FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Un prînz cultural
Text postat de Gheorghe Rechesan
Licăreanu purta de obicei sacouri cenușii din homespun autentic și mergea des la frizer ca să se tundă scurt, militărește fiindcă chelea frontal. Era un bărbat solid între două vîrste, cu alură de țapinar deși avea în proprietate o editură cu oareșce notorietate. Culoarea cămășilor nu-l interesa și de multe ori ieșea din casă nebărbierit sau purtînd pantofi de culori diferite. Pripasievici, mult mai tînăr decît el, slăbănog, cu fața mongoloida și buze ca cireșele, se pieptăna larg , cu cărare pe dreapta și o meșă căzută cochet pe frunte, purta doar cămăși cadrilate și papioane elegante din mătase. Fragilitatea staturii ușor cocîrjate și privirea năucă de ochelarist purtător de lentile groase îi conferea o distincție aparte, deși era peltic și atunci cînd perora, interlocutorii trebuiau să se ferească din calea salvelor sale salivare, slobozite fără intenție.
” Măi, Rolande, îi spunea Licăreanu, amicului său, tu și cînd ai argumente tot pluvial ești!”
“ Măi, canalie, replica Pripasievici, binedispus, de ce nu-mi faci rost și mie de o sinecură?”
Pînă la urmă s-au întrunit trei la masă, un prînz ca o triadă a trigonicilor literați. Licăreanu într-un sacou nou, din stofă grosuță bleumarin pe care mătreața frunții sale de filosof cernută ca zăpada mieilor contrasta viu, Pripasievici cu papion cadrilat verde cu roșu la grumaz și un sacou din rips căcăniu, iar al treilea, Savei Preșu, mare, gras, bonom își asortase papionul bleugendarme, de sub gușa ornată cu o bărbuță scurtă, cănită în negru, cu cămașa și vesta boierească din cașmir movuliu.
“ Ce luăm, monșericilor, la antreie?”întrebă el graseind și lingîndu-și buzele pline de epicurist notoriu.
Se întîlniseră la Ruby, un restaurant deschis recent, unde se putea hali scump și bine, în porții neobișnuit de mari, orice-ți trecea prin minte, de la calamar umplut cu mazăre chinzească pînă la coadă de taur catalan în sos de porto.
“ Eu nu iau antreu, trec direct la supă… aș mînca una de găină cu tăiței de casă, în stil ardelenesc!” zise Licăreanu visător, iar ceilalți aprobară, fiindcă el plătea nota de plată.
“ Trei supe de găină, meștere!” îi aruncă oberului îndoit respectuos lîngă spătarul scaunului.
“ Nu uita ciușca și țuicile!” spuse onctuos Preșu, îndoindu-și șervetul sub bărbie.
Chelnerul șopti respectuos:
“ Supa e de coquelet…și nu se servește cu alcool sau ardei iute!”
“ Mais que diabl în mama dreacului îi cocletele?” se miră Licăreanu.
“ Un pulet tre fre de doi saptamîni!” interveni însuși chef-cuisinier, un franțuz chelos și uscat, care veni să-și onoreze clienții de soi.
Pripasievici se foi pe scaun, iar obrazul său palid-gălbejit de ulceros se strîmbă a neîncredere.
“ Este degresat claponașu’? Eu nu prea pot să mănînc gras, mai bine iau o cremă de porumb!“
“ Nu facut crem de mais, est un rețept mehican, luat quelque chose lejer!” se oțărî bucătarul și se întoarse spre bucătărie, enervat, gesticulînd și bolborosind în șoaptă.
Leorpăiră supa în liniște, întrerupîndu-se doar ca să-și șteargă cu șervetul unsoarea și tăițeii de pe bărbii.
“ Știți ce m-am gîndit eu, spuse Licăreanu, după ce goli bolul și făcu semn chelnerului să aducă încă un castron, să facem o triangulație eficientă: eu, cu editura, prietenul Roland pus într-o funcție de decizie la I.M.E., Institutul Multicultural European, iar dumneata, Savei, ca nebun pe eșichierul politic, eventual consilier la președinție!”
Preșu zîmbi larg, bărbuța sa tunsă se lăbărță ca jartiera unei dansatoare de striptis.
“ Nu merge, dragule, am încercat și în mandatul trecut…sunt dificultăți insurmontabile pentru mine, am avut probleme cu personalul de acolo, o blondă, camerieră-șefă, m-a denunțat că nu ridic capacul de la budă cînd urinez!”
Pripasievici se opri cu lingura în aer:
“ Maestre, ce naiba, puteați să fiți mai atent în spațiile publice…”
“ Dumitale ți-e ușor, spuse cu bonomie celălalt, ești de stînga, ai și prepuțul decalotat, dar mie, care încerc să direcționez jetul echidistant, mereu îmi scapă cîțiva stropi abundenți…”
“ Faceți aluzii malițioase la orientarea mea politică sau la apartenența mea etnică, cumva… da, tatăl meu a fost cominternist, izraelit nepracticant deci ateu… și ce-i cu asta?
“ Potoliți-vă, să nu divagăm, interveni Licăreanu, soluții paralele sunt, dar nu putem să le aplicăm eficient pe axa putere-bani-imagine dacă nu colaborăm între noi…dacă a căzut varianta consilier la palat, încercăm o proiecție externă…pe dumneata, maestre Savei, vă văd un impozant proconsul general în Columbia…”
“ Britanică? E viceregat, colonie a coroanei britone, mi se pare…” își ridică Preșu sprîncenele groase.
Tăcură iar, fiindcă oberchelnerul sosi împingînd un gheridon pe care abureau bucate felurite: prepelițe umplute cu trufe, coadă de taur în sos de vin, antricot de elan a la guerier și tot soiul de garnituri multicolore.
“ Nu, în ailaltă, cu capitala la Ciudad Bolivar… oricum filiera culturală e propice se vînd povești se cumpără minciuni, treaba ar merge strună!”
Preșu rupse un copan și-l făcu să dispară cu totul în gură. Își linse degetele, apoi privi meditativ osul curățat.
“ Sunt un om sincer, nu vă ascund că am unele slăbiciuni…legate în special de sexul slab… pe urmă tabieturile, biblioteca de care nu mă pot lipsi într-un exil, chiar înconjurat de pipițe și cărți, nu, nu m-aș mai putea dedica integral studiului!”
Licăreanu făcu semn somelierului să toarne un cabernet rubiniu în pahare și apoi să plece.
“ O sută de mii tiraj la reeditarea Maximei Venalia, te-ar aranja?”
Pripasievici, care ciugulise din toate farfuriile, ridică ochii surprins:
“ Ohohooo, cîte hectărașe de pădure pui la pamint…d ar eu ce rol am în ecuația asta? Să știți că nu mă mulțumesc cu o sinecură de doi bani…”
“ Capital, prietene, capital fiindcă de bani e vorba în definitiv…un amic care-mi datorează notorietatea, i-am editat cinci volume de eseuri politice și i-am uns metresa poetă, îți va sprijini canditatura la postul de trezorier la I.M.E… tot ce trebuie să faci e să împingi torentul de parale spre noi!” spuse Licăreanu plescăind din buze după ce goli paharul de vin.
Preșu luă un aer oficial, ridicînd cupa cu rubiniu spre ceilalți.
“ Așa mai merge treaba…să ne ajute forțele binelui, îngerii fără aripi și prejudecăți și bineînțeles cohortele de simpatizanți pe care ii avem!”
Pripasievici ciocni, îmbujorîndu-se dinspre pomeții lați spre albul ochilor.
“ Dumneata, maître, ești simpatic oricum și statuar între coordonate bibliofile, ai impozanța unui rondbos din celuloză…dai bine si mediatic, pe sticla nu ți se văd gușile!”
“ Dragul meu, în viață trebuie să culegi tot ce e mai bun, interzis sau infernal…de altfel, așa cum am spus recent, e o minciună că dictonul i-ar aparține lui Sartre, l-am născut eu după un prînz cu strănepotul lui Heiddegger, infernul sunt întotdeauna, negreșit, ceilalți!”
“ A dracului să fiu dacă nu ai dreptate, rîse Licăreanu, doar fraierii care crează între murii mucegăiți ai existenței lor recluzionare nu sunt interesați de bucuriile vieții!”
Preșu rîgîi discret ținînd șervetul din olandă în dreptul gurii:
“ E fructu arbor conoscitur…dragii mei, suntem toți trei poame de soi, ar fi păcat să ne ofilim neștiuți…lăsînd deoparte hrana spirituală să fructificăm realitatea rodnică, ca avem doar o viață, Epicur mi-e martor cînd zic: înșfacă și halește cît poți!”
“ Bunicu-miu, cînd era vorba de cărți sau potol zicea așa: mestecați, mestecați, mestecați…și după aia înghițiți!” chicoti Pripasievici.
Licăreanu turnă di nou în pahare:
“ Să fie într-un ceas bun, iar cînd ne-o fi mai rău, așa să ne fie!”
Preșu bătu cu palma sa durdulie în masă:
“ Garson, desertul!”
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23877
Comentarii: 120196
Useri: 1418
 
 
  ADMINISTRARE