FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de George (Dumitru) Corbeanu
Ochii imi alunecau in continuare pe peretii goi si albi cand ma lovi, din nou, lehamitea, sila de tot si toate, starea care ma definea in ultimii ani, insa de data aceasta amestecata cu o senzatie pe care nu o mai avusesem de mult timp, de cand eram copil, un sentiment care imi racaia interiorul, spunandu-mi ca nu aveam ce cauta acolo, in camaruta aceea, aducandu-mi la cunostinta ca ceea ce era in jur nu facea parte din lumea mea, o senzatie de “urat”, cum obisnuiam sa mi-o definesc, o apasare a cadrului extern, care ma facea sa imi doresc sa plec cat mai repede, sa schimb decorul, sa ies, daca s-ar fi putut, din propriu-mi trup, sa il las, flash and blood, pe loc, in fotoliul acela care acum mi se parea teribil de nefiresc, ancorat acolo, sub mine, piele neagra sub pielea mea roz, imbracata, facandu-ma sa ma simt si eu, pe mine, teribil de nefiresc, in discordanta cu tot si toate, cu toti si toate, frecventa mea nu era si frecventa lor, aveam o alta lungime de unda, lumina mea era alta, corpusculii mei erau diferiti, fotonii mei aveau alta manifestare in vid, alta masa si alta viteza, iar eu aveam alt impuls, alta forta motrice, care parca nu isi mai facea treaba, tinandu-ma pur si simplu pe loc, insa am sfidat-o, m-am impotrivit ei si lumii intregi si m-am ridicat, scuturandu-ma, lipindu-ma de peretele alunecos din fata mea, cine m-ar fi vazut atunci ar fi tras cateva concluzii deloc favorabile imaginii mele in societate, dar nu societatea ma preocupa in momentele acelea de criza, ci cum sa ma eliberez mai repede de acest puseu de febra interioara, insa chiar atunci se deschise usa, facandu-ma sa alunec in material, in exteriorul inconjurator, parasindu-mi fiinta, anuland senzatia sufocanta, inlocuind-o cu un sentiment vag al curiozitatii, se miscase un obiect din cadru, din scena, un item, usa, poate asteptarea mea se terminase, aveam sa primesc ultimele indicatii si sa trec la un nivel urmator, daca ar fi existat asa ceva in procesul acesta de a-ti schimba, fie si pe termen scurt, tara in care te-ai nascut, dar acum nu mai eram sigur ca imi doream o asemenea experienta, acum nu imi doream nimic, regretam sosirea mea acolo, ma vroiam ratacind in continuare pe strazile mele bucurestene, dezinteresat, fara vreo perspective imediata, ce e viata fara perspective, mai mult decat instinct? ar adauga cineva, si ar avea dreptate.
Pe usa isi facu aparitia, pe langa fata de la tejghea, sau receptie, un domn in varsta care fu introdus in acelasi mod ca si mine:
-Luati, va rog, loc, dureaza putin, stiti, hartiile astea… O sa revin indata ce se va rezolva, adauga si iesi fara a-mi adresa vreo privire, chiar daca am urmarit-o insistent, in tot timpul in care fusese acolo. Avea inca un client, era singura pentru doi, acum ar fi durat si mai mult, nu imi ramanea decat sa astept in continuare, nici o sansa de next level, mi-am spus si m-am aruncat din nou in fotoliul acela negru, cel putin acum aveam companie, nu mai eram singur intre patru pereti alb-stralucitori, langa mine, pe canapea, se asezase acest domn batran, ridat si cu mainile tremurande pe care si le pusese timid in poala, dupa ce imi adresase un Buna ziua, miscandu-si in acelasi timp capul, de sus in jos si inapoi, iar eu mi-l miscasem pe al meu la fel, raspunzandu-i, Buna ziua. Starea de “urat” imi disparuse, aproape pe nesimtite, niciodata nu m-a tinut mult, este o senzatie fugitiva dar intensa. Insa imi pastrasem lehamitea, cu care ma obisnuisem deja, de catva timp, devenise parte din mine, o purtam in background, in spate, iar ea, cateodata, gasea de cuviinta sa iasa la iveala, ca acum, activa, dureroasa. Stiam ca o sa ma invaluie dominant, indiferent ce as face, asa ca nu am facut nimic, m-am relaxat lasandu-ma in voia ei, inchizind ochii, coborand intr-un abis fara fund, alunecand usor intr-un gol imens, incercand sa iau cat mai multe din starea aceasta, sa ii gust la maxim voluptatea, incercand sa intensific senzatia de plutire pe care mi-o datea, urland, in gand, orgasmic, Ahhhh!
-Asteptati de mult? am auzit ca prin vis, si am deschis ochii.
-Nu, nu chiar, i-am raspuns batranului care ma privea scrutator, ca toti oamenii in varsta. Sincer nici nu mai stiu, nu am ceas, nu pot sa imi dau seama.
-Aha, facu neluandu-si ochii de la mine, probabil incerca, la randul lui, sa ma catalogheze, dar dupa alte criterii, intr-un alt catastif, cel al varstei inaintate, critice. Ii citeam in ochi o urma de dezaprobare, poate din cauza tinutei mele dezordonate, aveam tricoul scos din pantaloni, iar in picioare purtam sandale, era destul de cald afara, si adidasii sau pantofii nu-mi erau pe plac. In schimb el era elegant, purta un costum negru cu dungi maron, cratava bej peste o camasa albastrie, pantofi negri, bine facuti cu crema, o palarie bej si ea, se asorta de minune cu cravata, tot tacamul, pierduse ceva timp in fata oglinzii, era o chestiune serioasa pentru el aceasta deplasare, cine stie de cand nu mai iesise din casa sau din oras.
-Tot pentru excursie sunteti aici? l-am intrebat, devenisem curios dintr-odata.
-Tot, imi raspunse sec.
Era clar, nu avea chef de conversatie, cu toate ca el o incepuse. L-am lasat in pace, mutandu-mi privirea in tavan, ma asezasem cu ceafa sprijinita de spatarul fotoliului, imi placea sa stau asa, cu fata in sus, fara a intalni in fata ochilor deschisi altceva decat albul varului, ideal proiectiei gandurilor mele, ideal vizualizarii, cu ochii mintii, a tamplei ei lipita de a mea, a urechii stangi strapungand pletele negre, in miscarea concentrica a dansului, daca nu imi suna telefonul? Sau daca nu il simteam vibrand, ce s-ar fi intamplat? Ne-am fi tinut de mana, cu siguranta nu i-as fi dat drumul, mi-as fi impletit degetele cu ele ei lasand-o sa se sprijine de mine, fara cuvinte, asteptand nemiscati, doar privindu-ne, urmatoarea melodie lenta, urmatorul pretext de a ne apropia iarasi trupurile, de a-i simti iarasi apasarea sanilor, rasuflarea calda, mirosul parului. Iar dimineata m-as fi trezit langa ea, purtandu-i urmele de rimel transferat in timpul somnului, obraz peste obraz, gene peste gene, i-as fi purtat, de ce nu, urmele de ruj, pierdut in urma unui sarut adanc, da, as fi sarutat-o inca din prima clipa, inca de cand a venit spre mine intrebandu-ma daca se poate aseza, inca de atunci, de cand mi-a indepartat paharul de votca, grijulie, sa nu cumva sa imi faca rau.
Si nu as mai fi fost aici, nu, asta cu siguranta, nu as mai fi stat pe scaunul acesta, fie el si de piele, nu as mai fi asteptat finalizarea unor hartii cu semnificatii profunde, probabil trebuiau scrise informatii pretioase de dura atat, buletinul meu era inca acolo, intre degetelele vrabiutei, sub genele ei lungi, datele mele erau, probabil, procesate dupa te miri ce algoritm, extraordinar de complex, era necesara o mare putere de calcul, pesemne, altfel nu imi puteam da seama ce se intamplase de nu ma mai anunta odata. Gata, asta asteptam, gata, actele sunt in regula, haideti sa va spun ce urmeaza, asta voiam, haideti sa va urc in autocar, sau avion, sau nava spatiala ! Dar nici o miscare nu se simtea dicolo de usa si zicandu-mi asta mi-am reprimat impulsul de a ma ridica si de a o deschide, nu avea sens, probabil as fi primit o privire mirata, urmata de celebrele cuvinte, Mai asteptati putin, stiti, hartiile….
Ce ciudata este viata unui om, cat de mult este ea guvernata de mici gesturi, de mici hotarari luate in graba, orice decizie, cat de marunta, iti poate schimba cursul pentru totdeauna, te poate arunca de pe o traiectorie pe alta fara prea multa bataie de cap, te poate schimba radical, daca nu raspundeam la telefon cursul meu era altul, traiectoria mea ramanea neschimbata, un buton a fost hotarator, o apasare, un alo spus cu voce inceata, inecata de bautura.
Sau daca nu deschideam usa, atunci, in seara aceea, la ora aceea tarzie, daca stateam calm, nemiscat, neluand in seama zgomotul sacadat care imi zgaria urechile, poate sentimentul acela nu si-ar fi pus amprenta, lasandu-ma insemnat, stigmatizat, neramanandu-mi altceva decat sa il port cu mine, adanc, iar cand iese la iveala sa incerc sa ii absorb durerea pana la capat, arzator.
A ciocanit, intai usor, apoi din ce in ce mai tare, cu mana sigura, stia ca sunt acasa, altfel nu insista atat. Nu dormeam, de obicei ma culc tarziu si dorm pana spre amiaza, nu ma asteapta nimic niciodata peste zi, asa ca ce rost are sa ma prefac responsabil si sa ma trezesc cu noaptea in cap. Insa aveam televizorul deschis si de-asta nu am auzit de la inceput, apoi cand am inceput sa disting zgomotul parca nu imi venea sa cred ca ma cauta cineva, cine putea fi, si la acea ora, o gheara ma stranse, mi se facuse putin frica, daca era politia, apoi m-am scuturat, ce sa caute politia la usa mea ? Ma rog, a mea nu era, stateam cu chirie, era a burtosului de gazda, poate il cauta pe el si nu pe mine, si asta era o explicatie destul de buna, poate calcase pe cineva pe coada, nu avea nici de departe mutra de om cinstit. Cred ca mai mult de-asta m-am hotarat sa deschid, nu oi fi eu un cetatean model, insa nici sa obstructionez o ancheta parca nu imi sta in caracter, asa ca m-am ridicat cu greu si am intredeschis usa. Initial nu am vazut nimic, era intuneric pe hol, si nu stiu din ce motiv nu mi-a dat prin minte sa aprind becul, fusesem luat prin surprindere si inca nu ma dezmeticisem, cine stie. Apoi, pe masura ce ochii mi se obisnuiau cu intunericul, am inceput sa ii disting silueta, parul bogat, umerii ingusti, ce o fi cautand aici la ora asta ? m-am intrebat in timp ce am deschis usa larg, poftind-o inauntru.
A intrat fara un cuvant, indreptandu-se catre bucatarie dar nu s-a astezat pe scaun, ci s-a rezemat de dulap privindu-ma fix.
-Doriti o cafea ? am intrebat cu voce inceata, stiam ce raspuns avea sa imi dea, si mi-l dadu, clatinand din cap, nu, nu vroia.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Probabil ca atunci cand voi citi continuarea, voi reciti altfel bucata aceasta, deocamdata spun doar ca starea aceea de lehamite ai reusit sa o descrii excelent si ca, m-am "zgaraiat" nitel in "flash and blood", "background", nu stiu de ce, nu le-am simtit de aici...
Iti urez sa ai multa inspiratie si spor, sa continui romanul, voi reveni sa te caut negresit!
Cu drag!
 
Postat de catre Ina Cirlan la data de 2004-06-12 22:57:24
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Asta este ultimul fragment din tot ce am scris pana acum la roman. Va trebui sa ii fac timp sa il continui. Pana atunci va doresc lectura placuta si va multumesc tuturor celor care ati trecut pe aici.  
Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2004-06-11 09:37:20
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE