FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de Rodica Elena Lupu
(...)
Nu se mai vãzuserã de cincisprezece ani. Bogdan plecase din þarã împreunã cu Erika, o sãsoaicã din Sibiu, de care însã se desparte ºi dupã câþiva ani se întoarce. Tatãl lui, - profesorul doctor, marele chirurg Alexandru Cristea - nu-l poate ierta pentru ceea ce a fãcut ºi nu acceptã ca el sã mai lucreze în spitalul pe care îl conducea de mai bine de douãzeci de ani. Aºa se face cã Bogdan locuieºte câþiva ani la Oradea unde lucreazã la spitalul Municipal. Dupã ce îºi ia examenul de medic primar chirurg, Valeria, sora lui care îl iubea foarte mult, reuºeºte sã-ºi convingã tatãl sã-i accepte transferul la spitalul din Cluj.
Directorul Cristea nu a uitat însã „ruºinea” pe care i-o fãcuse fiul lui ºi mereu îi face observaþii. Ba, mai mult, chiar dacã are reuºite meritorii niciodatã nu-I laudã. Atitudinea tatãlui sãu îl face pe Bogdan sã sufere, dar singura care îl mai liniºteºte este tot sora lui, Valeria.
În urmã cu un an, Bogdan o cunoaºte pe Emilia Duca, fiica directorului de la „Terapia”, ºi idila care se înfiripã între cei doi îi face sã hotãrascã data cãsãtoriei. Toate ar fi fost bune, dacã nu ar fi apãrut Erika, fosta lui iubitã, care, fiind în trecere prin Cluj, într-o searã, când Bogdan era de gardã, îi face o vizitã la spital. Emilia, care se întoarce târziu de la bunica ei, în drum spre casã, se abate pe la spital pentru a-ºi saluta logodnicul ºi îi surprinde pe cei doi îmbrãþiºaþi. Totul s-a nãruit într-o clipã. Emilia nici n-a vrut sã-l asculte pe Bogdan care a încercat sã-i explice cã e vorba doar de o simplã întâlnire dupã mai mulþi ani în care el ºi Erika nu s-au vãzut ºi nu ºi-au vorbit. Totul a fost în zadar ºi ruptura s-a produs...
Despãrþirea de femeia pe care o credea cea mai potrivitã pentru el ºi pentru care ºi-ar fi dat viaþa, l-a fãcut pe Bogdan sã sufere enorm. S-a închis în casã ºi n-a vrut sã mai ºtie de nimeni. Telefonul era scos din prizã, uºa, de câte ori Valeria suna nu-i era deschisã, deºi îl împlora s-o primeascã ºi sã stea de vorbã cu ea. Abia dupã douã luni a primit-o la el pe sora lui, dar discuþia a fost foarte scurtã ºi a rugat-o sã nu-l mai deranjeze, dacã þine cu adevãrat la el.
Minunea s-a întâmplat dupã ce într-o searã, s-a hotãrât sã iasã din casã ºi a vãzut-o pe Dana ieºind de la serviciu. A întors repede maºina ºi s-a oprit lângã ea. A coborât ºi i-a întins mâna. Dana îl privea împietritã. Nu s-au mai vãzut de atâþia ani ºi la insistenþa lui, Dana acceptã sã serveascã masa împreunã pe terasa unui restaurant din apropiere.
Moment prielnic pentru Adi Bratu care o urmãrea pas cu pas de câteva luni. Acum, de pe cealaltã parte a strãzii, Adi o vede în compania doctorului ºi e hotãrât sã se rãzbune. Aºteaptã pânã când cei doi se ridicã ºi pleacã. Îi urmãreºte pânã în faþa blocului în care locuia Dana ºi dupã ce îl vede pe doctor îndepãrtându-se, reuºeºte sã intre împreunã cu un locatar în bloc ºi bate insistent la uºã.
-Cine e, se aude vocea temãtoare a Danei.
-Iubitul tãu Adi, scumpa mea.
-În momentul acela, cuprinsã de disperare, Dana nu mai ºtie ce sã facã, în timp ce, din spatele uºii Adi o ameninþã:
-Dacã nu deschizi, sã fiu eu al dracu’ dacã nu sparg uºa!
-Nu face scandal, te rog. Lasã-mã în pace.
-Vreau doar sã-þi vorbesc ºi plec. Dacã nu-mi deschizi, sparg uºa ºi tot intru.
De frica lui, Dana se duce în baie ºi înghite toate somniferele care le mai avea în cutia cumpãratã cu câteva zile înainte. Paºii pe care-i aude pe scãri îl determinã pe Adi sã urce un etaj ºi sã se ascundã. Astfel, nu este observat de Crina, care, intrã în casã ºi o gãseºte pe mama ei tremurând ca varga.
-Ce-i cu tine, mamã? Ce s-a întâmplat. De ce eºti în halul ãsta.
-M-a urmãri. El... ªi Dana nu reuºeºte sã termine ceea ce voia sã-i spunã. Se prãbuºeºte la pãmânt, spre disperarea fetei care nu mai ºtie ce sã facã.
Crina m-a chemat sã vin repede cã mama ei nu se simte bine. Împreunã cu Rodica am reuºit s-o ridicãm ºi s-o aºezãm pe pat, în timp ce Crina a chemat salvarea. Spre norocul ei, doctorul Cristea a intervenit la timp.
* *
*
Dupã ce Dana ºi-a revenit, am aflat cine i-a provocat atâta rãu. Astfel, discuþia noastrã ajunge la „nemernicul de Adi”, cum îi spune Rodica ºi pentru cã nu mai suportam sã o vedem pe Dana cât de mult suferã din cauza acestuia, am îndemnat-o sã-i spunã fiicei ei adevãrul. ªi asta, ca sã scape o datã de aceastã povarã pe care o are în suflet de atâta vreme.
-Ascultã-mã te rog ºi nu te mai chinui. Copiii sunt surprinzãtori în reacþii, în curiozitãþi. Adulþii prea se cramponeazã de nimicuri. N-am fost niciodatã o spaimã pentru fata mea. Au trecut vremurile când fata trebuia sã rãmânã în casã. Trebuie sã îi laºi personalitatea. Marea artã e sã ºtii sã intervi când copilul are nevoie, pentru cã altfel eºti un pãrinte... Sunt momente în care copii au nevoie de mama. Trebuie dialogat cu copii, pentru a te îmbogãþii în a ºtii, care mai sunt relaþiile între copii acum faþã de ce am fost noi.
-Are dreptate Ileana, asta voiam sã-þi spun ºi eu, intervine Rodica.
-Uneori recunosc am fost furioasã, ceea ce nu e în regulã. Stilul meu de viaþã ºi ritmul meu accelerat au maturizat-o mult pe fiica mea.
-Asta e bine. Nu ai de ce sã-i ascunzi fiicei tale cele întâmplate, am insistat.
-Aºadar, ce-ar trebui sã ºtiu? întreabã Crina, care tocmai intrã pe uºã.
-Noi plecãm, ne-am ridicat eu ºi Rodica. Fii alãturi de mama ta, Crina. ªi tu ai grijã, Dana. ªi, nu uita, fã ce þi-am spus. O sã fie mult mai bine. La revedere, vã pup ºi sã vii cât mai repede acasã.
-La revedere.
-Mamã, ce e? Nu te simþi bine?
-Vino... Stai jos. Ileana are dreptate. Nu mai pot sã-þi ascund adevãrul.
-La ce te referi.
-ªtii de ce nu voiam sã te vezi cu taicã-tãu? Nu e ceea ce crezi tu. Nu pentru cã aº fi geloasã. M-am gândit la atâtea lucruri... Ceea ce-þi voi spune acum nu e...
-Te ascult, mamã.
-S-a întâmplat acum aproape nouãsprezece ani. Ultima zi de ºcoalã. Era cald în seara aceea. Îmi pusesem o rochiþã albastrã. El m-a dus la film apoi ne-am întors acasã. L-am poftit înãuntru. Mama a pregãtit totul ºi eu le-am spus prietenilor mei sã vinã sã sãrbãtorim. Nu ºtiam cã ai mei nu erau acasã. Murise o prietenã a mamei ºi s-au dus sã dea o mânã de ajutor. Mama a lãsat masa frumos aranjatã. Pânã am adus eu mâncarea l-am rugat pe Adi sã telefoneze colegilor noºtri, dar el n-a fãcut-o. Era o searã minunatã. Ne-am oprit pe terasã. Mi-aduc aminte cã cerul era plin de stele ºi eu eram...
Ochii ei se umplurã de lacrimi care, încet se preling pe obraji. Fata o cuprinde pe dupã umeri ºi îºi lasã capul pe pieptul ei oftând.
-Îl plãceam mult pe Adi. Avea aerul acela aspru, care place mult fetelor. Eu aveam multe speranþe, ca tine, ºi aveam poftã de viaþã. M-a îmbrãþiºat din ce în ce mai tare, îi simþeam respiraþia pe gât, sudoarea pielii... Nu mai puteam sã mã miºc... Aºa... se îneacã ea din cauza lacrimilor. Am privit stelele...
-Nu se poate, ofteazã Crina.
-Am intrat în casã, m-am spãlat ºi mi-am jurat sã nu spun nimãnui niciodatã. Apoi am descoperit cã eram însãrcinatã cu tine.
-M-am nãscut, pentru cã ticãlosul ãla te-a violat?
-Te-ai nãscut pentru cã te-am vrut. Aº fi putut sã fac avort, dar ai fost fetiþa mea din prima clipã. Miracolul vieþii mele. Mi te imaginam un copilaº care voia sã fie ferit de durere. Erai în mine, deja fãceai parte din mine.
-De ce nu mi-ai spus niciodatã?
-Reuºisem sã-þi ofer o viaþã liniºtitã, sã nu simþi lipsa unui tatã. De ce sã te fac sã suferi? De ce?
-N-ar fi trebuit sã-mi ascunzi.
-Ai fi suferit doar. Nu-i atât de simplu.
-Atunci, de ce nu te-ai mai cãsãtorit cu el?
-Am încercat deºi eram sigurã cã nu se poate duce o viaþã de familie cu el. Erau alte vremuri atunci. ªi, sã fiu sincerã, nici n-am mai vrut sã ºtiu nimic despre el. Te-am iubit încã din prima clipã, dupã aceea, te-am iubit ºi mai mult.
-Trebuie sã fie minunat sã aduci un copil pe lume.
-Bucuria pe care o poate da un copil e foarte mare. Fiecare femeie ar trebui sã se bucure de minunea de a fi mamã. E cel mai de preþ lucru pe care îl poþi face în viaþã. E un miracol. Când vei deveni mamã o sã te convingi ºi tu.
-Nu mai plânge. Te rog, mamã. Dacã nu þi-e greu ºi poþi, continuã.
-A apãrut dupã atâþia ani. A început sã mã urmãreascã ºi sã-mi vorbeascã urât. Te-a aºteptat ºi pe tine la ieºirea de la ºcoalã. Apoi, a venit la diriginta ta ºi ea þi-a spus cã e tatãl tãu ºi trebuie sã-l respecþi. Þi-a spus cã te ia cu el într-o cãlãtorie în strãinãtate ºi ai fost tare încântatã. Nu puteam sã accept, sã-l las sã se apropie de noi. N-am reuºit. Am luat acele somnifere ºi mai târziu m-au lãsat nervii ºi m-am îmbolnãvit. Dacã n-ar fi fost Bogdan azi n-aº mai fi sta de vorbã cu tine.
-Îmi pare nespus de rãu mamã, o mângâie ea ºi plâng amândouã. Iartã-mã cã m-am purtat aºa. Ai suferit mult ºi din cauza asta te-ai îmbolnãvit.
-Iartã-mã tu. Nu vroiam sã-þi provoc suferinþa asta.
-Îmi dau seama cã îþi e foarte greu, dar nu suport sã te vãd aºa. Încã nu-mi vine sã cred. Nu se poate!
-ªtiu cã ar fi trebuit sã-þi spun totul mai demult, dar n-am avut curaj. Mi-a fost tare greu sã... Mã poþi ierta, Crina?
-Mamã, n-am ce sã-þi iert. Trebuie sã te odihneºti. Fii liniºtitã, singurul lucru care mã preocupã e sãnãtatea ta. Eu mã simt bine. Pot sã-mi port de grijã.
-Da, dar trebuie sã-mi promiþi ceva.
-Orice, ca sã te simþi mai bine.
-Acum ºtii tot adevãrul. Dar nu þi-am povestit asta ca sã te rãzbuni. E vai de capul lui acum. Unde te duci?
-Simt nevoia sã stau puþin singurã, sã mã gândesc.
-Înþeleg... Pot sã stau liniºtitã?
-Da mamã, stai liniºtitã.
-Crina, te iubesc.
-ªi eu, mamã. ªi nimeni nu-þi va mai face rãu. Voi fi mereu lângã tine, mamã.
Dupã câteva zile Dana se simte mult mai bine, doar cã se impune un tratament.
-Mamã, îþi promit cã, de acum totul va fi bine.
-ªi eu îþi promit, Crina. O sã reuºim, vei vedea. Trebuie doar sã ºtiu cã-mi eºti alãturi. Tu eºti sufletul meu ºi pentru tine mi-aº da viaþa.
-Nu-þi face griji. N-o sã te pãrãsesc niciodatã, îi spune ea ºi o sãrutã.
-Fiica mea mã sãrutã!
Scena tandrã dintre mamã ºi fiicã nu-i scapã doctorului Bogdan Cristea care intrã în salon sã-i aducã Danei vestea cã va fi externatã:
-Mã bucur sã vã vãd pe amândouã. Crina, azi mama ta iese din spital.
-Mulþumesc Bogdan, e cea mai mare bucurie pe care mi-o puteai face, îi spune ea ºi îl îmbrãþiºeazã.
-Sper cã nu te superi dacã îndrãznesc sã vã duc eu acasã cu maºina? o întreabã el, privind-o în acelaºi timp pe Dana, pentru a observa reacþia de pe chipul ei.
-Nu. Chiar mã bucur. Altfel ar fi trebuit sã chem un taxi.
(...)
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!
  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE