PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Lenea nu trebuie irosită Text postat de Corneliu Traian Atanasiu Lenea nu trebuie irosită Să încercăm să alegem pentru lene sensuri care să nu o incrimineze din capul locului ca trîndăvie sau puturoşenie, ca indolenţă condamnabilă şi fără întoarcere. Sînt într-adevăr momente cînd ţi-e lehamite să mai faci ceea ce tot făceai, cînd ai ajuns, cu un minunat cuvînt moldovenesc, la sătulie, cînd te-ai săturat să mai faci ceea ce se face şi simţi deodată că poţi savura fără căinţă voluptatea ieşirii din rutină, a detaşării de imperativele hărniciei tembele, de isteria activismului, de psihoza agitaţiei. Eşti împăcat cu starea de indisponibilitate la ceea ce înainte ţi se părea o facere indispensabilă şi plină de rost. Te simţi confirmat mai degrabă potolit, dedulcit la calm, la tihnă, miraculos astîmpărat. Te poţi abandona astfel impenitent unei stări promiţînd alte disponibilităţi. Lenea e în acest caz un semnal al dezgustului selectiv pentru viaţa în care ceea ce faci nu mai reuşeşte decît să plictisească şi să obosească timpul. E vorba de un recul, de o retragere din pre-ocuparea prin definiţie, de o eliberare (o izgonire a ocupantului) şi prin urmare de o disponibilizare. În lene se mărturiseşte, în acest fel, pe ocolite, nostalgia unor faceri de altă speţă, de o veritabilă calitate vitală, care să-ţi poată da sentimentul că merită să trăieşti, că poţi trăi îmbogăţind şi nu omorînd timpul ce ţi-a fost dat. Lenea e o curajoasă suspendare a unei situaţii aparent fără ieşire, o mărturisire fermă a oboselii fără-de-rostului unor activităţi poate altfel pline de foloase şi solidare cu ceea ce se face. Şi, prin aceasta, o posibilă deschidere, o şansă oferită sensibilităţii să caute şi să găsească ceea ce o încîntă şi o împlineşte, să descopere alte orizonturi şi registre ale facerii mai potrivite împrospătării izvoarelor vieţii. Să schimbe în cele din urmă mizele şi ierarhiile orientîndu-se după criterii în acord cu exigenţele vieţii. Lenea e compromisă atît de cei ce o refuză şi o condamnă fără să o supună la probă, cît şi de cei ce se complac doar în negativitatea ei şi o degradează, le e lene să-i valorifice potenţialul, să-i înţeleagă mesajul plin de rost. O lene frenetică Totul a pornit de la o stare lirică. Am scris, cum se întîmplă, impulsiv, sfidînd, provocînd, bravînd: Cineva trebuia să-şi dea seama că lenea nu trebuie irosită Cineva trebuia să renege trufia cizmei fără pretenţii pentru prietenia acestui scîrţîit pe zăpadă Cineva trebuia să se lepede de pustiitoarea nepăsare să ia asupra-şi tot ce se cheltuie belşugul şi risipa şi ca în basme să proclame foametea şi însetarea Cineva cu mîini înfrigurate trebuia să ridice un pumn de albe cuvinte şi gustul vieţii să-l presare pe buzele arse sare pe rană Cineva trebuia s-o rupă cu neatenţia şi cu nobleţe dreptul şi datoria sînt una să mulţumească în dreapta şi-n stînga pentru atîta darnic prăpăd Dacă inima îţi bate-n fiecare gînd, ceea ce ai scris nu poate fi doar gratuit, te angajează şi nu te poţi dezice de el ca de ceva accidental şi pasager. Multe dintre versurile inşirate pe hîrtie îţi devin un fel de devize, le preiei ca vorbe călăuzitoare, ca inscripţii sacre, ca pietre pentru zidirea de sine, pentru templul vieţii tale. Lenea mea, atunci, acolo, era plină de rost şi tensiune, deschisă, avidă, nesătulă şi generoasă. De ce i-aş fi zis altfel? Simţeam că sfidez crezul clasei muncitoare că va ajunge-n paradis, că mă sus-trag şi îmi permit - blamabil - să fiu disponibil pentru contemplare, pentru reverie, pentru meditaţie. Simţeam o delicată responsabilitate faţă de darurile neîntîlnite pînă atunci în viaţa robotitoare, activă, agitată. Sînt un leneş patent. Mi-a plăcut de la o vreme să mă simt liber în natură bătînd frenetic dealurile şi munţii, plajele pustii. Dar mi-a fost lene să pescuiesc, n-am înţeles ce rost ar avea să vînez, să fac grădinărie, să mă ascund pudic după acea îmbinare cu utilul. Sînt un leneş nepotolit, neostenit, frenetic, dar pentru asta sînt oare mai puţin leneş? Şi-aş vrea să fiu sincer pînă la capăt. Într-un lung interviu cu Cioran, la Paris, Liiceanu nu acceptă replica prea cinică a acestuia: - Eu n-am muncit niciodată! replică rostită precipitat, cu o exaltare vădită şi cu acea privire convingător-ghiduşă care sfidează convenţiile. Liiceanu încearcă să-l facă să-şi retragă afirmaţia care nu dă bine pentru un idol al naţiei: - Dar aţi citit atît, aţi scris, v-aţi petrecut viaţa în biblioteci!? - şi nu reuşeşte nicicum. Răspunsul rămîne ferm: - Nu, nu, nu mi-a plăcut să muncesc niciodată! Consimt la ce a spus Cioran, n-am reuşit performanţa lui - am fost salariat - şi îl invidiez. Lenea nu trebuie irosită este doar un mod de a spune că nu mă mai pot complace, că nu mai accept, că nu mai vreau să mi se impună unde şi cum să-mi investesc, să-mi plasez efortul. Lenea este aici organul discernămîntului, al posibilei alegeri libere: starea în care te deconectezi de la tensiune, te salvezi crispării generale, deja date, pentru a avea răgazul de a sesiza, de a descoperi vibraţia fragilă, de obicei acoperită de trepidaţia hărniciei şi robotelii acelei lumi a activismului militant, şi de a te conecta la tremurul delicat al altei lumi. Bine şi generos gestionată, lenea te indeamnă la tot felul de îndeletniciri bizare, dar vibrante, palpitante. Îţi deschide registre ale simţirii în care viaţa se trăieşte nu profesionist, nu meseriaş ci ca o îndeletnicire: pe îndelete. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE