FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Despre libertatea de expresie
Text postat de Andrei Florian
Despre libertatea de expresie se pot spune multe, dar nu întotdeauna putem fi atât de obiectivi pe cat ne dorim, cu atât mai mult cu cât, în numele acestei libertăți, pătrunși de un elan revoluționar muncitoresc, diverși indivizi confundă în mod grav termeni elementari precum este și cel al libertății. Dar cum nu mi-am propus să vă plictisesc cu generalități, mă voi referi strict la mediul în care ne gasim, aici, pe Europeea.
Înainte de toate, acest articolaș cu pretenții de eseu va combina genul comparativ cu cel argumentativ și voi aduce în sprijinul acestuia propria-mi experiență trăită pe trei site-uri literare.

Prima oară când am intrat pe un site literar s-a întâmplat într-un Ianuarie, imediat după sărbătoarea de anul nou, cred că în 2005, pe Agonia. Nu citisem regulamentul și, la drept vorbind, nici nu credeam să fiu băgat în seamă atât de devreme în legătură cu acesta. Prima persoană care m-a comentat a fost un editor, Eugenia Reiter parcă, atrăgându-mi atenția că, dacă doresc să fiu publicat, trebuie să folosesc diacriticele. Mi-a fost destul de greu să reiau textul, pentru că era un text în proză destul de lung.
A fost ocazia să învăț că, înainte să intru într-o comunitate, e bine să citesc cadrul, limitele și obligațiile oricărui user, fapt pentru care am consultat regulamentul. Deși nu era un text strălucit, acesta a avut un oarecare succes, iar eu am primit feedback-ul de care aveam nevoie ca să încerc să scriu mai bine, mai îngrijit, mai atent. Aflasem din regulament că userii ordinari nu pot nici măcar să respire fără să fie bifat de un editor și că, dacă acesta consideră că textul nu are valențe artistice, poemul ajunge într-o secțiune denumită generic “Atelier”. După aceea am aflat că în comunitatea literară a Agoniei se găseste un soi de ierarhie promovată unilateral de un grup elitist. Apoi am observat cum, deși se găseau în litera regulamentului, mai toate “găștile” călcau în picioare spiritul acestuia și căutau să câștige influență și “putere” în fața celorlalte. O adevărată luptă de gherilă. Am refuzat elegant câteva invitații (făcute în cel mai direct mod posibil) de a mă alătura unei grupări sau alteia și mi-am văzut de treaba mea, pentru că mi s-a părut absurd să activez pe un site literar și să mă asociez în această manieră cu scopul , absolut stupid, de a-mi negocia aprecierile pe texte. Mi-am văzut de anonimatul meu pe mai departe până într-o zi, când m-a pus dracul să îl comentez în mod critic pe un individ care se bătea cu cărămida în piept că este consilier în Ministerul Culturii, un oarecare Marius Marian Șolea. Atât mi-a fost. După câteva zile, am fost căutat de un amic de-al meu, producător de emisiuni culturale de televiziune, scriitor și coleg cu Șolea în Uniunia Scriitorilor, amic care m-a sfătuit să o las mai moale cu spiritul critic. De dragul lui am evitat să mai comentez o perioadă, până într-o bună zi, când tot dracul m-a pus să îmi exprim liber dreptul la opinie. Au urmat tot soiul de amenințări telefonice, apoi cu chemare în fața instanței, presiuni stupide care n-au avut decât meritul să îmi ofere argumente în plus ca să îmi susțin opinia. Apoi, brusc, libertatea de opinie a userului ordinar ce mă gaseam a fost curmată pentru atitudine sfidătoare în formă continuată. Am fost “banat”, adică am devenit persoană interzisă :)

Pentru o imagine mai clară, iată care este ierarhia pe care, spre exemplu, după regulamentul site-ului Agonia, ar trebui să o respecte orice nou înscris pe site. Prin absurd, să presupunem că Nicolae Manolescu s-ar rătăci cu mintea și s-ar înscrie pe Agonia. Conform cu regulamentul, domnul Manolescu ar fi mai întâi "membru nou" cu nivel de acces zero, iar textele sale ar trebui apreciate de către un editor care va hotărî valoarea acestora și a comentariilor domniei sale, înainte de a fi publicate. Chiar dacă suntem atenționați că nivelurile de acces nu reflectă doar valoarea unui autor sau a textelor acestuia, ba chiar și un nivel de credibilitate pe care autorul îl are într-un raport relativ cu site-ul, dacă unul dintre cei care sunt puși să aprecieze “valoarea” nu îl înghite pe Manolescu, ei bine, regulamentul e regulament. Dacă e cuminte și ascultă de sfaturile editorului, Manolescu va putea, în scurt timp, adică după acordarea nivelului urmator (nivel 10), doar să comenteze în mod liber, pentru că numai după acordarea nivelului 50, pană acum anormalul Manolescu poate deveni “user normal”, posesor al libertății de a posta texte în mod neasistat.
Vi se pare complicat? Păi nu este, pentru că evoluția acestuia până la libertatea de a publica texte cu inserții de imagini sau altfel de facilități este destul de complicată. Iată, va trebui să devină, pe rând, "membru comunitate", "membru cu posibilități HTML", "membru remarcat", membru care "poate recompensa texte", "organizator concursuri", "columnist", "critic avizat", "editor", iar, ca o încununare a succesului domnului Manolescu pe Agonia, acesta poate deveni "super-user".
Ce își mai poate dori de la viață domnia sa după obținerea titlului de "super-user"? Pentru că, iată, poate promova și degrada editori, poate modifica limba la care a fost încadrat un text și poate păstra legătura cu super-userii de pe celelalte limbi. Vi se pare puțin?
După cum liber se poate observa, Agonia negociaza la sânge, pe fiecare palier, nivelul de libertate al userului.

Dacă despre Agonia am aflat că libertatea de expresie este condiționată încă din prima zi, despre Bocancul Literar nu putem spune așa ceva. Din momentul înscrierii pe acest site, orice user este liber să comenteze și să posteze texte, folosindu-se de toate facilitațile tehnice, grație unui excelent programator. În schimb, pentru că prea multă libertate trebuie să fie compensată cumva, în regulamentul site-ului s-a strecurat fraza ”Bocancul Literar își rezervă dreptul desființării oricărui cont și/sau a întregului site cu sau fără preaviz sau motiv.” În aceste condiții, libera exprimare este acceptată atât timp ideea exprimată în texte este agreată de unul sau mai mulți dintre cei cu posibilitatea de a desființa un cont. Altfel spus, ”Pe acest site, libertatea este totală, dar numai pentru cei cărora nu le stergem contul, cu sau fără preaviz sau motiv”. Tot pe Bocancul Literar, în timp, s-a format și își exercită dreptul de apreciere artistică o sumă critici de apă dulce din care se remarcă cu ușurință Ștefan Ciobanu, un fel submarin de baltă cu un nume predestinat criticii pe care o practică pe site. Sunt mai mulți, dar acesta este reprezentativ. Este de o mediocritate desăvârșită. Ei bine, pe Bocancul Literar ești talentat sau nu, după cum se pronunță echipa de dansatori de la Căpâlna. Nu neg că, la început, exista și acolo o atmosferă de normalitate și că o perioadă m-am simțit bine. Între timp, însă, mulți de acolo au plecat singuri sau, așa cum a fost și cazul meu, în urma unor comentarii nealiniate direcției în care se îndrepta site-ul, și, probabil, și din cauza duelului meu cu Viorel Gaita, bun amic cu Sache.
Am devenit persoană interzisă și acolo, imediat după postarea textului ” Ne-au tăiat-o, ai dracului!?!”.
În versiunea Bocancului, ”libertatea de expresie este bună, dar numai dacă o împarțim noi”

Atelierul Literar Europeea se diferențiază de celelalte două printr-o particularitate prin care, probabil, patronul spiritual și de fapt al site-ului a dorit să împuște doi iepuri dintr-o lovitură. Domnul Corbu a introdus conceptul de ecoliteratură și totodată l-a impus tuturor creațiilor literare cu speranța că ștacheta va rămâne situată undeva mai sus de nivelul creațiilor cu valențe pornografice, chestie controversată, dar și pentru a crea o atmosferă respirabilă în subsolul acestora, obiectiv care, în opinia mea, i-a reușit. Regulamentul nu este atât de constipat precum cel de pe Agonia, dar nu ar fi putut concura cu al Bocancului, daca acestuia i-ar fi lipsit din regulament fraza care îi anulează, practic, toată construcția. Dar cum nimic nu este perfect, tot ce îi rămâne unui user ordinar este să ia în calcul propriul scop din care să scadă suma privațiunilor și să constate dacă îi dă cu minus. O lipsă a acestui site o regăsim și pe Agonia, anume, orice nou sosit în atelier este tratat ca un presupus începător și un potențial violator al bunelor maniere, evaluare despre care am convingerea ca a fost invalidată în mod statistic de marea majoritate a userilor înscriși și rămași activi. Nu mai iau în discuție procedura de acordare a nivelului de acces, procedură total lipsită de tranparență și complet subiectivă, pentru că sunt total împotriva acestor principii după care prezumția de lipsa de caracter primează prezumției de buna credință, dar asupra acestui aspect voi reveni în finalul textului. Nu pot să trec peste faptul că experiența trăită de mine pe Europeea a depins în mare măsură de cei care au dorit s㠔sfințeasc㔠locul cu forța. Astfel, Europeea a avut de-a lungul timpului echipe care, precum echipele de pe Agonia, au încercat să monopolizeze talentul cu forța, ceea ce s-a dovedit o mare idioțenie. Pentru că, înainte de toate, cel care se amăgește și își creeaza o falsă tribună, una complezentă, se minte pe el însuși. Actul creației se produce în mod solitar, acolo unde creatorul se gasește față în față cu el însuși și are datoria să fie măcar sincer. În fond, dincolo de diferitele forme artistice sub care autorii aleg să își exprime trăirile lirice, plan în care talentul este elementul predominant care face diferența dintre aceștia, emoțiile sunt aceleași, iar cel care încearcă să trișeze este lesne deconspirat. În ceea ce mă privește, dacă n-am reușit să fiu un user popular, este posibil ca această situație să fie o consecință a faptului că am încercat, atât cât am putut și eu, să fiu onest și cu ceilalți. Disprețuiesc atacurile la persoană, pentru că le consider forme de inferioritate morală, dar le consider ca fiind expresii cu mult mai sincere decât ipocrizia și complezența negociată colegial. Faptul că n-am fost banat nici până astăzi de pe Europeea, deși nici aici nu am făcut concesii propriilor principii, știut fiind că, principial vorbind, nu sunt în cele mai călduroase raporturi cu autoritatea site-ului, ei bine, nu este meritul meu.

Înainte de a fi critici cu ”păstorii” site-urilor literare, trebuie să ținem cont de faptul că aceste locații virtuale sunt spații private deschise publicului amator de literatură. Unii dintre cei care au deschis astfel de locații au ales să facă din această activitate una profitabilă, oferindu-le spații publicitare diverșilor sponsori, alții au creat acestora un apendice cultural de cârciumă, dar atât timp cât actul cultural nu este afectat într-un mod major, nu este nimic condamnabil. Ca orice spațiu privat, aceste site-uri trebuiesc tratate ca atare. Nu putem intra în casa unui om, invitați fiind, cu bocancii murdari de noroi, pentru ca apoi să incepem să-i spunem ba că are nevastă urâtă, ba că aranjamentul și mobilierul este de prost gust, ba că vesela este de pe vremea bunicii, etc. Intrăm, observăm ce ofertă primim, iar dacă nu ne place plecăm salutând respectuos, mulțumind de invitație. Așa este elegant și civilizat. Dacă ne decidem să rămânem la cină, iar gazda ne invită să comentăm bucatele oferite, putem sugera cam ce ne-am fi așteptat să schimbe în meniu, în aranjament, etc.
Pornind de aici, discuția despre libertatea de expresie poate îmbrăca cu succes același exemplu. Cum v-ați simți, de pildă, invitați fiind intr-un spațiu privat, când gazda v-ar primi ca pe un virtual infractor și, din start, v-ar așeza la o masă separată, v-ar coase buzunarele ca nu cumva să îi furați vesela, v-ar descălța și v-ar interzice să folosiți buda? Elegant ar fi fost ca orice nou venit să fie așezat în capul mesei și privit cu respectul cuvenit. În aceste condiții, orice om, chiar dacă de regulă obișnuia să se ștergă pe fața de masă, ar fi descoperit cu bucurie ca există și șervețele pentru așa ceva. Iar exemplul poate continua, pentru că sunt convins că m-am facut înțeles.
În principiu, nu poți apăra libertatea de expresie apărând-o de cel care și-o dorește, pentru că este un demers inutil. Se vor găsi, pentru orice măsură restrictivă, cel puțin două soluții care să le facă invalide. Libertatea de expresie este un dat al omului precum e aerul pentru păsări sau apa pentru pești (ce greu am spus-o pe asta :). Orice alt principiu cu referire la libertatea de expresie nu poate fi decat un handicap al acestei libertăți fundamentale. Pentru ca libertatea, în general, este un mediu absolut necesar creației, iar orice îngrădire este de nedorit.
În fond, libertatea nu poate fi decât a celui care și-o asumă în mod responsabil.
Cam atât.
Zexe.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Deci, pe scurt, putem vorbi de "efectul razelor gamma asupra crăițelor"!
"Mai aplicat": despre efectul papilar asupra părților supercalifragilistice!
Fără "moderație"(...)
Previzibil, desigur!
Banal de previzibil...



