FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Am un dram
Text postat de latunski criticul
Am un dram de curiozitate și nu știu cum să mi-l spulber.
Domnule Emanuel Cristescu, mi-ați selecta pentru Antologie următorul text? Este o repostare.



Seara în grajd


Seara se lasă pe deal, dar mai repede se lasă seara pe vale. Nu știu de ce, eu sunt o biată capră. Am păscut la iarbă toată ziua, legată de un țăruș cu o funie lungă petrecută pe sub bărbița-mi cochetă și atît de admirată de către Emil. Cînd soarele era chiar deasupra cornițelor am ocolit un vișin de lîngă răzor și n-am mai știut cum să revin la starea inițială. Spațiul meu vital s-a micșorat considerabil, dar aveam foalele pline, așa că m-am pitit la umbra vișinului și am început să rumeg. Ar fi trebuit să fiu fericită, oare de ce mă încerca un puseu de neîmplinire, de furie. Starea aceasta inexplicabilă mi-a amintit de primul meu Stăpîn. Pe vremea aceea făceam parte dintr-o turmă, turma era condusă de un Păstor, supravegheată și îndrumată de către cîini. Dreptu-i că, majoritare în turmă erau spurcatele și păgînele de oi, dar cînd faci parte dintr-o turmă, chiar dacă ești minoritară, ai un statut special și un sentiment de siguranță. De fapt nu despre asta am vrut să rumeg, ci despre faptul că primul meu Stăpîn răsfoia niște fibre vegetale necomestibile și vorbea singur: „Atît împunge capra, cît stă rău”* – zicea el.
Asta o fi explicația!

*
Luna pe cer trece-așa repede prin fața ochetelui, încît întunericul pune stăpînire pe grajd. Vaca Florica rumegă liniștită, Bator și El-Zorab dorm de-a-n picioarele, rumeg și eu în continuare, nu numai iarbă, ci felurite gînduri care îmi trec prin mintea mea de capră. Cînd mă săturam de păscut, veneam să rumeg lîngă primul meu Stăpîn. Mă credeți sau nu, el chiar vorbea cu mine și-mi spunea că o să ajungă un om important; că a mai fost unul, David, care, tot așa, păstorea peste oi și capre, iar mai apoi a ajuns rege.
Mai zicea că o să plece într-o pășune străină unde caprele sînt foarte prețuite de către stăpînii lor; va munci din greu și cînd se va întoarce va cumpăra o mulțime de capre, iar eu voi fi prima dintre capre. Atunci nimeni n-o să-i mai spună: capra e vaca săracului, toți o să-l respecte și în staulul său iada nu va sări mai sus decît capra. Că în viață trebuie să împaci și capra și varza, dar asta e mai presus de înțelegerea mea.
Îmi amintesc doar că a plecat și, după ce eu am fost dusă de două ori în saivanul lui Emil, a revenit fără nici un venit. Mi-a spus că degeaba a stat el două sezoane de pășunat, era criză și acolo (ce-o fi aia?). Concluzia: m-a vîndut actualilor stăpîni.

*
Întîi a scîrțîit în vînt cumpăna de la fîntînă, apoi a venit Stăpîna și mi-a ușurat ugerul de laptele destinat iadei mele, cea care a dispărut subit după ce luna s-a împlinit de două ori. Două zile n-am păscut și-am zbierat de dorul ei. Magdalena, capra popii Nectarie, mi-a behăit printre ostrețele gardului, liniștindu-mă, spunîndu-mi că a plecat într-o lume mai bună. Se pare că acolo dispar și spurcații de porci, care se îmbuibă ca niște Stăpîni. Acolo a plecat și mama Stăpînului, culcată într-o iesle, în timp ce popa Nectarie behăia și făcea fum în jurul ei. M-au închis în grajd, dar auzeam totul. Și nu mi-a plăcut cînd a spus: „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oi”**. Popa Nectarie nu a dus-o niciodată la pășune pe Magdalena, se vede că ține mai mult la oi decît la capre. Atunci, de ce primul meu Stăpîn îmi spunea că noi, caprele și țapii, sîntem Poporul Ales și că în Țara Sfîntă și-n împrejurimi eram la mare preț; doar oile, berbecii și vițeii de aur erau dați vamă jertfelor, superstițiilor și ignoranței. Ba chiar țapii își aveau locul lor bine definit în arbuști***.

*
Ah, Emile, în curînd pasu-mi spre tine-mi voi îndrepta – că tot veni vorba despre țapi. Ei, nu prea curînd, abia cînd iarba se va ofili voi fi dusă în saivanul lui Emil. Și ce, n-am voie să visez? Deja simt un fior prin cornițe și pe sub coadă. E cam bătrîn Emil, dar încă se descurcă ghiujul. Știți doar cum se spune: „Și țapului bătrîn îi place iarba fragedă”.
Nu prea mai sunt mulți țapi prin împrejurimi. Păpușa (auzi, nume de capră!) a Stăpînei Simina a fost dusă la țapul Ciutacu, chiar acolo unde se termină Cornul Caprei și începe Poiana Țapului. Apoi a povestit tuturor suratelor cum Ciutacu a stat țeapăn, aiurit, prostit și nu i-a făcut nimic; exact ca un țap logodit. A mai fost țapul Aaron, dar cu el este o adevărată poveste de groază. Hai să v-o spun, așa cum mi-a behăit-o și mie, printre gard, Magdalena. Nu pot s-o sufăr de fel pe încrezuta de Magdalena. Ea nu merge niciodată la pășune și nu stă priponită de țăruș, legată cu funia. Se plimbă toată ziua prin curtea popii, are nutreț proaspăt cosit și se uită cu ochii ei de capră printre ostrețele gardului; parcă-i soră cu Stăpîna ei, care stă la geam și-i privește galeș pe toți țapii de Stăpîni care trec pe uliță.
Zice Magdalena, cum că la Țancul Stîncii sînt cîteva staule de Stăpîni de la care popa Nectarie nu vede nici o contribuție pentru biserică, nici un gram de colivă și nici o pomană. Într-o bună zi, toți acei Stăpîni și-au pus, pe rînd, mîinile lor între coarnele lui Aaron și au mărturisit cu glas mare toate păcatele pe care le-au săvîrșit. Apoi Aaron a fost dus dincolo de țancul Stîncii și părăsit în munți****, unde s-a sălbăticit și trăiește ca un pașă, cu un întreg harem de capre negre.
Și a mai zbierat în final, Magdalena (mînca-o-ar lupul și muri-o-ar ea, precum capra vecinului!) o expresie ce m-a făcut să cad pe coadă: „într-un lume plină de Stăpîni plîngăcioși și de mioare pîrîcioase, este firească și necesară existența unui țap ispășitor”. Deh, capră de popă, ce mai!

*
Nourii curg, streașina veche a grajdului trosnește, de parcă ar cădea șindrila. A venit și Stăpînul, mi-a aruncat o mînă de lucernă proaspătă. Mirosea a borhot Stăpînul, mirosea la fel ca lăturile pe care le pune în troaca spurcaților de porci. Încît mă întreb: cine a fost mai întîi și la-nceput – Stăpînul sau capra? Am auzit eu o variantă cosmogonică de la Vilma, capra Stăpînei Irinuca, cea care are saivanul mai din jos de casa popii. Trei capre are Stăpîna Irinuca, una mai rîioasă decît alta. Cînd eram împreună cu turma pe izlaz, chiar și oile cele proaste și nesimțite ocoleau locurile de unde acestea smulgeau iarba. Însă eu m-am împrietenit cu surata cea mai mare, cu Vilma; rîioasă, rîioasă, dar tare deșteaptă. Stăpîna Irinuca o ținea mai mult prin casă și ea trăgea cu urechea la tot ce se discuta.
Ascultați, deci, ce mi-a spus Vilma: la început nu era nici iarbă și nici nutreț, doar scaieți și mărăcini. Nu erau nici capre, nici stăpîni. Cînd pe neașteptate și din nimic a apărut Ciupacabra, care a plăsmuit tot felul de făpturi monstruoase: capre care mergeau cocoșate și numai pe picioarele din spate, împodobite cu tot felul panglici multicolore și avînd în loc de bot două bucăți de lemn ce clămpăneau înfiorător. Precum și niște corcituri de Stăpîni cu picioare de țap, cu coadă și cu coarne - de le zicea fauni – și care se împreunau prin păduri și pe cîmpii cu alte făpturi – zise nimfe – ce „stăteau capr㔠oricînd și fără nici o rușine.
Această stare de fapt nu putea să dureze. Și tot pe neașteptate și din nimic a apărut Cariciacabra (lăudat fie numele ei), care a pus rînduială în lume, a făcut caprele după firea lor, pe țapi după firea lor și pe Stăpîni tot după firea lor. Dar cu ei nu i-a prea reușit, pentru că unii își mai păstrează mirosul și obiceiurile de țapi, iar Stăpînele „stau capr㔠mai tot timpul și nu doar în perioada de montă, așa cum trebuie să fie.

*
„Sufletu-mi arde-n iubire ca para”***** – zise cineva în spatele grajdului. Eram într-o stare de somnolență plăcută, cînd l-am auzit pe Stăpînul cel mic care venea de la discotecă împreună cu fata popii, Dana. Ea behăia încetișor și cu neliniște, cum fac și eu în perioada de montă. El o tot ruga să-l lase, dar ea se opunea; acest „vreau-nu vreau” a durat pînă cînd grupul acela de luminițe care poartă nume de țap a pierit din dreptul ferestrei grajdului. Apoi Stăpînul cel mic i-a zis: ”Du-te fă, dracului, du-te de te culcă!” și a intrat în grajd. Mi-a tras un picior în foale ca să mă ridic și m-a obligat „să stau capră”. Nu că ar fi prima ori ultima oară, dar prestația lui este departe de cea a lui Emil. Mi-e și teamă de consecințe, dar am și o speranță ca un gust dulce al răzbunării. Ce-ar fi oare, ca în loc de un ied să făt un monstru cu copite și cornițe, dar cu față de Stăpîn. Atunci să vezi scandal!

Apendice:
În prezent, capra Trăistoasa este formatoare de opinie în turma lui Berevoi Solomonaru, cel care mi-a povestit toate patimile ei din trecut. Eu, autorul, doar am consemnat faptele și le-am dat o tentă literară.
Vouă, care veți citi această povestire, vă spun că, dacă va adăuga cineva ceva la ea, va fi binevenit. Și dacă va scoate cineva din cuvintele ei, iar nu va păți nimic, cum n-au pățit nici cei care au scos din manualele școlare „Capra cu trei iezi”. Pace vouă, cetitorilor!


* - François Villon, Balada proverbelor;
** - Ioan 10, 11;
*** - celebră figurină hitită, cu o vechime de 4500 ani;
**** - ritual biblic, vezi Leviticul 16, 21-22;
***** - Sara pe deal, Mihai Eminescu
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Mulțămim ție, boiarule. Că frumoasă basnă ai scris. Și cred eu că ai mai putea să adaogi și să iai tot dumneata, că te pricepi mai bine decât noi, șî poci a duce mai departe snoava.
Amu, io spusei că după șe trece mahmureaua, o să mai adast aci. Șî iote că trecu. Da' mă trezii cam târzior ca să scrijelesc voroavele cestea. 
Voie bună și stea în frunce la capra matale.
Adecă unul vot.
 
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2012-11-12 23:13:21
         
 
  Asta cu "pentru ce, ba, sa nu fie" e de la altul. Se zice ca baladistul Tudor George, vestitul Ahoe, cand a aflat ca intr-o antologie urma sa aiba texte un alt poet, ar fi scos aceasta perla: "daca este si Desliu, io de ce, ba, sa nu fiu?" Pentru conformitate.  
Postat de catre sters sters la data de 2012-11-07 14:35:39
         
 
  Da, e de antologie, pentru ce, bă, să nu fie?  
Postat de catre sters sters la data de 2012-11-07 14:31:56
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Cu aerul (?!) ca-ti adulmec o flatulentza, vorba unui basist de pe aci, am agatat inca o tinichea, in forma de stea galbena (honny soit qui mal y pense!)de coada caprei tale. Esti bun, sa moara vaca de la tren care te minte, na, ca m-am jurat! Vaca de la tren e sirena aia care face rau cand intra trenul in gara, exact ca AF de cate ori vine vorba de pupinbasism. Nu conteaza, vorba revolutionarului, sange sa curga!  
Postat de catre sters sters la data de 2012-11-07 14:30:32
         
 
  maladeț...deși am senzația cp asist la intonarea unui gospel huiduit la scenă deschisă. Matei 7:6.  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2012-11-07 12:08:58
         
 
  Domnule latunski, nu mie mi-este adresată întrebarea, da' să știți că, în cea mai mare parte, mi-a plăcut.
Am să vă spun și ce nu, dar nu acum, că sunt cam mahmur și mi s-au încâlcit (sau mai bine năclăit?) neuronii.
În orice caz, partea aia cu Emil face prea mult apel la momentul ăla nesemnificativ istoric în care am fost conduși de un țap care s-a pus capră.
Am în vedere faptul că, cine nu cunoaște istoria imediată și bârfele de moment, n-o să înțeleagă o iotă din partea aia cu Emil căprit.
 
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2012-11-07 10:59:12
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23773
Comentarii: 120431
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE