FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
HOMO POETICUS (reluare)
Text postat de Corneliu Traian Atanasiu
Aprecierea curentă și comună a poeziei este una depreciativă. Poezia e ceva superficial, superfluu, lipsit de necesitate și pondere vitală. In ordinea vieții sînt o grămadă de alte lucruri care-și impun importanța, gravitatea, seriozitatea. Poezia este doar o floricică, pe deasupra și artificială, un adaos nesemnificativ și suspect, o pierdere de timp copilărească sau snoabă. Și prețioasă, și inutilă.

Convingerea prozaică este aceea că ne putem abandona prozei cotidiene fără nici un prejudiciu. Forța ei brutală și suficientă ne asigură pe de-a-ntregul bunăstarea vitală. Prozaismul – o știm de la burghezul gentilom – este ceea ce vine de la sine, viața fără pretenții de stil, ceea ce, chiar fără să știm, comitem mereu: fără cel mai mic efort trăim și vorbim în proz㠖 spontan. De ce să ne alterăm condiția atît de viguros naturală alergînd după un artificiu îndoielnic?

Ideea mea – nici pe departe atît de popular㠖 este că de fapt trăim oarecum în necunoștință de cauză. Că, în ciuda credinței burgheze, specia noastră, în accepția ei înaltă, trebuie numită pe drept homo poeticus, că vrînd-nevrînd structura noastră spirituală este una poetică pentru ca sîntem oameni. Că trăim poetic dintr-o fatalitate pe care n-avem nici cum să o anulăm și nici cum să o ignorăm nepedepsiți. Putem însă să ne trăim condiția fără s-o asumăm și atunci trăim o viață degradată, de calitate inferioară. Și, în acest caz, prozaismul e de fapt efortul unui lirism prost ințeles de a-și nega eroic condiția autentică.

Poezia este de fapt o antropologie expresiv normativă. Ea ne sugerează cine este omul și ne îndeamnă să fim oameni. Oameni cum se cuvine, cum trebuie și cum merităm să fim. Ne-o spune însă persuasiv, convingător, pe un ton insidios care se insinuează în ființa noastră fără să ne dăm seama. Ea lămurește regula imprimînd-o in ființa noastră. Ne stigmatizează cu propriul nostru blazon.

Un vers bun este cel mai adesea un îndemn mobilizator, călăuzitor, care te petrece prin urzeala lumii ca să-ți bucuri soarta cu alesătura faptelor. Este un chip ofensiv de întîmpinare a destinului – acela cu ajutorul căruia izbutești miracolul de a face să nu se aleagă praful din viața ta. Este, după cum spune Blaga, o adevarăta încurajare ontologică pentru cei ce îndrăznesc să trăiască, asemenea lui Rilke, poetic: “mereu își da sieși cuvînt / și pasul său era legămînt”.

Poezia se naște într-o singurătate dens populată de bănuiala, de iminența sensului, de pînda ispitită și abil-norocoasă a închipuirii. Ea surprinde – atunci și acolo – acel sentiment delicat și tenace că merită să trăiești, că semnele pe care ți le face soarta sînt încurajatoare, că viața are o autenticitate nedezmințibilă (și asta chiar atunci cînd te lamentezi doar de nedreapta condiție). Acea simțire adîncă și veritabilă în care ființa noastră schizoidă se reculege întru ceea ce are ea mai sfînt.

Poezia e astfel o vocație existențială, de aceea poetul o propune democratic ca o aristocrație pentru toți. El o oferă ispitind vrednicia tuturor către o noblețe lipsită de bariere și interdicții profane, sociale, economice, ca pe o posibilă mîntuire în tărîm spiritual. A-ți asuma un vers, a-l folosi drept blazon e un semn de noblețe – înseamnă a preschimba un drept în privilegiu. Cu surdina de rigoare, acest vers rămîne un strigăt de glorie existențială care confirmă puterea omului “de a iubi fără masură”.

Poezia este gustul vieții în măsura în care viața nu e fadă, searbădă, înghițită cu noduri în gît. Vibrația, fiorul ei face ca lumea să fie rîvnită, ca lucrurile să fie de dorit. Numind prestigios, ea scoate din anonimat lucrurile, le asigura un bun renume, pentru a fi merituoase, ispititoare, chiar indispensabile. Prin poezie realitatea e innobilată, capătă farmecul și harul necesare angajării voluntare, pline de bunăvoință în viață. Un vers bun poate capăta astfel forța unei dogme a ființei.


Adaug și comentariile dintr-o (rară) zi fastă a site-ului:




un text care ar putea onora orice spațiu, virtual sau nu
Postat de catre mihai robea la data de 2009-07-20 19:46:16


scuze, dom' Tavi, am pus aseara o stea aici fara sa ma semnez

asa-i, universul e lichid

vant la pupa iti doresc


Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2009-07-20 09:33:04


domnule Ciurtin

vi se spune adesea ca sunteti penibil, lucru pe care vi-l spun si eu
in afara de faptul ca l-ati citat pe distinsul profesor Atanasiu, restul este doar mirosul fetid al piciorului care executa bezeaua

autoadresata

cand n-aveti ce face, comentati pe Europeea

va invit s-o faceti cand aveti si argumente de bun simt

multumesc
Postat de catre carpe diem la data de 2009-07-20 00:16:37



OX, textul se adresează speciei homo sapiens.


Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2009-07-19 23:57:33


PS Stelele nu-mi apartin. Stiu doar cine si pentru care pasaj din text le-a acordat.


Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-07-19 23:40:55


Tavi, se pare ca scursura aia de pe gatul unei sticle fara eticheta e cea care iti intuneca mintile.

Uneori regret ca niste personaje care habar nu au despre ce e vorba intr-un text isi permit sa-si exprime parerea despre el. Nu ca tu ai fi exprimat o parere. E mai degraba un hac! scapat la betie.

Parerea mea este ca ar trebui sa-ti prezinti degraba scuze. Un gest elementar, de care insa nu te cred capabil.


Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-07-19 23:37:01


1 . Homo poeticu... poezie 0 2009-07-19

"Poezia este gustul vieții în măsura în care viața nu e fadă, searbădă, înghițită cu noduri în gît. Vibrația, fiorul ei face ca lumea să fie rîvnită, ca lucrurile să fie de dorit. Numind prestigios, ea scoate din anonimat lucrurile, le asigura un bun renume, pentru a fi merituoase, ispititoare, chiar indispensabile. Prin poezie realitatea e innobilată, capătă farmecul și harul necesare angajării voluntare, pline de bunăvoință în viață. Un vers bun poate capăta astfel forța unei dogme a ființei."

inscrisul de mai sus... nu este poezie stimabile, e o scursura din gatul unei sticle fara eticheta sau in cele din urma, o bezea din varful degetelor de la picior...
Rog inculpatul care a luminat acest pasaj sa-si explice gestul, daca nu... editorul care a trecut cu vederea poate sa-si ia revansa invalidand felinarul.

imi pare rau ca pot citi, eu, sau altii, asa ceva...
"Poezia e astfel o vocație existențială, de aceea poetul o propune democratic ca o aristocrație pentru toți."

dar , dragul meu, ceea ce expui tu aici, nu e poezie, e doar un "nimic"
t.
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2009-07-19 22:59:46
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Domnule Sorescu, prefer lopeților și uneltelor de grădină ergonomice tratate termic în cîmp de înaltă frecvență cîteva petale sugestive.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-19 13:46:36
         
 
  Corolar, evident.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2013-08-19 13:39:27
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  "Poezia se naște într-o singurătate dens populată de bănuiala, de iminența sensului (...) Ea scoate din anonimat lucrurile, le asigura un bun renume, pentru a fi merituoase".
Nu aveți pentru ce să îmi mulțumiți, domnule Atanasiu.
Eu sunt cel care vă mulțumește.
 
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2013-08-19 10:49:39
         
 
  Mulțumesc pentru deducția suplimentară care întregește corola teoremei.  
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-19 10:41:37
         
 
  Coloral: Poezia este puterea omului de a iubi fără masură.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2013-08-19 10:32:47
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23864
Comentarii: 120182
Useri: 1417
 
 
  ADMINISTRARE