FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Zarzarul impodobit cu stele
Text postat de Vasile Hurmuzache
Tata e la cimitir plecat…
Sub o cruce, meștereste, Bunul,
Casă nouă și-un izvor curat
Și ne-așteaptă, unul cîte unul.

Mama, bătrînește a pornit,
Par mătănii urmele tăcute…
În privire ceru-i zugrăvit
Și vecia unde-o să se mute.

Casa-i la biserică, în deal,
S-a pitit sfioasă-ntr-o icoană…
Paște troscot umbra unui cal,
Sîngeră amurgul, ca o rană.

Am pus șaua gîndului pe-un mînz
Flămînzit de zborul lui noptatic
Și am rupt din suflet, pentru prînz,
Ca dintr-o cadelniță, jăratic.

Și-a păscut o vreme numai jar,
Lepădîndu-și straiul de răpciune.
Doamne, ce frumos e armăsar
Cu aripi de cer si rugăciune…

Te întreb acum: Gheorghe, părinte,
Sfîntule urcat la cer prin lut,
Crucea-mi luminează înainte,
Cînd e gata casa, să mă mut…

Să copilăresc pe sub pămînt,
Eu, băiatul tău din Dealu Crucii,
Ars de soare și bătut de vînt,
Lîngă tine, chiar în miezul nucii…

Sînt sătul acum de joaca tristă,
Ochii verzi ai verii au murit,
Toamna strînge frunzele-n batistă,
Ies copaci scheletici la cersit…

Am rămas cu viscolul pe tîmple
Într-o iarnă fără de sfîrșit,
Nici în vise nu se mai întîmplă
Zarzărul cu flori împodobit.

Doar o primăvară va să fie,
Vor privi cu drag fetele mele
Cum le luminează din vecie
Zarzărul împodobit cu stele.

Te întreb, Bătrîne Zarzăr, iarăsi:
{Cum adesea îți plăcea să-ti spui}
-Nu ai vrea să fim din nou tovarăsi,
Ca o floare-n tine să mă sui?

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  domnilor, ajunge.
e clar, la mijloc e o confuzie, vă rog, reveniți la comentarii pe text.
voi invalida orice continuare a acestei polemici stupide.
noapte bună.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2012-05-14 00:06:05
         
 
  p.s.Cititi ,,un Kritikos de forta proteica" de I.Peia.  
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2012-05-14 00:00:04
         
 
  Domnule Bot,cel care aduce injurii esti dumneata.
Din acest moment, orice element care trece de domeniul literaturii va ajunge la destinatia cuvenita.
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2012-05-13 23:39:19
         
 
  Hai, Hurmuzache, cere-ți scuze! Nici nu e atît de greu, din moment ce ai greșit să recunoști: DA, D-LE BOT, AM GREȘIT, N-O SĂ SE REPETE, VĂ PROMIT!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2012-05-13 23:32:08
         
 
  Vasile Hurmuzache, deocamdată am înțeles doar un lucru:

că ești un laș și-un mincinos, care merită tras la răspundere pentru injurii.


Eugen
13.05.2012;
23:17

 
Postat de catre Bot Eugen la data de 2012-05-13 23:20:15
         
 
  Vasile Hurmuzache, ai adus în comentariile tale pe care le-am postat mai jos niște acuzații.

Sau vii cu dovezi, sau îți ceri scuze.


Eugen
13.05.2012;
23:14

 
Postat de catre Bot Eugen la data de 2012-05-13 23:16:30
         
 
  Vasile Hurmuzache, m-ai acuzat de niște fapte pe care nu le-am comis în subsolul textului Diaprel:

"Domnule BOT,ati numarat al catelea atac gratuit este?Sper sa nu va inchipuiti ca noi nu stim sa scriem ,,dimai", sau alte nazbatii! "
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2012-04-21 03:23:33


"Domnule Eugen Bot, nu am vrut, nu vreau si nu caut raca nimanui. Cu atat mai putin dvs.
,,dimai" este tot un fel de ,,diaprel"...
Chiar daca nu vreti sa recunoasteti, atacurile au existat; si nu le-am raspuns numai pentru ca, citindu-va pagina de autor, mi-au placut multe lucruri pe acolo.
Sincer: v-ar place sa va stalceasca, public, permanent, cineva, numele;sa va agreseze, cu mizerabile injurii, familia? Nu cred.
Iar cine seamana vant, culege furtuna...
Domnule Eugen Bot, eu mai sper inca in onestitatea dvs.

Cu stima,Val"

Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2012-04-22 16:47:15



Aștept dovezi ori explicații din partea ta.

Eugen
13.05.2012;
23:08
 
Postat de catre Bot Eugen la data de 2012-05-13 23:10:18
         
 
  Domnule,chiar nu ai inteles nimic?  
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2012-05-13 23:04:27
         
 
  Chiar daca nu vreti sa recunoasteti, atacurile au existat; si nu le-am raspuns numai pentru ca, citindu-va pagina de autor, mi-au placut multe lucruri pe acolo.
Sincer: v-ar place sa va stalceasca, public, permanent, cineva, numele;sa va agreseze, cu mizerabile injurii, familia? Nu cred.
Iar cine seamana vant, culege furtuna...
Domnule Eugen Bot, eu mai sper inca in onestitatea dvs.

Cu stima,Val

Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2012-04-22 16:47:15


Vasile Hurmuzache, acesta este comentariul tău din subsolul textului meu din care reiese clar că faci aluzie la persoana mea. Mă pui să recunosc ceva anume.

Deci gata cu minciunile și fariseismul.
Ai adus niște acuzații la adresa mea și vreau să aduci dovezile.

"Ai semănat vânt, culege acuma furtună".

Aștept să-mi aduci dovezile
sau să-ți ceri scuze pentru calomniile pe care le colportezi pe-aici.

Eugen
13.05.2012;
22:09

 
Postat de catre Bot Eugen la data de 2012-05-13 22:11:48
         
 
  5}Prietenia dvs cu d-l George Savu, a însemnat și cîteva atacuri ctrăvezii la adresa mea.Pe care le-am ignorat,"

Ca o completare la punctul 5, atacurile, dacă au fost, au fost strict la adresa textelor tale care sunt slabe, și nu la adresa ta.

13.05.2012;
22:04
 
Postat de catre Bot Eugen la data de 2012-05-13 22:06:34
         
 
  Vasile Hurmuzache, faci confuzii grave, ceea ce am și sesizat încă de la bun început.

1) Vreau să-mi arăți unde și în ce circumstanțe a folosit domnul Peia termenii de "Huruzache" și "Bot".


2}Nu am afirmat niciobată că dvs mi-ați agresat familia,Eu doar v-am întrebat dacă v-ar place să o facă cineva.Este de notorietate pe site cine a făcut-o!

Ai venit în subsolul textului meu și mi-ai adus acuzații grave. În condițiile în care ai făcut aceste acuzații sub unul din textele mele, era de la sine înțeles că-mi erau adresate mie, din moment ce nu ai pomenit în comenatriul tău numele unui alt user. Pe lângă asta, ne aflăm pe un site literar și nu pe unul de socializare.

"3}Nu am absolut nimic împotriva dvs sau a scrierilor care vă aparțin."

Păi, numai asta ți-ar lipsi!
Pe de altă parte, am spus eu vreodată că ai ceva împotriva scrierilor mele?

"4}In virtutea dreptului la liberă exprimare, puteți comenta cum doriti tot ceea ce se publică aici..Nu este însă obligatoriu să-l și iau în seamă,"

Vasile Hurmuzache, ți-am reproșat eu ție cândva că nu-mi iei comentariile în seamă?
Ți-am dat strict pe text 2 comentarii și asta după ce te-ai băgat aiurea în seamă în subsolul unuia din textele mele.

"}Prietenia dvs cu d-l George Savu, a însemnat și cîteva atacuri ctrăvezii la adresa mea.Pe care le-am ignorat,"


Vasile Hurmuzache, ai fost prost informat, nu numai că nu sunt prieten cu George Savu, dar nici n-am fost vreodată prieten cu el, ba mai mult de-atât: nici măcar nu-l cunosc.

"6}Pentru mine,un vot sau o stea venite de la dvs ar însemna că m-am pierdut pe mine însumi pe drum."

Nici măcar nu te-ai regăsit .

"7}Cred că suntem incompatibili;ce-ar fi să ne ignorăm reciproc?"


Vasile Hurmuzache, tu ai fost cel care-ai venit în subsolul textului cu atacuri și injurii, tu ai fost cel care a împroșcat primul cu noroi.



Eugen
13.05.2012;
21:59






 
Postat de catre Bot Eugen la data de 2012-05-13 22:02:59
         
 
  Domnule Eugen Bot, abia acum iînteleg cum devine cazul cu necazul…
Dar,să o luăm metodic:
1}Dacă ați fi urmărit cu atețtie tot ce se scrie în subsolurile textelor, ar fi trebuit saă-mi mulțumiîi pentru textul ..Unuia cu sîneața fără cremene”. In primul comentariu al d-lui
Peia, dumnealui făcea praf, în stilul său inconfundabil, un comentariu al d-lui Gabriel
Pușcă, în care se ocupa cu denigrarea noastraă,,Dacă sunteți curios ce si cum,citiți comentariul cu pricina. Terminii de ,,huruzache” și ,,Bot” îi aparțin în exclusivitate.Am scis numele dvs cu litera mică tocmai pentru a nu fi , pe cît posibil, înteles de catre toată lumea…
2}Nu am afirmat niciobată că dvs mi-ați agresat familia,Eu doar v-am întrebat dacă v-ar place să o facă cineva.Este de notorietate pe site cine a făcut-o!
3}Nu am absolut nimic împotriva dvs sau a scrierilor care vă aparțin.
4}In virtutea dreptului la liberă exprimare, puteți comenta cum doriti tot ceea ce se publică aici..Nu este însă obligatoriu să-l și iau în seamă,
5}Prietenia dvs cu d-l George Savu, a însemnat și cîteva atacuri ctrăvezii la adresa mea.Pe care le-am ignorat,
6}Pentru mine,un vot sau o stea venite de la dvs ar însemna că m-am pierdut pe mine însumi pe drum.
7}Cred că suntem incompatibili;ce-ar fi să ne ignorăm reciproc?
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2012-05-13 21:27:29
         
 
  Vasile Hurmuzache, ți-am dat o întrebare și ți-am cerut să vii cu dovezi. Ai luat apă în gură?


Eugen
13.05.2012;
21:21

 
Postat de catre Bot Eugen la data de 2012-05-13 21:23:32
         
 
  Seară bună, Radu


Eugen

13.05.2012;
21:13

 
Postat de catre Bot Eugen la data de 2012-05-13 21:15:29
         
 
  Eugen, am invalidat textul citat.
în rest, "două țațe la o mică bîrfă"... să fim serioși. totuși, nu suntem la o mînăstire de maici, Eugen.
eu unul mă opresc aici.
dacă ai și alte nemulțumiri, le poți semnala domnului Cristescu, [email protected]
seară bună.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2012-05-13 20:56:49
         
 
  Vasile Hurmuzache, m-ai acuzat că ți-am înjurat familia, după care m-ai și amenințat cu vorbele:

"cine seamănă vânt, culege furtună".

Aștept să aduci dovezi.

Eugen Bot
13.05.2012;
20:33

 
Postat de catre Bot Eugen la data de 2012-05-13 20:36:03
         
 
  Și încă ceva Radu: numele și prenumele meu de pe site sunt cele din buletin. Și n-am să-i permit unui nimeni să-și bată joc de numele meu.

Și dacă mai dorești, iată încă o mostră de atac la persoană, comentariul din subsolul textului pe care l-am apreciat:

"Nu știu de cînd suntem atît de familiari, dar, Bot, faptul că ai dat steluțaă unui text oarecare, îmi arată cît de subiectiv poți fi. Faptul că v-ați găsit două țațe la o mică bîrfă, nu mă deranjează deloc.Nici faptul că nu v-țti înțeles asupra mizei, Mă miră numai simpatia tot mai evidentă pe care mi-o purtați… "

Eugen

13.05.2012;
20:16

 
Postat de catre Bot Eugen la data de 2012-05-13 20:18:38
         
 
  "Eugen, în rest hîrjonelile astea sunt bătăi cu perne, crede-mă. "

Radu, nu sunt hârjoneli. Nu am nimic în comun cu VH.
A venit în subsolul textului mei și a început să mă împroaște cu noroi. În consecință, nu las lucrurile așa. Dacă e cât de cât onest, să iasă de sub pavăza pseudonimului și atunci ne vedem în altă parte(în vreo instanță) ca să lămurim cine pe cine atacă și înjură.


Eugen
13.05.2012;
20:13

 
Postat de catre Bot Eugen la data de 2012-05-13 20:15:16
         
 
  Radu, sunt pe site din 2008. În tot acest timp nu am avut altercații cu nimeni, nu am căutat scandal și nu am înjurat sau ponegrit pe nimeni.

Vasile Hurmuzache a intrat în subsolul textului meu și mi-a adus niște acuzații grave, cu alte cuvinte mă face vinovat de lucruri pe care nu le-am comis. În consecință, aș dori să vină cu dovezi clare - când, unde și cum s-au întâmplat toate aceste injurii și atacuri asupra lui și asupra familiei sale venind din partea mea.



Eugen

13.05.2012;
20:08
 
Postat de catre Bot Eugen la data de 2012-05-13 20:10:02
         
 
  p.s. sau scoate-o! e mai simplu. sincer să fiu, cu sau fără ea, poezica e la fel de slabă.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2012-05-13 20:04:48
         
 
  @ d-le Hurmuzache, dacă ultima strofă din pamfletul (sau ce-o fi) citat de Eugen mai la vale e postat ca text separat, schimbă, te rog, ultima strofă. asap.

Eugen, în rest hîrjonelile astea sunt bătăi cu perne, crede-mă.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2012-05-13 20:02:59
         
 
  " Domnule Eugen Bot, nu am vrut, nu vreau si nu caut raca nimanui. Cu atat mai putin dvs.
,,dimai" este tot un fel de ,,diaprel"...
Chiar daca nu vreti sa recunoasteti, atacurile au existat; si nu le-am raspuns numai pentru ca, citindu-va pagina de autor, mi-au placut multe lucruri pe acolo.
Sincer: v-ar place sa va stalceasca, public, permanent, cineva, numele;sa va agreseze, cu mizerabile injurii, familia? Nu cred.
Iar cine seamana vant, culege furtuna...
Domnule Eugen Bot, eu mai sper inca in onestitatea dvs.

Cu stima,Val

Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2012-04-22 16:47:15




Vasile Hurmuzache, aștept să-mi aduci dovezi - unde, cum și când te-am agresat pe tine sau pe familia ta cu "mizerabile injurii"?


Eugen
13.05.2012;
19:50


 
Postat de catre Bot Eugen la data de 2012-05-13 19:52:35
         
 
  "că anumite catrene conținînd atacuri la persoană au scăpat în prima pagină, e aproape firesc, avînd în vedere nr. imens de comntarii și texte invalidate. am să verific."



Unuia cu sîneața fără amnar

Text postat de Vasile Hurmuzache

Unii pun pe ei osînză
Parcă ar veni Craciunul….
Parcă ar fi Ignat de brînză
Și de seu de struț, nebunul.

Cică e de modă veche
Și, genetic, din născare,
Trage, tot într-o ureche,
Cu sîneata, la-ntîmplare.

S-ar vrea vînător si dînsul…
Cu un glonț ,,conotativ”
Rîde de l-apucă plînsul
Pe trăgaciul lui naiv.

Zice darnic, fără noimă,
Despre unii, că-i suspect
Că scriu despre cîte-o moimă,
Cică ,,fără obiect”.

Păi, atunci, de ce, musiu,
Te simți apucat de blană?
Ești Fantomas încă viu
Și faci faunei reclamă?

Mai reglează-ți, zău, cătarea,
Mai lungește puștii țeava…
Că rămîi doar cu uitarea,
Și, în raniță, cu pleava…

N-am nimic cu burdihanul
Care scrie mult și prost;
Dar, nu confunda imamul
Și cu rostul unui post.

Fie-ți milă doar de tine,
Care ești atît de gol!
N-ai nici cinste, nici rușine,
Prea ești mare și ușor…

Taică-tu e ,,huruzache”,
Și bunică-tu e bot!
Vai de tine, muțunache,
Cu sîneața ta, cu tot!

• Iși cultivă mucegaiul pe hăinutța de import
• Și aratĂ mÎndru, lumii, floarea lui de zile mari
• Cum se mișcă, bata-l toaca, ca un cap de cîine mort,
• Imitînd, de unul singur, răgetul a trei măgari..






Eugen
13.05.2012;
19:42





 
Postat de catre Bot Eugen la data de 2012-05-13 19:44:07
         
 
  Eugen, pe scurt:
- în opinia mea, d-l V.H. e un fel de pictor naiv... deși nu foarte elaborate, cîteva din creațiile sale au ceea se cheamă substanță poetică. și mai reușesc ceva: emoționează - poezia de față, în opinia mea, fiind una dintre ele. e simplu.
- că anumite catrene conținînd atacuri la persoană au scăpat în prima pagină, e aproape firesc, avînd în vedere nr. imens de comntarii și texte invalidate. am să verific.
- da, am dorit să-l încurajez să meargă mai departe - bătătorit sau nu, pe drumul său. am mai făcut-o și în alte cazuri.
- "Mama, bătrânește a pornit" / aici virgula nu numai că e necesară, dar, teoretic, ar mai trebui una.
- cu restul detaliilor, parțial de acord.

 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2012-05-13 19:16:09
         
 
  Radu Ștefănescu, ai dat un vot acestui text care în opina mea nu merita unul. Dar pot să accept faptul că prin acest vot ai dorit de fapt să încurajezi autorul să meargă mai departe ... pe căi bătătorite. Ceea ce pot să înțeleg ...

Ceea ce nu înțeleg eu, Radu Ștefănescu, e cu totul altceva: de ce încurajezi pe acest site atacul la persoană, aprobând texte care le conțin. Uite o mostră din textul stimatului domn Vasile Hurmuzache, întitulat "Unuia cu sâneața fără amnar:

"Taică-tu e ,,huruzache”,
Și bunică-tu e bot!
Vai de tine, muțunache,
Cu sîneața ta, cu tot!"


Pentru mine cert este cu totul altceva, și-anume că insul ăsta ascuns sub un pseudonim are o problemă personală cu mine, hărțuindu-mă cu niște acuzații halucinante, asta în condițiile în care nu am avut până atunci nicio treabă cu el. Iată câteva mostre din comentariile distinsului domn în subsolul unui text de-al meu(Diaprel):

" Domnule BOT,ati numarat al catelea atac gratuit este?Sper sa nu va inchipuiti ca noi nu stim sa scriem ,,dimai", sau alte nazbatii!
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2012-04-21 03:23:33 "


" Domnule Eugen Bot, nu am vrut, nu vreau si nu caut raca nimanui. Cu atat mai putin dvs.
,,dimai" este tot un fel de ,,diaprel"...
Chiar daca nu vreti sa recunoasteti, atacurile au existat; si nu le-am raspuns numai pentru ca, citindu-va pagina de autor, mi-au placut multe lucruri pe acolo.
Sincer: v-ar place sa va stalceasca, public, permanent, cineva, numele;sa va agreseze, cu mizerabile injurii, familia? Nu cred.
Iar cine seamana vant, culege furtuna...
Domnule Eugen Bot, eu mai sper inca in onestitatea dvs.

Cu stima,Val

Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2012-04-22 16:47:15



Ce nu înțeleg eu, Radu Ștefănescu, de ce tu, ca editor, ai aprobat asemenea comentarii și texte ?


Cu ocazia acestui comentariu, am să-l rog pe Vasile Hurmuzache să-mi arate unde când și cum l-am atacat pe el sau pe familia lui. Dacă nu are dovezi, înseamnă că are probleme grave de sănătate.



Eugen

13.05.2012;
17:39
 
Postat de catre Bot Eugen la data de 2012-05-13 17:46:11
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  clișeele:

"urme tăcute"

"Paște umbra unui cal"
"Sângeră amurgul, ca o rană."

"Doamne, ce frumos e armăsar
Cu aripi de cer si rugăciune…"

Ultimele 2 versuri, pe lângă adresarea asta răsuzitată "Doamne", mai conține și o doză de ilaritate, rezultată din asocierea asta dintre aripi de cer și rugăciune(o fi vorba de Pegasus?)

alte expresii clișeice din limba românească:

" ars de soare și bătut de vânt" care dau impresia de umplutură, la fel, aceeași impresie o dă și folosirea abuzivă a lui "acum"(în str.6, v1 și în str.8, vers 1)doar de dragul metricii.

"viscolul pe tâmple" - tot un fel de clișeu care derivă oarecum din altul "tâmple ninse".


Exemple de rime facile nu mai dau, că ar trebui să le iau la rând pe toate, de sus până jos. Remarc doar o asonanță în str.10(tâmple-întâmplă).


Ce m-a amuzat cel mai tare în acest text e de fapt
virgula dintre subiect și predicat în str.2, versul1: "Mama, bătrânește a pornit,"

Există printre banalități în text și imagini prolixe, slabe sau chiar nule dpdvd poetic ca de exemplu:

"În privire ceru-i zugrăvit..."
"Lângă tine, chiar în miezul nucii..." în contextul strofei din care face parte acest ultim vers este de-a dreptul absurd acel "miez de nucă" care dă impresia că e pus acolo doar ca să rimeze cu "Dealu Crucii" - un alt clișeu, de altfel

Apoi, repetiția jar-jăratic din v4str4 și v1str5 e una care deranjează.

Alte platitdini din text, gen:
"ochii verzi ai verii au murit"
"șaua gândului"
"Te întreb, Bătrîne Zarzăr, iarăsi:
{Cum adesea îți plăcea să-ti spui}" - ce să înțeleg de aici? că zarzărul vorbea cu sine însuși?

și cuvântul acesta cu un iz comunist "tovarăși" folosit doar pentru ca să rimeze cu "iarăși",
mi se pare de umplutură.


Una peste alta

Un text care abundă în clișee și rime facile. Un mod facil și vetust de a scrie zeci de versuri "ce din coadă au să sune". Oricum, poezie nu e, ci doar versificație, sau mai bine zis, un exercițiu de versificație .

doar o părere,
Eugen

13.05.2012,

 
Postat de catre Bot Eugen la data de 2012-05-13 17:24:12
         
 
  Stimate domn, apreciez așa cum se cuvine comentariul dvs.
Mi-am propus să particip cît mai rar cu putință la ,,războaiele” europeice, să vin mai rar, să încerc să evit conflictele cu alți useri.
Dar, avînd în vedere ceea ce s-a scris în ultimele zile pe acest site și faptul că un anumit domn, pe care l-am rugat să se abțin㠖 promițîndu-i reciprocitate, continuă să arunce cu lături în mine, mă face, rugîndu-vă respectuos să nu vă supărați , să uzez de dreptul meu la replică.
Cu stimă,V.H.
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2012-05-13 15:36:25
         
 
  în ciuda unor stîngăcii tehnice și a 2-3 locuri comune, mi-a plăcut poezia dvs, d-le Hurmuzache.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2012-05-13 14:39:46
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23756
Comentarii: 120459
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE