PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
ÎN UMBRA CUVÂNTULUI Text postat de Luiza Negura Lumina se prelingea tăcuta dinspre fereastră, împărţind odaia în două. Liniştea devenise sinistră, îmbrăţişând sălbatic omul ce stătea aplecat peste birou. Era un bărbat la vreo patruzeci de ani, însă barba lui neîngrijită îl făcea să semene mai degrabă cu un bătrân. Privea foaia goală ce fremăta în faţa lui sperând să prindă viaţă şi aştepta. Ce anume...nu ştia nici el. Şi chiar dacă ar fi ştiut, nu ar fi îndrăznit nici să rostească acele cuvinte. Studiase mult pentru a deveni un învăţat, dar acum, toată ştiinţa lui devenise praf şi pulbere. Era înspăimântat de creatura ce încerca să îl devoreze, să pună mâna pe conştiinţa lui, dar totodată, o privea cu duioşie ca pe o parte din el. Şi la o adica, chiar asta era. Crescuse odată cu sine, se descoperiseră împreună, pierduseră nopţi întregi aplecaţi peste foile îngălbenite, iar acum devenise vrăjmaşul cel mai înverşunat. Nici nu îndrăznea să îi spună pe nume. Niciodată nu o făcuse, cu toate că ştia cine şi ce este. Noaptea cădea în valuri peste Solomon, chemându-l în mrejele ei magice. Atunci se auzi glasul: -Ştii doar că sunt aici mereu. De ce te ascunzi de mine? Oare nu împărţim aceleaşi gânduri şi aceleaşi temeri? Veşnicia e aceeaşi pentru amândoi, căci moartea e doar clipă, o amintire îndepărtată a unei vieţi ajunsă la final! -Să taci, căci tu nu eşti eu! Trăiesc prin visele şi speranţele mele, iar tu eşti doar o nălucire lipsită de suflu. Nemurirea mea o reprezintă arta, şi nu un suflet împresurat de fantasme! -Ha,ha!se auzi râzând lugubru umbra. Eu sunt tu şi tu eşti eu: două jumătăţi ale unui spirit înfrânt de timp. Cuvântul tău e gândul meu nerostit, acela pe care îl pui pe hârtie. Ţi-e teamă de libertate, aşa e? Solomon zâmbi ironic. Îi simţea răsuflarea fierbinte lângă el, ce îi trăda zbuciumul. În oglinda ciobită de lângă uşă se putea vedea clar cum umbra se desprinse de trupul său şi începu a creşte în dimensiuni, ocupând aproape toată odaia. -Tu vrei să trăieşti prin mine, minţindu-te că moartea e un mit. Doar cuvântul rămâne etern, căci el capătă un nou suflu de fiecare dată când e rostit. Cartea mea e adevărata poartă către veşnicie, şi asta cauţi cu adevărat! -Eu? Ce să aştept de la un nevolnic? Poate doar eşecul! Şi umbra se retrase încetişor către fereastră. Luna scăpase de temniţa norilor şi lumina puternic întregul tablou. Era un spectacol grotesc al umbrelor ce dansau ca niste iele în aşteptarea următorului sacrificiu. Copacii îşi uniseră crengile, creionând imaginea unei temniţe vii. -Vezi, Solomon? Din noapte m-am născut, ca să trăiesc prin cuvânt. M-am strecurat asemeni unui paianjăn prin toate ascunzişurile sufletului tău, şi acum vrei să renunţ la tot? -Tu eşti doar o umbră şi viaţa ta e vis. Poate nu am cum să scap, dar moartea ne va strânge ca o gheară pe amândoi! Pentru câteva clipe tăcură amândoi, privind cum luna se ascunsese după nori. Demonul deveni iar gând, în timp ce Solomon se apucă să scrie. Frazele prindeau viaţă una câte una, izvorând parcă din vâltoarea sufletului său. Scria despre visul unui alt om oarecare, pentru care viaţa devenise un coşmar. Se simţea strâns de o gheară, ce îi arăta mereu un hău fără fund. Omul tremura, se zbătea, pentru ca în final să îşi aştepte resemnat sfârşitul. Dimineaţa îl găsi aiurând în faţa manuscrisului aruncat în mijlocul încăperii. Două luni zăcu, chinuit de friguri, bolborosind neîncetat cuvinte într-o limbă necunoscută. Alături nu îi fusese decât umbra. Îl veghease zi şi noapte, aşteptând să vadă un semn cât de mic cum că nu abandonase lupta. Când Solomon îşi reveni, umbra era acolo. -Aşa-i că suntem doi? Jumătaţi ale aceleiaşi vieţi... Bărbatul o privi cu ură şi se ridică după foi. Privindu-le, văzu că multe fuseseră scrise într-o limbă necunoscută. Pipăia fiecare cuvânt ca un orb, simţind pulsaţia vieţii. Manuscrisul devenise o carte, prin ale cărui vene curgeau toate spaimele sale. Simţi că un hău se cască în faţa lui şi că el se află la marginea lui. Camera se întunecă brusc şi umbra căpătă trăsături umane. Îi văzu chipul zbârcit, cu dinţii rânjiţi, ce îi dezgoleau gingiile albe. Mâinile uscate, asemeni unor crengi smulse de vânt se împreunau ca pentru rugăciune. Ochii întunecaţi aruncau priviri răutăcioase, trecând prin Solomon şi ajungând lângă oglindă. -Credeai că ai să mori? Nu am să te las nicicând să fii liber! Temniţa noastră e aceeaşi. Şi ştii de ce? Pentru că eu sunt Solomon şi tu eşti umbra mea! Camera se umplu de un râs nevrotic, care îl făcu pe bărbat să tremure. Privea foile din mâinile lui şi i se păru că sunt pline de sânge. -Acela e sângele meu, al lui Solomon, căci tu, o umbră, eşti doar o închipuire. Frica mea de moarte e chipul tău şi visul de libertate e sufletul la care tânjeşti! Atunci se întâmplă ceva nemaivăzut. În cameră apărură din senin o mulţime de cuvinte ce strigau unele la altele, chemându-se şi căutându-se. Cele care îşi ştiau rostul se organizau în fraze lungi, armonioase, în ele simţindu-se vibraţia vieţii. Solomon şi umbra priveau înmărmuriţi vârtejul ameţitor, retrăgându-se lângă oglindă. Fără să-şi dea seama, intrau încet în sticla oglinzii, trecând în lumea tăcută şi întunecată a nefiinţei. Nemişcarea îi îngrozi. Ar fi vrut să ţipe, dar sunetele rămâneau mute. Tot ce se putea auzi era cuvintele unui om oarecare, pentru care viaţa devenise un coşmar: -Şi atunci umbra şi Solomon deveniră un singur spirit, captiv pentru veşnicie în nesfârşirea morţii... Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE