PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Un prînz cultural Text postat de Gheorghe Rechesan Licăreanu purta de obicei sacouri cenuşii din homespun autentic şi mergea des la frizer ca să se tundă scurt, milităreşte fiindcă chelea frontal. Era un bărbat solid între două vîrste, cu alură de ţapinar deşi avea în proprietate o editură cu oareşce notorietate. Culoarea cămăşilor nu-l interesa şi de multe ori ieşea din casă nebărbierit sau purtînd pantofi de culori diferite. Pripasievici, mult mai tînăr decît el, slăbănog, cu faţa mongoloida şi buze ca cireşele, se pieptăna larg , cu cărare pe dreapta şi o meşă căzută cochet pe frunte, purta doar cămăşi cadrilate şi papioane elegante din mătase. Fragilitatea staturii uşor cocîrjate şi privirea năucă de ochelarist purtător de lentile groase îi conferea o distincţie aparte, deşi era peltic şi atunci cînd perora, interlocutorii trebuiau să se ferească din calea salvelor sale salivare, slobozite fără intenţie. ” Măi, Rolande, îi spunea Licăreanu, amicului său, tu şi cînd ai argumente tot pluvial eşti!” “ Măi, canalie, replica Pripasievici, binedispus, de ce nu-mi faci rost şi mie de o sinecură?” Pînă la urmă s-au întrunit trei la masă, un prînz ca o triadă a trigonicilor literaţi. Licăreanu într-un sacou nou, din stofă grosuţă bleumarin pe care mătreaţa frunţii sale de filosof cernută ca zăpada mieilor contrasta viu, Pripasievici cu papion cadrilat verde cu roşu la grumaz şi un sacou din rips căcăniu, iar al treilea, Savei Preşu, mare, gras, bonom îşi asortase papionul bleugendarme, de sub guşa ornată cu o bărbuţă scurtă, cănită în negru, cu cămaşa şi vesta boierească din caşmir movuliu. “ Ce luăm, monşericilor, la antreie?”întrebă el graseind şi lingîndu-şi buzele pline de epicurist notoriu. Se întîlniseră la Ruby, un restaurant deschis recent, unde se putea hali scump şi bine, în porţii neobişnuit de mari, orice-ţi trecea prin minte, de la calamar umplut cu mazăre chinzească pînă la coadă de taur catalan în sos de porto. “ Eu nu iau antreu, trec direct la supă… aş mînca una de găină cu tăiţei de casă, în stil ardelenesc!” zise Licăreanu visător, iar ceilalţi aprobară, fiindcă el plătea nota de plată. “ Trei supe de găină, meştere!” îi aruncă oberului îndoit respectuos lîngă spătarul scaunului. “ Nu uita ciuşca şi ţuicile!” spuse onctuos Preşu, îndoindu-şi şervetul sub bărbie. Chelnerul şopti respectuos: “ Supa e de coquelet…şi nu se serveşte cu alcool sau ardei iute!” “ Mais que diabl în mama dreacului îi cocletele?” se miră Licăreanu. “ Un pulet tre fre de doi saptamîni!” interveni însuşi chef-cuisinier, un franţuz chelos şi uscat, care veni să-şi onoreze clienţii de soi. Pripasievici se foi pe scaun, iar obrazul său palid-gălbejit de ulceros se strîmbă a neîncredere. “ Este degresat claponaşu’? Eu nu prea pot să mănînc gras, mai bine iau o cremă de porumb!“ “ Nu facut crem de mais, est un reţept mehican, luat quelque chose lejer!” se oţărî bucătarul şi se întoarse spre bucătărie, enervat, gesticulînd şi bolborosind în şoaptă. Leorpăiră supa în linişte, întrerupîndu-se doar ca să-şi şteargă cu şervetul unsoarea şi tăiţeii de pe bărbii. “ Ştiţi ce m-am gîndit eu, spuse Licăreanu, după ce goli bolul şi făcu semn chelnerului să aducă încă un castron, să facem o triangulaţie eficientă: eu, cu editura, prietenul Roland pus într-o funcţie de decizie la I.M.E., Institutul Multicultural European, iar dumneata, Savei, ca nebun pe eşichierul politic, eventual consilier la preşedinţie!” Preşu zîmbi larg, bărbuţa sa tunsă se lăbărţă ca jartiera unei dansatoare de striptis. “ Nu merge, dragule, am încercat şi în mandatul trecut…sunt dificultăţi insurmontabile pentru mine, am avut probleme cu personalul de acolo, o blondă, camerieră-şefă, m-a denunţat că nu ridic capacul de la budă cînd urinez!” Pripasievici se opri cu lingura în aer: “ Maestre, ce naiba, puteaţi să fiţi mai atent în spaţiile publice…” “ Dumitale ţi-e uşor, spuse cu bonomie celălalt, eşti de stînga, ai şi prepuţul decalotat, dar mie, care încerc să direcţionez jetul echidistant, mereu îmi scapă cîţiva stropi abundenţi…” “ Faceţi aluzii maliţioase la orientarea mea politică sau la apartenenţa mea etnică, cumva… da, tatăl meu a fost cominternist, izraelit nepracticant deci ateu… şi ce-i cu asta? “ Potoliţi-vă, să nu divagăm, interveni Licăreanu, soluţii paralele sunt, dar nu putem să le aplicăm eficient pe axa putere-bani-imagine dacă nu colaborăm între noi…dacă a căzut varianta consilier la palat, încercăm o proiecţie externă…pe dumneata, maestre Savei, vă văd un impozant proconsul general în Columbia…” “ Britanică? E viceregat, colonie a coroanei britone, mi se pare…” îşi ridică Preşu sprîncenele groase. Tăcură iar, fiindcă oberchelnerul sosi împingînd un gheridon pe care abureau bucate felurite: prepeliţe umplute cu trufe, coadă de taur în sos de vin, antricot de elan a la guerier şi tot soiul de garnituri multicolore. “ Nu, în ailaltă, cu capitala la Ciudad Bolivar… oricum filiera culturală e propice se vînd poveşti se cumpără minciuni, treaba ar merge strună!” Preşu rupse un copan şi-l făcu să dispară cu totul în gură. Îşi linse degetele, apoi privi meditativ osul curăţat. “ Sunt un om sincer, nu vă ascund că am unele slăbiciuni…legate în special de sexul slab… pe urmă tabieturile, biblioteca de care nu mă pot lipsi într-un exil, chiar înconjurat de pipiţe şi cărţi, nu, nu m-aş mai putea dedica integral studiului!” Licăreanu făcu semn somelierului să toarne un cabernet rubiniu în pahare şi apoi să plece. “ O sută de mii tiraj la reeditarea Maximei Venalia, te-ar aranja?” Pripasievici, care ciugulise din toate farfuriile, ridică ochii surprins: “ Ohohooo, cîte hectăraşe de pădure pui la pamint…d ar eu ce rol am în ecuaţia asta? Să ştiţi că nu mă mulţumesc cu o sinecură de doi bani…” “ Capital, prietene, capital fiindcă de bani e vorba în definitiv…un amic care-mi datorează notorietatea, i-am editat cinci volume de eseuri politice şi i-am uns metresa poetă, îţi va sprijini canditatura la postul de trezorier la I.M.E… tot ce trebuie să faci e să împingi torentul de parale spre noi!” spuse Licăreanu plescăind din buze după ce goli paharul de vin. Preşu luă un aer oficial, ridicînd cupa cu rubiniu spre ceilalţi. “ Aşa mai merge treaba…să ne ajute forţele binelui, îngerii fără aripi şi prejudecăţi şi bineînţeles cohortele de simpatizanţi pe care ii avem!” Pripasievici ciocni, îmbujorîndu-se dinspre pomeţii laţi spre albul ochilor. “ Dumneata, maître, eşti simpatic oricum şi statuar între coordonate bibliofile, ai impozanţa unui rondbos din celuloză…dai bine si mediatic, pe sticla nu ţi se văd guşile!” “ Dragul meu, în viaţă trebuie să culegi tot ce e mai bun, interzis sau infernal…de altfel, aşa cum am spus recent, e o minciună că dictonul i-ar aparţine lui Sartre, l-am născut eu după un prînz cu strănepotul lui Heiddegger, infernul sunt întotdeauna, negreşit, ceilalţi!” “ A dracului să fiu dacă nu ai dreptate, rîse Licăreanu, doar fraierii care crează între murii mucegăiţi ai existenţei lor recluzionare nu sunt interesaţi de bucuriile vieţii!” Preşu rîgîi discret ţinînd şervetul din olandă în dreptul gurii: “ E fructu arbor conoscitur…dragii mei, suntem toţi trei poame de soi, ar fi păcat să ne ofilim neştiuţi…lăsînd deoparte hrana spirituală să fructificăm realitatea rodnică, ca avem doar o viaţă, Epicur mi-e martor cînd zic: înşfacă şi haleşte cît poţi!” “ Bunicu-miu, cînd era vorba de cărţi sau potol zicea aşa: mestecaţi, mestecaţi, mestecaţi…şi după aia înghiţiţi!” chicoti Pripasievici. Licăreanu turnă di nou în pahare: “ Să fie într-un ceas bun, iar cînd ne-o fi mai rău, aşa să ne fie!” Preşu bătu cu palma sa durdulie în masă: “ Garson, desertul!” Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE