PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Când se întoarce Iarna de pe creste Text postat de elia david Cântecele, în varianta instrumentală, pot fi ascultate aici: http://eliada.wix.com/decraciun http://cantecelecopilariei.blogspot.ro/ 1.Când se întoarce Iarna de pe creste Ţesând, din fulgii ei, mantale noi, Îmbracă, rând pe rând, copacii goi… Pe-ntinderi, pacea dulce o aşterne Şi vise, lin, tot Iarna parcă cerne. Înfiorat, că, de atingi pământul, Îi pângăreşti făptura sau veşmântul, Rămâi în loc… privind cum Iarna vine, Umilă,-n măreţia-i, către tine. ---Copil, sau nu, te afli-ntr-o poveste, Când se întoarce Iarna de pe creste, O pulbere de stele presărând Pe ce-ai mai sfânt în inimă şi-n gând. Din cer, cu câte daruri a venit, Te-ntrebi privind pământu-mpodobit… Şi zilele par altfel, fiecare, Când Iarna le dă propria splendoare. Nici gerul nu-l mai simţi când Iarna vrea Să îţi întindă, albă, mâna sa, Ca,-n palmă, să-ţi strecoare-o nestemată: Un fulg , o bucurie-adevărată! ---Copil, sau nu, te afli-ntr-o poveste, Când se întoarce Iarna de pe creste, O pulbere de stele presărând Pe ce-ai mai sfânt în inimă şi-n gând. *** 2.În zori Se furişează iarna câteodată, Că n-o auzi, n-o simţi, nici nu o vezi… În zori, însă, câmpia-i argintată, Iar pomii sunt de zahăr prin livezi. Cum de nu ştii nimica, de aseară? Cum n-ai aflat că iarna s-a pornit Să schimbe-nfăţişarea de afară? Trăgeai, pesemne,-oblonul plictisit… ---Te minunezi ca de-o călătorie Ce te-a lăsat pe un Tărâm de Nea, Să regăseşti întâia bucurie, Să fii, mirat, copilul de-altcândva… ---Te minunezi că-n jur sunt altfel toate. Asemenea, în tine, fără veste: Acum auzi, la uşă, Cine bate... Şi ştii că Viaţa-ncepe c-o "poveste"... Dar pe-omu'-acesta alb, cin’ l-a adus, Cu ochii lui, de smoală, în grădină? Copiii au dormit, precum ţi-au spus, Nu-i poţi găsi niciunuia pricină. Se furişează iarna când ţi-e gândul Printre culori, ce, palide, s-au dus, Căci, albului, acuma îi e rândul Şi vremea e a tainelor de sus… ---Te minunezi ca de-o călătorie Ce te-a lăsat pe un Tărâm de Nea, Să regăseşti întâia bucurie, Să fii, mirat, copilul de-altcândva… ---Te minunezi că-n jur sunt altfel toate. Asemenea, în tine, fără veste: Acum auzi, la uşă, Cine bate... Şi ştii că Viaţa-ncepe c-o "poveste"... *** 3.Valsul iernii Ninsoarea s-a pornit fără de veste, Pe clape nevăzute fulgii cântă, Azi, iarna s-a întors dintr-o poveste Şi-n straie albe lumea o-nveşmântă. Pe dealuri, pomii toţi au înflorit, Petale de argint prefiră vântul, Sub neaua sclipitoare s-a topit Tristeţea ce cuprinse, ieri, pământul. ---Văzduhu-i plin de fulgi ce strălucesc, Pe raze de lumină lin dansând, Toţi oamenii se-adună, îi privesc Şi-n dansul lor, apoi, se prind pe rând… Omătul se aşterne pe câmpie, Castele, iar, ridică pân’ la cer, Spre derdeluş, copii, cu bucurie, Se-avântă, înfruntând năprasnic ger. Brăduţii străjuiesc cărări pierdute Şi cetina lor deapănă şoptit Povestea unei ierni nemaivăzute Şi-a unui dar de sus, nepreţuit. ---Văzduhu-i plin de fulgi ce strălucesc, Pe raze de lumină lin dansând, Toţi oamenii se-adună, îi privesc Şi-n dansul lor, apoi, se prind pe rând… *** 4.Ninge blând Ninge blând peste oraşul ce ameninţă spre cer, strângând cu o mână rece, gârbov, un baston, prin ger. Ninge ca făcând în ciudă vântului necruţător ce, întreaga zi, alungă, sprinteni, fulgii din decor. ---Ninge ca şi cum în zare Îngerii s-ar arăta, Sub aripa lor divină Tot pământul a-l lua. ---Ninge şi e totul alb şi nimic nu se mai poate peste câte daruri scumpe i-au fost, lumii, din cer date... Ninge ca şi cum o barbă de zăpadă, ce minune, până la pământ i-ar creşte unui sfânt în rugăciune. Din străfundul unei inimi, ninge, ori din-naltul minţii; ca din ochii unui prunc ce-şi descoperă părinţii. ---Peste mici şi mari deodată Ninge blând, din veşnicie, Aducând în suflet pace, Dragoste şi bucurie. ---Ninge şi e totul alb şi nimic nu se mai poate peste câte daruri scumpe i-au fost, lumii, din cer date... *** 5.Frumoasă iarnă, spune-mi Frumoasă iarnă, spune-mi, de unde ai veşmântul, Cine-a ţesut la dansul, din vremuri, fulg, cu fulg, De-acoperă, în treacat, aproape-ntreg pământul? Iar florile-ţi brodate, prin spini, cum nu se smulg? Tu treci prin faţa casei, te odihneşti pe creste, Străbaţi întinderi, calmă, de parcă nu ai şti, Uimit, cât e copilul de tainele aceste, Pe care le frământă în mintea-i, zi de zi… Cu nasu-n geamul rece, apoi într-o batistă, El îţi aşteaptă, încă, răspunsul la-ntrebare: Asemeni, de măreţe, privelişti mai există, Aici… ori în afara lumeştilor hotare? Şi cum de niciodată nu te mândreşti cu tine, Doar te prefaci că firea îţi este ca de gheaţă? De unde ai puterea tăcerilor senine, Când te cuprinde gerul, când intri-n nori de ceaţă? Răsari, din neguri, albă, ca florile-nstelate, Pe care le împrăştii pe-oriunde îţi porţi pasul… Şi-acesta ţi-e cuvântul… Un altul, nu se poate Mai mare decât Taina ce îţi astupă glasul… *** 6.Un inger de departe Copile, ninge astăzi liniştit, Din vremuri ce tu nu le-ai apucat, Când, din cuvinte vii, s-a zămislit Acest poem al Iernii minunat. De aripi albe iar se umple zarea Şi sufletul devine mai uşor, E timpu’-acum să afli cum ninsoarea Trimite veşti din ceruri tuturor. ---E cerul plin de fulgi ce stralucesc, În dansul lor, pe raze de lumină Şi-n inimi calde toţi se regăsesc, Primind pe Cel Ce-n taină o să vină. ---Şi tu, ca orice suflet, te-ai născut A doua oară,-n ieslea cea curată, Când mama ta în braţe te-a ţinut Şi ţi-a cântat colinde de-altădată… Opreşte-te din joacă pentru-o clipă, C-un fulg de nea mirarea ţi-o împarte, Şi, de-o să simţi pe umăr o aripă, Să ştii că e un înger de departe. De îţi e cald acum şi îţi e bine, De poţi să ţii în mâini o jucărie, E pentru că un înger, lângă tine, Ajunse iar, la ceas de bucurie. ---E cerul plin de fulgi ce stralucesc, În dansul lor, pe raze de lumină Şi-n inimi calde toţi se regăsesc, Primind pe Cel Ce-n taină o să vină. ---Şi tu, ca orice suflet, te-ai născut A doua oară,-n ieslea cea curată, Când mama ta în braţe te-a ţinut Şi ţi-a cântat colinde de-altădată… *** 7.Într-o iesle Fulgi de nea, în cânt de îngeri Se coboară-ncetişor. Într-o iesle, le-a zis Mama, Lasă Domnul... darul lor. Ochii sclipitori şi umezi Se adună-ntr-o mirare: Unde-i steaua fără seamăn? Unde-i darul din cer oare? Dar nici Mama nu le spune, Păstrând taina an de an, Până când un fulg anume, Mai şiret, mai năzdrăvan, Dă de ştire ce-i în iesle: - E un Prunc, veniţi, veniţi! Iute, fulgii de zăpadă Se adună fericiţi! Ca o ploaie de steluţe, Pruncului I se închină, Şi, din ochii Lui cei veşnici, Îşi iau darul... de Lumină. Raza Harului, azi, poartă, Prin frumoasa-mpărăţie, Fulgi de nea, ce,-n cânt de îngeri, Strălucesc de bucurie. *** 8.Colindătorii Pe drumu-acesta, troienit De ani ce şi-au cernut mirarea, Colindătorii au pornit Să-nalte iar, la cer, cântarea. Lăsat-au frate, surioară, În legănelul lor, dormind, Si au ieșit în astă seară, Mânați de dulcele colind. ---Colindătorii cântă, cântă… Şi parcă îngeri sunt, de nea, Printre troiene când se-avântă, Călăuziţi pe drum de-o Stea. ---Numai colindul lor răsună, În noaptea asta, pe pământ, Să ducă lumii vestea bună Că se va naşte Pruncul Sfânt. E drumul lung, sunt case multe... Atâtea suflete-ar dori Cântarea lor să o asculte Şi c-un bănuț a-i răsplăti. Dar nu pentru bănuț ieșiră Să-nfrunte iarna cea geroasă, Ci pentru taina ce-o vestiră, Din an în an, din casă-n casă. ---Colindătorii cântă, cântă… Şi parcă îngeri sunt, de nea, Printre troiene când se-avântă, Călăuziţi pe drum de-o Stea. ---Numai colindul lor răsună, În noaptea asta, pe pământ, Să ducă lumii vestea bună Că se va naşte Pruncul Sfânt. *** 9.De ce s-a născut Pruncul Iisus? Pentru că Dumnezeu, draga mea copilă este plin de dragoste şi de milă: Cum crezi că ar fi putut El să lase netrăite de copii Tainele sale frumoase? Pentru că până şi brazii s-ar fi simţit foarte trişti şi neîmpodobiţi, dacă Dumnezeu nu i-ar fi făcut, la naşterea Fiului Său, fericiţi. Pentru ca bucuriile să aibă, în sfârşit, o soră...mai mare, care să ştie să le îndrepte, din când în când, nimbul de sărbătoare. Dar eu cred că Pruncul acesta Sfânt s-a născut pentru ca, prin inima Lui, să se reverse adevărata Dragoste pe pământ: Dragostea mântuitoare, Luminând, cel dintâi, Chipul unei Fecioare. *** 10.Crăciunul ---Acesta-i Crăciunul, când îngeri se-adună Şi oamenii cântă cu ei împreună, Când inima lumii e-o candelă vie Şi Domnul ne pune în ea bucurie. În seara aceasta se cânta colinde, Pe toţi, bucuria Iubirii-i cuprinde, Privirea, spre semeni, acum ne-o-ndreptăm, Din noi, ce-i mai bun, am vrea să le dăm. ---Acesta-i Crăciunul, când îngeri se-adună Şi oamenii cântă cu ei împreună, Când inima lumii e-o candelă vie Şi Domnul ne pune în ea bucurie. în seara aceasta colinde se cântă, Pământul, de Steaua din ceruri, se-ncântă, Copii, de noi daruri, părinţi, de copii, Şi toti sunt un suflet, pe-oriunde ar fi… ---Acesta-i Crăciunul, când îngeri se-adună Şi oamenii cântă cu ei împreună, Când inima lumii e-o candelă vie Şi Domnul ne pune în ea bucurie. În seara aceasta cărările-s ninse, Brăduţii, cu globuri şi stele aprinse, Pe drumuri de taină, colindul porneşte Şi lumii, prin cântec, aşa îi vorbeşte: ---Acesta-i Crăciunul, când îngeri se-adună Şi oamenii cântă cu ei împreună, Când inima lumii e-o candelă vie Şi Domnul ne pune în ea bucurie. *** 11.Împărtăşim aceeaşi bucurie Împărtăşim aceeaşi bucurie, Sub cerul luminat de astrul sfânt, Un prunc frumos, născut în veşnicie, Maria ni-L aduce pe pământ. Cu ochii spre Lumina negrăită, Cu inima suind până la cer, Cântăm, căci nu e zi mai fericită, Iubirea-nvie, patimile pier. Un prunc ne este-a mântuirii cale, Un prunc de sus, cu chip dumnezeiesc, Cum, legănat pe braţul Maicii Sale, Zâmbeşte spre Părintele Ceresc. Ne adunăm în juru-I, fără daruri, Căci ce-am putea, noi, oamenii, să-I dăm, Când El ne-mparte haruri după haruri? Noi le primim smeriţi şi Ii cântăm. Împărtăşind aceeaşi bucurie, Să ne iubim cu toţii, în Hristos, E noaptea sfântă, când, din veşnicie, Se naşte, pentru noi, un Prunc frumos. *** 12.Dragă Moş Crăciun, Îţi scriu printr-un fulg de zăpadă, care, tremurând, m-a rugat să-l trimit cu o dorinţă de copil, spre tine, imediat. L-am trimis, dar, Moş Crăciun, atunci când zăreşti un fulg mărunţel - uite: atâtica! - să iei repede-repede din săculeţul lui scrisorica. Chiar dacă tata mi-a zis că o dorinţă de iubire se împlineşte acolo unde, pe pământ, o steluţă de argint se topeşte, eu... eu nu vreau ca fulguşorul acesta de nea să se topească din cauza mea! *** 13.Ce se mai poate spune despre iarnă Ce se mai poate spune despre iarnă În vreme-atâtea lucruri s-au tot spus, Dar, iată, steaua ei strălucitoare Pe cerul lumii încă n-a apus. Din depărtări înalte se întoarce Cu paşi mărunţi şi molcomi, de nu ştii Când au albit căsuţele, copacii Şi când cei mari au devenit copii. ---Chiar dacă-i frig şi vântul biciuieşte Sau ca oglinda-s drumurile grele, Obrajii prind culoarea bucuriei Şi-n ochi sclipeşte-un cer întreg de stele. ---Pe toţi în vraja ei ne prinde iară, Trezind fiorii dragostei de viaţă, Mirând pe cei ce n-au crezut să vadă Cum inima, şi lor, li se dezgheaţă. Ce se mai poate spune despre iarnă, Ce nu s-a spus, ce încă nu se ştie? Ascund vreo taină basmele zăpezii? Ori nesfârşita, alba-i poezie? De câte ori i-au îngânat colindul, Până la capăt, începându-l iar, De-atâtea ori copiii-adus-au iarna Din ceruri, pe pământ, cu sfântu-i dar. ---Chiar dacă-i frig şi vântul biciuieşte Sau ca oglinda-s drumurile grele, Obrajii prind culoarea bucuriei Şi-n ochi sclipeşte-un cer întreg de stele. ---Pe toţi în vraja ei ne prinde iară, Trezind fiorii dragostei de viaţă, Mirând pe cei ce n-au crezut să vadă Cum inima, şi lor, li se dezgheaţă. *** 14.Uneori, pe drumul vieţii Uneori, pe drumul vieţii, Ȋntȃlneşti un fulg de nea Şi te miri: “Cȃt de sfielnic Atingi, tu, inima mea!” Apoi afli de-o minune Ce aievea s-a-ntȃmplat: Fulgu-i jos, Dar omul, iată, Ȋn văzduh s-a ȋnălţat! Poate plȃngi cȃnd te apropii De aşa o ȋntȃmplare: Cum un fulg Ţi-a deschis ţie, Către ceruri, o cărare? Dar, de-acuma, tu eşti fulgul, Tu-mplineşti al lui destin, Peste inimi ȋngheţate Ningȃnd cald, Duios Şi lin… *** 15.Niciodată iarna Niciodată iarna n-o să aibă glas, Nici nu o să-şi cearnă fulgii după ceas; Cât o să mai ningă, pe pământ, din cer, Ea o să rămână un etern mister… Dac-ar fi să fie, la un bal vreodată, De celebre stele, iarna invitată, Ar grăbi spre-aceia care, tremurând, Se opresc în strada, printre fulgi dansând… ---Pe-ale lumii drumuri, oricât de frumoase, Iarna, niciodată, urme n-o să lase, Ci numai în suflet, unde-a fost sădit Dorul de Lumina fără de sfârşit... Uneori coboară, albă, pe hârtie, Alteori, tăcerea ei e-o simfonie, Însă, niciodată, nimeni n-o să vadă, Ea, însingurării, să îi cadă pradă. Cum e iarna-n suflet niciun vis nu este, Când deschide poarta către o poveste Ce-o îngână vremea,... ca bunicii, ieri, În târziul sfintei, aşteptatei seri. ---Pe-ale lumii drumuri, oricât de frumoase, Iarna, niciodată, urme n-o să lase, Ci numai în suflet, unde-a fost sădit Dorul de Lumina fără de sfârşit... Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE