FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Nu mă iubi
Text postat de Vasile Hurmuzache
Nu mă iubi, eu sunt un vîsător
Ce iși cârpește visele cu stele,
In mine toate cerurile dor,
Tu, ești lumina lacrimii din ele.

Povestea mea, cât lumea e de veche,
Cireș bătrân, și iți sărut ușor
Cireșele de mai după ureche,
Nu mă iubi, eu sunt un visător.

Veciile, sub pleoapa altei sorți
Puteau de orice vină să mă spele,
Sunt rana care-ți umblă pe la porți,
Ce iși cârpește visele cu stele.

De umbra de alături mi-este teamă,
Urcând spre tine, toamnele-mi cobor
Spre viscolul ce-așteaptă și mă cheamă,
In mine, toate cerurile dor.

Tu ești frumoasă, vis cu ochii verzi,
Nu mă iubi, te rog din toate cele.
Și, dacă rănile pe frunte mi le vezi,
Tu, ești lumina lacrimii din ele...
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Mulțumiri sincere , d-le Mitică, in primul rând pentru catren ! Vă citesc, dar nu las semne, din cauză că atrag dupa mine câte un pigmeu fără ocupație.Dacă nu vă deranjează acest fapt, voi comenta, că am ce...
Incă o dată, mulțumiri pentru trecere și semn.
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2014-03-17 20:58:37
         
 
  Ca-ntr-o poveste c-un cireș bătrân
N-o să te urc, dar nici nu te cobor,
Căci cea cu ochii verzi și srașnic sân
Nu te iubește. Ești prea visător.

Îmi place poezia. Felicitări.
 
Postat de catre Mitica Ion la data de 2014-03-17 19:58:56
         
 
  la - tun - ski, cine te-a imbrobodit pe tine că ai fi spiritual? Nu-ți mai ajunge propria oglindă, de ai inceput să te bărbierești pe aici ? Tu știi că eu sunt de felul meu recunoscător, vei avea parte de ceea ce cauți...ești masochist ?
Oameni buni :

barda asta-și zice bard
și plimbă drumul pe gard.
mai apoi,ca la paradă,
iși plimbă gardul pe stradă...

Flăcău frumos, ti pup cu tilifonu tău cu tăt, da fii di veghi...

 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2014-03-17 18:25:32
         
 
  Cînd milițianul ridica receptorul telefonului fix, fără să formeze un număr, întreba repede: „Cine este cel mai deștept milițian?” Și telefonul îi răspundea: „Tu, tu, tu!” Doar o singură dată i-a spus: „TU, EȘTI” Și a fost avansat. Telefon mobil.  
Postat de catre latunski criticul la data de 2014-03-17 07:52:16
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23814
Comentarii: 120248
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE