FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Cartea Irinei 14 - Portret cu tigara
Text postat de nastia muresan
Mi-e dor să întind mâna după o țigară, s-o aprind.
De starea rarefiată care se împânzea în mine...o
lume rarefiată levitând, fumul albăstrui făcând totul mai ușor, totul posibil.
O senzație de inundație cu aer de sus, din cer.

Am sentimentul că mă micșorez.

Lângă sensul giratoriu de la poștă e o terasă.
Acolo am fumat ultima oară, o zi de iulie cald, prea cald.
O cola de la frigider pe masa rotundă, cineva spunea lucruri pe care nu le prindeam,
mă jucam cu bricheta.

E ceva în aerul acestei zile, un iz de toamnă ruginită, toamnă răpusă.
Aș vrea mai mult decât să beau ceaiuri amare și să stau cu paltonul pe mine.
Partea de pilot automat a ființei mele e in expansiune.
Poate de aceea simt că rămâne pe zi ce trece mai puțin din mine, că mă chircesc.

Și încă mă mai micșorez, tocmai am aruncat crizantemele galbene din vaza albastră. Vaza a rămas nespălată în bucătărie.

Sâmbătă dimineată m-am trezit în lumina aceea portocalie,o știi. Ieșise soarele și am avut un
sentiment de incredibil și de nemeritat.
Dar mi se dădea.
O zi frumoasă pe care nu mai știam cum s-o trăiesc și ce să fac cu ea. Se poate și doar s-o lași să treacă, cum toate celelalte trec.

După atîtea zile în care parcă aș trăi în altă poveste,
dimineața de sâmbătă a fost tocmai un prilej să-mi amintesc că, odată, demult, era altfel.
Dar a trecut.

Când am văzut sclipind turla bisericuței de peste drum, am ieșit din casă, cu grijă, să nu-mi trezesc vecinii, oameni la pensie, cu tabieturi.

În lume gândurile se fragmentează în bucăți mici, se mai împrăștie, sau chiar dispar cu totul și lasă în loc o liniște de plajă abandonată.
Și apoi nici nu știi de unde poate apărea șansa unei captivități, scurte...nici nu mai contează,
într-o poveste a altcuiva, ca o alinare.

Brutăria de la care cumpăr colaci calzi, cu mac, era inchisă. Dar Țâcî era acolo, lângă gemulețul închis, lipit de perete, cum îl văd în fiecare zi de sâmbătă și duminică.
Dacă colac nu e nimic nu e...l-am întrebat ce-ar vrea să-i dau de data asta și a zis că nu vrea nimic , că are și el ceva de vânzare, dacă vreau să merg cu el
până la taraba lui, că acum are și el taraba lui.
La cinci pași mai încolo, lângă gardul bisericii, un batic întins pe pământ. Taraba lui.
(Oare de unde are Țâcî batic?).
Pe care el așezase frumos niște tărtăcuțe,
ca niște dovlecei mititei, cu forma de bec și cam aceeași mărime.
Galbene și frumoase și proaspăt culese. Chiar seamănă cu un bec de 60 KW, aprins.
Își întindeau curpenii pe gardul de nuiele din fundul grădinii, la bunica.
Ea le culegea târziu, dupa ce cădea bruma.
Și niște buchețele de crizanteme cu cozile scurte și flori mici, albe și roșii, bănuți cum le spune lumea în piață.
-Nu-s di la șimitir, tanti, mă jiur, îs din grădina me, nu ti mint.Tărtăcuțîli is din rîpî, di la pod la Ralea, unde-o chicat malu'.

Și nu le dă scump, așa ca i-am făcut safteaua lu' Țâcî și n-am plecat cu mâna goală de la taraba lui.
În urma mea el a strîns basmaua frumușel, a pus-o în roaba pitită pe aleea de la poarta bisericii, mai avea flori si tărtăcuțe acolo.
Și a plecat înspre piață.
-N-am vad aiși-șa, tanti, mă duc șî eu oleacî mai încolo, lîngî bulgari.

Tot nespălat și fără căciuliță pe cap, părul încâlcit și făra șosete, picioarele goale in bocanci.
Îmi spun în gând...uite o poveste bună de spus Irinei, la telefon, in alte timpuri.

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23865
Comentarii: 120183
Useri: 1417
 
 
  ADMINISTRARE