FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de George (Dumitru) Corbeanu
Vrând sa-i facã în ciudã nevesti-si, Gheorghe Papuc hotãrî sã se omoare. Ideea îi veni într-o seara, dupã ce se uitã la ºtiri. Un bãrbat se aruncase de la etaj, iar o femeie se stropise cu benzinã ºi îºi dãduse foc.
-Iatã un mod original de a protesta, îºi zise, stingând televizorul.
ªi se gândi sã punã capãt nedreptãþilor odatã pentru totdeauna.

-Haide, scoalã-te odatã, puturos bãtrân, cã e trecut de nouã! Vino la masã, cã n-oi sta toatã ziua dupa tine, auzi vocea stridentã a femeii din bucãtãrie.
Se foi în aºternut, fãrã nici un gând sã se ridice din pat.
- Tu nu auziºi mã Ghita? Eu cu cine vorbesc aici de mi se usucã gâtlejul? Ai de te scoalã odata!
-Las’ cã vezi tu cotoroanþo, îºi zise punându-ºi perna în cap. Þi-arãt eu þie… Ce ochi ai sã faci când m-oi vedea mort…
Nu avea nici un chef sã se scoale, dormise prost toatã noaptea, visase urât. Strigã din pat:
-Ho, cã nu dau turcii, ce racneºti aºa? ªi ce dacã e nouã, ce, am vreo treabã?
-Cum n-ai treabã? Auzi, cicã n-are treabã. Pãi nu ziseºi tu ieri cã te duci în piaþã sã iei cartofi? Cã ni s-au terminat. Cu ce vrei sã îþi fac mâncare? Dupã aia o sã bolboroseºti cã nu ai ce sã mãnânci. De parcã eu trebuie sã-þi fac ciorbã de cârpe. Ca nici cârpe nu mai sunt în casa asta, aºa suntem de sãraci.
-ªi ce vinã am eu cã suntem sãraci? Ãia pe care îi votaºi, ãia sunt de vinã! Cã au adus sãrãcie în þarã.
-Da parcã tu nu îi votaºi tot pe ãia! Uf, vorbeºti numai prostii, de-ai tãcea odatã cã m-ai înnebunit de cap!
-Las’ cã o sã tac, ce-o sã mai vrei tu sã mã auzi…., zise încet. Sã vedem, cu cine ai sã te mai cerþi!
Se hotarî sã se ridice în capul oaselor. Îmbãtrânise, îi trozneau toate mãdularele.
-De unde ºtii tu pe cine am votat eu? Hã? Ce, ai fost cu mine înãuntru?
-Pãi pe cine Doamne iartã-mã sã votezi?
-Pe ceilalþi.
-Care ceilalþi?
-Uite ceilalþi, ce numai ãia sunt pe lumea asta?
-Aº, i-ai votat tu pe ceilalti! Hai, vino de manâncã ºi mai tacã-þi gura aia. ªi du-te odatã în piaþã, cã trebuie sã mã apuc de mâncare, cã mai am ºi alte treburi.
κi încãlþã papucii tacticos, unul câte unul, parcã cu fricã sã nu îi strice. Apoi îºi netezi pijamaua ºi se îndreptã cãtre baie.
-Ce treburi mai ai? strigã parcã amintindu-ºi ceva. Taca-taca cu madam Voinescu de la unu. Cã altceva nu faci toata ziua.
-Ei hai, cã te gãsiºi tu sã vorbeºti! ªi ce ai, mã rog, cu madam Voinescu?
-E o imbecilã, asta am.
-Uite unde se gãsea deºteptul!
“Las’ cã sunt mai deºtept ca tine”, îºi spuse dând drumul la robinet.
-Pentru tine toþi sunt proºti!, auzi vocea subþire din bucãtãrie. Nimeni nu-þi mai ajunge la nas!
-Pãi dacã sunt, ce sã le fac eu? Uite, de pilda Bica, de la patru. Mai mare dobitoc ca ãla nu am vazut.
Se ºterse îndelung pe mâini ºi pe faþã, de parcã ar fi vrut sã straluceascã.
-Ai uitat ca Bica ne-a reparat þeava? Dacã nu era el…he-he, ce te fãceai?
-A reparat pe dracu sã-l ia! Nu vãzuºi cã a început sã curgã iar? útia nu sunt în stare sã facã nimic mã, nimic! Nu-i de mirare cã se duce totul de râpã. Toatã ziua îi vezi cum îºi plimbã potãile în parc, de parcã România e þara câinilor, nu a oamenilor. ªi când le zici sã facã ceva, iþi dau cu tifla. Ia mai dã-i în pizda mãsii! Cã nu am chef de ei acu. Mai bine adã-mi ziaru’ ãla încoace, sã vãd ce cãcat mai mãnânca ãia, spuse înfundându-se într-un fotoliu.
-Mã Ghiþã mã, o auzi iar, tu vrei sã mã înnebuneºti de cap? Eu pentru cine fãcui mâncarea asta? Hai cã se rãcesc crenvuºtii!
“Aoleu, zgripturoaico, mai du-te dracu cu crenvuºtii tãi!”
-Las’ cã mãnânc, ai rãbdare! zise uitându-se pe fereastrã. Adã ziarul ãla odata!
Gheorghe se gândi cã dacã tot avea sã moarã, sã fie bine pus la punct cu toate noutãþile. Poate i-or trebui pe lume ailaltã. ªi în plus, bãbãtia nu trebuia sã bãnuiascã nimic. Aºa cã se prefacu teribil de supãrat când o auzi cã nu îi cumpãrase ziarul.
-Odatã dorm ºi eu mai mult ºi nimic nu merge cum trebuie în casa asta, se indignã el.
-Da? Atunci trebuia sã te scoli mai devreme.
Nevastã-sa ieºi din bucãtãrie ºi se opri cu mâinile în ºolduri.
-Te spãlaºi? îl întrebã cercetãtor.
-Da, nu se vede?
-ªi barba aia împuþitã cui i-o laºi?
-Ei, uite mie aºa îmi place.
Totuºi Gheorghe se gândi cã, pe undeva, zgâtia avea dreptate. Nu putea sã treacã în nefiinþã nebãrbierit, trebuia sã arate bine în lumea morþilor, aºa zice datina, aºa cã se hotãrî sã o facã, imediat dupã ce avea sã mãnânce.
-Plec sã-mi iau un ziar, zise punându-ºi un pulover.
Dãdu sã plece, dar când sã deschidã uºa, o auzi iar, þipând, din baie.
-Aoleu, ce de apã facuºi pe jos! ªi ligheanu’ ãsta, tu nu ºtii unde trebuie sã stea?
Se întoarse, oftând a lehamite ºi se dezbrãcã.
-Stã acolo unde trebuie. Nu e locul lui acolo?
-De douãzeci ºi cinci de ani iþi zic sã-l bagi în debara, ºi tu te faci cã nu întelegi.
-Ligheanu trebuie sã stea sub chiuvetã! rãcni.
-Ba în debara, pe toþi sfinþii, ºi nu mai urla aºa, cã te aud toþi vecinii!
-Ba sã mã audã, sã vadã cu cine m-am procopsit! De deºtept ce-am fost! Continuã încet, ca pentru el. “De parcã am fost blestemat.”
-Ce tot ºuºoteºti acolo, treci odatã la bucãtãrie, cã vreau sã strâng masa. Hai, cã se adunã gândacii, cã n-ai fost în stare sã cumperi un flit! Râde lumea de noi!
-Râd babele alea chioare cu care te întreþii, nu lumea. Lumea normalã nici nu se uitã la fleacuri din astea.
Se duse în bucãtãrie ºi se puse la masã trãgându-ºi farfuria cãtre el. Nu mai avea chef de citit ziare. Nici foame nu-i era, dar trebuia sã mãnânce. Nu putea sã se ducã cu stomacul gol pe lumea ailaltã. Ce ar fi zis ãia pe acolo? Cã fusese al nimãnui?
O auzi cotrobãind prin debara, ºi surâse, gândind ce mutrã avea sã facã când l-o vedea mort, cu ochii ficºi. Dar cum sã-ºi punã capãt zilelor? Sã se arunce dupã bloc era prea la îndemâna oricui. Nimic deosebit. Vãzuse de atâtea ori sinucigaºi care aleseserã sãritul de la înaltime. Nu, nu era original de loc. Sã se spânzure. Nu, cã era prea ruºinos pentru el. Numai proºtii se spânzurau. ªi el nu era prost. Nu, hotãrât nu, doar nu lucrase toatã viaþa din greu, sã moarã spânzurat, ca un hoþ. ªi apoi nici nu avea unde, doar de lustrã, dar sigur nu avea sã þinã, era prea greu, mai ales de când se pensionase ºi începuse sã se îngraºe. Sã se dea cu benzinã ca isterica aia de la ºtiri? O sã-l creadã lumea nebun de legat. Nu era nebun. Nu era nici prost, nici nebun. Proºtii ºi nebunii nu i-au plãcut niciodatã, aºa cã nu avea sã devinã unul dintre ei. Atunci cum? Aha, sã se electrocuteze în cadã. Sã arunce feonul în timp ce face baie. O sã-i facã pãrul vâlvoi…Prea stupid, mult prea stupid. ªi în plus ar fi semãnat prea mult cu un accident. Trebuie sã se vadã cã a fost deliberat.
-Of, m-am sãturat sã fac patul dupa tine, uite cum ai cocoloºit cearºafurile astea. Cã te perpeleºti în somn, mai ceva ca un peºte pe uscat. Nu înteleg de ce nu poþi ºi tu sã dormi ca toatã lumea, liniºtit!
O auzi, dar nu-i dãdu nici o atenþie. I se fãcuse sete. Bãu pe nerãsuflate o canã cu apã, în timp ce mintea îi lucra febrilã, în cãutarea soluþiei. O clipã îi trecu prin cap sã-ºi taie venele, dar renunþã repede la acest gând. Sângele îi fãcea rãu, îl fãcea sã vomite. Variantele de aruncare în faþa maºinii sau a trenului nici nu furã luate în calcul, trebuia ca totul sã se desfãºoare aici, în casã, sub privirile îngrozite ale doamnei Papuc.
Mai avea un dumicat când îi veni ideea. O sã-ºi împlante un cuþit în inimã. Avea unul mare, cu vârful ascuþit, în sertarul mesei. Se ºi vedea, cu ochii cãscaþi, cu faþa împietritã, mâinile atârnându-i pe lângã corp, iar el, pe scaun, pe spate, cu cuþitul înfipt pânã la prãsele în partea stângã, în mijlocul unei pete de sânge, totul sub privirile înmãrmurite apoi îngrozite ale coþofenei de nevastã-sa, ce iºi aruncã palmele la gurã, incapabilã sã facã vreo altã miºcare. Moartea va fi fulgerãtoare, rãzbunarea va fi totalã. Izbucni brusc într-un râs nebun, cu sughiþuri, în timp ce furculiþa în care atârna bucãþica de cârnãcior i se ridica la nivelul gurii.
-Ce-ai dragã, râzi de unul singur ca mãgarul la oi? o auzi din dormitor.
Nu se opri din râs nici dupã ce înghiþi, greoi, printre icnituri. Brusc, simþi cum se sufoca, cum aerul refuzã sã-ºi urmeze calea de dute-vino. Incercã din rãsputeri sã înghitã dar nu putu, bolul alimentar nu vroia sã alunece, se priponise acolo, la baza esofagului. Plãmânii se dilatarã un timp în gol, apoi încremenirã. Hohotul se transformã în horcãit, pulsul i se accelerã nebun. Intrã în panicã ºi o transpiraþie rece îi învãlui corpul. Încercã s-o strige pe nevastã-sa dar nu putu articula nici un sunet. Se ridicã, þinându-se de beregatã fãcând aºa câtiva paºi. Cãzu, în hol, cu faþa roºie de efort, cu mâna întinsã cãtre dormitor, bufnind.
-Mã, ce ai, Ghiþã, Ghiþulaº, ce te-a apucat?
Nevastã-sa se repezi la el, lovindu-l cu sete pe spate, dar degeaba. Era prea târziu. Gheorghe Papuc se stinsese din viaþã.
-Ce fãcuºi mã, muriºi?! Cui mã lãsaºi, mã? Rãmãsai, mã, singurã pe lume!? boci femeia, þinându-i capul în braþe.
-Of, of, of, muriºi ca un prost mã, ca un prost, înecat cu ultimul dumicat…La ce te-oi fi gândit de te apucara râsurile mããããã, prostule!
Printre lacrimi, Ioana Papuc se gândi sã o cheme repede pe madam Voinescu, de la unu, s-o ajute sã-l punã în pat. Ochii mortului priveau ficºi, înspre peretele bucãtãriei, cuprinºi parcã de o mirare nemãrginitã.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!
  Comentariile userilor    
         
 
 

Te-am citit cu mult plcere, simplitatea cuvintelor ntr-o armonie perfect a dialogului d frumuseea textului tu.

Ce mi-a plcut foarte mult:

< - Se terse ndelung pe mini i pe fa, de parc ar fi vrut s straluceasc.
-M Ghi m, o auzi iar, tu vrei s m nnebuneti de cap? Eu pentru cine fcui mncarea asta? Hai c se rcesc crenvutii!
- Nu putea s se duc cu stomacul gol pe lumea ailalt. Ce ar fi zis ia pe acolo?
-Moartea va fi fulgertoare, rzbunarea va fi total. Izbucni brusc ntr-un rs nebun, cu sughiuri, n timp ce furculia n care atrna bucica de crncior i se ridica la nivelul gurii.

Personajul tu mi-a plcut mult, fcnd abstracie de injurtur, n rest nimic de reproat.




  
Postat de catre Maria Prochipiuc la data de 2004-06-22 09:23:53
         
 
  Extraordinar, maestre George! Iaca, nu stiam de ce tot mi se amana plecarea!
Felicitari! 		 
Postat de catre Ina Cirlan la data de 2004-06-19 20:37:11
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Un text bun. Ai prins frumos miscarile - mi-am dus si eu mana la beregata cand am citit finalul. Ironia sortii, sa iti planifici pe-ndelete moartea si sa mori tot pe nepregatite. Felicitari George.
st 		 
Postat de catre Sorin Teodoriu la data de 2004-06-18 16:59:23
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE