Și vegetează. Peren, impasibil, implacabil și etern.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2015-11-12 00:11:10
         
 
  Atâta timp cât ancheta nu se desfășoară transparent și nu se pun la dispoziția opiniei publice informații oficiale despre catastrofa de la Colectiv lumea emite ipoteze. Iată ce am primit în inbox:
"Ipoteza unui atentat pus la cale, după toate canoanele Iluminati, pentru a se putea obține beneficii oculte.
Mai întâi câteva cuvinte recapitulative la demonstrația metafizică, apoi noua ipoteză!
De aceea, acum haideți să vedem ELEMENTELE PRINCIPALE care s-au re-unit în seara zilei de 30 octombrie 2015, începând cu orele 22.00, în neîncăpătoarea sală din Centrul Bucureștiului :
- Ajunul HALLOWEEN-ului (sărbătoarea „păgân㔠care celebrează, în primul rând, Întunericul, Moartea și „Spiritele morților” !) ;
- Muzică ROCK cântată de o formație numit㠄Goodbye to Gravity”, adic㠄Adio gravitației” (altfel spus, „adio” gravitației terestre, și „bun venit” în zona „anti-gravitațională”, îngerească...) ;
- FOCUL devastator a pornit de la artificiile declanșate în timpul/după încheierea melodiei „The day we die” („ZIUA ÎN CARE VOM MURI”), cea mai promovată din cadrul albumului „Mantras of War” („MANTRE DE RĂZBOI”), al cărui afiș arată în felul următor (cu un robot în flăcări, străpuns de un Șarpe-monstru) :
http://2.bp.blogspot.com/…/9dhR0lf…/s1600/Mantras-of-War.jpg
- Casa de producție care a produs albumul și care s-a ocupat de organizare este „Universal Media” (una care „joacă în Liga Mare”, nu una de „amatori”) ;
http://4.bp.blogspot.com/…/dqJ…/s1600/cd-gravity-800x600.jpg
- locul „dezastrului colectiv” se numește... „COLECTIV”, un... cuptor perfect – că altfel nu știu cum să numesc acest loc, în care se intră doar printr-un container metalic (!) cu doar o ușă (dublă)... și atât, în rest ne-existând nicio altă variantă de evacuare (nici măcar toaletele nu aveau vreun geam, cât de mic) ;
- spațiul interior era construit pentru maxim 100 de persoane (pe când, în acel moment, erau cel puțin 400), pereții tapetați cu BURETE de cea mai bună calitate... inflamabilă ; însă, de reținut este faptul cum, cu o lună înaintea dezastrului, tocmai tavanul fusese „renovat”, în urma căruia fusese spălată cu „mare simț de răspundere” exact SOLUȚIA IGNIFUGĂ de pe peretele tavanului, în timp ce nimeni nu știe cu ce fel de soluție s-a dat mai apoi... și cu ce materiale s-a completat „renovarea” ;
- în acest spațiu interior de tip „cuptor perfect” se aduc ARTIFICII care să creeze o atmosferă SF, specifică mesajului transmis de albumul proaspăt lansat... și care sunt îndreptate fix către stâlpul de susținere din fața scenei, a cărei singură față tapetată cu burete este... ați ghicit, cea dinspre scenă, adică exact de unde veneau scânteile artificiilor !
http://2.bp.blogspot.com/…/…/s1600/incendiu_club_control.jpg
Dragi prieteni, din toate aceste imagini, Concluzia nu poate fi decât UNA SINGURĂ : acești tineri au participat la o manifestare tipic „satanică”, cu o muzică pe măsură, care a atras efecte dezastruoase corespunzătoare, determinate de această COMBINAȚIE între o „muzică satanic㔠(muzica rock) și o „sărbătoare satanic㔠(Halloween-ul), întâlnite într-un spațiu pe măsură : fosta fabrică de încălțăminte (din piele!) „Pionierul”, care, la rândul ei, era o fostă fabrică de... PIELĂRIE (!) care, ambele, au suportat NUMEROASE INCENDII în cei aproximativ 100 de ani de funcționare (altfel spus, elementele comune ale acestora erau incendiile și pielea!)...
Este evident că vibrațiile joase ale muzicii rock de tip „metall” și „heavy-metall”, cu mesajele sale chiar „satanice” (evidențiate și prin gesturile mâinilor celor 5 membri ai trupei, specifice rockerilor, inclusiv în pozele lor care „au răsuflat” în presă), în zi în care oamenii erau deja branșați la „sărbătoarea Halloween-ului”, cu aceleași vibrații joase, emanate de măștile și machiajul „demonic” realizat de aceștia – toate acestea au creat „mixul perfect” pentru a atrage, cu mare putere, acel factor declanșator (doar ca un pretext-executor karmic) – artificiile – care au provocat un „măcel karmic” printre aceste entități ce au atras vibrațiile joase...
http://4.bp.blogspot.com/…/10866182_911425855543436_5961094…
Spuneam, dragi prieteni, că această Concluzie nu poate fi decât Una Singură... cea expusă imediat mai sus... SAU NU CHIAR ?...
...Oare ar mai putea exista și o altă Concluzie ?
Acum, deja bănuiți la care anume mă refer, căci încă din titlu am venit cu această sugestie : MĂCELUL DE LA CLUBUL „COLECTIV” A FOST UN „ACCIDENT PROVOCAT” – ATENTAT ! – FOARTE BINE EXECUTAT !
Vedeți voi, de aceea am și insistat pe imaginile de mai sus : pentru c㠄băieții Cabalei” adoră nu doar simbolurile (numerologic-astrologice, imagistice etc.) pe care le pun la „locul faptei”, dar și deturnarea atenției de la pista principală (iată că, în felul acesta, ajungem precum în romanele detectiviste ale lui Agatha Christie cu al ei Hercule Poirot).
De aceea am și prezentat în acel mod „concluzia” de mai sus, bazată atât pe logica formală, intelectuală, a „majorității” (o „întâmplare nefericită”, cu aceste bizare coincidențe, însă doar coincidențe...), cât și în cazul celor preocupați de aspectele mai subtile și deschiși la o înțelegere mai holistică a vieții și a fenomenelor care se petrec în jurul nostru...
Cum spuneam, acest procedeu se numește, simplu, „PISTĂ FALSÔ, ca să ne conducă exact acolo unde doresc „drăgălașii” : cum „noi, ezotericii”, cică înțelegem prea bine ce înseamnă aplicarea „Legii Rezonanței” în Univers și pe Planetă, pe baza sincronizării tuturor acelor factori de care am amintit mai sus, concluzia logică și rezonabilă, de „bun-simț metafizic”, nu poate conduce decât în acea direcție, enunțată mai sus : bieții tineri au căzut pradă manifestării propriilor vibrații joase, prin declanșarea unei Karme Colective de Purificare Violentă, prin FOC !
Fără a o arunca la coș (asupra acestui aspect vom reveni ulterior, însă acum, „arde” o altă concluzie), acum noi venim (în stilul deja caracteristic) cu o alternativă la informațiile „oficiale” și „ne-oficiale ezoterice”, prin afirmarea unei idei care a început să se contureze cu tot mai mare putere în media alternativă, încă din noaptea dezastrului (și care, pe atunci, îmi părea și mie, încă, „prea ciudată ca să fie chiar așa”).
Așadar, prima informație cu care am venit în contact, despre o „Teorie a Conspirației”, s-a produs cam la 24 de ore de la momentul dramaticului eveniment, când, în noaptea de sâmbătă spre duminică (31 octombrie/1 noiembrie), atunci când „sărbătoarea de Hallowen” era la intensitate maximă, în fața ochilor îmi apare un articol – dintre cele care le derulam pe Net – cu un titlu „familiar” propriilor cercetări : „Teoria conspirației ia amploare pe Internet ! Prietenii patronilor din Colectiv au fost avertizați să plece cu 10 minute înainte de tragedie!
http://www.wowbiz.ro/teoria-conspiratiei-ia-amploare-pe-int…
Astfel, o revistă on-line mai puțin cunoscută în mediile „serioase” („wowbiz.ro”) afirma că, „din întâmplare”, redactorii acesteia au descoperit pe Facebook un colaj cu mai multe declarații ale unor persoane care urmau să meargă la club și care erau ATENȚIONATE să stea cuminți acasă...
La fel, se mai afirma că prieteni și cunoscuți ai patronilor clubului au fost anunțați cu doar 10 minute înainte de declanșarea „incendiului” să părăseascu urgent locația
http://observator.tv/…/inainte-cu-o-ora-de-tragedie-iei-afa…
(sună tare cunoscut, ca și în cazul evreilor anunțați în dimineața zilei de 11 septembrie 2001 să nu se mai îndrepte spre locul de muncă, adic㠄Turnurile Gemene” din New-York)...
http://1.bp.blogspot.com/…/s16…/media_144632137825938900.jpg
...Și alta : că un tânăr a vorbit la telefon cu o prietenă ce era în incinta locației, după începerea evenimentului, însă înainte de declanșarea dezastrului (și care a murit în urma tragediei produse...), iar aceasta i-a povestit la telefon cum tocmai îl auzise pe „un bărbat” de lângă ea că afirmase ceva de genul „CE SURPRIZĂ O SĂ AIBĂ ĂȘTIA DISEARĂ
http://observator.tv/…/inainte-cu-o-ora-de-tragedie-iei-afa…
Și, într-adevăr, din „capturile foto” de mai jos se poate vedea despre ce este vorba, din afirmațiile de pe Facebook :
http://4.bp.blogspot.com/…/AAAAAA…/_EEt-TZNE7s/s1600/img.jpg
http://4.bp.blogspot.com/…/s16…/media_144632724526597800.jpg
Apoi a venit rândul altei reviste online, „observator.tv”, să confirme și să întărească aceste informații, inclusiv cu avertismentul de dinaintea dezastrului :
„Un alt tânăr a mărturisit că vărul său și-a găsit sfârșitul în incendiu.
Potrivit acestuia, un prieten de-al celui decedat i-a spus că cineva de lângă ei ar fi primit un mesaj înainte cu câteva minute de momentul izbucnirii incendiului : „IEȘI REPEDE AFARĂ CĂ VA FACE BUFF !”, a fost avertismentul.
Și alte mesaje conspirative indică o ipoteză șocantă : că incendiul ar fi fost pus la cale.” :
http://2.bp.blogspot.com/…/AAAAA…/ouN3ZYT-Lhg/s1600/img2.jpg
http://1.bp.blogspot.com/…/AAAAA…/qmRT65ULVo4/s1600/img3.jpg
Și, tot în acea zi de „surprize-surprize!” pentru mine (de am rămas cu gura căscată și parc㠄lovit cu leuca”, deși am peste 20 de ani de „experienț㔠în domeniul „conspirațiilor”, inclusiv pentru Zona Românească), ei bine, aflu inclusiv cum, cu o săptămână înainte de acest moment al dezastrului, pe pagina oficială de pe Facebook a clubului, un „binevoitor”, numit „ValiF”, răspundea comentariului lui Alin Anastasescu (asociatul principal al Clubului, de care cred că deja știți...), referitor la „calitățile” clubului său – într-un singur fel, sec : „NAȘPA, EXPLODEAZÔ....
http://4.bp.blogspot.com/…/Tuj…/s1600/Naspa%2BExplodeaza.jpg
...Repet, exact cu o săptămână înaintea dezastrului...
Și, dacă veți considera că nu sunt suficiente date care să susțină o asemenea „aberant㔠ipoteză, ei bine, puteți sta liniștiți, căci de acum au început să curgă și alte informații de acest fel, care par chiar mai „interesante”...
Însă, despre toate acestea, în mod evident, vom PoVesti în ziua următoare, căci deja s-a lungit cam mult PoVestea acestei zile... însă ceea ce este cel mai important de reținut este ca fiecare să se poată așeza undeva, în liniște, și să mediteze la acest subiect, TRIMIȚÂND LUMINĂ ACESTEI SITUAȚII DRAMATICE – căci, indiferent de CAUZELE care au dus la acest DEZASTRU, cei „prinși” în mijlocul acestui TAIFUN (acei copii mai mult sau mai puțin „nevinovați”) au mare nevoie de LUMINĂ, în aceste momente !
http://1.bp.blogspot.com/…/s1…/02%2Bpurificare-meditatie.jpg
Așadar, dincolo de orice alte „speculații” și PoVestiri, important este să observăm ceea ce se petrece chiar acum, sub ochii noștri, în toată România : o „Dramă Colectiv㔠este pe punctul de a declanșa o TRANSFORMARE COLECTIVĂ la nivel de Egregor Național ! ! !
Oare a venit vremea ca și „MĂMĂLIGA ROMÂNEASCÔ „să dea în clocot”, în fine ?...
Până la următoarele știri „fierbinți”, din următoarele ore, haideți să ne mobilizăm și să transmitem cât mai multă LUMINĂ Situației, Actorilor implicați (conștienți sau inconștienți) și Nouă înșine !
Cu adânc drag și intensă compasiune,
MarYan
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2015-11-12 00:04:35
         
 
  De la Tarabagiul citire:

Voi ce credeți despre toate acestea: LUCRĂTURA NECURATĂ, COINCIDENTA sau SCENARIU? Voi reveni.

Ăsta-i paiul? Țineți-vă bine, să nu vă înecați.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2015-11-11 23:53:16
         
 
  Doamna Eu (Nu?) Sunt Corina,
Nu se poate spune despre domnul Cristescu ca nu ar fi reusit in viata mai bine decat am reusit eu, deoarece domnia sa a ajuns profesor universitar iar eu nu am ajuns. Domnul profesor Cristescu are ceva probleme numai cand isi alege politicienii pe care doreste sa-i sustina. Pana in momentul de fata s-au dovedit cu totii a fi niste pagubosi. Numai doua exemple: domnul profesor la sprijit pe Crin Antonescu sa devina presedinte si Crin a pierdut. Dupa care domnul profesor s-a hotarat sa-l sprijine pe Victor Ponta si uite ce sa ales de Micul Titulescu dupa ce domnul profesor a luat aceasta mare hotarare. Eu, daca voi fi vreodata tentat sa intru in politica, voi face acest mare pas numai dupa ce domnul profesor Cristescu va merge cu mine la notariat pentru a da o declaratie ca NU ma va sprijini politic.

p.s.
Domnule Hurmuzache, ma bucur ca le mele mici comentarii va amuza. Si multrumesc pentru aprecieri.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2015-11-11 19:43:45
         
 
  Cu nume, subiect ;I predicat. Asumate de un autor George Harabagiu. C ear fi s[ se coroboreye, ]n cadrul anchetei, aceste informa’ii?

EXCLUSIV ! Din secretele ..clarvăzătorilor" ? ( 1 )

“De unde știau " anumiți " liberali , ( cu trei saptamini inainte ) de căderea Guvernului Ponta?

Ep 1. Operațiunea "Nemțișor ". Deși pare incredibil, scenariul " clarvăzătorilor " din PNL se confirma. Adică , cu subiect si predicat, anumiți lideri ai PNL ȘTIAU (cu mai bine de trei saptamini inainte ca tragicul incident din CLUBUL COLECTIV sa se " producă ") de faptul ca premierul Victor Ponta va demisiona !
Pe un fișier audio, se afla inregistata o parte din discuția purtată la " o intilnire de taina" intre UN MESAGER " de la centru" si potentați liberali din Neamt. Aceștia s-au întîlnit , in perimetrul fostei cabane de vinatoare a lui Nicolae Ceaușescu de la Nemțișor, in mijlocul pădurii ( departe de Lumea ce avea sa se...dezlănțuie ).

Gazda " reuniunii secrete" a fost viceprimarul de Tg Neamt Traian Humulesu ( baron local PNL, nominalizat candidat al PNL pt Primaria Tg. Neamt). Dintre oaspeți merita precizați Presedintele PNL Neamt, deputatul Mugur Cozmanciuc si primarul de Roman Dan Laurentiu Leoreanu ( " trădătorul de casa" al Elenei Udrea, si unul din martorii " cheie" intr-un dosar in care este vizat Gheorghe Stefan " Pinalti").

Bineînțeles ca la "chef" au participat si alti liberali, dar ceea ce este cu adevarat demn de remarcat este convorbirea dintre aceste trei personaje. La un moment dat se vorbește despre "intrarea in opoziție a PSD in maxim o luna"! "Cind o sa venim noi, trebuie sa-i radem, dar de tot..Aici la Tirg, nu mișca , avem Consiliul local si joaca dupa cum le cintam noi". " Daca Ponta pleacă pina de Mihail si Gavril ( 8 Noiembrie. Nb), cum spuneti, trebuie sa facem treaba serioasa sa-i curățam ".

Aceste citeva pasaje ale discuției sint cred, convingătoare ! Mai mult se vorbea chiar de " reactivarea unui " finanțator" clasic ( acum cercetați de DNA in Dosarul Microsoft) " vad cum zic si dupa ce spun asa cum stiu eu, se termina bine.. N-au probe... Dupa aia vorbim, stiu eu ce spun.. are balta peste". Si pentru un neavizat aceste dialoguri dovedesc ca profețiile lui Nostradamus pălesc in fata " clarviziunilor" liberale. Voi ce credeți despre toate acestea: " LUCRĂTURA NECURATĂ , COINCIDENTA sau SCENARIU ? Voi reveni. ( George Harabagiu)


 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2015-11-11 16:20:26
         
 
  Totul pare să fi fost minuțios planificat și ținut sub control.

Ipoteze firoscoase de discutat în rondul șahiștilor din Cișmigiu. Pentru consolarea luzărilor.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2015-11-11 15:44:27
         
 
  D-le Cioaca, ati punctat la fix. Asta este si diferenta dintre dvs si dl. Cristescu. Saracul de el, nici nu va intelege vreodata de ce dvs. ati reusit in viata, iar el nu. Pentru ca dvs. aveti si IQ si umor.  
Postat de catre Eu Sunt Corina la data de 2015-11-11 04:27:37
         
 
  Domnule Cioacă, citindu-vă diversele comentarii, văzându-vă verva, umorul sănătos, ironia tăioasă, m-am întrebat adeseori de ce nu scrieți proză. Sigur ați avea mare succes. (Să nu credeți că vreau să insinuez că la capitolul ,,Epigramă" nu ați sta foarte bine.)
Dar am a vă reproșa, că mereu transcedeți cu foarte mare ușurință și nonșalanță realitatea, (de,nărav împrumutat de la epigrame...), numai pentru a putea trage concluzii de efect, care nu rezonează neam cu adevărurile de pe aceste plaiuri.
Probabil, că sugând dolari la sânul grandilocventei mame adoptive ați uitat cu desăvârșire gustul sânului mamei naturale...
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2015-11-11 03:10:18
         
 
  Nu le plâng eu de milă mămăligilor pesediste. Le-am prevăzut acest statut. În nici o lună, nevertebratul Dragnea și-a scos partidul de la guvernare și l-a făcut preș în fața nealesului care face acum pe președintele la fel ca și predecesorul său. Care, deși a pierdut alegerile, a stat 10 ani la Cotroceni. Și, dacă România nu ar fi pe ultimele locuri în toate clasamentele, puțin mi-ar păsa.

Eu, pur și simplu, am diagnosticat, am constatat, bazat pe fapte și raționamente cum s-a făcut înlocuirea lui Ponta. Și cinicul dezmăț politico-manipulatoriu dâmbovițean. Și actul ratat, în sens freudian, al celui care a spsus "A trebuit să moară oameni ca să aibă loc această demisie!" Da a trebuit să moară oameni. Ce coincidență! La câteva luni după ce a fost numit aici un nou ambasador. Care mai îndeplinise o astfel de funcție și în Timorul de Est. Și, tot coincidență, și acolo s-a lăsat cu morți. Tot așa, la câteva luni de la acreditarea sa.

Am explicat și am dat hinturile necesare. Domnia voastră o luați pe un fel de parafrază umoristică. Și pe divagații. Nu pe argumente. Este dreptul domniei voastre. Eu cred totuși că dumneavoastră, cum zice românul, faceți pe prostul, dar înțelegeți ca unul mare despre ce este vorba.

Din punctul meu de vedere dispariția de pe scena politică a PSD și PNL ar puttea constitui restartul României. Cu scăderea pragului electoral. Dar restatarea cu un nou cabinet constituit din aceeași și aceiași indivizi atinși de băsismul filoxeric nu însemnă restartare ci restaurație. În disprețul democrației călcate în picioare.

Pe mine, distinse colega, încălcarea principiilor și disprețul față de votul nostru mă oripilează. Pentru că, orb să fii să nu observi că și în "democrații" se poate conduce dictatorial. Și ce dictatură. Ce cinism. Ce obrăznicie ticăloasă! Și mă doare că România a devenit un fel de Mancurtia!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2015-11-11 01:22:58
         
 
  Domnule profesor Cristescu,
Pentru partidele din opozitie guvernul Ponta, cu toate candalurile lui, era o adevarata mana cereasca. Cei care au vrut sa scape de Victor Ponta erau PSD-stii. Si au reusit. Daca PSD-ul nu voia sa scape de Victor Ponta el ar fi ramas in continuare Prim-Ministru, deoarece avea majoritatea in parlament. Deci nu straga l-a scos pe Victor Ponta de la guvernare ci Dragnea at Company care nu voiau sa ajunga cu un astfel de Prim-Ministru la alegerile viitoare. Strada a inlesnit numai munca lui Liviu Dragnea. Ceeace pentru partidele din opozitie este un dezavantaj la viitoarele alegeri; altfel ar fi aratat lucrurile la alegerile din 2016 daca Victor Ponta, taras-grapis, ar fi reusit sa ramana pe post pana la acele alegeri. Insa pana si rabdarea lui Tatuca-Iliescu se pare ca isi are limitele ei!

p.s.
Daca a fost vorba intradevar de o manipulare cum sustineti dumneavoastra, ea nu putea veni decat din partea noii conduceri PSD care nu voia altceva decat sa scape de Victor Ponta. Daca cititi cu atentie declaratiile lui Liviu Dragnea dupa ce a fost ales sef al PSD-ului dar inainte de intamplarea nenorocirii veti vedea ca am dreptate.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2015-11-10 21:54:13
         
 
  Da, excelent bun simț au cei care, sacrificând oameni și idealuri, i-au luat locul. Iată, intrăm în "iepoca bunului simț" alias "a lucrului bine manipulat" O să vedeți cât de curând dezastrul. Însă, se pare, mazochismul, pentru mulți este ca un drog!

Cât privește nivelul, Honi soit qui mal y pense!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2015-11-10 21:26:38
         
 
  domnule Cristescu, pentru "manipulariade", daca eram eu E.C. si dvs R.S. va scadeam nivelul. in fine, sa revenim. de toate traumele, atat societatea cat si individul, scapa prin moarte, e banal. deja tinerii nostri gandesc altfel si nu mai pot fi man... cum spuneti dvs. eu am un fiu. va fi mai inteligent si mai educat decat mine, va asigur. ma ocup de asta. prostia, ignoranta nu se transmit genetic. are romanul o vorba mare "prost sa fii, da sa-ti revii (de Vasile-Alecsandri)". in ce priveste scenariul cum ca la Colectiv nu hazardul si-a facut numarul, iar pariati pe-o gloaba. toate anchetele au scos la iveala un lant inimaginabil de neglijente, de lucruri facute de mantuiala, sau nefacute deloc. lasati Pearl Harbor. nu era nevoie de niciun scenariu sa demisioneze Ponta, ci de un dram de BUN SIMT.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2015-11-10 19:10:35
         
 
  "De ce nu ati scris textul asta la mitingurile de acum 4 ani?"

Pentru că acel Guvern, cu adevărat criminal, tăiase salarii, închisese școli, spitale, blocase România, oamenii luaseră calea bejeniei, se sinucideau cu miile etc. De aceea domnule. De aceea. Rolul unui stat este să aibă grijă de cetățenii săi, să-i protejeze. Știți ce scrie la art. 47 din Constituție? Dar ce să mă aștept de la domnia voastră care, dacă ați putea, ați strivi România!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2015-11-10 18:52:40
         
 
  Sunteți admirabil, domnule Ștefănescu! Admirabil. În viziunea mea de mineriade te mai poți apăra. De manipulariade, nici gând. (intelectualiade, hipsteriade, rokerediade, etc.) Pentru că morbul manipulării se insinuează în gena profundă a individului. Și, de acolo, roade și iar roade generații întregi. Cât timp credeți că îi va lua societății noastre să se vindece de această traumă tineri-contra bătrâni?

Teoria manipulării spune că trebuie să te folosești de o emoție puternică pentru a dihotomiza. Adică pentru a pune grupuri sociale împotriva altor grupuri sociale) Și asta este decând lumea: divide et impera. Îmi faceți un nemeritat proces de inenție. Nu am niciun motiv să acopăr în vreun fel manipularea făcută cu minerii. De ce îmi faceți proces de intenție pe această temă? Acum, domnule coleg, trăim un moment manipulator de mare finețe. Acum. Acesta este obiectul topicului meu și aceasta este tema zilei. În care, rezindentul invocat de domnia voastră, și-a executat cu vârf și îndesat misiunea prin prelungirea sa prin continuitate. Pe acesta încerc eu să vi-l prezint.

Și, de aceea, semiotic vorbind, obser că sunt tot mai multe semne că la "Colectiv" nu hazardul și-ar fi făcut numărul!

Când sunt atâția nemulțumiți cum să nu se strige în piață Jo Jo? Adică Jos Johannis? Și cum se face că tocmai fixurile lui Băsescu au fost îmbrțișate de "protestatari"? Pe mine, excesul de "spontaneitate" mă amuză și-mi demonstrează contrariul. Adică planul minuțios pregătit. Pe care, în ruptul capului, manipulații nu vor concepe că a existat și că ei au fost victime inocente. "Interviul" de la B1 cu cei doi mari "jurnaliști" care compromit conceptul de "jurnalism" a spulberat orice îndoială privind spontaneitatea planificată a ieșitului în Piață!

A trebuit să moară oameni, la Pearl Harbor, pentru ca America să intre în război. Parcă, parcă, am auzit ceva similar în legătură cu demisia lui Ponta. Iar în psihanaliză aceasta se cheamă "act ratat"

Se spune că un recent numit ambasador ar fi fost și prin Timorul de Est. Și, să vezi coincidență, la câteva luni după ce și-a prezentat scrisorile de acreditare, acolo au fost atentate cu arme de foc asupra liderilor noului stat cu resurse de țiței și gaze mai bogate decât Indonezia mamă.

Eu personal mă pregătesc deja să ies în Piață pentru protejarea Roșiei Montana. Luați-o, dsitinse și admirabile coleg, tot ca pe o coincidență.

Închei, parafrazând un celebru semiotician, spunând că nu totul a fost lămurit dar, sper, nici nu a rămas nelămurit totul.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2015-11-10 18:40:54
         
 
  nu, domnule, socialistii nu sunt criminali. vedeti Suedia. doar ca "socialistii" nostri, dupa ce ca sunt de dreapta, mai sunt si golani. care cu coledzi, care cu doftorate, dar toti, nu stiu cum se face, cu girofar.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2015-11-10 18:36:16
         
 
  Cata ipocrizie!
De ce nu ati scris textul asta la mitingurile de acum 4 ani?
 
Postat de catre Eu Sunt Corina la data de 2015-11-10 18:25:49
         
 
  Aud că în Piața Universității sun 10 oameni. Care nu sunt de acord cu nominalizarea omului nou, Dacian Cioloș. Idealurile pieței au fost atinse. Dormiți liniștiți. Socialiștii sunt criminali!  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2015-11-10 18:12:51
         
 
  nu, domnule Cristescu. "Fracturarea tarii", prima, profunda, ireparabila, s-a produs in 90, intre mineri si studenti, profesori, ma rog, purtatorii de blugi, carti, ochelari. Studentii de atunci, de acolo, cel mai probabil, au masterate si doctorate la Harvard sau aiurea si lucreaza tot aiurea. Si doctorii indigeni ne lucreaza. Si tot aiurea. Dar despre asta nu scoateti o vorba. Pentru mine sunteti un mare magician. Nu stiu cum faceti ca din joben il scoateti intotdeauna pe basescu. Chiar ma-ntrebam cum faceti. E si asta o arta.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2015-11-10 18:09:07
         
 
  Iată cum s-a "resetat" sistemul! iată omul nou. omul ghiocel, omul sistemului. Traseistul perfect. Parcă frumoșii tineri ai Pieței voiau să nu mai existe traseiști! S-a înlocuit vechiul sistem cu unul nou format din aceiași civili. Sau în civil!

Întrebare: ori fi fost de la noi ori de la alții cei care au orchestrat înlocuirea "pașnică" a Guvernului legitim al României?

Cei cărora efortul de gândire le produce disconfort sunt rugați să ignore acest text!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2015-11-10 18:08:22
         
 
  Din păcate, cu mare regret o spun, România este locuită în mare parte de C.T.I-ști, multiplicați de jocurile hazardului și ale codului genetic.
Nu toți sunt în anumite momente nocivi climatului politico-social, în mod conștient. Marea lor majoritate se aseamănă cu niște marțieni care s-ar afla la volanul unor superautomobile, conducându-le cu viteză maximă pe străzile supraaglomerate ale unei metropole fără a ține cont de culoarea roșie a semafoarelor, provocând avalanșe de catastrofe. Dar nu din rea intenție,ci pentru că nu înțeleg semnificația acestei culori.
Dar C.T.A-ul nostru are ce are cu logica și cu bunul simț.El trece pe roșu din plăcerea de a sfida normalitatea, ignorând consecințele.Dacă un om cult se pretează la jocuri murdare, atunci la ce ne-am putea aștepta de la cei a căror anagogie e vai mama lor...
Nu vă cunosc, d-le C.T.A., nu sunt adeptul teoriei conspirației mondiale, al conspirațiilor în general, dar în cazul particular al României, sunt cusute cu ață albă atât de grosolan, că se vede de la o poștä făcătura. Negând evidența, nu faceți decât să vă descalificați moral. Dacă mai sunteți în stare, mergeți în fața oglinzii și roșiți...
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2015-11-10 18:03:26
         
 
  Da socialiștii au destabilizat o țară care mergea bine, socialiștii și-au cerut demisia, socialiștii s-au cățărat la putere pe tragedia națională de la "Colectiv", socialiștii au indus mesaje în piață care sunau "extrem de identic" cu dorințele de a se impune "Guvernul meu", socialiștii au divizat sociatatea, socialiștii au dus la devalorizarea leului, socialiștii au organizat mascarada de ~consultări~ pentru desemnarea lui Dacian Cioloș despre care și puii de bibilică știau că că l-a primit pe listă, etc.!

Dar oare s-a schimbat clasa politică, s-a "jos Parlamentul" s-a redus numărul parlamentarilor la 300, s-a înlocuit clasa politică actuală cu tineri, etc? Și totuși protestul s-a dus. Aveți vreo explicație? Hipsterii și rokerii, din păcate, de data aceasta, au constituit masa de manevră a păpușarilor. S-a atins obiectivul demisiei și gata. Restul? Naivitate.

Domnule Florian cine s-a folosit de tragedie? Cui a folosit? Vreți un manual de logică?

O crimă națională s-a făcut prin fracturarea societății. Când toți, dar absolut toți oamenii au dreptul să trăiască democratic și să-și exercite drepturile într-o țară.

Aceșt ticăloși mizerabili nu s-au dat în lături de la nimic pentru a-și atinge obiectivele.

Dar oare de ce reușesc astfel de manevre? Pentru că mancurtizarea a făcut victime. Multe. Extrem de multe. QED!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2015-11-10 17:46:18
         
 
  Cand v-am spus ca socialistii sunt criminali, nu m-ati crezut.  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2015-11-10 15:25:36
         
 
  Se ridica. bun. ce s-a obtinut, in afara de o tara fara guvern? traieste romanul mai bine si mai fara griji? schimbarea domnilor, bucuria nebunilor! (se stie ca expresia n-are, la origine, nimic peiorativ, se refera la mascariciul care il distra pe domnitor, iar acela era poreclit "nebunul". cand se schimba domnia, se schimba si 'nebunul", era, de altfel, singura schimbare reala, in rest, totul ramanea ca la inceput. ma tem ca dintr-o politica balcanica n-are cum sa rezulte, in urma unei revolutii, decat tot ceva balcanic. de unde atata spirit vestic, cand nici neamtul nostru n-are, cum se vede, solutii miraculoase, in afara consultarii cu ONG-urile lui Soros, finantate dublu, si din taxe si din danii de la sforarul respectiv. CTA, daca ai un pic de bun simt, observa,, te rog, ca in afara de haos, nu am obtinut nimic. Dar poti sa crezi ce vrei, in fond esti liber sa visezi. Si sa aberezi.  
Postat de catre sters sters la data de 2015-11-10 14:22:48
         
 
  Oricît ați vrea dv. să manipulați se vede clar că aveți o voluptate perversă să savurați și să propuneți și altora scenarii însăilate pentru a terfeli tot ce se întîmplă bun în lumea noastră.

să vă fie photo s v fie fric_zps1zf6rrw6.jpg

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2015-11-10 10:04:50
         
 
  Comentariul domnului CTA, aproape ca de obicei, denotă incapacitatea sa argumentativă. Dixit CTA și trebuie să credem.

Sec, domnule CTA, credeți că în Piață s-au exercitat acțiuni manipulatorii sau nu?

Cum de creșteau protestatarii în progresie geometrică și cum, când erau atât de eterogeni, se coagulau atât de repede și sincronizat în a se deplasa, în a scanda fără să-și creeze niște minime structuri organizatorice.

Moscovici afirma c㠄politica este o direcție rațională de a controla iraționalitatea fundamentală a maselor”. Să fi fost o excepție aici? Adică zeci de mii de oamen, eterogeni prin hazard, care nu se cunosc și nu sunt organizați și nici nu au timpul să se organizeze vor fi avut o raționalitate intrinsecă?

Și, apoi, cum de s-a stins așa ușor? Nu vi se pare o coincidență între creșterea și descreșterea activității PU și atingerea obiectivului de demisie a lui Ponta, obiectiv care nu putuse fi atins cu niciun chip altfel?

Vă sugerez totuși, măcar să încercați să reflectați. Personal am întodeauna rezerve față de coincidențele sinergice!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2015-11-10 05:24:09
         
 
  Domnule Cioacă,

Sunt atâtea dezaste și catastrofe în lume, cad avioane, se prăbușesc parcări, au loc accidente cu zeci de victime, etc. Dacă pentru toate acestea guvernele ar demisiona nu ar mai avea cine să gestioneze situațiile și să ajute victimele.

Cu tot respectul pentru idealurile oamenilor de bună credință care au ieșit în piață, pe frumusețea și ingenuitatea lor s-au țesut manipulări perfecte. Pentru mine lucrurile sunt evidente. Câteva coincidențe bizare: la câtă nemulțumire generează Legea votului prin corespondență (neconstituțională, adevărat. Potrivit Constituției actuale orice Lege a votului prin corespondență este neconstituțională!) a nu se striga nimic la adresa lui Johannis înclcă legile statisticii și curba lui Gauss. Apoi la câte probleme are România însușirea de către piață a sloganurilor lui Băsescu, la fel, creează suspiciuni. Și multe altele.

În 89 spuneam unor prieteni că totul este sub control, că la ora x se transmite zvonul y etc. Mă acuzau că pângăresc Revoluția. Timpul mi-a dat dreptate. Lovitura de stat, pe un fond de confiscare a susținerii populare, ideal manipulate, a ieșit la iveală în toată splendoarea ei.

Am explicat mai sus raționamentul potrivit căruia dezmățul politico-manipulator dâmbovițean și-a făcut de cap. Este adevărat că nu sare în ochi. Însă cu un minim efort se poate înțelege. Pearl Harbor ar fi o bună referință. Iar In nome di Papa Rei, se pare,a fost inspirat de realitate.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2015-11-10 05:04:45
         
 
  Textul ăsta este o dovadă clară că de conspiraționită nu scapi nici mort.

Rămîi priponit de Ponta.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2015-11-09 19:49:13
         
 
  "Totul pare să fi fost minuțios planificat și ținut sub control. Mă tem că și concertul, ca pierdere colaterală, a făcut parte din plan"
(domnul profesor Cristescu despre concertul de muzica usoara sponsorizat de Traian Basescu pentru a-l detrona pe Victor Ponta)

Domnule profesor Cristescu
Sunt absolut de acord cu dumneavoastra, numai Traian Basecu a putut trece peste atatea cadavre de tineri nevinovati pentru s-si atinge scopurile lui criminale. Insa guvernul Ponta tot trebuia sa demisioneze pentru incapcitate la actul de guvernare. Rolul oricarui guvern este sa proteje poporul care l-a ales de foc, inec si alte dezastre crimi- sau ne crimi-nale si nu sa inchida ochii cand un ticalos de talia lui Traian Basescu aprinde chibritul care produce valvatai cu arsuri grave. Ce a pazit ministrul de interne din guvernul Ponta de nu l-a descoperit la timp pe terorist? Sau daca el a fost in cardasie cu Traian Basescu, ce a pazit Victor Ponta, de nu a reusit cu proverbiala lui lipsa de nas sa miroase facatura? Un guvern atat de incapabil si ne-alergic la focuri trebuia sa paraseasca scena politica pentru a face loc unui alt guvern care e, cat de cat, mai bun la pompierit.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2015-11-09 17:47:33
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23773
Comentarii: 120431
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE