FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Gulagul românesc, un anonim pentru eternitate
Text postat de Mihail Buricea
În localitatea Pietrari, judejul Vâlcea, a trăit un adevarat martir al apărării drepturilor strămoșești ale tăranilor, învățătorul și mai apoi profesorul David Ioan, el însuși descedent direct al unei harnice familii de tărani. La alegerile din toamna anului 1946 nu a permis măsluirea voturilor de către comuniști, apărând cu propriul său piept urna, până la venirea reprezentanților formațiunilor politice aflate în confruntare electorală. Gestul său nu a putut fi uitat de comuniști. Îndrăzneala sa avea să fie răsplătită cu ani grei de temniță, de umilire, de degradare morală și fizică.
Lupta sa, închinată drepturilor sfinte ale tăranilor, nu a încetat nicio clipă, nu și-a pierdut niciun moment speranța în adevăr, în dreptate. Nu a abdicat de la această lupta nici cand șeful său direct, pe județ, din P.N.Ț., Mihail Roșianu, a venit într-o noapte să-l determine să renunțe și să trădeze idealurile țăranilor din care se trăgea și să urmeze necondiționat idealurile noi, comuniste aduse de trupele sovietice de ocupație. Astfel, domnul Roșianu a urcat impetuos pe scara ierarhiei comuniste uitând pentru totdeauna de cei în numele cărora luptase anterior, iar bunul meu profesor a preferat privațiunea, umilința și teroarea în numele țăranilor pe care i-a iubit, i-a prețuit și pe care nu i-a trădat niciodată.
În anii grei de teroare a fost ridicat abuziv, în miez de noapte și dus, fără nicio judecată, într-o direcție necunoscută, acolo unde se organizase, după cum aveam să aflăm mai târziu, la scară națională, distrugerea fizică și morală a adevăraților luptători pentru democrație, pentru perpetuarea tradițiilor noastre strămoșești, a adevăratelor valori materiale și spirituale. Anii grei de temnită nu l-au distrus, nu l-au îngenunchiat. Credința sa în Dumnezeu și în valorile nobile pe care le servea l-a adus din nou printre consătenii săi. În anii 1959-1960 mi-a fost profesor suplinitor de matematică și fizică insuflându-mi o dragoste nemărginită pentru științele exacte și, mai ales, mi-a sădit sentimentul competiției, al luptei cinstite și oneste puse în slujba adevărului, al unei reale scări de valori morale și spirituale.
În una din zilele de primăvară ale anului 1960, clasa a VI-a, în care eram și eu elev, aștepta în liniște și cu nerăbdare sosirea la ora de fizică a profesorului nostru David Ioan. Ora s-a scurs fără ca stimatul nostru profesor să mai vină. Eram îngrijorat, știam că niciodată nu întârzia sau lipsea de la ore.
Acasă, de la tata, am aflat că Domnul învățător , cum îi spuneam noi toți, fusese din nou ridicat, tot în miez de noapte, de forțele obscure ale dictaturii comuniste și dus, de asemenea, într-o direcție necunoscută nouă pe atunci, pentru că, la o nuntă, de-a noastră, țărănească, împreună cu un alt învățator, pe nume Dinculescu, îndrăzniseră să cănte, cu o parte din nuntași, revoluționarul nostru cântec, azi imn al României, Deșteaptă-te romăne, interzis la acea vreme de forțele brutale ale întunericului românesc, pregătite și dirijate de la răsărit, în scopul distrugerii sentimentelor noastre naționale și, implicit, a ființei noastre naționale în numele internaționalismului socialist, cântec care a constituit flacăra Revoluției noastre din decembrie 1989.
Domnul David a revenit, grație lui Dumnezeu, iarăși printre noi, de data aceasta ca simplu țăran truditor al pământului său, interiorizat și mai mult, căutându-și tot mai des calea mântuirii prin biserică si credință.
Să-și fi pierdut, domnul învățător, credința într-o fericită zi a libertății noastre ? Să fi ajuns la concluzia că lupta sa a fost zadarnică ? Sau pur și simplu să fi renunțat la idealurile sale ?
Nu, asta nu. Anii grei de teminiță și de teroare, puțina sa libertate, continuu urmărită și cenzurată, i-au zdruncinat profund sanatatea, fizicul si moralul.
În vacanțele mele de licean și de student îi căutam prezența și conversația. Teroarea psihologică strecurată de dictatură în sufletele noastre ale tuturor, mă facea să cred că domnul învățator ascundea trăirile oribile, petrecute în temnițele comuniste.Destăinuirile sale, pe care le-am păstrat cu sfințenie în adâncul sufletului meu, pentru a le reda posterității, m-au cutremurat și, totodată, mi-au întregit perfect imaginea despre dictatura comunistă, despre lunga noapte care s-a așternut peste spiritul românesc, încătușat și întemnițat.
Revenind la viața domnului învățător David Ioan, aceasta s-a scurs printre tăranii noștri de sub muntele Buila, cu credința nestrămutată, pe care mi-a împărtășit-o adesori, într-o Românie liberă, prosperă și cu adevarat democratică. Viața sa, credința sa nestrămutată în adevăr și libertate au constituit adevarate repere morale în formarea mea ca om, ca om de știință, ca intelectual.

Mihail Buricea
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23766
Comentarii: 120190
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE