FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
O întîmplare din Vinerea Mare
Text postat de Gheorghe Rechesan
Cu ochii pironiți peste tufele de opuntia și dincolo de tulpinile cactușilor candelabru spre marginea maidanului sterp, numai pietre colțuroase și pămînt roșu, alcaldele Alejandro José Garcia María Gonzálvez de Conde ofta și se legăna în balansoarul bătrînesc cu brațele curbate sculptate în forma unor spinări de cal.
" Ce pacoste pe capul meu, cît ghinion poate să mă pască tocmai acum, în Joia Mare, cînd sunt atîtea lucruri de făcut numai asta nu-mi lipsea" gîndi el cu voce tare, adresîndu-se oricui ar fi stat să-l asculte deși prin preajmă nu se aflau decît două-trei curci slăbănoage care scurmau în nisip căutînd niscai grăunțe sau gîndăcei.
Nu era ușor să stai alcalde în Arizpe, să duci povara unei administrații, să răspunzi pentru ultimul fir de păr din capul celor o mie două sute șapte zeci și trei de locuitori și să-i mulțumești deopotrivă pe birocrații din guvernul federal dar și pe cei care te-au ales în fruntea urbei însă niciun alcalde nu era pe deplin demn de acest titlu, de cînd, în urmă cu aproape trei secole, fra Eusebio Francisco Kino fondase misiunea cu numele Nuestra Señora de los Angeles și împămîntenise cu această ocazia nu doar în Arizpe, Cucurbe, Ciudad Hermosillo și-n toate satele dimprejur obiceiul procesiunii din Vinerea Mare, care nu se mărginea doar la un alai de babe bisericoase gata să verse lacrimi la picioarele unui Mîntuitor din ipsos ci la o adevărată și credibilă răstignire, dacă nu organiza așa cum trebuie reconstituirea în cele mai mici detalii toate patimile Domnului, de la flagelare, încununarea cu spini, purtarea sfintei Cruci pe o Via Dolorosa amenajată între clădirea impozantă din paiantă zugrăvită în alb a primăriei și abator culminînd spre seară cu ridicarea pe cruce în vîrful unei golgote nisipoase de la marginea orașului.
În foșnet de jupe și în scîrțîitul maiestuos al balenelor corsetului, Dona Anastasia ieși în verandă, își încrucișă brațele pe deasupra șorțului ornat cu dantelă și își privi bărbatul cu acel amestec greu de definit de tandrețe, enervare și îngrijorare în ochii ei negri, mari, lucioși, adevărate lacuri de depozitat nu doar lacrimi dar și lungi ocheade fierbinți care pot dezlănțui patimi nebănuit de palpabile într-o femeie trecută bine de jumătatea vieții.
" Las', Alejandro, că lucrurile s-o aranja cumva, nu trebuie să-ți faci mai multe griji decît e necesar!"
Alcaldele se ridică din balansoar pufnind pe nări, iar mustața lui, de obicei îngrijită, tunsă cît trebuie și cu vîrfurile înțepenite cu ceară se micșcă într-o unduire comică, stîngace care-l făcu să semene pentru o clipă cu un saltimbanc nătîng.
" Tu nu pricepi, femeie, că niciun alcalde nu e alcalde cu-adevărat în Arizpe sau pe o întindere de o sută de leghe împrejur dacă în Vinerea Mare nu pune pe roate toată istoria răstignirii? Iar eu, ce naiba fac? Mă-mpotmolesc la mal, zac în mlaștina neputinței, gata-gata să mă-nec...îl am pe Jesu, firește că pe El toți se-nghesuie să-l întruchipeze, nu-i de mirare, am legionarii cu sulițe, o am pe sfînta născătoare de Dumnezeu, pe Maria din Magdala, că-s destule curve calificate pentru acest rol, nu lipsesc nici Ioan și nici Iosif din Arimateea, dar nu-l am pe tîlharul cel rău, nimeni nu vrea să-l joace și pace!"
Ea își ridică inspirînd adînc tot pieptul mare și umflat, cu carnea încă vîrtoasă , adevărată fundație a căminului, care nu hrănise doar pruncii dar alinase multe doruri în lungile ceasuri de noapte cînd poftele se domolesc și din tot focul îmbrățișării bărbatului rămîne doar oboseala :
" Pune-l pe Juanito, ăla ce-ți mînă birja că doar n-o fi foc!"
Gonzálvez o privi cu mila celui care regizînd o piesă de shakespeare ar primi sfaturi de la un cărător de decoruri.
" Juanito e tuciuriu tare, măi femeie, ar rîde de mine și curcile din Chihuahua dacă aș pune în dreapta și în stînga Crucii un tîlhar alb și unul negru!"
" Îl dăm cu pomadă și alb de zinc, n-o să se vadă, că tot are el mutră de pungaș!"
" Nu, nu pricepi că nu se poate, îmi trebuie un tîlhar adevărat nu unul care mînă caii!"
Străbătu cu pași mari apăsați veranda, iar scîrțiturile podelelor vechi și albite de frecat, adevărata mîndrie a unei gospodine care nu veghează doar cuhniile și primenirea așternuturilor dar și tot ce ține de casă în cele mai mărunte amănunte, îi însoți vorbele azvîrlite frenetic, în urma curcubeelor stropilor de salivă:
" Da, asta ar fi rezolvarea, un verdadero ladrón, unu' scos din temniță, nici mai mult nici mai puțin...Numai că ticălosu' ăla de temnicer n-o să mi-l dea!"
Se opri și dădu cu nasul de mireasma dulce-amăruie, oleacă de lavandă, parfum de paciuli dar și aroma pielii ei de brunetă care năvălea din veșmintele ample, scrobite și strîns tocmite în jurul trupului, așa cum stă bine unei matroane respectabile să poarte:
" Ești alcalde, Alejo, cum să nu ți-l dea?"
" Nu știi ce vorbești, îs chițibușuri care țin de birocrația din cancelarii, nu-i simplu deloc! E nevoie întîi de o hîrțoagă semnată de coregidorul din Hermosillo care e trimisă prin curier oficial la Ministerul de Justiție, de unde după parafare se-ntoarce la Hermosillo și, însoțită de altă aprobare, de data asta din partea departamentului pușcăriilor e trimisă către poliția de aici și de-abia după aia, în termen de trei zile, pungașul de Sanchez mi-l dă, cu toate înscrisurile, pe întemnițat ! Și-uite-așa, ne apucă Rusaliile și tot n-o să am un tîlhar potrivit!"
Dona Anastasia pricepu că era nevoie de abilitățile ei de femeie care văzuse și pusese la cale multe, înlăturînd nu numai obstacolele din cariera bărbatului ei dar și acele fleacuri, cîrcoteli sau bîrfele care i-ar putea macula reputația și, fără să mai stea pe gînduri își luă o mantila din horbotă neagră, fără de care nu ieșea din casă, un evantai și două-trei batiste parfumate, dădu poruncă să se-nhame caii la droșcă.
În sala scundă, umbroasă cu gratii groase cît brațul la uși și ferestre, a arestului municipal, Sanchez, mai marele polițailor din Arizpe, mayor de policia juca macao cu singurul deținut din arest, unul Jose Gelsomno zis Borracho, adică Bețivanul. Așezaseră o măsuță lîngă zarcă și azvîrleau pe rînd cărțile de o parte și de alta a gratiilor.Cînd sentinela îi spuse că-l caută o doamnă, tresări și-și pipăi mustața cît un vrăbete care-i împodobea falnică buza de sus, apoi sări în picioare, își încheie tunica și-și netezi părul umed, unsuros, cu palmele.
" Dona Anastasia, ce onoare pentru un slujbaș mărunt ca mine, dar nu trebuia să vă deranjați, era destul să trimiteți pe cineva și veneam de-ndată!" măcăi el, cu pieptul împins înainte, marțial, cînd soția alcaldelui intră în foșnet de jupe în încăpere.
Ea își roti privirea peste toate elementele din decor, apoi se lăsă încet în scaunul beteag, cu un braț lipsă, pe care polițaiul i-l împinse ușurel sub dos, iar vorbele îi răsunară clar, reverberate ușor de zidurile groase, pînă-n ungherele îmbîcsite cu pînze prăfoase de paingi. Gelsomno rămase cu gura căscată și un as de treflă, pe care-l scosese de sub țoale, în mînă.
" Don Esteban, am nevoie de un tîlhar, unul cît mai ticălos...știi că mîine e alaiul Răstignirii și fără el, nu se poate pune în scenă nimic...bărbatu-miu ar fi venit el în persoană, dar e tare prins cu treburile, așa că m-a însărcinat pe mine să-ți cer acest favor, spre binele orașului și a tuturor celor care cred în sfînta treime, în maica născătoare de dumnezeu și-n toate minunile cerului care ne-au fost date spre învățătură...așa că te rog, nu mă fă să-ntîmpin o împotrivire sau să mă rușinez de inutilitatea vizitei mele"
Sanchez rînji, știa că alcaldele nu-l înghite și sentimentele erau reciproce dar ceva din structura lui de mascul simțitor sau poate galanteria unui strămoș îndepărtat, un pîrlit de hidalgo care păștea turmele de porci în Estramadura îl făcu să răspundă dulceag:
" Vai, senora, se poate, dar ce credeați că un necioplit de polițai ca mine nu e animat de sentimente creștinești? Vă dau și o sută de tîlhari, legați în lanțuri dacă trebuie, nu unu'...din păcate nu-l am decît pe Borracho, nu e el prea breaz dar..."
Jupele foșniră, iar balenele corsetului scîrțîiră aprobator cînd se ridică fluturînd nu doar genele dar și evantaiul:
" Știam eu, don Esteban, că sunteți un bărbat de onoare...îl iau, așa cum e, cu păduchi cu tot...țoale îi dăm mai tîrziu, cum cere rolul!"
Întinse mîna grăsuță dar fermă de parcă ar fi așteptat o cheie care să descuie ușa temniței, iar polițaiul se grăbi să îi facă pe plac, descuind-o repede, trăgîndu-l și îmbrîncindu-l pe Gelsomno care părea să nu priceapă nimic, fără prea multe menajamente, afară.Cînd femeia dădu să treacă spre ieșire, se ploconi adînc și spuse încurcat, înainte de a le deschide larg, celor doi, ușa.
" Ar mai fi o singură chichiță, dona Anastasia, un flecușteț birocratic, o nimica toată, colea, susură el de parcă șoptea vorbele unui madrigal, n-o să ne împiedicăm noi de atîta lucru, dar așa-i regula, trebuie să semnați cu mîna dumneavoastră grațioasă un bilețel prin care adeveriți că l-ați primit în bună stare pe deținut și vă angajați în fața justiției și a lui Dumnezeu că îl veți restitui teafăr și nevătămat!"
Grijile alcaldelui păreau că se terminaseră, așa cum se ogoiește spre seară vîntul care suflă fierbinte dinspre pustiu, mai ales că toate amănuntele procesiunii și ale răstignirii fuseseră puse, în cel mai mic amănunt, minut cu minut, la locul lor: Crucea, nu prea grea ca să nu se deșele sub ea băietanul care-l întruchipa pe Crist fusese rindeluită și dată bine cu șirghel, principalii protagoniști se înțoliră în veșmintele potrivite fiecărui personaj, o Magdalenă trupeșă lăcrima de pe-acum, alaiul se aliniase gata de pornire cu starețul abației Nuestra Señora de los Angeles în frunte dar, așa cum se întîmplă cînd toate par indestructibile și temeinic tocmite, nimeni nu dădea de Gelsomno Borracho, deși, dis-de-dimineață cînd fusese scos din șopronul trăsurilor și i se desfăcuseră lanțurile ca să-și intre în rol, se aflase acolo, între doi polițai încotoșmănați în zale de oșteni romani.
Alcaldele, cu vînele tîmplelor umflate primejdios se repezi urlînd la polițai:
" Unde mi-e tîlharul cel rău, ce-ai făcut cu el?"
Sanchez își făcu o cruce largă, de la un epolet spre altul și se devinovăți, așa cum era de așteptat din partea unuia care se simțea nevinovat:
" Eu l-am predat donei Anastasia, așa să m-ajute dumnezeu dacă vă mint...mai multe nu știu, uite am și o hîrtie cu patalama ce-adeverește acest lucru!"
Săriră toți și începură a scotoci toate cotloanele, de la birtul închis în lipsă de mușterii pînă în marginea bărăganului cu scaieți și cactuși dar nu găsiră urmă de tîlhar, pînă cînd un puștan care se lipise de alai îi lămuri că Borracho luase cu împrumut fără să-ntrebe, catîrul lui Fernando Chatarra, potcovarul, și o luase cu mai bine de două ceasuri în urmă, spre soare-răsare, drept în pustietatea Sonorei.
Ce putea face altceva un alcalde care ține cu tot dinadinsul ca locuitorii orașului pe care-l diriguiește să nu fie dezamăgiți decît să găsească dezlegare neîntîrziată? Așadar, Alejandro Gonzálvez îmbrăcă țoalele de tîlhar rău și se alinie în procesiune, sperînd ca niciunul dintre cei de față să nu cîrtească, iar cînd veni momentul acela groaznic cînd fu ridicat pe cruce, în stînga Mîntuitorului și auzi vorbele popilor îngînînd " Adevărat grăiesc ție, fiindcă de azi vei fi cu Mine în rai" își jucă atît de bine rolul, cu atîta dezgust și răutate întipărite pe fața galben-verzuie strîmbată de amarnică ciudă încît cu greu ai fi găsit altul mai potrivit să-ntruchipeze personajul, ba se găsiră destui nătărăi care să creadă că acolo, în fața lor se afla chiar tîlharul cel rău și se apucară să-l ocărască și să-l scuipe din toate puterile.
După ce toate se sfîrșiră cu bine și începu prăznuirea pascală, întîmplarea păru uitată pentru o vreme și nimic nu ar fi fost de înțeles, ba chiar timpul se scurse firesc, toate intrară-n făgașul lor, chiar Gersolmo se predă, mort de beat, autorităților, dacă lumea nu ar fi început să-i spună, întîi pe dindos, apoi în gura mare, alcaldelui din Arizpe, onorabilului don Alejandro José Garcia María Gonzálvez de Conde, nu pe numele său creștinesc, ci în batjocură îndoită de glumă, altfel decît "El mal ladrón!"

N.A. Acest text este un gest de admirație pentru opera celui care a fost Gabriel Garcia Marquez, stins din viață joi, spre seară, 17 aprilie 2014.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Aceleași urări, Gheorghe Recheșan, și aceleași tuturor celor de pe aici și de pe aiurea.

Da' un lucru n-am înțeles: discret eu, discreți cei care mă iubesc, comme d'habitude ? :))))

Frumos gestul, mai ales prin atmosfera atît de apropiată de aceea a mirificului ținut Macondo. Mărturisesc că, dacă ceva din proza citită m-a marcat ca prozator (atîta cît sunt), scrierile lui Marquez se află la loc de frunte.

A lăsat o lume infinit mai bogată decît a găsit-o.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2014-04-18 15:27:09
         
 
  sărbători pascale după placul inimii, domnule Bordaș, dumitale și tuturor celor care te iubesc!...discret, comme d habitude!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2014-04-18 15:04:02
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23823
Comentarii: 120256
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE