PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
... Text postat de George (Dumitru) Corbeanu Stateam in coltul meu cu un pahar de votca in mana, era un pahar gros din cate imi amintesc, de sticla ingalbenita cu pete maronii pe alocuri, usor ciobit intr-o parte si inca prafuit, statuse prea mult in dulap, fusese prea putin folosit, iar acum, cand toate celelalte disparusera de pe rafturi, a fost ridicat de acolo, din locul lui intunecat, in graba, si pasat din mana in mana, sfarsind prin a ajunge la mine, in continuare cu fire de praf pe partea din afara, buricele degetelor nu reusisera sa il stearga complet. Il leganam absent, privind lichidul incolor cum isi schimba forma conica, ridicandu-si o margine apoi pe cealalta, umezind peretele de sticla pe dinauntru si ma rugam in gand sa nu mi se spuna nimic, sa nu mi se ceara nici un cuvintel, nici o silaba, nici o vocala sau consoana, sau interjectie, caci nu ma credeam a fi in stare sa scot la iveala decat o grimasa muta, cu care sigur nu s-ar fi multumit nimeni, nici macar eu, si o grimasa cere efort, iar in cazul meu eforturile de acest gen sunt supraomenesti, mai ales intr-un moment ca asta, in care inchisesem portile catre lume, insa continuam sa o privesc din spate, pe gaura cheii, vazand-o deformat si nu in totalitate, doar cu un ochi, si acela tulbure de bautura si plictis. Ma asezasem direct pe linoleumul rece, incaperea nu avea covor, sau avusese inainte de seara aceea si fusese scos pentru a nu se murdari, se pot intampla multe la o manifestatie de acest gen, mai bine eviti cand se poate face asta. In acest caz evitarea fusese simpla, golirea odaii, odata cu covorul disparusera si mesele si scaunele si dulapurile, totul, nu ramasesera decat zidurile golase, albe, brazdate de dare de mucegai si umezeala, iar intr-un colt casetofonul care anima atmosfera. Sau poate camera aceea nu fusese mobilata niciodata, poate urma sa fie umpluta cu obiectele necesare unui trai decent (sau extravagant, nu cunosteam proprietarii, puteau fi instariti) imediat dupa ce totul se va fi terminat, poate petrecerea la care participam era una de casa noua, asa se face, ti-ai cumparat locuinta, o deschizi intai publicului larg, abia pe urma o personalizezi, intai beneficiaza multimea apoi individul, e ca o validare in plus sau mai degraba o aprobare la nivel de masa........mai baga aici La un moment dat din grupul compact ce se formase (se incinsese o hora, imi dadeam seama dupa duduitul podelei) s-a desprins o silueta care se apropie de mine, o vedeam prin ochii intredeschisi, putin in ceata, cred ca din cauza fumului, era mult fum in jur, ma usturau narile. -Tu de ce stai singur? Se puse pe vine si isi apropie fata de a mea, avea tenul alb, buzele vinetii (probabil de la excesul de ruj) si ochii mici de o culoare nedefinita, sau nu am fost eu in stare atunci sa o definesc, acum daca fac un efort de memorie mi-i amintesc albastri sau verzi, in orice caz deschisi, poate caprui cu pete galbene-rozalii, mai vazusem ochi asa, bunica din partea mamei ii avea asa, de culoarea berii abia pusa in pahar, inca nelimpezita. -Pot sa stau langa tine ? Fara sa mai astepte raspuns se aseza cu spatele lipit de zid, exact ca si mine, direct pe linoleumul ingalbenit, cu genunchii la piept. Isi propti barbia de unul dintre ei, statu asa cateva clipe uitandu-se in gol apoi intoarse capul spre mine, lipindu-si obrazul de piciorul drept . Am continuat sa o observ in tacere, avea genunchii ascutiti, se vedea asta prin blugii de culoare inchisa pe care ii purta. Parul ii era lung si negru, si asa cum statea acum, cu capul intr-o parte, i se revarsa tot pe partea stanga, descoperindu-i urechea dreapta, micuta, purta cercei argintii in forma de inimioara, vedeam unul dintre ei, cel din partea mea, pe celalat mi-l inchipuiam simetric, strapungand carnea roz. Ma analiza din cap pana in picioare zambind fara sa clipeasca, apoi privirea i se opri asupra paharului pe care il tineam in continuare in mana. -Ce bei acolo? I l-am intins iar ea isi ridica capul de pe genunchi (parul ii cazu pe umeri, era cu adevarat lung, abia atunci am vazut asta, ajungea pana la podea) si lua o gura de votca, inghiti dupa care se stramba dezgustata. -Poah! cum poti sa bei porcaria asta?! Puse paharul jos, langa ea, insa pe partea stanga, la margine, si nu intre noi cum as fi dorit. -Il pun aici deocamdata, sunt sigura ca iti face rau. Am clipit lung, manifestandu-mi astfel aprobarea tacit, in continuare nu ma simteam in stare sa vorbesc, cuvintele se formau insa ramaneau captive, as fi vrut sa spun multe, de pilda ca o gasesc frumoasa sau ca imi place surasul ei, insa dintii imi ramaneau inclestati, vocalele si consoanele se loveau unele de altele cu frenezie, spargandu-se in fragmente marunte care alunecau inapoi, spre matca ce le germinase si acum le absorbea ca o gaura neagra. Hora se terminase, incepuse o melodie lenta, care o facu sa se ridice si sa mi se posteze in fata, apoi sa intinda mana cu palma deschisa si cu degetele desfacute, aproape imi atingea barbia asa cum statea, ea in picioare si eu in continuare ghemuit. Degetele ii erau subtiri si lungi, cu unghii taiate aproape din carne si nedate cu oja, doar cu lac, straluceau, chiar daca lumina nu era una foarte buna. Pe degetul mijlociu purta un inel simplu, fara piatra, aproape o verigheta, ii puteam vedea incrustatiile, doua linii incolacite ca doi serpi, nu il putuse pune pe inelar, nu era indeajuns de gros, i-ar fi alunecat. -Hai sa dansam, nu vrei? Imi vorbise destul de incet, aproape soptit, mai mult ii citisem pe buze decat auzisem, era o invitatie languroasa, sexuala, isi ridicase putin barbia si isi inclinase capul intr-o parte tuguindu-si totodata buzele, dezvelindu-si linia gatului, alba, fina, ademenitoare. Imi era greu sa ma ridic, primul impuls a fost sa clatin din cap, sa neg, nu, nu dansez, as fi spus, nu sunt un prea bun dansator, si in plus mi-e incomod sa ma scol de aici, dar toate aceste cuvinte mi se impotmolira in gatlej atunci cand ma atinse usor cu degetul mic de-a lungul obrazului pana la mijlocul barbiei, hai, imi sopti, ridica-te de acolo, iar eu m-am ridicat fara nici un pic de greutate, ridica-te Lazare si mergi, eu nu am mers, nu prea mult, m-am indepartat doar putin de peretele pe care il sprijinisem. M-a luat de mana fara sa ma stranga prea tare, atingere care ma ameti pur si simplu, poate era si din cauza votcii, bausem destul de mult pana atunci, am inceput sa ma clatin iar ea ma sprijini, usurel, vezi daca bei atat? ma apostrofa si imi cuprinse mijlocul lipindu-se de mine. Am strans-o la randul meu si mi-am cufundat fata in parul ei bogat, fiind nevoit sa ma aplec putin, eram mai inalt decat ea, nu cu mult, i-as fi putut saruta ochii intr-o pozitie de drepti. Ni s-au atins obrajii, al meu peste al ei, i-l simteam cald, ma furnica placut, nu m-am putut abtine, am mangaiat-o pe spate, o miscare de jos in sus, ajungand cu varful degetelor la baza cefei, dezlipindu-i firicelele de par ce se imbibasera cu sudoare, asta este pericolul cand ai parul lung, ti se umezeste ceafa, mai ales cand e caldura mare, cum era in incaperea aceea cu geamurile inchise. Se lipi si mai mult de mine, devenisem un singur trup care se invartea din inertie, inconstient, abia mai auzeam muzica. Tamplele ni se apropiara, ii puteam privi varful urechii strapungand pletele negre dar am inchis ochii lasandu-ma dus de val, infiorat de rasuflarea ei calda, de mirosul parului (mirosea a musetel), de caldura trupului, de apasarea sanilor. Muzica se terminase, se facuse dintr-odata liniste insa noi ne invarteam in continuare, inlantuiti, pana ce casetofonul reincepu sa cante, de data aceasta ceva ritmat, miscarea noastra nu se mai justifica, am fost nevoiti sa ne oprim, sa ne distantam, ma privea limpede tinandu-ma de mana, iar eu devenisem dintr-odata extrem de nesigur, ma intrebam agitat si acum ce? Poate ar fi trebuit sa spun ceva, sau sa fac ceva, sa dansez, sa ma retrag in vreun colt tragand-o dupa mine, dar nu faceam nimic din toate acestea, stateam in picioare, langa ea, teribil de stanjenit, simteam penibilul situatiei, ea astepta ceva, orice, si eu nu faceam nimic, dintr-odata mi-am dorit sa dispar, sa fug, de ce m-oi fi ridicat de acolo? Atunci a inceput sa imi vibreze buzunarul. Nu mi-am dat seama de prima data ce se intampla, chiar daca incepu sa ma furnice pielea piciorului de la miscarea nervoasa a telefonului. Apoi mi-am amintit ca il trecusem pe sistemul silentios, gandind ca oricum nu aveam cum sa il aud vreodata in harmalaia aceea si apoi stiam ca nu o sa ma sune nimeni, insa ma inselasem, cineva o facuse chiar atunci, reusind sa ma salveze, fara voia lui, mi-am eliberat mana din stransoarea fragila, era buzunarul drept, nu puteam folosi stanga, ar fi fost incomod, asa ca gestul paru firescu, si in ochii mei si in al ei. Muzica era prea tare, am iesit din camera, tot nu reuseam sa aud nimic, asa ca m-am chinuit sa ma tarasc afara, pe scara blocului, unde zgomotul ajungea mai subtiat, senzatia de ameteala se intensificase dintr-odata, ma tineam cu mana de mobila sa nu cad. Cateva clipe nu am auzit absolut nimic in receptor asa ca m-am chinui putin sa ma concentrez, si pentru o clipa am inteles ceva de castigarea unui concurs, a unei excursii, fapt care m-a mirat extraordinar, eu fac parte din tipul acela de om care nu castiga nimic niciodata. Am bolborosit la randul meu cateva cuvinte de multumire si am inchis rasufland greoi de efort, obosisem peste masura, asa ca am ramas acolo, pe raceala scarilor de piatra, cu gandul sa sun inapoi a doua zi, sa vad despre ce este vorba. Apoi mi s-a facut sete de apa, si a trebuit sa ma scurg inapoi in casa, la fel de greu cum iesisem, inconvoiat, cu gandul sa nu mai beau atat niciodata, insa nu am putut avansa prea mult, cineva fara simtul directiei se ciocni de mine lovindu-ma cu brutalitate in stomac. Atunci am vomitat icnind, stropind totul in jur, cu ochii mici. Si am cazut, cu gandul ca viata asta bolnava nu merita traita nici cat negru sub unghie. Si se facu intuneric. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Ma voi adreda la pertu, sincer si eu ma simt mai bine asa. Iti multumesc foarte mult de trecere, inseamna enorm pentru mine. Inclin sa iti dau dreptate legat de momentul paharului si stiu ca inceputul cu totul schioapata putin, a trecut prin multe modificari si in nici un caz forma de acum nu va fi ultima. De aceea am ales sa postez tot ce am scris aici, chiar daca nu este inca in forma finala. Pentru ca o privire obiectiva este binevenita intotdeuna si ma ajuta foarte mult. Mie mi-e destul de greu uneori sa privesc complet din afara textele mele. Trebui sa treaca mult timp pentru asta... Am sa revin cu siguranta asupra acestui paragraf de inceput si voi lua in calcul toate parerile legate de el. Iti adresez si tie aceeasi invitatie, sa citesti si celelalte fragmente. Tin mult la parerea ta, o consider una pertinenta. Din textele tale mi-am dat seama ca stii intr-adevar ce faci, iar literatura nu este pentru tine o joaca si atat. Te mai astept! Si astept si celelalte texte ale tale, nu te margini numai la Popas... George   Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2004-10-20 10:12:28               Chiar prima fraza imi pare alungita, cu multe momente in care ai fi putut rupe sau secvente la care ai fi putut renunta, intru acuratetea descrierii acelui cadru acelei atmosfere, imagini pe care o impui din primele