 
Postat de catre ioan peia la data de 2011-12-26 00:31:33
         
 
  Mai mult, pentru că, mai nou, am această libertate de a posta fără să fiu ”moderat”, voi posta ”în pemier㔠varianta ecoliterară a primului meu text postat pe Europeea. Doamne ajută să pot :)!  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2011-12-25 22:02:49
         
 
  Domnule Cristescu, Crăciun Fericit!....
De mâine, discutăm altfel, poate mai aplicat, poate mai la temă, poate....
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2011-12-25 20:37:10
         
 
  “Pentru ca libertatea, în general, este un mediu absolut necesar creației, iar orice îngrădire este de nedorit.”

Andrei Florian

Evident că nu sunt și nu pot fi un adept al cenzurii de orice fel. Însă analitic și detașat, nu pot să nu admit că în procesul creației, cenzura poate avea un rol important, uneori esențial, chiar. Pentru că, prin raportare la mediul cenzurant, prin înfățișarea cu mijloace artistice a unui asfel de mediu, cu talent, pot fi realizate opere memorabile. Fie și dacă amintesc excelentul film al lui Chaplin “Dictatorul” ori “Eu, Supremul” romanul lui Augusto Roa Bastos.
Aluzia, conotația, “șopârla” alegoria, ambiguitățile, trimiterile cu subânțeles și multe, multe alte procedee, dau sens și valoare operei în demersul ei de a ocoli cenzura. În acest sens cenzura devine un rău necesar, un factor motivant, un declanșator al creației. Și, iată, poate juca un rol benefic în procesal creației.

Libertatea gândului, a ideii, libertatea interoară reprezintă forța de rezistență în fața oricărei cenzuri.

Însă trebuie făcută diferența între regulă și cenzură. Pentru că altfel, orice regulă poate fi percepută ca o îngrădire respectiv ca o cenzură.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-12-25 10:03:12
         
 
  Crăciun fericit, tuturor!  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2011-12-24 23:01:06
         
 
  Peia, baiatule, venisi. Hai la multi ani! Craciun fericit! Iti doresc sa fii binecuvantat! Chiar mi-era dor de tine, batrane!  
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2011-12-24 21:52:00
         
 
  floamboaiant  
Postat de catre ioan peia la data de 2011-12-24 14:20:35
         
 
  Spun, în completarea comului anterior, care, poate, nu va fi interzis...

Mi-a scăpat o intelighenție corbuliană:

„Experiența și statistica ne spun că lumea nu este perfectă. Imperfecțiune care provine din componentele ei, oamenii, care nu sunt îngeri. Și astfel apare necesitatea regulii. Dacă oamenii ar fi îngeri nu ar fi necesară supravegherea aplicării regulii, adică guvernanța.”

E, nu mai spune, neică! Păi de cam aceleași necesități „regulaționale” s-au prevalat toți dictatorii, dacă nu ai opppservat!
„Reguli” – oh, eufemistica asta! – au cam impus toți, căci, nu-i așa? necesitatea lor poate fi iute legiferată de către justificări de genul celor de mai sus. Vei spune că iegzistă o anume graniță, ușor perceptibilă, între regulile draconice și calm corijatoare, – nu, nu există... de la regula rațională la cea interdicțională nu e decît un pas! Vezi regimul actual...

 
Postat de catre ioan peia la data de 2011-12-24 14:18:48
         
 
  Ce limbaje firoscoase, pline de pompă, încercînd din răsputeri a-ș păstra morga kakademică! Ce savantlîcuri gratuite! Vrînd a părea pline de miez informațional, marțiale și geometrice ca niște piramide de gips-carton. Parcă-i și vezi pe tribunii de cartier mărginaș cum se urcă pe butucul tocător, în Piața Fostă Matache, spre a debita, la regim de foc automat, vorbe scrobite și fals-docte, îmbibate, pînă la refuz, de un bombasticism astral, ultra-fenomenal, para-normal. Voind a părea radicali și ámportanți. Oh, simți cum curge zeama sapiențială pîntre deștetele lor aristobolante, de statuete sacrosancte!

În fapt, avem de-a face cu un discurs inform, tern și plat ca un șes mongoloid. Chiombiu și insipid ca o ciorbă uitată în blid.
Rostiri de tip comunistoid, lemnărite în dulgheria de partid...
...și atît.

Dar, în altă ordine de idei, ce drept moral va fi avînd propagandistul ăsta kafeniu să vorbească despre curăție, moderație și bună purtare?!!... Ce exemplu personal îl îndrituiește pe el cu responsabilitatea de a da lecții de principialitate și rectitudine socială, cînd este susținătorul înfocat a fel și fel lichele agramate, ajunse prin cotloanele soioase ale puterii? Un exemplu mai mult decît revelator: Magnifica Proastă a Tatii!!... Unsă, prin Voința Gîdelui patern, – acest Nero de Dîmbovicioara! – ditamai parlamentara evropenească, în timp ce debitează trei prostii la două vorbe, pe micrometrul pătrat!...
Ca să nu mai pomenesc de restul mizeriei politice, de nuanță kafenie, la care a aderat trup și, parcă, suflet, același afereu cu talente de bideu!

Și ce face el acum, aici?
Ceea ce știe: încearcă să se vîre pe sub pielea jupînului (ordin de la Împărăție, căci e nevoie de a pune laba pe toate canalele informaționale, fie ele și de importanță pigmeică, pentru vremea plănuitelor alegeri șmenuite). Îi trage, cu alte cuvinte, lui Corbu o suppptilă lincheală la buci! Poate-l agață de partea lui. Fie și la modul sicret, to’arăși! Așa să-l ajute dumnezeu!

Cît despre Corbu?...
Oh, el este solidar cu cei dimpotrivă numai pentru că așa-i cer interesele. Da’ ia să fi fost în bărcuța puterii, să vezi atunci ce coleg de „principialitate” va fi fost cu spîrnelul ăsta guraliv, care ciugulește mei din palma stăpînilor! Cu acest prototip de lacheu, lingău, modîrlău prezent în toate etapele istorice și în toate zonele geopolitice!
Corbu e, și el, viteaz ca gîștele capitoline! Au salvat cetatea gîgîind la apărători, – inconștient, desigur!
Cît privește discursul lui emfatico-găunos, făcut pentru urechi clăpăuge – cum am mai spus: deosebim același limbaj semeț, floamboiant, doctoral... zicător de multe și nimic, umflat cu compresorul și boit cu bidineaua intertextualistică, stilistico-superfragilistică. Ca să nu mai pomenesc de hazliele lipsuri logice, care apar, din loc în loc, ca ciupercile făcute fleașcă de o ploaie deversată din ceașcă!...

Un paregzamplu, ales fugitiv:

„Unul dintre motivele pentru care Europeea acceptă pseudonimele este și acela că răufăcătorii își pot însuși identități reale și pot face rău în numele altcuiva.”

Oricît am răsucit și dez/răsucit afirmația de mai sus, nu am priceput nimic, dar absolut nimicuța!! Bine, trebuie să accept că între reducționismul meu primitiv, opac, non/logic și elevatele sapienții corbuliene e o diferență astronomică, în sensul că eu mi-s un prost de grotă, neinițiat în algoritmica de esență corbuliană și de extracție taman carteziană, de tip „i-auzi brîu’!”... pe cînd Corbu e un ditamai academicul de facultăți biriciene (vezi „Moromomeții”), care învîrte vorbele precum șoriceii caruselul jucăuș, în care imită mersul cricular, per pedes. Ce mai, retorică demostiană, nu alta!

Cum ar veni, dacă răufăcătorii își pot „însuși identități reale”, apoi, în clipa în care se acceptă pseudonime pe divina Evropeea, gata! răufăcătorilor li s-a pus juvăț, săracii dă ei, își pierd completamente simțul de orientare, se crează un fel de talmeș-balmeș, ca la nașu’... dă nu să mai distinge om cu persoană, răufăcător de bine/intenționator și nici corb de vultur pleșuv. Un fel de ceață identitară, cum ar veni, în care: fie că sobrul Corbu, fie că seraficu Cristescu... fie că mirifica criticistă Helena Ștefan, fie că abilul catrenist Popescu – toți păntru unu șî invers!

Dar mai dau un mărunțel exemplu:

„În plus puteți observa cum se generează o encomiastică de grup, de grupuscul, ori, mai neacademic spus, de gașcă...”

Păi, dacă e vorba pe așa, primul gășcar ești matale, bre nea Encomia/sticku, (scuză-mi lipsa de parapon, dar eu mi-s mai de la țară, nu am cadențe de macadam spiruharetian, mă esprim pă d-a dreptu!).
Că ai famelie iubăreață:
tu, pe ei
&
ei, pre matale.
Sudați între voi, mai cevașîlea ca emisferele de Magdeburg!

În plus, nu ai habar de poezie!
Și nici de literatură.
Ba chiar cred că ești cam pe lîngă și la obiectul pe care te faci că-l predai pe la nu’ș ce facultăți. Alea biriciene, cum ’sei mai sus...
Ai o intertextualitate pă matale, dă-l umpli dă invidie pă orișice păun din zonă!
Te umfli, adecă, în pene mai ceva ca broasca cu păr care a văzut elefantul spîn și vrea să-l călărească!
Mai bine ai mai semna, în... falș, cîteva diplome de absolvire a institutului de pregătit habarniști, pe unde-ți duci veacul!

În fine, o greață imensă mă cuprinde cînd văz... monstruos lipsa totală de onestitate făcînd paradă gay și nepriceperea endemică dînd lecții de înalt porfesionalism!

PS: Ai, fă-te, ilustrissime, că-i dai drumul și la comul ăsta, ca să arăți mulțimii ce ámparțial și ne/party/pristic ești matale... quale tale toate ale!

PPS: Afereștoy, dacă tu nu ai fost „banat”, că ai scopuri clare pă acilea, eu am fost. Pentru că i-am iritat pateu lu jupînu. Nu pentru că am vorbit ne/eco. Că Fis-o-Cel-Prea-Iubit, troscălăul ecsintescu, a servit pe aici o mostră de mizerie absolută, în materie de limbaj, și, totuși, tăticul adoptiv nu l-a banat, ba, mai mult, la pupat tandrissim pe năsuc și i-a dat frîu liber în izlaz.
Prin urmare și-așa deci, las-o mai moale cu lipsa de cenzură pe saitul ăsta de cumetrie.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2011-12-24 14:08:37
         
 
  Domnule Cristescu, aveți dreptate când spuneți că lumea este imperfectă, dar când tratam valori absolute nu ne raportăm la valorile minimale decât pentru a oferi un ordin de mărime comparativ. Diferențele noastre de opinie sunt consecințe ale faptului că privim aceeași problemă din poziții diferite, amândouă relative, a celui care distribuie drepturi și a celui care le cere. Nu trebuie să vedeți textul de mai sus ca pe un reproș, pentru că nu este. În fond, ceea ce ar fi trebuit să spun în clar este că, deși este un dat, libertatea și-o ia fiecare în măsura în care și-o poate asuma, iar raportul în care se poate găsi cu cel care dorește să o normalizeze este relativ și se prezintă ca fiind caz particular.
Aș putea să vin în sprijinul afirmațiilor dumneavoastra cu o pildă. Un rabin povestește:
– Doi bărbați coboară printr-un coș. Unul este curat, celălalt este murdar. Care din cei doi va merge să se spele?, îl întreabă el pe unul dintre discipolii săi.
– Cel care este murdar, spune acesta.
– Nici vorbă!, spune rabinul. Acela care este curat. Văzîndu-și tovarășul murdar în fața lui, își spune: – dacă este murdar, înseamnă că și eu trebuie să fiu, deci este nevoie ssă mă duc să mă spăl. În timp ce acela care este murdar, văzîndu-și tovarășul curat, își zice: – dacă el este curat, și eu trebuie să fiu. Deci nu am nevoie să mă spăl. Și rabinul continuă atunci:
– Doi bărbați coboară printr-un coș. Unul este curat, celălalt este murdar. Care din cei doi va merge să se spele?
– Cel care este curat, răspunde cu entuziasm discipolul.
– Nici vorbă! Acela care este murdar. Văzîndu-și mîinile pline de funingine, își spune: – sînt murdar. Trebuie neapărat să mă duc să mă spăl. În timp ce acela care este curat, văzîndu-și mîinile curate, își spune: – cum nu sînt murdar, nu am nevoie să mă spăl… Am încă o întrebare să-ți mai pun, continuă rabinul. Doi bărbați coboară printr-un coș. Unul este curat, celălalt este murdar. Care din cei doi va merge să se spele? Discipolul crede că într-adevăr a înțeles.
– Murdarul și curatul! Exclamă el.
– Cu totul fals! Strigă iar rabinul. Tu n-ai înțeles că, dacă doi oameni coboară printr-un coș, este imposibil ca numai unul să fie murdar, iar celălalt să rămînă curat. În realitate, cei doi nu puteau să fie decît murdari!

Cînd o problemă este greșit pusă, toate soluțiile sunt false.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2011-12-24 10:29:40
         
 
  Experiența și statistica ne spun că lumea nu este perfectă. Imperfecțiune care provine din componentele ei, oamenii, care nu sunt îngeri. Și astfel apare necesitatea regulii. Dacă oamenii ar fi îngeri nu ar fi necesară supravegherea aplicării regulii, adică guvernanța.

Internetul este un spațiu, în sine, generos. Însă generozitatea sa nu este selectivă iar binele și răul au conținuturi semantice diferite pentru mulți dintre aceia care evoluează în acest spațiu. Aceasta impune reguli. Unul dintre motivele pentru care Europeea acceptă pseudonimele este și acela că răufăcătorii își pot însuși identități reale și pot face rău în numele altcuiva. Al doilea motiv, și acesta este esențial, îl reprezintă desprinderea textului de autor, pentru cine dorește, în încercarea de evaluare a textului în sine, fără componentele circumstanțiale care, deși colaterale, pot influența ori determina sau chiar impune, este adevărat pe durate limitate, anumite texte, ca fiind valoroase. (ilustrativ este cazul lui Sorin Toma) De altfel este ușor de observat cum circumstanțele (poziția socială, averea, ierarhiile, responsabilitățile, etc. generează privilegii iar unii, chiar mulți, cred că își pot prelungi, prin continuitate, privilegiile din astfel de domenii și în zona creației și, în special, în zona creației literare. Este evident o amăgire însă nu se poate nega un astfel de comportament. Cred că oricine creează ar trebui să creadă în creația sa și să aspire la una originală și valoroasă. Pentru că o creație, una devărată, se impune, ar trebui să se impună, de la sine. O creație adevărată reprezintă un fel de pariu cu eternitatea. Iar eternitatea nu poate fi păcălită cu circumstanțieri. În plus puteți observa cum se generează o encomiastică de grup, de grupuscul, ori, mai neacademic spus, de gașcă. Encomiastică, în opinia mea, grețoasă. Ori, m-am gândit, pentru aceia care doresc să depășească nivelul aspirațional al autoadulării ori al familiei, palierului sau grupului de prieteni, textul, textul în sine, trebuie "aruncat" pur și simplu în "groapa cu lei" Însă acum intervin sau ar trebui să intervină criteriile axiologice. Iar autorul să aibă capacitatea de a discearne între diferitele opinii ori criterii valorice exprimate.

Imperfecțiunea analogiei cu invitatul în casă reprezintă premiza eronată care îl face pe distinsul AF să ajungă la concluzii false. Nici un om normal nu invită în casă pe oricine trece pe stradă. Pe acest site oricine își poate face un cont. Adică aici intră cine vrea și rămâne cine poate. Experiența și statistica au demonstrat că, deși declară prin acceptarea, când își fac aici cont, că vor respecta regulile, mulți, chiar surprinzător de mulți, după aceea uită de regulament. Unii din spirit de frondă, alții din obișnuință, etc. De aceea este nevoie de o evaluare preliminară înainte de a-i da dreptul și responsabilitatea de a publica direct, adică fără ca un editor să-i valideze ori invalideze textele. Este vorba de un minim disconfort, care nu ar trebui să deranjeze pe nimeni. Mă gândesc, dacă nu am putea institui regula recomandării ori cauționării nou-veniților de către useri deja activi. (nu știu în ce măsură aceasta ar conduce la un fel de trafic de influență)
Acordarea nivelului, adică a dreptului de a posta direct, după un minim stagiu de confirmare, se face la solicitare. Un e-mail la adresa [email protected] în care autorul care dorește să posteze direct îmi comunică datele sale de contact pentru a avea o discuție directă cu el și gata. Pentru că este o mare diferență între a invita acasă pe cineva (inviți numai cunoscuți ori recomandați) și a acorda nivel de a posta direct în condițiile în care aici intră cine vrea!

Libertatea de expresie este un dat al omului însă atunci când omul însuși răspunde pentru aceasta. Nu când răspunde altcineva. Iar legea este clară. Responsabilitatea pentru cele scrise aici aparține autorilor. Iar în cazul în care aceștia nu pot fi identificați îmi revine mie, ca deținător al site-ului. De aceea, în momentul în care acord dreptul de a posta direct, și îmi asum astfel o responsabilitate, trebuie să cunoc pe acela căruia îi acord acest drept. Pentru că îmi asum o responsabilitate. Nu cred că este excesiv și nu cred că este greu de înțeles. Dacă un user nu vrea să își asume nicio responsabilitate, poate publica, sub pseudonim, asumându-ne responsabilitatea noi, adică eu și editorii.

Însă îmi este greu să înțeleg reproșuri pe această temă, atâta timp cât Europeea încurajează și consideră ca preeminent dreptul la liberă exprimare în raport cu valoarea textuală!

Deși totul nu a fost lămurit sper să nu fi rămas nelămurit totul*

* Parafrază după Ferdinand de Saussure.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-12-24 09:10:33
         
 
  oricum, despre competența și onestitatea feedback-ului pe saiturile literare merită deschis un topic separat. foarte pe scurt, părerea mea e că poți ignora liniștit 9 din 10 comentarii, fie ele omagii, caterinci, urări de sănătate sau de mamă, dacă știi care e ăla de la care ai și poți învăța ceva - dar asta vine cu timpul. din păcate (fericire?) entuziasmul începutului s-a cam stins, din ce în ce mai puțini autori de reală valoare sunt dispuși să accepte jocul dublei ipostaze (autor-comentator) în virtual, așa că nu prea mai ai de unde învăța, și te întorci la slova tipărită. oricum, după primul exercițiu de sinceritate, ești out din orice bisericuță, iar dacă recidivezi, din sait. știu doar vreo 2 lupi singuratici care au rezistat fără să-și frîngă spinarea. restul au luat calea exilului sau au aderat la mainstreamul pupatului de poală. forța comunității e imensă.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-12-22 17:44:06
         
 
  err: ”extrapoleze”  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2011-12-22 16:32:53
         
 
  E posibil, Radu, și tocmai de aceea am ținut să precizez ”până astăzi”
Cu privire la Ciobanu, parerea mea s-a format in urma observatiilor pe care acesta le face din postura de presupus critic literar, si nu in urma lecturii poemelor sale. Opinia mea este ca nu exista o legatura obligatorie care sa extraboleze presupusul talent literar peste presupusa activitate de critic, iar gusturile nu se discuta. In fond, Ciobanu nu a comentat niciun text de-al meu, dar nu pentru ca m-ar fi ocolit, ci pentru ca nu a avut ocazia.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2011-12-22 16:31:41
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  dar timpul nu-i pierdut (p.s. în opinia mea, Ștefan Ciobanu e o voce poetică de care se va auzi - habar n-am cum se manifestă în ipostază de comentator, probabil ursuz și intransigent, dar nu mi se pare important, n-ai decât să-l ignori)  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-12-22 16:17:36
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23773
Comentarii: 120431
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE