|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sonet 226 (CCXCVII) |
|
|
Text
postat de
Cristian Vasiliu |
|
|
Mă ocolești cu-n rictus de milă și de greață
Ce-ți urâțește visul în dimineți, postum!
Te-ntrebi de-a fost iubire?! A fost cu siguranță
Un foc, de ne rămâne sub coaste numai scrum!
Regreți? Îți ștergi din suflet un an precum o viață
Cu-aceeași ușurare cu care lași în drum
Poverile? Fiindcă nu-mi mai răsari în față
C-o lacrimă mai grele mi-s pleoapele acum!
Știu! S-a sfârșit! Adio! Tăcerea însă nu e
O-ncuvințare-a vinei că sunt jumate gri;
În crucea despărțirii cuvintele-ți sunt cuie
Și mor încet în tine, ca vie tu să fii!
Iubirea pe iubirea ce a murit se suie,
Iar fericirea este un groaznic alibi.
27.II.2011 |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
:) fericirea este un groaznic alibi.
Dumnezeule!
... iar moartea ce pre moartea iubirii se suie, ce o fi?
Come on!
Cristian, nu știam ca ai acest rafinat dar macabru simț al umorului.
Stea și vot! |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2011-03-01 02:43:12 |
|
|