randuri. Practic sesizez o micuta ezitare in alegerea si reprezentarea in context a subiectului: pe de o parte "tu", momentul cu care incepi si apoi paharul si decorul in care esti. - daca incepi cu aceasta descriere a ta, cu verbul raportat la tine, prea o intinzi cu paharul, apoi, daca doresti sa pui in evidenta imaginea paharului si a emotiei tale, descrie-l pe el mai intai, pune-l in lumina, abia apoi, aparand si tu ca autor/narator langa el. (ar fi sugestia mea, pentru ca textul de inceput e prea lung si putin nesigur ca inceput de text in proza). Sper sa nu ma fi exprimat prea alambicat. Ai tendinta de a folosi detaliul descrierii si de a ingramadi imagini, actiuni, miscari in aceeasi propozitie, e o tehnica si asta, doar ca uneori oboseste si se cere ca frazele sa fie impartite si taiate in bucati, pentru a dinamiza actiunea - aici e alegerea ta, dar in proza e bine sa de extinzi la modul cat mai coerent cu putinta si lejer de citit - stii asta si exista coerenta la tine, remarc, doar uneori, frazele sunt prea lungi. Sa ai in vedere si optiunea asta. Dar esti un adevarat observator al detaliului! Fiecare gest este masurat si descris in detaliu, atentie insa sa nu lungesti descrierile in defavoarea actiunii. Esti "reflexiv" sau mai degraba "senzitiv" aici. Imi place felul in care te "desfasori" se simte ca ai placerea scrisului, dar atentie, la o lungime cum ai aici, deja s-ar fi cerut o alternanta de stil, de actiune sau altceva. Nu ma grabesc nici eu sa pun un calificativ, ci voi citi mai departe si in masura timpului disponibil voi si comenta. Ceea ce-ti pot semnala acum este sa ai grija si sa scurtezi putin frazele descriptive si eventual sa faci si ruperi de ritm mai dese. Dar, avand in vedere ca acesta este un roman in lucru, asa ca textul va fi vast, felul in care impui ritmul sau constanta lui, inca nu ma derajneaza, sunt curios de urmare, abia dupa cateva capitole voi putea sa ma pronunt. Daca detaliile nu au o foarte mare importanta in contextul care urmeaza, acestea pot aduce o scadere textului, sau dimpotriva, pot da culoare pe alocuri, atmosfera. Cum spuneamm, inca nu ma pronunt. Imi place pana aici, atat pot spune si voi citi in continuare. Spor la scris si multumesc pentru primire (ma simt mult mai bine cand adresarea se face la pertu, cu absolut oricine, asa ca te invit sa dialogam astfel). Voi reveni.   Postat de catre Deliu Stejan la data de 2004-10-19 20:17:45               Domnule Tudor, va multumesc mult de trecere. Aveti un punct de vedere asupra caruia am sa reflectez. Va invit, totusi, sa cititi si celelalte parti. Asta poate va veti forma o parere ma buna asupra totului, aici este destul de putin... Asa cum am gandit eu povestea asta, detaliile isi vor avea rostul lor pe parcursul actiunii. Insa, din pacate, mai este mult de scris si timp din ce in ce mai putin...   Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2004-10-14 10:12:35               Ati postat cand eu am facut pauza. Voi spune cateva cuvinte. Scrierea este buna, nu se pune problema talentului. Sunt si greseli, daca va ajuta le pot culege. Scena aceasta este interesanta pentru firescul ei- intalnirea dumnezeiasca dintre doi tineri, emotia declansata fara cuvinte, numai prin apropiere.. Femeia care-si joaca rolul divin. Vechi si totusi nou. Mi se pare un pic obositoare prelungirea frazei din dorinta cuprinderii cator mai multe detalii. O sa urmaresc acest aspect citind celelalte foiletoane si s-ar putea sa gresesc acum. Dar spun, si sper sa nu fie cu suparare. Sa stabilim cadrul general si unghiul de atac. .Prin cadru inteleg coordonatele universului in care desfasoara actiunea. Si este putin ciudat acest spatiu fara linoleum, unde invitatii stau jos, oricat ar parea de modern, incolteste mai curand o lume de mahala (paharul jegos, casetofonul, fumul, apoi… lovitura) . Ati vrut asta? Unghiul de atac, asa mi-a venit mie sa-i zic, ar fi stilul acesta “de amanunt”, fara profunzimi filozofice sau intorsaturi poetice, care te face sa sari pana la urmatorul dialog, fiindca dupa o fraza doua, ajungi sa ghicesti si ai convingerea ca, sarind, n-ai scapat nimic. In zilele noastre informatiile sunt oferite cu repeziciune, cred ca sunt foarte putini cititori de proza. Proza se citeste ca o moda, Cohelio a devenit un star, si marturisesc ca este “tare”. De aceea cred ca pentru a avea suces mai trebuiesc puse niste ingrediente care nu modifica forma, dar asta se poate numai dupa ce lucrarea de “sapatura” a fost terminata. Eu am si o teorie: scriu cat pot de dezvoltat, apoi, dupa un timp injumatatesc textul . Dupa alt timp il mai injumatatesc odata. Numai ce ramane e bun. Ia sa vedem ce-ar da: Stateam in coltul meu cu un pahar de votca in mana. Il leganam absent, si ma rugam in gand sa nu mi se spuna nimic, sa nu mi se ceara nici un cuvintel, nici o silaba, caci nu ma credeam a fi in stare sa scot la iveala decat o grimasa muta, cu care sigur nu s-ar fi multumit nimeni, nici macar eu. O grimasa cere efort, iar eu inchisesem portile catre lume si continuam sa o privesc din spate, pe gaura cheii, vazand-o deformat, doar cu un ochi, si acela tulbure. Ma asezasem direct pe linoleumul rece, incaperea nu avea covor, fusese scos pentru a nu se murdari, ramasesera doar zidurile golase, albe, brazdate de dare de mucegai si umezeala, si-ntr-un colt casetofonul care anima atmosfera. La un moment dat, din grupul compact ce se formase (se incinsese o hora, imi dadeam seama dupa duduitul podelei), s-a desprins o silueta care se apropie de mine, o vedeam prin ochii intredeschisi, putin in ceata, cred ca din cauza fumului, era mult fum in jur, ma usturau narile. -Tu de ce stai singur? Isi apropie fata de a mea, avea tenul alb, buzele vinetii si ochii mici de o culoare nedefinita, in orice caz deschisi, bunica din partea mamei ii avea asa, de culoarea berii abia pusa in pahar, inca nelimpezita. -Pot sa stau langa tine ? Fara sa mai astepte raspuns s-a asezat cu spatele lipit de zid, exact ca si mine, cu genunchii la piept. Isi propti barbia de unul dintre ei, statu asa cateva clipe uitandu-se in gol apoi intoarse capul spre mine. O observam in tacere, avea genunchii ascutiti, Parul lung i se revarsa tot pe partea stanga, descoperindu-i urechea dreapta, micuta, purta cercei argintii in forma de inimioara, vedeam unul dintre ei strapungand carnea roz. Zambea fara sa clipeasca si privirea i se opri asupra paharului pe care il tineam in mana. -Ce bei acolo? I l-am intins, parul ii cazu pe umeri, era cu adevarat lung, ajungea pana la podea. Lua o gura, inghiti dupa care se stramba. -Poah! cum poti sa bei porcaria asta?! Puse paharuljos si nu intre noi cum as fi dorit. Nu ma simteam in stare sa vorbesc, cuvintele se formau insa ramaneau captive, as fi vrut sa spun multe, de pilda ca o gasesc frumoasa sau ca imi place surasul ei, insa dintii imi ramaneau inclestati, vocalele si consoanele se loveau unele de altele cu frenezie, spargandu-se in fragmente marunte care alunecau inapoi, spre matca ce le germinase si le absorbea ca o gaura neagra. Hora se terminase si incepuse o melodie lenta, -Hai sa dansam, nu vrei? Imi vorbise destul de incet, aproape soptit, mai mult ii citisem pe buze decat auzisem. Primul impuls a fost sa clatin din cap, “nu, nu dansez” as fi spus, “nu sunt un prea bun dansator, si in plus mi-e incomod sa ma scol de aici”, dar toate aceste cuvinte mi se impotmolira in gatlej atunci cand ma atinse usor cu degetul mic de-a lungul obrazului pana la mijlocul barbiei, “Hai, imi sopti, ridica-te de acolo”. “Ridica-te, Lazare, si mergi…” M-a luat de mana fara sa ma stranga prea tare, atingere care ma ameti pur si simplu, poate era si din cauza votcii, bausem destul, am inceput sa ma clatin iar ea ma sprijini, usurel .”Vezi daca bei atat?” ma apostrofa si-mi cuprinse mijlocul lipindu-se de mine. I-as fi putut saruta ochii intr-o pozitie de drepti. Ni s-au atins obrajii, i-l simteam cald, ma furnica placut. Nu m-am putut abtine si am mangaiat-o cu varful degetelor la baza cefei, dezlipindu-i firicelele de par ce se imbibasera cu sudoare, Se lipi si mai mult de mine, devenisem un singur trup care se invartea din inertie, inconstient, abia mai auzeam muzica. Tamplele ni se apropiara, ii puteam privi varful urechii strapungand pletele negre dar am inchis ochii lasandu-ma dus de val, infiorat de rasuflarea ei calda, de mirosul parului (mirosea a musetel), de caldura trupului, de apasarea sanilor. Muzica se terminase, se facuse dintr-odata liniste insa noi ne invarteam in continuare, inlantuiti, pana ce casetofonul reincepu sa cante, altceva si am fost nevoiti sa ne oprim. Ma privea limpede tinandu-ma de mana, iar eu devenisem dintr-odata extrem de nesigur. Stateam in picioare, langa ea, teribil de stanjenit, simteam penibilul situatiei, ea astepta ceva, orice, si eu nu faceam nimic, dintr-odata mi-am dorit sa dispar, sa fug, de ce m-oi fi ridicat de acolo? Atunci a inceput sa imi vibreze buzunarul, stiam ca n- o sa ma sune nimeni, insa ma inselasem, cineva o facuse chiar atunci, reusind sa ma salveze. Mi-am eliberat mana din stransoarea fragila, muzica era prea tare, am iesit din camera pe scara blocului. Eu fac parte din tipul acela de om care nu castiga nimic niciodata m-a mirat extraordinar castigarea unui concurs, a unei excursii, Am bolborosit cateva cuvinte de multumire si am ramas acolo, pe raceala scarilor de piatra. Apoi mi s-a facut sete de apa, si a trebuit sa ma scurg inapoi in casa cu gandul sa nu mai beau atat niciodata, insa cineva fara simtul directiei se ciocni de mine lovindu-ma cu brutalitate in stomac. Atunci am cazut, cu gandul ca viata asta oricum nu merita traita nici cat negru sub unghie. Si s-a facut intuneric.   Postat de catre nicolae tudor la data de 2004-10-13 22:14:34               Am venit mai tarziu, mai batraneste asa, dar iata, ca am ajuns in sfarsit! Rabdare? Nici nu se pune problema cred, ca ar trebui rabdare pentru a citi textele tale, pentru ca, odata "intrat" nu poti pleca pana nu le parcurgi in intregime. Fragmentul acesta deschide "apetitul"(nu sunt formule tocmai ortodoxe pentru un comentariu, eu pot simti textele doar, asa incat comentariile mele sunt mai in ton cu "Bucataria lui Radu" decat cu literatura! iertare!) se unduieste pe muzica aceea lenta... Fata, mi-a ramas in spatele pleoapelor, cu cercelus cu tot, mirosind a musetel! Singurul lucru care mi-a bruscat perindarea, a fost telefonul, nu stiu... nu-i de acolo! Dar poate va trebui sa astept continuarea, pentru a-l putea asimila ca atare! Si asta nu-i tocmai usor avand in vedere ca eu rontai romanele, fara pauza de masa!   Postat de catre Ina Cirlan la data de 2004-05-19 10:58:05 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               inceputul e bun , astept si continuarea   Postat de catre dana stanescu la data de 2004-05-18 22:51:38               Acum aproape 2 ani am inceput sa scriu un roman. Nu l-am terminat inca, mai am destul din el, insa m-am hotarat sa postez aici tot ce am scris. O sa pun in fragmente, unele mai mari, altele mai mici. Sper sa gasesc oameni rabdatori care sa citeasca pana la capat. Este foarte importanta pentru mine orice parere, mai ales ca inca romanul este in lucru si eu nu sunt in totalitate sigur pe mine. Cu alte cuvinte, am nevoie de ajutorul vostru pentru a finaliza acest proiect. Va astept si va multumesc.   Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2004-05-17 16:49:35	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE