FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Din nou despre drepturile de autor
Text postat de Emanuel Cristescu
Prezint câteva extrase din:

“Convenție din 09/09/1886 (Convenție din 1886)
Convenție de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice din 9 septembrie 1886*)
completată la Paris la 4 mai 1896, revizuită la Berlin la 13 noiembrie 1908, completată la Berna la 20 martie 1914, revizuită la Roma la 2 iunie 1928, revizuită la Bruxelles la 26 iunie 1948, revizuită la Stockholm la 14 iulie 1967 și la Paris la 24 iulie 1971 și modificată la 28 septembrie 1979

ARTICOLUL 2

(1) Termenul opere literare și artistice cuprinde toate lucrările din domeniul literar, științific și artistic, oricare ar fi modul sau forma de exprimare, precum: cărțile, broșurile și alte scrieri; conferințele, alocuțiunile, predicile și alte opere de aceeași natură; operele dramatice sau dramatico-muzicale; operele coregrafice și pantomimele; compozițiile muzicale cu sau fără cuvinte; operele cinematografice, cărora le sunt asimilate operele exprimate printr-un rocedeu analog cinematografiei; operele de desen, de pictură, de arhitectură, de sculptură, de gravură, de litografie; operele fotografice, cărora le sunt asimilate operele exprimate printr-un rocedeu analog fotografiei; operele de artă aplicată; ilustrațiile, hărțile geografice; planurile, crochiurile și operele plastice referitoare la geografie, la topografie, la arhitectură sau la științe.

ARTICOLUL 7

(1)Durata protecției acordate prin prezenta convenție cuprinde durata vieții autorului și 50 de ani după moartea sa. (În România 75 de ani. Nota mea)

ARTICOLUL 10

(1) Sunt permise citatele extrase dintr-o operă făcută deja cunoscută publicului în mod legal, cu condiția ca ele să fie conforme bunelor uzanțe și în măsură justificată de scopul urmărit, inclusiv citatele din articole din jurnale și culegeri periodice, sub formă de revistă a presei.
(2) Se rezervă legislației țărilor Uniunii și acordurilor speciale existente sau care se vor încheia între ele dreptul de a permite folosirea în mod legal, în măsura justificată de scopul urmărit, a operelor literare sau artistice, cu titlu de ilustrare în învățământ, prin intermediul publicațiilor, emisiunilor de radiodifuziune sau al înregistrărilor sonore sau vizuale, cu condiția ca o asemenea folosire să fie conformă bunelor uzanțe.
(3) Citatele și utilizările avute în vedere în alineatele precedente vor trebui să menționeze sursa și numele autorului, dacă acest nume figurează în sursa folosită.”

Sper să fi fost relevante.

Vă sugerez să citiți la link-ul:

http://www.ecopyright.ro/files/pdf/legislatie/conventia_berna_09091886.pdf

documentul în întregime.

Îmi exprim surprinderea că după studiul de caz “Ion Gabriel Pușcă”, după toate dezbaterile pe această temă, care au avut loc pe acest site, mai sunt membri care nu înțeleg despre ce este vorba și nu respectă drepturile de autor.

Prin urmare, nicio operă, fie și o simplă epigramă sau o predică, nu poate fi preluată de către cineva fără acordul autorului ori al deținătorilor drepturilor de copyright pentru acea operă. Acest accord sau permisiune poate fi acordat(ă) cu titlu gratuit sau cu titlu oneros.

Pentru libera circulație a ideilor, după cum ați văzut, se pot prelua scurte pasaje, citate, conform regulilor de bună practică. Acestea vor fi puse între ghilimele și, obligatoriu, trebuie să se indice sursa. În caz contrar, avem de-a face cu o infracțiunne care se cheamă PLAGIAT.

În secțiunea „Ajutor” veți găsi următorul paragraf:

„Q. Cine detine drepturile de proprietate intelectuala ale textelor publicate pe site ?
A: Toate textele publicate în cadrul sectiunilor atelierului apartin autorilor textelor care îsi asuma si responsabilitatea paternitatii lor si a posibilelor eventuale consecinte în situatia unui eventual plagiat. Proprietarii atelierului au dreptul de a publica in forma electronica sau tiparita, in numele atelierului orice text sau comentariu publicat in acest site cu notificarea autorului si precizarea, în situatia publicarii, a numelui autorului. Eventualele drepturi patrimoniale obtinute în urma publicarii vor reveni autorilor în conformitate cu legea dreptului de autor.
Proprietarul sitului nu îsi asuma nici o responsabilitatea pentru textele postate de catre autori în site. Responsabilitatea pentru orice atingere pe care textele postate o poate aduce unor terti revine în totalitate autorilor. Va rugam sa semnalati orice încalcare a dreptului de autor precum si orice lezare a intereselor legale ale tertilor.”

Mai este ceva neclar?

Spațiul public este una iar drepturile de autor sunt alta. Prin urmare, domnule Tudor, vă sugerez să intrați în legalitate. A înțeles, mai greu, este adevărat, până și domnul Ion Gabriel Pușcă.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Posibilitati materiale pentru internet. Acum am o tableta dar nu stiu cum sa aduc texte din calculator. De scrod e un chin, sunt cam chior si literele sunt cam mici.  
Postat de catre nicolae tudor la data de 2013-12-01 21:33:37
         
 
  Cu putin timp in urma o instanta a decis ca spatiul virtual este spatiu public, deci nu trebuie sa ceri acordul sa fotografiezi un pantalon rupt in c...,sa inregistrezi un behait de capra, cum nicisa reproduci un cuvant vazut pe un gard. Creatiile postate oriunde in virtual sunt ca o carte tiparita- ai voie s-o reproduci sub forma de comentariu/eseu sau s-o oferi ca biblioteca, cu conditia sa nu fie aducatoare de foloase materiale. Eu am reprodus lucrari care reliefau atitudini morale sau nemultumiri despre cum este construita lumea contemporana. Am avut placerea sa va arat un microeseu- "stramba alcatuire"- in care am folosit multe citate (sa fiu convingator!).
ps. cer scuze pentru absenta, dar n-am avut posibilitatiavut
 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2013-12-01 21:30:40
         
 
  Există o soluție și legală și morală. Adică o soluție prin care se poate manifesta dreptul la libera circulație a ideilor fără a încălca drepturile de proprietate intelectuală ale autorului.

Iată cum. Se poate prelua un scurt pasaj, 2-10 rânduri, se pune în ghilimele și apoi se menționează sursa și se dă link-ul la adresa respectivă.

De exemplu "O altă piatră de moară care atârnă de picioarele acestui regim o reprezintă eterna camarilă a acestor spații. Care l-a sufocat și care nu a ocolit nici regimurile care au urmat. Vioara întâi a acestei camarile era o, frumosă amantă Maria Obrenovici. Ne-o putem imagina pe această duduie, ieșind în caleașcă, de la Palatul domnesc, noaptea și întrebată fiind, de ce a fost la palat, să răspundă nonșalant: mă aflam prin zonă și am fost să iau niște fân din fânăriile lui vodă! Cherchez la femme, spune un celebru dicton, și veți afla adevărul. Relația cu aceasta îl va compromite. Cancelariile europene vor fi din ce în ce mai rezervate, oamenii politici vor sfârși prin a-l disprețui iar oprobiul public se va revărsa asupra lui. Să mai amintim corupția generalizată în urma căreia camarila, inclusiv la intervenția lui Cuza, primea, prin decret domnesc, fără licitație, contracte și lucrări. La toate acestea mai putem adăuga pornirile dictatoriale și viața sa destrăbălată."

Sursa. "Monstruasa coaliție sau monstruoasa guvernare?" http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=39635

Evident această facilitate poate fi utilizată instant și este dată de posibilitățile excepționale ale internetului.

În acestă situație niciun autor nu poate reproșa nimic. Pentru că se respectă legea drepturilor de autor și bunele uzanțe în materie de citate:

 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-08-14 12:36:24
         
 
  Gestul e clar: ciorditorul, manglitorul ordinar ( care-ti intra in curte fara voie si-ti palmeaza gaina cea mai grasa sau un biet pui amarat) comite furt, atata timp cat nu te intreaba daca nu i-l daruiesti cumva. Eu nu am scris nicaieri "preluarea acestui text fara acordul proprietarului, chiar cu mentiunea autorului, constituie infractiune la legea drepturilor de autor", dar de acum incolo o voi face, desi credeam ca se subintelege! Mai mult, vad ca faptuitorul trece sub tacere faptul ca i-am interzis, cu ocazia unei faptuiri anterioare, sa mai ciordeasca texte de-ale mele impodobindu-si cu ele caznitele sale pagini de net, aducand adica ideile si creatiile mele in slujba celor sustinute sau propovaduite de el. Ii explic inca odata, ca la prosti (desi nu este cazul, hotii sunt isteti, chiar daca siretenia nu inseamna numaidecat inteligentza): "publicat", "facut public", nu inseamna nicidecum "bun public"! Iar ciordeala, mangleala, datul cu jula, palmatul, manareala de orice fel, sunt fapte reprobabile, oricum le-ai intoarce. Imi voi consulta avocatul si functie de ce va decide el imi rezerv dreptul de a actiona. Deocamdata, in afara unui text de lege expus aici, autoritatea suprema a SITE-ULUI, IN MOD EXTREM DE NECLAR, NU-L TRAGE PE FAPTUITOR DE URECHI, PRIN SCADEREA NIVELULUI DE POSTARE, ASA CUM AR FI DE DORIT. PENTRU FAPTE MAI MICI ALTII AU FOST IMPROSCATI CU... MATERIAL.
Vad, pe de alta parte, ca hotul are si aparatori. Nu ma mira, iar acestia sunt toti, fara exceptie, din gaska laudatorilor unuia cas, chiozlau, spanchiu, cu un ochi la slanina si cu celalalt la faina, iar asta ma mai linisteste un pic, in sensul ca hotii se strang in gasti si vor fi din ce in ce mai usor de vazut si de deosebit de oamenii normali. S-auzim de lucruri cinstite!
 
Postat de catre sters sters la data de 2012-08-13 08:25:36
         
 
  Nu, pușcă n-a priceput nimic.
El... adsumează. Un termen specific, rezultat prin alipire altor doi (adaugă+însumează).
Adică, ia de pe unde apucă.
Laoalaltă cu meniul aferent.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-08-11 12:23:31
         
 
  De când cu internetul și era informaticii problematica drepturilor de autor se pune și mai abitir.

"Prin Decizia nr. 2175/23.03.2012, pronunțată în dosarul nr. 9582/3/2008, judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I Civilă, Înalta Curte a hotărât admiterea recursului și modificarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, dispunând majorarea despăgubirilor pe care TVR Media S.R.L. trebuie să le plătească domnului Ștefan Bănică, moștenitorul maestrului Ștefan Bănică Sr", se spune în comunicat.

Astfel, Înalta Curte a obligat TVR Media S.R.L. la plata către Ștefan Bănică a sumei de 4.943,70 de lei cu titlu de despăgubiri. Totodată, instanța a obligat TVR Media la plata sumei 5.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, menținând alte dispoziții anterioare, potrivit aceleiași surse.

Hotărârea este irevocabilă, iar considerentele ei nu au fost încă redactate.

"Dincolo de cuantumul sumei, această hotărâre trebuie să genereze conștientizarea de către cei care încalcă legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe a faptului că artiștii nu pot fi nesocotiți. Este o parte dintr-un amplu demers care să susțină drepturile artiștilor în fața celor care urmăresc obținerea unor beneficii facile de pe urma muncii acestora", se mai spune în comunicatul transmis de reprezentanții lui Ștefan Bănică.”

http://www.mediafax.ro/cultura-media/stefan-banica-a-castigat-procesul-cu-tvr-media-si-va-primi-5-000-de-lei-cu-titlul-de-despagubiri-9438819


“Avalanșa de procese în masă din Statele Unite care au că țintă utilizatorii de BitTorrent a atins o nouă cifră. De anul trecut până în prezent, peste 200.000 de mii de oameni au fost judecați pentru partajarea unor materiale cu drepturi de autor, și acest număr crește într-un ritm amenințător.”

http://www.worldit.info/noutati/200-000-de-procese-in-america-pentru-piratare/
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-08-11 11:21:54
         
 
  se anunță încă sâmbătă frumoasă, răcoarea de afară nu are, pare-se, nici un fel de efect benefic asupra minților ce dau în clocot.

așa că, domnilor, eliberați ringul! uuuuuuultimaaaaa repriză! sau, în varianta cosmopolită, "let's get ready to rumbleeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!"
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2012-08-11 08:43:47
         
 
  aaa, pai normal ca vor bani din orice..scluptorii aia(sic),tudore, cu t mica de la tilhar, incearca sa traiasca din arta lor, din valorificarea muncii si ideilor care le apartin!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2012-08-11 08:40:46
         
 
  Nicolae,
Impertinenta de a-mi scrie numele fara majuscula nu te fereste de ridicol si nici nu scuya gestul de sterpelitor fortos moral.
"adevaratii autorii sunt sculptorii care modeleaza in cioturile copacilor si in stincile muntilor...etc"
pai nene preluator/-valorificator, dupa logica matale de sterpelitor, atunci Michelangelo, Rodin, Moore, Brancusi sau Neagu(daca ai auzit cumva numele) si multi altii nu-s autori ci niste bieti imitatori!
Unde se opreste megalomania si incepe actuul artistic, nene niculies? acolo unde forta morala a artistului ia cioata gata cioplita a lui Kosta si si-o pune in gradina proprie fara ca macar sa-i ceara aprobarea?
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2012-08-11 08:39:11
         
 
  domnule Nicolae, chiar dacă ignorăm perspectiva juridică (în w.w.w. lucrurile pot fi complicate, și oricum, în ziua de azi, cu un avocat bun lady gaga poate demonstra oricînd că e fată mare), rămîne cea umană, a bunului simț. dacă nu aveți acordul lui Kosta, dacă pur și simplu omului îi repugnă să-și vadă creația acolo, să zicem, din motive doctrinare, vă-ntreb, vă simțiți confortabil? nu-i mai simplu să solicitați permisiunea autorilor înainte de a le posta textele pe blogul dvs?  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2012-08-11 08:22:41
         
 
  Mi se pare mie, sau art. 2 din această convenție poate da naștere la ambiguități? Pentru că, deși expresia "toate lucrările din domeniul literar" pare să se refere la orice fel de scriere, fie și o simplă poezie, enumerarea care urmează, "cărțile, broșurile și alte scrieri", precedată de cuvântul "precum", pare să spună că nu putem numi "operă literară" o simplă poezie, întrucât enumerarea amintită mai sus pare să refere doar la o colecție de mai multe scrieri. În schimb, ziarul, revista sau "atelierul literar" în care această poezie a fost publicată se încadrează perfect în termenul de "operă literară". Aceasta înseamnă că poți prelua fără probleme o poezie de pe un site literar, încadrându-se în categoria "citatele extrase dintr-o operă făcută deja cunoscută publicului în mod legal", cu respectarea "bunelor uzanțe" (pe care ar trebui să le cunoaștem mai întâi, să fie publicate undeva, ca să le putem aplica).
Mai apoi, trebuie să facem distincția între a folosi o scriere a unui autor, chiar și cu precizarea numelui și titlului operei, în scopuri oneroase și simpla reproducere, a operei, cu indicarea tuturor datelor, fără nici un scop oneros, ba chiar cu scopul de a face reclamă acelui autor. Chiar aș vrea să văd un proces în care autorul reclamă faptul că i-a fost preluată opera pentru a i se face reclamă! Da, dacă site-ul pe care opera a fost reprodusă are avantaje materiale de pe urma acestei preluări, problema se schimbă și sunt convins că va avea efecte juridice, indiferent de faptul că o simplă poezie poate fi încadrată sau nu, potrivit convenției de mai sus, în termenul de operă literară, sau intră doar în categoria "citat dintr-o operă literară". Poate că pare neveridic, dar orice jurist știe că interpretarea oricărui cuvânt dintr-un text juridic nu se face după sensul lui din dicționar, ci după sensul dat și explicat de legiuitori. Și cum legiuitorii uită uneori acest lucru sau nu-l iau cu foarte mare seriozitate în calcule, sau îl iau dar, pur și simplu, "nu le iese", legile sunt pline de termeni ambigui, greu de interpretat și care lasă loc să întorci și camionul, nu doar căruța, pe aleile lor.
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2012-08-11 08:22:10
         
 
  a vorbit gheorghe  
Postat de catre nicolae tudor la data de 2012-08-11 08:18:28
         
 
  adevaratii autori sunt sculptorii care modeleaza in cioturile copacilor sau in stancile muntilor si creatiile lor apartin neconditionat oricui. dar toti vor bani din orice. Nu-i mai satura Dumnezeu.
Ati putea veni in intampinarea nevoii de puls spre normalitate oferind autorilor, la postare, optiunea: daca doresc ca textul respectiv sa poata fi preluat. Cu indicarea numelui, in ce conditii si datele de contact. Din experienta va spun ca nu am intampina rezistenta, ba chiar am primit multumiri ca am apreciat un text sau altul. Doar fo doi-trei zmei sunt cu gura mare, ceea ce spune mult despre caracterul acestora, in particular, si despre ce inseamna elita romaneasca la ora actuala, in general. Ca-ti vine sa te inchizi de viu la 2 m sub pamant si sa nu mai stii nimic de tara asta.
 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2012-08-11 08:17:27
         
 
  D-le Cristescu,
gestul lui N Tudor de a dispune de textul d-lui Kosta Vianu este incalificabil! Nu e prima oara cind acest ins lipsit de scrupule sterpeleste texte de pe europeea si le posteaza pe blogul sau, numit, culmea, "forta morala"! Opinia mea este ca recidivistul plin de forta ar trebui pedepsit drastic, nu doar atentionat cu blindete. nu doar pt gestul care loveste drepturile unui autor, ci si pt umbra "slinoasa" aruncata asupra acestui cenaclu virtual. pe alte saituri literare astfel de gesturi merg pina la excludere, aici, d'alde pusca IGP, cel care il" angajase" pe Rebreanu la fituica sa se fitiie in voie , ba mai mult cu apendicele codal in sus plin de trufie!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2012-08-11 08:06:00
         
 
  din 1886 au trecut pete 100 de ani. a aparut internetul, care revolutioneaza prin implicarea maselor in toate procesele vietii sociale si politice. articolul 10 spune ceva despre "scopul urmarit" si "revista presei", care imi da castig de cauza. cum am spus si data trecuta,legea trebuie complectata cu o lege a consumatorului, iar eu am adus destule elemente care o sustin. daca ea nu exista asistam de fapt un razboi pe care-l declara unii autori si-l sustin impotriva cititorului, ceea ce este sub demnitatea unui om de spirit.  
Postat de catre nicolae tudor la data de 2012-08-11 08:04:43
         
 
  Domnule Cercel,

La București se cunoaște bine problema. Și nu de acum. Convenția de al Berna a fost ratificată de către România încă de prin 34 sau 39. Apoi a fost ratificată și în epoca lui Ceaușescu. Acum avem Legea 8 privind drepturile de autor și drepturile conexe. Însă depinde și de comoditatea autorului în protejarea drepturilor sale.

Pe de altă parte sunt și autori generoși. Care nu sunt interesați să-și protejeze creația. De exemplu, în domeniul invențiilor, se operează cu Brevetul de invenție. Ei bine, am discutat direct cu marele inventator Justin Capră. Mi-a spus că nu este interesat să-și protejeze creațiile și că este bucuros dacă lumea i le folosește. Nu știu dacă sunteți la curent dar ideea costumului de astronaut, în varianta practică, îi aparține. Iar NASA a preluat-o gratis.

Prin urmare, vă puteți revendica drepturile de autor, dacă doriți. Fie și, obligându-i pe aceia care vă folosec textul să vă menționeze ca autor. A Păunescu a dat în judecată o companie care i-a folosit, fără acceptul său, doar două versuri "Roată, roată, te mai inventăm o dată/ Și cu tine lumea toată" Și a câștigat. Și a primit și o importantă despăgubire!

PS. Nu mai știu cu ce m-ați supărat însă știu sigur că ați făcut-o! Poate îmi amintiți dumneavoastră.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-08-11 07:02:33
         
 
  Erată (că tot se poartă pe toate canalele de televiziune)
Am scris o frază nefinalizată. Iat-o mai jos finalizată:

"Iar dreptul de autor, cum ați putut vedea lecturând Convenția de la Berna, (a propos, știți cine a avut ideea inițierii acestei Convenții? Ei bine, marele scriitor Victor Hugo. La început, dacă-mi amintesc bine, cu aderența a doar 11 state. Acum, practic, au aderat toate statele lumii) reprezintă o valoare fundamentală."

PS. Scuze pentru celelalte typo din text. Acum nu mai pot să le corectez. Poate mai târziu. Însă sper că esența proplematicii s-a înțeles.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-08-11 06:48:41
         
 
  Am dat o căutare în site după cuvântul "copyright" Au apărut mai multe topice în care s-a discutat subiectul. )În meniu pe rândul al doilea există această facilitate "Căutare") Iată un link:


http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=41035

Și iată ce scrism într-un com de la acel link:

"Însă am uitat să vă prezint un risc. Dacă nu aveți copyright, prin aducerea la cunoștință publică pe care nu o puteți dovedi, noroc ați avut cu userii care au făcut printscreen-urile, răuvoitorii își pot însuși acel text și dumneavoastră nu puteți dovedi, în fața instanței, că textul vă aparține. Așa că, pentru siguranță, Europeea are ISSN, sfatul meu ar fi să repostați acel text aici, ori în altă parte, unde există ISSN. Pentru că dacă o va face, un rău voitor vă va putea acuza, culmea, nu-i așa? el de plagiat!"

De aceea, vă sugerez, nu vă mai ștergeți textele publicate aici. Riscați să nu mai puteți avea nicio dovadă privind paternitatea unui text pentru că dispare anterioritatea. Ori, în probleme de drepturi de autor ANTERIORITATEA este esențială. Altfel, chiar dacă sunteți autorul unui text, dacă cineva vi-l fură, (asta însemnă plagiat și preluarea unui text fără acordul autorului) și nu puteți dovedi că dumneavoastră sunteți autorul lui, ei bine, paradoxal, dar juridic posibil, riscați dumneavoastră să fiți acuzat că l-ați plagiat pe acela care v-a furat textul!

Cum vă spunem, Europeea are ISSN așa încât pentru un text publicat aici, se poate demonstra data, la minut, când a fost publicat. Iar aceasta poate constitui o dovadă de anterioritate în cazul unui proce. Și această dovadă, (nu garantez sută la sută) pote fi reținută de către o instanță. (Ar mai trebui și alte proceduri dar nu intru acum în detalii)

PS. Problemele cu plagiatele care se dezbat la nivel național, proiectul acela de lege AKTA, disputele cu China pe această temă (contrafacerea este o specialitate chineză, nu exclusivă este adevărat, și altele pe această temă, de la nerespectarea dreptului de autor pornesc. Iar dreptul de autor, cum ați putut vedea lecturând Convenția de la Berna (a propos, știți cine a avut ideea inițierii acestei Convenții? Ei bine, marele scriitor Victor Hugo. La început, dacă-mi aminesc bine, cu aderența a doar 11 state. Acum, practic, au aderat toate statele lumii)
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-08-11 06:39:47
         
 
  “Convenție din 09/09/1886 (Convenție din 1886)
Convenție de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice din 9 septembrie 1886*) completată la Paris la 4 mai 1896, revizuită la Berlin la 13 noiembrie 1908, completată la Berna la 20 martie 1914, revizuită la Roma la 2 iunie 1928, revizuită la Bruxelles la 26 iunie 1948, revizuită la Stockholm la 14 iulie 1967 și la Paris la 24 iulie 1971 și modificată la 28 septembrie 1979
Text postat de Emanuel Cristescu

Pai daca la Bucuresti nu a fost revizuita sau macar modificata, cine credeti ca ia in consideratie asa ceva.
Nu aveti idee cate poezii postate de autori pe siteurile literare circula pe fel de fel de forumuri fara semnatura autorilor, dand impresia ca sunt scrise de alte persoane.
Eu am gasit si poezii de-ale mele postate pe forumuri fara numele meu si una chiar cantata de o formatie de prin medias.
Chestia asta ar trebui publicata pe toate siteurile si forumurile romanesti caci multi nici nu au habar de ce-s alea "drepturi de autor/

http://www.youtube.com/watch?v=cUUiSVySbcI

http://www.poezie.ro/index.php/poetry/227983/Despre_sex

http://cti97.wordpress.com/2012/05/17/poezioala-desple-secs/
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2012-08-11 01:10:28
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23773
Comentarii: 120431
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE