FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Apropo de îngeri...
Text postat de latunski criticul
Dialog cu îngerul

l-am întrebat pe îngerul
zugrăvit pe perete:
de ce ai tu numai aripi
și acest chip bucălat, de copil
îndopat cu dulciuri?

și mi-a răspuns îngerul:
- am aripi doar
că așa a hotărît Moșul
și Fantoma lui
că trebuie să plătesc
pentru păcatele strămoșilor mei,
complotiști, răzvrătiți,
vînzători de taine și
însetați de dragoste,
iar bucălat sînt
precum fiul celui care a plătit
muruiala peretelui.

- dar tu, tu, muritorule,
nu plătești, oare,
pentru necugetata dorință-a
strămoșilor tăi
de a discerne binele de rău?
și dacă te-ar fi cioplit
Policlet, Myron, Phidias,
la comanda lui Zeus,
ai mai avea chelie și burtă,
ai mai crede în mîntuirea
iluzorie, promisă de Fiu?

acest dialog își are rostul lui,
cîtă vreme icoana Fecioarei
ar plînge cu lacrimi de sînge,

dar el nu a avut loc.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE