FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
când ninge
Text postat de . solitaire
Vorbeam serios când am afirmat
că trăiesc într-o lume ciudată
în care, pentru unii, a coase
până și carnea de pus la cuptor,
e o artă, un moft.

În timp ce alții,
și
nu mă refer la cei care își delimitează
intimitatea spațiului lor nedefinit
de cele doua căști puse-n urechi,
văd cum se învârt peste tot
printre noi
îngeri:
un furnicar alb în care se face schimb
de mesaje de aici și de (a)colo.
Păi, da,
și noi, și ei -stânjeniți
conviețuind în foșgăiala pădurii.
Acea pădure!
Știi tu,
în care nu vezi pe nimeni dar ce știi tu câți ochi sunt;
în care te simți despuiat îmbrăcat fiind;
în care dosești lucruri
fără habar față de care adevăr și cât;
unde tu cauți miracole, ei le ascund.
Și noi și ei același regim:
noi, ceva mai sceptici, fără să deranjăm, toată ziua, bună-ziua
sfinții și morții;
ei, discreți, nevăzuți,
întărind picioarele bolții.

Însă doar când ninge...

Îți mai aduci tu aminte cum
obrazul devine poarta

către sublim?!
Când ninge.






Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  care limbi, bre? că pe-aici sunt numai dialecte.
care mai de care!
da' dacă ai probleme, dă-o pe esperanto!...
 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-12-15 12:40:13
         
 
  Deci, sa inteleg ca nu am vână scriitoriceasca la facut comentarii. :))).
Da, recunosc. In ultimul timp am o problema cu exprimarea. Se intampla des cand esti nevoit sa vorbesti in mai multe limbi.
 
Postat de catre . solitaire la data de 2014-12-15 12:02:53
         
 
  se vede că nu ai vînă de scriitoare, solitaro. măcar una mai mică, de sămînță!
te exprimași mai jos fix ca o lezelevă corigentă la limba română.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-12-15 11:44:08
         
 
  O analiza pe text, mai ales cand se arunca cu presupusuri fara a fi cerute, nu pretinde a se avea functie de administrator de texte. Rolul acestuia este doar de a valida sau nu un text.

 
Postat de catre . solitaire la data de 2014-12-14 23:00:49
         
 
  doamna Stefan, in momentul in care am comentat, in text, versul avea forma citata de mine: "în care dosești lucruri fără habar față de cine și cât". se dovedeste astfel ca textul e supus legilor nemiloase ale prefacerii, precum orice lucru pe lumea asta (imuabila pare doar increderea dvs in validitatea autoreferentiala a sinelui criticist); in rest, sentinte de genul "Sintagma "artă-moft" nu reprezintă o antinomie" sau "Dacă vom citi corect "obrazul devine poarta/ către sublim?!" suntem departe de clișeu." ma scutesc de alte comentarii, din cate se vede, lipsite de sansa.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2014-12-14 21:02:43
         
 
  Sincer, nu am timp să fac analiză pe texte nefiind administrator.Îmi exprim doar opiniile și propriile gusturi estetice.  
Postat de catre za Car la data de 2014-12-14 20:55:11
         
 
  Ha, ha, ha! Se putea? Să nu-și facă apariția și complexul? Exprimat empiric și onomatopeico-interjecționist? Nu se putea! Asta îmi aduce aminte de gluma aceea veche. În care doi purici discutau: mergem pe jos sau luăm un câine? În blana textuală hermeneutică încape și percepția complexată a neputinței interpretative. Care se exprimă grosier prin negație și prin aplicarea logicii formale unui text poetic în care operează cu totul și cu totul altceva. Adică logica poetică. În logica formală, niciodată nu poate exista o spunere de tipul: "n-ai să vii și n-ai să morți"! În logica poetică, da. Nu numai că poate exista dar reprezintă fanta stilistică prin care se generează novativitate. Însă, știu, stric orzul pe gâște. Frustrarea, iată, zămislește monștri. Adică tumori hermeneutice. Extirparea, fie și prin ignorare, reprezintă tratamentul!  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2014-12-14 20:13:26
         
 
  "Nu are sens să desființez autorul/autoarea." Suficiența nu ține loc de argumentație. În spațiul criticii poetice și al hermeneuticii textuale acest text NU POATE FI DESFIINȚAT. Încercarea nu poate decât să conducă la situații ridicole. A se vedea vespasianismul axiologic al unui lector aflat în afara subiectului. Pentru că, și o voi repeta până când și ultimul europeic a va înțelege, scriind, comentând ne descriem putințele și, mai ales, neputințele.

Am rugat-o pe distinsa colegă Angi Cristea să vină cu o argumentație în sprijinul aserțiunilor arbitrare, spun eu, pe care le-a făcut. Altfel există riscul pierderii credibilității. Nu a făcut-o. Păcat! O evaluare textuală care depășește statutul de simplă impresie, presupune un corpus ipotetico-deductiv de propoziții care, plecând de la text, trebuie să aibă o anumită coerență și să se susțină reciproc. Adică să se afle în relații de deductibilitate. În niciun caz, să nu fie sau să nu pară a fi arbitrare. Din păcate, niciuna dintre aserțiunile făcute nu depășește stadiul de arbitrar. Ba, mai mult, denotă și o anumită lipsă de eleganță. În sensul că, probabil, neputând argumenta cu privire la subiectul propus dezbaterii, printr-un fel de fentă, se trece la altceva. Respectiv, se face trimitere, corectă de altfel, la o eroare dintr-un ...comentariu. Până și în arhicunoscutele idei ciuce se face diferența și se afirmă: una-i una, alta-i alta!

"Onorabila doamnă Ștefan în genere supralicitează" Nu "în genere". Ci, poate, uneori. Când am ce să supralicitez. Adică, atunci când constat că textul este unul valoros. Ca în cazul de față.

Pentru colegul RȘ:
1. antinomia presupune o excludere reciproca. Sintagma "artă-moft" nu reprezintă o antinomie. Fie și pentru simplul motiv că arta poate fi moft iar moftul poate fi artă. A se vedea "Moftul român" Ba, mai mult, chiar în text, se afirmă, expresis verbis, congruența celor doi termeni: "e o artă, un moft". De unde și până unde antinomie?

2. "delimitarea" se referă la ceva, "nedefinit" la altceva. Care o fi viciul de logică? Mai mult, de logică poetică?

3. "față de care adevăr și cât" (adevăr) Ce o fi așa de greu de înțeles?

4. "sau cliseul monumental "poarta catre sublim"" Neelegant. Ați rupt din context, domnule coleg, spre a pleda pro domo! Dacă vom citi corect "obrazul devine poarta/ către sublim?!" suntem departe de clișeu.

5. Cu privire la "increduli", chiar dacă autoarea și-a însușit observația, ca simplă impresie, pe mine nu m-a deranjat.

 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2014-12-14 19:56:50
         
 
  Nu are sens să desființez autorul/autoarea.Sunt probleme de stăpânire a limbii pana si in comentariu.De ex.,,contrastul intre viață care singuri ne-o complicam'': pe care.Iarăși utilizarea propoziției ecliptice:,,Deci viață.''.Despre punctuație nici nu mi vorbesc.Stricto sensu: in poem sunt prea mulți conectori(prepoziții, conjuncții).Este deranjantă repetiția conjuncției i, precum si prezenta mărcilor pronominale, care in poezia modernă (de postmodernism nici nu aduc aminte)este atenuată (estompată). Iar finalul: ,,Când ninge.''eliptic,fara puncte de suspensie, nimic.Voi lectura și alte texte.  
Postat de catre za Car la data de 2014-12-14 17:57:51
         
 
  Voi reveni.
Ma simt sa dau insa o explicatie lui Radu. Strofa pe care-ai prins-o, pentru a fi dezvoltata cum sugerezi, cere o alta poezie. Nu stiu insa daca va fi si una reusita.
Moft si arta in bucatarie. Unii dintre acei unii amintiti in poem gatesc cu orele ca sa manance bine. Deci, mofturi. Altii din aceasi categorie unii sus amintita gatesc ca sa epateze, sa impresioneze, sa te faca sa mananci pana si pietre( indirect mancand prost chiar le vom avea la fiere). Deci arta.
De ce o astfel de strofa? Tocmai pentru a face contrastul intre viata care singuri ne-o complicam si de fapt ce este ea.
Cum spuneam, voi reveni.
 
Postat de catre . solitaire la data de 2014-12-14 14:43:57
         
 
  teribil de distractiv, teribil! nu atît înșiruirile cogitativo-lirice au vițăvercea, din textul de mai sus, cît străduința supraomenească a doamnei hermenika de a inventa cuvinte pentru a le cupla la închipuite lumi „interioare”, „exterioare”, „paralele” sau îmbîrligate, ca nește „asimptotice sublime ”și „omomorfice”, de extracție terapeutică, în genul ramadanurilor musulmane și posturilor ortodoxe.
dar să luăm la dărăcit, în paralel, zisele „reușitului poem”, cu echilibristica terminologică a doamnei, care nu pricepem cum de-a uitat, taman acu, să pomenească dă Marili Tecxst și dă intertextualismu „paroxistic fundamental” al „ființei umane” care este.

mai întîi facem observația că e cam nasol cu punctuația, care cînd fu, cînd nu fu – tare chestie! – și, deci, nu avem de-a facere cu o opțiune clară. adecă e cam între a fi și a nu fi, precum măgarul filosofic al lu buridan, dintr-o ipotetică dramă șiekspiriană.
(vom corecta, pe drum, dpdv gramatical textu, căci, scoțînd punctuația căpșorul ei timid din cutiuță, e semn că ar fi dorit să fie).

dar ce glăsuiește poemul cel atît de reușit, la a doua lectură, căci el a fost dezvirginat, „la o primă lectură”, de către doamna hermenika kăreia i s-a părut că poemu ar fi un „palimpsest”. că ar avea nu’ș ce straturi suprapuse, care „conoteaz㔠textu. adecă un fel de prăjiturică supraetajată, dă extracție ancestrală.
deci, o conota, nu zicem ba, tecxstu, da’ dacă aplicăm „sintagma” (cam scurtă de coadă!) „ciudat㔠și celorlalte tecxste den Marili Tecxst, nu putem să nu opservăm că toate sunt palimseste, pe bune. deci ca’va’zică, toate conotează, strat cu strat, intertextualizînd dă mama focului, pă verticală și horizontală, adecă axiologico-etic, să moară veta!

dar să trecem la fapte:

„pentru unii, a coase
până și carnea de pus la prăjit (virgulă) în cuptor (virgulă)
e o artă,”

mai întîi că, din ce cunoaștem noi, în materie gastronomică, nu prea se prăjește carnea la cuptor, ci în tigaie. dar să presupunem că e posibil și lucrul ăsta în reușitul poem de mai sus, de ne-ar suna clopoțeii fericirii supt buric, dacă ar fi așa. dar însă totuși de ce dracului să coși carnea aia? poate să faci curcă umplută!... s-o capsezi, după ce ai îndopat-o cu alte cele. altfel de ce? și, dacă-i „artă”, ce ar fi de imputat? că parcă tonul ăsta, de reproș, se degajă din apetizantul vers.
înseamnă că orice artă e un moft? o fi. atunci și „arta” hermeneukă a lu tante e un moft? Pesemne.

ei dar stăi să vedem ce ne zice poemu, in dizzz keiz:

„nu mă refer la cei care își delimitează
intimitatea spațiului lor nedefinit
cu doua căști puse-n urechi,”

aha. deci însă parol donor, ăi care stau cu căștile pă ureci NU sunt nește moftangii. mda. mă miram eu de ce iezistă o comunicare subliminală antrîîî icsullescu și unele poetese de pren împrejurimi! căștile alea pă urechi, delimitează spații „insidioase și camuflate”, care „parazitează lumea reală”... mda, mda, mdaaa... „lumi paralele”, dragă lele, pă unde „asimptoticul sublim” intră-n atingere ilectric㠄printr-o continuă și permanentă dezbrăcare (supraveghere?) a lumii reale”(!!)... ieeeee!... sună cremenal!

păi atunci, dacă e cu excluziune și delimitări culinare, la ce bun să mai pomenești de bucătarii ăia moftangii, care, nitam-nisam, se apucă să coasă carnea aia de prăjit?!
a, poate c㠖 vezi tu, cetitoriule icccnorant! – „îngerii”, care,-n principu, sunt lipsiți de sex, nu-s dotați nici cu vulgare sisteme digestive și, ca atare, nu au nevoie de prăjeli cusute la cuptor! da, daaa... ne-am luminat! bravo lor: spirite pure, care „furnicăresc” al naibii, cînd încolo, cînd încoace, cu tolba plină de vești.

și de ce?
păi bicoz:

„și noi (virgulă) și ei (poate de o linie despărțitoare era nevoie aici, căci lipsește verbul predicatului nominal) stânjeniți
conviețuind în foșgăiala pădurii”
aoleu! ăștia or fi nepoții lu tarzan, „abstrași din contingent și trăitori într-un univers propriu” (vezi tante hermenika), unde s-au înmulțitără ca ciupericilii dupe ploaie, „conviețuind în foșgăiala pădurii” (vezi poiemu) și înmulțiți cu vremea, ca furnicilii îngeroase, apoi organizați în tribul liric al naumiștilor dîn cretacic!

„În rest,
noi, ceva mai increduli, fără să deranjăm (vrgulă) toată ziua (virguliță) bună (crătimuță) ziua
sfinții și morții; (exces de punctuație)
ei, discreți, nevăzuți (virgulă)
întărind picioarele bolții.” (rimă de ocazie!)

aci am rămas siderați! adică țin să fie ăi care tulbură zona „etică spre binele paradisiac” (tante) den țintirime? profanatorii dreacu, anunțați poliția!

da stăi să vezi drăcie cu pălărie, că-n final apare un „fenomen poetic declanșator al evaluării.” (citat tantica). Pfiuuu-pfiuuu! (onomatopee pentru fluierat!), spus adînc, vericule, cu bătaie lungă! asta o fi „little boy”, ori „fat man”, dă pă enola gay!
mama lor dă declanșatori-evaluatori!

prin urmare și-așa deci, vorbim d㠄mecanismele artei, chiar în contextul lumilor ostile,” care „poate avea finalitate în sublim”.

ce v-am spus? e piramidal poiemu, da’ și mai piramidală e concepțiunea doamnei hermenika kare vede „lumi integratoare” , în „sugerare” d㠄posibilă aspirație și integrare în asimptoticul sublim.”

rezon!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-12-14 13:40:12
         
 
  Tania, pana la urma sper ca am prins ideea (care nu e rea) dar realizarea nu m-a convins, de exemplu:

"pentru unii, a coase până și carnea de pus la prăjit în cuptor e o artă, un moft." unde trebuie sa valorizezi cumva antinomia arta-moft, sa-i dai un sens poetic, sau sa ma lasi sa admit ca, in opinia autorului, arta e un moft; mai e si acest "pana si", care mareste confuzia. ce se mai coase? cum ?

alta, cu viciu de logica: "cei care își delimitează intimitatea spațiului lor nedefinit" unde, in context, delimitare-definire sunt sinonime

sau : în care dosești lucruri fără habar față de cine și cât" cat ce? nu "cate"?

plus pretiozitatea inutila "increduli" - in loc de "neincrezatori" sau "sceptici", sau cliseul monumental "poarta catre sublim"

desigur, ia-o ca pe o simpla parere
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2014-12-14 12:36:24
         
 
  Pornesc de la ideea că gustul oricui trebuie luat ca atre și, evident, respectat.

Gustul, "îmi place" sau "nu îmi place", se poate rezuma și la tât. Diferența apare când se trece la aserțiuni cu pretenția de valorizare. La afirmații sentențioase. La diagnosticare și, desigur, la axiologie. În astfel de situații sunt necesare argumentația, raționamentul, demonstrația, probarea. Altfel există riscul unei simple aruncări cu vorbe.

Dacă în chestiunea punctuației distinsa noastră colegă, Angi Cristea, pare să aibă dreptate în problematica evaluării textului, am senzația că se înșeală. Senzația am spus. Nu certitudinea. Până la proba contrarie, trebuie să operăm cu prezumția de adevăr.

Prin urmare, aserțiunile de mai jos, în viziunea mea, nu au nicio acoperire faptic-textuală. Însă este posibil să mă înșel. De aceea aș ruga-o pe distinsa comentatoare, dacă nu-i cer prea mult, să facă efortul de a argumenta, fie și parțial, afirmațiile domniei sale.

"Textul este sufocat de elemente de legătură:"
"antinomia sfinții si morții este uzată"
"unde cauți tu miracole, ei le ascund"
"redundanta mărcilor poetice"
"supralicitează un text vetust"

Eu am recitit textul. Îmi mențin părerea. Cu privire la uzarea antitezei (continui să consider figura de stil utilizată drept antiteză; "îngeri" și "morți" nu reprezintă o antinomie) invocate, aștept, eventual, câteva exemple. Uzată ar putea fi antiteza "sfinți și demoni" care, da, este și antinomică. Însă "Sfinți și morți" în niciun caz. Ori nu am întâlnit-o eu. Abia aștept să văd pletora de exemple, pe care, nu mă îndoiesc, distinsa colegă, mi-o va oferi.

"unde cauți tu miracole, ei le ascund" Da, destul de sfios aș spune, se poate percepe trimiterea blagiană. Dar este original și frumos spus.

"redundanta mărcilor poetice" La fel, aștept câteva exemple. Mărturisesc neputința mea de a nu fi identificat nicio redundanță.

Cu privire la "supralicitează" poate așa se va fi văzând din altă parte. Eventual, pot fi de acord. Dar până la o demonstrație riguroasă, cu trimiteri la astfel de texte prăfuite nu voi putea accepta ideea că textul de mai sus ar fi unul vetust!

Și, am uitat, nici "sufocarea" nu am putut să o constat. Totul este la locul lui, cu măsură. Și servește textului.

Evident că pot să mă înșel. Aștept argumentațiile.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2014-12-14 11:38:32
         
 
  P.S. "unde tu cauți miracole, ei le ascund.". Ăsta chiar e un vers demn de reținut.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2014-12-14 11:12:13
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Onorabila doamnă Ștefan în genere supralicitează, dar aici o face mai puțin decât în cazul altor onorabile doamne.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2014-12-14 11:07:14
         
 
  Exegeta  
Postat de catre za Car la data de 2014-12-14 10:34:35
         
 
  Nu se pune virgulă înainte de conjuncția și. Propoziția incidentă,, nu ma refer la cei care își delimitează'' stă între virgule sau intre liniuțe. Mai bine renunți la punctuație. Textul este sufocat de elemente de legătură: conjuncții, prepoziții.De asemenea,antinomia sfinții si morții este uzată, iar versul:,,unde cauți tu miracole, ei le ascund'' face referire directă la arta poetică blagiană, ca sa nu mai vorbim de redundanta mărcilor poetice.Comentariul stimatei doamne Elena supralicitează un text vetust.Cu respect pentru autoare si execută,  
Postat de catre za Car la data de 2014-12-14 10:34:18
         
 
  Miniexercițiu de lectură

Între trăire și ninsoare

Un poem reușit. Un poem palimpsest în care straturile vizibile conotează subtextul. La o primă lectură se poate observa cum lumea reală este ori poate fi o altă lume denotată prin sintagma "ciudată" cu trimitere directă la zona artei. Alte lumi, poate paralele sunt sugerate de "cei care își delimitează/
intimitatea spațiului lor nedefinit/
cu doua căști puse-n urechi,"
Izolații, retrașii, neimplicații cu lumile lor interioare. Abstrași din contingent și trăitori într-un univers propriu, proiectat pe baza unor secvențe de realități. Dar poate și lumea paralelă, cu o existență insidioasă și camuflată care parazitează lumea reală printr-o continuă și permanentă dezbrăcare (supraveghere?) a lumii reale.

Și, mai apoi, ca un corolar, integrarea acestor lumi perceptibile și sugerate poetic, în lumile existențiale fundamentale. Vii, având trimiterea etică spre binele paradisiac și morții, o lume, poate, prin antiteză, sugerată ca fiind a răului. Lumi integratoare și, oarecum, ca tratament, omomorfice: " și noi și ei același regim"

Și, în final, ninsoarea. Ca fenomen poetic declanșator al evaluării. Când "obrazul" în fond, reprezentarea concretă a unui eu, a oricărui eu, conduce către valori etice fundamentale, devine remember etic și sugerează posibila aspirație și integrare în asimptoticul sublim. Ca stare paroxistică fundamentală și specifică ființei umane. Și, astfel, se închide și, poate, se reia pe un alt nivel, ciclul trăirii într-o lume "ciudată" care, prin mecanismele artei, chiar în contextul lumilor ostile, poate avea finalitate în sublim.




 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2014-12-14 09:52:03
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23865
Comentarii: 120183
Useri: 1417
 
 
  ADMINISTRARE